|
|
|
Cucerirea influentelor din trecut
"Toate vorbele astea, despre cum oamenii isi creaza singuri tulburarile, pe care le au, prin intermediul filosofiilor lor de viata neadecvate, suna foarte bine", spun adesea multi dintre criticii nostrii. "Dar cum ramane cu influentele puternice ale trecutului, asupra carora nu avem nici un fel de control? Cum ramane, de exemplu cu complexele din copilarie, cum ar fi cel a lui Oedip sau faptul ca poate am suferit din cauza respingerilor serioase din partea parintilor nostrii? Nu au fost acestea lucrurile care au demarat tulburarile noastre? Si cum le putem noi depasi acum, daca ne preocupam, in intregime, de schimbarea filosofiilor actuale?"
Foarte bune intrebari, si la care se poate raspunde, foarte usor, din prisma teoriilor REBT.
Sa incepem cu problema Oedip. Sa presupunem ca adeptii freudieni, au cel putin partial dreptate, in a crede ca unii oameni, daca nu chiar toti sufera de complexul lui Oedip in copilarie si se simt "mutilati" emotional. Putem, in ciuda acestor lucruri, sa schimbam, prin intermediul Terapiei Rational Emotive si Comportamentale, filosofiile de viata actuale ale acestor oameni? Si prin urmare, sa reuseasca sa depaseasca efectele "mutilante" ale idilelor familiale timpurii?
Da, putem, intr-adevar, face acest lucru. Sa vedem, cum ajunge sa apara, asa numitul complex a lui Oedip. Un baietel, pe nume Harold, ravneste (cu conotatii sexuale) dupa mama sa, isi uraste tatal, se simte vinovat fata de dorintele sale sexuale cu privire la mama sa, si ii este frica de faptul ca tatal sau l-ar putea castra. In consecinta, el se teme pentru tot restul vietii de barbatii mai in varsta, si fie refuza sa concureze cu ei (de exemplu intr-o afacere), fie depune eforturi considerabile pentru a intra in gratiile lor si a le castiga, prin urmare, bunavointa. Are o astfel de persoana, clasicul complex a lui Oedip? Da, probabil ca are.
Sa presupunem, in continuare, alaturi de adeptii freudieni traditionali, ca Harold a dobandit, initial, sentimentele sale Oedipiene, deoarece instinctele lui sexuale (id-ul sau) l-a indemnat sa ravneasca dupa mama sa, iar apoi, super ego-ul lui (constiinta), l-a fortat sa se simta vinovat cu privire la dorintele lui incestuoase si sa se deteste atat pe el cat si pe tatal sau. Chiar daca acest lucru s-ar intampla (iar, in societatea noastra, nu se prea intampla acest lucru, deoarece este evident ca multi baieti nu ravnesc la mamele lor si nu devin gelosi fata de tatii lor), ramane, totusi, intrebarea: Daca baiatul are un atasament de tip Oedipian, inseamna ca el are, automat si complexul lui Oedip? Raspuns: in nici un caz.
Un asa-numit complex consta in a avea idei negative in legatura cu un set de evenimente nefericite. Astfel, daca John este mai slab din punct de vedere fizic decat Henry, am putea spune ca el are o slabiciune sau ca este inferior. Dar, daca John are un complex de inferioritate, inseamna ca (1) el isi vede slabiciunea, cand se compara cu Henry, si (2) se vede ca o persoana plapanda sau lipsita de valoare pentru faptul ca are aceasta slabiciune. In timp ce (1) este o relatare a unui fapt, (2) este o suprageneralizare al acelui fapt. Complexul lui John reprezinta concluzia pe care el o are cu privire la slabiciunea lui fizica - si nu cu privire la slabiciune, in general.
Asadar, avand complexul lui Oedip, Harold poate sa ravneasca in mod "natural" si "normal" dupa mama sa si sa se simta oarecum gelos pe tatal sau. Dar daca, in timp ce simte pofta trupeasca si gelozie, nu crede si faptul ca este o persoana lipsita de valoare pentru ca are sentimentele pe care le are, el va avea mai degraba un atasament Oedipian, decat un complex.
Daca Harold are, intr-adevar, un complex a lui Oedip in toata regula, putem fi siguri ca, pe langa faptul ca recunoaste ca ravneste la mama sa, el mai crede: (1) ca mama sa, tatal sau, si ceilalti oameni trebuie sa fie de acord cu el; (2) ca a facut un lucru groaznic in a ravni la mama sa; (3) ca daca oamenii ar descoperi dorinta pe care el o are fata de mama sa, l-ar critica puternic si faptul ca acestia l-ar critica ar fi groaznic; (4) ca daca, ar avea, intr-adevar, relatii sexuale cu mama sa, faptul ca ar comite un incest ar fi oribil si ar duce la groaznice probleme legale si de alt tip; (5) ca, si in cazul in care nu ar avea loc nici un incest, simplul fapt ca se gandeste la acest lucru este o ofensa de neiertat impotriva parintilor sai si a umanitatii; (6) ca daca tatal sau ar descoperi vreodata dorinta pe care el o are in legatura cu mama sa, l-ar blestema si pedepsi (in special prin castrare), cu siguranta; si (7) ca daca vreuna dintre acestea ar avea loc, el ar deveni o persoana complet groaznica.
Indiferent, daca credintele lui Harold in legatura cu dorintele pe care le are fata de mama sa sunt "adevarate" sau nu, acest lucru nu mai are nici o importanta, atata vreme cat el este puternic convins de credintele pe care tocmai le-am mentionat. Astfel, daca nu ar crede in ele, el nu ar avea nevoie de aprobarea parintilor sau a `celorlati`, si ar putea sa se descurce foarte bine si fara aprobarea acestora. Nici faptul ca s-ar gandi la posibilitatea unei relatii sexuale cu mama lui, nu i-ar aduce probleme. Nici posibilitatea ca tatal lui sa il castreze, nu ar fi realizabila, in cazul in care acesta i-ar descoperi gandurile de incest. Indiferent ce ar fi. Insa, atata timp cat Harold crede si accepta aceste "adevaruri", el va continua sa fie serios afectat de ele.
Cu toate, ca, in acest caz, atasamentul sau dorintele Oedipiene ale lui Harold ar putea avea o baza biologica, complexul sau Oedipian nu isi are radacina in aceste dorinte, ci in ideile si atitudinile lui in legatura cu ele. Iar, aceste idei si atitudini au fost partial invatate, fiind dependente de tipul de comunitate in care a crescut.
Prin urmare, daca, Harold doreste sa isi depaseasca complexul Oedipian si simptomele nevrotice care ar putea aparea (precum frica de alti barbati), el nu trebuie sa isi schimbe dorintele incestuoase (lucru care i s-ar parea aproape imposibil), ci trebuie sa isi modifice gandurile referitoare la ele. El nu trebuie sa renunte la dorintele pe care le are fata de mama sa, ci trebuie sa se opreasca din a se mai gandi la cat de groaznice si cat de strigatoare la cer sunt aceste pofte.
Un lucru si mai important, pentru ca Harold sa nu mai aiba complexul lui Oedip, este ca, el nu trebuie sa isi schimbe si nici macar sa isi inteleaga pe deplin, ideile din trecut, cu privire la atasamentul sau Oedipian. Dar, ar fi bine sa dobandeasca Insight-urile nr. 1, 2, si 3 fata de atitudinile lui actuale sau inca existente cu privire la incest. Sa presupunem, de exemplu, ca odata ravnind dupa mama lui, si, fiind, totodata, lipsit de putere si incapabil sa se apere de ceilalti baieti din vecinatate, s-a temut de faptul ca tatal lui il va "castra" - nu pentru ca ar fi comis teribila crima a incestului, ci pentru ca a crezut ca "merita" sa fie pedepsit pentru slabiciunea lui. Presupunem, de asemenea, si faptul ca mai tarziu, odata ce s-a facut mare si a crescut inalt, el nu se mai simte intimidat de catre baietii din vecinatate, ceea ce inseamna ca nu se mai teme nici de faptul ca tatal lui l-ar putea "castra" pentru "neascultarea" si "depravarea" lui.
Daca Harold ar dobandi, in aceste conditii, insight cu privire la temerile lui trecute asupra castrarii si a complexului lui Oedipian, ar putea invata cateva informatii utile despre el - deoarece complexul sau initial nu mai exista in aceeasi forma, si ar putea considera detaliile originii acestuia ca fiind nereprezentative pentru el acum. Daca, Harold mai are, totusi, pana si in ziua de azi, urme vizibile ale complexului din trecut, atunci putem presupune, ca inca mai are cateva din credintele irationale, care au dus, initial, la dobandirea acestui complex.
Il putem ajuta pe Harold sa isi descopere aceste idei pe care le mai are si sa isi insuseasca Insight-urile nr.1, 2 si 3 cu privire la ele. Dupa aceea putin mai conteaza daca isi aminteste sau isi intelege pe deplin irationalitatile initiale sau lucreaza prin intermediul lor - asa cum, din perspectiva teoriei freudiene, ar trebui sa faca pentru a se "vindeca".
Prin urmare, daca in prezent exista vreun complex care sa ii mai afecteze, inca pe oameni, putem sa ne imaginam ca ei au, in acest moment, anumite ganduri in legatura cu el, ganduri care nu isi au rostul. Aceste idei existente in prezent sunt cruciale, indiferent care au fost sursele originale ale complexelor lor. Acest lucru explica de ce atat de multi psihanalisti non-freudieni - precum Alfred Adler, Erich Fromm, Karen Horney, Otto Rank, si Harry Stack Sullivan - pun mai degraba accentul pe analizarea problemelor, gandurilor si relatiilor din prezent ale clientului, decat pe urmarirea detaliilor dureroase din istoriile lor trecute. Mai mult decat atat "amintirile" din copilarie ale pacietilor, pe care terapeutii incearca, cu atata migala sa le afle si sa le analizeze, se dovedesc a fi, adesea, fictiuni sau distorsiuni, care au fost create, intr-o oarecare masura, si cu ajutorul acestor terapeuti.
Pentru a demonstra faptul ca experientele dumneavoastra trecute nu sunt de o importanta vitala pentru intelegerea si abordarea tulburarilor dumneavoastra actuale, sa luam exemplul respingerii materne. Sa presupunem ca ati fost aspru criticati si respinsi de catre parintii dumneavoastra, si in "consecinta" va simtiti o persoana detestabila si inadecvata, motiv pentru care refuzati sa va implicati in anumite proiecte, sfarsind, astfel, prin a va simtiti si mai inadecvati.
Daca asa stau lucrurile, veti fi atunci tulburati. Dar, veti fi tulburati din cauza faptului ca parintii v-au respins sau din cauza credintelor pe care le aveti in legatura cu acest lucru?
In mare masura, datorita celei din urma. Faptul ca parintii v-au respins nu inseamna ca acest lucru este, cu adevarat, nociv. Studiile lui Dr. Norman Garmezy, Dr. Lawrence Casler, si altii, au relevat faptul ca in societatea noastra nu toti copiii respinsi, au probleme, ca urmare a acestei situatii; iar rapoartele, prezinta faptul ca in alte societati copii sunt puternic criticati si respinsi de catre mamele lor, fara a deveni persoane cu tulburari. Lili E. Peller, o psihanalista, a scris, referitor la aceasta situatie urmatoarele:
"Am avut ocazia sa observ copii - copii arabi din zonele rurale din Palestina si Egipt - unde aproape ca nu exista consideratie fata de bunastarea lor, unde schimbarile de dispozitie ale adultilor au efecte directe asupra lor; atentia acordata dorintelor si nevoilor lor nu este de prima importanta, acestea fiind considerate batai de cap. Daca nu exista violenta din partea parintilor asupra lor, aceasta este asigurata de multimea de frati, unchi si matusi, care sunt aproape de-o varsta cu ei. Cu toate acestea, acesti copii nu devin nevrotici din cauza lipsei de dragoste."
Prejudiciile aduse copiilor nu sunt, in mod direct, cauzate de respingerea , in sine, a parintilor (cu toate ca acest lucru nu ii face nici bine copilului), ci de catre credintele lor pe care le invata si pe care si le creaza cu privire la aceasta respingere. Aceste credinte, care se regasesc in basmele noastre si in povestile pentru copii, includ aceste conceptii: (1) Parintii tai trebuie sa dovedeasca ca te iubesc si ca te aproba in ceea ce faci si cand nu fac acest lucru inseamna ca se comporta groaznic. (2) Daca te resping, ar trebui sa te simti ca si cum ai fi fara valoare. (3) Daca crezi ca nu ai nici o valoare, trebuie sa continui sa ai nereusite in sarcinile importante. (4) Daca intr-adevar esuezi, inseamna ca ai comis un lucru groaznic, care dovedeste, din nou, ca nu ai nici o valoare. (5) Daca, din teama de a nu reusi, eviti diferite sarcini si nu inveti niciodata sa le faci corect, acest lucru arata ca nu ai avut niciodata vreo abilitate si esti, inca o data, fara valoare.
Acest lucru, inseamna ca cei mici nu au nevoie de dragoste si de aprobare si ca fara ele ei pot sa se simta fericiti si sa nu aiba probleme? Mai deloc. Asa cum a aratat John Bowlby si multi alti cercetatori, aproape toti copiii se nasc cu o dorinta foarte mare de atasament; si atunci cand sunt deprivati de afectiune, ingrijire, si alte genuri de astfel de griji, ei se simt destul de tristi, singuri si deseori deprimati. Asa cum a demonstrat si Harry Harlow, copiii mici (si maimutele) care nu sunt suficient stimulati, nu reusesc sa se dezvolte pe deplin din punct de vedere neurologic si sfarsesc a fi, de obicei, incompetenti si nepotriviti in mai multe privinte.
Astfel, pentru a functiona cum trebuie si pentru a fi "normali" din punct de vedere emotional, copiii mici, necesita o cantitate considerabila de atentie, sprijin, si dragoste. Cand sunt foarte neglijati, sever criticati, prea mult restrictionati, si abuzati fizic, ei devin, de obicei, afectati emotional si isi dezvolta foarte rapid o imagine despre ei ca fiind nepotriviti si fara valoare. Cu toate ca aceste lucruri nu stau intotdeauna asa - pentru ca unii dintre ei sunt foarte rezistenti, inca de cand se nasc si pe tot parcursul vietii - acesta este cazul cel mai des intalnit.
De ce stau, astfel lucrurile? Teoria REBT sustine ideea ca atunci cand sunt privati de lucrurile pe care si le doresc cel mai mult, majoritatea oamenilor se simt, in mod firesc si adaptativ, tristi si frustrati - cateodata chiar foarte puternic. Acest lucru este bun! - pentru ca, apoi, ei incearca sa isi compenseze privarea, modificand conditiile nesatisfacatoare pe care ei le intimpina sau rugandu-i pe ceilalti, mai ales daca sunt tineri, sa ii ajute sa isi schimbe aceste conditii.
Dar, majoritatea oamenilor, si in special, copii, depasesc aceste sentimente de tristete si frustrare atunci cand li se intampla lucruri cu "adevarat" rele. Ei pretind ca aceste lucruri sunt atat de rele incat ele nu ar trebui in nici un caz sa existe; si sfarsesc prin a crede, in mod gresit, ca situatiile rele vor exista intotdeauna si ca nu se vor imbunatati niciodata. Asadar, ei au, in primul rand, sentimente "constructive" de tristete si sunt determinati sa isi imbunatateasca situatia. Dar, deseori, au, de asemenea, si sentimente "distructive" de deprimare si lipsa de speranta, si sunt determinati sa fie plangaciosi, sa renunte, si sa isi agraveze situatia.
Pentru ca nu sunt capabili sa faca fata Adversitatilor (A) puternice si durabile, si pentru ca abilitatile lor de coping sunt limitate, copiii sunt mult mai inclinati sa sa gandeasca - la B (Belief System), Sistemul lor de Credinte - in termeni absolutisti de trebuie, intotdeauna, si niciodata, si astfel sa isi schimbe Consecintele (C) afective din emotii adaptative de suparare si regret in emotii dezadaptative de deprimare si deznadajduire. Odata ce fac acest lucru, starile lor de depresie duc la comportamente si mai ineficiente - si atunci ei se deprima si mai tare.
Pentru ca lucrurile sa fie si mai rele, de multe ori, in acest moment se instaleaza procesul de habituare - astfel, copiii deprimati se simt "comfortabil" in situatia lor nefericita si se simt "incomfortabil" daca trebuie sa faca ceva pentru a-si modifica aceasta stare. Ei continua sa creada - din nou la punctul B! - lucruri precum: "Trebuie sa ma descurc bine! Nu trebuie sa fiu deprimat! Nu suport situatiile groaznice! Viata mea va fi intotdeauna nefericta si lipsita de valoare!" Asemeni, sobolanilor lui Martin Seligman, carora li se puneau obstacole in drumul spre atingerea scopurilor, si care au dobandit "invatare neajutorata", si copiii reusesc, deseori, sa creada ca ei "nu pot" sa isi imbunatateasca situatia. Asadar, ei renunta - considerand ca sunt "lipsiti de speranta".
Copiii sunt, bineanteles, mai inteligenti decat sobolanii sau porcusorii de guineea; dupa varsta de aproximativ doi ani, ei isi utilizeaza deja limbajul in scopul de a gandi, apoi in scopul de a gandi despre ceea ce gandesc - si mai tarziu, in scopul de a gandi despre ceea ce gandesc cu privire la ceea ce gandesc (metagandirea). Asa ca, ei imita modelul parintilor lor: "Trebuie sa te comporti bine si daca nu te comporti asa, atunci esti un copil rau" - langa care, isi mai adauga si propriile cerinte si autoevaluari globale negative: "Pentru ca este foarte dezirabil ca eu sa ma comport bine si sa le fac altora pe plac, trebuie neaparat sa fac lucrul acesta! Si pentru ca nu ma comport atat de bine precum ar trebui, inseamna ca este un lucru rau, si ca eu sunt un copil rau!"
Ce vrem, atunci, sa spunem? In primul rand copiii invata ceea ce este "bine" si "rau" si invata avantajele "binelui" si dezavantajele "raului" din comportamentele lor. In al doilea rand, se simt fericiti, in mod natural si adaptativ, pentru comportamentele lor "bune" si tristi fata de cele "rele"- deoarece ei adopta parerile altora cu privire la: ceea ce ar fi dezirabil ca ei sa faca; ca atunci cand nu fac aceste lucruri si cand sunt "rai" ei trebuie pedepsiti; si ca ar fi bine sa se corecteze. In al treilea rand, invata, ca trebuie sa se comporte "bine", pentru ca altfel sunt niste copii rai. Aceasta este o suprageneralizare gresita. Dar, pentru ca sunt influentabili, si pentru ca se nasc cu propriile inclinatii spre suprageneralizari, ei accepta, frecvent, acest tip de gandire eronat, inglobandu-l in filosofiile lor fundamentale sau in Sistemul lor de Credinte (B - Belief System).
In al patrulea rand, copiii au propriile tendinte innascute de a face saltul nerealist de la: "As prefera sa fac lucrurile bine si mi-ar placea sa am rezultate bune pentru ca fac asa!" la "Trebuie neaparat sa fac lucrurile bine si trebuie neaparat sa am rezultate bune pentru ca fac lucrurile asa!" Ei fac, foarte usor, si saltul de la "Este rau daca ma comport neadecvat si pierd aprobarea celorlalti" la "Sunt rau daca ma comport neadecvat si pierd aprobarea celorlalti."
In al cincilea rand, chiar daca s-au obisnuit cu acest tipar de cerinte absolutiste si auto-culpabilizari, copiii, adolescentii si adultii, ar avea capacitatea de a vedea cat de daunator le este, si ar putea sa il schimbe prin disputari la nivelul gandurilor, emotiilor si comportamentelor. Cu toate acestea, lasati sa se descurce prin propriile lor mecanisme, ei rareori fac aceste disputari; cei mai multi dintre ei avand nevoie de un profesor sau de o terapie inteleapta pentru a-i ajuta sa vada cat de distrugatoare sunt aceste ganduri, emotii si comportamente pe care le au si pentru a-i incuraja sa depuna efort in schimbarea lor cu altele mai adaptative.
Intorcandu-ne la tema noastra principala, deseori, respingerea parentala se poate dovedi a fi, intr-adevar, foarte daunatoare (copii pot sa ajunga sa aiba sentimente de aversiune fata de ei), si reprezinta, de obicei, un eveniment activator - (A) serios. Este crud si nedrept - si, probabil ca ar trebui sa existe o lege impotriva ei. Dar, se pare ca acest eveniment activator este mereu insotit de B-uri - credintele copiilor despre A-uri - si anume, ca ei considera ca sistemul lor de credinte este adevarat, pe langa care mai adauga si cerintele lor absolutiste si auto-culpabilizarile pe care si le fac. Evenimentele activatoare (A-urile) contribuie in mare masura la anxietatea, disperarea si la autoevaluarea globala negativa a copiilor. Dar A-urile impreuna cu B-urile cauzeaza, de fapt, tulburarile (C-urile).
Cu alte cuvinte, in afara de situatiile in care sunt atacati fizic sau privati in mod extrem, oamenii nu sunt sever perturbati decat in cazul in care au idei traumatizante in legatura cu ceea ce li se intimpla. Pentru ca, in afara de situatia in care sunteti, cu adevarat, raniti sau privati de ceva esential, ce altceva pot face, persoanele sau lucrurile din jurul dumneavoastra, pentru a va cauza durere maxima?
Desigur, ca oamenii pot sa va faca in diferite feluri, sa va contrazica, sa va arate ca nu va iubesc, si sa ii starneasca pe altii impotriva dumneavoastra. Dar, in afara de faptul ca puteti fi privati de mancare, haine, adapost, sau alte lucruri de prima necesitate, tot ceea ce ei pot face este sa va fluture prin fata cuvinte, atitudini sau idei negative. Si acestea functioneaza prin dumneavoastra - prin faptul ca ii lasati sa va afecteze.
Sa presupunem, ca cineva spune lucruri urate despre dumneavoastra; va umileste in fata; ii starneste pe altii impotriva dumneavoastra; sau scrie un articol etichetandu-va ca fiind niste mincinosi. Toate acestea sunt doar cuvinte sau gesturi, iar cuvintele sau gesturile, in sine, nu va pot rani, decit daca le lasati sa va raneasca. Intrebarea este: e normal, sa nu va intereseze deloc daca cineva spune lucruri urate despre dumneavoastra? Sau, sa va simtiti, total, nepasatori atunci cand ea sau el scrie lucruri meschine despre dumneavoastra?
Catusi de putin! Nu suntem de acord cu faptul de-a nu va simti deloc ingrijorati sau puternic implicati; pana si Epictet si alti stoici au recomandat acest lucru, pentru anumite situatii. De ce? Pentru ca ingrijorarea si implicarea au mai multe avantaje, pe care, speram, ca nu le veti ignora sau interpreta gresit.
Ingrijorarea (alaturi de atentie si prudenta) va ajuta sa supravietuiti. Daca nu ati avea grija sa va uitati in dreapta si in stanga inainte de a traversa o strada sau daca nu ati avea grija sa mancati atunci cand va este foame, cat timp credeti ca ati rezista?
Igrijorarea va da posibilitatea de a va feri de adversitatile neplacute si nedrepte. Daca nu v-ar pasa atunci cand altii s-ar comporta nepoliticos cu dumneavoastra, cum ati reusi sa va intelegeti cu prietenii sau cu colegii de serviciu?
Ingrijorarea contribuie la propria bucurie. Daca nu ati fi precauti in legatura cu unele lucruri pe care le spuneti sau faceti credeti ca ati mai putea sa legati prietenii satisfacatoare, sa va gasiti parteneri de sex potriviti, sau sa mentineti, in buna stare, relatiile de dragoste?
Ingrijorarea ajuta la bunastarea comunitatii in care alegeti sa traiti. Daca nu ati fi implicati in activitati sociale, credeti ca v-ati mai abtine sa nu aruncati gunoaie pe strada, sa nu conduceti cu nepasare, sau sa nu abuzati grav copiii?
Deci, simtiti-va ingrijorati si aveti grija de propriul comportament si de efectele lui asupra altora. Dar luptati impotriva emotiilor de supra-ingrijoarare, sau de anxietate. Ele presupun lucruri foarte diferite!
Formulat intr-un mod diferit: Puteti experimenta doua tipuri diferite de durere: (1) durere fizica, ca si aceea pe care o simtiti cand aveti o durere de cap, un deget de picior calcat, sau in cazul unei indigestii; si (2) durere psihologica sau mentala, ca si aceea pe care o simtiti cand sunteti respinsi, frustrati, sau tratati in mod nedrept. Aveti, relativ, putin control asupra durerii fizice, avand in vedere ca sunteti raniti de o forta externa (de exemplu, cineva va loveste sau ceva cade pe dumneavoastra). Odata ce sunteti atacati fizic, veti simti, in mod normal, durere si suparare pe parcursul unei anumite perioade de timp.
Cu toate acestea, se intampla deseori, chiar si in cazul durerii fizice, sa aveti, intr-o oarecare masura, control asupra disconfortului pe care il simtiti. Daca aveti o durere de cap si continuati sa va spuneti cat de teribila este durerea si cat de groaznic este pentru dumneavoastra sa o aveti, va veti intensifica si prelungi, probabil disconfortul. Dar, daca aveti aceeasi durere de cap, si va spuneti ca nu puteti scapa de ea, dar ca ii puteti suporta durerea si ca pur si simplu experimentati una dintre acele evenimente neplacute care li se intampla, in mod frecvent, oamenilor, s-ar putea sa va reduceti durerea.
Durerea fizica si nefericirea nu inseamna acelasi lucru, cu toate ca se suprapun in mod semnificativ. Puteti avea o durere destul de serioasa si sa nu trebuiasca sa va simti prea nefericit din cauza asta; si puteti avea o durere neansemnata si sa va simtiti incredibil de nenorociti. Asadar, nu doar durerea singura, ci si atitudinea pe care o aveti fata de ea, va face sa va simtiti nefericiti.
Fata de cel de-al doilea tip de durere, durerea psihologica sau mentala, aveti mult mai mult control. Pentru ca atitudinea pe care o aveti fata de o asemenea durere, va creaza, in parte, disconfortul si nefericirea pe care o simtiti fata de acest disconfort.
Asadar, daca oamenii va fac, pe nedrept, mincinosi sau lenesi, puteti face alegerea de a lua sau de a nu lua, in serios, aceste vorbe. Daca o alegeti pe cea din urma si va spuneti ca e important ce cred ei despre dumneavoastra, dar puteti tolera faptul ca va critica, veti ajunge sa va simti tristi. Daca alegeti sa ii luati, prea in serios si puneti accent pe faptul ca dumneavcoastra trebuie sa aveti aprobarea lor, va veti simti, probabil, rusinati si deprimati. Daca nu ii luati, deloc, in serios si stabiliti ca nu sunteti nici mincinosi, nici lenesi, si ca nu va pasa daca ei cred ca sunteti asa, nu va veti simti nici tristi, nici iritati in legatura cu vorbele lor.
Cand va simtiti perturbati de anumite asalturi psihologice sau mentale, va simtiti astfel, pentru ca va faceti o parere negativa despre dumneavoastra sau pentru ca va plangeti de mila din cauza acestor asalturi. Sa presupunem, ca oamenii va fac mincinosi, dar pentru ca v-ati dori ca ei sa va aprobe, va simtiti prost pentru ca ei au aceasta parere falsa despre dumneavoastra. Daca, si dumneavoastra va considerati a fi mincinosi si va culpabilizati pentru minciunile pe care le spuneti, va veti simti vinovati sau deprimati. Mai mult decat atat, odata ce v-ati format o parere negativa despre dumneavoastra ca intreg, pentru faptul ca mintiti, s-ar putea sa va "descoperiti" si alte trasaturi parsive - unele pe care, de fapt, nici nu le aveti! Dar, aveti o parere atat de negativa despre dumneavoastra, incat va gasiti defecte de care nu dispuneti sau le exagerati pe cele reale.
In schimb, daca va acceptati pe deplin si va abtineti de la orice tip de auto-culpabilizari, e foarte probabil sa ganditi ceva de genul: "Cum au putut sa ma faca mincinos, cand eu mint atat de rar? Se inseala! Ia sa vad cum le pot demonstra ca mint foarte putin."
Sau in anumite cazuri, puteti gandi: "Stii ce, cred ca au dreptate. Am mintit de cateva ori si mai bine as recunoaste lucrul acesta. Si as face bine sa nu mai mint daca vreau ca lumea sa aiba incredere in mine. Deci, pot sa nu mai mint, fara rost, si pot sa dovedesc faptul ca sunt capabil sa ma comport cu oamenii, si corect."
Astfel, atunci cand va simtiti intristati si suparati, treceti printr-un alt gen de experienta decat atunci cand suferiti. Cu toate ca mahnirea si parerea de rau constituie emotii adaptative, suferinta nu este la fel. Oamenii va pot priva de anumite lucruri sau va pot rani, intr-adevar, prin cuvintele, gesturile sau atitudinile lor. Dar, atunci cand suferiti, inseamna ca le considerati invinuirile, atat de adevarate si sacre, incat ajungeti sa va "faceti rau".
Sa presupunem ca, o prietena apropiata, fata de care v-ati comportat frumos pe parcursul anilor, va acuza pe nedrept ca ati fi neatent cu ea si va pedepseste intr-un mod aspru. Atunci, va spuneti, "Vai! Ma simt atat de ranit - pentru modul in care s-a comportat cu mine!"
Dar, de fapt, "suferinta" pe care o aveti consta intr-o autoevaluare globala negativa sau intr-un sentiment de mila fata de sine. Va creati aceasta suferinta prin modul stupid in care ganditi, "Ce prost am fost pentru ca m-am comportat atat de frumos cu ea! Nu suport sa gandeasca urat despre mine! Inseamna ca nu valorez nimic daca ea crede ca sunt un ticalos! Ce vor crede alti oameni despre mine, daca vad cum fosta mea amica se comporta, acum cu mine? Nu pot sa accept ca ei sa ma vada intr-o postura atat de rusinoasa. Saracul de mine!"
De ce sunt gandurile dumneavoastra atat de stupide? Din mai multe motive: (1) Este putin probabil sa fiti un prost doar pentru ca v-ati comportat de cateva ori prosteste. (2) Puteti suporta faptul ca fosta dumneavoastra prietena gandeste rau despre dumneavoastra, chiar daca acest lucru nu va place. (3) Chiar daca ea va considera un ticalos, nu trebuie sa fiti de acord cu ea. (4) Daca altii hotarasc ca v-ati facut de rusine pentru ca aceasta prietena se comporta asa de urat cu dumneavoastra, puteti suporta parerile acestora. Daca, in acest moment, va infruntati si va disputati, cu incredere, concluziile dezadaptative, veti simti, in curand, ca nu mai "suferiti". Va veti simti doar privati de anumite lucruri si deranjati.
Trebuie sa stiti ca durerile psihologice (sau emotiile negative) pot fi adaptative sau dezadaptative. Atunci cand vi se intampla ceva neplacut, este bine sa va simtiti ingrijorati si sa fiti interesati de lucrurile care se intampla cu sau in jurul dumneavoastra - adica sa va simtiti tristi, dezamagiti, mahniti, cu parere de rau, frustrati sau suparati, pentru ca acestea sunt adaptative. Nu este insa bine sa va supra-ingrijorati si sa fiti supra-interesati de ceea ce se intampla cu/in jurul dumneavoastra - adica sa va simtiti panicati, sa va autoevaluati global negativ, indurerati, deprimati sau infuriati, pentru ca acestea sunt dezadaptative.
Terapiile psihanalitice, care pun accent pe influentele "imense" din trecut, considera ca, copiii trebuie sa ceara si sa planga in primii ani de viata si, in consecinta, sa sufere foarte tare si sa se urasca pe ei insisi, daca sunt respinsi sau ignorati de catre parintii lor. Ei nu trebuie sa; dar din pacate, de multe ori, ei aleg, sa se simta raniti, nu datorita nedreptatilor parintilor lor ci datorita insistentelor nerealiste cu privire la faptul ca acesti parinti nu trebuie sa se comporte in mod nedrept. Exista multe dovezi, referitoare la faptul ca anumiti copii, care sunt predispusi spre tulburari se pricep, foarte bine, sa colectioneze nedreptatile de pe parcursul primilor ani de viata, in timp ce multi altii nu fac acest lucru.
Chiar daca atunci cand sunt mici, copiii aleg sa fie afectati, si sa se simta foarte raniti si suparati cand sunt privati de anumite lucruri sau cand sunt frustrati, ei mai au de facut o alta alegere importanta odata ce cresc mari: sa ramana sau sa nu ramana la fel de copilarosi in aceasta privinta. Pentru ca odata ce cresc, ei invata atat faptul ca anumite cuvinte si gesturi sunt dureroase (aduc dezavantaje), cat si faptul ca ei nu trebuie sa se lase afectati de ele (sa se autoevalueze global negativ). Si ca adultii pot sa aleaga, in majoritatea situatiilor, daca sa creada in gandurile care ii fac sa sufere sau in cele care nu ii fac sa sufere. Daca urmati invatamintele acestei carti, veti fi capabili sa faceti, cu succes, aceasta alegere.
Indiferent, care este istoria trecutului dumneavoastra, sau daca parintii si profesorii au avut vreo influenta in a va perturba, motivul pentru care, si acum, va mentineti, in aceasta stare, se datoreaza faptului ca inca credeti in anumite ganduri nerealiste si irationale, pe care le-ati avut de mic copil. Pentru a nu va mai simti tulburati puteti sa va studiati credintele dezavantajoase pe care le detineti si sa depuneti efort in a vi le inlatura. Faptul ca intelegeti modul in care ati ajuns sa deveniti nevrotici va poate ajuta intrucatva, dar de vindecat, va va vindeca in foarte putine cazuri.
Facand o sumarizare, tulburarea emotionala se creaza, de cele mai multe ori, din credintele dumneavoastra irationale. Ceea ce puteti face este, sa va descoperiti ideile fundamentale nerealiste care va afecteaza; sa observati clar cat de gresite sunt aceste idei; si pe baza unei informatii mai bune si a unei gandiri mai clare, sa va schimbati convingerile care stau in spatele tulburarii dumneavoastra.
