|
|
|
FUNCTII DE RELATIE DIN LUME VIE
A.MISCAREA SI SENSIBILITATEA LA PLANTE.
Miscarile plantelor sunt
a.pasive-sunt favorizate de prezenta unor adaptari care permit plantelor intregi sau anumitor organe ale acestora sa fie deplasate de agenti fizici sau biologici dintr-un loc in altul.
Unele miscari se bazeaza pe mecanisme fizice.
1.antrenarea de catre curentii de apa formati in urma diferentelor de temperatura intre straturile de apa ale bazinelor acvatice sau se deplaseaza odata cu apa in cazul in care traiesc in apele curgatoare-fitoplanctonul sau plantele lipsite de sistem radicular(Salvinia, Utricularia).
2.modalitatile de raspandire ale fructelor si semintelor care prezinta adaptari ce permit sdeplasarea lor cu ajutorul vantului, curentilor de apa sau animalelor.
3.dintre miscarile bazate pe mecanisme fizice:
-miscarile de imbibatie intalnite la fructele uscate dehiscente-pastai
-miscarile de coeziune intalnite la sporangi ferigilor
b.active sunt efectuate de plante cu propria lor energie si pot fii:
1.miscari autonome-sunt executate sub actiunea unor factori interni, propii organismelor:sunt cunoscute sub denumirea de nutatii.
2.miscari induse sunt produse de directia de actiune sau de variatia de intensitate ale unor factori ale mediului extern.
Miscarile active, indiferent ca sunt autonome sau induse sunt;
a.miscari intracelulare
-curentii citoplasmatici(cicloza si dineza)
-miscarile cloroplastelor si cromatoforilor care in functie de intensitatea luminii isi modifica pozitia astfel ca sa primeasca o cantitate optima de lumina.
b.miscarile plantelor libere
-cu ajutorul cililor sau a flagelilor se deplaseaza in mediul acvatic
-tactisme, ca urmare a directiei de actiune a unor factori ai mediului extern:
1.fototactism este provocat de directia din care vine lumina.
2.termotactism produs de o distributie inegala a temperaturii in mediu.
3.chimiotactism se datoreaza repartizarii unor compusi chimici in mediu.
4.hidrotactism este provocat de reparitazarea neuniforma a umiditatii in mediu.
c. miscarile plantelor fixate; organele plantelor fixate executa atat miscari induse cat si miscari autonome cunoscute sub numele de nutatii;
1. nutatiile se datoresc unei cresteri neuniforme a organelor plantelor, in anumite zone ale suprafetei acestora:
a nutatii efemere se produc o singura data in viata plantelor- la cotiledoanele semintelor cu germinatie epigee.
b nutatii periodice se datoresc unei cresterii inegale a tulpinilor si radadcinilor pe diferitele laturi ale lor;fenomemnul este foarte evident la plantele volubile.
2.tropismele:sunt miscari de curbura a organelor plantelor, induse de directia de actiune a unor excitanti din mediul extern.
Dupa natura excitantului:
-fototropismul in cazul in care plantele sunt iluminate unilateral organele supraterane. Executa miscarii, relizate prin variatii de crestere, orientandu-se intr-un mod specific in raport cu directia din care vine lumina.
-geotropismul:excitantul este forta de gravitatie. Sediul perceperii fortei de gravitatie se afla in zona de varf a radacinilor si a tulpinilor.
-chemotropismul si hidrotropismul-radacinile plantelor au tendinta de a explora regiunile din sol mai bogate in ioni, in substante nedisociabile sau in apa.
-tigmotropismul-consta in miscarile de curbura provocate de excitatii de contact. Fenomenul se intalneste la plantele cu carcei.
3.nastiile -miscariile executate de organismele fixate sub actiunea variatiei de intestitate a unor factori ai mediului extern , care actioneaza uniform pe toate fetele organele plantelor:
-termonastii-la Tulipa(laleaua)
-fotonastii-frunzelor plantelor
-seismonastii-provocate de socuri mecanice: Mimosa, plantelel carnivore.
Rolul miscarilor in viata plantelor
-raspandirea semintelor, sporilor
-deplasarea spre zonele in care valoarea unor factori este optima
-protejarea partilor mai sensibile(androceul si gineceu)
-favorizarea polenizarea (nastiile staminelor).
B. SENSIBILITATEA LA ANIMALE :
Sistem nervos somatic la mamifere
La mamifere, sistemul nervos integrator cuprinde :
-un sistem motor care cuprinde 2 subsisteme
a.somatic-care asigura integrarea in mediu
b.vegetativ-care asigura integrarea interna a organismelor.
-un sistem senzitiv sau sistemul analizatorilor care capteaza informatia de al diferiti stimuli, o transporta si o analizeaza.
-un sistem de integrare senzitivo-motorie
-la nevertebrate se realizeaza la nivelul ganglionilor cerebroizi
- la vertebratele inferioare este situat in talamus si corpii striati
-la mamifere si pasari in cortexul cerebral.
Sistemul endocrin transporta informatia, ca substanta chimica, in sange si limfa. Hormonii produsi de ele au actiune lenta, dar profunda si de lunga durata.
SISTEMUL NERVOS SOMATIC
-coordoneaza adaptarea organismului la modificarile mediului ambiant
-controleaza si coordoneaza constient si voluntar raporturile organismului cu mediul ambiant
-este format din sistemul nervos central (SNC) si sistemul nervos periferic.
Sistemul nervos central este format din encefal adapostit in cutia craniana si maduva spinarii adapostita in canalul vertebral.
Maduva spinarii.Anatomia maduvei spinarii
Maduva spinarii (medulla spinalis) este un cordon nervos asezat in canalul neural sau rahidian al coloanei vertebrale. Are o lungime de cca. 45 cm si se intinde de la nivelul vertebrei atlas pana la a doua vertebra lombara (l2), unde se termina in forma de con, iar de aici se continua cu un fir terminal pana la coccis. Maduva spinarii nu este un cordon perfect cilindric, ci putin turtit dorso-ventral, avand diametrul transversal intre 10 si 13 mm, iar diametrul dorso-ventral de 8-9 mm.In lungul maduvei sunt doua santuri mediane care o impart in doua jumatati simetrice:
santul median ventral
santul median dorsal
Santul median ventral este adanc si mai deschis, iar santul median dorsal este mai putin adanc si mai ingust, continuandu-se spre interior cu o lama subtire care se numeste septul dorsal.La locul de iesire a radacinilor nervilor rahidieni (spinali) se gasesc alte doua santuri superficiale: santul colateral ventral corespunzator radacinilor ventrale; santul colateral dorsal corespunzator radacinilor dorsale.Intre santul median dorsal si santul colateral dorsal se afla santul intermediar dorsal.Aceste santuri delimiteaza in fiecare jumatate a maduvei spinarii, trei cordoane ale substantei nervoase albe; cordonul ventral care este cuprins intre santul median ventral si santul colateral ventral; cordonul lateral care este cuprins intre santul colateral ventral si santul collateral dorsal.Cordonul dorsal care este cuprins intre santul colateral dorsal si santul median dorsal .
1.1. Meningele rahidian.Nevraxul este invelit in trei membrane, care formeaza meningele. Partea din jurul maduvei spinarii se numeste meninge rahidian.Aceste membrane sunt dispuse dinspre exterior spre interior, in urmatoarea ordine:
dura mater
arahnoida
pia mater
Dura mater rahidiana este o membrana fibroasa foarte rezistenta, care captuseste canalul rahidian, ea este separata de peretii canalului rahidian printr-un strat de tesut gras.
Arahnoida este o lama conjunctiva formata din celule epiteliale, care trimite spre pia mater trabecule conjunctive.
Intre dura mater si arahnoida se afla un spatiu numit spatiu subdural.
Pia mater este membrana interna, care adera intim de substanta medulara, urmarind relieful ei. Ea este o membrana fibro-vasculara, continand vase care hranesc substanta nervoasa.
Intr-o sectiune transversala prin maduva spinarii se observa cele doua feluri de substanta nervoasa:
substanta cenusie
substanta alba
1.2.1. Substanta cenusie
Substanta cenusie se afla asezata in regiunea centrala, iar substanta alba se afla la periferie.
Substanta cenusie este dispusa pe sectiune in forma literei "H", si reprezinta o ingramadire de neuroni care, dupa dispozitia axonului lor, pot fi grupati in trei categorii:
neuroni radiculari
neuroni intercalari
neuroni cordonali
Neuronii radiculari sunt neuroni mari ai caror axoni formeaza radacinile ventrale ale nervilor rahidieni. Neuronii radiculari sunt neuroni motori.
Neuronii intercalari sunt neuroni de dimensiuni variabile, ai caror axoni raman in substanta cenusie si se pun in legatura cu dendritele neuronilor radiculari. Neuronii intercalari sunt neuroni de asociatie.
Neuronii cordonali sunt neuroni ai caror axoni parasesc substanta cenusie si formeaza diferitele cordoane de substanta alba.
1.2.2 Substanta alba
Substanta alba a maduvei spinarii este formata dintr-un complex de fibre, in majoritate mielinice, care sunt dispuse in cordoane.
Fibrele din substanta alba au dispozitii variate; sunt longitudinale in cordoane, transversale in comisura alba si oblice in radacinile nervilor rahidieni.
Unele din aceste fibre isi au originea in neuronii situati in interiorul maduvei si se numesc fibre endogene, iar altele isi au originea in neuronii din afara maduvei acestea numindu-se fibre exogene.
Fibrele endogene sunt de doua feluri: fibre scurte si fibre lungi
Fibrele scurte sau de asociatie nu ies din maduva si prin prelungirile lor (ascendente, descendente si colaterale), fac legatura dintre diferitele segmente ale maduvei.Fibrele lungi sau de proiectie ies din maduva si ajung pana la diferite segmente ale encefalului.Fibrele exogene provin din ganglionii nervosi si din centri encefalici. Ele alcatuiesc caile senzitive si motoare ale sistemului nervos central. Dupa functiile lor se impart in: fibre aferente sau centripete si fibre eferente sau centrifuge
1.2.3 Nervii rahidieniDin fiecare segment al maduvei spinarii porneste o pereche de nervi rahidieni sau spinali. Sunt deci 31 de perechi de nervi rahidieni.Un nerv rahidian porneste din maduva prin doua radacini: radacina ventrala si radacina dorsala.Ambele radacini formeaza nervul rahidian sau spinal.
1.2.4. Arcul reflex medular:Unitatea functionala a maduvei spinarii o formeaza arcul reflex medular. Acesta reprezinta aparatul elementar pentru intreg sistemul nervos. Arcul reflex medular este format din neuroni si prelungirile acestora.Arcul reflex medular este elementul functional al maduvei spinarii.
2. Fiziologia maduvei spinarii.Maduva spinarii indeplineste doua functii principale: functia de centru nervos si functia de conducere
2.1. Functia de centru nervos.Functia de centru nervos este indeplinita de aparatul elementar prin care se efectueaza reflexe somatice (ale vietii de relatie) si reflexe vegetative (ale vietii vegetative).Reflexele somatice se produc pe calea arcului reflex, reprezentat de nervul rahidian. Excitatia primita de terminatiile din piele ale nervilor rahidieni, se propaga sub forma de influx nervos prin neuronul centripet din ganglionul spinal, si prin radacina dorsala patrunde in substanta cenusie a maduvei.Acest proces se numeste act reflex medular.Actul reflex medular este deci procesul fiziologic care se petrece pe traiectul arcului reflex medular si reprezinta raspunsul organismului la excitant, cu participarea maduvei spinarii.Am vazut ca maduva spinarii este impartita in segmente corespunzatoare celor 31 de perechi de nervi rahidieni. Astfel, arcurile reflexe ale unor acte reflexe corespund unor anumite segmente ale maduvei. Daca excitatia este insa mai intensa, ea iradiaza si poate cuprinde si segmentele invecinate; cand este foarte puternica se raspandeste in toata maduva.Reflexele medulare sunt dirijate de maduva spinarii prin centri medulari. Dupa functii ei se grupeaza in:
centrii somatomotori;
centrii vegetativi.
Centrii somatomotori tin sub dependenta lor activitatea muschilor scheletici. Ei sunt dispusi in coloanele ventrale si se grupeaza in: centrii contractiei muschilor scheletici si centrii tonusului muscular.Centrii contractiei muschilor scheletici sunt numerosi. Cei mai importanti sunt:
Centrii motori ai musculaturii membrelor. Sunt localizati in special in cele doua umflaturi ale maduvei.Centrii motori ai musculaturii trunchiului. Sunt dispusi in regiunea toracica a maduvei.Centrul motor al diafragmei (centrul frenic). Conduce contractia muschiului diafragmatic; el se gaseste in regiunea cervicala a maduvei.Centrii tonusului muscular sunt centrii care tin sub dependenta lor tonusul muscular, adica starea de usoara contractie permanenta in care se gasesc muschii. Acesti centrii se gasesc raspanditi in tot lungul maduvei.Centrii vegetativi tin sub dependenta lor activitatea musculaturii din organele interne. Ei pot fi grupati in centrii simpatici si centrii parasimpatici.Centrii simpatici se gasesc localizati in coloanele laterale ale maduvei din regiunea cervicala pana in regiunea sacrata.Centrii parasimpatici sunt localizati in maduva sacrata, in regiunea mediala a bazei coloanei vertebrale.Maduva spinarii, prin centrii medulari, are si rolul de a coordona miscarile reflexe.
2.2. Functia de conducere.Functia de conducere este indeplinita de substanta alba a maduvei, prin fasciculele care alcatuiesc cordoanele ventrale, laterale si dorsale.Aparatul de conducere este alcatuit din:
cai ascendente (aferente) sau spino-encefalice;
cai descendente (eferente) sau encefalo-spinale.
Caile ascendente iau nastere din ramurile lungi ale fibrelor axonice care au patruns in maduva prin radacinile dorsale ale nervilor rahidieni.Astfel, o excitatie venita de la periferie poate fi transmisa intr-un arc reflex medular si in acelasi timp poate fi transmisa, pe calea ramurilor lungi, si la diferite zone ale encefalului.O cale ascendenta are trei neuroni:
primul neuron se afla in afara sistemului nervos central, in ganglionul spinal;
al doilea neuron se afla, fie coloana dorsala a substantei cenusii, fie in bulb;
al treilea neuron, pentru cele mai multe cai, se afla in talamus.
Axonul acestui ultim neuron ajunge la scoarta cerebrala pe emisfera cerebrala opusa partii de unde a pornit excitatia.
Caile descendente conduc impulsurile nervoase de la celulele motoare din diferite etaje ale encefalului spre organele efectoare. Pentru a ajunge la organul efector, impulsul nervos, pornit din neuronul motor encefalic, ajunge la neuronul radicular din maduva.
Caile descendente pot fi impartite, dupa functii, in doua grupe:
caile miscarilor voluntare;
caile miscarilor automate si semivoluntare.
Caile miscarilor voluntare sunt caile legate de celulele piramidale ale scoartei cerebrale.Acestea sunt fasciculul piramidal direct (Turck) si fasciculul piramidal incrucisat.Caile miscarilor automate si semivoluntare isi au originea in celulele diferitelor formatiuni subcorticale.Acestea sunt fasciculul tecto-spinal, fasciculul vestibulo-spinal, fasciculul olivo-spinal.
Encefalul.
Contine in interior un sistem de patru cavitati interconectate, ventriculele cerebrale, pline cu lichid cefalorahidian. Encefalul este format din:
a.trunchiul cerebral(bulbul rahidian, puntea lui Varolio-protuberanta, mezencefalul)-prin el trec toate fibrele nervoase care schimba informatii intre maduva, cerebel si emisferele cerebrale. In mijlocul trunchiului cerebral se afla substanta reticulata, de culoare cenusie, formata din soma neuronilor. Este o formatiune esentiala pt viata, alcatuita dintr-un numar mare de interneuroni aranjati in retea , care primesc si integreaza informatii din toate regiunile SNC. Unii neuroni apartinand substantei reticulate se aglomereaza formand nuclei si centrii integratori ai trunchiului cerebral cum ar fi centri: cardiovasculari, respirator, al deglutitiei, al vomei, centrii care controleaza miscarile globilor oculari si orientarea reflexa in spatiu.
2. cerebelul este format din
-cortexul cerebelos-corpurile celulare ale neuronilor
-nucleii cerebelosi-aglomerari de neuroni situate in profunzime
-substanta alba-cuprinde axonii mielinizati.
Cerebelul este conectat cu trunchiul cerebral prin 3 perechi de pedunculi cerebelosi.
Rol:
-implicat in controlul functiei musculare
-centru important pentru coordonarea miscarilor
-controlul posturii si a echilibrului.
c.diencefalul:talamus, hipotalamus, epitalamus, metatalamus.
Talamusul este o aglomerare de nuclei care serveste ca statie de releu sinaptica pe caile ascendente. Hipotalamusul, situat sub talamus, este o regiune de 5-6 cm3 cu o importanta deosebita in controlul homeostaziei, reglarea comportamentelor esentiale pentru supravetuirea individului. Integrarea realizata de H.presupune corelarea functiilor nervoase si endocrine. Prin intermediul hipofizei regleaza functia secretorie a celorlalte glande endocrine.
d. sistemul limbic este o zona a encefalului ce include substanta alba si cenusie. Este o grupare de structuri nervoase interconectate ce cuprind portiuni ale lobului frontal si temporal, regiuni din talamus si hipotalamus precum si fibrele care le leaga intre ele. Sistemul limbic este asociat cu invatarea si comportamentul emotional.
e.emisferele cerebrale sunt alcatuite din:
-cortexul cerebral
-nuclei subcorticali
-substanta alba formata din manunchiuri de fibre nervoase care transporta informatiile spre si de la cortex, fibre ce formeaza comisurii(corpul calos) si fibre de asociatie.
Cortexul prezinta 4 lobi:frontal, parietal, temporal si occipital. Are o grosime de 3 mm si celulele sale sunt dispuse in 6 straturi. Cortexul este puternic cutat, formand girusuri sau cirumvolutii . nucleii subcorticali sunt mase de substanta cenusie implantate adanc in grosimea emisferelor cerebrale. Dintre acestia cel mai important rol il au corpii striati(ganglionii bazali) care sunt implicati in controlul posturii si al miscarilor, in aspecte mai complexe comportamentale.
Sistemul nervos periferic cuprinde 43 de perechi de nervi din care:
-12 perechi sunt nervi cranieni.
-31 perechi sunt nervi spinali care pornesc din maduva spinarii.
Bolile sistemului nervos central
Locomotia, senzatia, gandirea, vorbirea si sentimentele se bazeaza pe structurile complexe ale celulelor nervoase ce formeaza sistemul nervos central, care poate fi afectat de o varietate de disfunctiuni si boli.
Nervii trimit si transporta mici semnale electrice prin intregul corp. Ei sunt implicati in toate actiunile noastre si in felul in care percepem lumea din jur - prin vedere, auz, miros, gust si atingere.
Sistemul nervos are doua parti principale. Una dintre ele este sistemul nervos periferic (SNP). Nervii SNP -ului se ramifica prin corp si ajung in fiecare parte a acestuia, de la frunte si sprancene pana jos la varful degetelor mainilor si picioarelor. Cealalta parte este sistemul nervos central (SNC). Acesta este format din creier /centrul de comanda si de control al sistemului nervos) si maduva spinarii, care coboara de la creier prin tunelul format de oasele coloanei vertebrale. SNC, primeste semnalele nervoase de intrare de la SNP si transmite semnale de comanda de iesire prin SNP catre toate partile corpului. Creierul este si locul in care oamenii gandesc, percep si simt.
SNC -ul efectueaza multe sarcini, astfel simptomele problemelor legate de SNC sunt foarte variate. Identificarea sursei problemei in sistemul nervos este dificila pentru ca bolile si lezarile nervilor intr-o parte a sistemului apar ca simptome departe de locul in care se afla adevarata problema. Cateva dintre simptome sunt pierderea simtului tactil, slabirea sau dificultatea in locomotie, pierderea capacitatii de a vorbi, tulburari de vedere, confuzie, ameteala si pierderea cunostintei.
Exista multe boli care pot sa afecteze SNC -ul. Doua categorii principale de boli sunt cele care implica probleme ale alimentarii cu sange si cele care implica infectii. Exista multe simptome provocate de o leziune fizica, adesea ea insasi provocata de boala.
Ca orice parte a corpului, SNC are nevoie de alimentare vasculara. Intreruperea alimentarii cu sange mai mult de cateva minute provoaca probleme si celulele nervoase incep sa moara. La creier mai exista o problema - este inchis in cutia osoasa rigida formata de oasele craniului. Daca in interiorul craniului se deterioreaza un vas sanguin, apare o scurgere de sange ce mareste presiunea asupra creierului.
In cazul unei congestii cerebrale alimentarea cu sange a unei parti a creierului inceteaza dintr-un motiv oarecare si celulele nervoase ale creierului private se substante nutritive pot sa moara. O artera ce aduce sangele la creier poate fi blocata de tromboza, sau un cheag de sange. Acest lucru se poate datora unei probleme existente precum arterioscleroza, cand peretii arterelor se ingusteaza si/sau ateroscleroza, cand se depune grasime pe interiorul peretilor arterelor.
Alta cauza poate fi embolia - un cheag de sange sau o bucata de tesut din alta parte a corpului, precum inima sau plamanii, e transportat prin sistemul circulator spre creier si se blocheaza in vasele sangvine mai inguste. O alta cauza a congestiei cerebrale este hemoragia cerebrala- scurgerea de sange dintr-un vas sanguin deteriorat din cutia craniana. Sangele poate tasni printr-o zona a peretelui vasului de sange care este prea subtire si asemanator cu un balon - acesta este anevrismul.
Diferitele zone ale creierului controleaza diferite procese in anumite parti ale corpului. Congestia cerebrala are simptome diferite, in functie de ce parte a creierului a fost afectat. Acestea includ pierderea capacitatii de vorbire, paralizia sau amortirea unor parti ale corpului, slabiciune, confuzie, ameteala si poate lesinuri. Paralizia sau intepenirea se produce adesea pe o singura parte a corpului, deoarece de obicei doar o parte a creierului este afectata.
Congestia cerebrala este mai probabila la cei cu tensiunea arteriala mare si/sau fumatori. Alti factori de risc sunt diabetul, nivelul inalt de colesterol in sange, bolile de inima si cazuri de congestie cerebrala in familie. Congestia cerebrala afecteaza oamenii mai in varsta, in special barbatii peste 65 de ani.
Aproximativ o treime din congestiile cerebrale sunt fatale. Congestia cerebrala este una dintre cele mai frecvente cauze de deces in lumea occidentala. O alta treime lasa in urme daune permanente si infirmitati. In ultima treime, bolnavii isi revin la timp, dar simptomele pot dura mai multe luni.
Socul ischemic temporar (SIT) sau atacul ischemic temporar (AIT) se numeste o minicongestie cerebrala. Simptomele sunt mai putin grave si dureaza un timp scurt - mai putin de o zi. Cauza este blocarea temporara a unui vas de sange din creier, ceea ce duce la lipsa de sange (ischemie) in tesuturile pe care le alimenteaza. Motivul blocarii poate sa fie un embolus. Simptomele depind de regiunile afectate ale creierului.
SIT este destul de frecvent la varsta de peste 60 de ani. Efectele pot fi vagi si scurte, si pot fi puse pe seama unei simple "ameteli", dar de fapt prevestesc o congestie cerebrala.
In interiorul cutiei craniene creierul este protejat de trei straturi de membrane, sau meninge. Ruperea si sangerarea unui vas sangvin din meninge poate provoca o inflamatie care exercita presiune asupra creierului si ii intrerupe alimentarea cu sange.
Ruperea unui vas sanguin meningeal poate fi cauzata de anevrism sau de o lovitura asupra craniului. Umflarea este dureroasa, pentru ca meningele contine nervi care detecteaza atingerea si durerea, iar creierul - surprinzator - nu contine. Hemoragiile mici pot sa treaca si sa se vindece, dar cele mari adesea necesita interventii chirurgicale.
Exista mai multe tipuri de hemoragii, in functie de locul sangerarii. In hemoragia subarahnoida, sangele se scurge in stratul meningeal interior, pia mater, si cel mijlociu, arahnoida. Aceasta apare mai frecvent la varste intre 40 si 60 de ani, cel mai adesea, cel mai adesea femei, si la cei cu tensiune arteriala mare. Simptomele includ durere brusca de cap si puternica, greturi, intepenirea cefei, incapacitatea de a suporta lumini puternice, lesinuri ti pierderea cunostintei . Pot aparea si simptome ale congestiei cerebrale. Este nevoie de asistenta medicala de urgenta, pentru ca unele cazuri sunt fatale. Presiunea sangelui poate cauza vatamari permanente ale creierului.
Intr-o hemoragie subdurala intervine de obicei o sangerare lenta din vasele sangvine mici din stratul mijlociu arahnoida si stratul exterior dura mater. Simptomele sunt similare cu cele ale congestiei cerebrale, dar apar treptat, in decursul mai multor saptamani. Aceasta afectiune tinde sa apara la varstnici sau in urma unor lezari ale capului.
In cazul unei hemoragii extradurale exista o sangerare in jurul stratului exterior , dura mater. Aceasta se datoreaza adesea unei fracturi craniene. Simptomele includ durere de cap puternica care poate sa apara cu mai multe ore dupa ranire, ameteala, greturi, varsaturi si pierderea cunostintei. Asistenta medicala de urgenta este vitala.
Cu tehnologia moderna se pot diagnostica acum hemoragiile cerebrale si alte boli ale SNC. Exista raze X conventionale si metode mai noi de scanare, precum tomografia computerizata (TC) si rezonanta magnetica nucleara (RMN). Acestea permit medicilor sa vada tesuturile moi din interiorul cutiei craniene sau a coloanei vertebrale si sa localizeze tipul si pozitia problemei cu o precizie mai mare decat razele X.
Pronosticul pentru victimele congestiei cerebrale este variabil. Unele tipuri de celule ale corpului precum cele din piele, se pot multiplica pentru a reface deteriorarile. Celulele nervoase deteriorate prin lezari, infectii sau alte probleme nu pot face acest lucru - mai ales cele din sistemul nervos central. Incapacitatea de reconstituire se datoreaza partial formelor si interconexiunilor lor extrem de complicate. Procesele care se bazau pe aceste celule nervoase nu mai pot avea loc: miscarea unei parti a corpului, interpretarea mesajelor nervoase provenite de la un organ se simt sau recunoasterea unei persoane.
In anumite cazuri, alte celule nervoase si alte trasee pot prelua sarcinile celor care au fost pierdute. Asa se intampla ca oamenii care au suferit o congestie cerebrala, de exemplu, isi pot recapata treptat capacitatea de utilizarea a unui membru sau sa invete din nou sa vorbeasca. Adaptarea si refacerea pe aceasta cale necesita de obicei ajutorul psihoterapeutilor.
Germenii mici precum bacteriile sau virusurile pot sa infecteze sistemul nervos central, asa cum se intampla si cu alte parti ale corpului. Uneori infectiile pun viata in pericol, in special daca sunt afectati nervii care controleaza bataile inimii, respiratia sau alte procese vitale.
In cazul meningitei, straturile din jurul creierului (meningele) se infecteaza si se inflameaza. Germenii ajung in sange prin plamani, sau pot patrunde in cutia craniana prin urechi sau prin sinusuri, sau printr-o lezare a capului. Adesea nu exista un traseu de intrare evident clar pentru aparitia infectie. Simptomele includ greturi, varsaturi, febra, dureri de cap, intepenirea cefei, teama sau durere la vederea luminilor puternice, ameteala si pierderea cunostintei.
Meningita vitala poate sa dispara singura si sa nu lase in urma efecte. Meningita bacteriana poate fi mult mai grava, chiar fatala. Umflarea si infectia pot afecta creierul in mod ireversibil si sa duca la pierderea unor capacitati mintale, la surzire sau orbire, in special in cazul batranilor sau a celor foarte tineri. Tratamentul medical urgent este extrem de important la prima suspiciune de meningita.
Encefalita este inflamatia celulelor creierului (nu a meningelor). Apare singura sau poate fi complicatie a oreionului, pojarului sau a mononucleozei infectioase. Cazurile grave sunt extrem de rare dar duc la paralizie, pierderea vederii, vorbirii si a auzului, si chiar coma. Bebelusii si oamenii batrani sunt mai ales in pericol. Ingrijirea medicilor experti este esentiala intr-un stadiu cat mai incipient.
Tumori
Cresterea unei tumori in creier blocheaza alimentarea cu sange si exercita presiune asupra celulelor creierului. Poate provoca dureri de cap, greturi si tulburari de vedere, si alte parti ale corpului pot fi afectate treptat. Exista mai multe tipuri de tumori, dar in ciuda mitului popular, ele sunt foarte rare.
Tumorile de pe maduva spinarii implica dureri de spate si pot afecta functionarea membrelor, intestinelor si a vezicii. Tratamentele acestor tumori includ o combinatie de chirurgie, radioterapie si medicamente.
Multe parti ale corpului se uzeaza si se degenereaza cu varsta. Unele parti ale SNC -ului sunt vulnerabile la anumite tipuri de degenerare, care afecteaza senzatiile si miscarile.
In boala Parkinson - o afectiune cronica progresiva - sunt distruse celulele nervoase sin anumite parti ale centrelor motoare ale creierului, specializate pentru controlul miscarilor. Aceste celule produc in mod normal substanta chimica necesara creierului numita dopamina. Simptomele bolii Parkinson sunt tremurul incontrolabil sau miscarea repetativa a unei parti a corpului, si o tot mai mare dificultate in miscari precum mersul si vorbitul. Scrisul de mana se schimba si devine mai mic. Mintea de obicei nu este afectata-. Aceasta boala afecteaza oamenii cu varste de peste 75 de ani. Boala nu poate fi vindecata, dar simptomele pot fi ameliorate cu ajutorul medicamentelor, in special L-dopa. Pe langa acestea, ajutoarele fizice si aparatele ajuta bolnavul sa mentina o viata activa.
Coreea lui Hunington ester o boala ereditara a creierului care are ca rezultat miscari incontrolabile ale corpului si schimbari de personalitate. Ea este rara si nu poate fi vindecata. Consilierii genetici discuta efectele bolii, si probabilitatea ca copii sa fie afectati, cu membrii familiilor in care apare.
Exista un alt grup de probleme ale sistemului nervos cunoscut sub numele de tulburari functionale. Acesta inseamna ca boala se naste din felul in care lucreaza sau functioneaza celulele nervoase, mai ales in actiunea lor chimica, ti nu din defecte fizice sau structurale.
Printre tulburarile functionale ale SNC se numara durerile de cap, migrenele, epilepsia si vertijele. Acestea sunt subiecte vaste de discutie si sunt tratate separat, la fel ca si bolile degenerative cum ar fi dementa, boala Alzheimer, si scleroza in placi.
Receptorii si sensibilitati.
Analizatorul este un sistem complex o unitate functionala formata din:
-segment periferic(receptori, organe de simt)
-segment de conducere (cai nervoase aferente)
-segment central(proiectia corticala a analizatorului)
Multiplele mesaje sosite pe diferite cai nervoase, ca excitatii, sunt integrate armonizate in formatiunile SNC. In segmental central excitatia este prelucrata si transformata in senzatie. Si aici se elaboreaza proiecte de executie, care sunt transmise la efectori.
Analizatorul olfactiv
Segmentul periferic al analizatorului olfactiv este reprezentat de celulele olfactive din mucoasa olfactiva.Asa cum s-a mai aratat,mucoasa olfactiva are o suprafata de circa 2-3 cm²,acoperind lama ciuruita a etmoidului,fata mediala a cornetului nazal superior si o mica parte din septul nazal(partea superioara).Ea este alcatuita din epiteliu olfactiv si din corion.Epiteliul,la randul lui,este format din trei tipuri de celule asezate pe doua straturi: olfactive,de sustinere si bazale.
Celulele olfactive sunt neuroni bipolari senzitivi.Ele reprezinta primul neuron senzitiv al analizatorului olfactiv.Dendritele lor sunt asezate la polul apical si depasesc celulele de sustinere,terminandu-se printr-o umflatura numita buton olfactiv.Din acest buton pleaca 6-8 cili olfactivi care au rolul de a receptiona excitattile olfactive.Axonii pornesc de la polul bazal,patrund in corion,unde intra in constructia filetelor nervului olfactiv.Acesta traverseaza
gaurile lamei ciuruite ale etmoidului si ajung la bulbul olfactiv,unde fac sinapsa cu dendritele celulelor mitrale.Celulele de sustinere sunt celule epiteliale de forma prismatica.Ele au microcili la polul apical.Pe langa rolul de sustinere,aceste celule mai indeplinesc si un rol trofic.Celulele bazale sunt asezate pe o membrana bazala foarte subtire,care desparte epiteliul olfactiv de corion.Ele au rolul de a inlocui sau de a regenera epiteliul.
Corionul este format din tesut conjunctiv in care se gasesc capilare sanguine, capilare limfatice si fibre nervoase amielinice.Tot in corion se mai gasesc glande tubuloacinoase de tip seros, care se deschid la suprafata epite-
liului senzorial si al caror produs de secretie umezeste in permanenta mucoasa olfactiva.
Segmentul intermediar sau calea de conducere(calea olfactiva) este alcatuita din axonii celulelor olfactive care formeaza narvii olfactivi si din axonii celulelor mitrale care alcatuiesc tracturile olfactive.Celula olfactiva reprezinta primul neuron senzitiv(protoneuronul),iar celula mitrala,cel de-al doilea neuron senzitiv(deutoneuronul).Axonul unei celule olfactive,dupa ce a traversat lama ciuruita a etmoidului si a patruns in bulbul olfactiv,face sinapsa cu dendritele mai multor celule mitrale.Axonii care alcatuiesc tracturile olfactive ajung la centrii primari si secundari de integrare a mirosului fara a face releu in talamus.
Segmentul central sau de perceptie este alcatuit din centrii primari si centrii secundari.Centrii primari sunt reprezentati de trigonul olfactiv, substanta perforata anterioara si girul subcalos.Centrii secundari sunt reprezentati de girul hipocampului si nucleul amigdalian situat in profunzimea santului lateral al emisferelor cerebrale.Intre centrii primari
si centrii secundari exista numeroase conexiuni.De asemenea,intre centrii secundari,hipotalamus si trunchiul cerebral exista conexiuni care participa la formarea arcurilor reflexe legate de miros.
Rolul fiziologic al anlizatorului olfactiv comporta trei aspecte principale:
prevenirea patrunderii in corp,pe calea aerului,a substantelor vatamatoare; aprecierea calitatii substantelor alimentare si declansarea secretiilor digestive.
Excitantii sau stimulii specifici receptorilor olfactivi sunt reprezentati de unele substante gazoase sau particule materiale foarte fine prezente in aer. Orice substanta care excita receptorii olfactivi se numeste substanta mirositoare,iar senzatia olfactiva produsa de aceasta poarta numele de miros.
Excitatii ajung la receptorii din mucoasa olfactiva prin intermediul coloanei de aer care patrunde prein nari in timpul inspiratiei.Ei actioneaza asupra receptorilor numai dupa o prealabila dizolvare in pelicula de lichid situata la suprafata mucoasei olfactive.Receptorii olfactivi au o sensibilitate deosebita,pentru stimularea lor fiind nevoie doar de un numar redus de molecule dizolvate in acest mucus.Astfel,receptorii pot fi stimulati de anumite substante care se gasesc in aer in proportii foarte mici,de 1/100000000 g/1 aer.
Cantitatea minima dintr-o substanta mirositoare capabila sa provoace senzatia se miros reprezinta pragul de excitatie al acestei substante.Pragul de excitatie variaza mult de la o substanta la alta.
Intensitatea senzatiei de miros este proportionala cu concentratia substantei din aer.Ea variaza insa si in functie de alti factori,ca,de exemplu,de configuratia cailor nazale,de umiditatea,temperatura si presiunea aerului inconjurator,precum si de starea de functionare a mucoasei olfactive.Astfel intensitatea senzatiei de miros scade foarte mult daca mucoasa olfactiva este prea umeda sau prea uscata.Un exemplu il constituie guturaiul,cand umezirea abundenta a mucoasei olfactive poate provoca disparitia temporara a senzatiei de miros.
Sensibilitatea olfactiva reprezinta fenomenul de adaptare care consta in scaderea treptata,pana la disparitie,a intensitatii senzatiei olfactive pentru anumite substante care actioneaza timp indelungat saupra celulelor olfactive. Sensibilitatea olfactiva pentru aceste substante reapare insa daca excitarea receptorilor este intrerupta pentru o perioada de timp prin inlaturarea substantei excitante.Adaptarea este specifica pentru fiecare substanta in parte.
La ciclostomi exista o fosa nazala care comunica cu exteriorul printr o singura nara.
La ciclostomi si pesti miros bine dezvoltat., la amfibieni mai putin dezvoltat. La reptile f bine dezv. La pasari mai putin dezvoltat decat la reptile., rapitoarele au un miros f.bine dezvoltat iar la granivorele aproape inexistent.
Mamiferele se impart, functie d miros in
-macrosomatice-miros f bine dezv.-ierbivore, pradatoare
-microsomatice-om
-anosomatice-farar miros-cetacee.
Analizatorul gustativ
Segmentul periferic al analizatorului gustativ este reprezentat de mugurii gustativi din mucoasa linguala.Ei sunt asezati la nivelul papilelor
caliciforme (circumvalate) , fungiforme si foliate. Papilele filiforme sunt raspandite pe toata intinderea mucoasei linguale si nu contin muguri gustativi.Un numar mic din asemenea muguri se gasesc si in mucoasa epiglotei,a valului palatin si a faingelui,precum si in mucoasa buzelor si a obrajilor.
Mugurele gustativ este situat intre celulele epiteliale care acopera peretii laterali ai papilelor.El este alcatuit din celule senzoriale gustative si din celule de sustinere.Extremitatea externa a mugurelui gustativ este prevazuta cu un scurt canal,numit canalul gustativ,delimitat de celulele epiteliale ale mucoasei linguale.La randul lui,canalul gustativ se deschide la suprafata epiteliului printr-un por gustativ.
Celulele senzoriale gustative impreuna cu celulele de sustinere alcatuiesc o formatiune ovoida cu grosimea de 40m si inaltimea de 90m.Polul apical al celulelor gustative prezinta cateva prelungiri,denumite cili gustativi (microvilozitati).Acesti cili sunt grupati in canalul gustativ,unde vin in contact cu substantele sapide.Cilii gustativi reprezinta regiunea sensibila a celulei gustative care vine in contact cu moleculele substantelor sapide dizolvate in saliva.Fibrele nervoase care patrund in mugurele gustativ formeaza un plex situat in corionul de sub membrana bazala.
Din acest plex pornesc fibre care se arborizeaza in jurul mugurelui gustativ (fibre perigemale) si in interiorul lui (fibre intragemale).Aceste fibre nervoase fac sinapsa cu celulele gustative.Ele sunt dendrite ale neuronilor senzitivi din ganglionii nervosi situati pe traiectul nervilor cranieni care inerveaza mucoasa linguala(nervul facial,nervul glosofaringian,nervul vag).
Segmentul intermediar sau calea de conducere(calea gustativa) este alcatuita din inlantuirea a trei neuroni senzitivi(fig.4).Primul neuron senzitiv se afla in ganglionii nervosi de pe traiectul nervilor facial,flosofaringian si vag.
Dendritele acestor neuroni fac sinapsa cu celulele gustative,iar axonii lor fac sinapsa cu cel de al doilea neuron senzitiv situat in nucleul tractului solitar din trunchiul cerebral.De aici pornesc alte fibre,care impreuna cu lemnisculul medial ajung la cel de al treilea neuron senzitiv din talamus.De aici pornesc fibrele talamocorticale care se proiecteaza pe scoarta cerebrala.
Segmentul central se afla in scoarta cerebrala,in portiunea inferioara a girului post central.
Rolul fiziologic al analizatorului gustativ este de a impiedica patrunderea in organism,pe cale digestiva,a unor substante nocive,si indeosebi a alimentelor alterate.Acest analizator,impreuna cu cel olfactiv,intervine in declansarea secretiei salivare si a celorlalte sucuri digestive.
Experientele facute pe animale arata ca analizatorul gustativ regleaza ingestia de alimente.Astfel,animalul isi alege hrana in functie de necesitati.Un animal caruia i s-au injectat doze mari de insulina si care se gaseste in stare de hipoglicemie alege din mai multe feluri de mancare hrana cea mai dulce.Pe de alta parte,animalele carora li s-au sectionat nervii gustativi ingera alimente fara discriminare.
Orice substanta dizolvata in apa sau saliva care excita receptorii gustativi se numeste substanta sapida,iar senzatia gustativa produsa de aceasta poarta numele de gust.Substantele care nu excita receptorii gustativi se numesc substante insipide.
La om se deosebesc patru tipuri principale de senzatii gustative sau de gusturi:acru,sarat,dulce si amar.In raport cu acestea,substantele sapide se impart in substante acre,sarate,dulci si amare.In afara acestor tipuri fundamentale de senzatii gustative , mai exista o gama larga de tipuri intermediare care dau gustul variat al alimentelor.Ele reprezinta combinatii ale tipurilor fundamentale,la care se adauga senzatiile olfactive si bucofaringiene provocate de contactul cu alimentele.
Numai o mica parte din receptorii gustativi sunt stimulati de toate cele patru tipuri de substante.Majoritatea mugurilor gustativi au o oarecare specificitate pentru una din cele patru tipuri de substante.
Gustul acru este determinat de actiunea acizilor asupra receptorilor, intensitatea senzatiilor gustative fiind proportionala cu concentratia ionilor de H+ .
Exista insa unii acizi,ca , de exemplu,acidul boric care sunt insipizi. Sensibilitatea pentru substantele acide este mai mare in portiunea mijlocie a limbii,pe partile laterale.Gustul sarat,provocat de excitarea receptorilor prin sarurile ionizate,este perceput mai bine pe marginile limbii,catre regiunea lor anterioara.Exista si saruri care produc un gust sarat-amar,sarat-dulce sau acru.Gustul dulce este provocat de un numar important de substante(zaharuri,alcooli,aldehide,cetone,etc.)care excita mugurii gustativi situati in mucoasa de pe varful limbii.In sfarsit,gustul amar este determinat de un numar mare de substante care actioneaza asupra receptorilor gustativi de la baza limbii.Dintre substantele amare amintim alcaloizii (strignina, chinidina,nicotina,etc.),sarurile de magneziu, cafeina,etc.
Sensibilitatea receptorilor gustativi variaza de la un grup de substante la altul si de la o substanta la alta.Pentru fiecare substanta exista un prag de excitatie reprezentat de concentratia cea mai slaba capabila sa produca senzatia gustativa.In general,pentru substantele dulci,pragul de excitatie este mai ridicat decat pentru substantele amare.Astfel,pragul de excitatie pentru zaharoza este reprezentat de o solutie 0,01 M,iar pentru chinina,de o solutie 0,00008 M.Intensitatea senzatiei gustative depinde de concentratia substantei existente in solutie,de numar receptorilor excitati si de temperatura solutiei. Astfel,intensitatea senzatiei gustative este cu atat mai mare,cu cat concentratia substantei stimulatoare cuprinde mai multi muguri gustativi.Exista o temperatura optima pentru formarea senzatiilor gustative(in jur de 240 ). Temperaturile prea ridicate sau prea scazute reduc intensitatea senzatiilor gustative.Un alt factor il constituie starea mucoasei linguale; cand aceasta este prea uscata sau acoperita cu depozite provenite din descuamarea epiteliului, intensitatea senzatiei gustative scade.
La ciclostomi si pesti muguri gustative se gasesc in toata cavitatea bucala, pe inotatoare sip e piela lipsita de solzi.
La amfibieni muguri gustative se gasesc pe limba, cav.bucala, faringe, esofag.
La reptile se gasesc pe limba si cav.bucala.
La pasari pe limba. La mamifere sunt grupati in papile gustative.
Analizatorul acustico vestibular
Urechea este sediul a doi analizatori:auditiv si vestibular sau pentru echilibru.
Receptorii sunt celulele din organul Corti. Celulele receptoare sunt dispuse pe un sir intern si 3-4 siruri externe. Aceste celule prezinta la polul apical numerosi cili-stereocili-, toti de aceeasi lungime. Celulele din sirul extern au de 2 ori mai multi cili. Baza cililor este fixata in membrana reticulata produsa de celulele de sustinere. Varfurile cililor celulelor acustice din sirul intern sunt inclavate in membrana tectoria iar a celulelor din sirul extern vin in atingere cu portiunea libera a membranei tectoria. Vibratia membranei tectoria determina doua fenomene:unul fizic si unul electric.
Sensibilitatea vestibulara.
Aparatul vestibular indeplineste un rol important in mentinerea tonusului muscular , in reactiile de postura si echilibru, lui I se datoresc senzatiile despre pozitia capului in spatiu, despre pozitia capului fata de trunchi, de miscarea rectilinie sau circulara.
Excitantul este reprezentat de variatiile miscarilor liniare (modificarea pozitiei capului in spatiu, trepidatiile) si variatiile miscarilor unghiulare(rotatia, pornirile, opririle).
Receptorii sunt maculele din utricula si sacula si crestele ampulare din canalele semicirculare. Crestele si maculele contin, printre celulele de sustinere, celule sensitive care prezinta numeroase prelungiri in zoma polului apical, sub forma unor cili aranjati crescator spre chinocil, prelungirea cea mai lunga si mai groasa. Cilii patrund intr-o masa gelatinosa, secretata de celulele de sustinere. Cand cilii se apropie de chinocil, celulele senzoriale sunt excitate. Apropierea de chinocil este insotita de o depolarizare a celulei. Maculele detecteaza acceleratia liniara sau a fortei de gravitatie in repaus. Crestele decteaza acceleratia angulara(miscarile de rotatie).
La pesti este formata din ureche interna aparuta dintr o invaginare a ectodermului pe partile laterale ale capului formand o vezicula otica formata din 3 canale semicirculare.
La amfibieni apare urechea medie formata dintr o evaginare a esofagului.
La reptile : la ofidieni(serpi)lipseste timpnul si columela. La crocodile apare un inceput de ureche externa , formata dintr un conduct scurt si pavilioane foarte reduse.lagena este bine dezvoltat.
La pasari se dezvolta si mai bine lagena (melcul) fara sa se spiralizeze si se dezvolta conductul auditiv, iar pavilioanele sunt reduse.
In lagena apare o lama ososa care imparte melcul in 2 rampe:vestibulara si timpanica.
La mamifere se dezvolta bine urechea externa , pavilioanele avand forme si dimensiuni diferite.
Analizatorul vizual
Intervine in cel mai inalt grad in adaptarea la mediu receptonand peste 90 la suta din informatiile asupra lumii inconjuratoare.
Este alcatuit din organe anexe si glob ocular.
Organele anexe sunt de doua tipuri:organe de miscare-muschii globului ocular sau extrinseci (6 muschi) si organe de protectie:glandele lacrimale(secretie-lacrimele cu rol in umectarea si curatirea globului ocular), pleopele(superioare, inferioare), gnele si sprancenele si conjunctiva.
Globul ocular, la om are diametrul de 2,5 cm si este alcatuit din trei tunici sau 3 membrane:coroida, sclerotica si retina.
Sistemul receptor este reprezentat de retina pe care se gasesc celulele receptoare:celulele cu conuri-(vederea diurna si culorile-vederea cromatica) si celulele cu bastonas(vederea nocturna).
Informatiiile luminoase sunt conduse sub forma de impuls nervos printr-un nerv optic.
In evolutia vertebratelor , ochiul a suferit putine modificari; totusi la fiecare grup exista anumite particularitati structurale si functionale.
La formele libere de ciclostomi exista ochi functionali, iar la cei paraziti, ochii sunt rudimentari, insensibili la lumina.
La unii pesti (rechinii) ochii sunt protejati de doua pleoape si o membrane nictitanta, transparenta, care se misca lateral, din coltul intern spre cel extern. Retina rechinilor este formata exclusiv din cellule cu bastonas. Celulele cu conuri aproape lipsesc, fapt pt care rechinii nu poseda vedere cromatica.
La speciile diurne de pesti ososi celulel vizuale contin conuri, vederea fiind cromatica, iar ochiul este adaptat pentru vederea obiectelor apropiate (1-2 m). imaginea obiectelor indepartate(pana la 15 m)se obtine prin deplasarea cristalinului inapoi catre retina prin actiune a unui muchi retractor, care se fixeaza cu un capat de cristalin sau cornee si cu celalalt de sclerotica;prin contractia lui, cristalinul se apropie de retina iar prin relaxare se indeparteaza. Acelasi mechanism se intalneste si la ciclostomi. Unii pesti abisali au ochi telescopici, adaptati la lumina redusa a marilor adanci. Ochii pestilor ososi nu au pleoape.
Ochiul amfibienilor este asemanator cu cel de la pestii osoi. Amfibienii disting unele culori si obiectele care sunt in miscare. Ochiul este protejat de doua pleoape mobile si o membrane nictitanta cu rol de aparare in mediul terestru. Au si glande lacrimale.
Ochiul reptilelor , superior organizat fata de cel al amfibienilor, este adaptat pentru vederea diurnal, crepusculara sau nocturna. Reptilele poseda o excelenta vedere cromatica, distigand in acelasi timp si formele obiectelor.La reptile ca si la pasari si mamifere, mecanismul de acomodare se perfectioneaza. Cristalinul isi modifica curbura cu ajutorul muschilor ciliari. La sarpele de casa acest mechanism inca nu este perfectionat si acomodaraea se face tot prin deplasarea cristalinului. Pleoapele sunt asemanatoare cu cele ale amfibienilor.
Simtul vizual al pasarilor este cel mai dezvoltat din intreaga serie a vertebratelor . Dispozitia ochilor este diferita;la pasarile diurne ochii se afla lateral sau latero-anterior pe craniu iar la cele nocturne anterior. La pasarile diurne retina contine mai multe conuri iar cele nocturne au mai multe celule cu bastonas. Caracterisc ochiului pasarilor este "pieptenele" o formatiune cu rol in nutritia coroidei si in acomodare. Ochii pasarilor sunt protejati de doua pleoape, membrane nictitanta si glandele lacrimale.
La mamifere ochiul prezinta toate caracterele intalnite la celalalte vertebrate, fiind asemamnator cu ochiul uman. Cele doua pleopae sunt mobile si prevazute cu gene. Exista totusi si unele variatii. Astfel insectivorele, care traiesc pe sub pamant, au ochii rudimentary, acoperiti total sau partial de piele. Nervul optic, ca si glandele lacrimale sunt reduse. La cetacee, glandele lacrimale lipsesc.
