Renta funciara si formele ei

Renta funciara si formele ei

Si in timpul scolii clasice si astazi, mecanismul tipic de formare a rentei il ofera agricultura. Mai mult decat atat, teoria economica contemporana, de factura predominant neoclasica, s‑a folosit substantial de judecatile à la marge folosite de Ricardo. Din moment ce contemporanii nostri socotesc teoria ricardiana a rentei ca pe una din cele mai mari realizari ale stiintei, credem ca explicarea mecanismului de formare a rentei urmand filiera ricardiana nu poate primi acuza lipsei de  modernitate.

Consemnam, pentru inceput, ca prefata analizei rentei este preluata de la A. Smith. Autorul Avutiei natiunilor nota, intemeiat ca dimensiunea rentei este rezultatul raportului de forte dintre proprietarul terenului si cel care l‑a  inchiriat spre folosinta - arendas si ca, in virtutea acestui fapt ' ea nu este deloc proportionala cu ceea ce proprietarul pamantului ar fi putut cheltui cu ameliorarea lui sau cu ceea ce isi poate ingadui sa ia; ci cu ceea ce arendasul isi poate ingadui sa dea'⁵. Iar arendasul isi ingaduie sa dea, mai mult sau mai putin, in functie de pretul la care‑si poate desface produsele.

Cu acest inceput considerat bun si preluat, Ricardo merge mai departe. Pentru a explica mecanismul de formare a rentei el pleaca de la urmatoarele premise:

Pentru orice tara, suprafata agricola este limitata ca intindere si, in acelasi timp, de fertilitati diferite;

Pamantul este, de asemenea, pozitionat diferit fata de drumurile comerciale, aglomeratiile umane si pietele de desfacere;

Necesitatea hranirii unei populatii in crestere (sau a hranirii mai bine a unei populatii stagnante) face ca, din punct de vedere istoric si logic, mai intai, sa fie atrase in circuitul agricol terenurile bune si foarte bune si abia dupa aceea terenurile din ce  in ce mai putin fertile sau mai prost situate;

Data fiind diversitatea fertilitatilor naturale ca si distantelor variate fata de pietele de aprovizionare si desfacere, la aceleasi costuri (capital + munca), randamentele sunt inegale. Cum in mod logic se recurge la terenuri din ce in ce mai putin avantajoase, randamentele sunt descrescande. Randamentele raman descrescande nu numai cand investitia agricola priveste extensia suprafetei cultivate ci si atunci cand ea este facuta, intensiv, pe aceeasi suprafata de teren. Cu alte cuvinte, marind capitalul investit, productia totala va cresye dar produsul marginal va scadea.

Si intr‑un caz si in celalalt, si atunci cand investitia noua este folosita pentru atragerea in circuitul agricol a unei noi suprafete de teren, in mod logic mai putin fertila, si atunci cand ea este utilizata in mod intensiv pentru a ameliora, calitativ, aceeasi suprafata de teren, apare renta ca diferenta, de productie si de valoare, intre ceea ce ofera, in acest plan, pamanturile bune fata de cele mai putin bune.

Daca renta este o diferenta rezulta ca ultimul pamant atras in circuitul agricol sau pe care s‑a investit nu ofera nici o renta. Acesta este pamantul care fixeaza pretul produselor agricole, pamant a carui cultura inseamna conditiile de productie cele mai nefavorabile dar, in acelasi timp, strict necesara asigurarii hranei populatiei.

Din cele spuse de Ricardo, dar in termenii analizei moderne, observam ca intreprinzatorul capitalist care a arendat teren agricol este interesat sa‑l cultive pana cand productivitatea marginala devine egala cu costul marginal. Numai astfel poate plati salariile si incasa profitul, la o rata medie pe economie (altfel n‑ar fi interesat sa investeasca in acest sector de activitate). Renta, ca diferenta de productie si valoare, nu intra in cost. Ea reprezinta un simplu transfer monetar, un 'reziduu' si apare pe pamantul mai bun pentru ca nu exista pe cel mai putin bun. Cand se cultiva pamant de calitatea a doua se plateste renta pentru cel de prima calitate. Cand incepe sa se cultive pamant de calitate a treia se plateste automat renta pe pamantul de calitatea a doua in timp ce pentru pamantul de prima calitate renta creste proportional (suma a doua diferente) s.a.m.d.

Pastrand proportiile si judecatile lui Ricardo, avizatul si reputatul economist Marc Blaug ilustreaza mecanismul formarii rentei cu urmatorul exemplu⁶

Tabelul nr. 10.2. Mecanismul formarii rentei

In tabelul de mai sus A, B, C, D, si E sunt cinci categorii de teren cu fertilitati in ordine descrescatoare. Costul unei unitati de investitie (capital + munca) se presupune a fi  de 140 unitati. Cei cinci arendasi vor investi atata timp cat investitia aditionala va aduce un castig marginal cel putin egal cu costul unitar. In acest fel, arendasul de pe terenul E, obtinand o productie totala de 140 unitati, se va opri dupa prima investitie. De pe acest teren nu se obtine renta. De pe celelalte terenuri rentele (R_A, R_B, R_C, R_D) vor fi:

In baza acestui exemplu, fidel analizei ricardiene, se pot trage urmatoarele concluzii:

· Prima, investitia de capital - munca, fie ca se utilizeaza extensiv, fie intensiv, conduce la productivitati marginale descrescande. Relativ la acest lucru, renta apare in forma ei singulara de renta diferentiala. Aceasta imbraca forma rentei diferentiale de gradul I cand plusul de productie si de valoare se datoreaza unei fertilitati naturale mai mari a pamantului; apartine, in consecinta, proprietarului pamantului, Cand amintitul surplus se obtine gratie unei fertilitati artificial mai mari, dobandita prin investitii succesive pe aceeasi suprafata, el imbraca forma rentei diferentiale de gradul II; apartine, deci, celui care a facut investitia, de regula intreprinzatorului arendas. Renta diferentiala de gradul II se poate transforma in renta diferentiala de gradul I cu ocazia incheierii contractului de  arenda; atunci, proprietarul terenului, scurtand perioada contractului, lasa neamortizata o parte a investitiei facuta de arendasi punand, astfel, fertilitatea in mod artificial crescuta pe seama naturii.

Dar, daca terenul E, care dicteaza conditiile de pret, nu produce renta, de ce ar mai fi interesat proprietarul lui sa‑l mai inchirieze? Raspunsul se gaseste in  renta absoluta. Arendasul terenului E, ca si toti ceilalti, de altfel, platesc proprietarilor de teren o suma fixa drept plata pentru folosirea capitalului pamant. Sursa acesteia duce la mecanismul de formare a preturilor in agricultura. Aici, oferta inelastica, ridica pretul (in comparatie cu cel care ar rezulta din confruntarea libera a unei cereri si oferte elastice) la un nivel astfel incat sa asigure realizarea unui excedent de venit peste profitul mediu (normal), venit care revine proprietarilor de teren sub forma rentei absolute in virtutea simplului fapt ca pe ei i‑a harazit norocul de a fi stapanii acestui factor, cu care natura a fost zgarcita, numit pamant.

Din perspectiva aceasra, renta absoluta, ca de altfel, si renta diferentiala de gradul I, apar ca venituri 'necuvenite', ca venituri dobandite fara efort. De aici anatema, istoric aruncata, asupra rentierilor si, tot de aici, sensul uzual al notiunii de renta de venit fara munca.

· A doua, ocazia de renta dsiferentiala nu va disparea , cum nu va disparea nici renta absoluta. Atata vreme cat terenurile vor fi diferite in planul fertilitatii si al pozitionarii, diferente de productie si valoare vor exista. In plus, nevoia unei productii cantitativ si calitativ in crestere va reclama intotdeauna o investitie extensiva sau intensiva. Pe acest temei, renta totala, in termeni fizici, are tendinta de crestere.

· A treia, tendinta de crestere a rentei se manifesta si in termeni nominali. Aceasta pentru ca si preturile produselor agricole sunt in crestere din cauza randamentelor descrescande. Iar remarca lui Ricardo dupa care ' graul se scumpeste nu pentru ca se plateste renta ci se plateste renta fiindca pretul graului urca'⁷ ramane perfect valabila.

In afara de renta diferentiala si absoluta, teoria, dar si practica economica, evidentiaza existenta rentei de monopol Ea se prezinta sub forma unui supraprofit obtinut de proprietarii unor terenuri cu insusiri speciale (fertilitate exceptionala, pozitionarea foarte avantajoasa etc.) si de pe care se obtin bunuri cu calitati deosebite ce se vand la preturi ridicate de monopol.