|
|
|
PROTECTIA MEDIULUI
1. Mediul si poluarea
Notiunea de mediu defineste ansamblul conditiilor in care traiesc si se dezvolta organismele vii.
Ecosistemul consta dintr-un sistem functional, care include o comunitate de organisme vii si mediul asociat acesteia. Stiinta ecosistemelor, denumita ecologie, studiaza raporturile dintre organismele vii, precum si dintre acestea si mediul in care traiesc.
In consecinta, acceptiunea de mediu poate avea urmatoarele doua parti distincte:
-mediul abiotic, fizic si chimic, cuprinzand materia lipsita de viata ca solul, apa, aerul, precum si actiunile fizice ale materiei, ca forta gravitationala, radiatiile cosmice, termice sau luminoase, campurile electrice, magnetice, sonore s.a.;
-mediul biotic, incluzand totalitatea organismelor vii din ecosistemul considerat.
Nivelurile de structurare sau integrare a organismelor vii, de la simplu la complex sunt urmatoarele:
-celula, reprezentand cea mai mica unitate biologica functionala si totodata, elementul de baza al tuturor organismelor vii;
-individul, denumind un organism biologic functional, caracterizat printr-o anatomo-fiziologie proprie si printr-un metabolism propriu, avand la un moment dat o biomasa determinata (ex. euglena verde, o planta data - musetelul, un animal - caprioara);
-populatia reprezinta un grup de indivizi de aceeasi specie, formand o colectivitate si care ocupa un teritoriu determinat, la un moment dat. Dintre caracteristicile populatiei fac parte: numarul de indivizi, densitatea, ratele natalitatii, mortalitatii si de crestere;
-comunitatea (ecologica) sau biocenoza consta din ansamblul populatiilor dintr-o arie geografica, determinata la un moment determinat. Structura si dinamica comunitatii ecologice sunt principalele caracteristici ale acesteia. Astfel, se evidentiaza principalele diviziuni ale biocenozei: fitocenoza (populatiile vegetale) si zoocenoza (populatiile animale).
Ecosistemul reprezinta asocierea dintre biocenoza si biotop, acesta din urma fiind reuniunea dintre sol, apa si clima. Mai multe ecosisteme formeaza un biom, iar totalitatea biomurilor alcatuieste ecosfera.
Factorul ecologic este un element de mediu, susceptibil sa actioneze direct asupra organismelor vii, cel putin pe durata unei faze din dezvoltarea acestora. Fiecare organism viu prezinta anumite limite de toleranta in raport cu un factor ecologic.
Pentru o populatie data, factorul a carui intensitate este cea mai apropiata de una dintre limitele (minima sau maxima) de toleranta se numeste factor limitant. Sensibilitatea in raport cu factorii ecologici poate sa varieze chiar la aceeasi specie, in functie de stadiul de dezvoltare. In plus, interactiunile si suprapunerile dintre doi sau mai multi factori pot modifica limitele de toleranta in raport cu fiecare dintre acesti factori.
Existenta biocenozelor si modul lor de organizare reprezinta necesitati obiective, datorita faptului ca nici o populatie nu poate exista independent, indiferent carei specii ii apartine. Intr-un ecosistem, se stabilesc relatii de ordin alimentar intre diferitele populatii, formandu-se asa numitele lanturi trofice. Realitatea este si mai complexa, pentru ca lanturile trofice pot fi mai mult sau mai putin conectate unele cu altele, rezultand o retea trofica.
Marile cicluri biogeochimice (ciclul azotului, al carbonului etc.) asigura, la scara biosferei, regenerarea si reinnoirea elementelor chimice, indispensabile vietii. Aceste procese recicleaza mai ales reziduurile eliminate in mediu de catre organismele vii, prevenind astfel acumularea acestora. Aceasta capacitate de autoepurare a mediilor naturale asigura mentinerea echilibrelor, cu conditia sa nu apara perturbatii care sa le rupa. Una dintre perturbatiile posibile este reprezentata de poluare.
Poluarea se defineste ca introducerea in mediu a unor cantitati prea mari de agenti fizici, chimici sau biologici, care determina alterarea mediului, cu punerea in pericol a sanatatii umane, deteriorarea resurselor alimentare, biologice si a bunurilor materiale, precum si periclitarea ecosistemelor.
Poluarea poate fi naturala (vulcani, cutremure, furtuni, inundatii s.a.) sau antropica, adica datorata activitatii umane. De asemenea, in raport cu durata poluarii, aceasta poate fi accidentala sau cronica; in ultimul caz, emisia dozelor de poluanti are un caracter permanent, ceea ce pe termen lung poate avea consecinte grave asupra ecosistemului receptor (ex. ploile acide).
Prin fenomenul de contaminare, un agent poluant poate trece de la o parte la alta a mediului si de la un element sau individ la altul. De asemenea, multe organisme vii sunt capabile sa acumuleze in tesuturile lor diferite substante naturale sau sintetice, fenomen denumit bioacumulare.
Insusirea de bioacumulare a organismelor se poate manifesta la parcurgerea unui lant trofic prin bioamplificare sau biomagnificare, ceea ce inseamna o crestere a ponderii de substanta retinuta. Astfel, daca se admite ca se utilizeaza un insecticid in apa unui lac pentru a elimina larvele de tantar, se vor putea constata urmatoarele:
-continutul de insecticid in apa 0,014 ppm;
-continutul de insecticid in fitoplancton 5 ppm;
-continutul in pesti planctonofagi (7 9) ppm;
-continutul in pesti rapitori (22 221) ppm;
-continutul in tesuturile adipoase ale cufundacului mare 2500 ppm.
Factorul de bioamplificare, definit prin raportul dintre concentratia maxima acumulata intr-un organism si concentratia produsului in mediu, reprezinta in acest caz: 2500/0,014 = 180.000.
2. Dezvoltarea durabila
Lumea a ajuns sa se convinga in proportie tot mai insemnata ca folosirea resurselor naturale si nivelul de trai al populatiei mondiale trebuie sa se realizeze in conditiile respectului fata de mediu, a conservarii acestuia. Raspunsul la aceasta exigenta il constituie conceptul de dezvoltare durabila, definit oficial in jurul anului 1990, de catre Comisia Mondiala pentru Mediu si Dezvoltare, mandatata de catre O.N.U., in felul urmator:
dezvoltarea durabila este dezvoltarea care raspunde necesitatilor prezentului, fara a compromite capacitatea generatiilor viitoare de a le satisface pe ale lor.
Conform acestei acceptiuni, trei elemente fundamentale ale dezvoltarii societatii trebuie luate in considerare, in acelasi timp si optimizate: dezvoltarea economica, dezvoltarea sociala si protectia mediului. Figura 1 reda "triunghiul" dezvoltarii durabile, evidentiind ideea importantei egale a celor trei factori de progres, deoarece numai integrarea armonioasa a acestora poate garanta bunastarea actuala si pe cea a generatiilor viitoare.
Fig. 1. Triunghiul dezvoltarii durabile.
Pe aceasta baza, Conferinta Internationala de la Rio, din 1992, a stabilit un vast program mondial, concretizat prin adoptarea documentului intitulat "Agenda 21", in care se gasesc indicatii asupra actiunilor de intreprins si asupra responsabilitatilor de asumat pentru a se merge spre dezvoltarea durabila. Managementul mediului reprezinta una dintre aceste actiuni, constituind o punte de legatura intre economie, societate si mediu.
3. Intreprinderea si mediul
Imposibilitatea asumarii unor costuri prezumtive ridicate a fost mult timp utilizata ca scuza in materie de gestiune a mediului in cadrul intreprinderilor industriale. Aceasta atitudine a intreprinderilor, cuplata marilor dezastre ecologice din ultimele decenii, a condus opinia publica si conducerile politice la a considera intreprinderile si in special cele productive, ca principali responsabili de poluarea mondiala. Aceasta parere a fost intarita de lipsa unei transparente, a unei comunicari eficiente in probleme de mediu, in cadrul intreprinderilor. N-a trecut inca prea mult timp de cand, atentionarea supra performantelor de mediu era considerata o chestiune periculoasa pentru dezvoltarea unei intreprinderi.
Din fericire, aceasta situatie s-a schimbat radical, cel putin in ceea ce priveste marile concerne multinationale. In prezent, se tinde tot mai mult la integrarea mediului in managementul si gestionarea curenta a intreprinderilor, deoarece pot rezulta din aceasta avantaje semnificative.
Intr-adevar, asa cum se prezinta in figura 2, gestiunea mediului vizeaza acelasi scop ca si cea economica, o bunastare durabila. Mediul reprezinta un "capital", care trebuie administrat corect, pentru a furniza colectivitatii resurse noi si bunastare (fig. 2, b), in acelasi fel in care capitalul economic furnizeaza bunastare actionarilor, prin intermediul operatiilor de adaugare de valoare (fig. 2, a). Exista o diferenta si inca una de anvergura: societatea in care traim, copiii nostri si generatiile viitoare au, de asemenea, dreptul de actionari la "capitalul" mediu.
Daca in prezent se vorbeste despre managementul de mediu este pentru ca s-a inteles faptul ca un astfel de demers trebuie condus intr-o maniera profesionista, pentru a obtine rezultate durabile in timp. Marile intreprinderi au alocat de mai mult timp resurse importante pentru managementul de mediu. Situatia este mai delicata la intreprinderile mici si mijlocii, care desi au resurse limitate, timp disponibil insuficient si uneori chiar competente insuficiente, sunt mai expuse presiunii din partea clientilor sau a puterii publice pentru a integra mediul in gestiunea intreprinderilor.
a b
Fig. 2. Paralela intre gestiunea mediului si cea economica:
a- gestiunea economica; b- organigrama gestiunii mediului.
Luarea in considerare a mediului devine pentru intreprinderi o conditie necesara pentru a se mentine pe o piata de o inalta competitivitate.
Obiectivul fundamental al sistemului de management de mediu (SMM) este de a conduce intreprinderea, organizatia spre a fi mai concurentionala pe piata, imbunatatindu-si rentabilitatea prin urmatoarele:
-mai buna gestionare a resurselor, ceea ce implica diminuarea risipei de materii prime, tot mai costisitoare si cautarea de solutii tehnologice tot mai performante si mai putin energofage;
-o atitudine activa in privinta evolutiei legislatiei referitoare la protectia mediului, care sa conduca la anticiparea tuturor noilor limitari legate de impactul cu mediul, transformandu-le pe cat posibil, in avantaje;
-mai buna stapanire a procedeelor. Transpunerea in practica a unui SMM necesita o mai buna cunoastere a procedeelor si proceselor din organizatie si o analiza de profunzime a interactiunii dintre organizatie si mediu, conducand adesea la o mai buna stapanire a procedeelor.
5. Implementarea sistemului de management de mediu
5.1. Etapele procesului de implementare a SMM
Certificarea ISO 14001 reclama o buna planificare, intelegerea completa a diferitelor mecanisme de functionare si a diferitelor exigente care se impun a fi respectate.
Construirea unui SMM intr-o maniera logica si simpla poate fi realizata in urmatoarele patru etape:
-pregatirea, cuprinzand culegerea tuturor datelor deja disponibile in intreprindere si inceputul organizarii proiectului. Aceasta etapa este foarte importanta si permite structurarea, cu un efort minim, a demersului de certificare ISO 14001. La incheierea acestei etape, intreprinderea trebuie sa dispuna de o politica de mediu preliminara;
-definirea parametrilor de mediu ai intreprinderii, prin care se aprofundeaza cunoasterea asupra intreprinderii, pe de o parte, fixandu-se axele strategice ale dezvoltarii si obiectivele ameliorarii. Aceasta etapa trebuind sa fie de o durata relativ scurta, necesita un efort important. La incheierea etapei a doua, toate elementele SMM trebuie sa fie deja definite;
-aplicarea SMM, adica trecerea la intreprinderea actiunilor evidentiate, singura cale prin care se dovedeste ca obiectivele de ameliorare propuse au fost realiste si aplicabile organizatiei;
-certificarea SMM de catre organismele abilitate, in situatia in care intreprinderea isi gestioneaza corect parametrii de mediu si aduce in permanenta modificari SMM pentru a-si ameliora performantele in acest domeniu. Certificarea este desigur un examen, al carui rezultat depinde de stapanirea proceselor din intreprindere si de exigenta dobandita. In auditul de certificare nu se lasa loc hazardului, preintampinat de calitatea SMM si de competenta celor implicati.
5.2. Conditii prealabile
Conditia primordiala pentru reusita si mentinerea in timp a unui SMM o constituie angajarea ferma a conducerii in acest demers. In consecinta, conducerea intreprinderii trebuie sa ia contact cu cerintele normei ISO 14001 si cu principiile SMM, prin urmatoarele forme:
-manifestari de informare cu tema SMM;
-studiul documentelor, standardelor, cartilor sau articolelor pe aceasta tema;
-activarea contactelor cu alti specialisti, care au aplicat deja SMM, cu organismele regionale responsabile cu protectia mediului si cu autoritatile locale.
Implicarea conducerii, in conformitate cu principiul de management al calitatii -asumarea conducerii (leadership), in proiectul de certificare a SMM, asigura sesizarea de catre acesta a mizei proiectului si alocarea resurselor necesare.
A doua conditie necesara este considerata definirea structurii si a responsabilitatilor. Alegerea structurii celei mai potrivite este in functie de realitatile intreprinderii, de existenta unui sistem de management al calitatii (SMC - ISO 9001) sau de tendinta de a realiza un sistem integrat (global) de management (Financiar - Calitate - Mediu - Risc - Securitate).
Functiile cheie, care pot fi atribuite unor persoane diferite sau pentru care pot fi acceptate cumuluri, sunt urmatoarele:
-delegatul cu mediul, care este reprezentantul conducerii pentru probleme de mediu (cf. ISO 14001);
-responsabilul cu mediul al intreprinderii, menit sa coordoneze proiectul, sa organizeze si sa stimuleze actiunile, sa intretina legaturile cu partenerii externi, sa urmareasca bugetul destinat proiectului si sa coordoneze auditul intern;
-responsabilul cu legislatia de mediu, insarcinat cu preluarea, urmarirea si analiza aspectelor de mediu, legale, care privesc intreprinderea (aceasta sarcina poate reveni tot responsabilului cu mediul al intreprinderii);
-responsabilul cu monitorizarea mediului, care sa asigure un control strict al performantelor de mediu, relative la aspectele semnificative ale intreprinderii, pe parcursul derularii intregului program de masuri, sa monitorizeze parametrii stabiliti si sa analizeze datele culese. Aceasta responsabilitate poate fi atribuita sefului de laborator sau al serviciului de control al calitatii, care dispune de echipamentele si metodologiile necesare, dar poate fi cumulata si de responsabilul cu mediul;
-secretariatul tehnic al SMM, care sa sustina activitatile de redactare si de secretariat, pentru a permite responsabilului cu mediul sa se concentreze asupra activitatilor cheie ale proiectului.
5.3. Scheme structurale
Structurile frecvent adoptate de intreprinderi pentru SMM se incadreaza in doua variante, distincte principial, avand organigramele conform figurii 3:
- structura deschisa (fig. 3, a);
- structura inchisa (fig. 3, b).
Pentru o intreprindere dinamica, la care responsabilitatile manageriale sunt distribuite pe servicii sau departamente, structura deschisa este mai potrivita, avand o organigrama (fig. 3, a) asemanatoare cu cea manageriala, generala. In acest caz, responsabilitatile operationale sunt distribuite pe servicii sau departamente, astfel ca problematica mediului devine total integrata in activitatea intreprinderii. In acest caz, responsabilul cu mediul al intreprinderii este mai curand un coordonator pentru interiorul societatii comerciale si un interlocutor "privilegiat" (imputernicit) pentru contactele cu exteriorul (autoritati si organisme de certificare).
Structura deschisa necesita un efort initial mai semnificativ in pregatirea si sensibilizarea personalului, dar prezinta garantia "perenitatii SMM" si-i confera o mai mare eficienta [3].
Daca in intreprindere se decide ca responsabilitatea deplina a proiectului de SMM sa fie atribuita unei singure persoane, inseamna ca se aplica o structura de tip inchis (fig. 3, b). Evident, in acest caz, responsabilul cu SMM este in intregime dedicat proiectului, avand competente extinse in privinta mediului.
Efortul initial de demarare a SMM este minor, in acest caz, structura inchisa garantand executia rapida a actiunilor planificate. Dependenta functionala a acestei structuri de competenta, atasamentul si prezenta responsabilului cu mediul constituie insa punctul critic al acesteia.
Fig. 3. Organigrame ale variantelor structurale pentru implementarea SMM:
a - structura deschisa; b - structura inchisa.
5.4. Planificarea in timp
Planificarea in timp a proiectului reprezinta cea de a treia conditie prealabila. Durata derularii proiectului, situatia intreprinderii si un numar important de "variabile" implicate sunt factorii de care depinde aceasta planificare. Experienta dobandita cu intreprinderi certificate arata ca durate de (10.18) luni pana la certificare pot fi suficiente in majoritatea cazurilor. Chiar daca implementarea SMM poate fi realizata in (36) luni, exista activitati ca realizarea sistemului de monitorizare sau functionalitatea si eficienta contactelor cu parametrii externi, care pot necesita intervale mai mari de timp.
Alegerea organismului si a datei de certificare este de natura sa dinamizeze planificarea in timp a proiectului. Formarea completa a participantilor si aducerea acestora la un nivel de motivare cat mai ridicat sunt, de asemenea, factori dinamizatori ai planificarii.
In sfarsit, ca o ultima conditie, se pune problema apelarii la un consultant extern, care in opinia organismului de certificare este privit ca un partener la proiect. Recurgerea la un ajutor extern depinde de mai multi factori, incepand cu gradul de pregatire al personalului din intreprindere pentru certificarea SMM si sfarsind cu mijloacele financiare, care pot fi investite in proiect.
Concluzii
Conservarea mediului reprezinta una dintre cele mai stringente cerinte ale societatii contemporane. Conexiunea dintre productie si tehnologie cu managementul de mediu se realizeaza eficient in cadrul intreprinderilor. Chiar daca si proiectantii trebuie sa aiba in vedere implicatiile solutiilor lor tehnologice asupra mediului, in intreprinderi si in sectiile acestora se realizeaza efectiv transpunerea in practica a limitarii perturbarii mediului, prin activitati, produse, emanatii sau radiatii.
Intreprinderile sau societatile comerciale, acolo unde obiectele de prelucrat se transforma in produse prin intermediul tehnologiilor, sunt principalele centre de asociere dintre tehnologie si managementul de mediu. Cunoasterea profunda a tehnologiilor alternative si a fiecarei tehnologii in parte este o conditie apriorica a demararii unui management de mediu optim. Cadrele de specialitate trebuie sa ajuga la solutia de proces tehnologic integrat cu mediul, chiar daca pentru aceasta se impun a fi dezvoltate si aplicate "interfete" tehnice intre proces si mediu.
