|
|
|
Determinantii ofertei de munca si nivelul salariilor
Factorii care influenteaza oferta de munca sunt la fel de importanti in dimensionarea salariului ca si cei ce vin dinspre cerere. Sa‑i analizam pe cativa dintre ei.
1. Numarul de ore lucrate
Programul de lucru este, de obicei, obiectul contractului negociat intre angajator si angajat. Daca munca ar fi o placere, intreaga filosofie a contractului de munca s‑ar schimba. Dar nu este. Este insa, pentru majoritatea oamenilor, singura sursa de existenta. Cu aceasta premisa de plecare s‑ar putea spune ca angajatul este tot timpul 'la mana' angajatorului. Acest lucru este doar in parte adevarat. Aceasta, deoarece, angajatul are de partea sa decizia de a modela dimensiunea ofertei sale de munca: de a lucra intr‑un singur loc sau in doua; de a lucra cu norma intreaga sau cu program redus; de a iesi la pensie mai devreme sau mai tarziu etc.
Beneficiind de acest statut, angajatul poate contribu, in buna masura, la stabilirea nivelului salariului prin oferta de ore de munca la care este dispus. In acelasi timp, relatia dintre numarul de ore de munca pe care este gata sa le presteze si nivelul salariului nu este cu sens unic, dimpotriva. Iar ceea ce explica, aici, legatura biunivica, de interdependenta dintre nivelul salariului si cel al ofertei de munca este alegerea la care este 'invitat' individul in fata efectului de venit si a celui de substitutie.
Astfel, daca salariul tarifar creste, sub influenta efectului de substitutie individul va fi tentat sa lucreze mai multe ore pentru a castiga mai mult. Efectul de venit 'i-l trage' inapoi. Din moment ce veniturile au crescut, gratie unui salariu tarifar mai mare, tentatia unui timp mai mare de odihna creste si ea, in mod corespunzator.
Fig. 10.9. ne reprezinta situatia'de cumpana' (E) in care se gaseste individul aflat sub influenta concomitenta a efectului de venit si a celui de substitutie. Pana in punctul E, curba ofertei de ore de munca se afla sub incidenta efectului de substitutie: un tarif orar mare atrage un volum in crestere de ore de munca. Dincolo de punctul E, efectul de venit este mai puternic: venitul deja mare determina o aliura a curbei ofertei apropiate de situatia initiala; tentatia unei vacante mai mari este mai puternica si oferta de ore de munca scade.
Aliura acestei curbe si locul in care se plaseaza pe ea punctul E difera de la o persoana la alta.
2. Structura fortei de munca
Structura fortei de munca poate fi analizata din multe puncte de vedere. Ne intereseaza, aici, gruparea in factori care conduc la cresterea salariului si in factori si imprejurari care determina diminuarea lui.
Astfel, cresterea ponderii celor cu pregatire superioara, in interiorul fiecarei categorii profesionale, de pilda, conduce la cresterea nivelului mediu al salariului. Aceasta este o tendinta care se manifesta in majoritatea tarilor lumii.
Apoi cresterea gradului de sindicalizare are acelasi efect, determinand o tendinta de crestere a nivelului mediu de salarizare. Rolul sindicatului in problema salarizarii deriva din forta sa de negociator - colectiv - institutionalizat in procesul de stabilire a clauzelor contractului de munca; contract care, din perspectiva temei noastre, prezinta interes in ceea ce priveste tariful de salarizare, programul de lucru, de odihna, reguli de indexare etc. Forta si reusita unui sindicat in a obtine avantaje la toti acesti indicatori in relatia cu patronatul este legata de statutul de monopol pe care‑l dobandeste asupra ofertei de munca de pe un anumit sector de activitate si in virtutea caruia stabileste salariile si controleaza intrarile pe piata muncii.
Fig, 10.11 ne arata ca in conditiile unei piete competitive, nesindicalizate, salariul de echilibru (S0) se fixeaza la intersectia (E) a curbei cererii cu oferta de munca. Prin forta sa negociatoare, sindicatul impune un salariu mai mare (Si). Dreapta D1, corespunzatoare salariului marit, intersecteaza cele doua curbe in punctele X si Y. X este un punct de echilibru, convenabil pentru sindicat. Nu si pentru firma angajatoare. Aceasta pentru ca, in timp ce a impus salariul S1, sindicatul n‑a redus si oferta de munca. In aceste conditii cererea de munca a firmei nu poate 'inghiti' o masa salariala fortuit crescuta pentru ca, astfel, i‑ar 'exploda' costurile si, deci, preturile. Profitabilitatea activitatii in care opereaza, faptul daca isi poate vinde produsele si la preturi mai mari este de foarte mare importanta. De principiu, raspunsul firmei la un salariu peste nivelul pietei este eliberarea de forta de munca. Segmentul de dreapta XY prezinta tocmai acest lucru: pe el se afla persoanele care cauta un loc de munca la salariul S1 dar nu‑l gasesc si care formeaza somajul clasic. Aceste persoane sunt excluse de la obtinerea unui loc de munca tocmai pentru ca sindicatul a ridicat salariul, de la nivelul de echilibru S0 la nivelul S1.
Dar daca sindicatul impune si pastrarea tuturor locurilor de munca? In aceste conditii, analizele economice arata ca firma angajatoare gaseste solutia prin redistribuirea veniturilor de la nesindicalisti catre sindicalisti. Tot analizele economice arata ca salariile in ramurile in care exista sindicate salariile sunt mai mari comparative cu acelea in care nu exista.
Dar nu toate componentele structurale ale ofertei de munca determina o tendinta de crestere a salariului. Dimpotriva, exista si factori care vin din cealalta directie si care induc o reducere a salariului.
Sa incepem, mai intai, cu cei ce se afla in afara sindicatului. Situatia cea mai favorabila pentru ei este aceea in care se afla in fata unor cumparatori de forta de munca competitivi si care isi disputa intre ei oferta. In acest caz salariul va reflecta conditiile pietei libere. Dar lucratorii se pot afla si in fata unui monopsonist (unul singur sau mai multi asociati). Acesta poate fixa o rata a salariilor pe care o doreste, lucratorilor neramanandu‑le decat sa accepte conditiile oferite sau sa se mute pe alte piete. Este de inteles ca rata fixata a salariilor este mai scazuta decat atunci cand forta de munca este angajata competitiv.
Cu aceleasi efecte, de reducere generala a nivelului de salarizare, se soldeaza si cresterea pe piata muncii a ponderii grupurilor care in mod obisnuit sunt supuse procesului de excludere. Este vorba de cresterea ponderii femeilor in totalul fortei de munca ocupata si, in unele tari, a numarului imigrantilor. Reprezentand fie cazurile obisnuite de grupuri supuse discriminarii subtile fie cazurile clasice de grupuri neconcurente (imigrantii cauta de obicei sa se grupeze intre ei pe categorii profesionale) aceste imprejurari conduc la diminuarea nivelului mediu de salarizare.
