|
|
|
NOTIUNEA DE PERSONALITATE SI CRIMINALITATE
Conceptul de "personalitate" are la origine termenul de "persona" care denumea masca ce acoperea pe scena capul actorului si facea ca vocea sa fie auzita departe, per quam vox personabat. Mai tarziu "persona" era denumirea ce se da rolului jucat de autor (Bonchis, 2006).
In limbajul comun, termenul de personalitate, este inteles ca "individul de exceptie, creator in domeniul stiintei, tehnicii sau artei." In psihologie termenul de personalitate este inteles "ca o calitate, pe care o poate dobandi virtual orice individ intr-o etapa a dezvoltarii sale si anume in perioada adolescentei avansate - intrunind anumite atribute caracteristice."(Bonchis, 2006).
In ciuda faptului ca toate teorii permit o prezentare ampla a ceea ce numim sistemul de personalitate, raspunsul la intrebarea fundamentala "Ce este personalitatea?" ramane in continuare o problema dificil de solutionat. Nu exista, cel putin pana acum, un raspuns limpede la aceasta intrebare. Fiecare teorie poate fi partial corecta, sau putem spune ca toate sunt partial corecte, ceea ce ne face sa credem ca raspunsul corect la intrebarea avansata este in fapt unul cumulativ. Acel raspuns ar reuni intr-o noua teorie aspectele cele mai viabile ale teoriilor deja avansate. Astfel am putea defini personaliatea "un sistem structurat si ierarhizat, dinamic si evolutiv, constituit din sistemul biologic, subsistemul psihic, subsistemul socio-cultural, care asigura individului o adaptare unica, originala la mediu."(Bonchis, 2006).
Personalitatea criminala este studiata de o serie de discipline juridice (dreptul penal si stiinta dreptului penal) sau descipline nejuridice (sociologia, psihologia si psihiatria). Nici una dintre toate acestea nu isi propun insa, studierea completa, din toate punctele de vedere a personalitatii criminale. Astfel, psihologia si psihiatria studiaza ansamblul trasaturilor psihice, precum si anomaliile si bolile psihice. In acest timp, dreptul penal si stiinta dreptului penal se preocupa, in special, de unele aspecte ale personalitatii individului criminal cum ar fi: varsta, sexul, starea de responsabilitate sau iresponsabilitate, indeplinirea conditiilor necesare pentru a putea fi considerat subiect special al unei infractiuni.
Teoriile privind pe criminal nu s-au oprit la acesta conceptie. Dimpotriva, ele s-au multiplicat, ca urmare a progreselor ce s-au facut in stiintele biologice, psihologice si sociologice.
In al doilea rand, semnele respective provin, de data aceasta si din cercetarea stiintifica, indeosebi in cercetarile de criminologie clinica, din examenele ce se fac privind diagnosticul si prognosticul condamnatilor. In fisele respective pe baza examenului medical, psihologic si sociologic, efectuat riguros de specialisti se consemneaza si se retin la criminali o seama de trasaturi negative (egoism, cruzime, lipsa de afectivitate, lipsa de moralitate, lipsa de vointa etc.), existente in grad ridicat.
In al treilea rand dovezile existentei unor trasaturi specifice criminalilor provin din istoria criminologiei, care sustine existenta unei periculozitati criminale speciale la unii criminali. Aceasta provenea, pe de o parte, de la anumite trasaturi psihice si morale care inspirau neincredere si teama in conduita acestuia (comportari brutale, lipsa de mila, indisciplina grava) si, pe de alta parte de la felul de viata pe care il ducea dupa liberare (parazitism, lispa de munca, conflicte cu alti oameni).
Conform conceptului de personalitate criminala, infractiunea este o fapta omeneasca, iar infractorii sunt oameni ca toti ceilalti; ceea ce ii deosebeste este "trecerea la act" care constituie expresia "diferentei de grad". In consecinta intre personalitatea infractorilor si cea a noninfractorilor ar exista doar o diferenta cantitativa si nu una calitativa (Nistoreanu si Paun, 1995).
"Fenomenul infractional cuprinde totalitatea comportamentelor si conduitelor cu un grad ridicat de periculozitate sociala, intrucat aceste comportamente transgreseaza sau violeaza normele juridice, cu caracter penal, adica acele norme prin care sunt aparate cele mai importante valori ale unitatii sociale."(Chipea, 1997).
Orice societate apreciaza comportamentul membrilor sai din punctul de vedere al conformarii acestora la normele morale si la cele juridice. Nerespectarea acestor norme atrage dupa sine masuri coercitive sau punitive. Datorita acestui fapt, fenomenul infractional capata caracteristicele unei probleme sociale de importanta majora pentru intreaga societate, ale carui consecinte si moduri de solutionare se resimt la toate nivelurile ei.
