CLASIFICAREA RAPORTURILOR DE DREPT ADMINISTRATIV

1 Notiuni generale

Raporturile juridice administrative se formeaza, se modifica si se desfiinteaza prin efectele unor acte juridice (individuale sau normative, dupa unele opinii)[1] si fapte material-juridice.

Astfel, emiterea unei dispozitii de numire intr-o functie de catre primar, autorizatia emisa de catre o autoritate locala pentru exercitarea unei activitati sau realizarea unei constructii, procesul-verbal de sanctionare contraventionala, etc, toate reprezinta manifestari de vointa ale autoritatii executive ce confera drepturi sau instituie obligatii, ori ambele categorii la un loc. Formarea raportului juridic poate avea loc din oficiu (in materia sanctiunilor contraventionale) sau la cerere (in materia autorizatiilor).

Modificarea raportului juridic se poate realiza sub aspectul obiectului, continutului si a partilor sale. De exemplu, autorizatia de constructie a unui imobil poate suferi schimbari determinate de prelungirea termenului ei de valabilitate, plata impozitului pentru imobile revine urmasilor titularului constructiei decedat, care au acceptat succesiunea, etc.

Desfiintarea sau stingerea raporturilor administrative poate avea loc prin interventia unor fapte (de pilda, decesul contravenientului stinge obligatia de plata a amenzii, expirarea termenului de valabilitate afecteaza existenta autorizatiilor cu termen) ori prin interventia unui act juridic administrativ ce desfiinteaza un act anterior pe care-1 anuleaza, revoca sau suspenda.

O a treia clasificare se poate face dupa locul in care ele se manifesta in raporturi interne (producatoare de efecte in interiorul administratiei) si raporturi externe (producatoare de efecte in afara administratiei in relatiile ei cu tertii).

Raporturile juridice interne pot viza relatii din cadrul autoritatii respective si relatii cu alte autoritati executive.

Relatiile din interiorul autoritatii respective pot fi relatii ierarhice de supra si de subordonare (de pilda, intre functionarul de conducere si cel de executie), de asistenta de specialitate (de pilda, intre oficiul juridic si o alta structura interna ce elaboreaza un proiect de act juridic), de colaborare intre diviziunile interne de acelasi grad in realizarea unei actiuni comune (de pilda, indrumarea unui sector de activitate) si raporturi de control (asupra structurii din subordine).

Raporturile dintre organele administratiei de stat[2] au in vedere faptul ca autoritatile publice executive sunt constituite intr-un sistem unitar in care ele reprezinta parti structurale ale acestuia, adevarate trepte ierarhice, aflate in relatii ierarhice care confera unitatea de organizare, functionare si actiune a intregului. Aceste relatii sunt reglementate prin norme constitutionale, administrative, financiare si dau nastere raporturilor de subordonare, colaborare, asistenta si control intre organele executive ale statului sau in cadrul structurilor (interne) ale acestora.

Raporturile de subordonare sunt expresia tipica a relatiilor ierarhice in temeiul carora organele ierarhic inferioare se afla in subordinea organelor ierarhic superioare[3]. Subordonarea administrativa opereaza pe plan vertical (centralizat) din treapta in treapta pana la nivelul guvernului aflat in varful ierarhiei administrative generale (de pilda, conducatorii organelor executive deconcentrate in teritoriu si apartinand ministerelor si altor autoritati centrale sunt subordonati atat prefectului cat si ministrului, iar acestia sunt subordonati guvernului) sau a altui organ superior (de pilda, administratia financiara municipala este in subordinea directiei judetene a finantelor publice si controlului de stat, subordonata, la randul ei, Ministerului Finantelor Publice).

Subordonarea administrativa poate opera si pe plan orizontal, de exemplu, in relatia consiliului local, primar si serviciul public local. Toate acestea asigura o conducere si o coordonare unitara a intregului sistem executiv, in plan teritorial si centralizat, conditie absolut necesara pentru un stat unitar.

In continutul raporturilor ierarhice (de supra si subordonare) se include drepturi ierarhice (de conducere, coordonare, indrumare si control) exercitate asupra celor subordonati carora le revin obligatii corelative, concretizate prin acte de decizie ale organelor superioare.

Raporturile de colaborare sunt specifice relatiilor dintre autoritati administrative intre care nu exista o legatura ierarhica (directa sau indirecta) datorita unor competente materiale diferite, indiferent ca exista si o diferentiere intre competentele lor teritoriale (de exemplu, intre minister si consiliul judetean) sau, dimpotriva, avem numai o identitate de competenta teritoriala (de pilda, intre doua ministere, intre un consiliu judetean si un serviciu in teritoriu de nivel judetean apartinand unui minister). in indeplinirea unitara, la nivel central sau local, a sarcinilor colaborarea se concretizeaza in acorduri, acte juridice emise in comun, intelegeri.

Raporturile de asistenta (de specialitate si consultative) se formeaza in cadrul relatiilor dintre organele executive putand avea un continut intelectiv (avizarea) sau material (de inzestrare cu bunuri, valori) ori de personal, putand fi facultative sau obligatorii, dupa cum sunt impuse sau nu prin lege in privinta derularii lor (de exemplu, raporturile consiliilor judetene cu cele locale).

Raporturile de control, cele care au ca obiect verificarea unor actiuni sau activitati sub aspectul legalitatii sau oportunitatii lor, se manifesta fie ca rezultat al subordonarii si supraordonarii, fie in afara oricaror relatii ierarhice urmarind stabilirea existentei conformitatii sau neconformitatii dintre actiunea verificata si lege (de exemplu, controlul ministerului in teritoriu asupra serviciilor sau structurilor sale, sau controlul inspectiilor specializate asupra unor institutii).

Raporturile juridice externe se stabilesc in afara administratiei de stat in relatiile cu alte autoritati publice, persoane fizice sau juridice, de regula cu cei administrati avand in vedere competenta materiala si teritoriala a organului de stat in actiunea lui externa, respectiv totalitatea actelor si faptelor pe care le poate savarsi aceasta fata de subiectele de drept din raza sa spatiala.

Raporturile de subordonare formate intre administratie si cei administrati care se caracterizeaza prin aparitia lor unilaterala, la cerere sau din oficiu, autoritatea publica manifestandu-si vointa fara consimtamantul celeilalte parti, in sarcina careia instituie, de cele mai multe ori, obligatii. Inegalitatea de pozitie juridica a partilor nu este intotdeauna rezultatul unei subordonari ierarhice, de pilda in materie fiscala, dar nu implica nici lipsa oricarui drept a celor administrati fata de executiv. intr-adevar, organul de stat trebuie sa intre in relatia juridica respectiva in baza legii si sa respecte legea in conduita pe care o urmeaza. in cazul in care in exercitarea atributiilor sale vatama drepturi ale Celui obligat fata de administratie, acesta din urma poate declansa efectele raspunderii juridice sanctionatorii sau reparatorii a executivului fata de el.

Indatoririle care revin celor administrati pot viza actiunea de a da (de pilda, plata impozitului), de a face (de pilda, revizia tehnica anuala a autovehiculului pe care il detine, de a se legitima, la cererea organului de politie), de a nu face ceva determinat (de pilda, de a nu stationa pe drumurile publice in zonele marcate cu asemenea interdictii).

Raporturile de utilizare a serviciilor publice sau a celor cu caracter de prestatie administrativa sunt frecvente in activitatea executiva. Serviciul public reprezinta o anumita activitate cu caracter organizat si continuu desfasurata de o autoritate administrativa in vederea satisfacerii unui interes social general al unei colectivitati locale sau nationale supusa regimului juridic administrativ. Prin serviciu public se mai intelege si autoritatea executiva sau institutia publica ce indeplineste o asemenea activitate specifica. Asemenea servicii pot viza, de pilda, invatamantul, asistenta sociala si medicala, transportul feroviar, distribuirea energiei electrice si termice, a gazului metan, apei potabile, etc.

Raporturile de colaborare dintre autoritatile executive si cei administrati reprezinta categoria de relatii pentru care reglementarea juridica nu prevede indatorirea autoritatilor publice de a interveni in mod obligatoriu, la cerere sau din oficiu. Colaborarea poate viza o cooperare cu organizatii si asociatii neguvernamentale (de pilda, sindicate, cooperatie) ce pot sprijini administratia in actiunile sale sau pe care administratia, la randul ei, le poate sprijini material, cu fonduri, specialisti.

Raporturile de control reprezinta ultima categorie de relatii in care intra organele executive, atunci cand exercita verificari fata de subiecte nesubordonate ierarhic, fie pentru ca au atributii de coordonare intr-un sector de activitate (de exemplu, Ministerul Educatiei si Cercetarii poate controla invatamantul militar, privat, religios, etc.) sau pur si simplu autoritatea (sanitara, vamala, financiara) este creata exclusiv pentru exercitarea atributiilor de inspectie si control (directiile sanitar - veterinare, Directia Generala a Vamilor, Garda Financiara).

Numeroase raporturi se intrepatrund si deriva din atributiile de control asupra subiectelor de drept conferite administratiei in vederea realizarii eficientei actiunilor intreprinse in indeplinirea sarcinilor specifice in domeniile sanitar, vamal, circulatiei si transporturilor, comercial, etc, ceea ce incumba celor administratiei obligatia de a supune verificarii persoana lor, activitatile intreprinse sau bunurile, valorile si documentele pe care le detin. incalcarea de catre cel vizat a indatoririi de supunere spre verificare constituie abatere sanctionata de normele administrativ-contraventionale.

2 Raporturile de subordonare

Acest gen de raporturi juridice administrative este intrinsec sistemului administratiei publice, constituind coloana vertebrala care asigura coerenta si perenitatea acestuia.

In cadrul acestor raporturi, subiectele participante nu se gasesc in pozitie de egalitate juridica, ele aflandu-se in cadrul unei ierarhii administrative, in care subiectul activ este titularul unei competente pe care o exercita ca pe o autoritate ierarhic superioara fata de celalalt subiect.

In cazul raporturilor de subordonare ierarhica, subiectul de drept activ, care are calitatea de autoritate ierarhic superioara, are prerogativele de conducere, indrumare si control asupra activitatii subiectelor de drept subordonate.

Subordonarea ierarhica are un dublu sens:

• un sens obiectiv, care se refera la subordonarea ierarhica a structurilor investite cu autoritate publica din cadrul sistemului administratiei publice, precum sunt relatiile dintre Guvern si ministerele care se organizeaza, potrivit art.116 alin.(l) din Constitutie, numai in subordinea acestuia;
• un sens subiectiv, care se refera la subordonarea exis­tenta intre functionarii publici, precum sunt relatiile dintre un functionar public care ocupa o functie de conducere si un functionar public care ocupa o functie de executie.

In raporturile de subordonare, subiectul supraordonat este purtatorul autoritatii publice, care, fie in baza autoritatii ierarhice, fie a prerogativelor de putere, pentru realizarea interesului public, dispune cu privire la comportamentul celuilalt subiect[4].Aceste raporturi apar intre o autoritate a administratiei publice, pe de o parte, si alt subiect de drept, pe de alta parte( o alta autoritate ublica, o persoana juridica civila, o persoana fizica).

Este posibil, insa, ca subiect supraordonat sa fie si o persoana privata, daca a fost autorizata de lege sau, dupa caz, de o autoritate a administratiei publice sa desfasoare activitati in regim de putere publica. Este problema stabilimentelor de utilitate publica, la care se referea doctrina si legislatia interbelica.

Cat priveste interrelatiile raporturilor de subordonare, respectiv natura conflictula, retinem urmatoarele reguli:

un raport de comformare poate fi atat un rapot de colaborare,cat si un raport de subordonare;

un raport de natura conflictuala este intotdeauna un raport de subordonare;

realizarea unui raport conflictual poate reclama si un raport administrativ de colaborare, in care ipoteza raportului administrativ de colaborare ni se infatiseaza ca un mijloc juridic de garantare a realizarii drepturilor si obligatiilor organului de stat ca subiect supraordonat in raportul conflictual.

3 Raporturile de colaborare;

In cadrul acestei categorii de raporturi, subiectele de drept participante sunt pe picior de egalitate si apar atunci cand doua autoritati ale administratiei publice actioneaza, impreuna, exercitandu-si fiecare competenta in activitatea de aplicare a legii, precum sunt relatiile care apar, spre exemplu, intre un minister care este initiatorul unei hotarari a Guvernului si ministerele care avizeaza un astfel de act administrativ. Raporturile de colaborare pot sa apara si intre o autoritate a administratiei publice si o alta autoritate publica, atunci cand legea le obliga sa actioneze de comun acord pentru realizarea unei sarcini care revine administratiei publice( de exemplu prezenta judecatorilor in Comisia de pe langa Ministerul Justitiei in materie de cetatenie sau in birourile electorale etc.), respectiv intre o autoritate a administratiei publice si o persoana juridica civila sau o persoana fizica, atunci cand acestea din urma sunt atrase la prestarea unor servicii publice[5] .

4 Raporturile juridice administrative de participare

Aceasta categorie de raporturi ia nastere in cazul relatiilor in cadrul carora titularii unor competente participa la realizarea unor sarcini care revin organelor administratiei publice, precum sunt, spre exemplu, raporturile care se stabilesc intre organe ale adminis-tratiei publice centrale si organe ale administratiei publice locale. Caracteristic tuturor acestor categorii de raporturi juridice administrative este faptul ca ele se nasc si se consuma in cadrul sistemului administratiei publice.

In literatura actula se sustine ca, in cadrul "raporturilor de participare, subiectii participa la exercitarea unor atributii pe care le da in competenta unui organ colegial fata de care subiectii pot fi in raporturi de subordonare[6]( de exemplu, participarea ministrilor la sedintele Guvernului sau a decanilor la sedintele senatelor universitatilor).

Antonie Iorgonan este de parere ca "raporturile de participare nu sunt o categorie de sine statatoare; ar putea fi vorba tot despre raporturi de colaborare, evident, pentru alte situatii decat cele la care ne referim mai jos.In orice caz, nici argumentele aduse in sprijinul acestei categorii inainte de 1989 si nici cele aduse in prezent, avandu-se in vedere noile fundamente constitutionale ale dreptului administrativ, nu sunt convingatoare"[7] .

5 Raporturile de drept administrativ ce se formeaza intre subiecte de drept ce apartin sistemului administratiei publice si subiecte de drept din afara acestui sistem

Dupa cum am spus deja, administratia publica se realizeaza in cadrul unui mediu social, colectivele din cadrul structurilor sistemului administratiei publice intrand in relatii sociale cu membrii colectivitatilor in care actioneaza Astfel, a doua categorie importanta de raporturi juridice de drept administrativ este aceea a relatiilor care se formeaza intre subrete de drept care fac parte din sistemul administratie pu­blice |i subiecte de drept aflate in afara acestui sistem.

In cadrul acestor raporturi, subiectele de drept active vin in calitate de autoritati administrative ori de servicii publice care actioneaza fie prin organele lor de conducere, fie prin functionarii lor, in baza atributiilor conferite prin lege.

Subiectele de drept pasive vin in relatii cu aceste autoritati sau servicii publice datorita unor situatii de fapt sau juridice diferite: ca cetateni, in functie de domiciliu sau de resedinta, de si­tuarea bunurilor imobile, de utilizatori ai unor servicii publice etc.

In cadrul acestei categorii de raporturi juridice vom identifica raporturi de subordonare si raporturi ue utilizare a serviciilor publice.

5.1. Raporturi juridice de subordonare a particularilor fata de organele administratiei publice

Acest tip de raporturi juridice este cel mai des intalnit in cadrul categoriei de raporturi juridice administrative in care unul dintre subiecte apartine organelor sistemului administratiei pu­blice, iar celalalt subiect este un particular, persoana fizica sau persoana juridica, aflate in afara acestui sistem.

In acest tip de raporturi juridice, subiectul de drept activ are o pozitie supraordonata fata de subiectul pasiv.

Astfel, autoritatile administratiei publice, pe baza compe­tentei ce le-a fost conferita prin lege, pot stabili in mod unilateral drepturi si, respectiv, obligatii pentru celelalte subiecte ale raportului juridic administrativ, aflate in afara sistemului admi-nistratiei publice.

In principiu, in cadrul acestui tip de raporturi juridice administrative, actiunea subiectelor de drept active este oficiala, declansandu-se din oficiu, dar se poate declansa si la cererea sau cu consimtamantul celor administrati, atunci cand legea prevede Dupa cum am spus, in cadrul acestui tip de raporturi juri­dice administrative, subiectele de drept active, care fac parte din sistemul administratiei publice, actioneaza in baza competentei ce le-a fost conferita prin lege. Pe de alta parte, subiectele pasive, persoane fizice sau juridice din afara sistemului admi­nistratiei publice au obligatia de a face, de a nu face ori de a da, dar, totodata, au dreptul sa pretinda subiectelor de drept active sa actioneze conform legii: in limitele si potrivit competentei con­ferite de aceasta.

Ca o consecinta a acestui drept, recunoscut prin art.52 din Constitutia republicata, in situatia in care au fost vatamate intr-un drept ori intr-un interes legitim, de o autoritate publica, ele se pot adresa organelor competente contra subiectelor de drept active pentru abuzurile savarsite, cerand restabilirea legalitatii si repa­rarea pagubelor, potrivit procedurii contenciosului administrativ reglementat in momentul de fata prin Legea nr.554/200

5.2. Raporturile juridice de folosire a serviciilor publice

In cadrul acestui tip de raporturi juridice administrative, subiectele de drept active actioneaza, pe baza si in executarea legii, ca servicii publice infiintate pentru a realiza activitati cu caracter de prestatie, in scopul satisfacerii unor nevoi de interes public, iar subiectele pasive au dreptul sa pretinda executarea prestatiilor respective.

Astfel, in cazul dreptului la invatatura, cetatenii au dreptul sa pretinda, iar administratia publica este obligata ca, prin insti­tutiile specializate, sa presteze invatamantul general obligatoriu, in conditii de gratuitate.

In cadrul altor raporturi de drept administrativ, organele administratiei publice au dreptul de a aprecia oportunitatea infiintarii si realizarii unor servicii publice, in functie de acuitatea si amploarea nevoilor activitatii.

5.3. Raporturile juridice de colaborare si participare a particularilor la realizarea sarcinilor care revin administratiei publice

In cadrul vietii sociale, intre particularii persoane fizice si juridice, pe de o parte, si organele administratiei publice, pe de alta parte, se formeaza o categorie aparte de'raporturi juridice administrative, si anume raporturi de colaborare si participare la realizarea unora dintre sarcinile care revin administratiei publice.

Astfel, spre exemplu, pentru realizarea sarcinii constitutionale si procedurale de asigurare a respectarii dreptului la aparare, statul a organizat prin lege barourile de avocati si Uniunea Nationala a Barourilor din Romania , care colaboreaza cu Ministerul Justitiei pentru realizarea serviciului public de infaptuire a justitiei, cu asigurarea dreptului la aparare in cazurile obligatorii, Ministerul Justitiei achitand onorariile in aceste cazuri.

In alte cazuri, statul, prin organele competente ale administratiei publice, acorda autorizatii si acreditari unor institutii particulare de invatamant superior , care colaboreaza cu institu­tiile administratiei publice pentru realizarea sarcinii privind realizarea dreptului la invatatura.

In cadrul acestor raporturi de colaborare si participare exista posibilitatea aplicarii regimului juridic administrativ, fie in legatura cu dobandirea calitatii de membru intr-o organizatie profesionala (spre exemplu, accesul intr-un barou de avocati), fie in legatura cu emiterea unor certificate, diplome, atestate etc. (spre exemplu, diplomele de absolvire, de licenta, de doctor etc. eliberate de institutiile particulare de invatamant).

In astfel de situatii, actiunile celor care se considera vatamati vor fi de competenta instantelor de contencios administrativ/ca urmare a aplicarii regimului juridic de drept administrativ in raporturile juridice respective.

6  Legaturile dreptului administrativ cu alte ramuri juridice precum si cele ale stiintei administratiei cu alte stiinte

Dreptul constitutional reprezinta ansamblul normelor juridice care reglementeaza sfera raporturilor sociale din cadrul sau in legatura cu procesul de exercitare a puterii legislative constituind cadrul juridic principial pentru toate celelalte ramuri de drept.

Normele administrative - ce formeaza ramura juridica corespunzatoare.- se emit, in multe cazuri, in temeiul si pentru aplicarea regulilor constitutionale ce au ca obiect reglementarea organizarii si functionarii administratiei publice. Pe de alta parte, activitatea executiva consta din actiuni de organizare a executarii si de executare concreta a legilor, acte ce apartin puterii legislative. in sfarsit, normele administrative cuprinse in actele executivului se emit in acord cu Constitutia si legile care sunt izvoare importante ale dreptului administrativ.

Dreptul financiar[8] (si fiscal) cuprinde ansamblul normelor care reglementeaza, in regim de drept public, constituirea si intrebuintarea fondurilor banesti ale statului si ale celorlalte colectivitati publice, precum si controlul financiar de interes public. Cum autoritatile financiare sunt o categorie a administratiei publice, rezulta ca organizarea, functionarea si atributiile lor sunt reglementate de dreptul administrativ, desi continutul activitatii lor executive vizeaza, in principal, un domeniu strict limitat, cel al finantelor publice.

Dreptul muncii[9] cuprinde ansamblul normelor juridice care reglementeaza relatiile individuale sau colective care se stabilesc intre angajatori si angajatii care muncesc sub autoritatea lor cu ocazia prestarii muncii, precum si raporturile sociale derivate din acestea. Cum functionarii autoritatilor administrative beneficiaza inmaremasurasideprevederilelegislatieimunciicarecompleteaza prevederile propriului statut, rezulta ca intre cele doua ramuri de drept exista stranse legaturi.

Dreptul civil [10]este acea ramura care reglementeaza raporturile patrimoniale si nepatrimoniale stabilite intre persoanele fizice si persoanele juridice aflate pe pozitii de egalitate juridica. Reglementarile dintre cele doua ramuri de drept ce se intrepatrund in domenii cum sunt, de exemplu, personalitatea juridica publica si privata a autoritatilor administrative, patrimoniul tinand de domeniul public sau privat al acestora, drepturile si obligatiile cu caracter patrimonial ale executivului, raspunderea patrimoniala a acestuia pentru actele si faptele de putere vatamatoare pentru drepturile legal recunoscute tertilor prejudiciati.

Dreptul familiei[11] reprezinta totalitatea normelor juridice care reglementeaza raporturile personale si patrimoniale ce izvorasc din casatorie, rudenie, adoptie, precum si raporturile asimilate de lege acestora. Cum numeroase autoritati au atributii in materie de oficiere a incheierii casatoriei, instituirea tutelei, precum si in procedura de instituire a curatelei si adoptiei, inclusiv in domeniul masurilor de ocrotire a unor categorii de minori, rezulta si legatura dintre cele doua ramuri de drept.

Dreptul penal[12] este ansamblul normelor juridice care reglementeaza infractiunile, precum si sanctiunile aplicabile in cazul savarsirii lor, precum si celelalte consecinte decurgand din acestea. In cadrul acestor abateri grave se includ si infractiunile de serviciu sau in legatura cu serviciul (art.246-258 din Codul penal) specifice, in special, functionarilor publici ca autori ai comiterii lor, de unde si relatia acestei ramuri de drept cu dreptul administrativ.

Dreptul administrativ mai are legaturi si cu alte ramuri de drept cum sunt cele ale dreptului procesual civil si dreptului procesualpenal in ceea ce priveste procedura utilizata in activitatea organelor administrative cu atributii jurisdictionale si a instantelor judecatoresti in vederea constatarii incalcarilor de lege si a reglementarilor administrative savarsite de persoane fizice sau juridice ori chiar de executiv, inclusiv raspunderea juridica decurgand din acestea.

Stiinta dreptului administrativ - care cerceteaza ramura juridica corespunzatoare - are tot atatea legaturi cu celelalte stiinte corelative care au ca obiect de studiu ramurile de drept deja enuntate. Deosebite legaturi exista cu "Teoria generala a dreptului'[13] sau "Introducere in studiul dreptului', deoarece aceasta din urma ii furnizeaza generalizarile sale stiintifice in abordarea unor notiuni de baza cu caracter juridic precum norma si raportul juridic, actul si faptul juridic, izvorul de drept si raspunderea juridica, etc, iar, pe de alta parte, dreptul administrativ furnizeaza teoriei generale materialul juridic necesar generalizarilor cu valoare de principiu.

Stiintele juridice istorice ofera stiintei dreptului administrativ date privind aparitia si evolutia institutiilor si reglementarilor administrative la nivelul unei societati sau a unui popor determinat ori la un nivel general apartinand unei intregi epoci istorice a omenirii (antichitate, ev mediu), precum si un imens material faptic istoric pentru prelucrare si generalizare in materie administrativa.

Stiinta administratiei cerceteaza fenomenul administrativ sub aspectul structurii sale si a eficientei actiunilor executive, astfel incat ea are multiple tangente cu diferitele ramuri ale stiintelor despre societate, a celor economice ,etc.

Managementul, stiinta organizarii eficiente a activitatilor economice, are multiple legaturi cu stiinta administratiei sub aspectul modului de dimensionare a personalului autoritatilor si institutiilor publice, a raportului care trebuie sa existe intre functiile de conducere si cele de executie, a modului de dispersie si structurare teritoriala a administratiei, a cheltuielilor ocazionate de intretinerea acesteia, a eficientei activitatilor de birou, etc, astfel incat se poate vorbi despre un adevarat management administrativ sau in administratie, ca subramura a acestei stiinte.

Sociologia ofera stiintei administratiei o importanta baza metodologica de investigare a fenomenului prin intermediul anchetelor sociologice, metodelor interviului si chestionarelor folosite si in cercetarea administratiei.

Statistica furnizeaza, prin propriile sale metode cantitative, importante mijloace de cercetare a administratiei si a actiunilor sale, permitand cuantificarea unor rezultate ale cercetarii prin date statistice apte de prelucrare si analiza, inclusiv comparata, a unor fenomene comensurabile (de exemplu, necesarul de personal in raport cu evolutia volumului de munca, gradul de stabilitate in functie a acestuia, utilizarea datelor de stare civila, a celor din recensamant, etc).

Stiinta administratiei mai are multiple legaturi si cu alte domenii ale cunoasterii cum sunt psihologia, demografia, urbanistica, organizarea si amenajarea teritoriului, etc, acestea reprezentand tot atatea sectoare care cad, intr-un fel sau altul, si sub sfera de incidenta a preocuparilor autoritatilor publice executive in cele mai variate forme ale actiunilor si deciziilor administrative.

CONCLUZII

Raporturile de drept administrativ pot fi considerate acele raporturi juridice care apar prin interventia normei juridice asupra raporturilor sociale care constituie obiectul activitatii administrative a statului - sau a colectivitatilor locale - realizata asadar, de catre autoritatile administratiei publice potrivit normelor legale, cu exceptia raporturilor sociale care se nasc in procesul realizarii activitatii financiare[14].

Incercand o particularizare a raportului de drept administrativ, ne vom opri asupra unor caracteristici juridice specifice a elementelor sale: subiectul, obiectul si continutul.

Referindu-ne la subiectii raportului de drept administrativ, trebuie aratat ca intotdeauna cel putin unul este o autoritate a administratiei publice. Nasterea, modificarea sau stingerea raportului de drept administrativ este expresia manifestarii unilaterale de vointa a autoritatii administrative purtatoare a autoritatii publice (de stat sau a colectivitatilor locale). In acest sens, distingem mai multe posibilitati. Astfel, un raport de drept administrativ se poate stabili intre:

doua autoritati ale administratiei publice;

autoritate a administratiei publice sau o alta autoritate publica (in ceea ce priveste natura juridica a raporturilor dintre Parlament si autoritatile administratiei publice, suntem de parere ca acestea, de regula, sunt raporturi de drept constitutional);

autoritate a administratiei publice si un organism non-guvernamental;

autoritate a administratiei publice si o institutie social-culturala sau un agent economic (regie autonoma sau o societate comerciala);

autoritate a administratiei publice si o persoana fizica.

Ca in orice raport juridic, obiectul raportului de drept administrativ il formeaza actiunea sau inactiunea partilor. Specificitatea consta in aceea ca actiunea sau inactiunea subiectilor se incadreaza in activitatea administrativa a statului sau a colectivitatilor locale, deci in cadrul exercitarii puterii executive.

Particularizand continutul raportului de drept administrativ, trebuie subliniat ca exercitarea drepturilor si obligatiilor nu este lasata la latitudinea partilor, ci constituie o obligatie legala pentru acestea. Nasterea, modificarea sau stingerea raportului de drept administrativ nu depind de vointa subiectiva a partilor, ci constituie o indatorire legala chiar si pentru autoritatile administratiei publice, a caror ratiune de a fi consta tocmai in realizarea obligatorie a atributiilor, a competentelor cu care au fost investite.

Asadar, continutul raportului juridic este reprezentat de drepturile si obligatiile subiectelor intre care se desfasoara relatia sociala reglementata de norma juridica.

O caracteristica de baza a continutului raportului juridic este aceea ca drepturile si obligatiile nu sunt separate unele de altele ci sunt corelative.

O mare parte a raporturilor de drept administrativ se formeaza in cadrul sistemului administratiei publice, privind organizarea si functionarea acestuia.

Dupa continutul raporturilor juridice de drept administrativ, deci al drepturilor si obligatiilor pe care le au subiectele participante, putem distinge in cadrul raporturilor mai sus amintite urmatoarele categorii:

-raporturi de subordonare ierarhica. Sunt raporturi de autoritate care se stabilesc intre structuri ale sistemului administratiei publice aflate intr-o ierarhie administrativa. Subiectul activ al acestui raport are in competenta dreptul de a conduce, indruma, controla activitatea subiectului pasiv caruia ii incumba obligatia de subordonare. De asemenea, subiectul activ are putere disciplinara asupra subiectului pasiv.

-raporturi de colaborare si participare, care se realizeaza intre subiecte intre care nu exista subordonare ierarhica. Titularii diferitelor competente pot colabora sau participa la realizarea unor sarcini ale administratiei publice.

Alta categorie de raporturi juridice de drept administrativ sunt cele care se stabilesc intre subiectele de drept care apartin sistemului de administratie publica si subiecte de drept care se situeaza in afara acestui sistem.

In aceasta categorie se includ:

-raporturi juridice de subordonare. Sunt raporturi juridice in care subiectele active in baza competentei legale pot stabili unilateral drepturi si obligatii pentru persoane fizice sau juridice aflate in afara sistemului administratiei publice. Acestea din urma sunt obligate sa se conformeze exigentelor stabilite in mod unilateral de catre organele administratiei publice.

-raporturi juridice de supraveghere si control a respectarii legii de catre subiecte de drept din afara sistemului administratiei publice.

-raporturi juridice de colaborare si participare a unor persoane fizice sau subiectecolective de drept la realizarea sarcinilor administratiei publice.

Este cazul organizatiilor nestatale care realizeaza activitati de interes public, contribuind la indeplinirea sarcinilor administratiei publice : Baroul de avocati, Corpul expertilor contabili si al contabililor autorizati, unitati de invatamant particulare s.a.

-raporturi juridice de utilizare a serviciilor publice in care subiectele active
actioneaza pentru a realiza activitati cu caracter prestator pentru satisfacerea unor nevoi de interes public.

BIBLIOGRAFIE

1. Apostol Dana Tofan, Drept Administrativ, vol I, Ed. All Beck, Bucuresti, 2003;
2. Alexandru Ioan, Structuri, mecanisme si institutii administrative( analiza comparativa), Ed. Sylvi, Bucuresti, 1996;
3. Alexandru Ioan, Administratia publica. Teorii. Realitatii. Perspective, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 2001;
4. Bobos Gheorghe, Teoria generala a dreptului,Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1994;
5. Corbeanu Ion, Drept administrativ, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 2002;
6. Deleanu Ion, Democratia si dinamica puterii, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1996;
7. Iovanas Ioan, Dreptul administrativsi elemente ale stiintei administratiei, Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1977.
8. Iorgovan Antonie, Tratat de drept administrativ, vol.I, Ed. Nemira, Bucuresti, 1996;
9. Iorgovan Antonie, Tratat de drept administrativ, Ed. All Beck, Bucuresti, 2002;
10. Iorgovan Antonie, Tratat de drept admnistrativ, Ed. All Beck, Bucuresti, 2005;
11. Manda Corneliu, Drept admnistrativ, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 2005;
12. Negulescu Paul, Tratat de drept administrativ roman, vol I, editia IV, Marvan, Bucuresti, 1934;
13. Negoita Alexandru, Drept administrativ, Ed. Sylvi, Bucuresti, 1996;
14. Oroveanu T. Mihai, Tratat de drept administrativ, Ed. Universitatea Crestina "Dimitrie Cantemir", Bucuresti, 1994;
15. Popa Nicolae, Teoria generala a dreptului, Ed. All Beck, 2002;
16. Preda Mircea, Tratat elementar de drept administrativ roman, Ed.Lumina Lex, Bucuresti, 1996;
17. Prisacaru Valentin, Tratat de drept administrativ roman. Partea generala, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 2002;
18. Santai Ion, Drept administrativ si stiinta administratiei, Ed. Lumina Lex, 1992;
19. Articolele 11, 58, 120, 140, 142 din Contitutia Romaniei;
20. Articolul 4, aliniatul 2 din Legea fondului funciar numarul 18/1991;
21. Articolul 1 din Legea 213/98 privind proprietatea publica si regimul juridic al acestuia;

22.  Legea 286/2006 privind administratia publica locala

23.  Legea administratiei publice locale nr. 69/91, publicata in Monitorul Oficial

nr. 238/1991.