Caracterizarea generala a infractiunilor contra capacitatii de aparare a Romaniei

Caracterizarea generala a infractiunilor contra capacitatii de aparare a Romaniei

1. Obiectul juridic si material al infractiunilor contra capacitatii de aparare a Romaniei

A. Obiectul juridic generic al infractiunilor contra capacitatii de aparare a tarii, il constituie ansamblul relatiilor sociale a caror existenta si dezvoltare nu ar fi posibila fara mentinerea capacitatii de aparare a tarii. Deci este vorba de toate relatiile sociale conditionate de apararea eficienta a acestei valori sociale care este capacitatea de aparare a tarii si care are un caracter complex. Ea inglobeaza valori sociale com­po­nente si anume: puterea de lupta a fortelor armate rezulta dintr-o buna pregatire si dintr-o desavarsita ordine si disciplina in desfasurarea activitatii specifice; loialitatea si com­portarea vitejeasca pe campul de lupta; unitatea de interese a populatiei si spi­ritul ei de rezistenta; atitudinea constanta a cetatenilor fata de obligatiile care le in cumba in legatura cu apa­rarea tarii[1].

B. In cazul unor infractiuni contra capacitatii de aparare exista si un obiect ma­terial (de exemplu, in cazul infractiunilor de lovire a superiorului sau a sefului, a infe­riorului sau a subalternului, obiectul material este corpul persoanei lovite).

2. Subiectii infractiunilor

A. Subiectul activ al infractiunilor contra capacitatii de aparare a tarii este, de re­gula, militarul, deci o persoana care are o calitate anume, aceea de militar, iar in mod exceptional, pentru unele infractiuni, subiectul activ poate fi un civil, in masura in care acesta are de indeplinit obligatii cu privire la capacitatea de aparare a tarii (la unele infractiuni, subiect activ poate fi atat un militar, cat si un civil).

Deoarece in Codul penal nu se defineste notiunea de militar, pentru lamurirea aces­ teia este necesar sa tinem seama de prevederile Constitutiei, ale Legii nr. 45/1994 privind apararea nationala a Romaniei si ale Legii nr. 46/1996 privind pregatirea po­pu­latiei pentru aparare.

In conformitate cu art. 52 alin. (2) din Constitutie, serviciul militar este obligatoriu pen tru barbatii, cetateni romani, care au implinit varsta de 20 de ani, cu exceptia ca­zu­ri­lor prevazute de lege, iar in alin. (3) al aceluiasi articol se prevede ca pentru prega­tirea in cadrul serviciului militar activ, cetatenii pot fi incorporati pana la varsta de 35 de ani.

Modalitatile de executare a serviciului militar sunt prevazute in art. 3 din Legea
nr. 46/1976 si acestea sunt: ­

a) ca militari in termen si ca militari cu termen redus, de la data prezentarii la cen­trele militare, unitati sau formatiuni militare si pana la data trecerii in rezerva;

b) ca elevi ai scolilor militare sau institutiilor militare de invatamant superior, de la da­­ta prezentarii la scolile sau institutiile de invatamant superior si pana la absolvirea acestora;

c) in calitate de cadre in activitate - ofiteri, maistri militari, subofiteri si militari an­ga­jati pe baza de contract - ale Ministerului Apararii Nationale si Ministerului de Inter­ne, de la data acordarii gradului si pana la data trecerii acestora in rezerva sau direct in retragere. In aceasta categorie intra, desigur, si cadrele Serviciului Roman de In­for­­matii si ale celorlalte servicii de informatii ale statului care, potrivit art. 117 alin. (3) din Constitutie, sunt considerate componente ale fortelor armate;

d) in calitate de rezervisti ai institutiilor sus-mentionate, concentrati sau mobilizati, de la data prezentarii la centrele militare ori la unitati sau formatiuni militare si pana la data inmanarii livretului militar cu mutatia de desconcentrare sau de demobilizare ori a dovezii de desconcentrare sau demobilizare.

In afara de persoanele mentionate, subiect activ al unei infractiuni contra capa­citatii de aparare a tarii poate fi si cetateanul roman care lucreaza intr-o institutie civi­la, daca aceasta, in timp de razboi, se militarizeaza.

Infractiunile contra capacitatii de aparare se pot savarsi sub toate formele de participatie, in special sub forma instigarii si complicitatii (coautoratul fiind mai rar intalnit).

B. Subiectul pasiv principal al acestor infractiuni este statul. In cazul majoritatii infractiunilor exista si un subiect pasiv secundar, adica unitatea sau formatiunea mili­ta­ra a carei activitate a fost perturbata prin comiterea infractiunii.

3. Latura obiectiva

A. In cazul majoritatii infractiunilor din acest grup elementul material se realizeaza prin actiuni si numai rareori prin inactiuni.

B. Urmarea imediata a acestor infractiuni presupune, in general, crearea unei stari de pericol derivat din insasi savarsirea actiunii (inactiunii). In alte cazuri legea cere sa existe un rezultat material. In cazul acestor din urma infractiuni va trebui cons­tatata existenta raportului de cauzalitate dintre actiune (inactiune) si rezultat.

C. La unele infractiuni contra capacitatii de aparare, legea prevede conditii spe ciale privind locul si timpul savarsirii faptei (de exemplu, campul de lupta sau timp de razboi).

Prin notiunea de "camp de lupta" se intelege teritoriul pe care se dau lupte sau au avut loc lupte terestre, navale sau aeriene, cu inamicul[2].

Potrivit art. 153 C. pen., prin expresia "in timp de razboi" se intelege intervalul de timp de la data mobilizarii sau de la inceperea operatiilor de razboi pana la data trecerii armatei la starea de pace.

4. Latura subiectiva

Infractiunile contra capacitatii de aparare, in general, se savarsesc cu intentie di­recta sau indirecta. In cazul infractiunii prevazute in art. 345 alin. (1) C. pen. (co­liziunea), legiuitorul a prevazut explicit posibilitatea savarsirii acesteia si din culpa.

Infractiunile contra capacitatii de aparare care se comit prin inactiune (omisiune) pot fi savarsite atat cu intentie, cat si din culpa, conform dispozitiei din art. 19 alin. ultim. C. pen.

5. Forme. Modalitati. Sanctiuni

A. Forme. Desi majoritatea infractiunilor contra capacitatii de aparare sunt sus­cep­tibile de o desfasurare in timp si, prin urmare, de forme imperfecte ale infractiunii, legiuitorul nu incrimineaza niciodata actele pregatitoare, iar tentativa este incriminata numai la infractiunile considerate ca fiind mai periculoase [art. 338, 339, 340, 341, 344 si art. 345 alin. (2) si (3) C. pen.].

Unele din infractiunile contra capacitatii de aparare a tarii sunt de consumare instan­tanee, la care elementul material al laturii obiective se epuizeaza de la sine prin consumarea infractiunii (de exemplu: lovirea superiorului sau inferiorului, prevazute in art. 335 si 336 C. pen., parasirea navei prevazuta de art. 341 C. pen. etc.).

Alte infractiuni din aceasta categorie sunt infractiuni continue, la care consumarea infractiunii se prelungeste in timp, cum este, de exemplu, infractiunea de dezertare; aceasta se epuizeaza o data cu aducerea sau intoarcerea de buna voie a inculpatului in unitate sau la serviciu[3].

B. Modalitati. Infractiunile contra capacitatii de aparare prezinta, in concret, doua sau chiar mai multe modalitati normative de realizare, corespunzatoare variantelor din dispozitiile de incriminare.

La marea majoritate dintre aceste infractiuni apare ca modalitate agravata savar­sirea acestora "in timp de razboi".

Fiecarei modalitati normative poate sa-i corespunda o varietate de modalitati fap­tice.

C. Sanctiuni. Sanctiunile prevazute pentru infractiunile contra capacitatii de apa­ra­re a tarii sunt stabilite de catre legiuitor in mod diferentiat, in raport cu gradul de peri­col social pe care-l prezinta forma simpla, agravata sau calificata a fiecarei infractiuni in parte.

Pentru toate aceste infractiuni legiuitorul a prevazut, ca pedeapsa principala, in­chi­soarea. La infractiunile care prezinta un grad de pericol social mai grav, pedeapsa principala este detentiunea pe viata, prevazuta in mod alternativ cu inchisoarea de la 15 la 25 ani [de exemplu: capitularea - ­art. 338 alin. (1) C. pen.; parasirea comenzii - art. 342 alin. (2) C. pen.; coborarea pavilionului - art. 344 C. pen. etc.].

In cazul unei singure infractiuni (sustragerea de la recrutare - prevazuta de art. 353 C. pen.), pedeapsa inchisorii este prevazuta alternativ cu amenda. In cazurile con­crete in care se va aplica amenda se va tine seama de prevederilor art. 63 C. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 140/1996.

In cazul acestor infractiuni, de regula, pedeapsa principala este insotita de pe­depse complimentare care privesc interzicerea unor drepturi.

Pentru unele dintre infractiunile contra capacitatii de aparare a tarii legiuitorul a pre vazut, ca o conditie a tragerii la raspundere penala a autorului, obligatia ca pentru pu­nerea in miscare a actiunii penale, sa existe sesizarea comandantului[4]. Din aceas­ta categorie fac parte infractiunile contra ordinii si disciplinei militare (art. 331-336
C. pen.), sustragerea de la serviciul militar (art. 348 C. pen.) si infractiunile savarsite numai de civili (art. 353 si art. 354 C. pen.).

Aceasta institutie (a sesizarii comandantului) isi are justificarea in specificul activitatii militare, in cadrul careia comandantul sau seful poarta raspunderea atat pentru pregatirea de lupta a militarilor, cat si pentru apararea valorilor sociale ocrotite de legea penala de catre personalul din unitatea pe care o conduce[5].