|
|
|
1. Legiuitorul a stabilit un regim mult mai eficient de executare a obligațiilor comerciale prin inlaturarea regulilor de punere in intarziere, de acordare a termenului de grație, prin solidaritatea debitorilor și prin reguli speciale privind dobanzile convenite sau cele care se acorda ca daune-interese. In plus, legiuitorul a interzis retractul litigios iar practica contractuala utilizeaza foarte adesea clauza solvere et repet urmarind sa inlature regula excepției de neexecutare care poate sa antreneze tergiversari in executarea contractelor.
2. Regimul comun al dreptului creditorului in caz de neexecutare a datoriei de debitor
Refuzul debitorului de a executa datoria da creditorului dreptul sa ceara instanței obligarea debitorului la executare, potrivit art. 1075-1077 C. civ., fie rezoluțiunea cotractului cu drept la daune interese (art. 1073 C. civ.).
Legiuitorul civil mai prevede in art. 1075 C. civ. și posibilitatea ca obligația de a face sau de a nu face sa se schimbe in dezdaunari, in caz de neexecutare din partea debitorului iar, potrivit art. 1078 C. civ., daca obligația consta in a nu face, debitorul care a incalcat-o sa fie obligat la despagubire pentru simplul fapt al contravenției.
Fundamentul dreptului creditorului la obligarea debitorului la executarea silita ori la rezoluțiune cu obligarea la daune-interese este prezumția legala a existenței condiției rezolutorii subințeleasa intotdeauna in contractele sinalagmatice (art. 1020 C. civ.). Același efect se produce și in cazul condiției rezolutorii exprese prevazuta de art. 1019 C. civ.
Condițiile de exercițiu și efectele juridice produse de invocarea condiției rezolutorii tacite, ca temei al desființarii contractului și dreptului la daune, provocat de neexecutare, sunt urmatoarele:
Potrivit art. 1020 C. civ. daca una dintre parți nu-și executa obligația contractuala nu este desființat de drept. Partea in privința careia nu s-a executat obligația are alegere sau sa sileasca pe cealalta a executa convenția, cand este posibil, sau sa-i ceara desființarea cu daune interese. Desființarea nu se produce de drept in cazul rezoluțiunii tacite. Numai instanța este abilitata legal sa decida desființarea contractului, dupa verificarea intrunirii condițiilor de rezoluțiune. Judecatorul poate sa acorde și termen de grație debitorului pentru executarea obligației.
Rezoluțiunea are efect retroactiv, ca orice condiție rezolutorie, ca modalitate a contractului, repunand parțile in situația anterioara.
Pana la ramanerea definitiva a hotararii, debitorul poate executa obligația și inlatura astfel rezoluțiunea cu toate efectele sale.
Regula in dreptul civil. Potrivit regulii dreptului comun: creditorul care dorește sa obțina executarea forțata și plata daunelor interese pentru intarziere, trebuie sa efectueze formalitatea punerii in intarziere. Aceasta regula se deduce din termenii art. 1079 C. civ. potrivit caruia, debitorul unei obligații de a da sau a face nu este ținut la plata daunelor interese daca nu a executat obligația la termen deoarece obligația de a face plata nu este scadenta decat prin notificarea facuta de creditor.
3.2. In dreptul comercial. Spre deosebire de dreptul comun, in dreptul comercial debitorul este de drept in intarziere. Creditorul comercial nu este ținut de nici un formalism cu privire la punerea in intarziere a debitorului. Este suficient ca prin acordul parților a fost prevazut termenul de scadența al obligației pentru ca debitorul sa fie ținut de la acea data de plata creanței, fara sa fie pus in intarziere.
4. Interdicția termenului de grație in dreptul comercial
In dreptul comun, potrivit art. art. 1021 C. civ., judecatorul poate acorda un termen de grație debitorului pentru a plati datoria.
In dreptul comercial, termenele sunt mult mai riguroase. Judecatorului ii este astfel interzis, prin textul art. 44 C. com., sa acorde termen de grație debitorul pentru a face plata datoriei.
5. Rezilierea și rezoluțiunea convențiilor comerciale
In afara acestei interdicții, aratate celelalte reguli privind rezoluțiunea sunt aplicabile și in obligațiile comerciale.
Potrivit regulilor dreptului comun, aplicabile și in convențiilor comerciale supuse desființarii pentru culpa, pentru a decide rezoluțiunea judecatorul trebuie sa verifice indeplinirea urmatoarelor codiții:
obligația sa fie comerciala. Nu are importanța ca pentru debitor obligația ar fi civila.
Obligația sa fie sinalagmatica.
Obligația sa aiba un termen de executare pe care debitorul nu l-a respectat. In lipsa, judecatorul poate fixa un termen de executare.
In obligațiile in care termenul nu este esențial, obligația poate fi executata pana la data ramanerii definitive a deciziei instanței de rezoluțiune.
In obligațiile comerciale in care termenul este esențial el opereaza ca o clauza rezolutorie expresa. Efectele sale se produc de drept iar judecatorul nu pronunța rezoluțiunea ci doar o constata.
6. Clauza solve et repet. Aceasta clauza (platește și cere inapoi ceea ce ți se cuvine) are ca efect punerea parților contractului sinalagmatic in imposibilitatea de a ridica excepția de neexecutare a contractului.
Prin aceasta clauza cumparatorul iși interzice a ridica o reclamație privind calitatea sau cantitatea marfii primite de la vanzator inainte de a plati prețul marfii.
Aceasta clauza iși are originea in dreptul fiscal, unde legiuitorul a prevazut-o pentru a asigura incasarea prompta a drepturilor fiscului sub forma: «platește și apoi contesta». Din dreptul fiscal ea a trecut in dreptul civil și comercial, prin stipularea ei de particulari.
6. 1. Condițiile de aplicare ale clauzei.
a. Pentru ca o parte sa invoce clauza trebuie sa-și execute propria obligație. De exemplu, vanzatorul care nu a livrat marfa, nu poate invoca clauza atunci cand cumparatorul refuza sa plateasca prețul convenit.
b. Avand o natura contractuala, clauza nu poate fi invocata din oficiu.
6.2. Clauza se interpreteaza restrictiv. Ea nu poate fi opusa in cazul in care partea obligata de clauza solve et repete formuleaza acțiunea in anulare contractului pentru vicii de consimțamant sau alte acțiuni prin care s-ar pune in discuție eficacitatea contractului. Instanța investita cu soluționarea unei astfel de acțiuni nu va putea respinge acțiunea aratata invocand faptul ca reclamanta trebuia sa plateasca mai intai prețul marfii și apoi sa formuleze acțiunea.
1. In dreptul civil. Potrivit dreptului comun, regula obligațiilor cu pluralitate de subiecte este divizibilitatea obligațiilor, fiecare debitor fiind ținut sa plateasca doar partea sa din datorie, proporțional cu intinderea obligației sale. De exemplu, daca exista patru persoane care s-au imprumutat o suma de bani, fiecare va restitui o patrime din suma datorata și nimeni nu raspunde de insolvabilitatea celorlalți codebitori. Spunem ca obligația este conjuncta. Prin excepție, legiuitorul civil a stabilit cateva cazuri particulare in care obligația este solidara, scopul ei fiind acela de a impiedica divizarea obligației (art. 1003, 918, 1483, 1551, 1571). In plus, divizibilitatea obligației nu este de ordine publica astfel ca parțile unui acord pot conveni ca datoria sa fie solidara activ și/sau pasiv.
Spre deosebire de Codul civil, in Codul comercial este reglementata doar solidaritatea pasiva, adica solidaritatea debitorilor. Aceasta solidaritatea este o derogare de la principiul divizibilitații obligațiilor intre mai mulți codebitori.
2. In dreptul comercial. Prezumția de solidaritate.
Prin derogare de la dreptul comun, in dreptul comercial, solidaritatea este regula, ea prezumandu-se iar divizibilitatea este excepția. Aceasta regula este consacrata de art. 42 C.civ., potrivit caruia, in obligațiile comerciale codebitorii sunt ținuți solidar, afara de stipulațiile contrare. In consecința, solidaritatea codebitorilor nu este de ordine publica, parțile putand deroga de la ea stipuland expres inlaturarea solidaritații.
Legiuitorul prevede insa cateva cazuri de solidaritatea de ordine publica: raspunderea asociaților in societațile in nume colectiv și a comanditaților din societațile in comandita; a administratorilor societaților comerciale, a comanditarilor, a lichidatorilor, a mandatarilor, a prepușilor, a caraușilor, a codebitorilor unei cambii, a unui bilet la ordine sau a unui cec. In aceste cazuri parțile nu pot renunța la solidaritate.
3. Rațiunea existenței solidaritații de drept in dreptul comercial. Rațiune solidaritații pasive in general este aceea de a se atașa creditourului o garanție contra insolvabilitații debitorilor.
Cu atat mai mult legiuitorul comercial a dorit sa acorde creditorului comerciant o garanție a executarii creanței pentru ca prin aceasta sa protejeze relațiile economice comerciale la nivelul intregii piețe naționale.
In virtutea acestei solidaritați, creditorul va putea urmari pe oricare dintre codebitori fara ca aceștia sa poata sa invoce beneficiul de discuțiune (datoria creditorului de a urmari mai intai pe debitorul principal) sau beneficiul de diviziune (beneficiul in virtutea caruia debitorul poate fi urmarit pro rata, adica proporțional cu cota ce revine di imparțirea creanței la numarul de debitori, art. 1042 C. civ.). O astfel de protecție avantajeaza economia naționala, bazata pe relațiile dintre comercianți, caci sunt evitate blocajele financiare.
4. Condițiile solidaritații.
a. Obligația sa fie comerciala pentru debitori.
b. Parțile sa nu fi convenit divizarea obligației acolo unde ea este permisa.
5. Prezumția de solidaritate se aplica și fidejusorului care garanteaza o obligație comerciala.
1. Regimul dobanzii in dreptul civil
Dobanzile sunt daunele-interese compensatorii suferite de creditor ca urmare a prejudiciului produs de debitor prin neexecutarea sau neexecutarea la termen a obligației de plata a sumelor datorate. In consecința dobanzile sunt daune compensatorii și nu moratorii, caci ele corespund folosirii de catre debitor a sumelor aratate. Textul art. 1084 C. civ. prevede ca prejudiciul cuprinde damnum emergens și lucrum censans, cu condiția de a fi dovedit. In schimb, daca obligația are ca obiect o suma de bani, prejudiciul nu mai trebuie dovedit, fiind prezumat, cuantumul lui fiind fixat de legiuitor la dobanda legala.
Regimul daunelor interese reprezentate de dobanzi este stabilit de art. 1088 C. civ., potrivit caruia, daca obiectul obligației este plata unei sume de bani:
- dauna este prezumata (art. 1088 alin. 2 C. civ.);
- cuantumul lor este fixat de legiuitor in sensul ca el nu poate sa cuprinda decat dobanda legala. In prezent, procentul dobanzii legale este fixat prin art. 3 din OG. nr. 9/2000, modificat prin L. nr. 356/2002, «potrivit caruia dobanda legala se stabilește la nivelul dobanzii de referința a Bancii Naționale a Romaniei». Pentru raporturile contractuale civile dobanda legala este dobanda stabilita la nivelul dobanzii de referința a BNR, diminuat cu 20%. Nivelul dobanzii de referința a BNR se stabilește lunar și se publica in Monitorul Oficial (L. nr. 422/2002).
- Daunele curg din ziua punerii in intarziere sau din ziua chemarii in judecata a debitorului (art. 1088 C. civ.). Simpla ajungere la termen a obligației de plata nu antreneaza curgerea dobanzilor[3].
2. Dobanda in dreptul comercial
In dreptul comercial, regimul dobanzilor este modificat pentru rațiuni ce țin de celeritatea executarii obligațiilor și de faptul ca pentru comercianți banii reprezinta capitalul indispensabil desfașurarii activitații lor.
2. 1. Regula derogatorie: in obligațiile comerciale dobanzile curg de plin drept. Potrivit art. 43 C. com., "datoriile comerciale lichide și platibile in bani produc dobanda de drept din ziua cand devin exigibile".
2.2. Condițiile aplicarii regimului de drept comercial dobanzilor
a. Datoria sa fie comerciala. Așa cum știm datoria este comerciala cand este izvorata dintr-un act comercial obiectiv (art. 3) sau cand cel puțin una dintre parțile actului este comerciant (art. 4 și art. 56 C. com.). Nu are importanța faptul ca debitorul este necomerciant, caci textul art. 43 nu prevede derogarea pe care a stipulat-o la solidaritate.
b. Datoria trebuie sa fie lichida și exigibila. Datoria trebuie sa fie determinata in cuantumul ei (lichida) și sa fie exigibila. In consecința, atunci cand existența daunelor este incerta, ea nu este nici lichida. Instanța este competenta sa decida asupra existenței și intinderii daunelor insa, in acest caz, pana la emiterea hotararii nu pot curge dobanzi pentru sumele ce reprezinta aceste daune. De asemenea, datoriile trebuie sa fie exigibile, adica trebuie sa fie stabilit momentul la care datoriile banești sunt datorate.
2.3. Cuantumul dobanzii comerciale. Potrivit art. 1 din OG nr. 9/2000, parțile sunt libere sa stabileasca nivelul dobanzilor in raporturile contractuale, iar in lipsa unei astfel de clauze de drept se aplica dobanda legala. In prezent, procentul dobanzii legale este fixat prin art. 3 din OG. nr. 9/2000, modificat prin L. nr. 356/2002, «potrivit caruia dobanda legala se stabilește la nivelul dobanzii de referința a Bancii Naționale a Romaniei».
2.4. Anatocismul. Potrivit art. 8 din OG nr. 9/2000, dobanzile se pot capitaliza si pot produce dobanzi in temeiul unei conventii speciale incheiate in acest sens, dupa scadenta lor, dar numai pentru dobanzi datorate pe cel putin un an. Aceste reguli nu se aplica contractului de cont curent, precum si atunci cand prin lege s-ar dispune altfel. Aceasta regula este o reluare a textului art. 1089 alin 1.C. civ. De asemenea, textul art. 1089 alin 2 C. civ. a fost abrogat prin art. 11 C. civ a fost abrogat limitandu-se astfel libertatea anatocismului, permisa prin textul art. 1089 alin. 2 C. civ., la perioada de un an prevazuta in art. 8 din OG. nr. 9/2000.
Regula de limitarea a anatocismului este imperativa caci parțile nu pot prevede nici o clauza care ar majora prejudiciul rezultat din neplata unei creanțe banești la un cuantum mai mare decat cel prevazut de art. 3 alin 1 și art. 8 din OG nr. 9/2000. De exemplu, vor fi nule clauzele prin care s-ar prevedea pe langa dobanzi și penalitați de intarziere. Temeiul acestei nulitați este Decretul nr. 31/1954 care interzice camata.
De la aceasta regula a interdicției datorarii de daune suplimentare celor rezultate din dobanzi exista cateva excepții:
- asociatul datoreaza dobanzi și alte prejudicii daca nu a depus aportul in numerar in ziua in care trebuia sa verse suma datorata;
- asociatul care a depus ca aport o creanța iar societatea nu a putut sa o realizeze, datoreaza dobanzi și alte prejudicii;
- mandatarul care a intrebuințat in interes propriu sumele primite in contul mandatului datoreaza dobanzi și alte daune (art. 383 C. com.).
1. Condițiile retractului in dreptul civil. Potrivit art. 1402-1404 C. civ. in cazul in care se cedeaza drepturi litigioase, debitorul cedat va putea sa se libereze valabil, platind nu valoarea creanței ci suma cu care ea a fost cesionata, plus cheltuielile cesiunii și dobanda de la data plații cesiunii. Prin aceasta cesionarii de creanțe litigioase sunt descurajați in a achiziționa astfel de drepturi cu scop speculativ.
Potrivit textelor aratate, condițiile retractului litigios sunt urmatoarele:
a. Dreptul cedat sa fie litigios. Potrivit art. 1403 C. civ., dreptul se socotește litigios cand asupra fondului sau exista proces sau contestație. Nu are importanța instața in fața careia se afla litigiul.
b. Cesiunea sa aiba caracter oneros.
c. Litigiul sa poarte asupra fondului, adica asupra existenței insași a dreptului și nu asupra unor modalitați sau asupra executarii obligației.
d. Cesiunea trebuie sa aiba loc dupa deschiderea litigiului la instanța. Litigiile nascute dupa cesiune nu da dreptul la retract.
2. Forma retractului litigios și efectele lui. Consideram ca retractul trebuie exercitat printr-o notificare facuta cesionarului urmata de o oferta reala a sumei ce reprezinta prețul cesiunii, plus cheltuielile cotractului de cesiune și a dobanzii din momentul efectuarii cesiunii și a cheltuielilor de judecata.
Dupa plata prețului cesiunii dreptului litigios, dobanditorul creanței se substituie in locul cesionarului evins, și litigiul se stinge.
3. Interdicția retractului litigios in dreptul comercial. Potrivit art. 45 C. com. retractul litigios nu este permisa daca dreptul litigios care a facut obiectul cesiunii izvoraște dintr-un fapt comercial. Nu are importanța criteriul dupa care faptul este considerat comercial. Poate fi fapt de comerț obiectiv sau subiectiv.
[1] O. -M. Corsiuc, Considerații privind executarea obligațiilor comerciale, in RDC nr. 6/2007, p. 7
[2] M. Dumitru, Regiul juridic al dobanzii legale cu titlu de daune (II), in RDC, nr. 2/2007, p. 51
[3] M. Dumitru, Regiul juridic al dobanzii legale cu titlu de daune (II), in RDC, nr. 1/2007, p. 56
