Sisteme de probatiune - Nevoile victimelor, Sistemul penitenciar din Romania, Consideratii asupra sistemului sanctionator din Romania

Sisteme de probatiune

Factori:

1. Izolarea - s-a observat la persoane care locuiesc singure ca acestea resimt mai acut consecintele unei influente dar si stresul, frica etc.
2. Resursele -  s-a observat ca foarte putine dintre victime beneficiaza de asigurarea bunurilor. In cazul in care nu se recunoaste prejudiciul, in cazul infractiunilor patrimoniale, din cauza saraciei celui afectat, efectele victimizarii sunt de asemenea mai puternice.
3. Vulnerabilitatea - sunt categorii de persoane considerate mai vulnerabile: femei, batrani, minoritati etnice, imigranti. De asemenea copiii resimt foarte greu agresarea spatiului care pentru ei este simbolul sigurantei.
4. Experientele anterioare - acestea pot amplifica sentimentul de insecuritate. S-a observat ca victimele hartuirii ulterior suporta cea mai persistenta agresiune. Este de cele mai multe ori o agresiune resimtita la tot pasul (ex. discriminari in scoala, remarci rasiste la serviciu, grafiti pe ziduri etc.)

De asemenea, s-a pus in evidenta ca cele mai mari traume le resimt victimele a caror ruda a fost ucisa sau violata.

Intotdeauna cand ne oprim la studiul victimizarii trebuie sa avem in vedere ceea ce enumit ca fiind "fata neagra a familiei". S-a constata ca 80% din cazurile de abuzuri sexuale se petrec intre tata si fiica. Aici e locul interventiei unei specializari foarte precise; in multe din aceste cazuri nu e vorba despre sex, ci despre afectiune, lipsa acesteia, nu despre personalitati violente, ci despre compensarea lipsei puterii celor excesiv de timizi.

Exista si o categorie de victime, victimele indirecte care ar putea fi incluse in acest studiu, acestia putand fi martorii unor infractiuni, cei care au persoane decedate sau persoane in inchisoare.

Nevoile victimelor

Paradoxal, cea mai mare nevoie de ajutor o au cei care au fost victimele unor infractiuni grave. Cat despre natura ajutorului trebuie spus de la bun inceput ca nu exista o scala obiectiva, ca acestea pot fi sfaturi, informatii utile, ajutoare financiare, ajutorul vecinilor case de refugiu pentru victimele violentei domestice. Nevoile sunt determinate in primul rand de gradul de cultura al victimelor, de asteptarile acestora, de cunostintele ei despre serviciile care ii pot fi oferite.

In ultimile decenii se incearca in unele state occidentale, schimbarea conceptiei justitiei penale. Studiile au demonstrat ca publicul nu este atat de primitiv cum se credea si ca multe victime sunt dispuse sa accepte reparatii, compensatii, toate sub semnul a ceea ce se numeste justitie restaurativa.

Cheia acestor noi filosofii penale o constituie conceptul de mediere care fundamental presupune oferirea unui mod de rezolvare a disputelor fara a implica desfasurarea procesului penal sub supravegherea unui mediator.

Paradigma, reparatiei consta in recunoasterea faptului ca infractiunea nu este numai o greseala fata de societate dar in acelasi  timp reprezinta o greseala privata a infractorului, fata de o persoana specifica. Initiativele de utilizare a medierii au demonstrat succesul acestei idei de cele mai multe ori, conflictul incheindu-se prin satisfacerea unor cerinte morale si doar in 25% din cazurile in care au fost implicati minori spre exemplu, au fost solicitate si reparatii financiare.

Sistemul penitenciar din Romania

Scurta prezentare (cum pedepsim noi in Romania)

Vorbind la modul general, tipologia sistemului penitenciar romanesc se inscrie in cea a tarilor aflate sub influenta sovietica, fie atunci cand ne referim la arhitectura propriu-zisa, fie cand ne referim aufemistic la cea institutionala.

Dupa schimbarea radicala din 1989, un astfel de sistem este complexat si debusolat pentru ca mai putini erau cei care vedeau in originile lui nu atat logica oricarui sistem penitenciar intr-un regim totalitar.

Tehnologia sistemului penitenciar a fost una pseudomilitara fiind fundamentata pe principiile unei institutii militarizate: disciplina, conformism, conservatorism, valorizarea standardelor militare de calitate, rapiditatea si acuratetea executiei ordinelor, inaintarea in grad si functie etc., dar in acelasi timp arhitectura militara isi pastreaza vigoarea in sustinerea care se ocupa de paza detinatorilor si devine pseudomilitara in situatia unor departamente cum sunt cele de logistica, medicale, culturale etc.

Toata aceasta cultura penitenciara ce parea infailibila si un sistem ce in aparenta parea autosuficient perfect in scris in definitia institutiilor totale suporta ceea ce conceptual este definit in stiinta si arta managementului, ca evenimente dramatice. Considerand ca trei au fosat evenimentele  care au dus la aceste schimbari:

1.     Infuzia masiva de personal direct incadrat in viata civila (civili sau militari fara scoala militara);

2.     Deschiderea "partiala" fata de societatea civila (ONG-urile, presa), dar si fata de inspectiile internationale;

3.     Schimbarea la cel mai inalt nivel (director general, comandant de penitenciar), a militarilor cu civili.

Desi sistemul prezinta caracteristicile generale ale celor din tarile centrale si est-europene, atat in sensul dezvoltarii istorice in perioada 1945-1989, cat si in cel al actualelor reforme, trebuie facuta precizarea ca la nivelul politicii in materie exista o diferenta majora ce poate fi usor identificata.

Caz unic din cate cunoastem, este vorba de incercarea de a eluda realitatea, existenta infractionalitatii (la dimensiuni unei normale sociologic) si aplicarea unei politici care a presupus demolarea, desfiintarea unui numar important de inchisori (aprox.25%). In aceasta perioada ceea ce a mai ramas din sistemul penitenciar, practic s-a autodesfiintat devenind un lant de uriase colonii de munca. Nu au fost construite noi penitenciare, iar cele vechi nu au fost modernizate sau echipate.

O alta nota, separata l-a considerat utilizarea excesiva sistematica chiar a institutiei gratierii colective (mergand pana la punerea in libertate a peste 80% din efectivul de detinuti) pentru a rezolva problema supravegherii dar si din considerentele politice amintite.

Dupa 1990 in conditiile politice diferite dar cu resurse foarte limitate se incearca initierea unor reforme si mobilitatea unor inchisori dar si construirea unora noi. Cu toate acestea, legislatia penala a ramas la fel de punitiva si dupa cum se poate vedea lesne in statistici, Romania are o rata a incercarii care depaseste 2⁰/₀₀ de locuitori, In Romania exista 32 de penitenciare si doua centre de reeducare pentru minori. Sapte dintre penitenciare sunt de maxima siguranta si sunt si sunt destinate in special detinutilor cu pedepse mari. Majoritatea sunt penitenciare inchise care au si sectii semideschise (regionale - in care sunt incarcerati in special detinutii care au docmiciliul in raza de competenta ale acestora). Exista si un penitenciar semideschis, unul pentru femei si un penitenciar pentru minori si tineri.

Exista si cinci spitale penitenciare, un centru pentru pregatirea personalului si o unitate centrala de logistica, acest sistem se afla sub jurisdictia directiei generale a penitenciarelor din cadrul ministerului justitiei dar avand un regim aparte si un  buget propriu.

Exceptand cateva penitenciare foarte vechi localizate in Transilvania- Gherla), majoritatea sunt construite sau improvizate in diverse spatii, in perioada de dupa 1945, au o capacitate medie de 1000-1500 ale detinutilor si sunt compuse din camerele de detinere ce reprezinta de regula 50-60 de detinuti.

Problema supraaglomerarii e cea mai dificila provocare a sistemului penitenciar, rata supravegherii depaseste 151%. Bugetul administratiei penitenciare a fost de cca. 50 mil. euro /an din care cheltuielile pentru  personal ce insumeaza aprox. 12 mil.

Persoane a fost de aprox. 30%. Romania are o populatie penitenciara comparabila cu cea a Angliei sau a Frantei dar la o populatie ce nu depaseste ½ din populatia tarilor respective. Populatia penitenciara se compune astfel: aprox.20% sunt arestati preventivi sau condamnati in prima instanta.

Mai mult, de ½ din detinuti sunt condamnati pentru furt, dar proportia recidivistilor este de peste 42%. Ingrijoratoare este proportia pedepselor de pana la 1 an care este mult mai mica decat cea a altor tari europene si care nu reflecta neaparat gravitatea faptelor, de caracterul punitiv al legislatiei penale romane. Fie ca e vorba de minori, fie ca discutam despre majori, proportia pedepselor cu inchisoarea din ansamblul sistemului sanctionator penal este de peste 50 %.

• Consideratii asupra sistemului sanctionator din Romania

Fara a intreprinde o analiza multidisciplinara asupra filosofiei penale, dorim sa punctam cateva aspecte care pot fi d efolos celor care se opresc asupra studiului institutiei probatiunii.

Durkheim spunea ca pedeapsa este raspunsul pasional al colectivitatii in fata crimei, raspuns determinat inainte de toate de necesitatea afirmarii solidaritatii interne a grupului.

Faucault ne dezvaluie aceasta realitate de la primele randuri ale unui remarcabil studiu in care putem sesiza cum civilizatia isi gaseste imaginea fidela in pedeapsa. In spatele artei celei mai rafinate se gasesc de cele mai multe ori cruzimea celor ce au creat-o, in spatele iubirii propovaduite de religie s-a ascuns foarte bine inchizitia, in spatele palatului Versailles s-a aflat mizeriacea mai crunta (1789 - Bastilia).

Barbara sau ingaduitoare, pedeapsa este intotdeauna o oglinda nedeformata a realitatii. Cine va analiza civilizatia chineza a sec. XX, nu va putea face abstractie de executiile publice iar daca ne gandim la campionul democratiei - America - nu putem sa nu ne gandim la cele 16 state in care pedeapsa cu moartea nu este abolita.

Ceea ce se schimba dramatic de-a lunful istoriei nu este reactia oamenilor in fata crimei ci capacitatea de a rationaliza impulsul aproape natural de a pedepsi exemplar. Intotdeauna crima a starnit ingrijorare si raspunsul publicului a fost invariabil acelasi: infractiunile trebuie reprimate cat mai dur.

Pare rezolnabil mai ales in conditiile in care mai peste tot in lume rata criminalitatii areun curs ascendent, scenele de violenta invadeaza canalele de televiziune si alimenteaza aceasta tendinta iar politicienii castiga voturi speculand frica si vanzand iluzii.