|
|
|
LEGEA PENALA SI LIMITELE DE APLICARE
DISPOZITII PRELIMINARE
Art. 1 - Legea penala apara impotriva infractiunilor, Romania, suveranitatea, independenta, unitatea si indivizibilitatea statului, persoana, drepturile si libertatile acesteia, proprietatea precum si intreaga ordine de drept.
Dreptul penal este o ramura a sistemului de drept roman care in literatura de specialitate a primit diferite definitii in ceea ce priveste notiunea.
Intr-o definitie data1, "dreptul penal reprezinta un ansamblu de norme juridice care reglementeaza relatiile sociale ce iau nastere in actiunea de prevenire si combatere a infractionalitatii, norme care determina faptele ce constituie infractiuni, sanctiunile corespunzatoare lor, precum si conditiile de aplicare si executare a acestora".
O alta definitie arata ca dreptul penal este "subsistemul normelor juridice care reglementeaza relatiile de aparare sociala, prin interzicerea ca infractiuni sub sanctiuni specifice denumite pedepse, a actiunilor sau inactiunilor periculoase pentru valorile sociale, in scopul apararii acestor valori fie prin prevenirea infractiunilor, fie prin aplicarea pedepselor persoanelor care le savarsesc"2.
O alta opinie defineste dreptul penal ca "o ramura a sistemului de drept romanesc alcatuita din totalitatea normelor juridice care reglementeaza relatiile sociale ce se nasc prin actiunea statului pentru apararea Romaniei ca stat national suveran si independent, unitar si indivizibil, a proprietatii sub orice forma, persoana in drepturile si libertatile sale fundamentale, precum si intreaga ordine de drept, prin incriminarea unor fapte ca infractiuni, stabilirea sanctiunilor aplicate, a conditiilor de aplicare si executare a acestora"3.
1 - M.Zoliyneac, Drept penal, Partea generala, vol.I, Editura Fundatiei Chemarea, Iasi, 1992, p.5
2 - C.Bulai, Drept penal roman, Partea generala, vol. I, Casa de Editura si Presa Sansa SRL Bucuresti, 1992, p. 7
3 - A. Ungureanu, Drept penal roman, Partea generala, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 1995
Definitia dreptului penal la care achiesam, se refera la "totalitatea normelor juridice prin care se prevede in ce conditii o fapta este infractiune, felul acestor infractiuni, sanctiunile care se aplica in cazul comiterii lor precum si raspunderea penala in scopul apararii ordinii de drept din Romania impotriva unor asemenea fapte"1.
Definitia reliefeaza cateva aspecte legate de faptul ca dreptul penal cuprinde toate normele juridice care reglementeaza raporturile sociale ce iau nastere intre stat si cetateni referitoare la apararea valorilor aratate in art. 1 din Codul penal, norme obligatorii datorita impunerii lor in caz de nerespectare prin forta de constrangere a statului a dreptului penal.
De asemenea, din aceeasi definitie se impune a se distinge necesitatea existentei sale ca norma distincta de drept impusa de obligativitatea apararii valorilor sociale ocrotite de legea penala, cat si de existenta fenomenului infractional.
Create de societatea umana, valorile sociale au trebuit sa fie aparate prin relatiile de convietuire normala ale membrilor societatii, fie prin solutionarea raporturilor de conflict, atunci cand ele nu se mai puteau apara pe calea primei modalitati, adica pe cale amiabila si deci se impunea impunerea fortei de constrangere a statului.
Prin intermediul dreptului penal, raporturile conflictuale au dobandit caracter specific, fiind reglementate juridic, si atingerea valorilor sociale a devenit infractiune, iar respingerea ei a devenit un apanaj al statului.
Obiectul dreptului penal
Acest obiect il constituie raporturile sociale nascute intre stat si infractor in urma savarsirii unei fapte prevazute de legea penala sau infractiuni pentru tragerea la raspundere penala a acestuia, prin aplicarea pedepselor sau a altor masuri penale.
Scopul dreptului penal
Dreptul penal are ca scop apararea impotriva infractiunilor, a valorilor ocrotite de lege si prevazute de art. 1 din Codul penal si care sunt cele mai importante valori din societate, iar prin apararea acestor valori se asigura in acelasi timp o dezvoltare perpetua a sistemului de valori, garantand in acelasi timp si aparitia altor valori in sistemul social.
1 - M. Basarab, Drept penal, Partea generala, Editia a II-a, vol. I, Editura Lumina Lex, 1999, p. 5
Art. 2 - Legea penala prevede care fapte constituie infractiuni, pedepsele ce se aplica infractorilor si masurile ce se pot lua in cazul savarsirii acestor fapte.
Reprezinta unul din principiile de baza ale dreptului penal, care exprima garantia libertatii persoanei impotriva manifestarilor arbitrale si a posibilitatii ca o persoana sa fie condamnata retroactiv, ceea ce insemna ca pedeapsa si infractiunea sa fi fost prevazute de lege in momentul savarsirii faptei.
Acest principiu a fost exprimat prin adagiul "nullum crimen sine lege, nulla poener sine lege, nullum judicium sine lege".
Conform acestui principiu1, "un fapt oricat de antisocial vatamator, de imoral ar fi el, nu poate fi socotit infractiune cata vreme legea nu-l considera ca atare (legalitatea incriminarilor), nu se poate aplica unui vinovat o masura represiva pe care legea nu o prevede (legalitatea pedepselor) cat si faptul ca nu poate fi cineva supus unei prigoniri judiciare, decat dupa randuielile legale (legalitatea judecatilor)"1.
Principiul a fost formulat de Cesare Becaria2, iar denumirea sa latina a fost utilizata de jurnalistul si filozoful german P.J. Anselm Feuerbach la inceput de secol XIX.
De altfel si Constitutia Romaniei prevede in art.23 pct.9, ca "nici o pedeapsa nu poate fi stabilita sau aplicata decat in conditiile si temeiul legii".
