Documente noi - cercetari, esee, comentariu, compunere, document
Documente categorii

Allianz-tiriac si asirom

ALLIANZ-TIRIAC SI ASIROM



CONTINUTUL SI CARACTERISTICILE SERVICIILOR DE ASIGURARI

Asigurarea reprezinta un serviciu prin care asiguratorul preia asupra sa riscurile cu care se confrunta un agent economic (sau persoana fizica), in schimbul unei sume de bani platita de acesta, pe o perioada determinata de timp.

Asigurarea exprima in principal o protectie financiara pentru pierderile suferite de oameni sau companii datorate unor diverse riscuri.

Din punct de vedere al asiguratului, asigurarea este un mijloc de a se sustrage riscului, iar din cel al asiguratorului, de a prelua riscul in schimbul taxei incasate de la asigurat.

Asigurarea este un serviciu aleatoriu si achizitionarea garantiei impotriva riscului nu este un scop in sine, ci un element complementar sau necesar al productiei de bunuri si servicii. Cu toate acestea, principalul avantaj al asigurarii , desi mai putin evident , este de a suprima sau reduce incertitudinea care decurge din aversiunea agentilor economici fata de risc si de a conferi stabilitate veniturilor si patrimoniului asiguratilor.[1]

Asigurarea nu este un produs omogen. Produsele de asigurare nu sunt substituibile. Principala functie a serviciilor de asigurari este aceea de compensare a pagubelor pricinuite de calamitati ale naturii si de accidente (in cazul asigurarilor de bunuri si raspundere civila) si plata unor sume asigurate (in cazul asigurarilor de persoane), atunci cand in viata asiguratilor intervin anumite evenimente.

Serviciile de asigurare cunosc un proces complex de diversificare, evidentiat de multiplicarea continua a formelor de asigurare. Acestea pot fi clasificate dupa diverse criterii. Dupa domeniul la care se refera, asigurarile pot fi de bunuri, de persoane si de raspundere civila.



Asigurarile de bunuri au ca obiectiv valori materiale apartinand persoanelor fizice sau juridice care sunt susceptibile de a fi distruse sau avariate de catastrofe naturale sau accidente.

Asigurarile de persoane se refera la persoana fizica, viata si integritatea sa, supuse amenintarii unor evenimente care pot provoca boala, invaliditatea sau decesul. Aceste asigurari cuprind doua mari grupe: asigurarile de viata si cele de accidente, care la randul lor include un numar mare de forme de asigurare cum ar fi: asigurarea mixta de viata, asigurarea familiala de accidente, asigurarea de accidente "Turist" etc.



 

De-a lungul timpului, multi oameni intelepti au facut referiri, in cugetarile lor, la asigurari. Motivul este legat de grija oamenilor pentru prezent si, mai ales, pentru viitor, pentru ca din totdeauna s-au gandit sa se apere de ceea ce le poate produce pagube sau suferinte dusmani, intemperii, accidente, moarte.Faptul ca in prezent, in lumea dezvoltata, nimic nu se imagineaza in afara asigurarilor, ca orice casa care se construieste, orice masina care se cumpara, orice credit care se obtine, orice copil care se naste, se aplica aproape automat, si incheierea cel putin a unei polite de asigurare, confirma importanta acestui mod de gandire in intreaga viata.

Este o parte naturala a simtului de prevenire si de prevedere care face parte din traditie, educatie, din modul natural de gandire in perspectiva si chiar din instinct. Pentru viata secolului al XXI-lea, nu se poate imagina un real progres, sustinut si de durata, in afara asigurarilor. Sa ne gandim numai la avalansa de catastrofe naturale din ultimii ani care au afectat multe zone ale lumii, au adus suferinte milioanelor de locuitori si au creat imense pierderi economice.

Faptul, indeobste cunoscut si constatat, ca puterea economica a unei tari se afla in sistemul bancar si de asigurari nu mai are nevoie de argumente. Nu este intamplator ca economiile cele mai stabile, in care si prosperitatea populatiei este remarcabila, se intalnesc in tarile in care asigurarile sunt bine reprezentate in viata economica.

Datorita amplei sfere de cuprindere si a diversitatii formelor de asigurare, inventivitatii permanente a asiguratorilor, reasiguratorilor si brokerilor de a oferi protectii noi, pentru riscuri din ce in ce mai deosebite care depasesc uneori definitia clasica a asigurabilitatii, studierea acestui domeniu nu are limite spatiale si obliga involuntar la un interes in crestere. Este un domeniu foarte dinamic si cuprinzator atat cantitativ, cat si calitativ, a carui evolutie marcheaza progresul economic, tehnologic si, de ce nu, al omenirii in general. Asigurarile si reasigurarile acopera intreaga varietate a activitatii umane: afaceri, cultura, educatie, calatorii, viata de familie, cu tot ce presupun acestea; ele depasesc orice fel de granite, atenueaza diferentele de cultura, traditie si mentalitate intre varste si natiuni.



Cresterea si diversificarea activitatii economice, si implicit, a schimburilor internationale de valori au dus la crearea si dezvoltarea unor piete active si concurente de asigurari si reasigurari. Asigurarile si reasigurarile sunt marcate de un grad ridicat de eterogenitate determinat de existenta unei mari diversitati de tipuri si categorii de afaceri.

Practic, poate mai mult in alte sfere ale cunoasterii, in acest domeniu al asigurarilor, cu cat citesti mai mult, cu atat vrei sa stii mai mult si sa descoperi mai mult.

q      ALLIANZ-TIRIAC ASIGURARI S.A.

Este o societate mixta cu capital integral privat, constituita in august 1994, fiind un nume bine cunoscut pe piata din Romania.

Societatea are 37 miliarde lei capital social, iar ca principali actionari firme de renume din grupul Ion Tiriac.

Interesul pentru protectia afacerilor clientilor sai au determinat societatea sa devina intr-o perioada scurta de timp un partener credibil in domeniul asigurarilor.

Inreaga retea nationala este formata din peste 130 unitati ( sucursale, agentii, reprezentante ).

In august 2000 Allianz Group a achizitionat 50 % din asigurarile societatii ASIT, constituindu-se astfel Allianz-Tiriac Asigurari S.A.

Sloganul firmei este "Puterea de partea ta" reprezentand filozofia manageriala in asigurari, respectiv ideea preluarii riscurilor prin implicarea societatii in activitatile clientului.Societatea este reprezentata in peste 70 de tari si ofera celor 60 de milioane de clienti o gama foarte larga de servicii.

Ofera o larga gama de servicii si o serie de avantaje, astfel print-un singur asigurator clientii pot beneficia de o sustinere internationala. Gama de asigurari este oferita atat persoanelor fizice cat si celor juridice dupa cum urmeaza:


v    Asigurari auto:



asigurari de accidente a conducatorilor si a persoanelor aflate in autovehicul;

carte verde;

asigurari de raspundere a transportatorului in calitate de caraus pentru marfurile transportate pe teritoriul Romaniei si in strainatare;

asigurari de raspundere civila obligatorie auto.

v    Asigurari pentru locuinta:

- bunuri casabile;

- bani si/ sau valori.



v    Asigurari agricole:

asigurarea culturilor agricole, viilor, pomilor fructiferi, hameiului;

asigurarea animalelor.

v    Asigurari accidente persoane:

vanatori sau pescari sportivi;

persoane fizice care contracteaza credite bancare.

v    Asigurari de raspundere civila:

chiriasul fata de proprietar.

v    Risc financiar:

asigurarea creditelor;

asigurari de garantii.


v    Asigurari complexe a gospodariilor

v    Reasigurari

Ofera posibilitatea acumularii in timp a unui capital financiar important pus la adapost de efectele inflatiei prin adaptarea anuala a primelor de asigurare si a sumelor asigurate.




[1] Cristiana Cristureanu._ Economia Imaterialului: Tranzactii internationale cu servicii. Ed. ALL BECK, Bucuresti, 1999, pag. 243.



comert

contabilitate






Upload!

Trimite cercetarea ta!
Trimite si tu un document!
NU trimiteti referate, proiecte sau alte forme de lucrari stiintifice, lucrari pentru examenele de evaluare pe parcursul anilor de studiu, precum si lucrari de finalizare a studiilor universitare de licenta, masterat si/sau de doctorat. Aceste documente nu vor fi publicate.