|
|
|
Rolul autoritatii de supraveghere - audit extern al bancii
Obiectivul principal al supravegherii prudentiale este de a mentine stabilitatea si increderea in sistemul bancar. In plus, supravegherea este adesea directionata pe verificarea conformitatii cu cu legile si reglementarile ce guverneaza bancile si activitatile acestora.
Supravegherea bancara incepe de la procedurile de autorizare a unei banci menite sa dea asigurari referitoare la calitatea actionarilor, a membrilor consiliului de administratie si ai conducerii, la concordanta organizarii si controlului intern al bancii cu planul sau de afaceri si cu strategiile acesteia, a structurii legale cu cea operationala, la adecvarea capitalului si la lichiditate, la calitatea auditorului financiar. In unele tari, autoritatea de supraveghere trebuie sa autorizeze si transferul unei parti importante din actiunile bancii sau a unui pachet de control; in Romania, Banca Nationala autorizeaza tacit pe cei ce devin actionari semnificativi ai unei banci[1].
Supravegherea continua este realizata pe baza de recomandari si indrumari. In pachetul consultativ "Noul Acord de la Basel" emis in ianuarie 2001, Comitetul de Supraveghere Bancara de la Basel propune un cadru de adecvare a capitalului bazat pe trei piloni complementari:
cerintele privind capitalul minim pe cele trei mari categorii de risc: de credit, de piata si operational;
revizuirea procesului de supraveghere a adecvarii capitalului, in care, pe de o parte, bancile evalueaza si urmaresc continuu mentinerea adecvarii capitalului, in functie de riscurile prezente si viitoare, iar pe de alta parte, supraveghetorii analizeaza procedurile bancii in domeniu si intervin de timpuriu pentru a aparitia unor situatii de neprudentialitate;
transparenta - publicarea de catre banci a informatiilor calitative si cantitative referitoare la capitalul lor si la profilul de risc.
Autoritatile de supraveghere monitorizeaza si pot limita o serie de riscuri bancare, cum ar fi riscul de credit, riscul de piata, riscul de lichiditate, riscul operational, riscul legal si reputational. In acest scop autoritatile pot dezvolta sisteme de masurare expunerea la anumite riscuri, pe baza carora stabilesc limite de expunere. De exemplu, Banca Nationala a Romaniei a prevazut, in Legea bancara nr. 58/1998 cu modificarile ulterioare, limite referitoare la expunerea fata de un singur debitor, la expunerile mari, la expunerile fata de persoanele aflate in relatii speciale cu banca, la activele de genul titlurilor participative, la pozitia valutara etc.
Un alt aspect care intra in atentia supraveghetorilor este organizarea si functionarea sistemului de control intern, in legatura cu care se apreciaza adecvarea la natura, obiectivul si nivelul activitatii bancii.
Totodata, o mare importanta este acordata de autoritatile de supraveghere calitatii conducerii bancii. Prin inspectii la fata locului, unde dialogurile purtate cu conducerea bancii dau posibilitatea intelegerii planurilor de afaceri si a strategiilor, iar observatiile si contactele cu personalul bancii releva adecvarea personalului, a resurselor materiale si echipamentelor bancii, supraveghetorii pot evalua competenta conducerii.
O supraveghere eficienta se realizeaza pe baza colectarii si analizarii informatiilor despre banca (situatii financiare, raportari), care arata incadrarea in anumiti indicatori de prudentialitate si constituie baza discutiilor cu conducerea bancii.
Pentru validarea acestor informatii, autoritatile de supraveghere pot folosi fie inspectiile la fata locului, fie auditorii externi ai bancii. Mandatul dat acestora din urma se poate extinde si asupra verificarii adecvarii sistemului de control intern al bancii.
In unele tari, pentru a-si intregi imaginea despre administrarea bancii si sistemul de operare al acesteia, autoritatile de supraveghere se intalnesc periodic cu comitetul de audit si consiliul de administratie, putand astfel sa aprecieze eficacitatea activitatii comitetului sau sa sprijine banca in rezolvarea unor probleme.
