|
|
|
Care a fost drumul inspre euro
In 1969 est adoptat Planul Barre, urmat in 1971 de raportul Werner, care prevedea realizarea unei uniuni economice si monetare (UEM) in 1980. Planul de atunci difera cu mult fata de cel de azi. De exemplu, sumele bugetelor nationale trebuiau sa fie votate la Bruxelles. Insa socul petrolului din anii 70 a aruncat Europa intr-o puternica criza economica, criza care a dus la abandonarea Planului Werner.
In 1989, Consiliul European de la Madrid a aprobat raportul Delors, care propunea crearea unei uniuni economice si monetare in trei etape. In acest scop se convoaca o conferinta interguvernamentala pentru a discuta problema. Tratatul este semnat la Maastricht in februarie 1992 si intra in vigoare la 1 noiembrie 1993. Tratatul prevedea 3 etape:
- etapa 1
dureaza din 1 iulie 1990 pina la 31 decembrie 1993. Ea prevede liberalizarea
completa a miscarii de capital (1990) si punerea la punct in mod progresiv a
unei coordonari a politicilor monetare.
- etapa 2 dureaza din 1 ianuarie 1994 pina in 31 decembrie 1998. Ea
presupune crearea unui Institut Monetar European (IME), devenit apoi (la 1
iulie 1998) Banca Centrala Europeana (BCE). Etapa se bazeaza pe o coordonare a
politicii monetare.
- etapa 3 a inceput la 1 ianuarie 1999. Exista totusi o
politica monetara unica, dirijata in euro de catre Banca Centrala Europeana, o
fixare definitiva si irevocabila a ratelor de schimb intre tarile participante
si o introducere rapida a monedei unice.
Tratatul prevede 6
criterii pentru accesul la euro:
- deficitele administratiilor publice trebuie sa fie mai mici de 3% din
produsul intern brut (PIB)
- datoria publica trebuie sa fie mai mica decit 60% din PIB sau sa fie in
descrestere regulata si constanta
- inflatia trebuie sa fie mai mica decit media primelor 3 tari care au cele mai
bune performante plus 1,5 puncte
- ratele dobinzilor trebuie sa fie mai mici decit cele ale primelor 3 tari cu
cele mai bune performante in materie de inflatie plus 2 puncte
- participarea la mecanismul de schimb al Sistemului monetar european pe timp
de 2 ani fara devalorizarea monedei nationale
- independenta fata de Banca Centrala.
Tratatul de la Maastricht schiteaza un cadru general pentru lansarea si functionarea uniunii economice si monetare, dar el nu precizeaza nimic despre noua moneda. Pentru a da solutii acestor intrebari, Comisia prezinta in 31 mai 1995 o 'carte verde a modalitatilor practice de a introduce moneda euro'. Se analizeaza aici 3 scenarii:
1. 'big bang-ul imediat': toti actorii economici trec imediat inspre euro inca de la inceputul celei de-a treia faze (cea a lansarii UEM). Chiar daca este simpla si menita sa diminueze costurile tranzitiei, o astfel de alegere ar duce la o mare confuzie, datorata imposibilitatii de a regla problemele practice si logistice intr-un interval de timp atit de scurt. De altfel IME estima ca timpul necesar fabricarii noii monede este de 3 ani.
2. 'big bang-ul decalat': tarile participante continua pentru o anumita perioada sa foloseasca monedele nationale. Treptat se introduce si euro-ul de catre actorii vizati. Acest scenariu este incompatibil cu dispozitiile tratatului, prevazind o 'introducere rapida a euro-ului'. El lasa in acelasi timp sa planeze o indoiala asupra ireversibilitatii procesului si introducerea efectiva a monedei.
3. 'scenariul de referinta': pentru a asigura credibilitatea si ireversibilitatea trecerii la euro, o masa critica de operatii trec inspre noua moneda la 1 ianuarie 1999. Scenariul presupune 3 etape: punerea in functiune a SEBC (sistemul european de banci centrale) si fixarea listei tarilor participante in faza A (pina la 1 ianuarie 1999); in faza B lansarea UEM cu fixarea definitiva si irevocabila a paritatilor, conducerea politicii monetare unice de catre BCE, trecerea inspre euro a emisiunilor datoriilor publice si a tranzactiilor interbancare, aplicarea unui principiu nici de obligare nici de interdictie in utilizarea monedei (de la 1 ianuarie 1999 pina cel tirziu la 1 ianuarie 2002); in sfirsit, introducerea bancnotelor si a monedelor euro in faza C (cel tirziu la 1 ianuarie 2002), cu retragerea in citeva saptamini a unitatilor monetare nationale.
Acest scenariu este adoptat de catre Consiliul European de la Madrid in decembrie 1995, cu o modificare facuta la cererea IME: durata dublei circulatii a monedelor si a bancnotelor din faza C sa fie prelungita pina la 'cel mult 6 luni'. Data introducerii monedelor si a bancnotelor este discutata in mai multe rinduri. Nu este un consens intre parti, insa se pare ca data de 1 ianuarie 2002 pune cele mai mici dificultati. Prin urmare, Consiliul ECOFIN o retine in sedinta din 17 noiembrie 1997.
Doua reglementari precizeaza statutul juridic al monedei euro in timpul fazei de tranzitie dintre 1999 si 2002:
- nu exista nici
obligatia, dar nici interdictia de a folosi euro-ul.
- monedele nationale sint pe toata perioada simple diviziuni nedecimale ale
euroului, ca si centima (subdiviziunea francului). In acelasi timp regulamentul
fixeaza si cursurile finale pentru conversie.
Care era situatia economiilor nationale in momentul tratatului? Ea era foarte indepartata de aceste criterii: Europa a trebuit sa faca fata unor eforturi spectaculare de ameliorare a gestiunii sale pentru a ajunge sa lanseze moneda pe principiile stabilite. Deficitele erau de 6,1% in medie in 1993 (7,2% in Belgia, 9% in Italia, 6,7% in Spania , 6% in Portugalia, 7,3% in Finlanda…); inflatia era ridicata (ex: 4,9% in Italia si in Spania); datoriile erau in crestere si pietele de schimb erau afectate de mari crize de schimb in 1992 si 1995, care au dus la largirea marjelor de fluctuatie a Sistemului Monetar European cu +/- 2,25% pina la +/- 15%.
A fost foarte dificil sa se rezolve aceasta situatie, mai ales ca opiniile publice erau de tip keynezian, in special in Franta si Italia. Insa vointa guvernelor dublata de munca institutiilor europene a dus la surmontarea acestor dificultati.
Consiliul european din 2 si 3 mai 1998 a fixat lista tarilor participante la euro pe baza unei propuneri a Comisiei. 11 tari fac parte din prima grupa: Germania Franta, Belgia, Olanda, Luxemburg, Spania, Finlanda, Italia, Portugalia, Austria si Irlanda. Sint numiti membrii consiliului director al BCE si ministrii de finante au stabilit ratele conversiilor bilaterale la 1 ianuarie 1999. In 31 decembrie 1998 Consiliul european de la Bruxelles lanseaza oficial moneda euro. De la 1 ianuarie 1999, politica monetara, pietele financiare, tranzactiile interbancare si datoriile publice sint convertite in euro.
Art. 2 Drumul spre euro( II)
- in septembrie
2001: va fi o prealimentare masiva a monedelor si a bancnotelor. De
exemplu, 600000 kituri de start euro de 560 de monede vor fi distribuite in
Belgia comerciantilor, pentru 198 euro (7987 BEF) si acestia vor putea primi in
decembrie fisicuri de 25 de bancnote de 5 si 10 euro. Este util sa se
prepozitioneze aceste echivalente, pentru ca ele vor fi folosite foarte mult
pentru a da restul.
- in unele din statele membre marele public va putea achizitiona monede inca
din 15 decembrie 2001. De exemplu, in Franta lumea va putea sa cumpere cu 100
FF 40 de monede avind valoarea de 15,25 euro. Olandezii vor fi mai norocosi:
kituri continind cite una din toate cele 8 monede vor fi distribuite gratuit
populatiei.
De ce se face aceasta prealimentare? Cel putin din 2 motive:
- pentru a obisnui
oamenii cu noile instrumente monetare;
- pentru a fluidiza introducerea euro-ului. De exemplu, in Belgia se va
alimenta in avans 50% din monede si aproximativ 15% din bancnote. Problema
prealimentarii este legata de cea a bancnotelor distribuite de catre
distribuitor: 5, 10, 20, 50 euro; sau doar 20 si 50 euro (de exemplu in Belgia,
Spania, Finlanda) sau 20 si 100 euro (Austria). Pentru a intelege mai bine, sa
privim situatia Frantei. Valoarea medie a unei tranzactii in bani lichizi in
Franta este de 30 franci. Daca persoanele au o bancnota de 20 euro (131 FF),
inseamna ca vinzatorul trebuie sa inapoieze 100 FF in monede; el va putea in
mai multe rinduri sa inapoieze moneda in euro, dar apoi poate sa se confrunte
cu o insuficienta a fondului din casa. Pentru a face fata situatiei, trebuie sa
se distribuie in avans un numar cit mai mare de monede. Insa modalitatile de
distributie sint inca in discutie. Acest lucru pune probleme complexe, de la
siguranta fisicului cu bancnote si pina la stocurile prealimentate clientelei.
1 ianuarie 2002: introducerea monedelor si a bancnotelor euro. Obiectivul este de a realiza 80% din operatiile de schimb in primele zile ale anului 2002.
Distribuitorii de bancnote vor distribui euro inca de la inceput (80% in primele 7 zile, 100% intr-o luna). Comerciantii vor juca un adevarat rol de 'aspiratori de devize'. Ei vor inapoia moneda in euro iar bancile vor retine in fiecare seara bancnotele si monedele nationale din fondurile de casa pentru a le substitui cu euro. Astfel este posibil ca in citeva saptamini sa se termine circuitul economic al banilor nationali in circulatie fara ca persoanele fizice (consumatorii) sa fie obligati sa se deplaseze la banca. Circulatia concomitenta a euroului in unitati monetare nationale va dura intre 4 si 8 saptamini, conform statelor membre. In Germania, marca germana isi va pierde cursul legal din 1 ianuarie 2002. Insa exista un acord tacit pentru toti comerciantii sa continue sa o accepte pina la sfirsitul lui februarie.
Cit despre perioada dublei circulatii, schimbul bancnotelor va mai fi inca posibil pentru citeva luni in institutiile financiare (de exemplu 2 luni in Franta), dupa care doar la Banca Centrala. Durata monedelor va fi mai scurta: ele vor fi schimbate mai repede, conform fiecarui stat membru.
Care sint celelalte santiere la care se lucreaza in acest moment? Acestea sint numeroase, insa se refera in principal la:
largirea zonei euro. Grecia ar trebui sa fie
admisa de catre Consiliul European in iunie anul viitor si sa intre in ianuarie
2002. Danemarca are o varianta de opting out (adica optiunea de a nu participa
la introducerea monedei, chiar daca respecta criteriile), dar o sa organizeze
un referendum asupra acestei probleme in 28 septembrie anul viitor. Regatul Unit are de asemenea o varianta de opting
out. Guvernul a anuntat dorinta sa de a organiza un referendum in viitoarea
legislatura, adica dupa 2002. Suedia a optat si ea pentru referendum, insa nu a
fixat data.
- mijloacele
de a dezvolta utilizarea euroului. Vor trebui fara indoiala intreprinse
actiuni pozitive in 2001. Se poate recurge, de exemplu, la inversarea dublului
afisaj in iulie 2001 (pretul principal in euro si contravaloarea in moneda
nationala), la varsarea salariului in euro a functionarilor sau de a trece
pietele publice in euro. Despre acest efect Comisia va face o recomandare in
cel de-al doilea semestru al acestui an.
- problemele costurilor de schimb ale bancnotelor in euro si viramentele
transfrontaliere, care ramin ridicate.
- dezvoltarea platformelor de monede electronice interoperabile. In
acest sens un proiect este in curs de realizare intre Germania, Franta si
Luxemburg.
- falsificare: exista un risc important in 2002 pentru ca inca populatia
nu este obisnuita cu noua moneda, exista o lipsa de experienta inegala a unor
administratii (falsificarea atinge intotdeauna marile monede) si mai putine
detectoare de bancnote false in circulatie. Comerciantii incep sa refuze o
bancnota cind aproximativ 10% din bancnote sint false; cu cit se introduc mai
multe bancnote, cu atit tendinta de falsificare este mai mare. De exemplu, un
semn de securitate a bancnotelor euro a fost furat in 1998 intr-un avion intre
Paris si München. Exista actiuni comunitare in curs care tind sa solutioneze
problema. Comisia incearca sa armonizeze dreptul penal al falsificarii (care in
prezent se extinde intre 3 ani de inchisoare si condamnarea pe viata) si va
prezenta un regulament asupra protejarii euro-ului, care creeaza obligatii de
schimb de informatii si de cooperare cu Europol.
Art. 3 Convergenta – o problema pentru Romania
Convergenta este un termen utilizat in toate discutiile referitoare la Uniunea Europeana, si intelegem din toate cerintele Uniunii ca “trebuie“ . Ne-am invatat, sau poate clasa politica ne-a invatat sa acceptam acest ‘trebuie’ fara a cauta dincolo de discursurile pompoase sau de steguletele rosii sau galbene. Cati dintre noi stiu ce inseamna ? Greu de spus. Dar uitandu-ma in jur am observat necesitatea unei intelegeri aprofundate a acestor concepte, ca sa nu mai spunem : ‘asa cere Uniunea Europeana’.
Mai intai, sa lamurim cateva aspecte :
1. In ceea ce priveste convergenta reala, capacitatea unei tari de a avea un proces de convergenta reala este influentata de anumiti factori : ocuparea fortei de munca (aici este imperativa restructurarea activitatii economice), acumularea de capital (prin investitii straine directe, fonduri structurale sau prin sectorul financiar), cresterea productivitatii totale a factorilor (crestere datorata progresului tehnic si tehnologic, mediului institutional si economic, nivelului de educatie si formare a fortei de munca).
2. Convergenta nominala- Tratatul de la Maastricht (1993) stabileste cinci criterii pe care statele membre trebuie sa le indeplineasca pentru a se alatura Uniunii Economice Monetare si pentru a adopta moneda euro :
- rata inflatiei sa fie cu cel mult 1,5 puncte procentuale peste media primelor trei state membre cu cea mai mica inflatie;
-rata dobanzii nominale pe termen lung sa nu depaseasca 2% fata de media ratei dobanzii in primele trei state membre cu cele mai bune performante in domeniul stabilitatii preturilor ;
- deficitul bugetar sa nu depaseasca 3% din PIB ;
- ponderea datoriei publice in PIB sa nu fie mai mare de 60% ;
- marjele de fluctuatie a cursului de schimb sa fie de +/ - 15% in ultimii 2 ani dinaintea analizei.
Cele doua procese sunt complementare si, desi convergenta nominala este mai usor de urmarit, avand in vedere conditiile restrictive si foarte clar cuantificate, convergenta reala este cea care in final demonstreaza capacitatea unei tari de a se ridica la standarde ‘europene’ si de a face fata concurentei acerbe din cadrul spatiului comunitar. Trebuie sa remarcam aici ca, in cadrul tarilor membre, chiar fondatoare, criteriile de la Maastricht au fost incalcate. Nu putem decat sa ne intrebam : cat de viabile sunt aceste cifre ? Fac mai mult decat o restrictionare, pe o baza subiectiva a indicatorilor macroeconomici ? Raspunsul este bineinteles nu ; aceste cifre au baze teoretice si modele fundamentate. O problema insa ramane : mai sunt aceste cifre viabile ? Mai sunt conditiile utilizate pentru determinarea lor, realitatile mileniului 3 ?
In cazul Romaniei, la capitolul convergenta reala, reformele structurale influenteaza convergenta PIB/ locuitor, determinand o crestere neinflationista a salariilor, marirea veniturilor bugetare, cresterea incasarilor fiscale si, deci, o consolidare fiscala.
Convergenta nivelului productivitatii determina o scadere a costurilor, iar dezinflatia se desfasoara mai rapid in sectorul bunurilor comercializabile.
Cu toate acestea, intre sectorul bunurilor comercializabile si cel al bunurilor necomercializabile exista diferente de productivitate (efectul Balassa- Samuelson). Daca salariile cresc uniform, aceste diferente vor face sa persiste o inflatie mai ridicata. Pentru indeplinirea convergentei reale in conditiile presiunii inflationiste, va trebui adoptata o politica monetara restrictiva.
In privinta convergentei nominale, Romania va avea de luptat in continuare cu « demonii » care i-au marcat tranzitia : inflatie, stabilitatea monedei nationale, deficit bugetar. Trebuie mentionat, strict legat de deficitul bugetar, efectul deficitelor gemene care pune in evidenta legatura dintre deficitul bugetar si deficitul de cont curent ca maniera de utilizare a resurselor interne sau externe puse la dispozitie tarii noastre. Ultima rectificare bugetara a guvernului romanesc a adus o decizie care frapeaza: in conditiile unui deficit de cont curent cu valori periculoase (Fondul Monetar International a inaintat pentru anul acesta o cifra de 10.5%, iar pentru anul viitor 13% din Produsul Intern Brut), deficitul bugetar pentru anul 2005 va fi de 2,5 la suta din PIB ! De ce ? E o intrebare la care eu nu am gasit raspuns, dar pe care sunt nerabdatoare sa il aflu.
Scaderea ratei inflatiei si a ratei dobanzii va determina o crestere a investitiilor si, implicit, a PIB. O rata de schimb stabila a monedei nationale (care fluctueaza intr-o marja stabilita) determina o crestere a investitiilor straine directe si a exporturilor, care au implicatii favorabile asupra procesului de convergenta reala. Totusi, daca rata inflatiei scade, se va diminua rata reala a dobanzii. Astfel, vor fi atrase capitalurile externe, moneda se apreciaza, iar exporturile nete scad (crowding-out extern). (Marin si Socol, 2006)
Faptul ca trebuie respectate criteriile referitoare la deficitul bugetar si datoria publica poate afecta procesul de convergenta al economiilor cu nivel investitional redus; existenta unor deficite bugetare sustenabile poate contribui la adaptarea economiilor la cerintele UE.
Situatia actuala
In ciuda cresterii economice din ultima vreme, Romania nu a inregistrat multe progrese privind convergenta reala cu nivelul venitului pe cap de locuitor in UE.
Una din principalele provocari pentru Romania ramane realizarea nivelului de productivitate si venit cat mai apropiate de celelalte tari din Europa. Mai precis, trebuie reduse decalajele fata de tarile UE („ajungerea din urma”/ „catching-up” sau convergenta beta). Aceasta convergenta beta presupune:
cresterea competitivitatii exporturilor;
o mai buna pregatire a fortei de munca si a standardelor educationale;
rate inalte de economisire;
coeziune sociala si cresterea rapida a productivitatii factorilor de productie (Daianu si Vranceanu, 2002)
Una dintre problemele importante ale Romaniei este sa realizeze o crestere economica durabila, care sa-i permita reducerea decalajelor fata de alte tari din UE. Acest lucru este posibil, dar numai daca sunt indeplinite si alte conditii: dezvoltarea sistemului financiar, stabilitatea macroeconomica, disciplina financiara, imbunatatirea climatului de afaceri. Cresterea economica poate fi creata din schimbari in productivitatea capitalului, a muncii, a tehnologiei sau a unei combinatii a acestora. Pe masura ce intra capital in economie, o crestere a productivitatii va antrena o crestere a salariilor si apoi a preturilor, ducand la o apreciere reala a cursului de schimb al leului.
In acelasi timp, in contextul aderarii la UE vor creste presiunile asupra bugetului:
- pentru implementarea standardelor si normelor UE vor trebui mobilizate resurse bugetare importante si realizate investitii publice in infrastructura si agricultura;
- proiectele de dezvoltare ale UE vor trebui cofinantate de Romania;
dupa aderare, vor trebui platite contributiile la bugetul UE (aproximativ 800 milioane euro!);
- alt cost important il reprezinta finantarea modificarii sistemului actual de pensii.
Art . 4 Efectele crearii monedei euro asupra
politicii economice si monetare a Romaniei si a intreprinderilor
Dupa Conferinta de la Helsinki, in decembrie anul trecut, Romania a fost admisa printre tarile candidate. Ea este azi pe drumul care o va conduce la Uniunea Europeana, chiar daca este vorba de un drum lung si anevoios.
Sa vedem mai intii consecintele asupra politicii economice.
Tentatia ministrilor din tarile Europei Centrale si de Est (PECO) in raport cu Bruxelles-ul este de a arata pe hirtie ca tarile lor respecta majoritatea criteriilor de convergenta si ca sint chiar superioare celor din anumite state participante la euro. Este o greseala. Criteriile de convergenta nu sint criterii de adeziune. Romania, la fel ca si celelalte tari PECO, trebuie sa se concentreze in principal asupra procesului de reforma structurala, administrativa si economica. Adoptarea monedei unice nu poate fi decit etapa finala in ceea ce a fost si va ramine un lung proces de integrare economica.
Conformitatea cu
criteriile de la Copenhaga - existenta unei economii de piata, capabila sa
suporte presiunea concurentiala a pietei unice europene, a unui sector
financiar eficace si a unui sistem juridic modern si performant - are
prioritate asupra conformitatii cu criteriile nominale de convergenta si deci
cu participarea la UEM cel putin din 3 motive:
1. criteriile de la Maastricht pentru participarea la euro ar trebui sa fie
aplicate economiile comparabile, functionind cu aceleasi reguli de baza
2. cerinta ca tarile candidate sa respecte rapid criteriile de la Maastricht ar
putea restringe marja lor de manevra pentru punerea in practica a reformelor
structurale necesare si stoparea unor efecte negative (cum ar fi intirzierea
demantelarii unui sistem de preturi administrate)
3. unele concepte utilizate in tratatul UE nu se aplica inca in mod direct
tarilor candidate. De exemplu, se specifica intr-un protocol de-al tratatului
ca rata dobinzii pe termen lung este calculata pe baza obligatiilor de stat pe
termen lung sau a titlurilor comparabile. Insa in multe din tari, cum ar fi si
Romania, aceste instrumente nu exista si pietele de capital sint prea putin
dezvoltate pentru a gasi o alternaltiva.
Romania este azi in faza prealabila aderarii; acum tarile candidate trebuie sa realizeze reformele economice cerute pentru a indeplini criteriile economice de la Copenhaga privitoare la o economie de piata. Intre altele, trebuie sa se puna in functiune si parti specifice acquis-ului UEM, cum ar fi:
Dintre toate tarile candidate, Romania este in prezent - si de departe - tara cel mai rau plasata pe plan economic. Este de altfel tara cu care s-a deschis cel mai mic numar de capitole de negocieri (5 din 31). Politicile de stabilizare ale guvernelor sint minate de pierderile acumulate de intreprinderile publice, absenta progresului in materie de disciplina financiara si numeroasele probleme endemice duc la piata neagra si la coruptie. In avizul pe care l-a dat in 1999, Comisia estimeaza ca Romania nu are inca o economie de piata: preturile si comertul sint liberalizate, insa pietele de capital sint inca slabe sau inexistente. Slabiciunea administratiei publice nu permite punerea in aplicare a legislatiei existente si ritmul restructurarii marilor intreprinderi este prea lent. Departe de a se ameliora, capacitatea Romaniei de a suporta presiunea concurentiala a pietei unice a avut tendinta de deteriorare in ultimii ani. UE da un ajutor important Romaniei, cu o suma anuala de 650 milioane euro, insa este clar ca solutia gravelor probleme economice traversate de Romania sta doar in miinile autoritatilor. Este foarte dificil - in special din punct de vedere social - sa reformezi si sa restructurezi, insa experienta arata ca este si mai costisitor sa nu o faci. Dar aceasta situatie nu este o fatalitate. Istoria da exemple de tari care au reusit sa isi recupereze intirzierea economica.
Cit despre politica monetara, nu este nici o nevoie specifica in domeniul ratelor de schimb in timpul fazei prealabile aderarii.
Tarile candidate sint libere sa-si aleaga regimul ratelor de schimb pe care il considera potrivit, chiar daca alegerea acestuia trebuie sa fie compatibila cu pregatirea la adeziune si cu indeplinirea criteriilor de la Copenhaga.
Cu toate acestea, ele nu vor putea participa:
- la SME, pentru ca
aceasta optiune este deschisa doar tarilor membre, doar acestea putind
participa la procedurile de coordonare care se afla in centrul operatiilor SME;
- si nici nu vor putea sa adopte in mod unilateral moneda euro, ceea ce pentru
o tara candidata ar constitui o violare flagranta a spiritului si legii
tratatelor europene.
b. Pentru intreprinderile romanesti
Ele deja beneficiaza
de unele din avantajele legate de crearea euroului. Intreprinderile romanesti
care vor face comert cu mai multe tari din UE vor suporta, datorita monedei
unice, taxe financiare reduse din 2 motive:
1. pentru a incepe cu aceeasi entitate geografica, costurile de conversie
asociate utilizarii masive a unei monede sint in mod evident mai putin ridicate
decit cele asociate unei utilizari de 11 monede diferite;
2. este mai putin oneros sa se acopere exporturile fata de rata de schimb a
unei singure monede ca si in situatia in care se tine seama de 11 monede.
Mai adaug ca crearea
euroului aduce in Europa un supliment de crestere, pentru ca el ofera noi
oportunitati si debusee intreprinderilor exportatoare.
Art. 5 Ce a adus pina acum euro-ul in Europa si ce va aduce la nivel global?
a. imbunatatirea gestiunii finantelor publice realizata pentru a respecta regulile tratatului stimuleaza cresterea europeana din 2 motive:
1. pentru ca echilibrarea finantelor publice, in mare parte realizata, favorizeaza pe termen lung economiile. Deficitele depaseau 6% din PIB in 1993. Ele vor fi de mai putin de 1% in acest an. A reduce deficitele publice in Europa inseamna a elibera 60 de miliarde euro pe an, care, in loc sa serveasca finantarii acestora, pot sa fie folositi in mod util la investitii si consum, deci acest lucru inseamna crestere economica. Din 1993, realocarea economiilor din sectorul public inspre sectorul privat a depasit 400 miliarde de euro. Ca o comparatie, aceasta suma reprezinta de aproape 10 ori PIB-ul Romaniei!
2. pentru ca echilibrarea finantelor publice clarifica orizontul investitorilor. In prozele sale, Goethe isi pune intrebarea: care este cel mai bun guvern? Si tot el raspunde: Cel care ne obliga sa ne guvernam noi insine. Aici este principiul pactului de stabilitate si de crestere care contine regulile constringatoare din punct de vedere juridic pentru a preveni, corecta si, daca este cazul, sanctiona deficitele excesive. Directorii de intreprinderi nu sint naivi. Ei stiu ca deficitele publice se platesc mai devreme sau mai tirziu sub forma impozitelor suplimentare. Un stat care acumuleaza deficite si, prin urmare, datorii, face sa apese o sabie a lui Damocles asupra investitorilor si antreneaza un cerc vicios: deficitele frineaza investitiile si deci cresterea, provocind o scadere a intrarilor fiscale care alimenteaza la rindul lor deficitele. Pe de alta parte, buna gestiune creeaza un climat de incredere si faciliteaza deciziile de investitie, pentru ca directorii de intreprinderi pot anticipa scaderea impozitelor.
Efectele pozitive ale acestei politici de gestiune sanatoasa incep sa se faca simtite. In 1988, cresterea a atins 2,8% si 1,7 milioane de locuri de munca au fost create. Cresterea a atins 2,2% in 1999 si trebuia sa se accelereze cu mai mult de 3% in acest an. Un milion si jumatate de locuri de munca ar trebui sa se creeze in 2000: in Europa curba somajului incepe sa se inverseze. Aceasta atingea in zona euro 11,5% in 1997, a cazut la 10% in 99 si ar trebui sa atinga 9,4% in acest an.
Euro este o moneda buna, asezata pe finante publice durabile, datorita (printre altele) pactului de crestere si stabilitate si girata de o banca centrala independenta al carui obiectiv este stabilitatea preturilor. Prin urmare este o moneda credibila, care inspira incredere operatorilor financiari.
b. calitatea regulilor de gestiune a euroului contribuie la a-l face atractiv pe pietele financiare
Aceasta incredere s-a manifestat chiar si inainte de crearea sa: din 1998, euro a plasat Europa la adapost de instabilitatea monetara. Aduceti-va aminte de criza pesosului mexican din 1995: ea a antrenat, prin interpunerea dolarului, o apreciere sensibila a marcii germane si un atac impotriva monedelor mai slabe ale SME. Si pentru ca relatiile economice ale uniunii cu Mexicul erau foarte slabe, angrenajul negativ antrenat de criza pesosului s-a masurat in Europa in doua puncte de crestere economica si 1,5 milioane de locuri de munca pierdute sau necreate. Prin comparatie, monedele europene au ramas perfect stabile in 1998, in ciuda unei crize a devizelor asiatice de o amploare si de o gravitate fara precedent. Deja euro face joc egal cu dolarul pe pietele internationale de obligatiuni.
Statisticile disponibile pe 1999 arata ca emisiunile in euro reprezinta cu putin peste totalul de 44% din totalul emisiunilor mondiale de obligatiuni. Ca o comparatie, partea de emisiuni in cele 11 monede din zona euro atingea 36% din acest total in 1998 si 30% in 1997.
Euro este deci mai mult decit o simpla masa de monede pe care le inlocuieste: el devine o mare deviza internationala. Au avut loc deja aproape 2500 emisiuni in euro, pentru un total mai mare de 1400 miliarde de euro.
Media emisiunilor a crescut puternic in raport cu 1998: partea de emisiuni mai mare de un miliard de euro le-a dublat pe cele emise in moneda de catre statele participante in primul trimestru din 1998, ceea ce contribuie la asigurarea lichiditatii pietei. Volumul total al pietei a crescut de 4 ori in 1999.
Constituirea unei piete financiare europene vaste, profunde si lichide permite intreprinderilor din Comunitate sa se finanteze mai usor, creind sau gasind un produs adaptat nevoilor lor. De exemplu, piata obligatiunilor intreprinderilor - acele 'corporate bonds' - a cunoscut in 1999 o dezvoltare rapida: partea de intreprinderi din totalul emisiunilor de obligatii in euro este de 3 ori mai mare decit cea constatata in 1998 in monede europene. Ea depaseste 50%! Astfel Europa incepe sa isi recupereze din intirzierea in raport cu Statele Unite in materie de intermediere. Aceasta evolutie este benefica pentru toti: intreprinderile cistiga un nou mijloc de finantare si investitorii un produs mai bine remunerat decit obligatiile de stat.
Art. 6. Criteriile de convergenta
Articolul 104 stabileste procedura privind deficitele excesive. Conform prevederilor articolului 104 alineatele (2) si (3), Comisia Europeana are obligatia sa intocmeasca un raport in cazul in care un stat membru UE nu indeplineste cerintele in materie de disciplina bugetara, mai ales daca:
In scopul examinarii stadiului de convergenta, BCE redacteaza opinii asupra evolutiei finantelor publice. In ceea ce priveste sustenabilitatea, BCE analizeaza principalii indicatori ai evolutiei finantelor publice in perioada de referinta, ia in considerare perspectivele si problemele cu care se confrunta finantele publice si se concentreaza asupra legaturii dintre deficit si evolutia datoriei.
Tratatul face referire la criteriul de participare la mecanismul european al cursului de schimb (MCS pana in decembrie 1998; inlocuit de MCS II incepand cu luna ianuarie 1999).
Art.7 . Programul de adoptare euro in 2014
Guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei, Mugur Isarescu, a declarat in cadrul unui seminar ca banca centrala a inaintat guvernului programul pentru adoptarea euro in orizontul de timp 2014, care reprezinta totodata si programul de dezvoltare economica a Romaniei in urmatorii sapte ani.
Banca
Nationala a Romaniei (BNR) a prezentat Bancii Centrale Europene programul de
adoptare a euro despre care au discutat, in urma cu circa doua saptamani.
'Adoptarea euro inseamna foarte multa rigoare, iar pentru o societate care
nu este obisnuita cu rigoarea, poate insemna chiar durere', a spus
Isarescu, citat de NewsIn.
Intre 2007 si 2010, in perioada premergatoare adoptarii euro, Romania trebuie
sa indeplineasca o serie de conditii. Astfel, ar trebui sa aiba loc
consolidarea inflatiei scazute, formarea pietei interne de capitaluri pe termen
lung si convergenta ratelor de dobanda. De asemenea, trecerea la euro nu poate
avea loc fara stabilitatea relativa
a leului pe piata in conditii de convertibilitate deplina, in jurul nivelului
de echilibru pe termen lung, a explicat Isarescu.
Momentul exact al intrarii leului in sistemul ERM2 (Exchange Rate Mechanism -
mecanismul cursului de schimb) se va stabili in functie de progresele in
ingustarea decalajelor din economia reala si de indeplinirea criteriilor de
convergenta nominala, astfel incat perioada de participare la ERM2 sa fie cat
mai scurta. Inainte de adoptarea monedei europene, orice tara trebuie mai intai
sa intre in mecanismul european al ratei de schimb ERM2, care presupune un
interval maxim de variatie al monedei nationale fata de euro de plus sau minus
15%.
Bancherii si
analistii financiari au opinii diferite in privinta ratei de schimb intre
moneda nationala si cea europeana in momentul intrarii in ERM2. Unii sustin ca
este mai bine ca moneda nationala sa fie 'subevaluata' pentru a
stimula competitivitatea externa a economiei, iar altii sunt de parere ca piata
este cea care trebuie sa stabileasca rata de schimb.
'Intrarea prematura in ERM2 ar putea prelungi perioada de participare la
mecanismul cursului de schimb, dar amanarea excesiva ar putea slabi motivatia
pentru reforme', a spus guvernatorul bancii centrale. BNR isi propune sa
mentina politica de tintire a inflatiei cel putin pana la intrarea in ERM2,
moment din care banca centralava trebui sa tinteasca evolutia cursului de
schimb. 'Dupa intrarea in ERM2, coexistenta tintirii inflatiei cu tintirea
cursului este problematica. Acest lucru s-a intamplat in Ungaria, dar
rezultatele nu au fost foarte bune.
Tintirea inflatiei va fi mentinuta, pentru ca asigura indeplinirea graduala a
criteriilor de la Maastricht, sprijinind concomitent si procesul de convergenta
reala', a mai spus Isarescu. Isarescu a respins sugestiile privind
adoptarea unui consiliu monetar, spunand ca 'un consiliul monetar este ca
o camera in care stii cand intri, dar nu si cand iesi'. El a subliniat ca,
pe de o parte, trebuie sa se asigure un echilibru intre convergenta nominala si
cea reala, iar, pe de alta parte, Uniunea Europeana nu cere convergenta reala,
ci nominala.
Convergenta
nominala se refera la cele trei criterii de la Maastricht pentru intrarea in
zona euro, care prevad ca deficitul bugetar sa fie mai mic de 3% din produsul
intern brut (PIB), datoria publica trebuie sa fie mai mica de 60% din PIB, iar
inflatia nu trebuie sa depaseasca cu mai mult de 1,5 puncte procentuale
inflatia medie a celor trei tari din UE cu inflatia cea mai mica. Criteriile
reale de convergenta se refera, in schimb, la indicatori raportati la
populatie, precum PIB/locuitor sau salariul mediu.
Din cele trei criterii de la Maastricht, deficitul bugetar si datoria publica
corespund cerintelor tratatului. Domeniul unde trebuie lucrat in viitor este
inflatia. 'Cred ca subiectul convergentei la zona euro va deveni in curand
plictisitoare, atat de mult vom vorbi despre ea', a mai spus Isarescu.
Art. 8. MONEDELE SI BANCNOTELE EURO
In prezent, euro este
moneda a 329 milioane de persoane care locuiesc in cele 16 tari din zona euro.
De asemenea, este folosit, fie ca mijloc legal de plata, fie din motive practice,
de o serie de alte tari, cum ar fi statele vecine sau fostele colonii.
De aceea, nu este surprinzator ca moneda euro a devenit rapid a doua moneda
internationala, ca importanta, dupa dolar, iar in unele privinte (de exemplu,
numerarul aflat in circulatie) chiar a depasit moneda americana.
Euro, de la introducerea sa, a devenit pentru cetatenii Uniunii un simbol
tangibil al identitatii lor europene.
Realizarea monedei euro a necesitat ani de planuri si pregatiri pentru a se
gasi un echilibru intre aspectul estetic, dimensiunile practice si elementele
de securitate. Din acest proces au rezultat cele sapte bancnote si opt monede
care au fost puse in circulatie in ianuarie 2002.
Bancnotele au acelasi desen in toate tarile din zona euro. Monedele au un desen
comun pe o fata si un desen specific fiecarui stat pe cealalta.
Constient de faptul ca aparitia monedei unice europene joaca un rol in
stabilirea increderii publice atat in aspectul politic, cat si in cel economic
al unei Europe unificate, Institutul Monetar European a organizat, intre
februarie si septembrie 1996, un concurs oficial de design. In afara de cateva
restrictii practice, concurentilor le era interzisa folosirea unor imagini care
ar putea fi asociate cu vreo tara anume, de teama de a nu evoca luptele interne
si rivalitatea dintre natiuni. Au fost interzise imagini precum Turnul Eiffel,
Turnul inclinat din Pisa, Beethoven, Bach sau Caravaggio.
Castigatorul concursului a fost un designer austriac pe nume Robert Kalina,
angajat la Banca Nationala a Austriei. Desing-ul lui Kalina a rezistat unui
studiu realizat pe aproape 2000 de soferi de taxi, casieri bancari si vanzatori
cu amanuntul, precum si unui juriu oficial format din artisti, agenti de
promovare si specialisti monetari.
In conformitate cu cerintele competitiei, fiecare dintre cele sapte bancnote
reflecta o perioada anume din istoria Europei: Clasicismul, Romantismul
Goticul, Renasterea, Barocul, epoca fierului si a sticlei si perioada moderna.
Ca tema, Kalina a ales „poduri, porti si ferestre”, dar nici una dintre
imaginile sale nu are ca model un monument european anume. Mai degraba, ele
reprezinta caracteristici care pot fi regasite in multe parti din Europa.
Aversul fiecarei bancnote infatiseaza o fereastra sau o poarta caracteristica uneia
dintre perioadele istorice, alaturi de cele 12 stele ale Uniunii Europene .
Reversul fiecarei bancnote prezinta un pod pitoresc, dar imaginar, alaturi de o
harta a Europei. in urmatorii cativa ani, nu mai putin de 12 miliarde de astfel
de bancnote vor fi tiparite de cele 12 imprimerii nationale.
Monedele euro nu au format obiectul unei competitii de design. Aversul
monedelor euro descrie harti ale Europei si cele 12 stele ale Uniunii Europene,
in timp ce reversul prezinta simboluri nationale. Deoarece monedele euro sunt
batute de fiecare dintre cele 12 tari, fiecare guvern national este raspunzator
pentru reversul monedelor turnate in tara sa.
Banca Centrala Europeana (BCE) are dreptul exclusiv de a autoriza emisia de
bancnote euro de catre bancile nationale ale tarilor din zona euro.
Responsabilitatea privind producerea si punerea lor in circulatie revine
bancilor nationale . Volumul de monede emise de catre statele membre din zona
euro este aprobat anual de catre BCE, iar monetariile nationale sunt insarcinate
cu producerea acestora.
Ca toate monedele, euro are un nume si un simbol:
- Numele – euro – a fost ales de catre Consiliul European reunit la Madrid, in
1995, in cadrul pregatirilor pentru moneda unica.
- Simbolul monedei euro – € – a fost inspirat de litera greceasca epsilon (?).
Totodata, este si prima litera a cuvantului „Europa” scris in alfabetul latin,
iar cele doua linii paralele care il strabat simbolizeaza stabilitatea. Pentru
alegerea simbolului monedei euro, Comisia Europeana a organizat un concurs
intern . Au fost luate in considerare aproximativ 30 de schite – dintre care
zece au fost supuse evaluarii publicului – iar desenul final a fost ales, in
1995, dintre cele doua propuneri ajunse in finala, de presedintele Comisiei
Europene de atunci, Jacques Santer, si de comisarul european Yves Thibault de
Silguy .
Diferitele forme, culorile contrastante si elementele in relief ajuta populatia
– inclusiv persoanele cu deficiente de vedere – sa recunoasca diversele tipuri
de bancnote euro. Exista bancnote de 5, 10, 20, 50, 100, 200 si 500 de euro.
Acestea includ o serie de elemente de securitate precum filigranul, firul de
siguranta si folia cu holograma, care au scopul de a preveni falsificarea si de
a ajuta la recunoasterea bancnotelor autentice.
De asemenea, au fost elaborate specificatii tehnice avansate pentru monedele
euro in asa fel incat sa fie extrem de greu de reprodus prin mijloace ilegale,
in special monedele de 1 si 2 euro. Cele opt tipuri de monede variaza ca
dimensiune, culoare si grosime in functie de valoare, respectiv 1, 2, 5, 10, 20
si 50 de centi, 1 euro si 2 euro
Art. 9 Euro in lume
Utilizarea extinsa a
monedei euro in sistemul monetar si financiar international demonstreaza
importanta acesteia pe scena mondiala:
- Moneda euro este din ce in ce mai utilizata in cazul emisiunii de titluri de
datorie publica si titluri de datorie pentru intreprinderi. La sfarsitul anului
2006, euro reprezenta aproximativ o treime din volumul total de datorii de pe
piata internationala, iar dolarul american 44%.
- Bancile mondiale acorda imprumuturi semnificative denominate in euro in toata
lumea.
- Euro ocupa locul al doilea printre cele mai comercializate monede pe pietele
de schimb valutar, fiind utilizata in aproximativ 40% din tranzactiile zilnice.
- Euro este folosit din ce in ce mai mult pentru facturare si plata in comertul
international, nu numai intre zona euro si tari terte ci chiar, la o scara mai
mica, intre tari terte.
- Alaturi de dolarul american, euro este utilizat foarte mult ca o importanta
moneda de rezerva pentru urgentele monetare. La sfarsitul anului 2006, mai mult
de un sfert din rezervele de valuta externa existente la nivel mondial erau in
euro, fata de 18% in 1999. Tarile in curs de dezvoltare se numara printre cele
care si-au marit cel mai mult rezervele in euro, de la 18% in 1999 la
aproximativ 30% in 2006.
- Mai multe tari isi gestioneaza monedele nationale prin corelarea acestora cu
moneda euro luata ca moneda de referinta.
Statutul monedei euro ca moneda mondiala, la care se adauga marimea si puterea
economica a zonei euro, determina din ce in ce mai mult organizatiile economice
internationale, precum FMI si G8, sa considere economia zonei euro o entitate
de sine statatoare. Acest lucru asigura Uniunii Europene o pozitie mai
puternica la nivel mondial.
Pentru a beneficia de pe urma acestei pozitii puternice si pentru a contribui
efectiv la stabilitatea financiara internationala, zona euro se exprima din ce
in ce mai des ca o singura voce in cadrul unor importante forumuri economice.
Acesta este rezultatul stransei coordonari dintre statele membre ale zonei
euro, precum si al colaborarii dintre Banca Centrala Europeana si Comisia
Europeana in timpul reuniunilor internationale pe teme economice.
O serie de tari si regiuni din afara Uniunii Europene sunt inca si mai strans
legate de moneda euro. Datorita stabilitatii sistemului monetar pe care se
sprijina, euro a devenit o moneda „ancora” extrem de atractiva pentru aceste
tari, in special pentru cele care au incheiat acorduri institutionale speciale
cu UE, cum sunt acordurile comerciale preferentiale. Prin raportarea monedelor
nationale la euro, aceste state aduc o mai mare siguranta si stabilitate
economiilor nationale.
Moneda euro este folosita pe scara larga si in tarile si regiunile aflate in
vecinatatea zonei euro, ca de exemplu in sud-estul Europei, in timp ce alte
state – Monaco, San Marino si Vatican – folosesc moneda euro ca moneda oficiala
in baza unor acorduri monetare specifice incheiate cu UE, putand emite propriile
monede euro in anumite limite cantitative.
Banca Centrala Europeana (BCE) este responsabila pentru politica monetara a zonei euro incepand cu luna ianuarie 1999, odata cu transferul acestei responsabilitati de la bancile centrale nationale a 11 state membre UE. Doi ani mai tarziu (2001), Grecia a adoptat moneda unica, Slovenia in 2007, Malta si Cipru in 2008, Slovacia in 2009, iar incepand cu data de 1 ianuarie 2010 Estonia este al saptesprezecelea stat membru al zonei euro. Cele 17 state membre au trebuit sa indeplineasca criteriile de convergenta, asa cum vor trebui sa le indeplineasca toate celelalte state membre UE inainte de adoptarea euro.
Baza legala pentru politica monetara unica o constituie Tratatul de instituire a Comunitatii Europene si Statutul Sistemului European al Bancilor Centrale (SEBC) si al Bancii Centrale Europene. BCE este centrul Eurosistemului si al SEBC, indeplinind impreuna cu acestea sarcinile ce le-au fost atribuite.
Sistemul European al Bancilor Centrale include BCE si bancile centrale nationale ale statelor membre UE, indiferent daca acestea au adoptat sau nu moneda unica.
Eurosistemul include BCE si bancile centrale nationale ale acelor state membre care au adoptat euro.
Zona euro este constituita din acele state membre care au adoptat moneda euro.
Obiectivele BCE:
Sarcinile de baza ale BCE:
Alte sarcini ale BCE:
Structurile de conducere ale BCE sunt: Consiliul Guvernatorilor, Comitetul Executiv si Consiliul General.
Consiliul Guvernatorilor elaboreaza politica monetara a Comunitatii inclusiv, daca este cazul, deciziile privind obiectivele monetare intermediare, principalele rate ale dobanzii si asigurarea rezervelor in cadrul Eurosistemului, stabilind totodata orientarile necesare pentru implementarea acestora. Consiliul Guvernatorilor este alcatuit din cei sase membri ai Consiliului Executiv si din guvernatorii bancilor centrale nationale din zona euro.
Comitetul Executiv este alcatuit din presedinte, vice-presedinte si alti patru membri.
Comitetul Executiv implementeaza politica monetara in conformitate cu orientarile si deciziile elaborate de Consiliul Guvernatorilor. In acest scop, Comitetul Executiv da instructiunile necesare bancilor centrale nationale. In plus, Consiliul Guvernatorilor poate decide delegarea anumitor atributii ale sale catre Comitetul Executiv.
Consiliul General este compus din presedintele si vice-presedintele BCE si din guvernatorii bancilor centrale nationale din cele 27 de state membre UE.
Consiliul General contribuie la:
