|
|
|
COSTURILE DE PRODUCTIE IN PERIOADA LUNGA
Daca in analiza costurilor in perioada scurta se impune distinctia intre factorii ficsi (de regula echipamentul de productie) si factorii variabili, pe termen lung toti factori de productie pot fi considerati variabili.
1 Economii de scara si costul total pe termen lung
Evolutia costurilor pe termen lung este determinata de fenomene economice de scara. Idea de 'scara productiei' desemneaza ordinul de marime al productiei, iar 'scara intreprinderii' semnifica dimensiunea acesteia. Pe masura dezvoltarii capacitatii de productie are loc, cel putin pana la un punct, o scadere a costurilor medii.
Economiile de scara sunt determinate de relatiile geometrice, costurile facute doar "o data", avantajele tehnice ale productiei pe scara larga si factori cu caracter financiar
O prima sursa de economii o reprezinta geometria tridimensionala a lumii. Astfel, in multe cazuri, firmele sunt interesate de volumul spatiului de depozitare sau de desfasurare a unei activitati economice. Insa cantitatea de material necesara pentru construirea containerului sau spatiului este corelata cu aria suprafetei sale. Cand marimea containerului (spatiului de depozitare, de activitate) a crescut, capacitatea de depozitare este determinata de volumul sau ce creste mai repede decat aria suprafetei sale. De exemplu, pentru a construi un container cubic cu un volum de 1m3 este nevoie de 6m2 material. Daca fiecare latura a cubului creste la 2m liniari, suprafata unei laturi devine 4m2, necesarul de material este de 24m2 si volumul containerului este de 8m3. Deci cresterea cantitatii de material de 4 ori (de la 6m2 la 24m2) a avut ca efect cresterea capacitatii containerului de la 1m3 la 8m3. Acesta este un caz tipic de randamente crescatoare, productia, in termenii capacitatii create creste proportional mai mult decat cresterea costurilor materialelor necesare.
A doua sursa de economii este reprezentata de antrenarea in productie a "intrarilor" care nu trebuie sa creasca odata cu productia chiar pe termen lung. Asa, spre exemplu, adesea sunt efectuate cheltuieli de cercetare si dezvoltare necesare pentru a realiza o noua generatie de produse. Ele au caracter de cost fix in raport cu scara productiei. Ele sunt independente de scara la care produsul va fi ulterior obtinut. Influenta acestor costuri efectuate o singura data, caeteris paribus, consta in scaderea costurilor totale pentru intreaga gama de productie.
A treia sursa o reprezinta tehnologia productiei pe scara larga. Avantajele tehnice ale productiei pe scara larga pot fi de diverse tipuri: a) o mai buna specializare a sarcinilor in cadrul intreprinderii care devine posibila printr-o crestere a dimensiunii acesteia; b) accentuarea diviziunii muncii, pe fundalul sporirii capacitatii de productie; c) existenta unui fenomen de indivizibilitate cand utilaje si dotari importante nu se justifica decat atunci cand volumul productiei pe care intreprinderea il poate vinde este destul de mare. In categoria economiilor de scara cu caracter financiar se inscriu: a) facilitati oferite de dimensiunea firmelor in activitatile de aprovizionare, pastrare depozitare; b) bonificatii sau comenzi importante, garantii asupra calitatii produselor, a ritmului de livrare; c) conditii de credit si de finantare mai avantajoase.
Economiile de scara sunt de doua tipuri: economii de scara interne si economii de scara externe.
Economiile de scara interne tin de organizarea interna a intreprinderilor si se manifesta odata cu cresterea dimensiunii acestora in ansamblul domeniului de activitate. Pe masura ce scara se amplifica intreprinderea se organizeaza, se rationalizeaza, isi imbunatateste tehnologiile, utilizeaza mai bine tehnologiile si se amelioreaza randamentele.
Factorii de natura tehnica care asigura ca o anumita dimensiune sa fie optima sunt: a) costuri totale fixe ridicate si costuri fixe medii mai scazute in conditiile in care volumul productiei este ridicat; b) avantajele specializarii productiei si utilizarii unei tehnici noi care conduc la cresterea volumului factorilor de productie utilizati; c) firmele cu o dimensiune mai mare dispun de capacitate ridicata pentru finantarea activitatii de cercetare-dezvoltare.
Economiile de scara externe rezulta din ameliorarea randamentelor ca efect al organizarii externe a intreprinderilor de care acestea beneficiaza direct sau indirect. Economiile pot proveni in primul rand din politica generala a statului de ameliorare a mediului economic. In categoria factorilor externi se pot inscrie: a) o mai buna organizare a pietei factorilor de productie; b)existenta unor servicii de studii inter intreprinderi care sa promita o mai buna difuzare a inovatiilor si progresului tehnic; c) construirea infrastructurii de catre stat care sa faciliteze desfasurarea activitatii economice a firmelor in zona etc. In al doilea rand, economiile externe pot proveni din existenta si manifestarea firmelor mari in raport cu firmele mici.
Gandirea economica clasica, liberala isi manifesta preferinta pentru un numar mare de intreprinderi mici, in timp ce marea intreprindere era apreciata ca avand intentii de dominare si tinde sa concentreze toate profiturile.
Aceasta teza este in prezent controversata. J.Schumpeter arata ca, daca ar exista numai intreprinderi mici, se ramane in zona in care randamentele nu pot creste, iar economia stationeaza. Daca exista un numar de intreprinderi mari, nedepasind dimensiunea optima, ele sunt cele care au initiativa progresului. Numai marile intreprinderi pot asigura finantarea cercetarii, care devine tot mai costisitoare si sunt la originea procesului de inovare. Marea intreprindere, luand in sarcina sa progresul, prin 'contaminare' poate ameliora mediul de care beneficiaza si intreprinderile mici. In acest fel, economiile externe se conjuga cu economiile interne si influenteaza pozitiv asupra randamentelor.
In afara de economiile interne si externe, trebuie sa se tina seama si de fenomenele de interactiune mai deosebite; modificarea dimensionala produce schimbari si in solicitarea factorilor de productie, ceea ce pune sub semnul intrebarii ipoteza ca preturile factorilor sunt determinate exogen.
Cresterea cantitatilor achizitionate si cumparate de factori de productie de catre o intreprindere sau o industrie face ca factorii de productie sa devina tot mai rari si, deci, pretul lor sa creasca. Acest fenomen ar putea sa explice cresterea costurilor medii pe termen lung, dar o asemenea ipoteza este straina cadrului de echilibru economic partial.
Cand dimensiunea optima a intreprinderii este depasita apar dezeconomii de scara interne. Cresterile dimensionale (de scara) genereaza inconveniente: greutati in procesul decizional, aparitia unor probleme de comunicare si coordonare, controlul tot mai putin real, informatiile se polueaza si circula greu s.a. Toate acestea sunt obstacole pentru cresterea randamentelor. Aceasta atesta ca dincolo de un anumit ordin de marime se intra intr-o zona de dezeconomii de scara. Totodata intreprinderile suporta dezeconomii externe: poluare, cresterea constrangerilor exterioare, de tip legislativ, sindical sau referitoare al diferite reglementari care sa contribuie la ridicarea costurilor intreprinderilor.
Pe termen lung, cand toate angajamentele au fost satisfacute si investitiile anterioare recuperate, o firma isi poate modifica dimensiunea, fie prin noi investitii care largesc capacitatea de productie, fie prin scoaterea din functiune a unor echipamente.
Daca notam cu Q0, Q1, Q2 volumul productiei corespunzator unor capacitati de productie, evolutia costurilor totale de productie aferente fiecarei capacitati (costul total pe termen scurt CT), precum si a costurilor pe termen lung (CTL), se prezinta in fig.5.8.
Fig.5.8. Evolutia costurilor totale pe termen lung.
Curbele CT0, CT1, CT2 reprezinta evolutia costurilor totale pe termen scurt, care sunt aferente diferitelor dotari posibile, T0, T1, T2. Astfel, in cazul in care firma isi propune sa obtina productia Q0 atunci are nevoie de dotarea exprimata de T0, iar costul total de productie inregistreaza nivelul minim A. Daca nivelul dorit de productie Q1, dotarea necesara este T1, iar costul total, CT1,are nivelul minim B s.a.m.d. Unind originea sistemului de axe rectangulare cu punctele care indica cele mai coborate costuri totale, A, B, C, cu care se pot realiza productiile Q0, Q1, Q2 se obtine o curba infasuratoare (anvelopa), care este curba costurilor totale pe termen lung (CTL) pentru obtinerea fiecarui nivel al productiei.
Relatia dintre cantitatea produsa de o firma si costul total minim este exprimata de functia costului total pe termen lung:
CTL=CTL(q).
CTL=CTL(q)
Ecuatia indica faptul ca, pe termen lung, costul total depinde de cantitatea produsa. Aceasta este functia costului total pe termen lung, deoarece firma modifica toti factorii de productie pentru a obtine fiecare cantitate cu cel mai scazut cost. Ea exprima cel mai scazut cost total pentru fiecare cantitate de productie cand toti factorii de productie sunt variabili. Functia poate fi reprezentata printr-o curba crescatoare care porneste din origine (fig.5.9).
Curba costului total pe termen lung are o panta pozitiva. Costul total pentru q* unitati de productie este mai mare decat costul total pentru q' unitati.
2 Derivarea functiei de cost total pe termen scurt si a functiei de cost total pe termen lung
o functie de costuri pune in evidenta relatiile care exista intre factorii ce influenteaza nivelul costurilor. Daca se tine seama de faptul ca factorii de productie pot sa fie combinati in forme diferite pentru a obtine acelasi volum de productie, nu orice functie care exprima corelatia factori-costuri este si o functie de costuri in sensul dat de microeconomie. Pentru ca o astfel de functie sa fie considerata functie de costuri, este necesar sa reflecte nivelurile minime ale costurilor pe care firmele trebuie sa le atinga pentru realizarea unei anumite productii. Costurile de productie sunt definite de combinatii optime de factori de productie, iar functia costului total este derivata din izocuanta functiei de productie.
Pe termen lung, firma alege combinatia de factori de productie de-a lungul curbei El pentru a obtine un nivel de produs cu un cost minim (fig.5.10a). Poate produce q* unitati la costul total cel mai scazut C* daca utilizeaza capitalul (masini) K* si muncitorii L*. Daca produce q' unitati, prin combinarea capitalului K' si munca L', obtine costul total minim C0.
Pe termen scurt, firma nu are posibilitatea de a modifica ambii factori deoarece poseda capitalul K* reprezentat de un numar de masini si instalatii. Pe termen scurt curba Es este o linie orizontala, deoarece capitalul a fost fixat la nivelul K* (fig.5.10b). Daca firma doreste sa produca in perioada scurta q', deoarece capitalul este o masina fixa, K*, trebuie sa angajeze L2 muncitori si costul total este C2 (fig.5.10b) Combinatia factorilor L2 si K* se afla pe linia izocostului f. Un cost total mai scazut pentru a produce q' unitati este C' situat de-a lungul izocostului d. Intrucat izocostul f se afla situat la dreapta izocostului d, C2 este mai mare decat C', ceea ce inseamna ca pe termen scurt este mai scump a produce q' unitati, cand capitalul K* este factor fix, decat pe termen lung.
(a)
(b)
Fig.5.10. Derivarea functiilor de cost total pe termen lung (a) si pe termen scurt (b).
Daca firma produce q0 unitati, angajeaza L1 lucratori pe termen scurt si are un cost total de C1. Pe termen lung firma produce q0 cu capitalul K0 si L0 lucratori la cel mai scazut cost total, C0.
Fig.5.11. Curba costului total pe termen scurt (CTS) si pe termen lung (CTL).
Costul total al unei productii date este mai mare pe termen scurt decat pe termen lung, cu exceptia situatiei cand productia este q*, deoarece aceasta poate fi obtinuta cu cel mai scazut cost utilizand capitalul K*. Curba CTS se situeaza deasupra curbei CTL pentru intreaga productie, exceptand situatia cand q=q*. Cand se produce q0 pe termen scurt, costul total pe termen scurt este C1 care este mai mare decat costul total C0 pe termen lung.
Figura 5.11 reproduce functia costului total pe termen lung si include functia costului total pe termen scurt cand capitalul este K*. Figura 5.11 arata ca, pe termen scurt, costul total al productiei de q' unitati cu K* capital este C2, in timp ce pe termen lung, costul este doar C'. Daca firma doreste sa produca q* unitati pe termen scurt, ea angajeaza L* muncitori, iar costul este C* de-a lungul izocostului c din figura 5.10. In timp ce pe termen scurt firma are K'' capital, acesta este exact numarul pe care l-ar alege pe termen lung pentru a produce q* unitati la cel mai scazut cost. Costul total pentru producerea a q* unitati pe termen scurt este egal cu costul total pe termen lung. Figura 5.11 arata ca, costul total pe termen lung si costul total pe termen scurt sunt egale cand firma produce q* unitati cu K* masini.
Ce se intampla daca capitalul este fixat la K* si firma doreste sa produca o cantitate mai mica, q0? Firma angajeaza L1 lucratori pentru a produce q0 unitati. Curba izocostului b in figura 5.10b trece prin punctul in care firma are K* capital si L1 lucratori iar costul total este C1. Costul total minim de productie pentru q0 unitati este C0 pe izocostul a din figura 5.10a si necesita o combinatie de K0 capital si L0 lucratori. Deoarece C1 este mai mare decat C0, pe termen scurt, costul total de productie de q0 unitati cu K* masini este mai mare decat costul total pe termen lung C'. Figura 5.11 arata ca pe termen scurt costul total al productiei de q0 unitati este C1 si este mai mare decat C0.
In acest mod s-a utilizat functia de productie si izocosturile pentru a deriva functia costului pe termen lung in raport cu calea de expansiune. Pe termen scurt capitalul K este un factor fix si, astfel, calea de expansiune a unei firme este redusa la o linie orizontala. Firma poate creste productia doar sporind numarul de muncitori. Am determinat, anterior, functia costului total pe termen scurt cand capitalul este K*. Functia costului total pe termen scurt se situeaza deasupra functiei costului total pe termen lung pentru toate cantitatile cu exceptia uneia. La cantitatea la care calea de expansiune Es pe termen scurt intersecteaza calea de expansiune El in figura 5.10b, costul total pe termen scurt este egal cu costul total pe termen lung, asa cum rezulta din fig.5.11.
3. Modificari in functia costului total pe termen lung
In analiza comportamentului consumatorului s-a derivat mai intai functia cererii consumatorului pornind de la functia de utilitate si constrangerea bugetara. Apoi au fost cercetate cauzele care modifica functia cererii. Ceva similar poate fi realizat si in cazul costului de productie. Pana acum s-a incercat derivarea functiei costului pe termen lung pornind de la functia de productie si pretul factorilor de productie. In continuare se analizeaza ce anume determina modificarea pozitiei functiei costului pe termen lung. Modificari in functia costului total pe termen lung pot afecta functionarea firmelor intr-o industrie, respectiv in industrii diferite. Diferite modificari in costul productiei unui bun in diferite regiuni ale tarii pot explica de ce o industrie, in timp, cunoaste o deplasare teritoriala.
Pozitia functiei costului total pe termen lung se schimba cand pretul factorului se modifica sau cand modificarea tehnologica creeaza noi cai de obtinere a produsului si afecteaza pozitia functiei de productie.
3.1. Modificari in pretul factorului de productie
Presupunem ca pretul factorului de productie se diminueaza. Cum afecteaza aceasta comportamentul firmei? Pe termen lung, firma este incurajata sa aleaga diferite combinatii de factori si sa produca fiecare cantitate la un cost total mai mic decat cel anterior. Daca firma continua sa foloseasca aceeasi combinatie capital-munca, ea poate produce orice cantitate data la un cost total mai redus decat cel anterior, deoarece pretul unui factor este mai mic. Firma poate reduce costul total chiar daca alege o combinatie capital-munca diferita pentru a obtine aceeasi productie.
Pentru a demonstra aceasta modificare presupunem ca pretul pietei unei masini scade. Inainte ca pretul sa se diminueze, calea de expansiune este Ee in figura 5.12. Firma produce q* unitati la cel mai mic cost C* angajand L* muncitori si cumparand K* masini. Panta izocostului aa este egala cu panta izocuantei in punctul N1. Dupa ce costul masinii descreste de la r la r', izocostul aa devine ab in figura 5.12. Deoarece costul anual al muncitorului este nemodificat si pretul masinii scade, fiecare curba de izocost se roteste in jurul axei orizontale. Costul masinii devine proportional mai mic in raport cu costul muncii. Inainte ca pretul masinii sa se diminueze, firma are un cost total C* daca cumpara C*/r masini si nu angajeaza nici un muncitor. Daca pretul unei masini s-a redus, costul sau anual scade si devine C'/r', unde r' reprezinta pretul mai mic al masinii. Toate izocosturile firmei au acum aceeasi panta ca izocostul ab.
Noua cale de expansiune (fig.5.12) a firmei devine EE. Ea este rezultatul unirii tuturor punctelor de tangenta intre panta fiecarui izocost nou si panta izocuantei. Deoarece pretul unei masini scade relativ proportional cu pretul unui muncitor, izocosturile noi sunt mai abrupte, iar raportul capital-munca este mai mare decat inainte. Daca firma produce q* unitati dupa ce pretul unei masini se reduce, ea combina K' masini cu L' muncitori si obtine un cost total C'. Panta izocostului c este tangenta la izocuanta in punctul N2. Firma substituie mai mult capital pe munca cand pretul capitalului scade relativ proportional cu pretul muncii.
Deoarece linia izocostului c se intinde dincolo de izocostul ab, costul total C' asociat cu izocostul c este mai mic decat costul total C* asociat cu izocosturile ab si aa. De aceea, costul total al productiei q* unitati este mai mic dupa ce pretul masinii se reduce. De-a lungul curbei EE se obtine costul total al productiei pentru fiecare cantitate.
Ee
Fig.5.12 Efectul reducerii pretului unui factor de productie asupra costului total pe termen lung.
O diminuare a pretului capitalului incurajeaza firma sa substituie munca cu capitalul. In noul punct de echilibru, N2, panta izocostului este egala cu panta izocuantei si noua curba de expansiune devine EE.
In figura 5.13 noua functie a costului total pe termen lung este situata sub cea initiala. Deci costul total al productiei fiecarei cantitati scade in cazul ca pretul masinii se reduce.
Fig.5.13 Functia costului total pe termen lung in cazul reducerii pretului unui factor de productie.
Dupa ce pretul masinii se diminueaza, noua functie a costului total pe termen lung este Ob. Firma produce fiecare cantitate la cel mai scazut cost total. Daca firma produce q* unitati, costul total este C* inainte ca pretul masinii sa se reduca si C' dupa ce pretul a scazut.
3.2 Modificarea tehnologica
Functia costului total pe termen lung se deplaseaza in jos datorita progresului tehnologic care permite firmei sa produca o cantitate mai mare de bunuri cu orice combinatie de factori. Progresul tehnologic genereaza noi cai de organizare a factorilor de productie. Avansul tehnologiei se poate produce in cazul firmei de la un capital mai mare sau mai mic si determina o modificare a functiei de productie. Avansul tehnologic permite firmei sa produca o cantitate data cu un cost mai scazut. Figura 5.14 arata noua functie a costului total pe termen lung dupa modificarea tehnologica.
Fig.5.14 Functia costului total pe termen lung in cazul modificarii tehnologice.
3.3. Functia de productie si invatarea prin practica
Functia de productie indica cantitatea fiecarui factor la productia necesara pentru o anumita productie. Unele cercetari sugereaza ca productia unor bunuri depinde nu numai de cantitatea fiecarui factor, ci si de productia totala realizata de firma in decursul timpului. Se demonstreaza ca productivitatea firmei depinde si de cunostintele dobandite prin producerea bunurilor. In anumite industrii firmele invata prin activitatea efectiva. Experienta cumulata de catre firme este un determinant aparte al cantitatii bunuri create, separat de contributia cantitatii fiecarui factor de productie utilizat.
Putem modifica functia de productie astfel incat sa tina seama de efectul de invatare prin includerea ca factor a productiei cumulate a firmei:
q=f(L,K,Sq)
unde Sq reprezinta productia cumulata pe perioada de existenta a firmei. In aceasta relatie este importanta productia obtinuta de firma pe parcursul existentei sale.
Doua firme in mod curent pot angaja acelasi numar de muncitori si pot avea aceeasi cantitate de capital, dar productia cumulata de-a lungul anilor este mai mare pentru o firma decat pentru alta. Conform teoriei cresterii productivitatii prin invatare cantitatea produsa in perioada curenta de o firma mai experimentata este mai mare decat cantitatea produsa de alta firma, datorita diferentelor in experienta productiva. Invatarea prin munca inseamna ca o firma poate fi mai productiva decat alta, pentru ca ea a produs fizic mai mult in trecut. Alte firme pot dubla eficienta productiva a acestei firme numai peste o perioada de timp, producand mai mult si invatand mai mult.
Ipoteza invatarii prin productie pare sa explice cateva diferente in eficienta firmelor din anumite industrii. Insa intrebari interesante despre aceasta problema raman fara raspuns. Pot alte firme sa ajunga din urma o firma cu o productie cumulata mai mare, daca beneficiaza de o experienta de productie a catorva angajati ai sai?
Costul mediu si costul marginal pe perioada lunga
Pe termen scurt, costurile medii inregistreaza o evolutie specifica in raport cu productia: de la punerea in functiune a unei capacitati de productie pana la atingerea parametrilor optimi, costul se reduce continuu, dupa care pe masura suprasolicitarii capacitatii, costul creste si productia devine tot mai putin profitabila, ceea ce genereaza necesitatea unei noi capacitati de productie.
Daca Q1, Q2, Q3 reprezinta nivelul de productie la care firma va trebui sa-si modifice capacitatile (dimensiunea) pentru a functiona cu cele mai mici costuri medii posibile, atunci se poate obtine o curba a costului total mediu pe perioada lunga CTML, o curba invaluitoare (anvelopa) care uneste punctele ce exprima cele mai bune optiuni de echipament (optiuni dimensionale) pentru diverse niveluri de productie. Fiecare punct al curbei invaluitoare este un punct de tangenta la o curba de cost mediu pe termen scurt, cu exceptia situatiilor in care dimensiunile echipamentelor de productie se succed fara discontinuitati.
Curba costurilor medii pe termen lung este tangenta la curba costurilor pe termen scurt in puncte situate la stanga sau la dreapta fata de nivelul minim. Curba CTML trece prin punctele de minim al CTM numai pe portiunea in care ea este paralela cu abscisa, precum si atunci cand variantele de sporire a capacitatilor de productie sunt numeroase si se succed la intervale scurte6. Dupa J. Lecaillon, curba costului mediu pe termen lung se obtine nu prin unirea nivelurilor minime ale costurilor medii pe termen scurt, ci a punctelor care marcheaza nivelurile acestor costuri atunci cand se utilizeaza circa 3/4 din capacitatile disponibile7. Pe aceasta baza se formuleaza doua concluzii:
a) curba CTML nu este o curba U si nu este tangenta la curba costurilor medii minime. Ea taie curba CTM in punctul in care nivelul de utilizare al capacitatilor de productie este considerat normal, adica 3/4 din nivelul maxim;
b) pe portiunea aproximativ orizontala a curbei CTML, costul mediu pe termen scurt aferent capacitatii de productie utilizate normal poate constitui o buna aproximare a CTML.
Prima concluzie este discutabila. Pe termen lung, costul mediu poate prezenta, dupa o zona de scadere, o zona in care se mentine la acelasi nivel si apoi o zona de crestere. Daca se are in vedere evolutiile specifice ale costurilor de fabricatie si ale celor de administratie, teoria economica apreciaza ca, pe termen lung, costul mediu s-ar inscrie pe o traiectorie de forma apropiata mai mult de litera L decat de cea a literei U.
Fie o serie de curbe U ale costului mediu pe termen scurt, CTM1, CTM2, CTM3 ce corespund unor scari diferite ale firmei considerate. Dimensiunea activitatii sporeste pe masura ce ne deplasam spre dreapta graficului. Se incepe cu dimensiunea cea mai mica Q1, apoi creste dimensiunea in Q2 si Q3. Pe masura ce se schimba scara productiei, se modifica randamentele si apoi apar economii sau dezeconomii.
Atunci cand dimensiunea se modifica din Q1 in Q2 se amelioreaza randamentele, exista economii de scara, curba costului mediu scade. Minimul costului mediu se reduce din A in B, este deplasat spre dreapta. Aceasta corespunde unui anumit prag de productie Q2, care odata atins face sa se intre in zona de randamente de scara crescatoare.
La o noua crestere a scarii, atunci cand se trece din Q2 in Q3 costul mediu creste, iar minimul se ridica din B in C, si incep sa se manifeste dezeconomii de scara. Ca urmare, dincolo de o anumita dimensiune, firma pornind de la un alt prag de productie incepe sa suporte efectele negative ale gigantismului si apar dezeconomii sau pierderile interne de scara care se manifesta prin randamente de scara descrescande.
Fig.5.15 Curba costului mediu pe termen lung.
Daca exigentele productiei obliga firma sa se plaseze pe termen lung in Q3, atunci ea se gaseste intr-o zona in care exista pierderi de randament.
In cazul in care antreprenorul isi elaboreaza politica pe termen lung privind costurile sau preturile, are nevoie de curba pe termen lung ce rezulta din curbele pe termen scurt ale costurilor medii. Aceasta este curba invaluitoare a costului pe termen lung, CTML, tangenta la minimele curbelor costurilor pe termen scurt. In timp ce evolutia curbelor costului pe termen scurt este determinata de variatii in randamentul factorilor variabili (randament de substitutie), evolutia curbelor costului pe termen lung este determinata pe jocul in timp al randamentelor dimensionale, de scara.
Minimele celor trei curbe CTM1, CTM2, CTM3 sunt astfel: minimul cel mai ridicat A este cel al primei dimensiuni, minimul cel mai de jos B este cel al dimensiunii a doua, iar minimul intermediar C este corespunzator dimensiunii a treia. Curba invaluitoare pe termen lung CTML, care uneste cele trei puncte minime, are doua parti: pana la punctul B firma are randament de scara crescatoare (economii interne de scara) si dincolo de B se manifesta randamente de scara descrescatoare (dezeconomii) si costurile sunt crescande.
Cand se trece de la dimensiunea 1 la 2 exista economii de scara, iar cand se trece de la 2 la 3 exista dezeconomii de scara. Daca productia este Q1, atunci dimensiunea cea mai redusa este intr-o situatie mai buna in raport cu celelalte avand costurile medii cele mai scazute. Deci, pentru volume de productie scazute, micile intreprinderi sunt adesea mai eficiente decat intreprinderile mari. Daca volumul de productie este Q2, mica intreprindere este defavorizata si intreprinderea a doua se afla in situatia cea mai buna. In sfarsit, daca volumul de productie este Q3, atunci marea intreprindere poseda eficacitatea maxima in raport cu celelalte doua, se inregistreaza costul mediu cel mai scazut situat in portiunea crescatoare al curbei costului mediu.
Pentru ca o firma sa poata beneficia de scaderea costului mediu, paralel cu sporirea dimensiunii capacitatii de productie, este necesara indeplinirea unor conditii. In primul rand, firma trebuie sa fie capabila sa-si mareasca desfacerea, sa existe o cerere suficient de mare care sa permita folosirea echipamentelor. In al doilea rand, intervine perioada de timp intre momentul luarii deciziei de a investi si momentul intrarii in functiune a echipamentelor. Sporirea duratei de imobilizare a capitalului este un factor de crestere a costurilor. Supradimensionarea capacitatii in raport cu cererea efectiva face sa apara costuri mai ridicate.
Se poate calcula si o curba a costului marginal pe termen lung, potrivit curbei invaluitoare a costului mediu pe termen lung. Ca si pe termen scurt, curba costului marginal pe termen lung intersecteaza curba costului mediu pe termen lung in punctul sau minim, acolo unde se trece de la randamentele de scara crescatoare la randamentele de scara descrescatoare. Pe intervalul in care costul mediu evolueaza spre nivelul minim pe termen lung, costul marginal are un caracter pronuntat descrescator, situandu-se sub costul mediu, dupa care nivelul se mentine constant si aproximativ egal cu costul mediu. Cand costul mediu incepe sa creasca, ca si pe termen scurt, costul marginal va creste rapid.
