|
|
|
Desi realizarea unei piete unice a fost prevazuta in Tratatul original al Comunitatii Europene, progresul inregistrat a fost lent. Acest lucru s-a schimbat cu ocazia intrarii in vigoare a Actului Unic European la 1 iulie 1987, care stabileste data realizarii definitive a Pietei Unice, la 31 decembrie 1992, prevazand miscarea libera a bunurilor, serviciilor, capitalului si persoanelor pe tot cuprinsul Comunitatii.
Actul Unic a schimbat modul in care deciziile erau luate de catre Consiliul de Ministri. Actul Unic prevede un vot majoritar cu privire la toate hotararile necesare realizarii Pietei Unice (cu exceptia domeniului fiscal si a miscarii libere a persoanelor), permitand Comisiei sa-si continue mai rapid drumul concretizarilor practice. Un principiu de baza al Actului este acela al "subsidiaritatii", conform caruia, rolul Comunitatii consta in luarea de decizii privind ansamblul statelor membre, decizii luate in mod colectiv; cele care sunt suprimate la nivel national sau regional raman numai in raspunderea statelor membre.
Piata Interna Unica va beneficia de structuri economice de elita, de preturi de cost scazute, pentru firmele capabile sa vanda pe aceasta piata.
Constienti de decalajul care s-a creat intre Japonia, S.U.A., pe de o parte si tarile Pietei Comune pe de alta, liderii celor douasprezece tari comunitare au reusit sa treaca peste divergentele, care ii separau si reuniti in cadrul Consiliului Europei de la Maastricht (Olanda) in 9-10 decembrie 1991 sa semneze cel mai important document, de la constituirea Comunitatii Europene (1957) si pana in prezent. Este vorba despre Tratatul care instituie 'Uniunea Economica si Monetara' (EMU), pana la sfarsitul anului 1999, cand se doreste o recunoastere deplina a 'Statelor Unite ale Europei', ca bloc integrationist, cu o putere politica, economica si probabil, militara, ce ar putea rivaliza cu Statele Unite ale Americii.
Procesul de apropiere a punctelor de vedere divergente s-a incheiat, cu rezervarea unui statut special Marii Britanii, foarte reticenta la ideea, ca Piata Comuna sa devina' 'un superstat federal' si ca monedele nationale sa fie inlocuite cu o singura moneda comuna - ECU - Unitatea de Cont Europeana.
In consecinta, Tratatul, care pune bazele Comunitatii, a fost inlocuit la l ianuarie 1993 cu Tratatul asupra Uniunii Europene care prevede in esenta urmatoarele:
a) o Cetatenie de Uniune, prin care toti cetatenii statelor membre devin cetateni ai Uniunii cu urmatoarele drepturi:
de a se deplasa si de a-si stabili domiciliul in mod liber pe teritoriul statelor membre;
de a vota si de a candida la alegerile municipale si europene care se desfasoara in statul in care isi au domiciliul;
de a fi protejati de autoritatile diplomatice ale oricarui stat membru;
de a se adresa parlamentului si functionarului insarcinat cu sondarea .opiniei publice (Ombudsman).
b) O Uniune Economica si Monetara
in ceea ce priveste Uniunea Economica, directivele politicii economice ale Statelor membre si ale Comunitatii vor fi adoptate de catre Consiliul de Ministri, care va supraveghea in acelasi timp, evolutia economiei in fiecare stat membru si in Comunitate, iar daca politica nu va corespunde directivelor, sau va risca sa puna in pericol insasi functionarea Uniunii Economice si Monetare, Consiliul va lua masurile necesare. Statele membre vor incerca sa evite deficitele guvernamentale excesive;
in legatura cu Uniunea Monetara, cel mai tarziu la 1 ianuarie 1999, Comunitatea va avea o singura politica monetara, cu un singur etalon monetar - ECU - si o noua institutie, Banca Centrala Europeana, care, impreuna cu bancile centrale ale statelor membre, va forma Sistemul European al Bancilor Centrale (S.E.B.C).
c) O Uniune Politica cu urmatoarea compozitie:
o politica de securitate si externa comuna (P.S.E.C.) care va cuprinde formularea pe termen lung a unei politici de aparare, o atentie sporita acordata Conferintei asupra Securitatii si Cooperarii in Europa (C.S.C.E.), dezarmarii si controlului armamentului european, neproliferarii armamentului si aspectelor economice ale securitatii;
cresterea rolului Parlamentului European;
sporirea competentelor Comunitatii;
o politica comuna in domeniul Juridic si al afacerilor interne (imigratia, azilul politic, viza de intrare in Comunitate etc.). Va fi creat un Birou European de Politie (EUROPOL) in scopul schimbului de informatii intre cele douasprezece state membre.
In acelasi timp, declara in continuare Frans Andriessen, chiar C.E.E., este inclinata sa includa in mod natural in Europa o serie de tari cum ar fi: Ucraina, Belarus si Tarile Baltice, iar in termenii strategiei geopolitice, exista un foarte mare interes pentru Comunitate, sa intareasca legaturile cu unele republici sovietice din Asia Centrala.
Ceea ce este foarte clar in prezent, este faptul ca noi nu avem o definitie pana unde se intinde Europa, ceea ce creeaza dificultati in interpretarea statutului de tara europeana, pentru o serie de tari.
La toate acestea se adauga Turcia, care se simte frustrata, deoarece dupa depunerea cererii de aderare la C.E.E., in 1987; i s-a raspuns ca, nefacand parte din Europa (conform Tratatului de la Roma, numai tarile europene pot deveni membre ale C.E.E.), va trebui sa mai astepte. Dupa cum este cunoscut, datorita pozitiei sale strategice intre Europa si lumea musulmana, Turcia intentioneaza sa faca noi presiuni asupra C.E.E., pentru a grabi acest proces.
Teoreticienii politicilor comunitare considera ca Piata Comuna nu ar trebui sa dea curs acestor cereri, pana cand nu se vor inregistra succesele notabile pe plan intern, respectiv pe linia realizarii pietei interne in C.E.E. si a Uniunii Economice Monetare. 0 eventuala largire a Pietei Comune, in absenta intaririi coeziunii economice si politice interne intre actualii membri, ar conduce la o 'diluare' a procesului de integrare in C.E.E.
In martie 1993, oficialitatile comunitare au declarat ca primele tari cu care Comunitatea va incepe negocieri de aderare sunt Austria, Suedia si Finlanda.
La l ianuarie 1995 ele au fost primite in Comunitatea Europeana, ridicand astfel la 15 numarul statelor integrate.
Pentru a tempera elanul unor tari de a deveni membre ale Comunitatilor Europene, Comisia a facut cunoscute o serie de criterii, foarte severe, pe care trebuie sa le indeplineasca tarile care solicita aderarea la C.E.E.:
a) respectarea valorilor democratice definite de O.N.U. si de C.S.C.E. (Conferinta pentru Securitate si Cooperare in Europa). Acest prim criteriu nu este indeplinit de Turcia si ridica anumite probleme pentru Elvetia, care nu este membra O.N.U.;
b) acceptarea existentei unei 'legislatii comunitare';
c) acceptarea promovarii unei viitoare 'politici externe comune' , asa cum s-a stabilit la Maastricht;
d) acceptarea in intregime a reglementarilor si dispozitiilor Uniunii Economice Monetare (U.E.M.); solicitantii trebuie sa intre direct in stagiul III al U.E.M., fara protocoale aditionale, de genul celor incheiate cu Marea Britanie si Danemarca;
e) adoptarea intregii legislatii comunitare in 2 ani, cu exceptia Spaniei si Portugaliei, care beneficiaza de o tranzitie mai lunga;
f) sunt excluse schimbarile institutionale majore in structurile C.E.E. Acest criteriu poate exclude Malta, ca fiind o tara foarte mica pentru a exercita vreo putere in Comunitate;
g) mentinerea aceluiasi dinamism comunitar. Votand aceste proceduri, statele 'nou primite' vor sti ca procesele din C.E.E. nu au motive sa incetineasca.
Nu incape nici o indoiala ca largirea C.E.E. va face instituirea Uniunii Economice Monetare mai dificila. Oricum, se apreciaza ca, in cazul primului grup de tari din randul A.E.L.S. (Asociatia Europeana a Liberului Schimb), negocierile trebuie finalizate inainte de stagiul III al U.E.M.
Pentru anul 2000 exista 4 scenarii la nivelul C.E.E.:
I. Uniunea Monetara realizata la nivel de 6 -8 tari si o modesta largire cu l-3 tari din A.E.L.S.
II. Uniunea Monetara la nivelul celor 12 tari si o modesta largire cu l -3 tari din A.E.L.S.
III. Uniunea Monetara redusa si o largire consistenta cu A.E.L.S. si unele tari rasaritene.
IV. Uniunea Monetara cu toate tarile C.E.E. si unele tari rasaritene.
