Notiunea si evolutia istorica a izvoarelor dreptului

Notiunea si evolutia istorica a izvoarelor dreptului

Notiunea de izvor de drept cunoaste in dreptul roman cat si in dreptul comparat, mai multe acceptiuni si anume:

izvor material sau in sens material care semnifica factorii de configurare ai dreptului, faptul social sau fortele creatoare, geneza dreptului2;

izvorul formal (juridic) care cunoaste cea mai larga adeziune a specialistilor in teoria dreptului si nu numai in acest domeniu de drept.

Intr-un mod general, izvorul de drept in sens juridic (formal) reprezinta formele de exprimare ale normelor dreptului, in cadrul sistemului de drept, privite in dimensiune spatiala si temporala, pentru fiecare era si perioada istorica.

Este de remarcat ca aceste doua categorii de izvoare au fost frecvent prezentate si diferentiate in teoria si practica dreptului nostru, in perioade anterioare evenimentelor din dec. 1989.

In prezent, notiunea de izvor de drept mai este utilizata si in alte acceptiuni. Politica este astfel considerata izvorul politic al dreptului1 pentru considerentul ca autoritatea politica statala este cea care determina aparitia unor noi reglementari, dupa cum si constiinta juridica este apreciata ca un izvor ideologic al dreptului.

Notiunea de izvor de drept in sens larg inseamna:

izvor direct care este actul normativ in cuprinsul caruia se afla norma juridica avuta in vedere;

izvor indirect in sensul unei reguli nejuridice (obiceiul la care face trimitere o norma juridica impreuna cu care alcatuieste izvorul de drept (complex), denumit si izvor mediat.

Din cele prezentate rezulta ca, in sens general, izvorul de drept reprezinta forma de exprimare a normelor juridice (legilor). Forta juridica a izvorului de drept este determinata de pozitia in sistemul de organe al statului si competenta organului de la care acesta provine.

Privita din aceasta perspectiva, Constitutia este legea fundamentala romana si are valoare juridica suprema. Art.1 alin. 5Constitutie consacra in mod expres, principiului suprematiei Constitutiei si de aici, necesitatea ca toate izvoarele dreptului nostru sa fie in concordanta cu prevederile din legea fundamentala.

Pentru a stabili importanta acestei reguli fundamentale generale, in statul de drept s-a prevazut in art. 142 din Legea fundamentala: "Curtea Constitutionala  este garantul suprematiei."