Justitia - Justitia in viata si conduita statului

Justitia - Justitia in viata si conduita statului

Ideea statului de drept este indisolubil legata de rolul justitiei, de promovarea legalitatii in activitatea organelor de stat, de apararea ferma a drepturilor si libertatilor cetatenilor. Referindu-se la adevarata semnificatie si la implicatiile profunde ale conceptului de stat de drept, profesorul Ion Deleanu sublinia, intr-o apreciere cat se poate de reusita, ca 'printr-un original circuit feed-back, dreptul odata creat se impune statului - el insusi subiect de drept - asemenea altor subiecte. Pentru a avea forta de a se impune, cateva minime conditii sunt indeniabile: postularea prin normele dreptului a unor valori morale si politice autentice si persuasive pentru societatea civila globala si pentru individ; instaurarea unei ambiante democratice; consolidarea principiului responsabilitatii statului; institutionalizarea unor mijloace de control eficiente asupra activitatii lui; instituirea unei ordini juridice coerente si stabile; promovarea stricta a principiului legalitatii si a principiului constitutionalitatii; transformarea omului in reper axiologic cardinal'^[1]

In sistemul separatiei puterilor, puterii judecatoresti ii revin o serie de atributii esentiale in garantarea bunei functionari a tuturor mecanismelor statului, a garantarii drepturilor si libertatilor cetatenilor. Actionand ca un factor de echilibru intre puterea legislativa si puterea executiva, puterea judecatoreasca este chemata sa repare orice eventuale disfunctionalitati in sistemul separatiei puterilor, sa permita, prin mijloacele sale specifice, repararea unor nedreptati, eliminarea oricaror abuzuri nedorite de putere, garantand totodata suprematia legii si contribuind la faurirea unei imagini cu adevarat convingatoare cu privire la valorile democratiei.

Este bine cunoscut faptul ca, inca din antichitate conceptul de justitie a fost asociat cu ideea de dreptate, cu lichidarea oricaror abuzuri, cu posibilitatile de a i se asigura cetateanului simplu accesul la impartirea corecta a dreptatii. Jus est ars aequi et boni - spunea un vechi adagiu latin care s-a pastrat. Regimurile totalitare - de toate nuantele - au cautat sa umbreasca rolul puterii judecatoresti si sa o transforme intr-o simpla 'anexa' a puterii executive, sa constranga judecatorii, sub pretexte ideologice sau ale unei 'ratiuni de stat', sa se abata de la indatoririle lor firesti si sa pronunte dreptatea in spiritul anumitor interese politice. In tarile democratice, rolul justitiei este insa covarsitor in garantarea institutiilor statului de drept, in promovarea libertatilor, in eliminarea oricaror vestigii ale politicii de coruptie si arbitrar. O inscriptie aflata pe frontispiciul cladirii Departamentului Justitiei din Washington, atribuita lui Platon, glasuieste astfel: 'Justitia in viata si conduita statului este posibila numai daca salasluieste mai intai in inimile si sufletele cetatenilor'^[2]

Independenta judecatorilor - corect inteleasa si infaptuita - este menita sa aiba un rol exceptional in garantarea tuturor institutiilor statului de drept. Impartirea corecta a dreptatii reprezinta in fond o dovada esentiala a atasamentului unei tari sau alteia fata de marile principii ale democratiei internationale. Pe de alta parte, este de constatat ca rolul cu adevarat eficace al puterii judecatoresti este conditionat de garantarea inamovibilitatii judecatorilor, de mecanisme clare si eficace de garantare a drepturilor procesuale, de accesul fara discriminari al tuturor la instantele judecatoresti, de posibilitatile recunoscute oricarui cetatean care se simte nedreptatit sa apeleze la serviciile justitiei. Imixtiunea arbitrara a executivului in treburile justitiei a constituit intotdeauna o piedica in calea exercitarii functiilor instantelor judecatoresti. Amestecurile de orice fel si 'sugestiile' date judecatorilor de a judeca intr-un fel sau altul au umbrit ideea de dreptate, diminuand valoarea uneia dintre cele mai importante functii ale statului si reducand pe slujitorii sai la pozitia modesta a unor simpli functionari. Revitalizarea ideilor statului de drept si garantarea unei autentice democratii sunt, prin urmare, de nedespartit de restabilirea prestigiului puterii judecatoresti, de garantarea eficientei mecanismelor sale, de inlaturarea oricaror conditii care ar stirbi, ar impieta sau ar diminua prestigiul judecatorilor, de a-i face dependenti de anumite forte politice. Sub acest aspect este de mentionat ca toate constitutiile democratice acorda un rol esential puterii judecatoresti, se refera la suprematia legilor, garanteaza inamovibilitatea judecatorilor, stabilesc mecanisme clare si eficiente pe care cetatenii le pot folosi spre a se adresa justitiei si a obtine din partea acesteia garantarea respectarii drepturilor lor.

A devenit un adevar cu valoare de axioma, care deci nici nu ar trebui sa mai fie repetat, acela ca unul dintre mijloacele cele mai importante si mai eficiente pentru asigurarea protectiei si respectului drepturilor omului il constituie justitia. Aceasta, prin definitie, trebuie sa garanteze drepturile cetatenilor impotriva oricaror abuzuri, sanctionand pe cei vinovati de incalcarea legii si restabilind in toate cazurile drepturile ce au fost incalcate. Cu toate ca aceste lucruri par astazi firesti, nu intotdeauna justitia a avut atat de clar stabilit profilul activitatilor sale, al sarcinilor pe care trebuia sa le indeplineasca. Ideea implicarii justitiei in apararea drepturilor omului este, evident, o creatie moderna legata de insusi conceptul existentei acestor drepturi. In antichitate a avut, la un moment dat, o larga circulatie principiul 'fiat justitia pereat mundus' (sa se faca dreptate chiar de ar fi sa piara lumea). Originea acestui principu este indepartata. Filosoful Seneca povesteste ca la Roma exista un pretor, Piso, celebru prin constiinciozitatea, dar si prin rigiditatea sa. Piso condamnase pe un cetatean pentru crima de omor, dar in momentul in care cel condamnat a fost adus in piata publica spre a fi executat, si-a facut aparitia insusi omul care se credea ca ar fi fost victima asasinatului. Centurionul a suspendat atunci executia si a trimis lui Piso un curier, asteptand noi ordine din partea acestuia, dat fiind caracterul iesit din comun al cazului. Piso, insa, i-a condamnat pe toti trei la moarte: persoana deja condamnata, pentru ca impotriva sa exista o sentinta definitiva, care trebuia executata; pe centurion, fiindca n-a executat ordinul, iar pe presupusa victima, deoarece a constituit cauza mortii a doi oameni nevinovati.

Evident, o asemenea conceptie absurda despre justitie nu are nimic comun cu apararea drepturilor omului. Marele diplomat roman Nicolae Titulescu, care era in acelasi timp si un mare jurist, a aratat cu multa claritate ca 'Sub abstractiunea legilor se misca oameni si, a-i sacrifica unui exces de logica, inseamna a zice «Omul este facut pentru lege, iar nu legea pentru om», ceea ce e o absurditate'^[3]

La randul sau, marele profesor Mircea Djuvara, care releva ideea ca in practica se poate produce o indepartare a institutiilor juridice de la rolul lor firesc, preciza ca 'prima sarcina a dreptului constitutional si in special a legiuitorului in asemenea materie, este sa caute ca o asemenea deosebire intre institutiuni si realitati, sa fie cat se poate de mica, fara nadejdea insa ca vreodata sa poata ajunge a acoperi acest abis, care prin natura lucrurilor exista in orice institutiune de drept'^[4]

In sistemul separatiei puterilor, propriu unui stat de drept, judecatorii, pentru a-si putea indeplini sarcinile de mare raspundere ce le revin, trebuie sa fie independenti si sa se supuna numai legii.

In lucrarea sa 'Organizarea puterii judecatoresti in Romania', Nicolae Cochinescu releva lungul drum pe care l-a parcurs edificarea justitiei ca o putere autonoma in stat. Se arata, astfel, ca desi Montesquieu admitea existenta puterii judecatoresti, in Adunarea Constituanta franceza din 1789 au fost emise aprecieri critice la adresa ideii ca justitia ar fi si ea o putere in stat.

In opinia marelui jurist francez Léon Duguit exista o a treia functie in stat, functia jurisdictionala, 'care se distinge in mod specific atat de functia legislativa, cat si de functia administrativa, si care are drept continut acte de ordin juridic care au un caracter material, ceea ce le separa net de actul legislativ, dar si de actul administrativ, care sunt acte-conditii cu caracter subiectiv'^[5]

In momentul de fata, in diverse tari ale lumii exista, desigur, un sistem foarte elaborat de institutii judiciare, unele mai simple, altele mai complexe, care tin seama in special de structura statului - unitar sau federal -, de impartirea administrativa, astfel incat de regula o forma de jurisdictie este chemata sa corespunda unei anumite entitati administrative sau mai multora, cum este de pilda cazul curtilor de apel etc.

Exista, asadar, o mare diversitate de reglementari in ceea ce priveste structura si modul de functionare a organelor puterii judecatoresti, atat in ce priveste regulile procedurale cat si componenta insasi a organului jurisdictional (mai larga sau mai restransa, implicand participarea in unele cazuri a juriului, crearea unor instante speciale de conciliere sau cu participarea unor reprezentanti ai angajatilor etc.).

In esenta, insa, toate sistemele jurisdictionale democratice recunosc deplina egalitate in fata justitiei, principiul legalitatii in organizarea si functionarea institutiilor puterii judecatoresti, principiul inadmisibilitatii instantelor extraordinare, regula dublului grad de jurisdictie si a exercitarii cailor de atac, principiul colegialitatii instantelor de judecata (existand si exceptii de la acest principiu, in special in ce priveste primul grad de jurisdictie), caracterul permanent al instantelor, principiul dreptului de aparare, impartialitatea judecatorilor, publicitatea si oralitatea dezbaterilor etc.^[6]

Constitutia Romaniei din 1991 - ca si majoritatea constitutiilor lumii - precizeaza statutul judecatorului, aratand ca judecatorii sunt numiti de Presedintele Romaniei; ei sunt inamovibili, potrivit legii. In ceea ce priveste judecatorii Curtii Supreme de Justitie, Constitutia consacra inamovibilitatea lor numai pe termenul pe care sunt numiti, respectiv pe o perioada de 6 ani. Ei pot fi insa reinvestiti dupa terminarea mandatului lor.

In legatura cu statutul judecatorilor mai trebuie precizat ca, potrivit prevederilor constitutionale, functia de judecator este incompabitila cu orice alta functie publica sau privata, exceptandu-se functiile didactice din invatamantul superior. Ratiunea acestei prevederi consta in dorinta de a asigura conditii pentru infaptuirea independentei persoanelor care functioneaza in magistratura. Daca s-ar fi acceptat sistemul ca judecatorul poate sa indeplineasca alte functii, ar fi persistat dubii asupra obiectivitatii sale depline in judecarea cauzelor, intrucat asupra lui s-ar fi putut exercita presiuni sau influente. Prin consacrarea incompatibilitatii functiei de judecator cu orice fel de alte functii publice sau private sunt create conditiile pentru asigurarea unei depline obiectivitati si reale independente a judecatorilor in exercitarea responsabilitatilor ce le revin.

Potrivit prevederilor Constitutiei, justitia se realizeaza prin Curtea Suprema de Justitie si prin celelalte instante judecatoresti, care sunt stabilite de lege. Este interzisa infiintarea de instante extraordinare. In legatura cu acest aspect, in cadrul Constituantei s-a ridicat problema instantelor militare, existand si propuneri privind desfiintarea lor. Dupa o analiza temeinica s-a considerat insa ca tribunalele militare nu sunt tribunale 'extraordinare', ci tribunale 'speciale'.

Dezbaterile sedintelor de judecata sunt publice, cu exceptia cazurilor in care legea permite ca ele sa nu aiba un asemenea caracter. Procedura judiciara se desfasoara in limba romana, totusi cetatenii apartinand minoritatilor nationale, precum si persoanele care nu inteleg sau nu vorbesc limba romana, au dreptul de a lua cunostinta de toate actele si lucrarile dosarului, de a vorbi in instanta si de a pune concluzii, prin interpret; in procesele penale, acest drept este asigurat in mod gratuit.

Potrivit reglementarilor procesuale democratice, impotriva hotararilor judecatoresti, partile interesate si Ministerul public pot sa exercite caile de atac in conditiile legii.

Pentru a pastra ordinea si disciplina in timpul desfasurarii dezbaterilor judiciare si a evita incidente nedorite, Constitutia prevede ca instantele judecatoresti dispun de o politie care este pusa in serviciul lor. Utilitatea acestei prevederi este evidenta, deoarece au existat, dupa cum se stie, o serie de procese importante in care s-au exprimat puncte de vedere diferite - si chiar aprecieri de ordin politic - care au suscitat reactii ale participantilor, find nevoie, de aceea, ca instanta sa ia masuri corespunzatoare pentru asigurarea ordinii.

In afara de unele prevederi cu caracter principial pe care le-am semnalat, privind independenta judecatorilor, infaptuirea egala a justitiei, folosirea limbii romane in procedura judiciara - cu corectivul dreptului pentru persoanele care nu inteleg sau nu vorbesc limba romana de a vorbi in instanta si de a pune concluzii prin interpret - actuala Lege de organizare judecatoreasca a Romaniei stabileste categoriile de instante judecatoresti si anume: a) judecatoriile; b) tribunalele; c) curtile de apel; d) Curtea Suprema de Justitie^[7]

a) Judecatoriile constituie instantele ordinare, care functioneaza in fiecare judet si in municipiul Bucuresti, numele si localitatile de resedinta ale judecatoriilor fiind prevazute in Anexa nr.1 a Legii organice.

b) Tribunalele functioneaza numai in localitatile resedinta de judet si in municipiul Bucuresti, in circumscriptiile acestora fiind cuprinse toate judecatoriile din judet sau din municipiul Bucuresti. Ele judeca in prima instanta o serie de procese care le sunt date expres in competenta, iar ca instante de apel, toate apelurile declarate impotriva hotararilor pronuntate de judecatorii in prima instanta. Ca instante de recurs, tribunalele judeca recursurile impotriva hotararilor pronuntate de judecatorii si care, potrivit legii, nu sunt supuse apelului.

c) Curtile de apel isi exercita fiecare competenta intr-o circumscriptie ce cuprinde mai multe tribunale. Prin noua lege de organizare judecatoreasca au fost infiintate 15 Curti de apel, respectiv la Alba Iulia, Pitesti, Bacau, Oradea, Suceava, Brasov, Bucuresti, Cluj, Constanta, Craiova, Galati, Iasi, Targu Mures, Ploiesti si Timisoara. Curtile de apel judeca in prima instanta cauzele ce sunt date in competenta lor prin lege. Ca instante de apel, ele judeca apelurile declarate impotriva hotararilor pronuntate in prima instanta de tribunale, iar ca instante de recurs, recursurile declarate impotriva hotararilor pronuntate in apel, precum si alte cauze prevazute de lege.

O noutate o constituie consacrarea unui intreg Titlu distinct Ministerului Public, care este inclus in sistemul organelor judecatoresti. Principalele atributii ale Ministerului Public constau in efectuarea urmaririi penale sau supravegherea acesteia, sesizarea instantelor judecatoresti, exercitarea actiunii civile in cazurile prevazute de lege, participarea la judecarea cauzelor, exercitarea cailor de atac, supravegherea respectarii legii in activitatea de punere in executare a hotararilor judecatoresti. Desi parchetele sunt independente fata de instantele judecatoresti, dispozitiile ministrului justitiei date in mod direct sau prin Procuroul General de pe langa Curtea Suprema de Justitie, in vederea respectarii si aplicarii legii, sunt obligatorii. Parchetele functioneaza pe langa judecatorii, tribunale si Curti de apel, fiind conduse de catre un prim procuror. Parchetul general de pe langa Curtea Suprema de justitie este condus de un procuror general, ajutat de mai multi adjuncti. Procurorul general de pe langa Curtea Suprema de Justitie participa la sedintele Curtii Supreme de Justitie in Sectiuni Unite si desemneaza procurorii ce vor participa, in conditiile prevazute de lege, la sedintele Curtii Constitutionale.

Ocupandu-se in mod detaliat de statutul judecatorilor, Legea pentru organizarea judecatoreasca reglementeaza pe larg conditiile pentru admiterea, numirea si avansarea in corpul magistratilor, precizand totodata in ce consta drepturile si indatoririle acestora^[8]

Ideea inscrisa in Constitutie, potrivit careia judecatorii sunt inamovibili, este detaliata de prevederile Legii. Astfel, se prevede ca magistratii nu pot fi cercetati, retinuti sau arestati fara avizul ministrului justitiei. Ministerul de Interne are obligatia sa acorde, la cerere, protectie magistratilor si familiilor lor, in acele cazuri in care viata, integritatea lor corporala sau avutul lor ar fi supuse unor amenintari. Magistratii nu pot fi eliberati din functie decat in caz de demisie, pensionare, daca instanta sau parchetul se desfiinteaza ori se schimba localitatea de resedinta a acestora iar magistratul refuza postul oferit, daca impotriva magistratului s-a luat masura indepartarii din magistratura fie ca sanctiune disciplinara, fie pentru vadita incapacitate profesionala ori pentru boala psihica, ori daca magistratul a fost condamnat definitiv pentru o fapta prevazuta de legea penala. O importanta prevedere a legii este aceea care dispune ca daca impotriva unui magistrat se pune in miscare actiunea penala, el va fi suspendat din functie pana la ramanerea definitiva a hotararii, dar daca se va constata nevinovatia sa, el va fi repus in toate drepturile, platindu-i-se drepturile banesti de care a fost lipsit. O alta idee demna de retinut este si aceea potrivit careia avansarea sau transferarea magistratilor se poate face numai cu consimtamantul acestora. Magistratii care indeplinesc conditiile pentru a fi avansati dar care nu doresc sa schimbe functia si instanta ori parchetul, pot fi avansati pe loc.

Legea prevede ca este interzis magistratilor sa faca parte din partide politice sau sa desfasoare activitati cu caracter politic. Functia de magistrat este incompatibila cu orice alta functie publica sau privata, cu exceptia functiilor didactice din invatamantul superior. Magistratilor le este interzisa exercitarea - direct sau prin persoane interpuse - a activitatilor de comert, participarea la administratia sau conducerea unor societati comerciale sau civile. Numirea magistratilor in diverse comisii sau comitete prevazute de lege se face numai de ministrul justitiei, in afara de cazurile in care legea prevede un alt mod de numire.

Prin Legea nr.142/1997^[9] au fost aduse importante modificari si completari Legii nr.92/1992 pentru organizarea judecatoreasca. Aceste modificari si completari s-au inscris tocmai pe linia unei cat mai corecte implicari a activitatii judecatoresti in garantarea respectarii legilor, stabilind totodata si o serie de masuri organizatorice de natura sa ridice nivelul administrarii justitiei.

Astfel, se cuvin subliniate, in primul rand, o serie de dispozitii principiale inscrise in lege, ca de pilda aceea ca orice persoana se poate adresa justitiei pentru apararea drepturilor, a libertatilor si a intereselor sale legitime, nici o lege neputand ingradi exercitarea acestui drept.

Pe planul organizarii justitiei, se cuvin a fi semnalate atributiile sporite ce revin ministrului justitiei pe linia organizarii si functionarii justitiei ca serviciu public. Ministrul justitiei are dreptul sa exercite controlul asupra tuturor procurorilor, sa ceara informari si chiar sa dea dispozitii scrise, in mod direct sau prin procurorul general, procurorului competent sa inceapa, in conditiile legii, procedura de urmarire penala.

Expresiile de 'parchet general' si 'procuror general' au fost inlocuite in lege cu 'Parchetul de pe langa Curtea Suprema de Justitie' si 'Procurorul general al Parchetului de pe langa Curtea Suprema de Justitie'. In afara de procurorul general al Parchetului de pe langa Curtea Suprema de Justitie s-a stabilit ca si parchetele de pe langa Curtile de apel vor fi conduse de procurori generali. Procurorul general al Parchetului de pe langa Curtea Suprema de Justitie exercita, direct sau prin procurorii inspectori, controlul asupra tuturor parchetelor dar, asa cum s-a aratat, importante atributii de control revin, potrivit recentelor modificari, si ministrului justitiei, care va putea efectua asemenea controale din proprie initiativa sau la cererea Consiliului Superior al Magistraturii, prin inspectori generali sau prin procurori detasati in Directia de relatii cu Ministerul Public si coordonarea strategiei antiinfractionale din cadrul Ministerului Justitiei.

In ce priveste magistratii, legea mai stabileste ca in cauzele date potrivit legii in competenta de prima instanta a judecatoriilor, tribunalelor si curtilor de apel, judecata se va face de un singur judecator, urmandu-se exemplul unor alte state democratice si lichidandu-se sindromul neincrederii fata de posibilitatea administrarii eficiente a justitiei de catre un singur judecator.

Au fost precizate mai bine conditiile de stagiu, sunt scurtate termenele minime de vechime pentru obtinerea unor functii de conducere in magistratura, se fac precizari in legatura cu drepturile absolventilor Institutului National al Magistraturii precum si in legatura cu organizarea acestui institut. Totodata, sunt introduse dispozitii stimulative legate de drepturile magistratilor, de acordarea asistentei medicale, a concediilor de odihna, a unor gratuitati in ce priveste transportul, pensiile ce se acorda magistratilor, sprijinirea in construirea sau cumpararea unor locuinte proprietate personala, instituirea ordinului si medaliei 'Meritul judiciar', avand implicatii in ce priveste reducerea impozitelor, precum si majorarea pensiilor.

De asemenea o mai mare grija a fost acordata problemei abaterilor si sanctiunilor, introducandu-se posibilitatea magistratilor de a se adresa Curtii Supreme de Justitie cu plangeri in cazul refuzului numirii lor in functie, precum si impotriva hotararilor de indepartare din magistratura.

Toate aceste masuri si prevederi s-au inscris in cadrul unei viziuni noi, de reconsiderare a rolului judecatorilor, asigurandu-se acestora conditiile optime pentru a se putea dedica in exclusivitate profesiei lor.

Referindu-ne la rolul sporit al justitiei in statul de drept, nu putem sa nu remarcam si preocuparile vizand implicarea tot mai puternica a justitiei in combaterea fenomenelor antisociale. Asa, de pilda, dupa cum este bine cunoscut, alaturi de masurile privind o mai buna administrare a justitiei, in ultimii ani au sporit  preocuparile pentru perfectionarea legislatiei penale si procesual penale, a legislatiei civile si a altor numeroase domenii in care justitia poate aduce o contributie importanta la respectarea drepturilor cetatenilor si la eliminarea oricarei disfunctionalitati in ce priveste modul in care actioneza mecanismele sociale.

Vom aminti, astfel, numai cu titlu de exemplu, noile prevederi legislative adoptate dupa Revolutia din Decembrie 1989 privind urmarirea penala, asigurarea apararii in aceasta faza a procesului penal, dispozitiile noi privind eliberarea pe cautiune, garantiile procesuale pe care le prevede legislatia procesual penala, redefinirea recursului in anulare, cale extraordinara de atac care a suscitat foarte multe discutii. Rezulta, deci, ca alaturi de masurile privind intarirea rolului justitiei si asigurarea unei mai bune administrari a actului de dreptate, in tara noastra este inca in curs un proces de perfectionare continua a legislatiei, in masura sa garanteze respectarea nestirbita a principiilor statului de drept, garantarea eficienta si asigurarea respectarii tuturor drepturilor cetatenilor.

De mentionat, in aceasta ordine de preocupari, este si constituirea Parchetului National Anticoruptie ( devenit ulterior Departamentul National Anticoruptie ), prin Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr.43 din 4 aprilie 2002, institutie 'independenta in raport cu instantele judecatoresti si cu parchetele de pe langa acestea, precum si in relatiile cu celelalte autoritati publice', avand in principal atributia de a efectua urmarirea penala pentru infractiunile prevazute in Legea nr.78/2000 pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie, precum si studierea cauzelor si conditiilor care favorizeaza coruptia, in scopul elaborarii unor propuneri in vederea elilminarii acestora^[10]

In literatura de specialitate s-au purtat interesante discutii in legatura cu perfectionarea cadrului juridic constitutional vizand, printre altele, si o mai puternica racordare a justitiei la obiectivele si sarcinile actuale ale edificarii statului de drept.

Printre propunerile de revizuire a Constitutiei Romaniei figureaza si aceea de a se transforma actuala Curte Suprema de Justitie in Inalta Curte de Casatie si Justitie, de a se asigura inamovibilitatea magistratilor de la aceasta instanta, care sa fie desemnati pe viata.

Intr-un interesant articol publicat pe marginea acestei propuneri, presedintele Uniunii Juristilor, Gabriel Iosif Chiuzbaian, sublinia ca pe langa aceasta schimbare de denumire se impun si o serie de modificari de substanta in ce priveste competenta instantei supreme, precum si o redefinire a autoritatii sale, a valorii si importantei deciziilor sale in crearea dreptului. Astfel, in articolul amintit s-a considerat necesar sa se prevada chiar prin Constitutie forta obligatorie a deciziilor pronuntate in materia recursurilor in interesul legii, dupa modelul deciziilor Curtii Constitutionale si tinand seama de experienta jurisdictiilor europene. Pentru aceasta - s-a aratat - este nevoie si de o noua performanta de ordin calitativ, care poate fi asigurata numai din interiorul sistemului puterii judecatoresti. 'Mai este necesar ca, prin redefinirea si redistribuirea competentelor, judecatorii viitoarei Inalte Curti de Casatie si Justitie sa aiba la indemana si timpul cuvenit pentru a se putea perfectiona din punct de vedere profesional'^[11]

Remarcam, de asemenea, si o alta propunere importanta care a fost formulata cu prilejul unei dezbateri organizata de Uniunea Juristilor, in sensul ca ministrul justitiei sa nu faca parte din nici un partid, iar numirea acestuia sa fie conditionata, eventual, de avizul prealabil al Consiliului Superior al Magistraturii^[12]

In legatura cu institutia Procuraturii, in cadrul aceleiasi dezbateri a fost repusa in discutie problema relatiei dintre justitie si procuratura, dintre justitie si procurori. S-a relevat ca, intr-un expresiv comentariu, in Tratatul sau de drept si procedura penala din 1926, ilustrul profesor Ion Tanoviceanu considera ca 'nu exista nici un motiv serios pentru a nu se admite inamovibilitatea Ministerului Public, pentru a-l sustrage de sub inraurirea puterii executive si a face ca el sa nu mai fie un instrument in mana guvernului sub punct de vedere politic'^[13]

Este de remarcat ca in practica statelor europene exista o mare diversitate de reglementari legate de institutia Ministerului Public. In Germania, procurorul general federal este supus numai controlului ministrului federal al justitiei, dar in aceasta tara este de neconceput ca un judecator sa dea ordin unui membru al Parchetului ori sa intervina in deciziile privind activitatea Ministerului Public. In Anglia, practic nu exista un minister public ca atare, in procesele penale recrutarea 'procurorilor' efectuandu-se din randul membrilor baroului. In Belgia, Ministerul Public isi exercita activitatea pe langa toate instantele judecatoresti. Exista cinci curti de apel, fiecare avand parchetul sau si procurorul sau general, iar coordonarea activitatii acestora se realizeaza de catre un 'colegiu al procurorilor generali'. Procurorii generali isi exercita functiile sub autoritatea Ministerului Justitiei, dar aceasta nu-i permite decat un drept de impulsionare, sub forma unor instructiuni generale, si o putere disciplinara. Ministrul Justitiei are dreptul de a ordona inceperea urmaririi penale intr-o cauza dar nu poate sa interzica sau sa suspende aplicarea legii, si nici sa solicite procurorilor generali sa nu efectueze urmarirea penala.

Dupa cum observa Paula Pantea, 'Subordonarea ierarhica interna este, ca in majoritatea tarilor Europei occidentale, nuantata. Astfel, daca magistratul din parchet este controlat in ceea ce priveste concluziile sale scrise de catre superiorul sau ierarhic, in instanta acesta se bucura de intreaga libertate de exprimare, conform maximei: «la plume est serve mais la parole est libre»'^[14]

In Franta, Parchetul General al Curtii de Casatie nu are nici o autoritate directa asupra procurorilor generali de pe langa Curtile de apel. In aceasta tara, Ministerul Public este situat sub autoritatea Ministerului Justitiei, trebuind sa se conformeze unor instructiuni generale elaborate de catre minister privind aplicarea legii penale, ca si unor instructiuni speciale ce deriva din specificul activitatii procurorilor de a urmari penal in anumite cazuri. In Italia, Ministerul Public este un organ judiciar care functioneaza pe langa tribunale la diferite niveluri de jurisdictie. Membrii Parchetului se supun autoritatii superiorilor ierarhici si Ministerului de Justitie, 'fara ca acest lucru sa impieteze asupra libertatii lor de a decide in legatura cu modalitatea solutionarii cauzelor'^[15]

Ministerului Justitiei ii revine in competenta organizarea si functionarea serviciilor judiciare, avand indatorirea de a veghea la buna administrare a justitiei.

Programul de guvernare pe perioada 2005-2008, aprobat de Parlamentul Romaniei la 28 decembrie 2004, acorda o deosebita importanta problemelor ce privesc reforma justitiei. Astfel, sunt inscrise ca obiective fundamentale: garantarea unei independente reale a puterii judecatoresti; asigurarea accesului cetateanului la justitie prin imbunatatirea functionarii sistemului judiciar ca serviciu public, precum si dezvoltarea cadrului institutional. Se propune, printre altele, revizuirea dispozitiilor Constitutiei Romaniei in sensul transformarii autoritatii judecatoresti in "putere judecatoreasca", potrivit traditiilor istorice romanesti si experientei altor state democratice.

In concordanta du obiectivele inscrise in Programul de Guvernare a fost elaborat Proiectul de Lege privind reforma in domeniile proprietatii si justitiei, precum si unele masuri adiacente. Data fiind importanta actului normativ chemat sa armonizeze si sa sistematizeze un numar de 17 acte normative insumand peste 1000 de articole, a fost adoptata procedura angajarii raspunderii Guvernului pentru acest complex pachet de legi. In Romania, angajarea raspunderii Guvernului reprezinta o procedura parlamentara simplificata de adoptare a legilor in legatura cu care nu se mai fac dezbateri si discutii pe articole conform procedurii obisnuite, ci legile sunt adoptate in mod direct, pe baza angajarii raspunderii Guvernului pentru intreg pachetul de legi. Potrivit prevederilor Constitutiei Romaniei, aceasta procedura poate genera o motiune de cenzura in cazul in care cel putin o patrime din numarul total al deputatilor si senatorilor nu sunt de acord cu angajarea raspunderii Guvernului ori cu continutul proiectului de lege. In acest caz, parlamentarii respectivi pot depune o motiune de cenzura, iar daca motiunea este adoptata cu votul majoritatii deputatilor si senatorilor, Guvernul suporta cea mai severa sanctiune - aceea a demiterii.

Pachetul de legi supus Parlamentului in luna iunie 2005^[16] - devenit ulterior Legea nr.247/2005 privind reforma in domeniile proprietatii si justitiei - prezenta o deosebita importanta, deoarece avea ca obiect de reglementare instituirea unor masuri privind reforma in domeniul proprietatii si justitiei, precum si unele masuri adiacente, de natura sa garanteze proprietatea privata - ca institutie fundamentale in cadrul economiei de piata - precum si realizarea unui sistem judiciar independent, credibil, impartial si eficient, potrivit angajamentelor asumate de Romania pentru aderarea la Uniunea Europeana.

Prima parte a acestui pachet legislativ viza reforma in domeniul proprietatii. In acest sens, in afara de adoptarea si sincronizarea prevederilor unui numar important de acte legislative adoptate in ultimii ani, se avea in vedere finalizarea procesului de restituire a imobilelor preluate in mod abuziv, prin imbunatatirea si modificarea cadrului normativ. Principiul de baza care a fost admis in aceasta materie a fost acela al restituirii in natura a proprietatilor preluate in mod abuziv, eliminandu-se totodata exceptiile care vizau sediile de partide, de ambasade sau institutii publice. De asemenea, se aveau in vedere masuri pentru urgentarea restituirii bunurilor imobile ce au apartinut cultelor religioase si minoritatilor nationale. Totodata, importante prevederi aveau in vedere simplificarea procedurilor administrative de acordare a masurilor reparatorii in echivalent, in situatiile in care restituirea in natura nu mai era posibila.

In legatura cu reconstituirea proprietatii funciare au fost propuse o serie de reglementari ce vizau solutionarea definitiva a problemei proprietatii, de natura sa sigure realizarea principiului restitutio in integrum, precum si numeroase prevederi de detaliu vizand procedura de reconstituire a dreptului de proprietate in situatia terenurilor agricole, dar si a celor forestiere.

Totodata, au fost introduse noi reglementari cu privire la circulatia juridica a terenurilor prin simplificarea si fluidizarea transferurilor de proprietate si a fost introdusa institutia "rentei viagere", prin care proprietarii de terenuri agricole in varsta de peste 62 de ani aveau posibilitatea sa cedeze sau sa inchirieze terenurile in schimbul unei rente viagere.

Dispozitiile privind reforma justitiei au avut in vedere realizarea unui sistem judiciar independent, impartial, credibil si eficient, in baza Strategiei de reforma a sistemului judiciar pe perioada 2005-2007 si a Planului de actiune pentru implementarea strategiei de reforma a sistemului judiciar pe aceeasi perioada.

Principalele prevederi ale noilor reglementari se refera la cariera judecatorilor si procurorilor, la numirea si promovarea lor pe criterii profesionale, reducandu-se vechimea pentru numirea in functii de conducere pe criterii de performanta. In materia raspunderii disciplinare a judecatorilor si procurorilor s-a realizat o mai clara precizare a faptelor care constituie abateri disciplinare, printre acestea fiind inclusa nerespectarea dispozitiilor privind distribuirea aleatorie a cauzelor. S-au prevazut masuri privind organizarea de concursuri pentru ocuparea tuturor posturilor de conducere in magistratura, implementarea principiului specializarii judecatorilor prin instituirea obligativitatii formarii de sectii sau complete specializate, precum si masuri de sporire a autonomiei bugetare.

Prevederi importante vizeaza activitatea Consiliului Superior al Magistraturii, in legatura cu care s-a stabilit o incompatibilitate intre calitatea de membru al Consiliului Superior al Magistraturii si functiile de conducere din cadrul instantelor si procuraturilor. Au fost precizate conditiile in care se poate efectua revocarea membrilor Consiliului Superior al Magistraturii. De asemenea, s-a prevazut obligatia motivarii hotararilor plenului si ale sectiilor Consiliului Superior al Magistraturii, precum si obligatia elaborarii unui raport anual privind activitatea proprie, care sa fie prezentat Camerelor reunite ale Parlamentului pana la data de 15 februarie a anului urmator.

In ce priveste numirea judecatorilor, aceasta se va face de catre Presedintele Romaniei la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, dar numirea Procurorului General, a Procurorului sef al Parchetului Anticoruptie si a altor procurori se va face tot de seful statului, dar la propunerea ministrului justitiei si cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii.