PORTUGALIA - Istoric si organizare politica, Analiza principalelor prevederi ale Constitutiei Republicii Portugheze din 25 aprilie 1976, Republica

PORTUGALIA

1. Istoric si organizare politica

Portugalia are o istorie straveche. In secolele II-I i.Chr., triburile iberice ale lusitanilor au fost supuse dominatiei romane. Devenita provincie a Imperiului Roman, Lusitania a fost cucerita in sec.V d.Chr. de triburile germanice ale suevilor, in sec.VI de catre vizigoti, iar in anii 711-718 a trecut sub stapanire araba^[1]

Ca urmare a 'Reconquistei' (sec.IX-XIII), pe teritoriul eliberat de sub dominatia araba se constituie comitatul Portugaliei, vasal Regatului Léon, care in 1139 devine Regatul Independent Portughez. Alfons I lasa - la moartea sa - un regat de doua ori mai mare decat cel pe care l-a mostenit. El cucereste la 1147 Santarém si, in acelasi an, Lisabona (Lisboa). In 1249 este recucerita provincia sudica Algarve, ultima portiune de teritoriu aflata sub stapanire araba, iar in 1267 este trasata granita de astazi a Portugaliei cu Spania.

Odata musulmanii alungati catre Africa, regii portughezi incep un razboi de cucerire a tarmurilor marocane. Portughezii redescopera Madeira, intre 1419 si 1425, si ating Azorele in 1427. In 1436 ei incep colonizarea viitoarei provincii Rio de Oro.

Insulele Capului Verde, descoperite in 1456, servesc portughezilor ca baza pentru viitoarele cuceriri. In 1428 ei se asaza pe Coasta Sao Jorge de Mina (care astazi apartine Ghanei), de unde controleaza tot comertul cu metale pretioase pe coastele africane. Portughezii isi continua expansiunea si ating succesiv Congo (Zair), Angola (1481), iar Bartolomeo Diaz ajunge la Capul Furtunilor (Capul Bunei Sperante), in timp ce Vasco da Gama descopera drumul maritim spre India.

In sec.XV si inceputul sec.XVI, Portugalia devine o mare putere maritima, edificand bazele unui imperiu colonial care cuprindea Insulele Capului Verde, Angola, Mozambic, Arabia de Sud, coasta Ocidentala a Indiei, Peninsula Malacca, Ceylon si Brazilia. Apogeul expansiunii teritoriale a Portugaliei, precum si al dezvoltarii economice si culturale, este atins in timpul regelui Manuel I (1495-1521). Administratia imperiului era incredintata unor vice-regi, guvernatori generali si guvernatori. Guvernatorii erau asistati de ouvidores ('auditori', adica judecatori), provedores (intendenti de finante), precum si de alti functionari importanti^[2]

La jumatatea secolului al XVI-lea Portugalia incepe sa-si piarda statutul de mare putere maritima. In sec.XVII-XVIII cea mai mare parte a imperiului colonial portughez este cucerita de Olanda si Anglia. Intre 1580-1640 Portugalia se afla sub dominatia spaniola, careia i se pune capat printr-o insurectie populara. Independenta Portugaliei este insa recunoscuta de Spania numai in 1668.

Pierderea statutului international de mare putere al Portugaliei nu poate fi oprita nici de reformele regelui José I de Bragança (1750-1777), nici de instaurarea monarhiei constitutionale (1822). Urmeaza o perioada de mari confruntari intre republicani si monarhisti. Abolirea monarhiei si proclamarea republicii nu tempereaza decat pentru scurt timp disputele dintre fortele politice interne, care vor continua.

Lovitura de stat militara din 28 mai 1926 pune capat regimului republican parlamentar si instaureaza dictatura. Sef al Guvernului devine Antonio de Oliveira Salazar, care impune, in 1933, o constitutie de tip fascist. Portugalia este proclamata 'republica unitara si corporatista'. 'Noul stat' (Estado Novo) dispune de o Adunare Nationala, cu deputati alesi 'in bloc' pe o singura lista, pe o durata de patru ani, si o Camera corporatista, cuprinzand reprezentantii diverselor profesiuni si ocupatii. Relatiile de munca erau controlate de Guvern, grevele fiind interzise. Partidele politice erau, de asemenea, interzise; singura organizatie legala  era 'Uniunea Nationala'^[3]

In timpul razboiului civil din Spania, Portugalia il sprijina pe generalul Franco, dar mentine o neutralitate (favorabila britanicilor) in timpul celui de al doilea razboi mondial.

Dupa cel de al doilea razboi mondial, Portugalia este confruntata cu numeroase probleme legate mai ales de politica sa coloniala. Recrudescenta miscarilor de eliberare nationala provoaca serioase dificultati guvernului Salazar, care devine din ce in ce mai izolat pe plan international. La acestea se adauga inflatia si scaderea procentului de crestere economica. Inlocuirea lui Salazar (bolnav) din fruntea Guvernului, cu profesorul Marcelo Caetano, nu aduce nici un fel de schimbari in politica regimului, care devine din ce in ce mai nepopular.

La 25 aprilie 1974 are loc o insurectie militara cunoscuta sub denumirea de 'revolutia garoafelor rosii', condusa de ofiteri patrioti. Americo Tmas este inlaturat din functia de presedinte si Marcelo Caetano din cea de prim ministru. Puterea este preluata de o Junta de Salvare Nationala, care il instaleaza la conducerea tarii pe generalul Antonio de Spinola. Noul regim desfiinteaza cenzura, fortele paramilitare si politia secreta. Presedintele Spinola, care se opune acordarii independentei coloniilor portugheze fara un referendum prealabil, demisioneaza in septembrie 1974. In martie 1975 el incearca sa organizeze o contralovitura de stat, dar aceasta esueaza si este obligat sa ia drumul exilului. Aflata sub controlul elementelor de stanga, Miscarea Fortelor Armate se transforma in 'Consiliul Revolutiei', organ de conducere a tarii, sprijinit de sase partide politice. Alegerile din aprilie 1975 inregistreaza un procent de participare de 92%, cel mai important pana atunci in tarile Europei Occidentale. Revolutia nu are insa numai urmari pozitive; decolonizarea provoaca reintoarcerea in metropola a unui numar de aproape un milion de portughezi care traiau in colonii, ceea ce va crea guvernului serioase probleme.

In 1975 Guvernul nationalizeaza bancile, transportul, industria grea si mijloacele de informare de masa. Alegerile desfasurate in aprilie 1976 nu se soldeaza cu majoritatea clara a unui partid. Liderul socialist Mario Soares formeaza un guvern minoritar. La presedintia Republicii este ales cu 61,5% din numarul de voturi generalul Antonio Fomalho Eanes, care prevenise o lovitura militara de stanga, in 1975.

Perioada 1975-1976 este o perioada de tranzitie, care permite trecerea progresiva la un regim parlamentar. Organismele militare din perioada revolutiei 'Miscarea Fortelor Armate', 'Consiliul Revolutiei', 'Comandamentul operational continental - COPCON' sunt dizolvate, iar Guvernul isi reia controlul deciziilor politice si administrative. Constitutia din aprilie 1976 realizeaza un echilibru intre optiunea pentru democratie parlamentara si sistemul de guvernamant semi-prezidential. Se instituie o Adunare aleasa prin sufragiu universal, potrivit sistemului reprezentarii proportionale. In 1986, Portugalia este admisa in Uniunea Europeana. Actualul sef al statului este Jorge Fernando Branco de Sampaio (ales la 9  martie 1996), iar prim-ministru, Antonio Guterres (12 octombrie 1995).

Actualul presedinte al Portugaliei, Anibal Cavaco Silva, care ii succede lui Jorge Sampaio. El a fost ales la 22 ianuarie 2006, cu 50,6% din voturi. Cavaco Silva este primul presedinte de Centru Dreapta al Portugaliei si al doilea prim ministru portughez care este ales presedinte (dupa Mario Soares). Primul ministru al Portugaliei este socialistul José Socrates (de la 12 martie 2005).

2. Analiza principalelor prevederi ale Constitutiei Republicii Portugheze din 25 aprilie 1976

Constitutia Republicii Portugheze, adoptata de catre Adunarea Constituanta la 2 aprilie 1976 si intrata in vigoare in ziua de 25 aprilie 1976, cuprinde 298 articole.

Preambulul Constitutiei precizeaza ca 'La 25 aprilie 1974, Miscarea Fortelor Armate, incununand rezistenta indelungata a poporului portughez si exprimand sentimentele sale profunde, a rasturnat regimul fascist.

Eliberarea Portugaliei de dictatura, opresiune si colonizare a reprezentat o transformare revolutionara si inceputul unei schimbari istorice in societatea portugheza.

Revolutia a redat portughezilor drepturile si libertatile fundamentale. Reprezentantii poporului, exercitand aceste drepturi si libertati, s-au reunit pentru a elabora o Constitutie care sa corespunda aspiratiilor tarii.

Adunarea Constituanta afirma hotararea poporului portughez de a apara independenta nationala, de a asigura drepturile fundamentale ale cetatenilor, de a stabili principiile de baza ale democratiei, de a asigura primatul statului de drept democratic si de a deschide calea spre o societate socialista, respectand vointa poporului portughez si urmarind construirea unei tari libere, mai drepte si mai fratesti'.

2.1. Principiile fundamentale

Inscrise intr-un capitol distinct, imediat dupa preambulul Constitutiei dar inainte de prima parte a acesteia - consacrata drepturilor si datoriilor fundamentale - 'Principiile fundamentale' insumeaza de fapt o serie de reguli esentiale de organizare politica, definitorii pentru caracterul noii puteri politice revolutionare stabilita dupa 'Revolutia garoafelor rosii'.

Important de a fi semnalate ni se par a fi, in special, prevederile urmatoare: 

- Portugalia este o republica suverana, bazata pe demnitatea persoanei umane si pe vointa populara si angajata in construirea unei societati libere, drepte si solide (art.1);

- Republica Portugheza este un stat de drept democratic, bazat pe suveranitatea poporului, pe pluralismul de exprimare si de organizare politica, democratica si pe respectul si garantarea exercitarii drepturilor si libertatilor fundamentale, care au drept scop realizarea democratiei economice, sociale si culturale si adancirea democratiei participative (art.2);

- normele si principiile de drept international general sau comun fac parte integranta din dreptul portughez (art.8 pct.1);

- normele cuprinse in conventiile internationale ratificate sau aprobate in mod regulamentar intra in vigoare in ordinea interna dupa publicarea lor oficiala si in masura in care angajeaza statul din punct de vedere international (art.8 pct.2);

- normele emanate de la organele competente ale organizatiilor internationale din care face parte Portugalia intra direct in ordinea interna, daca se stabileste in acest sens prin tratatele de constituire respective (art.8 pct.3);

La cele de mai sus se poate adauga:

- inscrierea, printre obiectivele fundamentale ale statului, a unor idei esentiale pentru garantarea principiilor statului de drept si apararea drepturilor cetatenilor, protejarea bunastarii si calitatii vietii populatiei, precum si apararea patrimoniului cultural (art.9);

- consacrarea expresa a ideii ca partidele concura la organizarea si exprimarea vointei populare, respectand principiile independentei nationale si ale democratiei politice (art.10).

2.2. Drepturile si indatoririle fundamentale

Similara prin enumerarea drepturilor si indatoririlor cu capitolele corespunzatoare din alte constitutii moderne, partea I-a din Constitutia Portugheza aduce totusi o serie de elemente de noutate. Dintre acestea mentionam:

- posibilitatea de a se acorda strainilor care locuiesc pe teritoriul portughez, in conditii de reciprocitate, capacitatea electorala pentru alegerea membrilor organelor locale (art.15 pct.4);

- raspunderea civila solidara a statului si a celorlalte institutii publice cu titularii organelor de stat, functionarii sau agentii lor, pentru actiunile sau omisiunile lor, din care rezulta violarea drepturilor, libertatilor si garantiilor sau daune pentru altii (art.22);

- partidele politice si organizatiile sindicale, profesionale si reprezentative din activitatea economica au dreptul, coform reprezentativitatii lor si criteriilor obiective definite prin lege, la timp de antena din serviciul de radio si televiziune (art.40 pct.1);

- libertatea creatiei intelectuale, artistice si stiintifice, implicand totodata si 'dreptul la inventie, la producerea si la raspandirea operei stiintifice, literare sau artistice, incluzand  protectia legala a drepturilor de autor' (art.42);

- libertatea de a-si alege profesia sau genul de munca 'in afara de restrictiile legale impuse de interesul colectiv sau inerente propriei capacitati' (art.47 pct.1);

- dreptul de securitatea serviciului, 'fiind interzisa concedierea fara justa cauza sau din motive politice sau ideologice' (art.53);

- dreptul consumatorilor 'la calitatea bunurilor si serviciilor consumate, la formare si informare, la protectia sanatatii, a securitatii si a intereselor lor economice, ca si la repararea daunelor' (art.60);

- dreptul la securitatea sociala (art.63 pct.1);

- dreptul, pentru fiecare cetatean si familia acestuia, 'la locuinta de dimensiuni adecvate, in conditii de igiena si confort, care sa asigure intimitatea personala si caracterul privat al familiei' (art.65 pct.1).

3. Presedintele Republicii

Instituind un sistem semiprezidential, Constitutia Republicii Portugheze prevede alegerea presedintelui prin vot direct si popular; se prevad totodata si anumite limitari ale puterii prezidentiale, precum si un mecanism de responsabilitate a sefului statului.

Articolul 123 din Constitutie dispune ca 'Presedintele Republicii reprezinta Republica Portugheza, garanteaza independenta nationala, unitatea statului si functionarea reglementara a institutiilor democratice si este, totodata, Comandantul Suprem al Fortelor Armate'.

Candidaturile pentru postul de Presedinte al Republicii pot fi propuse de minim 7.500 si maximum 15.000 de alegatori. Candidaturile trebuie sa fie prezentate, cu 30 de zile inainte de data stabilita pentru alegeri, Tribunalului Constitutional.

Presedinte urmeaza a fi ales candidatul care obtine mai mult de jumatate din voturile exprimate valabil. Daca o asemenea majoritate nu va fi obtinuta la primul tur de scrutin, votul se va repeta in a 21-a zi de la primele alegeri, cu participarea numai a primilor doi candidati clasati, fiind ales cel care va obtine numarul cel mai mare de voturi.

Mandatul Presedintelui este de cinci ani; el va fi investit in fata Adunarii Republicii. Presedintele raspunde penal in fata Tribunalului Suprem de Justitie daca Adunarea Republicii, cu o majoritate de doua treimi, hotaraste trimiterea sa in judecata. In lipsa Presedintelui, atributiunile acestuia sunt indeplinite de Presedintele Adunarii Republicii.

Atributiile Presedintelui Republicii sunt similare celor pe care presedintele republicii le indeplineste in alte republici semiprezidentiale. De mentionat este insa si faptul ca el indeplineste functia de presedinte al Consiliului de Stat, organ politic consultativ care dispune totusi de o serie de atributiuni importante - ca de pilda aceea de a se pronunta asupra dizolvarii Adunarii Republicii si a organului de guvernare proprie din regiunile autonome, asupra declaratiei de razboi si de incheiere a pacii, precum si in cazul demiterii guvernului  'daca acest lucru este necesar pentru asigurarea functionarii normale a institutiilor democratice' (pct.2, art.198).

4. Adunarea Republicii

Dupa 'Revolutia garoafelor rosii', Portugalia a adoptat sistemul parlamentar monocameral.  

Adunarea Republicii constituie adunarea reprezentativa a tuturor cetatenilor portughezi, cuprinzand un numar de 230 de  deputati alesi pe circumscriptii, potrivit prevederilor Legii electorale, dintre care patru deputati reprezinta portughezii rezidenti in strainatate. Repartitia deputatilor pe partide este urmatoarea: Partidul Socialist (P.S.) - 112, Partidul Social-Democrat (P.S.D.) - 88, Partidul Popular (P.P. - fost crestin-democrat) - 15, Coalitia democratica (C.D.U.) - 15. Dintre cei 230 deputati, 30 sunt femei^[4]

O importanta prevedere este inscrisa in alineatul 3 al articolului 152 din Constitutie, care prevede ca 'Deputatii reprezinta tara si nu circumscriptiile in care au fost alesi'.

Deputatii sunt alesi potrivit sistemului reprezentarii proportionale si metodei Hondt.

De remarcat este dispozitia cuprinsa in art.157 din Constitutie, care prevede incompatibilitatea temporara intre calitatea de deputat si functia de ministru, pe timpul in care un deputat indeplineste aceasta calitate el fiind inlocuit de supleantul sau.

Deputatii pot prezenta proiecte pentru revizuirea Constitutiei, proiecte de legi sau rezolutii si propuneri de hotarari, pot sa interpeleze Guvernul asupra oricaruia dintre actele sale sau ale administratiei publice, sa ceara si sa obtina de la Guvern sau de la organele oricarei institutii publice elementele, informatiile si publicatiile oficiale pe care le considera utile pentru exercitarea mandatului lor. De asemenea, ei pot sa solicite constituirea unor comisii parlamentare de ancheta (art.159).

Deputatii nu raspund civil, penal sau disciplinar pentru voturile si opiniile exprimate in exercitarea functiilor lor. Ei nu pot fi retinuti sau arestati fara autorizarea Adunarii Republicii, in afara cazurilor de infractiuni pentru care pedeapsa este inchisoarea mai mare de trei ani sau in cazurile flagrante. Numai dupa inceperea procedurii penale impotriva unui deputat, Adunarea Republicii va hotari daca cel in cauza urmeaza sau nu sa fie suspendat din calitatea de deputat.

Adunarea Republicii dispune de competentele recunoscute tuturor forumurilor legislative in cadrul sistemelor parlamentare democratice.

De remarcat ca, in ceea ce priveste competenta in  materie legislativa, exista domenii care sunt de competenta exclusiva a Adunarii Republicii (de pilda, organizarea, functionarea si procedura in fata Tribunalului Constitutional, organizarea apararii nationale, dobandirea si pierderea cetateniei, invatamantul etc.), in timp ce in alte materii pot fi conferite guvernului 'autorizatii legislative', in baza unor legi de arbitrare, care trebuie sa defineasca obiectul, sensul, intinderea si durata autorizarii (art.168).

5. Alte prevederi constitutionale

In ceea ce priveste Guvernul (art.185-204), prevederile Constitutiei portugheze sunt, in general, similare dispozitiilor cuprinse in celelalte constitutii care consacra regimul semiprezidential. Observam, astfel, ca Presedintele Republicii Portugheze desemneaza pe primul ministru, iar nu si componenta Guvernului in intregul sau; numai programul Guvernului este supus Adunarii Republicii; ceilalti membri ai Guvernului sunt numiti de Presedintele Republicii, la propunerea primului ministru.

Potrivit art.201, Guvernul este competent sa emita decrete-legi in materiile care nu sunt rezervate Adunarii Republicii, iar in materiile care sunt rezervate Adunarii Republicii - numai pe baza autorizarii acesteia. Mai trebuie mentionat faptul ca Guvernul poate sa emita si decrete-legi de dezvoltare a principiilor sau a pozitiilor generale ale regimurilor juridice cuprinse in legile la care se refera (art.201, pct.1 lit.'c').

In ceea ce priveste tribunalele, Constitutia portugheza stabileste organizarea acestora si principiile pe baza carora acestea isi desfasoara activitatea. De remarcat ca, potrivit art.218, judecatorii sunt inamovibili, ei neputand fi transferati, suspendati, pensionati sau demisi decat in cazurile prevazute de lege. Judecatorii nu pot fi facuti raspunzatori pentru hotararile lor. Ei nu pot sa ocupe alte functii publice sau private, cu exceptia functiilor didactice sau de cercetare stiintifica de natura juridica, dar si acestea neremunerabile.

Tribunalul Constitutional este compus din 13 judecatori, dintre care 10 sunt desemnati de Adunarea Republicii, iar trei sunt cooptati de catre ceilalti 10. Sase dintre judecatorii desemnati de Adunarea Republicii (sau cooptati) sunt alesi in mod obligatoriu dintre judecatorii celorlalte tribunale, iar ceilalti - dintre persoane cu studii juridice. Mandatul judecatorilor Tribunalului Constitutional este de sase ani. Judecatorii se bucura de garantiile de independenta, inamovibilitate, impartialitate si neresponsabilitate, aplicandu-li-se toate prevederile legate de incompatibilitati, care sunt valabile in cazul tuturor judecatorilor.

In ceea ce priveste verificarea constitutionalitatii, exista prevederi speciale in legatura cu factorii care pot sesiza Tribunalul Constitutional in cazul legilor trimise spre promulgare sau al tratatelor internationale. O asemenea procedura este denumita 'aprecierea preventiva' a constitutionalitatii si trebuie efectuata intr-un termen de 8 zile de la data primirii actului. Cat priveste factorii care pot declansa 'aprecierea preventiva', acestia sunt: Presedintele Republicii, primul ministru sau o cincime din deputati, membri ai Adunarii Republicii.

Exista insa si posibilitatea declararii unor recursuri impotriva hotararilor unor tribunale care refuza aplicarea unor norme invocand neconstitutionalitatea, sau care aplica o norma a carei neconstitutionalitate a fost invocata in cursul procesului (art.280 pct.1). In primul caz, recursurile trebuie declarate de Ministerul Public, iar in cel de al doilea, de partea care a invocat neconstitutionalitatea. In unele situatii, Ministerul Public se poate adresa Tribunalului Constitutional si impotriva hotararilor care aplica norme considerate anterior neconstitutionale sau ilegale de catre Tribunalul Constitutional (art.280 pct.5). De asemenea, Ministerul Public este singurul care poate face recurs impotriva hotararii tribunalelor care refuza aplicarea normelor cuprinse intr-un act legislativ motivand ilegalitatea sa prin violarea unei legi cu valoare superioara (art.280 pct.2 lit.'a').

O procedura speciala se refera la neconstitutionalitatea prin omisiune, in situatiile in care nu s-au luat masurile necesare pentru respectarea normelor constitutionale. In asemenea situatii va trebui sa fie incunostiintat organul legislativ competent (art.283).

In ceea ce priveste puterea locala, Constitutia portugheza consacra o larga autonomie, unitatile locale ale administratiei fiind comunele, municipiile si regiunile administrative. Trebuie mentionat faptul ca desi in Portugalia puterea locala se bucura de autonomie, art.243 din Constitutie stabileste si existenta unor elemente de tutela administrativa, prin verificarea respectarii legii de catre organele locale.

De remarcat este si faptul ca in cadrul Constitutiei portugheze exista prevederi exprese cu privire la organizatiile de locatari (art.263-265), competente - printre altele - de a prezenta probleme in fata autoritatilor locale si de a participa la adunarile comunale.

O particularitate interesanta a Constitutiei portugheze, pe care dorim sa o semnalam, este reglementarea functiei publice (art.269) si a raspunderii functionarilor (art.271).

Elemente de specificitate prezinta si procedura de revizuire a Constitutiei, mai exact principiile carora nu li se poate aduce atingere prin legi de revizuire constitutionala. In comparatie cu Constitutia Romaniei, exista mult mai multe  prevederi de la care nu se pot admite derogari pe calea unei modificari constitutionale. Mentionam, in acest sens, pluralismul de expresie si organizare politica, separatia si interdependenta organelor de suveranitate, verificarea constitutionalitatii, independenta tribunalelor, autonomia organelor locale (art.288).