Democratia americana si sistemul sau de valori

Democratia americana si sistemul sau de valori

Viabilitatea si originalitatea sistemului politic american se datoreste intr-o masura importanta conceptelor fundamentale pe care s-a intemeiat si se intemeiaza democratia americana. Promovand neabatut imperativele libertatii, autodeterminarii si respectului drepturilor omului, democratia americana s-a afirmat prin sistemul  valorilor pe care le promoveaza, devenind un adevarat indreptar pentru numeroase popoare dornice de a-si afirma independenta in lupta cu orice fel de tendinte sau practici totalitare.

Este cat se poate de semnificativ faptul ca inca din anul 1620, cand un grup de emigranti (36 protestanti si 66 apartinand altor religii) s-au imbarcat pe nava 'Mayflower', indreptandu-se spre tarmul american, au semnat un document istoric 'Mayflower contract' (Conventia de pe Mayflower) prin care se angajau ca relatiile in viitoarea colonie sa se intemeieze pe principiile apararii in comun, autoguvernarii si intrajutorarii.

Exprimand un principiu care avea sa-si mentina viabilitatea dincolo de momentul in care a fost enuntat, presedintele Abraham Lincoln aratase ca 'nici un om nu este suficient de bun pentru a guverna un alt om, fara consimtamantul acestuia'^[1]. In aceste cuvinte se regaseste intreaga filozofie a democratiei americane care face din legitimitatea democratica forta puterii politice. Legitimitatea se intemeiaza, in conceptia americana, pe preeminenta ideii de drept, pe respectul neabatut al normelor constitutionale si al marilor principii politice consacrate prin legile statului. Indiferent de calitatile lor, oamenii politici sunt datori sa respecte in primul rand legea si, de aceea, intr-o schita preliminara a Constitutiei statului Massachusetts era inscrisa ideea ca acest stat are nevoie de 'un guvern de legi si nu un guvern de oameni'^[2]. In ceea ce priveste esenta guvernamantului american - si precizam ca prin aceasta nu se intelege numai guvernul propriu zis, ci insasi autoritatea, puterea publica - au fost emise numeroase ganduri de catre juristi, oameni politici, care tindeau sa aduca o cat mai mare precizare ideilor, scopului ce trebuie urmarit de puterea politica, relatiilor dintre aceasta si cetateni, cerinta perfectionarii sale in raport cu interesele poporului. Definind scopurile autoritatii publice in sistemul american, Secretarul de stat William Bryan preciza, de pilda, in 1915, ca prima indatorire a guvernantilor este 'sa-i opreasca pe acei care pericliteaza drepturile inalienabile ale individului, printre care sunt dreptul la viata, dreptul la libertate, dreptul de a cauta fericirea si dreptul de a avea o credinta'^[3]. Cunoscutul om politic si presedinte american Abraham Lincoln facea o precizare importanta in ceea ce priveste distinctia ce exista intre guvernamant si administratie: 'unul este perpetuu, cealalta este temporara si schimbatoare. Un om poate fi loial guvernamantului sau si totusi sa se opuna unor principii specifice si metode de administratie'^[4]

In ceea ce priveste scopurile guvernamantului, Lyndon Johnson preciza, in 1972, ca esenta acestuia trebuie sa fie preocuparea neobosita pentru bunastarea si demnitatea fiecarui individ^[5]. Adlai E.Stevenson arata la randul sau ca increderea publica este indispensabila pentru credinta in democratie^[6]. Legatura organica intre guvernamant si democratie reprezinta unul din punctele cele mai puternice ale conceptiei americane reflectata in constitutii si in alte documente  politice. Pe drept cuvant, presedintele William Henry Harrison estima - la 4 martie 1841 - ca singurul drept legitim de a guverna este o aprobare a puterii guvernului de catre cei guvernati^[7]

In conceptia politica americana separatia puterilor devine un principiu esential, menit sa asigure echilibrul intre cele trei puteri ale statului. Presedintele James Madison arata in aceasta  privinta ca acumularea tuturor puterilor - legislativa, executiva si judecatoreasca - in aceleasi maini, fie ale unuia singur sau ale unora putini, fie ereditari, autonumiti sau electivi, poate fi considerata pe drept cuvant ca cea mai buna definitie a tiraniei^[8]

In viziunea americana, un rol important revine Congresului. Acesta este chemat sa dea expresie unei autentice preocupari fata de grijile natiunii, sa ofere imaginea unui veritabil for deliberativ, in care problemele fundamentale ale natiunii sa fie dezbatute. Nu putem sa nu citam aici opinia unui filozof si om de stat irlandez, Edmund Burke - ades citata in manualele americane de drept constitutional - potrivit careia 'Parlamentul nu este un congres de ambasadori, ce exprima interese diferite si ostile, ci o adunare deliberativa a unei natiuni care are un singur interes, ca un intreg'^[9]. Un om politic american, Sam Rayburn, membru al Camerei Reprezentantilor inainte de primul razboi mondial, arata cu sinceritate, intr-o cuvantare rostita la 6 mai 1913, ca fusese ambitia sa inca din copilarie de a trai ziua in care concetatenii sai il vor fi ales in cea mai populara ramura a guvernamantului. El isi exprima speranta ca singura sa dorinta este de a ajuta legile intelepte si drepte ale tarii, astfel incat aceasta sa devina mai fericita si mai prospera^[10]. In viziunea sa, o asemenea aplicare a legilor de catre Congres in interesul tuturor cetatenilor era indispensabil legata de educatia patriotica, de indepartarea pasiunilor si prejudecatilor legate de interesele diferite sau chiar antagonice ale unor diverse regiuni. Desigur, oamenii, cetatenii fiecarui stat sau fiecarui district sunt singurii in masura sa decida asupra personalitatilor pe care urmeaza sa le trimita in forumurile reprezentative. Increderea in competenta celor propusi si competitia loiala caracterizeaza sistemul american. Acelasi Sam Rayburn - devenit Speaker - constata, de pilda, la 1 noiembrie 1942, ca in anii petrecuti ca membru al Camerei Reprezentantilor a observat ca era cel mai bine reprezentata comunitatea care avea cea mai buna capacitate de a selecta oamenii cei mai energici, cei mai inteligenti si cei mai integri. 'Un om de acest tip si caracter serveste mai eficient si mai efectiv atunci cand el raspunde in fata poporului sau'^[11]

Calitatile cerute oamenilor politici americani sunt cu atat mai mult necesare celor care urmeaza a fi alesi in fruntea statului si care trebuie sa dovedeasca o responsabilitate deosebita fata de milioanele de alegatori. Exprimand pozitia institutiei prezidentiale in Statele Unite, unul din marii presedinti ai acestei tari, Theodore Roosevelt, arata ca 'loialitatea noastra se datoreste in intregime Statelor Unite. Ea se datoreaza presedintelui numai si in masura in care el serveste in mod eficient Statele Unite. Este datoria noastra sa-l sprijinim cand serveste bine tara. Este datoria noastra sa ne opunem lui cand o serveste rau'^[12]. Harry Truman preciza, intr-o cuvantare rostita la 25 octombrie 1956 la San Francisco, ca functia legislativa a presedintelui este foarte importanta pentru acei oameni care nu au pe cineva care sa-i reprezinte in mod special. Dupa parerea sa, presedintele american este singurul lobbist pe care il au 150 de milioane de americani. Ceilalti 20 de milioane sunt in stare sa angajeze pe altii ca sa le reprezinte interesele, dar cineva trebuie sa se ocupe si de interesele celor 150 de milioane^[13]

Intr-o constatare de o mare profunzime facuta intr-un mesaj transmis posturilor de televiziune NBC si CBS la 19 septembrie 1968, Richard Nixon isi punea intrebarea: pentru ce cineva ar dori sa fie presedinte astazi? Raspunsul este nu gloria si faima; astazi sarcinile slujbei depasesc privilegiile. Aceasta nu pentru ca institutia prezidentiala ofera cuiva sansa 'de a fi' cineva, ci deoarece ii ofera sansa 'de a face ceva'^[14]

Sistemul politic american se intemeiaza pe recunoasterea drepturilor statelor ce constituie federatia americana. Abraham Lincoln arata, la Chicago, in 1858, ca tot asa precum individul este imputernicit de natura sa faca ce doreste cu el insusi si cu rodul muncii sale, in masura in care nu se interfereaza cu drepturile altor oameni, tot asa orice comunitate, ca stat, are dreptul de a face ceea ce doreste in legatura cu preocuparile sale, fara a se interfera cu drepturile altor state, iar guvernul federal in principiu nu are dreptul de a interveni in alte probleme decat aria problemelor generale care privesc tara ca un intreg^[15]. Cunoscutul jurist si presedinte al Curtii Supreme, John Marshall, aratase in 1819, in speta Mc Culloch v.Maryland, ca 'nici un visator politic nu a fost vreodata atat de nesabuit incat sa gandeasca sa sfarme frontierele care despart statele si sa topeasca poporul american intr-o masa comuna'^[16]

In ceea ce priveste sistemul judiciar american, acesta este astfel strucutrat incat sa asigure impartialitatea si aplicarea neabatuta a legilor. Respectul deosebit al americanilor fata de justitie decurge din convingerea ca ea poate corecta abuzurile puterii, afirmandu-si independenta si ocrotind in mod eficace drepturile si libertatile omului. Printr-o cunoscuta decizie a Curtii Supreme a Statelor Unite din 1803, in speta Marbury contra Madison, Curtea Suprema s-a facut celebra prin declaratia  presedintelui sau, John Marshall, potrivit careia 'un act incompatibil cu Constitutia este nul', ramurii juridice a guvernamantului revenindu-i sarcina de a restabili legalitatea^[17]

Referindu-se la dorinta poporului de a vedea promovata justitia, publicistul american Philip Randolph estima ca salvarea unei rase, a unei natiuni sau a unei clase trebuie sa vina dinauntrul sau^[18] Libertatea nu este concedata, ea se castiga; justitia nu este data, ea se revendica. O inscriptie apartinand unui autor neidentificat, aflata la intrarea Departamentului Justitiei din Washington, inscrie o idee draga tuturor americanilor, si anume aceea ca 'justitia in viata si conduita statului este posibila numai daca ea salasluieste mai intai in inimile si sufletele cetatenilor'^[19]