|
|
|
Un accent important al societatii este proprietatea in noile ei forme recunoscute si ocrotite atat prin legea fundamentala, cat si prin alte legi speciale. Fiind o totalitate de bunuri cei apartin unui proprietar, notiunea de proprietate poate fi folosita in mai multe sensuri. Insa in majoritatea lor proprietatea este un fapt constant in toate tarile si in toate timpurile. Cu cat omul se dezvolta si paseste pe calea progresului, cu atat el simte in inima sa dorinta de a fi proprietar si de a muncii zi si noapte pentru a-si atinge scopul. Ideea de proprietate indeamna omul la munca si ii face aceastuia munca mai usoara, deci proprietatea este naturala si necesara omului, fara dansa organizatia sociala este fara neputinta.
Dreptul la proprietate a cunoscut schimbari esentiale de-a lugul timpului, evolutia ei fiind consemnata si in istoria tarii noastre.
In societatea dacica- Epoca stabilitatii dacice ( cca 82 i. Hr. - 106 d. Hr. ) existenta unor obsti agricol-pastorale, formate din oameni liberi care stapaneau pamanturile printr-o imbinare a proprietatii commune cu cea privata. Aceasta imbinare este remarcata si de V. Hanga, cand multe popoare in epoca de formare a statuluiuneste principiul proprietatii private cu cel al proprietatii obstesti.
Trecerea de la organizarea gentilica la organizarea statala a determinat essential raportul dintre proprietatea comuna sic ea private. Astfel proprietatea comuna va pierde teren fata de cea private. La inceput proprietatea private exercitata asupra bunurilor mobile necesare traiului (alimente, unelte, arme etc. ) va include treptat si bunurile immobile ( casa si anexele ei). Diferentierile de avere din cadrul obstii gentilice au concentrate o vasta proprietate funciara de tipul latifundiilor romane in mana aristocratiei dacice, iar in obstea teritoriala dacica proprietatea asupra terenurilor arabile a ramas comuna asa cum demonstreaza versurile lui Horatiu. Terenul arabil ara impartit in loturi si repartizat unora dintre membrii comunitatii, iar recolta intra in proprietatea private a celor care cultivasera acele loturi.
1. In Dacia romana ( 106- 205 )- proprietatea este de trei feluri: - provinciala
quiritara
peregrine.
Dacia era considerate proprieate a imparatului(praedia tributaria) consacrand o proprietate provincial ape seama cetatenilor romani. Peregrinii puteau detine si ei o proprietate cu conditia sa li se acorde ius commercicum . Proprietatea provinciala rezerva doar posesia sau uzufructul, cu toate acestea, in fapt, proprietarii provinciali se manifestau asemenea unor proprietari quiritari. Ei puteau dispune asupra pamantului prin acte atat printer cei vii cat si prin acte pentru cauza de moarte. Proprietatea provinciala era ocrotita printr-o actiune reala speciala construita dupa modelul actiunii in revendicare ce ocrotea proprietatea quiritara.
Proprietatea quiritara( dominiumex iure quiritum) exita in provincie doar daca un anumit teritoriu dobandea ius italicum, iar titularii ei erau scutiti de plata impozitului funciar.
Peregriniicare nu detineau ius commercicum se bucurau de o proprietate peregrine. Proprietatea peregrinilor era dobandita de regula prin ocupatiile si traditiilor lor. Ocrotirea proprietatii peregrinilor in cazul cand a fost dobandita de catre un fals proprietar s-a realizat printr-o prescriptie de lunga durata(presciptio longi temporis) create la sfarsitul sec. al II- lea. In cazyl in care peregrinul nu mai era posesor dreptul sau de proprietate era ocrotit printr-o actiune de revendicare acordata de magistrate cu fictiune ca peregrinul este cetatean roman.
2. Evul mediu-Epoca obstilor satesti(275-sec. VII)la baza vietii soci-economice si juridice a obstii vicinale a stat stapanirea " de-a valma" a pamantului agricol, a apelor, pasunilor si padurilor. Asupra acestei proprietati devalmase toti membrii obstei aveau drept egal de folosinta. Stapanirea privata viza proprietatea asupra bunurilor mobile la care se adauga si proprietatea private imobiliara. La inceputul feudalismului fondul funciar agricol mai era impartit periodic in folosinta unor membrii ai obstei pentru ca mai apoi si treptat parti din terenul agricol comunsa fie delimitat si repartizat in folosinta exclusive si perpetua a familiilor din obste. Obstea pastra asupra acestuia un drept superior de supraveghere si control. Delimitarea bunurilor aflate in stapanire se facea fie prin inscrierea unor insemne familiale distinctive pe bunurile miscatoare( animale), fie prin ingradirea celor nemiscatoare( case, terenuri).
3. Epoca tarilor( sec. IX-XIV) destramarea obstilor satesti a dus la aparitia raporturilor de aservire tipic feudala si a taranimii aservite pe langa cea libera, dezvoltarea unor targuri si orase dotate cu privilegii si conturarea unei conduceri statale formate din jupani, cnezi si voievozi inconjurati de o aristocratie feudala au determinat o diferentiere de sataut social si economic concretizata intr-un statut juridic diferentiat. Proprietatea private s-a dezvoltat in continu, determinand o consolidare a normelor cutumiare legate de dreptul de precumparare(protimisis) si rascumparare, acordand rudelor si vecinilor alienatorului intaietatea la cumparare in fata restului membrilor obstii. Dezvoltarea productiei mestesugaresti in targuri si dezvoltarea proprietatii private au condos la dezvoltarea raporturilor contractuale de drept commercial.
4. Evul mediu dezvoltat- dreptul la proprietate a dat expresie raportuilor dintreprincipalii protagonisti ai vietii juridice, politice si economice ai perioadei: domnul, boierii, clerul inalt, orasenii si taranii. De aceea existenta unei ierarhii a starilor a avut la baza o stricta ierarhizare a dreptului de proprietate. Suprapus celorlalte forme de proprietate se situa dreptul de proprietate emitenta( dominium eminens) al domnului ca drept real superior exercitatasupra intregului fond funciar al tarii, indifferent ca se afla sau nu in proprietate private. Din acest drept al domnului decurgeau o serie de prerogative: dreptul de a emite hrisoave in materie de proprietate funciara, dreptul la " darea calului", dreptul de retract succesorel, dreptul de a supraveghea si a dispune de bunurile imobiliare ce nu se aflau imn proprietate private si care formau obiectul proprietatii domniei. In calitatea sa de stapan"emitent", domnul gestiona acele bunuri pustii sau ale nimanui care intrau in patrimonial tarii sub forma de proprietate domneasca.
Subordonata dreptului emitent al domnului se situa proprietatea nobiliara. Aceasta apartinea boierilor, bisericii, precum si domnului in calitate de stapan feudal. Ea se exercita atat asupra unor bunuri mobile cat si a celor immobile, in centrul acesteia a stat prprietatea funciara sau domeniul feudal. Domeniul feudal se impartea in rezerva senioriala, ansamblul loturior aflate in folosinta taranilr aserviti si bunurilor aflate in folosinta comuna.
Proprietatea boiereasca apartinea fie aristocratiei laice, fie aristocratiei bisericesti, iar originea proprietatii laice este donativa.
Proprietatea bisericeasca apartinea mitropoliilor, episcopilor si manastirilor. Ea cuprindea terenuri, sate, munti, branisti, mori scutite de regula de dari si scoase din circuitul civil.
Proprietatea domnesca era proprietaea mobilara si imobiliara, constituita in principal din targuri si satele apartinatoare pe care domnul le stapanea ca orice alt stapan feudal cu titlu de domeniu privat.
La baza ierarhiei proprietatii feudale se afla proprietatea taraneasca. Aceasta era de doua felri: proprietatea taranilor liberi si proprietatea taranilor aserviti.
Proprietatea taranilor liberi era fie devalmasa, fie individuala. Proprietatea devalmasa juca un rolimportant in obstea taraneasca libera si se exercita asupra pasunilor, padurilor si apelor aflate in cadrul hotarului satului, iar proprietatea individuala se exercita asupra terenului arabil casei de locuit si curtii si asupra unor terenuri amenajate prin munca scoase de sub valmasie: viile, livezile, gradinile de legume etc.
Proprietatea taranilor aserviti cuprindea inventarul agricol, casa de locuit si toate bunurile din domeniul feudal realizate prin munca personala. Toate acestea existau in Tara Romaneasca si Moldova, iar in Transilvania dreptul de proprietate s-a impus unor limite dupa modelul ius eminens-ius utile-ius precarium.
Dominium eminens s-a manifestat prin multiple atributii. Regele avea dreptul sa incuviinteze toate tranzactiile imobiliare facute de proprietarii de mosii. El putea recurge sau renunta la rectractul succesoral, intrand in stapanirea succesiunilor vacante si dispunea dupa bunul sau plac de pamanturile pustii sau parasite, daruindu-le oamenilor sai de incredere.
Proprietatea nobiliara a cunoscut diverse moduri de dobandire- mostenirea sau achizitionarea, cel mai important a fost donatia facuta de rege sau principe in cadrul raportului contractual vasalic.
Proprietatea bisericeasca a luat atat in cadrul proprietatii imobiliare cat si in cadrul proprietatii mobiliare forma devalmasiei. Actele de dispozitie asupra terenurilor de bastina s-a facut cu respectarea dreptului de precumparare si rascumparare in favoarea rudelor si a vecinilor.
Proprietatea iobagilor cuprindea doar bunuri mobile si bunuri immobile dobandite prin munca proprie sau diferite acte juridice. Asupra terenului arabil numit sesie aveau doar posesia si un drept nelimitat de folosinta, in schimb taranii aserviti trebuia u sa plateasca stapanului domeniului o renta feudala.
5. Epoca fanariota(1711-1821)Dreptul la proprietate funciara a evoluat de la proprietatea limitata spre proprietatea deplina( de tip roman). Eliberarea taranilor nu a fost insotita de de castigarea unui drept de proprietate asupra terenului pe care acestia il aveau in folosinta. Clacasii si-au pierdut dreptul de folosinta ereditara recunoscut, expropriidu-l pe taran de dreptul sau de folosinta, boierul si-a asumat un drept de proprietate exclusive. Intr-un cuvant si-a reunite dreptul de dispozitie si dreptul de folosinta intr-un drept de proprietate"desavarsit si neimpartit". Astfel clacasul a devenit in baza unui contract de emfiteoza "locuitor pe baza de invoiala", ia dat drept de folosinta nelimitat asupra unuei bucati de teren in timp ce proprietarul isi mentinea asupra aceluiasi teren nuda proprietate. Intre anii 1815-1818 dreptul de preferinta a taranilor la arendarea mosiei s-a eliminate, astfel boierii si-au consolidatdreptul absolute de proprietate. In trecerea spre proprietatea de tip absolute s-au pastrat si limitarile de tip feudal ale proprietatii prin intermediul reglementarilor oficiale a protimismului. Codificarea acestei institutii s-a realizat in aceasta perioada sub influenta dreptului bizantin si sub controlul domniei ce urmarea o protectie a celor saraci fata de puternici si bogati(Pravilniceasca condica).
6. Statul roman intre feudalism si modernitate(1821-1858)
In cadrul revolutiei lui Tudor Vladimirescu din 1821 in sirul destul de numeroaselor programe ale miscarii exista si " Cererea norodului romanesc"( ianuarie 1821) in care Tudor Vladimirescu cerea privilegiile starii nobiliare si clacasia, relaxarea fiscalitatii si eliminarea abuzurilor, introducerea domniei pamntene si a unor lefuri fixe.
In perioada neoabolismului austriac(1849-1860) Transilvania se transforma intr-o tara de coroana sub denumirea Marele principat al Transilvaniei. O consecinta a revolutiei transilvanene a fost si realizarea unei reforme agrare. Intre8-20 iunie 1848, Dieta transilvaneana desfiinteaza robotele si dijmele fostilor iobagi, recunoscandu-i proprietari asupra pamanturilorurbariale in schimbul unei rascumparari achitate pe calea impozitelor. Dupa revolutie, autoritatile austriece recunosc patentele urbariale si in 1854 trecerea pamanturilor urbariale in proprietatea fostilor iobagi cu posibilitatea pentru jeleri de a-si rascumpara indatoririle fata de vechii stapani platind valoarea prestatiilor unui an inmultita cu 20 sau cedand mosierilor o parte din pamantul primit atunci.
In Tara Romaneasca si Moldova odata cu revolutia din 1848 prin programele de reforma, petitiile de drept si proiectele de constitutie se urmareau reformarea din temelii a societatii si statului roman, pornind de la prerogativele si modul de alegere a dodomnului pana la raporturile dintre tarani si proprietari.
In perioada 1830-1859, dreptul romanesc a evoluat spre conturarea deplina a unui system juridic modern in care ramurile dreptului, avand in frunte dreptul constitutional s-a divizat in dreptul public si dreptul privat. Raportul de dependenta economica dintre mosierii proprietary si taranii clacasi s-a mentinut pana in 1864, in ciuda numeroaselor programe de reforma sociala. Prin desfiintarea dependentei personale a taranilor aserviti, Regulamentele vorbeau despre "drepturile sfinte ale proprietatii" si foloseau termenul de boier " proprietar"fata de taranul "muncitor". In cazul in care proprietatea era modesta, proprietarul putea dispune liber de 1/3 din mosie, iar celelalte 2/3 trebuia sa fie date cu drept de folosinta tarnilor muncitori. Mosierul pastra nuda de proprietate sin u avea dreptul de a-si greva proprietatea de dreptul grevat de lege. In schimbul dreptului de folosinta taranul trebuia sa presteze in baze contractuale un numar de 12 zile de claca. Utilizarea contractului de arenda nu a valorificat echitabil munca taranului clacas, in conditiile in care contraprestatia era mult mai mare decat dreptul de folosinta acordat. Reglementarile lui Barbu Stirbei de la 1851 consacrau pe deplin dreptul absolute de proprietate al mosierului, considerandu-l pe acesta proprietar absolute, iar pe taran stapan absolute al persoanei si muncii sale. Aceasta viziune asupra dreptului de proprietate imobiliara insa nu a fost impartasita nici de mosieri si nici de tarani . In jurul revolutiei de la 1848, s-a conturat opinia conform careia taranii aveau un drept de coproprietate asupra mosiei, impreuna cu boierul. Odata cu dezvoltarea economiei de tip capitalist si consolidarea dreptului absolute de proprietate au condos la desfiintarea dreptului de preemtiune, acesta fiind aplicat in cazulproprietatii devalmase din obstile taranesti.
7. Epoca lui Cuza(1859-1866)-cea mai importanta reforma sociala a domniei lui Cuza a fost reforma agrara.
Prin legea pentru reglementarea proprietatii rurale din 14-26 august 1864, taranii deveneau proprietari ai loturilor desprinse din mosia boiereasca.
Ea s-a realizat prin asimilarea dreptului de folosinta al taranilor cu un drept de coproprietate indiviza. Ca urmare, mosierii dobandeau proprietatea absoluta, sacra si inviolabila asupra 1/3 din mosie, iar restul de 2/3 intra fara nici un fel de despagubire, in proprietatea taranilor. Legea agrara realize si desfiintarea clacasiei; taranul devenea de plin stapan al atributelor personalitatii sale juridice, iar raporturile cu mosierii urmau a se realize in baza unor invoieli libere ce nu puteau depasii durata de 5 ani. Taranul trebuia sa plateasca mosierului o rascumparare stabilita in functie de zona geografica si de inventarul agricol al gospodariei sale.
8. Epoca liberalismului ( 1861-1867 )- in Transilvania s-a aplicat Codul civil austriac din 1811 si cu privire la cartile funciare.
9. Perioada interbelica ( 1918-1938 )- prin Constitutie se conferee proprietatii private o functie sociala a permis statului sa intervina in reglementarea amanuntita a regimului ei in scopul de-a restrange caracterul ei 'absolut'. Proprietarea funciara taraneasca s-a bucurat de o atentie speciala prin adoptare in anii 1920-1921 al legilor agrare pentru toate pronvciile tarii. Pamaturile mosierilor au fost vandute taranilor de catre stat, iar in 1929 a fost aprobata o lege pentru reglementarea circulatiei pananturilor dobandite prin legile de improprietarire care a permis din nou concentrarea pananturilor in mainile unor mai mari proprietari.
10. Regimul dictaturii regale ( 10 februarie 1938-6 septembrie 1940 )- Constitutia din 1938 consacra expres proprietatea publica sic ea private pe care le considera inviolabile. Ea a accepta o expropriere pentru cauza de utilitate publica. In epoca dictaturi antonesciene in timp ce a promovat consolidarea domeniului privat al statului, a elaborat o legistatie menita sa limiteza dreptu de proprietate absoluta.
In perioada carlista inviolabilitatea domiciliului a fost permanent incalcata.
BIBLIOGRAFIE:
MANUEL GUTAN, ISTORIA DREPTULUI ROMANESC, ED. HAMANGIU-2008
