ARGENTINA - Istorie si evolutie politica, Analiza prevederilor Constitutiei din 1994

ARGENTINA

1. Istorie si evolutie politica

Amerigo Vespucci a stimulat cercetarile ce aveau sa duca la descoperirea lui Rio de la Plata de catre Juan Diaz de Solis, in 1516, si a stramtorii Magellan, de Ferdinand Magellan, in 1520. Acesti doi calatori au pus in lumina contururile Coastei atlantice a ceea ce se numeste astazi Argentina. Incercand sa-si constituie o asezare in sus de la Plata, pe care au denumit-o Mar dulce sau Marea proaspata, Solis si putinii sai prieteni au fost ucisi de catre indieni intr-o ambuscada. Supravietuitorii acestei expeditii s-au intors in Spania. Rio de la Plata nu a mai fost explorat pana cand Magellan a ajuns acolo, in 1520 si apoi, dupa el, Sebastian Cabot, in 1526. Cel din urma i-a reunit pe supravietuitorii expeditiei lui Solis, care vorbeau despre bogatiile regiunii. Cabot a descoperit raurile Parana si Paraguay si a pus bazele primei asezari spaniole in bazinul la Plata - Sancti Spiritus¹.

O alta expeditie a pornit din Spania in 1528, sub comanda lui Diego Garcia, un fost ofiter din expeditia lui Solis.

Toate expeditiile, de fapt, cautau o incantatoare 'cetate a cezarilor', o varianta a Eldorado-ului, care a incitat, de altfel, numeroase expeditii si explorari in aceasta perioada. Baza de la Sancti Spiritus a fost si ea distrusa ca urmare a unui atac al indienilor.

O noua expeditie spaniola a avut loc in 1535, sub conducerea lui Pedro de Mendoza, care a sfarsit, de asemenea, in mod tragic. In acelasi timp, o expeditie sub conducerea lui Juan de Ayolas si Domingo Martinez de Irala a incercat sa urce pe raurile Plata si Paraguay. Ambele expeditii pornisera din Buenos Aires, dar putinii colonisti care locuiau acolo s-au deplasat in 1541 spre Assuncion, care a ramas in tot acest timp rezidenta permanenta in zona si care a jucat un rol important in cucerirea Argentinei de Nord. In 1580, Buenos Aires este refondat de Juan de Garay cu sprijinul locuitorilor din Assuncion, dar mult timp a ramas izolat de zona de Nord.

In aceasta perioada se inregistra o emigratie foarte slaba din Spania, datorita atractiei mult mai puternice pe care o exercitau pe atunci Mexic asupra spiritelor dornice de aventura, Peru si alte colonii spaniole. Cu toate acestea, o societate puternica s-a dezvoltat chiar din primele comunitati, cu sprijinul fortei de munca indiene si sprijinul cailor, catarilor si navelor importate de catre spanioli. La acestea se adaugau produsele naturale ale tarii, care erau exploatate cu forta de munca indiana. Misiunile catolice au indeplinit si ele un rol remarcabil in procesul de colonizare.

In perioada coloniala, din punct de vedere politic Argentina constituia o provincie ce facea parte din vice-regatul Peru, pana in 1776. Trei din orasele sale - Tucuman, Cordoba si Buenos Aires - au dobandit o anumita faima in aceasta regiune si au contribuit mult la edificarea unitatii nationale argentiniene.

Miscarea de independenta a inceput odata cu lupta impotriva invaziei britanice a zonei Buenos Aires, in 1806-1807. Interventia lui Napoleon in Spania a impartit tara intre sprijinitorii celor doua guverne rivale: unul dintre acestea era condus chiar de fratele lui Napoleon, Joseph Bonaparte, iar celalalt fusese creat de o junta patriotica in numele regelui exilat Ferdinand al VII-lea si era sprijinit de britanici. Miscarea legitima era sprijinita mai mult de creoli decat de spaniolii originari. In aceasta perioada orasul Buenos Aires - ca si alte asezari - era condus de un consiliu municipal care se numea cabildo. O asemenea institutie spaniola s-a dezvoltat in colonii inca din secolul XVII. Desi puterile sale erau limitate, el era singurul organ care le-a dat colonistilor experienta autoconducerii. Cu timpul, cabildo a devenit un fel de organizatie deschisa, un fel de adunare publica a orasului, care includea membri importanti ai comunitatii. La 25 mai 1810, un asemenea cabildo deschis a pus bazele unui guvernamant autonom, care urma sa administreze vice-regatul la Plata in numele regelui Ferdinand al VII-lea. Cu toate acestea, cand Ferdinand si-a restaurat puterea, in 1814, el s-a dovedit a fi unul dintre cei mai rai regi pe care i-a avut Spania. In consecinta, o adunare care a reprezentat majoritatea locuitorilor tarii s-a reunit la San Miguel de Tucuman si la 9 iulie 1816 a proclamat independenta tarii, sub numele de Provinciile Unite de la Rio de la Plata. Noul stat independent a avut de facut fata unor ciocniri cu fortele spaniole care amenintau tara de la bazele lor din Peru, pana cand si aceasta tara a fost eliberata de sub dominatia spaniola de Jose de San Martin si Simon Bolivar, in 1820-1824. Consolidarea independentei statului Rio de la Plata a fost legata de indepartarea spaniolilor si proclamarea independentei de catre provinciile spaniole vecine.

Dupa o scurta perioada in care se manifesta rivalitatea intre doua organizatii politice, guvernul revolutionar permanent de la Buenos Aires si Liga popoarelor libere, ambele organizatii s-au destramat si se parea ca orasul Buenos Aires isi va pierde pozitia ca sediu al Guvernului national. In toate provinciile, pe atunci, s-au ridicat lideri militari care si-au asumat puterea. Intrucat intre diferitele provincii existau mari deosebiri, orasul Buenos Aires era singurul in masura sa ia initiativa unificarii tarii. In provincia Buenos Aires s-a afirmat 'partidul ordinii', care - preluand puterea de la militari - a intreprins o politica de reforme si de consolidare a statului, bucurandu-se de sprijinul proprietarilor rurali si al comerciantilor urbani.

In decembrie 1824 s-au desfasurat lucrarile unei prime adunari constituante, care a creat functia de presedinte al republicii si l-a ales pe Bernardino Rivadavia ca prim presedinte. Au urmat un razboi civil si un razboi impotriva Braziliei, care au dus la demisia lui Rivadavia. Puterea a fost preluata de colonelul Manuel Dorrego, sprijinit de anumite grupuri locale de interese. In 1828, in timpul presedintiei sale, Uruguayul se desprinde de Argentina, desi fusese considerat indispensabil pentru integritatea nationala a acestei tari. Dupa mai multe confruntari intre diferiti lideri locali, puterea este preluata de Juan Manuel de Rosas (1829-1852), care a reusit sa obtina un sprijin mult mai mare decat predecesorii sai, fiind sustinut de mosieri, de exportatori si de alte grupuri de interese. El reuseste sa reuneasca provinciile intr-un sistem federal, sub conducerea orasului Buenos Aires. Rosas nu a avut o presedintie usoara, fiind nevoit sa faca fata unor rebeliuni si disputelor pentru influenta in zona, din partea Braziliei si Uruguayului.

Intre timp se produce o dezvoltare economica a unor orase care se aflau, in trecut, cu mult in urma provinciei Buenos Aires. Printre acestea se remarca Santa Fe, unde in 1852 generalul Urquiza reuneste o Conventie constitutionala la care orasul Buenos Aires a refuzat sa participe, dar unde este adoptata o noua constitutie pentru intreaga tara, care intra in vigoare la 25 mai 1853. Provincia Buenos Aires, care a refuzat cativa ani sa se alature noii confederatii, a sfarsit prin a fi incorporata de catre Urquiza prin forta armata. Urquiza a fost urmat la presedintie de Santiago Derqui, care a ajuns la o intelegere cu guvernatorul din Buenos Aires, Bartolomeu Mitre. Urquiza i-a recunoscut acestuia dreptul de a conduce tara, dar si-a pastrat pentru el autoritatea asupra provinciilor Entre Rios si Corrientes. Noul presedinte Bartolomeu Mitre (1862-1868) si-a vazut slabita puterea datorita fortelor de opozitie. In aceasta perioada, Argentina, Brazilia si Uruguay se aliaza intr-un razboi de uzura impotriva Paraguayului. Desi procesul de edificare a statului national pare sa prinda contur, el nu duce la consolidarea gruparilor liberale care il sustinusera pe Mitre in 1861-1862. Armata refuza sa sprijine politica presedintelui si unul dintre nepotii lui Rosas reuseste chiar sa-i convinga pe militari sa-l sprijine pe candidatul prezidential Domingo Faustino Sarmiento, originar din San Juan. Acesta este urmat la putere de Nicolas Avellaneda, ministrul sau de justitie si educatie, care are de facut fata unor dificultati economice. Avellaneda a adoptat o politica de austeritate si a incercat sa incheie un acord cu fortele in declin ale nationalismului liberal. La conducerea statului a urmat generalul Julio Argentino Roca, originar din Tucuman, care desfasurase cu succes operatiuni militare in luptele cu indienii. In timpul sau, tara a fost dominata de partidul autonomiei nationale, care se compunea dintr-o alianta a unor variate grupuri de interese. Formula lui Roca 'Pace si administratie eficienta' ii satisfacea pe multi oameni de afaceri si proprietari agrari, care vedeau cu ochi buni expansiunea economica a Argentinei. Dar perioada de expansiune economica a urmat dupa criza din 1890, care a fost insotita de o criza politica. In consecinta, dupa 1890 s-a afirmat in viata politica un nou partid - Uniunea civica radicala. Revenit la putere, Roca nu a reusit sa amelioreze prea mult situatia, iar sistemul politic argentinian vadea tot mai mult necesitatea unei reforme a mecanismului electoral. In 1912, presedintele Roque Saenz Pena a convins Congresul sa adopte o lege cu privire la sistemul electoral, care instaureaza votul obligatoriu si secret pentru toti cetatenii barbati majori. Hipolito Irigoyen devine primul presedinte ales prin acest sistem de vot.

A urmat o perioada de afirmare a Frontului radical, care a pus capat sistemului patronajului politic folosit de conservatori pentru a-si promova candidatii. Administratia radicala a dovedit totodata preocuparea pentru a-si extinde baza politica si pentru a ajunge la intelegere cu uniunile muncitoresti moderate. Ea elaboreaza chiar un plan de reforma universitara. Sistemul se dovedeste ineficace in conditiile crizei din 1929, care provoaca o actiune a militarilor pentru a prelua puterea politica in tara.

O lovitura de stat militara, care l-a inlaturat de la putere pe presedintele Irigoyen, a instalat ca presedinte pe generalul Jose Felix Uriburu, favorabil ideilor fasciste. A urmat apoi la presedintie un alt general - Justo, sprijinit de o coalitie de conservatori si socialisti independenti, ales cu o larga majoritate. Noul presedinte a trebuit sa faca fata unor dificultati economice si chiar obligat sa efectueze reforme nepopulare, ca de pilda restructurarea sistemului monetar. Urmatorul presedinte, Roberto Ortiz, a solicitat interventia federala in provincia Buenos Aires, aflata in mainile unei oligarhii conservatoare corupte. Dupa retragerea sa din motive de sanatate, urmatorul presedinte - Ramon S.Castillo - a restaurat puterea coalitiei conservatoare.

La izbucnirea celui de al doilea razboi mondial, Argentina si-a declarat neutralitatea. Presedintele Castillo a pierdut puterea ca urmare a unei lovituri de stat condusa de ministrul sau de razboi, generalul Pedro P.Ramirez.

Perioada care a urmat a fost confruntata cu alegerea intre sistemul reprezentativ si instalarea unei dictaturi militare. Generalul Ramirez, devenit presedinte in 1943, a mentinut neutralitatea, dar a instaurat un regim autoritar, stabilind cenzura presei si dizolvarea partidelor politice. Sub presiunea Statelor Unite, el a rupt relatiile diplomatice cu Germania. Desi un alt conducator militar i-a urmat la putere, generalul Edelmiro J.Farrell, presiunile pentru intoarcerea democratiei erau tot mai puternice.

O stabilizare a tarii se obtine in momentul in care Juan Domingo Peron devine presedinte. El ocupase anterior functiile de ministru al muncii, iar apoi vice-presedinte si ministru de razboi. In toate activitatile sale el reusise sa obtina un important sprijin popular, inclusiv din partea sindicatelor. Pentru a candida in alegeri, Peron a organizat Partidul muncii, care s-a impus repede pe scena politica, si a reusit sa obtina controlul ambelor Camere ale Congresului. Perioada presedintiei lui Peron a fost foarte importanta in viata politica a Argentinei, el efectuand o serie de reforme sociale si economice (nationalizarea transporturilor, a unor ramuri ale industriei, etatizarea comertului exterior, separarea deplina a bisericii de stat s.a.). Cu toate acestea, stilul sau de conducere era autoritar si individualist.

Dupa o perioada de prosperitate, inflatia a inceput sa se arate si tara a inceput sa cunoasca dificultati. Reforma constitutionala din 1949 i-a permis lui Peron sa fie reales in 1951, dar guvernul sau a inceput sa adopte tot mai mult o orientare conservatoare, in special dupa moartea sotiei presedintelui, Eva Peron, in iulie 1952, puternica personalitate politica, care a dat regimului peronist imaginea unei democratii populare. Dupa moartea Evei Peron, presedintele nu a mai reusit sa mentina situatia sub control, avand de facut fata unor nemultumiri din partea studentilor si a bisericii.

Dupa lovitura de stat care l-a obligat pe Peron sa paraseasca tara (septembrie 1955), Argentina cunoaste tot mai accentuate interventii ale fortelor armate in viata politica a statului. Puterea este preluata succesiv de generalul Lonardi si apoi de generalul Pedro Eugenio Aramburu, devenit presedinte in noiembrie 1955. Noul regim militar a dizolvat partidul peronist si a trecut sindicatele sub administrarea statului. Cu toate acestea, peronistii au pastrat o considerabila putere politica si in 1958 l-au sprijinit pe Arturo Frondizi, un lider radical care a promis sa le permita reintoarcerea in viata politica. Devenit presedinte, Arturo Frondizi a manifestat un puternic interes pentru atragerea investitorilor straini, ducand totodata si o campanie impotriva inflatiei, devenind nepopular datorita masurilor intreprinse. Peronistii, reorganizati in 1962, au redobandit controlul asupra unor importante provincii, inclusiv provincia Buenos Aires. Fortele armate insa i-au retras sprijinul acordat lui Frondizi, au dizolvat Congresul si au instalat un guvern care si-a desfasurat activitatea 18 luni, prezidat de Jose Maria Guido, presedintele pro tempore al Senatului.

Alegerile din iulie 1963 au consacrat victoria lui Arturo Ilia, candidatul Uniunii populare radicale civice. Acesta a incercat sa revitalizeze politica economica a lui Frondizi, dar incercarile sale de a limita puterea peronistilor s-au dovedit ineficiente. Peronistii au sprijinit o incercare de forta din iunie 1966, care l-a adus la putere pe generalul Juan Carlos Ongania. Perioada lui Ongania a fost marcata de razmerite, rascoale si manifestari studentesti. In acelasi timp, buna functionare a institutiilor statului era periclitata de actiunile armatei populare revolutionare (un grup trotkist) si de grupurile peroniste, dintre care Montoneros au capturat si ucis pe fostul presedinte Aramburu, care organiza o miscare de reintoarcere la regulile constitutionale. In aceste conditii, fortele armate au rasturnat guvernul Ongania, in iunie 1970. Generalul Roberto Marcelo Levingston a luat locul lui Ongania si a fost inlocuit, la randul sau, de catre generalul Alejandro Agustin Lanusse. In martie 1973 a fost ales presedinte Hector Campora, cu sprijinul unei coalitii peroniste, Frontul justitialist de eliberare. Dupa alegeri, Hector Campora cedeaza puterea lui Peron, reintors in tara. Acesta este ales, tot in 1973, ca presedinte al statului, avand ca vice-presedinte pe sotia sa, Maria Estella Martinez de Peron. Noua sa politica economica imbina stabilizarea monetara cu controlul preturilor si veniturilor si limitarea profiturilor exportatorilor agrari. Moartea lui Peron, la 1 iulie 1974, aduce in fruntea statului pe sotia sa. Noua presedinta nu reuseste sa se mentina la putere, iar increderea exagerata a acesteia in Lopez Rega se dovedeste defavorabila imaginii sale politice. Puterea este preluata din nou de militari, la 24 martie 1976, care constituie o junta militara, alcatuita din comandantii celor trei arme. Congresul national este dizolvat iar activitatea partidelor politice si a sindicatelor este suspendata. Generalul Jorge Rafael Videla este desemnat presedinte de catre junta, iar in 1978 este reales pentru un nou mandat, pana in martie 1981, cand functia sa este preluata de Roberto Viola.

La 12 decembrie 1981, presedintele Viola se retrage din motive de sanatate, atributiile sale fiind preluate in ziua urmatoare de general locot.Leopoldo Galtieri, comandantul sef al armatei. Acesta, spre deosebire de predecesorii sai Videla si Viola, hotaraste sa-si pastreze functiile militare si sa ramana membru al juntei. Junta militara are de facut fata insa unor mari dificultati de ordin economic, precum si unor diferende cu Chile referitoare la Canalul Beagle si cu Marea Britanie privind insulele Malvine (Falkland). Esecul conflictului militar cu Marea Britanie duce la retragerea lui Galtieri din functia de presedinte, la 17 iunie 1982. Noul presedinte devine generalul Reynaldo Bignone, care permite activitatea partidelor politice si anunta alegeri generale. Cu sprijinul peronistilor si al gruparilor radicale, alegerile sunt castigate la 30 octombrie 1983 de Raul Alfonsin, un jurist care decreteaza o amnistie dar anunta judecarea unor membri ai fostelor guverne militare. Mai multi membri ai fostei junte militare sunt condamnati, inclusiv Videla si Viola. Galtieri, achitat in proces, va fi condamnat in 1986 pentru incompetenta sa si a altor ofiteri in timpul razboiului din insulele Falkland. Actiunile intreprinse impotriva militarilor duc la rebeliuni deschise impotriva noilor autoritati, militarii opunandu-se judecarii unor ofiteri pentru activitatile anterioare. Programul lui Alfonsin, un program de austeritate, 'Planul austral' - de la denumirea noii monede nationale australul - se dovedeste eficace pentru a stopa inflatia si pentru a reinstala increderea in economia argentiniana. Alegerile din 1989 il aduc la putere pe Carlos Saul Menem, (reales in 1995) un peronist care face apel la clasele sarace si muncitoare, sprijinitori traditionali ai peronismului. Datorita dificultatilor economice, Alfonsin este obligat sa demisioneze cu 5 luni mai devreme de terminarea mandatului si presedintele Menem isi preia functia la 8 iulie 1989. Presedintele Menem se pronunta pentru economie libera de piata, cu tarife scazute, bazata pe un pact privind cuantumul salariilor, incheiat intre reprezentantii muncitorilor, cercurilor de afaceri si ai guvernului, sustinand totodata privatizarea companiilor de stat ineficiente. Pentru a obtine sprijinul militarilor, presedintele Menem amnistiaza o serie de ofiteri implicati in incalcari ale drepturilor omului si il gratiaza chiar pe fostul presedinte Galtieri. In timpul sau, razboiul dintre Argentina si Marea Britanie ia sfarsit in mod formal si sunt restabilite relatiile diplomatice.

Alegerile prezidentiale din 26 octombrie 2002 sunt castigate de Fernando de la Rua, obligat sa demisioneze insa datorita unor puternice manifestatii de strada, determinate de agravarea situatiei economice. Dupa demisia sa se succed la putere in mai putin de un an: Ramon Puerta, Adolfo Rodriguez Saa si Eduardo Camano.A urmat, fiind ales de Congres la 1 ianuarie 2002, Eduardo Duhalde, avand un mandat limitat. El a fost guvernator al provinciei Buenos Aires si presedinte al Congresului National Justitialist.

Actualul presedinte al tarii este Nestor Carlos Kirchner Ostoić, fost guvernator al statului Santa Cruz, avand o orientare politica peronista de centru stanga. El a fost ales la 27 aprilie 2003, dupa ce Carlos Menem, dandidatul cel mai bine plasat - care obtinuse 24% dintre voturi - s-a retras din competitia prezidentiala. Ca urmare a retragerii lui Carlos Menem, Kirchner a devenit presedinte al Argentinei cu numai de 22% din voturi. El a mostenit o situatie economica grea, dar a reusit sa renegocieze datoria publica si sa obtina anumite progrese pe plan economic, ceea ce i-a sporit popularitatea.

2. Analiza prevederilor Constitutiei din 1994

Noua constitutie argentiniana, adoptata la Santa Fe de Parana la 20 august 1994, urmeaza sistemul constitutiei S.U.A. si al altor republici prezidentiale de pe continentul latino-american. Constitutia cuprinde un numar de 129 articole si 17 dispozitiuni tranzitorii^[1]

Prima parte a Constitutiei contine doua capitole, primul dedicat Declaratiei drepturilor si garantiilor, iar cel de al doilea, noilor drepturi si garantii. Partea a doua este consacrata autoritatilor natiunii. Titlul I, consacrat guvernului federal, cuprinde mai multe sectiuni. Sectiunea I, consacrata puterii legislative, contine un capitol referitor la Camera deputatilor, unul privitor la Senat, un al treilea capitol referitor la dispozitii comune ambelor camere, un capitol ce se refera la atributiile Congresului (in intregul sau), un capitol referitor la modul de elaborare si sanctionare a legilor, un capitol consacrat Curtii de conturi (Auditoria General de la Nacion) si un capitol consacrat Avocatului poporului (Defensor del Pueblo).

Sectiunea a doua a Titlului I se refera la puterea executiva. Ea contine un prim capitol referitor la natura si durata acesteia. Un alt capitol este consacrat modalitatilor si perioadei pe care sunt alesi presedintele si vicepresedintele natiunii. Un al treilea capitol este dedicat puterii executive; un al patrulea capitol se refera la seful Guvernului si ministrii puterii executive.

Sectiunea a treia se refera la puterea judecatoreasca, ea cuprinzand un capitol consacrat naturii si duratei acesteia, un capitol consacrat puterii judiciare, cu o sectiune consacrata Ministerului Public.

Titlul II al Partii a doua din Constitutie se refera la autoritatile natiunii si la guvernele provinciilor. Constitutia se incheie cu un set de dispozitii tranzitorii, in numar de 17.

Consideram deosebit de interesant sa semnalam ca din punctul de vedere al tehnicii legislative, fiecare articol din Constitutia Argentinei cuprinde in subsol referinte la articolele corespunzatoare ale constitutiilor celor 22 de provincii, precum si la articole asemanatoare ale unor constitutii straine, in special ale statelor latino-americane, ceea ce faciliteaza, evident, studiile de drept comparat.

Intrucat Constitutia Republicii Argentina cuprinde, in general, prevederi asemanatoare celor din Constitutia S.U.A. si Braziliei, vom evidentia numai acele aspecte care ni se pare ca prezinta elemente de specificitate.

2.1. Principii fundamentale. Drepturi si garantii

In ceea ce priveste organizarea politica, Constitutia Argentinei din 1994 proclama la loc de frunte principiul ca natiunea argentiniana adopta ca forma de guvernamant Republica Federala.

Trebuie retinut caracterul solemn al angajamentului asumat de membrii Congresului, care au adoptat forma revizuita a Constitutiei din 1994: 'Noi, reprezentantii poporului Republicii Argentina, reuniti in Congresul General Constituant, prin vointa si votul provinciilor alcatuitoare, in conformitate cu acordurile preexistente, in vederea realizarii uniunii nationale, a intaririi justitiei, a consolidarii pacii interne, a asigurarii apararii comune, a promovarii bunastarii generale si a garantarii libertatii, pentru noi, pentru urmasii nostri si pentru toti locuitorii Pamantului care doresc sa se stabileasca pe teritoriul argentinian, cu ajutorul lui Dumnezeu, izvor al ratiunii si al dreptatii, dispunem, decretam si instituim aceasta Constitutie pentru Natiunea Argentiniana'.

De remarcat sunt si dospozitiile art.2 din Constitutie, care prevede expres faptul ca Guvernul federal sustine cultul catolic apostolic. Mai sunt de mentionat principiul potrivit caruia fiecare provincie isi elaboreaza o Constitutie proprie, in sistemul reprezentativ republican, in conformitate cu principiile, declaratiile si garantiile Constitutiei Nationale, care trebuie sa asigure administrarea justitiei, a unitatilor teritoriale si invatamantul primar. In termenii acestor prevederi, Guvernul federal garanteaza fiecarei provincii dreptul de a dispune liber de institutiile sale si libera exercitare a functiilor acestora (art.5). Este de mentionat, de asemenea, in cadrul prevederilor generale, si ideea ca Guvernul federal intervine in teritoriul provinciilor pentru garantarea formei de guvernamant republicane, respingerea invaziilor straine si pentru a-si inspecta autoritatile constituite, pentru a le sustine sau restabili, in cazul in care au fost inlaturate, ca urmare a unei revolte sau invazii de catre alta provincie (art.6). Mai trebuie relevate ideile enuntate in articolele urmatoare, si anume ca documentele publice si procedurile judiciare dintr-o provincie se bucura de deplina forta juridica in celelalte; Congresul poate, prin legi generale, sa stabileasca forta probatorie a acestor acte si proceduri, precum si efectele lor legale (art.7) . Constitutia mentioneaza si faptul ca cetatenii fiecarei provincii se bucura de toate drepturile, privilegiile si imunitatile datorate calitatii de cetatean in toate celelalte provincii. Extradarea criminalilor constituie o obligatie reciproca pentru toate provinciile (art.8). Este relevat si faptul ca pe teritoriul tarii nu vor exista decat puncte vamale nationale, care vor aplica tarifele aprobate de Congres (art.9). De asemeni, se dispune ca in interiorul Republicii nu se aplica taxe vamale pe circulatia articolelor de productie sau fabricatie nationala, nici pe circulatia marfurilor de orice fel, expediate prin punctele vamale externe (art.10). Totodata, este de subliniat ca articolele de productie sau fabricatie nationala sau straina si turmele de animale de orice specie, care tranziteaza teritoriul unei provincii, sunt scutite de taxe numite de tranzit, la fel si mijloacele de transport, pe uscat sau pe apa, folosite la deplasarea lor; acestora nu li se poate aplica nici in continuare vreun alt fel de taxa pentru tranzitarea teritoriului (art.11). De asemenea, vapoarele care se deplaseaza dintr-o provincie in alta nu au obligatia sa intre, sa ancoreze sau sa plateasca taxe de tranzit iar desemnarea preferentiala, prin legi sau reglementari comerciale, a unui port sau altul, este interzisa (art.12). O dispozitie importanta este acea potrivit careia 'In cadrul Republicii pot fi admise noi provincii, dar nu se poate constitui o provincie pe teritoriul alteia sau al altora, nici nu se poate forma o provincie din mai multe fara consimtamantul Legislativului din provinciile interesate' (art.13).

Cu referire la drepturile si libertatile cetatenesti, esentiale sunt prevederile art.l4, potrivit carora 'Toti locuitorii Tarii se bucura de urmatoarele drepturi, in conformitate cu legile care reglementeaza exercitarea lor: dreptul la munca si la exercitarea unei indeletniciri legale; dreptul de a naviga si de a face comert; dreptul de a adresa petitii autoritatilor; dreptul de a intra, de a ramane, de a tranzita si de a iesi de pe teritoriul argentinian; dreptul de a-si publica ideile in presa, fara cenzura prealabila; dreptul de a uza si a dispune de proprietatea pe care o detin; dreptul de a se asocia, in scopuri utile; dreptul de a-si practica liber cultul; dreptul de a preda si invata'.

Prevederi esentiale sunt consacrate protectiei muncii. Astfel, in art.l4 (bis) se precizeaza ca munca, in diversele ei forme, se bucura de protectia legilor, si anume a acelora care asigura muncitorului conditii demne si echitabile de munca; zi de munca limitata; odihna si concedii platite; retribuire corecta; salariu minim vital variabil (in functie de fluctuatia preturilor); remunerare egala pentru functie egala; participare la castigurile intreprinderii, drept de control al productiei si de cooperare in conducere; protectie fata de destituirea arbitrara; stabilitate pentru functionarul public; organizare sindicala libera si democratica, recunoscuta prin simpla inscriere intr-un registru special.

Pentru uniunile sindicale este garantat dreptul de a incheia acorduri colective de munca; muncitorilor li se recunoaste dreptul de a recurge la conciliere si arbitraj, precum si dreptul la greva. Reprezentantii uniunilor se bucura de garantiile necesare pentru participarea la activitatea sindicala si de cele legate de stabilitatea locului de munca.

Statul urmeaza sa ia masuri de protectie sociala, cu caracter integral si inalienabil. In mod special, legea va stabili: asigurarea sociala obligatorie, care incumba entitatilor nationale sau provinciale, cu autonomie financiara si economica, administrate de cei interesati, cu participarea statului, fara posibilitatea suprapunerii contributiilor; pensie pentru limita de varsta si pensie variabila; protectia integrala a familiei; protectia bunurilor familiale; compensatia economica familiala si accesul la o locuinta demna.

De asemeni, relevante ni se par prevederile art.15, potrivit carora 'In Republica Argentina nu exista sclavi; putinii care mai exista azi sunt declarati liberi odata cu depunerea juramantului pe aceasta Constitutie; o lege speciala va reglementa despagubirile care decurg din aceasta declaratie. Orice contract de cumparare si vanzare de persoane este o crima de care se fac raspunzatori cei care il incheie si notarul sau functionarul care il autorizeaza. Sclavii care sunt adusi in tara, intr-un fel sau altul, isi dobandesc libertatea prin simplul fapt ca pasesc pe teritoriul Republicii'.

Totodata, sunt de relevat si acele idei consacrate de art.16, potrivit caruia Natiunea Argentiniana nu admite privilegii de sange, nici de nastere; nu exista privilegii personale, nici titluri nobiliare. Toti locuitorii ei sunt egali in fata legii si au drept la munca, fara alta conditie decat identitatea. Egalitatea constituie baza impozitarii si a obligatiilor publice.

Cu referire la drepturile si libertatile cetatenesti se cuvin a fi semnalate si prevederile art.17, potrivit caruia proprietatea este inviolabila si nici un membru al Natiunii nu poate fi privat de ea, decat in virtutea unei sentinte intemeiata pe lege. Nimeni nu poate fi expropriat decat pentru o cauza de utilitate publica, stabilita potrivit legii, cu despagubire prealabila. Numai Congresul poate impune contributiile stipulate in articolul 4. Nu exista nici o obligatie personala in afara celor prevazute de lege sau de o sentinta fundamentata legal. Orice autor sau inventator este proprietar exclusiv al operei, inventiei sau descoperirii sale, in termenii stabiliti de lege. Sanctionarea cu confiscarea bunurilor este eliminata pentru totdeauna din Codul penal argentinian. Nici o forta armata nu poate face rechizitii, nici sa ceara ajutor de nici un fel.

In legatura cu administrarea justitiei, art.18 aduce precizari esentiale, stabilind ca nici un membru al Natiunii nu poate fi pedepsit fara judecata prealabila, fundamentata pe legislatia in vigoare la data savarsirii infractiunii, nici judecat de instante speciale, nici incriminat de catre organele de justitie desemnate de lege, inainte de proces. Nimeni nu poate fi obligat sa faca declaratii impotriva propriei sale vointe; nici nu poate fi arestat, decat in baza unui ordin scris, emis de autoritatea competenta. Apararea persoanei si a drepturilor sale in timpul procesului este garantata. Domiciliul este inviolabil, la fel si corespondenta scrisa si documentele personale; legea va stipula in ce caz si cu ce justificare se va putea proceda la retinerea si predarea corespondentei si la patrunderea in domiciliul persoanei inculpate. Sunt abolite pentru totdeauna pedeapsa cu moartea pentru motive politice, orice fel de tortura si pedeapsa cu biciuirea. Penitenciarele tarii vor fi ingrijite si curate, spre siguranta si nu spre pedeapsa detinutilor si orice fel de masura de maltratare fizica sau psihica, luata sub pretextul precautiilor, determina tragerea la raspundere a judecatorului care a autorizat masura respectiva.

O prevedere originala este cea pe care o cuprinde art.19, si anume: 'Actiunile personale ale cetatenilor care nu incalca legea si nu prejudiciaza nici morala publica nici terte persoane sunt in seama lui Dumnezeu, in afara autoritatii magistratilor. Nici un cetatean al Natiunii nu este obligat sa faca ce nu este specificat in lege, nici nu este privat de ceea ce ea nu interzice'.

Cat priveste drepturile strainilor, art.20 precizeaza ca strainii se bucura pe teritoriul Tarii de toate drepturile civile ale cetateanului; pot sa-si desfasoare activitatea in industrie, comert sau sa-si practice profesia; pot sa aiba in proprietate terenuri, sa le cumpere sau sa le instraineze; sa navigheze pe rauri sau de-a lungul coastelor; sa-si practice cultul in mod liber; sa faca testament si sa se casatoreasca in conformitate cu legea. Nu sunt obligati sa solicite acordarea cetateniei, nici sa plateasca contributii financiare extraordinare. Pot dobandi nationalitatea, daca au avut domiciliul timp de doi ani pe teritoriul statului argentinian; autoritatile pot reduce acest termen in favoarea solicitantului in cazuri temeinic justificate si daca persoana dovedeste a fi adus servicii deosebite Republicii.

Pentru a asigura unitatea si integritatea statului, Constitutia prevede obligatia cetatenilor de a-si apara patria (art.21). Relevante sunt insa si prevederile art.22, care arata ca 'Poporul nu delibereaza, nici nu guverneaza decat prin reprezentantii sai sau prin intermediul autoritatilor create prin aceasta Constitutie. Orice forta armata sau reuniune de persoane care isi aroga drepturile poporului si revendica drepturi in numele acestuia, comite un delict de razvratire'. La acestea se adauga si prevederile din articolul urmator (23), care dispun ca 'In caz de agitatie interna sau atac strain, care ar pune in pericol aplicarea prevederilor acestei Constitutii si exercitarea functiilor autoritatilor create in virtutea prevederilor ei, va fi declarata stare de asediu in provincia sau teritoriul unde ordinea publica este perturbata, zone in care garantiile constitutionale sunt suspendate. In perioada de suspendare, presedintele Republicii nu are drept de a condamna, din proprie initiativa, nici de a aplica pedepse. Puterile lui fata de persoane se vor limita, in aceasta situatie, la a dispune arestarea si mutarea lor dintr-un loc in altul al tarii, daca aceste persoane nu prefera sa paraseaca teritoriul argentinian'.

Importante prevederi cu implicatii in domeniul judiciar sunt continute in art.24, care consacra ideea promovarii revizuirii legislatiei. Originala este si prevederea art.25 care dispune ca Guvernul federal stimuleaza imigrarea europeana. El nu poate restrange, limita sau greva cu impozite intrarea pe teritoriul argentinian a strainilor care doresc sa cultive pamantul, sa aduca imbunatatiri in industrie sau sa predea stiintele si artele.

In cadrul prevederilor generale sunt consacrate si o serie de idei de drept international, ca intarirea relatiilor pasnice cu tarile straine (art.27), ca si ideea libertatii de navigatie pentru toate statele pe raurile interioare ale tarii (art.26).

O prevedere de principiu este cuprinsa in art.29, care dispune ca Congresul nu poate acorda Executivului national, nici Legislativelor provinciale, guvernatorilor de provincii, facultati extraordinare, nici puterea publica in totalitatea ei, nici dispune subordonarea sau suprematia acestora, de natura sa lase la discretia guvernelor sau a vreunei persoane viata, onoarea sau averea argentinienilor. Asemenea acte sunt nule si atrag de la sine trimiterea in judecata si pedepsirea celor care le dispun, consimt sau semneaza, considerati a fi infami tradatori de tara.

Printre prevederile cuprinse in capitolul intitulat 'Noile drepturi si garantii' remarcam pe cele din art.38, care dispun ca 'Partidele politice sunt institutii fundamentale ale sistemului democratic. Crearea si exercitarea activitatii lor sunt libere, cu respectarea prevederilor prezentei Constitutii, care garanteaza organizarea si functionarea democratica, reprezentarea minoritatilor, competenta pentru a candida la functii publice eligibile, accesul la informare publica si la popularizarea ideilor proprii. Statul contribuie la sustinerea materiala a activitatilor lor si a pregatirii liderilor lor. Partidele politice trebuie sa faca publice sursele si destinatia fondurilor si patrimoniilor lor'.

In legatura cu drepturile noi de care beneficiaza cetatenii sunt de mentionat si prevederile art.41, in conformitate cu care toti locuitorii se bucura de dreptul la un mediu sanatos, echilibrat, apt pentru dezvoltarea fiintei umane, pentru ca activitatile productive sa asigure necesitatile prezentului fara sa compromita generatiile urmatoare; ei au datoria sa protejeze mediul. Deteriorarea mediului atrage, cu prioritate, obligatia repararii, potrivit legii. Autoritatile vor asigura respectarea acestui drept, folosirea rationala a resurselor naturale, conservarea patrimoniului natural si cultural, a diversitatii biologice, vor lua masuri de informare si educare in domeniul mediului inconjurator.

Guvernul (la Nacion) are indatorirea sa stabileasca normele de constituire a bugetelor minime de protejare a mediului iar provinciile pe aceea de a le completa. Normele la nivel national nu trebuie sa modifice (alterar) jurisdictiile locale.

Este interzisa introducerea pe teritoriul national a reziduurilor periculoase - in prezent sau viitor - sau a deseurilor radioactive.

De asemenea, sunt de remarcat si dispozitiile inscrise in articolul urmator (42), care dispun: consumatorii si utilizatorii bunurilor si ai serviciilor au dreptul, in cadrul relatiei de consum, la protectia sanatatii, a securitatii si a intereselor economice, la o informare corespunzatoare si conforma cu realitatea, la libertatea de alegere si la conditii de tratament echitabil si demn.

Autoritatile vor asigura respectarea acestor drepturi, educarea in spiritul consumului, apararea concurentei impotriva oricarei forme de distorsionare (distorsion) a pietelor, controlul monopolurilor naturale  si legale, controlul calitatii si al eficientei serviciilor publice, constituirea asociatiilor de consumatori si utilizatori.

Legea va stabili mijloacele eficiente de prevenire si solutionare a conflictelor, cadrul legal al serviciilor publice de competencia nacional, cu includerea participarii asociatiilor de consumatori si utilizatori, a provinciilor interesate, la activitatea organismelor de control.

In sfarsit, o prevedere deosebit de importanta pe care dorim sa o semnalam in cadrul acestor prevederi specifice pentru Republica Argentina, este cea din art.43, in conformitate cu care orice persoana are dreptul sa intenteze actiune, directa si rapida, in conditiile in care nu exista un alt mijloc judiciar mai potrivit, impotriva oricarui act sau omisiuni, din partea autoritatilor publice sau a unor persoane particulare care, efectiv sau iminent, vatama, restrange, altereaza sau ameninta, in mod arbitrar si ilegal, drepturile si garantiile recunoscute prin prezenta Constitutie, un tratat ori o lege. Daca este cazul, judecatorul poate sa declare drept neconstitutionala norma pe care se bazeaza actul sau omisiunea vatamatoare.

Poate fi intentata actiune impotriva oricarei forme de discriminare privind dreptul la protejarea mediului inconjurator, a concurentei, a utilizatorului si a consumatorului, ca si a drepturilor colective in general; actiunea poate fi intentata de catre persoana vatamata, de Avocatul poporului si de asociatiile de profil, inregistrate conform legii, care stipuleaza conditiile si formele lor de organizare.

Orice persoana poate intenta actiune intr-o cauza pentru a lua cunostinta de datele referitoare la ea si de scopul propus, date existente in registre sau baze de date publice sau particulare, folosite ca surse de referinta; pentru a solicita eliminarea, rectificarea, confidentialitatea sau actualizarea datelor respective, in caz de fals sau discriminare. Secretul surselor de informatie pentru presa scrisa este absolut.

Cand dreptul vatamat, restrans, alterat sau amenintat vizeaza libertatea fizica, in cazul in care forma si conditiile de detentie sunt inasprite in mod ilegal, in cazul disparitiei fortate a unor persoane (in 1995, autoritatile militare argentiniene au recunoscut ca in perioada dictaturii au practicat arestarea abuziva si asasinarea prin aruncare in ocean, de la mare inaltime, a mii de persoane, asa-zis 'disparute' - n.aut.) actiunea de habeas corpus poate fi intentata de persoana vatamata sau de oricine altcineva care actioneaza in favoarea sa. Judecatorul trebuie sa rezolve cazul imediat, chiar in conditii de stare de asediu.

2.2. Probleme privind organizarea statala

Argentina reprezinta o republica prezidentiala si, totodata, un stat federal. Ea este alcatuita din 22 de provincii, un district federal al capitalei si un teritoriu national - ara de Foc. Teritoriul Antarctic argentinian este considerat teritoriu independent.

Respectand principiul separatiei puterilor, in Argentina puterea legislativa este exercitata de un Congres, compus din doua Camere - una alcatuita din deputatii Natiunii si alta din senatorii provinciilor si orasului Buenos Aires.

Puterea executiva este exercitata de Presedintele Natiunii Argentiniene, care poate fi inlocuit in anumite situatii de vice-presedinte. Tot din puterea executiva fac parte seful Guvernului si ministrii.

Puterea judecatoreasca este exercitata de Curtea Suprema de Justitie si de tribunalele de grad inferior acesteia, care sunt stabilite de Congres.

In ceea ce priveste puterea legislativa si atributiile acesteia, Constitutia Argentinei se ocupa in cadrul unor capitole separate de Camera Deputatilor, Senat, precum si de atributiile Congresului luat in integralitatea sa si cuprinzand ambele Camere. In Camera Deputatilor, procentul este de un reprezentant la 33.000 de locuitori, in timp ce in Senat fiecare provincie trimite trei senatori. Atat deputatii, cat si senatorii, sunt alesi prin vot direct, pe baza unui sistem majoritar,

Vicepresedintele Natiunii este si presedinte al Senatului, dar el nu va avea drept de vot decat in situatia in care voturile vor fi impartite. Senatul are insa si un presedinte provizoriu, care il prezideaza in caz de absenta a vicepresedintelui sau cand acesta exercita functiile de Presedinte al Natiunii Argentiniene.

Ambele Camere se reunesc in sesiuni ordinare, de la 1 martie pana la 30 noiembrie. Ele pot fi convocate in sesiuni extraordinare de Presedintele Natiunii sau isi pot proroga sesiunile. Constitutia prevede pentru reprezentantii alesi ai natiunii un sistem de imunitati si inviolabilitati similar celor inscrise in alte constitutii.

Punerea la dispozitia justitiei a deputatilor sau senatorilor acuzati de fapte grave se va putea face numai cu votul a doua treimi din deputati sau senatori.

Respectand principiul separatiei puterilor, Constitutia argentiniana prevede ca nici un membru al Congresului nu va putea sa primeasca misiuni din partea puterii executive decat cu asentimentul Camerei respective. Membrii clerului nu pot fi membri ai Congresului si nici guvernatori de provincii.

Sunt de competenta Congresului Natiunii argentiniene legislatia vamala, stabilirea unor contributii indirecte, stabilirea reglementarilor privind banca federala, stabilirea modalitatilor de plata a datoriilor interne si externe ale Natiunii, reglementarea navigatiei pe raurile interioare, sistemul monetar, elaborarea Codului civil, comercial, de minerit, precum si de munca si protectie sociala, elaborarea legilor cu privire la naturalizare si nationalitate, reglementarea comertului cu statele straine, stabilirea limitelor teritoriului national si a numarului provinciilor, asigurarea securitatii frontierelor, recunoasterea preexistentei etnice si culturale a popoarelor indigene argentiniene, combaterea saraciei si lupta pentru progresul social, stabilirea unor tribunale de rang inferior Curtii Supreme, admiterea demisiei presedintelui sau vicepresedintelui, aprobarea tratatelor incheiate cu state straine si cu organizatii internationale.

O prevedere importanta care se cuvine a fi semnalata este aceea potrivit careia Declaratia americana a drepturilor si indatoririlor omului, Declaratia Universala a drepturilor omului, Conventia americana asupra drepturilor omului, Pactele drepturilor omului si alte declaratii si conventii incheiate in aceasta materie au o forta constitutionala, nefiind permise derogari de la prevederile lor.

In ceea ce priveste modalitatea de elaborare si de adoptare a legilor, Constitutia argentiniana prevede, in principiu, discutarea lor de ambele Camere ale Congresului. Un proiect de lege respins in totalitate de una dintre Camere nu va putea fi reluat in anul respectiv. In situatia in care un proiect de lege adoptat de una din Camere este dezbatut si adoptat de cealalta Camera cu modificari, prima Camera va putea sa accepte modificarile aduse dar va putea sa insiste asupra redactarii originare, cu conditia ca modificarile sau corecturile sa nu fi fost adoptate de cealalta Camera cu o majoritate de doua treimi din parlamentarii prezenti. Intr-o asemenea situatie, proiectul va fi transmis puterii executive cu adaugirile facute de Camera ce a operat revizuirea, afara de situatia in care Camera originara insista asupra redactarii originare, cu votul a doua treimi din parlamentarii prezenti. In cazul cand proiectul este respins in total sau in parte de catre puterea executiva, el va fi transmis cu obiectiile acesteia Camerei de origine, pentru a-l discuta din nou. Daca aceasta il va confirma cu o majoritate de doua treimi, va fi transmis Camerei care a propus revizuirea. Daca ambele Camere il vor vota cu o majoritate egala, proiectul va deveni lege si va fi transmis puterii executive pentru promulgare. Votul in ambele Camere va fi nominal, parlamentarii urmand sa se exprime prin da sau nu.

'Auditoria General de la Nacion' reprezinta un organism de asistenta tehnica al Congresului, cu autonomie functionala, care efectueaza controlul extern al sectorului public national in ceea ce priveste aspectele sale patrimoniale, economice, financiare si operative. El va urmari controlul legalitatii gestiunii al intregii activitati a administratiei publice, centralizata si descentralizata, indiferent care ar fi modalitatile sale de organizare.

Defensor del Pueblo reprezinta o institutie similara Avocatului poporului din tara noastra. El are ca scop principal apararea si protectia drepturilor omului. El este desemnat si eliberat din functie de Congres, cu votul a doua treimi din membrii prezenti ai fiecarei Camere. Ales pe 5 ani, mandatul sau poate fi reinoit o singura data. In sistemul argentinian, Defensor del Pueblo detine legitimare procesuala si beneficiaza de drepturile si privilegiile parlamentarilor.

Puterea executiva este exercitata de Presedintele Natiunii Argentiniene, care va putea fi inlocuit - in caz de indisponibilitate - de vicepresedinte. Presedintele si vicepresedintele sunt alesi pe 4 ani si pot fi realesi o singura data. Dupa validarea alegerilor, ei depun un juramant in fata Presedintelui Senatului, in cadrul unei sesiuni reunite a Congresului. Atat presedintele cat si vicepresedintele natiunii sunt alesi de popor prin vot direct. Alegerile se vor desfasura cu doua luni inainte de incheierea mandatului presedintelui in exercitiu. In cazul in care nici un candidat nu a intrunit majoritatea, un al doilea tur de scrutin se va organiza intre primii doi candidati clasati in competitie, in interval de 30 de zile de la incheierea primului tur de scrutin.

In legatura cu modalitatile de alegere a presedintelui si vicepresedintelui Natiunii, mai semnalam urmatoarele prevederi de amanunt: in cazul in care echipa clasata pe primul loc in urma primului tur de scrutin obtine mai mult de 45% din voturile declarate valabile, membrii ei sunt proclamati presedinte si vicepresedinte ai Republicii (art.97); in cazul in care echipa clasata pe primul loc in urma primului tur de scrutin obtine cel putin 45% din voturile declarate valabile si, in plus, intre aceasta echipa si cea imediat urmatoare se inregistreaza o diferenta mai mare de zece puncte (procentuale) din totalul de voturi exprimate, membrii ei sunt proclamati presedinte si vicepresedinte ai Republicii (art.98).

In ceea ce priveste atributiile puterii executive, se mentioneaza ca presedintele este conducatorul suprem al Natiunii, sef al guvernului si responsabil politic cu administrarea generala a tarii. El poate emite instructiuni si regulamente pentru a asigura executarea legilor. El participa la formarea legilor, in limitele prevederilor Constitutiei, le promulga si dispune publicarea lor.

Puterea executiva nu va putea insa, in nici un caz, sa emita dispozitii cu caracter legislativ, sub sanctiunea unei nulitati absolute. Numai cand circumstante exceptionale fac imposibila legiferarea si nu este vorba de norme cu caracter penal, financiar, electoral sau cu privire la regimul partidelor politice, se vor putea emite decrete pentru ratiuni de necesitate, de urgenta. Asemenea decrete vor trebui sa fie supuse insa, in 10 zile, Comisiei bi-camerale permanente. Aceasta le va supune Camerelor si ele vor trebui sa fie sanctionate cu majoritatea absoluta a membrilor Congresului.

Printre atributiile puterii executive revine si numirea magistratilor de la Curtea Suprema, numirea si revocarea ambasadorilor, deschiderea sesiunilor Congresului, prorogarea sesiunilor ordinare ale Congresului, confirmarea tratatelor incheiate cu reprezentantii statului, exercitarea comandamentului fortelor armate, declararea starii de razboi etc.

In ceea ce priveste seful guvernului si membrii acestuia, ei exercita administratia generala a tarii, efectueaza anumite acte ce sunt necesare in acest scop, exercita functiile si atributiile care le sunt delegate de Presedintele Natiunii, trimit Congresului proiectele de legi, participa la sesiunile Congresului fara drept de vot, furnizeaza informatiile si explicatiile care le sunt solicitate de Camere, contrasemneaza anumite decrete etc.

Dispozitiile Constitutiei Argentinei cu privire la puterea judecatoreasca subliniaza ca aceasta este exercitata in principal de Curtea Suprema de Justitie si de tribunale de rang inferior, pe care le stabileste Congresul (art.108). Selectia magistratilor se face de Consiliul magistraturii, ale carui competente sunt prevazute de o lege speciala. Printre atributiile sale sunt: organizarea de concursuri pentru ocuparea posturilor de magistrati, emiterea de propuneri pentru numirea unor magistrati de rang inferior, exercitarea unor competente disciplinare, elaborarea de norme legate de functionarea organelor judecatoresti in scopul asigurarii independentei justitiei.

Constitutia Natiunii Argentina consacra existenta Ministerului Public, ca un organ independent, cu autonomie functionala si independenta financiara, avand ca functie de a promova infaptuirea justitiei si apararea legalitatii, a intereselor generale ale societatii.

In ceea ce priveste guvernele provinciilor, acestea, potrivit art.121, exercita toate puterile care nu au fost delegate prin Constitutie Guvernului federal. Constitutia Argentinei prevede ca fiecare provincie isi elaboreaza propria sa constitutie, asigurandu-se autonomia municipalitatilor si ordinea institutionala. Se mai prevede ca provinciile au dreptul de a crea, in cadrul lor, regiuni - pentru mai buna administrare. Au de asemenea dreptul de a crea diferite organe, cu conditia ca aceasta sa nu intre in competenta unor organe la nivel national. Provinciile pot emite reglementari si chiar incheia conventii sau tratate, cu asentimentul Congresului federal. Ele pot adopta reglementari prin care sa promoveze industria, imigrarea, construirea de cai ferate si navigabile, colonizarea pamantului, introducerea noilor industrii, importul de capital strain si explorarea raurilor.

Consacrand rolul special al provinciei Buenos Aires, art.125 alin.2 dispune in mod expres ca provincia si orasul Buenos Aires isi vor putea conserva organismele de securitate sociala pentru angajatii publici si profesionali, pentru a promova progresul economic, educatia, stiinta si cultura.

Art.126 din Constitutia Argentinei precizeaza ca intrucat provinciile nu pot sa exercite puterea ce a fost delegata Natiunii, ele nu pot incheia tratate partiale (sau teritoriale), cu caracter politic, nici sa adopte legi in ce priveste comertul, navigatia interioara sau exterioara, sa bata moneda, sa emita bilete de banca fara autorizarea Congresului federal, nici sa elaboreze coduri, reglementari, in domeniul naturalizarii, falsului de moneda etc. Dupa cum precizeaza art.127 din Constitutie, nici o provincie nu poate declara razboi unei alte provincii. Neintelegerile dintre provincii vor fi supuse Curtii Supreme de Justitie.

Guvernatorii provinciilor sunt considerati agenti naturali ai guvernului pentru a face sa fie respectate Constitutia si legile Natiunii.

Dintre dispozitiile tranzitorii mentionam pe cea care reconfirma dreptul legitim si imprescriptibil de suveranitate al Natiunii Argentiniene asupra insulelor Malvine, Georgia de Sud si Sandwich de Sud.