|
|
|
Schimbarile rapide ce au loc in lumea contemporana au efecte directe si multiple si asupra sistemulul educational in general, asupra invatamantului in special.
Permanenta restructurare a informatiei, abordarea sistemica si interdisciplinara, pun probleme, dar dau si solutii pentru eficientizarea activitatii educative la toate nivelele si in toate componentele acesteia.
}n relatia dintre educatie si societate influentele merg in ambele directii. Are loc ca urmare imbogatirea continuturilor educatiei, apar noi educatii, dar totodata apar si orientari noi in conceperea si realizarea educatiei, a interferentelor intre tipurile de educatie -formala, nonformala, informala.
Scoala se deschide spre societate, iar societatea deschide noi orizonturi pentru scoala. In aceste conditii socializarea , adaptarea, integrarea sociala si profesionala a tinerilor pretinde nu numai cunostinte, ci un alt mod de prelucrare a informatiei, nu numai deprinderi, ci competente, nu numai ascultare, ci participare, atitudini moral-afective, nu numai educatie, ci si autoeducatie, evaluare si autoevaluare.
In contextul acestor schimbari un rol important revine si preocuparilor din domeniul teoriei evaluarii.
Orice activitate umana implica si o componenta evaluativa si autoevaluativa. Cu atat mai mult fenomenul educational. Henri Piero spunea: " Evaluarea merita un loc important in invatamant, din care face parte integranta. ea are intotdeauna un raport direct sau indirect cu progresul, in extensie si in calitate, al invatarii."
Teoria evaluarii este parte componenta a teoriei generale a educatiei.
Studierea problematicii evaluarii in invatamant este o veche preocupare a specialistilor in educatie; ea a avut si are o mare insemnatate pentru toti "actorii" din sfera invatamantului si educatiei, datorita conotatiilor sale morale, deoarece prin evaluare se realizeaza clasificari si selectii, se dau verdicte, se decide soarta unor oameni.
Evaluarea este o activitate complexa; abordarea ei, teoretica si practica, se realizeaza de pe diferite pozitii, de multe ori divergente, dar in stransa legatura cu problematica didacticii, vizand finalizarea in cadrul unei practici de evaluare coerente, a instrumentelor cu care evaluarea sa se poate efectua eficient..
In practica didactica, fiecare profesor defineste ceea ce vrea sa evalueze la elevii sai, construieste instrumente de evaluare prin care sa masoare efectele actiunilor sale instructive si educative, confrunta performantele fiecarui elev cu ceea ce dorea sa realizeze, performanta asteptata, comunica prin intermediul unor instrumente(note, calificative, puncte) rezultatul masuratorii.
Profesorii in primul rand predau si cauta solutii de imbunatatire a strategiilor de predare, se preocupa de obicei mai putin cu cercetarea si ameliorarea practicilor de evaluare.
In perspectiva corelatiilor sistemice dintre predare -invatare-evaluare, evaluarea constituie elementul reglator si autoreglator, de conexiune inversa. ea informeaza despre eficienta strategiilor de predare-invatare, dar si asupra corectitudinii stabilirii obiectivelor operationale si a masurii in care acestea se regasesc in rezultatele scolare.
In didactica traditionala, evaluarea a fost asociata cu examenele si examinarile, in didactica moderna accentul se muta pe colectarea si analiza datelor necesare pentru deciziile ce privesc optimizarea procesului instructiv-educativ. Ca urmare asistam azi la o largire a ariei de aplicabilitate a evaluarii. Ea vizeaza eficienta invatamantului, a componentelor actului educational, adecvarea obiectivelor scolare la valorile si cerintele sociale, concordanta dintre curriculum si paradigmele stiintei si culturii, raportul dintre continutul invatamantului si obiectivele instruirii, aprecierea activitatilor educative raportate la obiective, relatia dintre performantele asteptate si disponibilitatile elevilor, evaluarea profesorilor, evaluarea evaluarii.
Pornind de la aceste considerente generale, apare semnificatia cunoasterii si utilizarii eficiente in practica didactica a teoriei si metodologiei evaluarii.
Preocuparile pentru asigurarea evaluarii rezultatelor instruirii, evaluarea capacitatilor individului pentru o anumita profesie sau functie, sunt remarcate inca din antichitate.
In operele unor importanti filosofi antici se gasesc referiri la masurarea unor insusiri si la selectarea oamenilor dupa aceste insusiri; de exemplu, Platon descrie capacitatile necesare in legatura cu selectarea celor apti pentru cariera militara, precum si diferitele tipuri de examene de selectare a unor oameni capabili sa indeplineasca functii publice.
Este mentionata mai tarziu, utilizarea unor tehnici de verificare a gradului de maturitate a individului, a pregatirii sale pentru a intra intr-o noua perioada de viata ("majoratul", "pozitia de adult").
Introducerea unor examene propriu-zise, probe orale de absolvire apar la Universitatea din Paris in anul 1215, examene orale la Universitatea din Cambridge, in 1702; ulterior aceste tipuri de probe s-au raspandit foarte mult.
In Franta, pana la Napoleon I, sarcinile si functiile erau ereditare, deci nu existau examene sau concursuri de ocupare a unor posturi, functii, care sa ateste sau sa sanctioneze competentele cuiva in exercitarea meseriei. Revolutia introduce impartialitatea examenelor, dar inca atunci exista remarca unor autori care pun la indoiala valoarea examenelor orale. Aceasta analiza critica a examenelor dobandeste un statut stiintific in Franta odata cu nasterea docimologiei dupa 1920.
b. Preocuparile pentru evaluarea stiintifica isi au radacinile in elaborarea si utilizarea testelor, odata cu dezvoltarea psihotehnicii si parcurge mai multe etape:
-Perioada testelor- incepe la sfarsitul sec. XIX, cand se introduc teste obiective standardizate, pe baza carora se fac masuratori psihice(V. Pavelcu)
Initiatorul testelor in S.U.A. este Y. Mck. Cattel, care in 1890 a publicat un studiu despre masuratori si teste mintale; fiind asistentul lui Wundt, s-a ocupat de problema diferentelor individuale si posibilitatea de a le masura corect.
Psihotehnica nascuta in Germania, a aparut in 1914 in America prin Munsterberg
-Perioada masuratorilor-este perioada de perfectionare continua a bateriilor de teste, care au fost extinse de la masurarea dezvoltarii psihomotorii la masurarea inteligentei, a aptitudinilor si pana la evaluarea cunostintelor; este perioada in care se descopera avantajele, dar si limitele, dificultatile si dezavantajele examenelor cu teste.
-Perioada evaluarii- este legata de numele psihologului francez Henri Pieron, a sotiei acestuia si a lui Henri Laugier; este perioada in care incep primele cercetari stiintifice asupra examenelor, desfasurate in Franta, in 1922.
V. Pavelcu, preluand afirmatia lui Ed. Claparede, considera acest moment data nasterii unei noi stiinte docimologia. Bazele acestei stiinte sunt lucrarile lui Pieron "Etudes docimologiques", 1935 si " Examen et docimologie", 1936.
Psihologii romani isi aduc si ei contributia, prin lucrarile lui D. Muster "Factorul subiectiv in notare", 1937 si "Semnificatia notei scolare", 1939, precum si M. Nestor "Principii de docimologie", 1937 si "Rationalizarea examenelor universitare", 1938. Lucrarea lui V. Pavelcu, elevul si discipolul lui Pieron, "Principii docimologice", 1968, consacra definitiv aceasta disciplina in psihopedagogia romaneasca.
Docimologia a aparut din nevoia perfectionarii evaluarii, prin preocuparile de elaborare a testelor. Intr-o prima etapa, docimologia subliniaza variabilitatea si imprecizia sistemului de notare; se stie ca aceeasi lucrare corectata de mai multi evaluatori va avea rezultate diferite, ba mai mult, chiar si la acelasi corector in momente diferite, rezultatele pot fi diferite. Acest lucru se explica prin prezenta factotilor subiectivi.
Cercetarile in domeniul docimologiei sunt orientate spre identificarea produsului actului de predare si comportamentele ce permit observarea acestui produs in momentul evaluarii. Pentru atingerea acestor obiective , cercetarile se indreapta spre gasirea unor instrumente adecvate de masurare si spre determinarea unor criterii de evaluare valide, care sa permite asigurarea unui raport corect intre predare si evaluarea a ceea ce s-a predat, formare si evaluare.
-Perioada de perfectionare a evaluarii, de racordare a acesteia la cerintele unui invatamant modern. Mutatiile care
s-au produs in evaluarea moderna pot fi sintetizate in urmatoarele directii:
-trecerea de la evaluarea rezultatelor la evaluarea procesului si a conditiilor;
-reconsiderarea criteriilor de evaluare, accent pe raportare la obiective, dar se iau in calcul si alte aspecte si alti indicatori: conduita, atitudinile, gradul de incorporare a unor valori;
-diversificarea formelor si mijloacelor de evaluare si perfectionarea instrumentelor de evaluare, pentru a atinge un grad mai mare de obiectivitate a evaluarii; se extinde utilizarea testului docimilogic, a lucrarilor cu caracter de sinteza, a unor metode de evaluare a achizitiilor practice;
-extinderea evaluarii asupra intregii personalitati a elevilor si asupra tuturor aspectelor educative ale activitatii scolare; cuprinderea in evaluare si a altor elemente ale spatiului scolar(competente relationale, disponibilitati de integrare sociala);
-antrenarea elevilor la autoevaluare si interevaluare, transformarea lor in parteneri reali ai profesorului.
1.3. DELIMITARI CONCEPTUALE
In teoria evaluarii se opereaza cu un numar mare de concepte ale caror precizare este foarte importanta in intelegerea problematicii si abordarea metodologica a evaluarii.
Concepte generale
Teoria evaluarii-reprezinta o componenta fundamentala a tehnologiei didactice. Ea poate fi definita ca "un sistem de conceptii si tehnici referitoare la masurarea si aprecierea rezultatelor obtinute in activitatea didactica in general si in special a rezultatelor scolare".(I. Radu)
Docimologia este "o stiinta care are ca obiect studierea sistematica a examenelor, in special a sistemelor de notare si a comportarii examinatorilor si a celor examinati" (G.de Landsheere).Etimologia cuvantului dezvaluie elemente definitorii ale docimologiei: cuvintele grecesti dokime - proba, examen, dokimozo - examinez, dokimatos - examinator, dokimastikos -apt pentru a examina, dokimasia- reprezenta in Atena, in sec. V. i. H., un mod de verificare si selectie a candidatilor pentru anumite demnitati de stat(V. Pavelcu)
Docimastica -reprezinta tehnica examenelor. Doxologia- este studierea sistematica a rolului pe care il are aprecierea in invatamantul scolar.
G .de Landsheere, citandu-l pe J. Guilloumin atribuie doxologiei urmatoarele obiective:
-studierea efectelor stimulative sau inhibative ale diferitelor forme de examen;
-studierea reactiilor emotionale si intelectuale ale elevilor in raport cu examinarea si cu hotararile profesorilor:
-studierea efectelor parerii profesorilor despre elevi asupra procesului de predare-invatare.
-studierea proceselor care se desfasoara de la sine si a rezultatelor obtinute prin automatizare, internotare, prin notare in echipa, prin lipsa notarii, etc.
Conceptul care s-a incetatenit si este utilizat frecvent este cel de docimologie considerata stiinta examinarii care se ocupa de studiul examenelor, concursurilor, a modurilor de notare, a formelor, procedeelor si mijloacelor care asigura aprecierea corecta si obiectiva a cunostintelor celor examinati(I. Radu).
Problematica si tehnicile docimologice au rol important nu numai in examinare si notare, ci si in activitatea de orientare scolara si profesionala, de indicare a locului potrivit fiecarui individ in sistemul de relatii si valori sociale, si implicit in progresul general al societatii. Un examen obiectiv inseamna o solutie mai buna, folosirea rationala a capitalului uman, o orientare rapida si corecta, selectie si integrare sociala a individului. pe plan individual aceasta duce la satisfactie, multumire si devine factor motivational, iar pe plan social duce la prosperitate. Greselile din organizarea examenelor si desfasurarea lor deficitara au ca efect risipa de energie umana, costuri mai mari, etc.
Concepte operationale
Moduri de de abordare si definire a evaluarii
Evaluarea, in sensul cel mai larg se refera la eficienta sistemului de invatamant vazut ca subsistem a sistemului social.
J. Davitz si F. Ball, definesc evaluarea ca fiind "procesul prin care se stabileste daca sistemul educational isi indeplineste functiile pe care le are, adica daca obiectivele sistemului sunt realizate."
I. Nicola diferentiaza o evaluare economica si o evaluare pedagogica. Cea economica " vizeaza eficienta sistemului de invatamant prin prisma raportului dintre resursele materiale si financiare investite de societate si rezultatele invatamantului materializate in calitatea fortei de munca, in contributia sa la cresterea productivitatii muncii si accelerarea progresului social." Evaluarea pedagogica vizeaza " eficienta invatamantului prin prisma raportului dintre obiectivele proiectate si rezultatele obtinute de catre elevi in activitatea de invatare".
D. Ausubel considera ca evaluarea este " punctul final intr-o succesiune de evenimente care cuprinde urmatorii pasi:
Stabilirea scopurilor pedagogice prin prisma comportamentului dezirabil al elevului
Proiectarea si executarea programului de realizare a scopurilor propuse
Masurarea rezultatelor aplicarii programei; in acest sens procedeele de masurare ne dau informatii cantitative si calitative
Evaluarea rezultatelor, un pas final, in care se judeca gradul de adecvare al procesului pentru realizarea obiectivelor fixate."
Concluzia autorului este ca evaluarea inseamna formularea unei judecati de valuare sau de merit, aprecierea rezultatelor pedagogice prin prisma atingerii scopurilor pe care ni le-am fixat.
G. Scallon distinge trei mari planuri de semnificatie epistemica pentru verbul " a evalua":
J.M. Barbier aduce precizari notiunii de evaluare si o distinge de cea de control. Este vorba despre evaluare cand se deruleaza operatii care au ca scop producerea unei judecati de valoare. este vorba despre control cand printr-un sir de operatii se culeg informatii privind functionarea corecta a unei activitati de formare.
Vasile Pavelcu sublinia ca ciclul existentei noastre este un sir de examene-in fata naturii, in fata societatii, chiar si in fata propriei noastre constiinte. Omul se naste sub egida masurii, a comparatiei calitative si cantitative cu altii. in viata totul se masoara si se evalueaza: bucuriile si tristeti le, calitatile si defectele, gradul puterii de patrundere, niveul cunostintelor, valoarea serviciilor primite si oferite, aptitudinile, capacitatile
.Nici o evaluare nu este perfecta in sine si in mod absolut. Perfectiunea oricarei evaluari provine de la adecvarea ei la obiectivele pentru care este facuta.
Prin teoria evaluarii trebuie sa invatam sa raspundem la intrebarile:
-ce evaluam?; - prin ce mijloace?;
-de ce evaluam?; - pe ce baza?;
-cand evaluam?; - pe ce baza?;
-cine beneficiaza?
