|
|
|
PERSONALITATEA CADRULUI DIDACTIC
Profesorul indeplineste o profesiune de o deosebita importanta, aceea care asigura formarea si pregatirea personalitatii tinerelor generatii si pregatirea lor profesionala in cadrul institutiilor de invatamant, strans legate de viata, de activitatea socio-profesionala, morala si cetateneasca.
Personalitatea profesorului presupune si o serie intreaga de calitati, determinate de specificul si complexitatea muncii pe care o desfasoara.
Calitatile atitudinale. Intrucat profesiunea de educator presupune raportarea si confruntarea continua cu altii, anumite calitati atitudinale sunt indispensabile acelora care isi aleg si presteaza aceasta profesiune. Ne vom opri asupi celor rnai semnificative:
Umanismul, in general, si dragostea de copii, in special. Aflandu-se fata unor fiinte umane, adulte sau in devenire, profesorul trebuie sa dea dovada de multa sensibilitate, atasament si respect fata de ele, transformandu-se in cele din urma intr-un coparticipant la propriile lor confruntari. O expresie concreta a umanismului este dragostea pentru copii. Dragostea educatorului este altceva decat dragostea materna. Ea presupune, in primul rand, respect incredere fata de posibilitatile latente pe care le poseda oricare copil, dorinte sincera ca aceste posibilitati sa se dezvolte, increderea deplina in viitorul sau. Ea nu are nimic comun cu sentimentalismul si compatimirea, cu diversele simpatii manifeste sau ascunse fata de unii copii, cu toleranta exagerata. Ea trebuie sa-i cuprinda pe toti copiii, fara nici o descriminare
Calitatile atitudinale de natura caracterial-morala. Din aceasta categorie face parte corectitudinea, modestia, fermitatea, rabdarea, optimismul, stapanirea de sine.
Constiinta responsabilitatii si a misiunii sale. Dupa opinia lui Hubert, aceasta responsabilitate si-o asuma fata de copii, fata de patria sa si fata de intreaga umanitate.In mainile sale se afla, intr-un fel, nu numai viitorul copilului, ci si al patriei si natiunii al carei membru este. A fi constient de aceasta misiune si a te darui total si dezinteresat pentru infaptuirea ei inseamna, implicit, a fi un adevarat patriot. Constiinta responsabilitatii si a misiunii nu pot fi concepute in afara adeziunii si atasamentului fata de valorile culturale, nationale si universale, create de-a lungul veacurilor.
Sistemele de clasificare a aptitudinilor pedagogice difera de la un autor la altul, in functie de natura, continutul si laturile activitatii pedagogice.Astfel, se pot distinge :
1 Aptitudini didactice- referitoare la activitatea de instruire
2. Aptitudini educative- privitoare la activitatea de modelare a personalitatii umane.
Fiecare din aceste categorii include apoi aptitudini legate de realizarea unei sarcini concrete :
- aptitudini metodice ;
- aptitudini de evaluare ;
- aptitudini educative in domeniul educatiei morale, estetice, de mediu, de sanatate.
In functie de particularitatile proceselor psihice, care fac parte din continutul psihic al aptitudinilor pedagogice, se pot mentiona urmatoarele categorii de aptitudini :
- Aptitudini ce asigura calitatea gandirii - capacitatea de analiza si sinteza, flexibilitatea, originalitatea ;
- Aptitudini ce asigura calitatea limbajului- capacitatea de a folosi in mod adecvat acest instrument de comunicare este prezenta in toate aptitudinile pedagogice :inteligibilitatea, claritatea, plasticitatea, expresivitatea, fluenta ;
- Aptitudini ce garanteaza calitatea atentiei-concentrarea, intensitatea, distributivitatea, comutativitatea ;
- Aptitudini ce determina calitatea memoriei- rapiditatea memoriei, trainicia pastrarii si promtitudinea recunoasterii si reproducerii.
Tinand cont de structura psihica interna a aptitudinilor pedagogice, se poate aprecia si existenta unor aptitudini pedagogice speciale, cum ar fi :
- Aptitudinea de a cunoaste si intelege psihicul celui supus actiunii educative-capacitatea intuitiva, patrunderea si sesizarea rapida a particularitatilor psihice individuale.Contactul permanent cu elevii, compensat cu o pregatire continua, dezvolta si perfectioneaza aceasta aptitudine ;
- Aptitudinea empatica- ii ofera profesorului posibilitatea de a privi toate influentele prin prisma celor carora li se adreseaza si de a prevedea, nu numai eventualele dificultati, dar si posibilile rezultate ;
- Aptitudini organizatorice- se manifesta in intrega activitate desfasurata de profesor : planificarea propriei munci, pregatirea si desfasurarea lectiilor, indrumarea activitatii colectivului de elevi ;
- Spiritul de observatie- capacitatea ce permite sesizarea celor mai fine nuante si manifestari ale actiunii educative.Cu ajutorul ei profesorul poate surprinde si intui,, starea de spirit si intentiile elevilor, dupa expresia fetei si anumite miscari
- Maiestria psihopedagogica reprezinta capacitatea complexa personala si specifica a profesorului de a concepe, organiza, proiecta si conduce cu competenta si prestigiu, spirit creativ si eficienta sporita procesul de invatamant, procesul de educare si de instruire a elevilor. Maiestria psihopedagogica este rezultat atat al pregatirii cat si al experientei didactice indelungate, bazata pe interactiunea tututor calitatilor personalitatii profesorului si, intr-o masura importanta, pregatirea psihopedagogica.
-Tactul pedagogic- capacitatea de a gasi, la momentul oportun, forma cea mai adecvata de atitudine si tratare a elevilor ; se poate aprecia ca tactul este capacitatea profesorului de a-si mentine si consolida starile psihice pozitive si de a le domina si inhiba pe cele negative, oferind astfel raspunsuri si solutii promte tuturor solicitarilor procesului instructiv-educativ.
. Calitatea memoriei. Rapiditatea memoriei, trainicia pastrarii si promptitudinea recunoasterii si reproducerii sunt indispensabile in activitatea profesorului.
Desi nimeni, pana acum, nu a putut defini profesorul ideal sau profesorul desavarsit ori criteriile de apreciere ale unei predari eficiciente, totusi, este aproape unanim impartasita opinia dupa care predarea poarta amprenta vie a personalitatii celui care o practica. In consecinta, se cauta sa se determine in ce masura personalitatea profesorului este o variabila cauzala, responsabila de reusita sau nereusita invatarii.
In aceasta privinta, se estimeaza ca, dincolo de unele caracteristici biologice inerente, ca cele de varsta si sex, profesorul ar putea sa influenteze, in mod satisfacator, invatarea si rezultatele ei, atitudinile si interesele, aspiratiile si orientarile profesionale ale celor care invata prin comportamentele si atitudinile sale, prin empatia si relatiile sale cu acestia.
Ipotetic, cel mai mult ar conta, anumite aptitudini cognitive si profesional-didactice ale profesorului, competentele acestuia si o serie de caracteristici intelectuale, afectiv-motivationale, comportamentale si caracteriale, cum ar fi: inteligenta, capacitatea comunicativa, motivatia profesional-didactica, atitudinile si autoritatea profesorului in clasa, modul de relationare cu elevii (distanta), empatia, capacitatea de imaginatie creatoare si spiritul de dreptate, expectantele inalte, respectul si interesul pentru elevi.
Cu mentiunea, ca posibilele influente ale unor asemenea atribute trebuie privite, totusi, nuantat, puse in legatura cu modul in care se realizeaza predarea. Caci, intr-un anumit fel este solicitata personalitatea in cazul predarii care se bazeaza pe maiestria pedagogica si intr-un alt fel atunci cand actul predarii urmeaza calea unei programari riguroase algoritmizate sau standardizate.
Afectivitatea ar constitui una dintre acele atribute ale personalitatii care poate fi pusa in corelatie stransa cu randamentul invatarii la elevi. Asa se explica de ce, remarca aceiasi cercetatori, "profesorii cu personalitati afectuoase tind sa fie apreciati mai favorabil de catre inspectori, directori scolari si de catre alti observatori'.
Spiritul de ordine ce caracterizeaza profesorii ordonati, sistematici, metodici si cu responsabilitate faciliteaza, intr-o mare masura, invatarea.
In fine, luand in consideratie structurile motivationale (frustratiile si satisfactfile predarii) ce caracterizeaza profesorii si rezultatele induse la elevi, Heil si colaboratorii sai ajung sa contureze imaginea a trei "tipuri' de profesori:
. tipul 1: "se caracterizeaza prin vehementa, impulsivitate si spontaneitate' - eficient doar fata de elevii "silitori' si "conformisti';
. tipul 2: "perfect integrat, se caracterizeaza prin autocontrol, spirit de ordine orientarea spre scop', superior oricaror altor tipuri, eficient in predarea la toate grupurile de elevi, dar mai ales la copiii anxio si ostili;
. tipul 3: "se caracterizeaza prin teama, anxietate si tendinta de a se supraconforma regulamentului', cel mai putin eficient dintre toti; eficient doar fata de elevii silitori;
Profesorii eficienti sunt cei prietenosi, veseli, intelegatori, virtuosi, sociabili, cu stabilitate afectiva, cei care intretin relatii personale bune;
Bergin arata ca unii elevi sunt afectati in mai mare masura de trasaturile profesorului decat altii; si anume, cu cat acestia sunt mai normali, cu atat ei sunt mai putin expusi influentelor exercitate asupra dispozitiei lor personale sau asupra randamentului lor scolar.
Cercetarile pun in evidenta si alte aspecte. De exemplu:
. persoana profesorului poate servi in mod efectiv in clasa drept model pentru invatarea prin imitare;
. exista situatii in care elevii raman fascinati de un anumit fel de a preda al profesorului, ceea ce, nu de putine ori, inspira alegerea unei cariere;
. cele mai multe dintre aversiunile elevilor fata de anumite materii pot fi puse pe seama comportamentului profesorului.
Mai ales profesorii insensibili, negativi, neincrezatori, usor pot genera fobii fata de scoala.
Concluzia fireasca ce se poate desprinde din aceste date ar fi aceea ca intre personalitatea profesorului si performantele elevilor nu se instituie neaparat o relatie strict lineara, de o maniera care sa ne indreptateasca sa consideram personalitatea acestuia drept o variabila strict cauzala, ci mai degraba una moderatoare (profesorul ca moderator).
Profesiunea de educator implica raportarea si confruntarea continua cu altii, de aceea anumite calitati aptitudinale sunt indispensabile acelora care isi aleg si presteaza aceasta profesiune.Aptitudinile pedagogice, solicitate profesorului in actiune, se manifesta in activitatea de educatie si pot fi evidentiate pe baza performantelor realizate.
In aria de procupari privind determinarea acelor calitati ale profesorului care pot influenta si modela personalitatea elevului se inscrie si cercetarea lui Josef. Autorul identifica pozitionarea tactului pedagogic in procesul de educatie.El concluzioneaza ,in urma cercetarilor facute, faptul ca tactul pedagogic este gradul calitativ al interactiunii sociale dintre profesor si elev. In acest caz, criteriile acestei calitati sunt :
a. Gradul de adecvare a comportamentului profesorului fata de fiecare elev ;
b. Gradul motivatiei pozitive a rezultatelor la invatatura si a comportamentului elevului ;
c. Gradul de dezvoltare a personalitatii elevului ;
d. Gradul de respectare a particularitatilor psihice a elevului si asigurarea unui climat psihic optim al activitatii instructiv-educative ;
e. Rezultatele obtinute in atingerea obiectivelor propuse in activitatea instructiv-educativa
Nicolae Mitrofan evidentiaza urmatoarele componente ale aptitudinilor pedagogice :
- competenta stiintifica
- competenta psihopedagogica
- competenta psihosociala
Cele trei tipuri de competente actioneaza integrat.
Competenta stiintifica implica o buna pregatire de specialitate
Competenta psihopedagogica este asigurata de ansamblul de capacitati necesare pentru construirea diferitelor componente ale personalitati elevilor. Ea cuprinde :
- capacitatea de a determina gradul de dificultate al materialului de invatare ;
- capacitatea de a face materialul de invatare accesibil prin gasirea celor mai adecvate metode si mijloace ;
- capacitatea de a intelege elevul, de a patrunde in lumea sa interioara ;
- creativitatea in munca psihopedagogica ;
- capacitatea de a crea noi modele de influentare instructiv-educativa, in functie de cerintele fiecarei situatii educationale.
Componenta psihosociala este reprezentata de ansamblul de capacitati necesare optimizarii relatiilor interumane, cum ar fi :
- capacitatea de a adopta un rol diferit ;
- capacitatea de a stabili usor si adecvat relatii cu ceilalti ;
- capacitatea de a influenta grupul de elevi, ca si pe indivizii izolati ;
- capacitatea de a comunica usor si eficient cu elevii ;
- capacitatea de a utiliza adecvat puterea si autoritatea ;
- capacitatea de a adopta stiluri diferite de conducere
STATUT
Statutul consta intr-o colectie de reguli si de obligatii care sunt desemnate prin termenii "mama", "medic". El exprima o pozitie de baza a persoanei in structura sociala.
Statutul este locul pe care il ocupa, intr-un sistem, un individ, intr-un anumit moment.
In sensul actual, notiunea cuprinde si pozitia individului in fiecare dintre celelalte sisteme.
In concluzie, statutul exprima:
persoana ca membra a societatii;
indatoririle, drepturile si obligatiile persoanei
Studiul stiintific al statutului persoanei trebuie sa includa:
cercetarea pozitiei economice reale a persoanei;
situatia politico-juridica;
caracterizarea profesionala;
statutul cultural;
pozitia sociala a familiei persoanei date si pozitia ei in familie.
Conceptul de profesor reprezinta toti specialistii investiti ca educatori, ca formatori in invatamantul de toate gradele. El include toate functiile de: educator, profesor, cadru didactic, maistru, profesor de liceu sau universitar care alcatuiesc resursele umane ale corpului didactic.
Modelul etic demn al profesorului constituie temeiul educarii morale. Profesorul nu este numai un instructor profesional, un formator informational ci este si un modelator uman, etic si cetatenesc al noilor generatii.
ROLURI
In sens larg, termenul de rol vizeaza normele generale ale contributiei pe care trebuie sa o aduca un individ la o relatie comportamentala.
In sens restrans, se refera la regularitatea reala a comportamentului indivizilor aflati in interactiune.
Rolul ne trimite la constantele de comportament ale individului care isi aduce contributia la o relatie mai mult sau mai putin stabila cu ceilalti indivizi.
Indivizii care ocupa pozitii diferite se comporta intr-o maniera diferita, dar fiecare intelege si accepta comportamentul celuilalt.
Acelasi individ poate sa detina simultan o serie de statute. Totusi el nu poate niciodata sa exercite simultan toate aceste roluri.
In scoala, profesorul este conducatorul activitatii didactice ce se desfasoara in vederea realizarii obiectivelor prevazute in documentele scolare.
Referitor la diversitatea rolurilor pe care le poate exercita profesorul, Anita E. mentioneaza urmatoarele:
- Profesorul, ca expert al actului de predare-invalare: el poate lua decizii privitoare la tot ceea ce se intampla in procesul de invatamant.
- Profesorul, ca agent motivator declanseaza si intretine interesul curiozitatea si dorinta lor pentru activitatea de invatare.
- Profesorul, ca lider: conduce un grup de elevi, exercitandu-si puterea asupra principalelor fenomene ce se produc aici. Este un prieten si confident al elevilor, un substitut al parintilor, obiect de afectiune, sprijin in ameliorarea starilor de anxietate.
- Profesorul in ipostaza de consilier: este un observator sensibil comportamentului elevilor, un indrumator persuasiv si un sfatuitor al acestora.
- Profesorul, ca model: prin intreaga sa personalitate, prin actiunile comportamentul sau este un exemplu pozitiv pentru elevi.
- Profesorul, ca profesionist reflexiv: se straduieste tot timpul sa inteleaga, si sa reflecteze asupra intamplarilor inedite din clasa, sa studieze si analizeze fenomenele psihopedagogice cu care se confrunta.
- Profesorul, ca manager: supravegheaza intreaga activitate din clasa, asigura consensul cu ceilalti profesori, cu parintii si cu ceilalti factori.
Profesorul isi asurna deci o multitudine de roluri a caror exercitare este dependenta de personalitatea lui.
Dar pe langa activitatea didactica profesorul desfasoara si o activitate extrascolara sau cultural-educativa. Corolarul continutului social al acestei profesiuni consta in participarea la evenimentele si framantarile social-culturale ale timpului in care traieste si ale poporului din care face parte. In aceasta ipostaza profesorul ne apare ca pedagog social, animat de grija pentru ridicarea gradului de cultura si al natiunii sale.
Desfasurandu-si activitatea profesionala in cadrul scolii, dascalul nu inceteaza de a fi un educator si in afara ei, urmarind, bineinteles, obiective specifice si apeland la mijloace si forme adecvate. Numai in masura in care profesorul isi continua misiunea si in afara cadrului profesional pe care ofera scoala poate fi considerat un educator al poporului sau. Cele doua laturi ale activitatii sale, scolara si extrascolara, nu numai ca se presupun, dar se si intregesc si se completeaza reciproc, imprimand acestei profesiuni un rol sporit in progresul general al patriei noastre.
Profesorul este cel care orienteaza si stimuleaza curiozitatea naturala si interesul spontan al elevilor pentru descoperire, cel care indruma si incurajeaza activitatea de organizare si integrare a datelor culese, a cunostintelor reactualizate in vederea aplicarii lor la solutionarea problemelor date, lasandu-le:
libertatea de examinare a faptului real ori de analiza critica a continutului unui text,
independenta in activitate,
operativitate si rapiditate in reactii (cognitive, afective, motrice),
deplina responsabilitate pentru ceea ce intreprind.
In functie de necesitati, de gradul de autonomie sau semiautonomie a invatarii, el poate interveni, din cand in cand, canalizand energiile partenerilor sai. Astfel, el este cel care ofera explicatii, da lamuriri, raspunde la intrebari, ii ajuta sa utilizeze corect anumite materiale, instrumente sau utilaje, cauta sa-i ajute sa evite devierile inutile, incercarile fara obiect, eventualele erori si pierderi de timp.
Profesorul este cel care, tinand seama de logica invatarii, orienteaza ceea ce elevii au de facut, devine ghid al demersului lor euristic, canalizandu-i in directia obtinerii rezultatelor asteptate, in loc de a 1e impune intr-o maniera directa, dinainte stabilita cu mai multa sau mai putina rigurozitate.
In literatura de specialitate se apreciaza ca profesiunea didactica nu se poate restrange doar la cea de simpla sursa de cunostinte.Rolul conducator al profesorului in activitatea didactica, ramane insa una din coordonatele de baza ale misiunii sale.
Wolfolk, mentioneaza urmatoarele functii ale profesiunii didactice :
- luarea deciziilor privitoare la ceea ce se intampla in procesul de invatamant;
- declansarea si intretinerea interesului elevilor, curiozitatii si dorintei lor pentru activitatea de invatare ;
- conducerea grupului de elevi ;
- indruma persuasiv elevii, ii sfatuieste si observa comportamentul acestora ;
- reprezinta un model pozitiv de personalitate si comportament pentru elevii sai ;
- intelege, reflecteaza asupra intamplarilor din clasa, studiaza fenomenele psihopedagogice cu care se confrunta.
Asumandu-si o multitudine de roluri, profesorului trebuie sa constientizeze ca exercitarea lor depinda de personalitatea pe care si-o modeleaza. In acest sens, un rol deosebit in exercitarea acestei profesiuni il au anumite componente ale personalitatii : cultura profesionala, calitatile atutudinale si cele aptitudinale.
De fapt, pentru ca anumite cunostinte sa fie transmise de la o persoana la alta si acceptate, trebuie intotdeauna ca intre ele sa existe un schimb afectiv format din incredere si dispozitie receptiva dintr-o parte si din alta.
Tipologizarea relatiilor dintre profesori si elevi se transcrie prin umatoarele modalitati de conducere:
Relatii autoritariste,
Relatii democratice,
Relatii libere.
Rolul profesorului poate sa fie analizat si din perspectiva relatiei profesor - elev.Avand in vedere valorile societatii contemporane( libertate, responsabilitate, toleranta,cooperare )se impune o noua abordare a relatiei profesor-elev :
- asumarea de catre profesor si elevi, a unei responsabilitati morale comune in cadrul relatiei educationale, conducand la angajarea afectiva si efectiva in procesul educational ;
- recunoasterea reciproca a ,, dreptului de a fi altfel « si valorizarea fiecarei fiinte umane in parte, indiferent de cat si de cum este diferita ;
- increderea in posibilitatile fiecarei fiinte umane de a progresa ;
- recunoasterea faptului ca toti elevii si profesorii sunt parteneri sociali cu functii complementare, dar cu responsabilitate comuna ;
- considerarea scolii ca mediu de constructie culturala ;
- renuntarea la principiul ,, caii optime unice « si constientizarea faptului ca majoritatea problemelor sociale si umane au mai multe solutii echi-finale si echivalente.
- promovarea autenticitatii si sinceritatii- a fi tu insuti este mai important decat a avea dreptate.
Eucatia se sprijina pe patru piloni importanti: a invata sa stii, a invata sa faci, a invata sa traiesti impreuna cu altii si a invata sa fii. In functie de aceasta optica, dar si de implicatiile globalizarii asupra indivizilor, ale problematicii lumii contemporane, educatorii din invatamant urmeaza sa indeplineasca roluri noi.
Asa de exemplu prin metodologia de aplicare a noului curriculum national, li se cere educatorilor din invatamant sa creeze activitati (situatii) de invatare adecvate obiectivelor proiectate, tinand seama, desigur, de natura subiectului lectiei si de particularitatile clasei sau ale grupei de elevi. Ideea nu este noua in pedagogie, insa rolul profesorului este mai recent, el fiind astazi formulat explicit si specificat in documentele de proiectare didactica. Evident, cu cat situatiile de invatare vor fi mai bine alese sau imaginate de profesor, cu atat mai interesanta si mai eficace, in planul invatarii, va fi activitatea de instruire.
Un alt rol nou ar putea fi acela de meditator in procesul cunoasterii sau de consiliere, alaturi de rolul traditional de transrnitator de informatii, la care nu se renunta, dar a carui pondere este, vizibil, in scadere, in cadrul invatamantului modern, centrat pe competente.
De asemenea, profesorul este astazi un veritabil agent al schimbarii, pregatindu-si elevii in aceasta perspectiva care se constituie, tot mai mult, intr-o dimensiune a omului contemporan.
Nu in ultimul rand, profesorul este chemat sa se implice in luarea deciziilor de politica educationala la diferite niveluri, precum si in procesul, complex dificil, de insertie profesionala si sociala, corespunzatoare noilor conditii.
O seama de roluri noi deriva si din implicatiile educatiei permanente asupra programelor scolare. Acestea tind sa se integreze atat in plan orizontal, cat si pe verticala, sa fie centrate pe valori, atitudini si motivatie, sa cultive independenta, propria responstabilitate, flexibilitatea facilitand dezvoltarea oamenilor.
Odata cu extinderea noilor tehnologii ale comunicatiei si informatiei in educatie si invatamant, insesi rolurile traditionale ale educatorilor se cer reconsiderate.
COMPETENTE
In conceptia pedagogica moderna, pentru ca profesorul sa poata concepe, organiza, proiecta actul educational, are neaparata nevoie de: pregatire, tact si maiestrie psihopedagogica, care sunt cerute, indeosebi, de ipostaza de educator.Analizand competentele profesorilor, Marin Calin arata faptul ca acestea sunt conditionate de aptitudinile pedagogice si de nivelul culturii profesionale astfel incat putem vorbi despre competente:
- Comunicative (relatia profesor - elev din prisma relatiilor de transmitere si decodificare a mesajului informatiilor).
- Informationala (campul de cunostinte, actualitatea si actualizarea acestora).
- Teleologica (capacitatea de a concepe rezultatele educatiei din punctul de vedere al unor scopuri plurale nuantate, rational gandite si operationalizate).
- Instrumentala ( de creare a unor performante comportamentale ale elevilor adecvate scopurilor urmarite printr-un ansamblu de metode si mijloace pedagogice).
- Decizionala ( alegerea intre cel putin doua variante de actiune a variantei care este mai optima, mai valoroasa sau mai utila).
- Apreciativa (evaluare si autoevaluare corecta).
Competentele au o sfera de cuprindere mai mare decat a aptitudinilor, ele presupunand si rezultatele activitatii, pe langa cunoastere si capacitatea de a efectua un lucru bine, corect.
Competenta didactica implica problematica eficientei predarii si a stabilirii unor criterii de eficienta.
Un model de program de formare a profesorilor desfasurat in S.U.A., operationalizeaza competenta didactica in cinci categorii de competente specifice:
- Competenta cognitiva - cuprinzand abilitatile intelectuale si cunostintele asteptate din partea unui profesor ;
- Competenta afectiva - reprezentata prin atitudinile asteptate din partea profesorului si considerata specifica profesiunii didactice, deoarece este cel mai greu de obtinut ;
- Competenta exploratorie - vizand nivelul practicii pedagogice si oferind ocazia viitorilor profesori de a-si exercita abilitatile didactice ;
- Competenta legata de performanta - prin care profesorii dovedesc nu numai ca stiu, dar si pot utiliza ceea ce stiu ;
- Competenta de a produce modificari observabile ale elevilor in urma relatiei pedagogice
O anumita categorie de competente sunt cerute de profesiunea didactica, atunci cand ne gandim la managementul stresului.In fata provocarilor externe, stresul prelungit, necontrolat cauzeaza probleme de sanatate, mai ales in cazul persoanelor foarte active.Stresul este tot mai raspandit in randul profesorilor, putand sa afecteze si performanta profesionala. Din acest motiv, este imperativ necesar sa ne dezvoltam urmatoarele categorii de competente :
a. Competente specifice ( pentru a face lucrurile bine )
b.Competente calitativ superioare ( pantru optimizarea procesului )
c.Dezvoltarea unui domeniu competential (pentru a face lucruri mai bune )
Ca urmare a organizarii continuturilor educative in abordarea curriculara,apare necesitatea formarii unor competente didactice, care tin de managementul curriculum-ului pentru elevi.
In contextul creat de reformele educationale care se desfasoara atat in tara noastra, cat si in multe alte tari, context al globalizarii si integrarii regionale sau mondiale, au fost acceptate cateva caracteristici dezirabile ale profesorilor, tinand cont de competentele specifice profesiunii didactice :
- Profesorii competenti sunt devotati elevilor si invatarii realizate de acestia : ii trateaza in mod echitabil, inteleg modul in care elevii se dezvolta si invata, sunt constienti de influenta contextului si a culturii asupra comportamentului, incurajeaza mentinerea stimei de sine, responsabilitatea si respectul elevilor pentru diferentele individuale, culturale, religioase, si rasiale.
- Profesorii competenti cunosc disciplinele pe care le predau si modul in care sa predea acele discipline elevilor : cunoaterea in profunzime a disciplinei, dezvolta capacitati analitice si critice cu privire la acele cunostinte, inteleg unde pot sa apara dificultati si adapteaza stilul de predare in mod corespunzator, creeeaza trasee multiple pentru parcurgerea temelor specifice disciplinei, fiind adeptii invatarii elevilor prin formularea unor idei personale.
- Profesorii competenti sunt responsabili pentru managementul si monitorizarea modului in care elevii invata : creaza, mentin si modifica spatiul pentru a capta si sustine interesul elevilor, utilizeaza eficient resursele temporale, invita alti adulti sa participe la activitatile de predare organizata, sunt adeptii negocierii unor reguli liber acceptate de interactiune sociala intre elevi, elevi-profesori, stiu sa motiveze elevii pentru a invata, evalueaza obiectiv progresul fiecarui elev.
- Profesorii competenti se gandesc sistematic la modul in care predau si invata din propria experienta : inspira elevilor : curiozitate, toleranta, onestitate, respect fata de diversitate ; extrag din cunoastera dezvoltarii umane subiecte de instruire si educatie, sunt angajati in invatarea continua si ii incurajeaza pe elevi sa aiba o perspectiva asemanatoare, apofundeaza cunoasterea, isi indreapta judecatile, adapteaza predarea la noile descoperiri.
- Profesorii competenti sunt membrii ai unor comunitati care invata : contribuie la eficacitatea si eficienta scolii, cunosc resursele comunitatii care pot fi contactate pentru a actiona in beneficiul elevilor, gasesc modalitati de a lucra colaborativ si creativ cu parintii.
Profesiunea didactica reclama din partea persoanei implicata in activitati de tip instructiv-formativ patru categorii de competente:
1. competenta stiintifica
abilitati cognitive necesare pentru procesarea informatiilor;
informatii stiintifice selectate, actualizate, exacte;
capacitati de vehiculare a cunostintelor;
experienta didactica flexibila;
capacitatea de recurs la strategii rezolutive variate;
aptitudini necesare pentru cercetare si experimentare;
strategii creative;
operatii mentale flexibile si dinamice;
capacitate de transfer si aplicare a cunostintelor;
2. competenta psihosociala
capacitatea de a stabili fara dificultate relatii interpersonale adecvate cu elevii;
capacitatea de adaptare la roluri diverse;
capacitatea de comunicare eficienta atat cu grupul cat si cu elevii, separat;
abilitati de adecvare a fortei/autoritatii la situatiile educationale concrete (varierea raportului libertate-autoritate, indulgenta-exigenta in functie de specificul situatiilor aparute);
disponibilitati de adaptare la variate stiluri educationale;
entuziasm, intelegere, prietenie;
3. competenta manageriala
capacitate de influentare a clasei si a fiecarui elev in parte;
abilitati de planificare si proiectare;
capacitate decizionala;
capacitatea de a organiza, monitoriza si coordona activitatea clasei/elevului;
administrarea corecta a sanctiunilor si recompenselor;
echilibru autoritate-putere-responsabilitate
rezistenta la situatiile de stres;
4. competenta psihopedagogica
capacitate de determinare a gradului de dificultate a unui continut;
capacitate de a face accesibila informatia transmisa;
empatie, capacitate de intelegere a disponibilitatilor interne ale elevilor;
creativitate in activitatea instructiv-formativa;
atitudine stimulativa, energica, creativa;
tact pedagogic (organizarea constienta, controlata, a propriului demers pedagogic si capacitatea de restructurare "din mers" a acestuia, in functie de variabilele nou survenite pe parcursul derularii procesului instructiv-formativ);
spirit metodic si clarviziune in activitate;
STANDARDE
Cum s-a reflectat demersul educativ al personalului didactic in domeniul educatiei morale se va vedea doar atunci cand cel educat va fi pus in situatia de a-si manifesta sentimentele si convingerile, de a le proba prin comportamente observabile.
Referindu-se la profesionalizarea pentru cariera didactica, profesorul Emil Paun aprecia ca efortul de "rationalizare si asezare a intregului proces de formare initiala si continua a cadrelor didactice pe baza unor standarde profesionale', nu este "tocmai usor de realizat avand in vedere specificul activitatii educationale, care implica adesea variabile a caror standardizare nu e nici posibila, dar nici necesara'.
Raman "excelenti', acei profesori care stiu cum sa le capteze elevilor atentia si sa le-o mentina pe tot parcursul lectiilor, sa formuleze cu claritate obiectivele fiecarei activitati didactice, sa reactualizeze cunostintele anterioare necesare invatarii cum urmeaza, sa predea accesibil si convingator noile cunostinte, sa creeze situatii de invatare adecvate, sa dirijeze invatarea si sa obtina feed-back, ori de cate ori este nevoie, sa evalueze prin metode variate si sa extrapoleze.
Cu alte cuvinte, "prescriptii' au existat si pana acum in Romania, iar pe baza lor s-au formulat concluziile asupra pregatirii profesorilor, ca si asupra calitatii prestatiei acestora, doar ca nu s-au numit standarde.
Raspunsul la intrebarea "poate fi standardizata activitatea educatorilor din invatamant?' ar putea fi acesta: da, daca prin standarde intelegem anumite etaloane la care raportam pregatirea si activitatea educatorilor. Aceste etaloane, elaborate in functie de un ideal social si educativ si de o filosofie a educatiei explicit formulate, de cunoasterea umana in general, ar urma sa cuprinda un sistem de cerinte fata de pregatirea stiintifica, psihologica, pedagogica, sociologica, manageriala si culturala a educatorilor, pe diverse trepte ale sistemului national de invatamant (prescolar, primar, secundar). Cu o conditie insa ca cerintele sa se refere la comportament si sa fie masurabile, iar evaluarile se se faca de profesionalisti, pe criterii stiintifice, fiind excluse cele politice.
Chiar si in aceste conditii este evident ca nu se poate standardiza intreaga activitate a educatorlor. Mai intai ptr ca educatia este un fenomen complex vizeaza toate dimensiunile fiintei umane (fizica, intelectuala, morala) si, si in al doilea rand, pentru ca elevii sunt foarte diferiti unii fata de altii.
Se stie ca activitatea didactica este marcata de numeroase situatii neprevazute, care nu sunt avute in vedere la elaborarea programelor de formare initiala si continua a educatorilor. Din acest motiv, educatorii, dincolo de pregatirea lor de baza si de experienta trebuie sa aiba si o mare capacitate de a se adapta la realitatile vietii scolare, fiind capabili sa rezolve situatii-problema dintre cele mai diverse. Tactul, rabdarea capacitatea de a comunica usor cu cei din jur, de a solutiona conflictele sunt caracteristici cu care te nasti sau pe care le dobandesti printr-un efort personal considerabil, pe parcursul carierei didactice.
Exista cateva directii de actiune practica, necesare in realizarea chiar si partiala a standardizarii activitatii educatorilor din invatamant:
Prin dezbateri academice, dar si colegiale, la care sa participe si elevii, si sa se descrie un set de competente ale educatorilor din invatamant, cuprinzand doua segmente: un trunchi comun, valabil pentru toate categoriile de educatori si unele cerinte speciale, in functie de treapta de invatamant, deci de grupa de varsta cu care lucreaza educatorii.
- Profilul de competenta definit pe plan national sa stea la baza tuturor, programelor de formare a personalului didactic din Romania.
- Fisele postului, pe categorii de personal didactic si fisele de evaluare a personalului didactic sa aiba la baza "standarde' derivate din profilul de competenta proiectat, care sa se bazeze exclusiv pe comportamente direct observabile sau masurabile.
- Inspectia scolara sa fie regandita din perspectiva standardelor nationale convenite.
- Standardele pentru profesia didactica sa fie revazute periodic, pentru a le adapta la dinamica dezvoltarii stiintifice, economice si sociale care determina, obiectivele, functiile si continutul educatiei.
FORMARE INITIALA SI CONTINUA, EVALUARE SI AUTOEVALUARE
Formarea initiala a personalului didactic, indiferent de legislatia in vigoare, trebuie sa cuprinda:
- O pregatire psihologica prin care sa se creeze conditiile cunoasterii si autocunoasterii autentice, sa se creeze intelegerea locului si rolului personalitatii In lume;
- O pregatire pedagogica in baza careia cel care doreste sa imbratiseze cariera didactica sa tie in masura sa cunoasca, sa inteleaga si sa aplice filozofia educatiei, sa-si formeze un bagaj de cunostinte, priceperi si deprinderi pentru a aplica teoriile curriculare, teoriile evaluarii, teoriile intsruirii, metodologia didactica pentru a-si forma o competenta psihopedagogica;
Perfectionarea prin definitivare si grade diclactice. Dupa o vechime de doi ani si in baza unor inspectii de specialitate, fiecare dascal este obligat sa sustina examenul de definitivare in invatamant. Acest examen se poate sustine de maximum trei ori intr-o perioada de 2-5 ani vehime. Examenul de definitivat consta in:
- o proba scrisa la specialitate si metodica predarii ei;
- o proba orala de specialitate si metodica;
- o proba scrisa de Pedagogie.
Dupa patru ani de vechime de la definitivare orice dascal poate sa sustina examenul pentru obtinerea gradului didactic II. Acest examen, la care are dreptul sa se prezinte in baza concluziilor unor inspectii de specialitate, consta din:
- o proba scrisa la specialitate si la metodica predarii ei;
- o proba orala la Pedagogie si elementele de psihologie (programa analitica mai complexa decat cea pentru definitivat).
Dupa alti patru ani vechime dupa gradul II, orice dascal poate participa la examenele pentru obtinerea gradului didactic I. Pentru gradul I, dupa trei ani vechime si in baza unor concluzii ale inspectiilor de specialitate, dascalul participa la un colocviu de admitere la gradul I. Acest colocviu consta dintr-un interviu din: specialitate, metodica, psiho-pedagogie si mai ales din metodologia cercetarii stiintifice.
Formarea contiuna a personalului didactic implica:
Formarea continua odata la cinci ani, actiune pe care fiecare dascal trebuie s-o urrneze pana la pensionare. Aceasta activitate se realizeaza prin parcurgerea mai multor programe oferite mai ales prin departamentele specializate ale universitatilor.
Explozia informationala deosebita, ca urmare a progresului stiintific, tehnic, cultural, urmata de schimbari continue, chiar de mutatii in cadrul disciplinelor predate, in profesiuni, in activitatile sociale utile, in conditiile economice, necesita o preocupare si o capacitate deosebita de a asigura o perfectionare continua a pregatirii profesionale, de specialitate si psihopedagogice, in primul rand, dar si o perfectionare in planurile cultural, etic, juridic si cetatenesc, deoarece toate domeniile vietii sociale sunt in dezvoltare, atat sub aspect cantitativ, cat mai ales sub aspect calitativ.
Perfectionarea profesionala a profesorului este necesara, ca in toate profesiile, datorita potentialelor pierderi cognitive. Numai printr-o reactualizare si perfectionare sistematica si constanta a pregatirii profesionale la un nivel inalt de performanta, printr-o formare continua se poate evita ceea ce se numeste plafonare profesionala, rutina, pregatire slaba sau mediocra. Perfectionarea profesionala se realizeaza prin forme organizate care au un caracter formal sau informal: de exemplu prin cursuri de perfectionare de o anumita durata; cursuri postuniversitare, studii aprofundate, doctorate, sau activitati in comisii metodice si ale dirigintilor, cercuri pedagogice, simpozioane stiintifice, intalniri pedagogice, reuniuni.
Formarea continua, inclusiv conversia profesionala a personalului didactic preuniversitar, potrivit prevederilor Legii invatamantului nr. 84/1995, republicata, cu modificarile ulterioare, si ale Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, constituie un drept. Aceasta importanta activitate sociala este coordonata de Ministerul Educatiei Nationale si se realizeaza prin unitati de invatamant, case ale corpului didactic, centre, institutii si alte forme institutionalizate pentru pregatirea si perfectionarea personalului de conducere, indrumare si control.
Aceste institutii se pot asocia cu alte institutii similare din tara si din strainatate, conform reglementarilor legale.
Intreaga activitate de formare continua a cadrelor didactice urmareste realizarea obiectivelor fundamentale ale educatiei si invatamantului:
. dezvoltarea identitatii nationale, in contextul integrarii europene si mondiale;
. dezvoltarea culturala, stiintifica, tehnica si profesionala;
. dezvoltarea capacitatii de anticipare si de adaptare la schimbare, pentru progres psihosocial si integrare;
. formarea si dezvoltarea personalitatii umane integrale, armonioase, creatoare, independente si interdependente;
. dezvoltarea caracterului prospectiv si permanent al educatiei;
. democratizarea educatiei si a invatamantului, asigurarea conditiilor de egalizare relativa si gradata a sanselor de acces si parcurgere, pentru dezvoltarea maxima a potentialului psihofizic al fiecarui individ, pentru realizarea caracterului deschis al invatamantului;
. formarea capacitatilor cognitive, afectiv-motivationale, volitiv-actionale, atitudinale si aptitudinale, a stilului activitatii intelectuale, a constiintei de sine si a celei sociale, a conceptiei despre om si societate;
. dezvoltarea personalitatii capabile de cooperare, comunicare, decizie, inovare si de adaptare creatoare la mediu si a mediului la conditia umana;
. educarea in spiritul valorilor democratice, moral-civice si patriotice, estetice si culturale ale societatii contemporane;
. realizarea unei noi armonii intre cultura generala, de specialitate si cea profesionala, la nivelul exigentelor formative ale societatii postindustriale informatizate, in functie de profilul de formare determinat;
. formarea tinerei generatii pentru integrare culturala si socioprofesionala eficienta, pentru dezvoltarea culturii si civilizatiei.
In scopul realizarii acestor obiective, activitatea de formare continua va fi axata pe obiective specifice dezvoltarii competentelor psihopedagogice si metodice in specialitate si psihorelationale, teoretico-metodologice, practic-actionale si constructiv-creatoare.
In acest context, restructurarea formarii continue a cadrelor didactice constituie obiectivul prioritar al asigurarii calitatii invatamantului, sansa reformei invatamantului.
