Succesul si insuccesul scolar

SUCCESUL SI INSUCCESUL SCOLAR

CAUZE SI FORME DE MANIFESTARE

Succesul are o prima acceptiune - aceea de reusita, desi nu orice reusita este un ,succes. O alta acceptiune asociata este, victoria in competitie.

Succesul este rezultatul autorealizarii de,sine, cu eforturi mari cu sacrificii, cu munca asidua, din trebuinta de autoexprimare si autorealizare, din trebuinta de prestigiu

Succesul scolar este recunoasterea capacitatii de exprimare, prin performantele invatarii, valorificandu-se la maximum capacitatile si disponibilitatile biopsihice. Succesul scolar se manifesta prin rezultate maxime la examene, ,concursuri, olimpiade. Succesul scolar presupune obligatori-u conduita scopului, cunoasterea de sine, constientizarea fortelor, mobilizarea in depasirea obstacolelor, perseverenta in depasirea lor. Lupta cu sine, conflictele interioare, invingerea proprillor limite fac parte din lupta pentru succes,; este uneori mai grea competitia eu tine insuti decat cu altii. In spatele succesului scolar se afla renuntari la activitati placute, nelinistea si teama de nereusita, spectrul esecului.

Succesul, ca si opusul sau, insuccesul, depind de numerosi factori social-obiectivi, factori ce tin de structura individului.

Mediul social-cultural creeaza ambianta generala a politicii scolare, fundamentul respectului pentru aceasta institutie. El creeaza oportunitati realizarii umane prin scoala. Mediul familial pregateste si intretine spiritul de respect pentru scoala, pregateste si intretine efortul de invatare. Grupul extrafamilial, de prieteni, cu aspiratii prosociale, proscolare, influenteaza aspiratiile scolare si profesionale.

Factorii interni au o pondere, deosebita in realizarea scolara si in performantele recunoscute ca, succes. Starea generala de sanatate conditioneaza biologic reusita in invatare. Capacitatile intelectuale (perceptive, de memorie, gandire si imaginatie) si abilitatile(deprinderi, aptitudini) sunt cele care determina in cea mai mare masura inalta performanta scolara.

Insuccesul, cu forma sa grava de ,esec, inseamna nereusita, in- frangere sub povara propriei neputinte sau a greutatilor exterioare. Insuccesul si esecul sunt respinse de societate, de colectivitate, de individ. Ca reactii fata de insucces apar dispretul, dezamagirea, cumpasiunea care pe, unii ii alina, pe altii ii umileste.

Conduita insuccesului este ,deplorabila influenteaza in rau ambianta relatiilor cu altii. Atitudinile ce se exprima din cauza insuccesului a esecului sunt fie contestatare, de revolta neputincioasa sau agresiva, fie de resemnare apasatoare. In mod normal, in favoarea se tinde spre iesirea din insucces, reabilitatea sau compensarea lui.

Fenomenul negativ persistent cu care se confrunta scoala este  insuccesul. Se reflecta in randamentul deficitar al invatarii, sub nivelul cerintelor si obiectivelor si, uneori sub nivelul propriilor capacitati. Insuccesul scolar se manifesta sub doua aspecte: ramanerea in urma la invatatura sau retardul scolar si esecul scolar sub doua forme: abandon si repetentie.

Ramanerea in urma la invatatura sau retardul scolar se manifesta prin incapacitatea temporara de a face fata activitatilor scolare, incapacitatea sau refuzul de a invata, de a nu avea rezultate in concordanta cu capacitatile. Cauzele sunt multiple. Retardul scolar este real, elevul nu poate avea rezultatele pe care le-ar dori sau care i se cer, sau aparent, elevul poate sa invete, dar refuza, ii lipseste motivatia. Retardul este de scurta durata, explcat prin dificultati temporare - oboseala, stare de boala, dupa vacanta, evenirnente stresante din viata intima sau de familie; sunt sanse mari de redresare. Retardul poate fi de lunga durata, cu sanse reduse de redresare, cu eforturi mari din partea elevului si a celor ce vor sa-1 ajute, se apropie de o forma a esecului.

Esecul scolar este forma severa a insuccesului scolar si se manifesta prin abandon si prin repetentie, aceasta este o sanctiune a neindeplinirii obligatiilor scolare. Insuccesul scolar, cu toate formele lui de manifestare, reprezinta ansamblul pierderilor scolare ale caror efecte se repercuteaza negativ asupra integrarii sociale si profesionale si asupra relatiilor de convietuire cu semenii.

Mediul social-cultural deteriorat in anumite perioade de framantari, convulsii sociale influenteaza negativ si politica scolara si calitatea organizarii pedagogice a institutiilor de invatamant. Din acest punct de vedere, mai cu seama ,deficientele activitatii de predare si erorile de evaluare au cea mai rnare influenta negativa asupra randamentului invatarii. Nedreptatirea frecventa prin notare si excesele de severitate, blocheaza si demobilizeaza elevul. Evenimentele stresante in viata de familie (boala, divort, conflicte), dezinteresul familiei fata de scoala si mediul prietenilor ostili scolii influenteaza negativ atitudinile fata de obligatiile scolare.

Factorii interni au un rol ,esential in exprimarea refuzului de  a invata. Bolile acute si, cronice, perioadele de convalescenta, intrerup ritmul invatarii. Lacunele instalate impiedica recuperarea retardului. Deficientele intelectuale, aptitudinale, influenteaza insuccesul si esecul scolar.

Cauzele obiective deriva din factorii externi, ponderea cea mai mare avand-o cauzele generate de organizarea scolara, programe incarcate, orare incorect intoc­mite, lipsa de pregatire si experienta a profesorilor, lipsa lor de tact, rutina, dezinteresul, defectele caracteriale si temperamentale, erorile de evaluare. Deruteaza in activitatea de invatare neintele­gerile dintre profesori, conducerea incompetenta a clasei si a sco­lii.

Mediul ^.familial este ^,o alta sursa a cauzelor insuccesului scolar: conditiile precare de viata, atitudinea indiferenta, neglijenta sau ostila a parintilor fata de scoala, atmosfera incordata de neintele­geri si conflict, pozitia defavorabila intre frati .

Cauzele subiective tin de structura biopsihica a elevului. Sana­tatea afectata de boli cronice si acute (respiratorii, circulatoril, di­gestive, nervoase, psihice), de perturbari ale fazelor de maturizare pubertara si adolescentina impiedica reusita scolara. Indispozitia provocata de oboseala provenita din suprasolicitare si subsolici­tare impiedica angajarea in efortul invatarii. Structura biopsihica a elevului afectata de deficiente intelectuale (atentie, memorie, gandire), afective (hiperemotivitate, apatie, nevroze, psihoze), tul­burari de comportarnent (instabilitate psihomotorie, delincventa)^, deterioreaza mediul clasei si deviaza preocuparile de invatare.

In fenomenul complex a1 insuccesului scolar cauzele devin efecte si efectele devin cauze. Tulburarile de comportament si personalitate sunt cauza si efecte a inaceptarii realitatii scolare, a inacceptarii obligatiilor scolare. Terapia preventiva si curativa au ca punct de plecare depistarea cauzelor, eliminarea sau diminua­rea actiunii lor.

Frecventa cu care se produce ,,esecul scolar' in institutiile de invatamant si, mai ales, aspectul de fenomen permanentizat pe care el poate sa-1 dobandeasca adeseori ne determine sa-1 privim cu toata responsabilitatea. Un esec scolar cronicizat este periculos, deoarece el determina efecte negative atat in plan psihologic individual, respectiv o alterare a imaginii de sine a elevului in cauza, care-si va pierde tot mai mult increderea in propriile posibilitati si va ajunge sa dezvolte o teama de esec, cat si in plan social, fiindca un esec scolar permanentizat stigmatizeaza', induce o marginalizare sociala a elevului in cauza (respectiv o limitare a dreptului elevului la o calificare profesionala autentica si la exercitarea unor roluri sociale apreciate si recunoscute ca fiind valorizante pentru personalitate).

Dintre indicatorii care sunt utilizati de obicei pentru aprecierea existentei unei situatii stabilizate de esec scolar, mentionam: abandonarea precoce a scolii; decalaj intre potentialul personal si rezultate; parasirea scolii fara o calificare; incapacitatea de a atinge obiectivele pedagogice; esecul la examenele finale (sau de concurs); inadaptarea scolara etc. Din simpla lecturare a acestor indicatori reiese faptul ca exista doua tipuri de esec scolar:

a) Un esec scolar de tip cognitiv, care se refera la nerealizare de catre elevii in cauza a obiectivelor pedagogice. Acest tip de esec atesta niveluri scazute de competenta la elevii respective provocand rezultate slabe la examene si concursuri scolare, respectiv corigente, repetentie. Aceste niveluri scazute de competenta se explica fie prin intarzieri in dezvoltarea intelectuala, fie printr-o serie de neajunsuri in plan motivational, volitional si operational, de genul:

- un nivel foarte scazut de aspiratii si de expectante in raport cu activitatea scolara si cu propriul eu;

- reduse disponibiliti voluntare (de vointa) necesare formularii obiectivelor de invatare si depasirii obstacolelor (dificultatilor) care apar in mod inerent pe parcursul activitatii de invatare;

- absenta unor deprinderi de munca sistematica si a obisnuintei elevului de a-si autoevalua rezultatele scolare din perspectiva unor criterii obiective, promovate de scoala;

- insuficiente la nivelul operatiilor logic-abstracte ale gandirii, de tipul: incompetenta de limbaj (a raspunde concis, sau intr-o forma dezvoltata, la intrebarile profesorului); incapacitatea de a relationa informatiile (de a le pune in contexte variate si flexibile); absenta unui mod dialectic de gandire, care sa alterneze judecatile pro si contra; slaba capacitate de concretizare a unui fenomen sau principiu invatat la ore; incapacitatea realizarii unui demers ipotetico-deductiv, necesar formularii unor concluzii sau generalizari; absenta spiritului critic in gandire, indispensabil manifestarii unor atitudini fata de ideile receptate si formularea unor judecati de valoare proprii.

b) un esec scolar de tip necogniliv, care se refera la inadaptarea elevului la exigente ambiantei scolare. Acest tip de esec vizeaza, mai precis, inadaptarea la rigorile vietii de elev, la exigente de tip normativ pe care le presupune functionarea corespunzatoare a fiecarei scoli sau a oricarei colectivitati scolare. Elevul dezadaptat recurge la abandonul scolar, la parasirea precoce a scolii, in favoarea unui mediu mai putin coercitiv, de regula cel al strazii sau al grupurilor de tineri necontrolati. Cauzele aceste dezadaptari scolare constau fie in probleme individuale de natura afectiva (de exemplu, teama sau repulsia fata de scoala, aparute in urma unor pedepse severe sau a unor conflicte repetate cu parintii, profesorii), fie in determinari psiho-nervoase de natura congenitala (de exemplu, hiperexcitabilitate, dezechilibru emotional, autism, impulsivitate excesiva).

Se poate observa din cele expuse mai sus cu privire la cele doua tipuri de esec ca acestea au ca numitor comun notiunea de ineficienta. Daca acceptam ideea ca, in plan psihologic, eficienta consta in depasirea si rezolvarea contradictiilor interne dintre solicitarile obiective, impuse din exterior, si starea de dezvoltare psihica la care a ajuns elevul, atunci putem defini insuccesul scolar ca acea situate care exprima gradul de inadecvare dintre nivelul dezoltarii psiho-fizice a elevului si solicitarile obiective ce i se adreseaza in procesul de invatamant.

Desigur, in evaluarea corecta a esecului scolar trebuie sa luam in considerare persistenta si amploarea cu care el se manifesta. Astfel, el poate avea un caracter episodic, limitat la circumstantele unei situatii conflictuale sau tensionale care l-au generat, sau poate lua aspectul unui fenomen de durata, atunci cand el se grefeaza pe fondul unor handicapuri senzoriale sau intelectuale, mai mult sau mai putin severe, sau atunci cand situatiile psiho-traumatizante care l-au generat persista. De asemenea, esecul scolar poate avea grade diferite de amplitudine: de exemplu, o amplitudine redusa, atunci cand insuccesul se manifesta doar in raport cu anumite materii sau sarcini de invatamant, ca expresie a lipsei de interes si de inclinatii (aptitudini) pentru respectivele materii sau ca urmare a unui mod neinteresant in care sunt predate aceste materii. Acest insucces partial, daca nu este contracarat la timp, poate duce la situatii de corigenta a elevilor in cauza sau la examene restante. Cand esecul vizeaza toate materiile de invatamant, toate aspectele activitatii scolare, se poate spune ca el dobandeste un caracter generalizat. Un astfel de elev cu insucces generalizat prezinta lacune grave in cunostinte, absenteaza nemotivat, manifesta, aversiune fata de invatatura si dispret fata de autoritatea scolara in general, iar in clasa perturba orele prin tachinarea colegilor si realizarea unor glume de prost gust (bufonerie). Trebuie sa atragem atentia asupra faptului ca, pe langa aceste situatii de esecuri reale, exista in realitatea scolara si numeroase situatii de false esecuri scolare, sau incercari de exagerare ori diminuare de catre unii elevi a nereusitelor lor de moment. Aceste situatii evidentiaza faptul ca insuccesul scolar reprezinta, in mare masura, o notiune subiectiva, deoarece autoaprecierea negativa si neincrederea manifestata in propriile capacitati sunt atitudini care pot influenta formarea rapida a impresiei de incompetenta personala sau de nereusita in raport cu sarcina propusa. Astfel, timizii autentici, indecisii, resemnatii apreciaza, de obicei, in mod exagerat dificultatea sarcinilor scolare de moment, considerandu-le chiar de netrecut, deoarece nu au incredere in propriile posibilitati de actiune. Cel mai mic esec inregistrat ii determina pe acesti elevi sa se devalorizeze si mai mult si sa dezvolte o teama de esec, pe care-l vor privi ca pe o fatalitate.

Faptul ca esecul scolar reprezinta, in mare masura, un fenomen subiectiv reiese si din urmatoarea situatie: acelasi rezultat obtinut de doi elevi poate fi considerat de catre unui din acestia ca un succes, iar de celalalt ca un esec. Acest lucru depinde de nivelul de aspiratii al fiecaruia: astfel, pentru un elev mai putin ambitios si care este constient de faptul ca dispune de capacitati intelectuale mai modeste, nota 7 este apreciata ca fiind foarte buna, in timp ce pentru un elev orgolios, supramotivat, aceasta nota reprezinta un regres (o deceptie).

Aceste aspecte subiective legate de esecul scolar, care demonstreaza faptul ca el are un pronuntat caracter individual, depinzand nu numai de factori obiectivi exteriori, ci si de modul particular in care elevul se percepe si isi evalueaza rezultatele, il obliga pe profesor sa-si cunoasca foarte bine elevii sub aspect psihologic, pentru a intelege corect acei factori subiectivi care-i fac pe unii elevi sa fie in permanenta nemultumiti in raport cu sine si sa se considere in situatie de esec scolar, iar pe altii, dimpotriva, sa se autoevalueze frecvent intr-un mod pozitiv si sa aprecieze ca sunt intr-o reala situatie de succes scolar. Esecul scolar trebuie privit, asadar, atat ca un fenomen obiectiv, cat si ca unui subiectiv (sau individual). El nu poate fi definit si inteles corect decat din aceasta dubla perspective: cea a factorilor scolari (sau educativi), care apreciaza esecul scolar ca pe un rabat de la exigente si normele scolare asa cum sunt ele stipulate in programele si in legislatia scolara; si cea a elevului care vine cu o anumita determinare (motivare) in activitate si cu criterii individuale de apreciere a rezultatelor obtinute in invatare. Daca se va lua in considerare doar ceea ce scoala apreciaza ca fiind un esec scolar si se va neglija aspectul subiectiv al acestuia, respectiv ceea ce elevul in cauza apreciaza ca fiind un succes sau un esec, atunci, ca profesori, putem risca sa privim pe un elev anume ca fiind ramas in urma la invatatura, in timp ce el nu are aceasta convingere. Si invers: sa apreciem ca bune rezultatele unui elev, in raport cu sine si cu rezultatele sale scolare. Credem ca este necesar un proces de ajustare reciproca intre cei doi factori in aprecierea esecului scolar: elevul sa fie ajutat sa cunoasca in termeni cat mai clari ce inseamna in fond a ramane in urma la invatatura, sa i se prezinte, cu alte cuvinte, acele incompetente intelectuale si deprinderi gresite care nu asigura o intelegere si o folosire adecvata (eficienta) a informatiilor; iar profesorul sa faca efortul de a cunoaste lumea subiectiva a elevului, indeosebi: sensul pe care acesta il da cunoasterii si reusitei scolare; nivelul de aspiratii si de expectante in raport cu sine; interesul privind formarea sa profesionala viitoare; criteriile pe care le foloseste in aprecierea rezultatelor scolare. In absenta acestui feed-back informational, responsabilitatea producerii si amplificarii esecului scolar va fi mereu pasata de la profesor la elev, ca o minge de volei care, neputand sa ramana suspendata deasupra plasei, va cadea, pana la urma, de o parte sau de alta a terenului de joc. De asemenea, masurile psihopedagogice recuperatorii preconizate de scoala vor avea un caracter unilateral, cu adresabilitate numai la elev, fara o incercare consistenta din partea profesorilor de a-si evalua activitatea.

Realitalile scolare arata ca »esecul scolar' cunoaste, de regula, un proces evolutiv in cadrul caruia se pot distinge mat multe etape: astfel, dupa o etapa de debut urmeaza, de obicei, o etapa de acumulari, care poate culmina, in anumite imprejurari, cu o etapa de stabilizare (de cronicizare) a esecului.

STRATEGII DE ABORDARE PSIHOPEDAGOGICA A DIFICULTATILOR IN INVATAREA SCOLARA.

Prevenirea insuccesului scolar si a consecintelor lui are punct de pornire organizarea procesului de invatamant pe criterii stiintifice, psihologice si pedagogice. Distribuirea corecta a elevilor pe clase, asigurarea cu manuale si rechizite, orar judicios reprezinta conditiile elementare ale invatarii scolare. Climatul stenic, stimulativ, din clasa se creeaza prin actiunea plina de tact a profesorilor, a dirigintelui, prin actiunea lor unitara.

Activitatea didactica propriu-zisa, de inalta competenta stiintifica, metodica si psihopedagogica ofera suportul angajarii elevilor in efortul invatarii. Este necesar sa se realizeze in fapt diferentierea si individualizarea invatarii, asigurandu-se sanse de reusita (succes) tuturor elevilor. Evaluarea rezultatelor invatarii trebuie se faca sistematic, cu maximum de obiectivitate. Solicitarile scolare sa fie echilibrate, sa se previna suprasolicitarea si subsolicitarea. Colaborarea sistematica si cu tact cu familia prin convorbiri si lectorate pentru parinti previne atitudinile de rezistenta fata de obligatiile scolare. Supravegherea starii de sanatate si a modului cum se implineste maturizarea la varstele pubertatii si adolescentei previn instalarea inapetentei pentru invatare.

Cand prevenirea este ineficienta si fenomenul insuccesului se instaleaza trebuie sa se stabileasca planuri de interventie terapeutica. Sa se corecteze deficientele procesului, de invatamant, sa se intervina in familie, familia sa devina o aliata a scolii pentru corectarea handicapului scolar.

Practica meditatiilor si a consultatiilor convinge elevul de unele intentii ale profesorului. Interventia terapeutica asupra elevului marcat de handicapul scolar, de insucces, se desfasoara in timp. Cunoasterea si incurajarea elevului prin antrenarea in activitati, care-1 intereseaza si prin care se poate valorifica inseamna un credit de incredere, pe fondul caruia se poate actiona in favoarea redresarii handicapului scolar.

Diferentierea invatarii prin programe cu grade treptate de dificultate si prin procedee didactice adecvate constituie una dintre solutiile cele mai sigure de profilaxie si de terapie a insuccesului scolar.

Organizarea instruirii in clase eterogene prin atribuirea de sarcini didactice cu grade de dificultate diferite, prin folosirea fiselor de munca independenta limiteaza aria de gravitate a insuccesului scolar.

Munca in echipe favorizeaza colaborarea si utilizarea de sine a fiecarui membru dupa capacitatile lui. Activitatea psihopedagogica de orientare scolara si profesionala pentru examinarea corecta a optiunilor previne nesansa insuccesului si a esecului si favorizeaza adaptarea scolara.

Activitatea de inlaturare a esecului scolar este mai dificila decat cea de tratare diferentiala si individualizata a elevilor aflati in situatie de esec scolar. Punerea in aplicare a unor astfel de strategii necesita insa o buna cunoastere a particularitatilor psihologice individuale si de varsta ale elevilor, pentru a putea fi identificate acele dimensiuni psihologice care permit realizarea unor dezvoltari ulterioare ale elevului cu dificultaii scolare sau a unor compensari eficiente. In sens pedagogic, individualizarea presupune doua tendinte complementare: pe de o parte, asigurarea unei inde-pendente mai mari a elevului in activitatea de invatare, iar pe de alta parte, elaborarea si administrarea unor sarcini diferentiate, in functie de ritmul si posibilitatile de asimilare ale celui care invata. Variatiile mari de ritm intelectual si de stil de lucru, de rezistenta la efortul de durata, de abilitati comunicationale si nevoi cognitive care exista intre elevi, impun intr-adevar actiuni de organizare diferentiata a procesului de predare-invatare, pe grupuri de elevi, in care sa primeze insa sarcinile individuale de invatare (de lucru). Poate ca nimeni n-a exprimat mai sugestiv decat Emile Planchard acest desiderat al individualizarii pedagogice: »Randamentul optim al actiunii educative din scoala este in functie de formula urmatoare: unei psihologii diferentiale sa-i corespunda o pedagogie individualizata'.

Un rol important in obtinerea succesului scolar il are sistemul de recompense (intariri) si de pedepse. Este cunoscut mecanismul conditionarii operante, studiat de reprezentanti ai scolii « comportamentiste': daca un anumit tip de comportament este in mod consecvent urmat de recompensa, comportamentul respectiv are o mai mare probabilitate de a se produce din nou. Si invers: comportamentele urmate de consecinte negative se vor manifesta cu o frecventa mai mica. Conditionarile negative iau adesea, in scoala si in familie, forma ,,nerecompensarii frustrante' : este cazul, de exemplu, al acelui elev ramas in urma la invatatura care depune, la un moment dat, eforturi evidente pentru a-si imbunatati prestatia scolara, dar care se demobilizeaza ulterior, deoarece eforturile lui bine intentionate nu sunt urmate de recompensele asteptate (de exemplu: laude, incurajari din partea parintilor sau a profesorilor).In folosirea sistemului de recompense si de pedepse trebuie sa alegem un moment optim. In acest sens, Mowrer a constatat ca, daca o persoana se angajeaza in realizarea unui comportament indezirabil (de exemplu, in cazul unui elev, copiatul la teze) ce conduce la un beneficiu (avantaj) imediat mic, dar la o pedeapsa ulterioara mare (in cazul descoperirii faptei), beneficiul, desi mic, poate fi suficient pentru mentinerea comportamentului respectiv. Sau situatia inversa:o pedeapsa imediata mica poate duce la renuntarea realizarii unui anumit tip de comportament, chiar daca aceasta ar conduce pe terment lung la obtinerea unei recompense considerabile. Realitatea acestor fapte impune adoptarea unor masuri educative adecvate, care sa valorifice la maximum momentele cele mai favorabile ale folosirii recompenselor sau a pedepselor. Astfel este necesara fixarea unor obiective intermediare, clare si precise, atunci cand ne propunem atingerea unui obiectiv final indepartat in timp. De asemenea, in stransa legatura cu aceste obiective intermediare, trebuie sa recurgem la realizarea unor evaluari intermediare, facute intr-o nota de obiectivitate si de incredere in posibilitatile de progres ale elevului respectiv, care vor avea drept efect intarirea motivatiei pozitive a elevilor respectivi fata de activitatea lor de invatare.Realitatile scolare curente arata, ca succesul scolar are o pronuntata dimensiune intelectuala si motivationala, el neputand fi obtinut de un elev care nu si-a dezvoltat judecata critica, nu si-a format deprinderi de lectura personala si care nu are curiozitatea de a cerceta, de a afla lucruri sau explicatii noi. Un elev pasiv, dezinteresat sau neobisnuit sa gandeasca si sa discute logic nu dispune in fond de acele premise psihologice (sau instrumente operationale) care alcatuiesc substanta activitatii intelectuale de invatare.

Este stiut ca insuccesul scolar este foarte strans legat de nivelul motivatiei activitatii. Se constata, in acest sens, ca unii elevi prezinta o fluctuatie ingrijoratoare a acestui nivel, fapt care-i ridica problema asigurarii de catre elevii in cauza a unui prag optimal al motivatiei in activitate. Acest prag este numit optimal, deoarece el evita cele doua extreme ale motivatiei la care recurg unele persoane: pe de o parte, supramotivarea, caracteristica persoanelor orgolioase (vanitoase), la care expectantele (asteptarile) cu privire la rezultatele pe care le vor obtine sunt intotdeauna exagerate, fapt care le determina sa-si propuna obiective care intrec de regula propriile posibilitaii si capacitati de a le realiza, iar pe de alta parte, submotivarea, proprie persoanelor neincrezatoare in ele insele, care, de teama inregistrarii unui esec, isi fixeaza obiective (sau performante) care se afla cu mult sub nivelul posibilitatilor si a capacitatilor lor psihice reale. Si o extrema, si cealalta sunt la fel de periculoase pentru elevi: dorintele sau expectantele exagerate sunt urmate, de regula, de esec si, implicit, de puternice deceptii sau suferinte care vor influenta in mod negativ performantele viitoare. Dar nici mentinerea persoanei numai la un nivel de aspiratii usor accesibil nu este recomandabila, deoarece acest fapt echivaleaza, in general, cu stagnarea activitatii si a performantelor. Faptele scolare curente releva influenta pozitiva pe care o are asupra performantelor un nivel de aspiratii sau de expectante usor superior fata de posibilitatile psihice de moment: un astfel de nivel va avea darul de a determina, o data cu treptata ridicare a stachetei (sau a expectantei), si o dezvoltare progresiva a capacitatilor proprii. Nivelul optim de aspiratii sau de expectante exclude, asadar, atat decalajele in minus fata de posibilitati, cat si fixarea nivelului de aspiratii la un prag exagerat de inalt, in raport cu dificultatile sarcinii de moment sau cu posibilitatile proprii de realizare a celor propuse. Acest nivel optim al motivatiei poate fi asigurat prin realizarea de catre elevi a unor aprecieri realiste atat cu privire la dificultatea performantelor atinse, cat si cu privire la posibilitatile proprii de a le indeplini.

Posibilitatile de prevenire si de inlaturare a esecului scolar sunt dependente, in mare masura, si de atitudinile de expectanta ale profesorilor si ale parintilor in raport cu elevii. Este cunoscut, astfel, faptul ca expectantele scazute ale profesorilor si parintilor, derivate din neincrederea manifestata in posibilitafile elevului, determina nu numai o subsolicitare a capacitatilor acestuia, care va intra astfel intr-o situatie de criza informationala, dar prezinta si pericolul formarii la elevul in cauza a unui sentiment ai neputintei, a unui sentiment de inferioritate, care-l va face sa coboare tot mai mult expectantele in raport cu sine. Altfel spus, asteptarile scazute ale unui parinte sau profesor in raport cu un elev vor avea ca efect mobilizarea a foarte putine resurse din partea elevului respectiv, marind astfel probabilitatea esecului si fixand, totodata, sentimentul ineficientei personale. Dar si suprasolicitarea, derivata din expectante exagerate in raport cu un elev, este la fel de periculoasa. Fenomenul suprasolicitarii este periculos, deoarece genereaza, mai devreme sau mai tarziu, stari subiective penibile, specifice oboselii cronice. Pentru astfel de situatii sunt necesare masuri de igiena a muncii intelectuale si de protectie afectiva generala a elevului. Acesta va fi ajutat sa-si organizeze cat mai bine timpul zilnic de lucru, acordand atentie ritmurilor individuale de munca intelectuala si necesitatii de a altema activitatile abstracte cu cele recreative, pentru a crea astfel conditiile necesare realizarii unor fenomene compensatorii la nivelul activitatii corticale.

Insuccesul scolar exprima, dupa cum am vazut, o discordanta intre cerintele instructiv-educative, pe de o parte, si posibilitatile fizice si psihice ale elevului, pe de alta parte. Intrucat insuccesul antreneaza ambii poli ai relatiei, el poate fi considerat ca fiind rezultatul unei duble inadaptari: a copilului la activitatea scolara si a scolii la factorii interni ai acestuia. In consecinta, masurile preventive si ameliorative urmeaza sa vizeze simultan restructurari atat in cadrul solicitarilor externe, exercitate de scoala si de familie, cat si modificari in trasaturile individuale, de personalitate, ale elevului.

Dintre masurile de prevenire a aparitiei esecului scolar, mentionam:

Sporirea rolului invatamantului prescolar. Statisticile pedagogice arata ca aproximativ jumatate din rebuturile scolare constatate in ciclul primar si gimnazial isi au originea in diferentele prezentate de copii la debutul scolaritatii (disponibilitatea de a comunica cu ceilalti din jur), cunostintele si deprinderile minime necesare insusirii scrisului-cititului, familiarizarea cu rigorile unui program scolar organizate.

Stabilirea unor relatii stranse de parteneriat intre scoala si familie, deoarece pentru multi elevi factorii esecului scolar se situeaza in familie, si nu in cadrul contextului scolar. Pentru buna functionare a relatiei »scoala-familie' este necesar ca parintii sa acorde importanta scolii, sa manifeste interes pentru studiile copiilor lor, sa se arate preocupati de formarea profesionala a copiilor, de perspectivele lor sociale. Nu mai putin importanta este asigurarea in familie a unui cadru cultural adecvat, deoarece s-a constatat ca precaritatea culturala a familiei poate provoca un retard al dezvoltarii intelectuale generale a copilului. .

Sprijinirea scolii, care trebuie sa asigure resurse materiale si umane corespunzatoare unui invatamant de calitate: dotare cu laboratoare si echipamente moderne; cadre didactice calificate si motivate in activitatea lor; programe scolare de calitate, periodic revazute si imbunatatite; un climat scolar tonifiant, stimulator.

Profesorul reprezinta piesa de baza in actiunea de asigurare a reusitei scolare. Pentru aceasta, el trebuie sa dispuna nu numai de o buna pregatire de specialitate, dar si de o competenta psihopedagogica, exprimata prin urmatoarele capacitati: diagnosticarea capacitatii de invatare, care sa permita o discriminare corecta dintre elevi; stimularea si incurajarea elevilor, prin cristalizarea sentimentului de succes; respectarea ritmului individual al invatarii; ierarhizarea si diferentierea sarcinilor didactice; identificarea lacunelor si a dificultatilor intampinate de elevi; alternarea predarii unitare cu a celei diferentiate; organizarea recapitularii si sistematizarii; folosirea mijloacelor didactice in concordanta cu continutul celor predate si cu particularitatile de asimilare ale elevilor; evaluarea corecta a rezultatelor obtinute; modalitati de ajutorare a elevilor ce intampina dificultati in activitatea de invatare; dozarea temelor si a exercitiilor folosite la ore.

Proiectarea unor actiuni de orientare scolar-profesionala adecvate, care sa se desfasoare pe tot parcursul scolaritatii, dar mai ales la sfarsit de cicluri si la trecerea in viata activa. In realizarea acestor actiuni trebuie sa primeze interesele elevilor, dar si cererea pietei muncii.

PROGRAME DE INTERVENTIE PERSONALIZATA.

Plan de interventie personalizat reprezinta ansamblul masurilor sau actiunilor necesare care trebuiesc luate in vederea depasirii sau rezolvarii situatiei de criza sau dificultate in care persoana se afla sau s-a aflat la un moment dat.

Planul de interventie cuprinde totalitatea modalitatilor de realizare a obiectivelor de interventie. Interventia in cadrul sedintelor de consiliere se focalizeaza pe dezvoltarea unor abilitati comune unui grup de clienti. Etapele formularii planului de interventie sunt:

a)   formularea obiectivului de lunga durata - exemple: formarea unei stime de sine pozitive, dezvoltarea abilitatilor de management al stresului, dezvoltarea abilitatilor sociale, profesionale etc.;

b)   formularea obiectivelor specifice se realizeaza in functie de natura problemei si obiectivul de lunga durata; obiectivele specifice trebuie formulate in functie de componentele comporta-mentale, cognitive sau emotionale ale descrierii problemei;

c) strategiile de interventie sunt formulate pentru fiecare obiectiv specific in parte si sunt realizate prin mai multe activitati specifice.

6. Evaluarea interventiei vizeaza modificarea cunostintelor, atitudinilor si abilitatilor. Se realizeaza prin: chestionare de atitudini si abilitati ; grile de observare comportamentala, grila de autoevaluare comportamentala ,etc.

MODEL

Elev:

Scoala: 

Clasa : a II-a

Invatator :

Profesor itinerant:

Plan de interventie personalizat ( P.I.P.)

Disciplina: limba romana

Obiective pe termen lung :

1. Sa scrie corect litere, silabe, enunturi;

2. Sa scrie corect, lizibil ingrijit respectand spatiul dintre cuvinte;

3. Sa citeascaa, in ritm propriu, litere, silabe, cuvinte;

4. Sa desprinda informatii esentiale dintr-un text audiat;

5. Sa imbine enunturi intr-un mesaj propriu;

6. Sa distinga cuvintele dintr-o propozitie data, silabele dintr-un cuvant, si sunetele dintr-o silaba;

7. Sa pronunte clar si corect enunturi;

8. Sa redea prin cuvinte proprii, cu sprijin, un paragraf/fragment dintr-un text audiat;

Obiective pe termen scurt :

1. Sa citeasca corect, in ritm propriu, litere, silabe, cuvinte ;

2. Sa numere cuvintele in cadrul enuntului;

3. Sa identifice pozitia literelor in cadrul silabelor/cuvintelor;

4. Sa distinga sunetul initial, final sau din interiorul unui cuvant;

5. Sa efectueze exercitii de scriere a literelor, silabelor, cuvintelor si propozitiilor;

6. Sa realizeze exercitii de copiere, transcriere;

7. Sa raspunda la intrebari legate de textul audiat;

8. Sa aprecieze corect spatiul dintre cuvinte;

Strategii didactice folosite : explicatia verbala, conversatia euristica, exercitiul lingvistic;

Material didactic folosit: Abecedar manualul de lb. romana-cl. a-II-a, fise de lucru;

Perioada de interventie:

Evaluare:

Evaluare orala:   - exercitii de citire a literelor, silabelor, cuvintelor;

- sa raspunda la intrebari legate de textul audiat;

Evaluare scrisa:

- dictarea literelor, silabelor, cuvintelor;

- copierea unui text;

- sa costruiasca propozitii ordonand logic doua, trei cuvinte date;

- sa transcrie corect, caligrafic un text;

CONSILIERE SI ORIENTARE PERSONALA,  SOCIALA, PROFESIONALA.

Orientarea scolara si profesionala trebuie sa se faca in functie de individ si de cerintele societatii.

Orientarea scolara si profesionala se cere sa fie privita in totalitatea componentelor ei structurale: cunoasterea elevilor, pregatirea lor psihologica pentru autocunoastere plauzibila; informarea asupra domeniilor de activitate, asupra grupelor de profesiuni inrudite, asupra diversitatii profesiunilor si asupra profilurilor de licee, scoli profesionale si asupra celor postliceale; instruirea profesiona incipienta; stabilizarea aspiratiilor si cristalizarea optiunilor privind drumul urmat in viata; cultivarea unor interese, inclinatii si aptitudini speciale.

Pregatirea tineretului pentru optiunea profesionala trebuie sa aiba in vedere urmatoarele :

- domeniul activitatii de pregatire a tineretului pentru optiunea scolara/profesionala apartine educatiei si se implica in toate compartimentele si la toate nivelurile invatamantului;

caracterul interdisciplinar al activitatilor de orientare scolara si profesionala;

- rolul personalului didactic in procesul orientarii scolare si profesionale, accelerarea maturizarii profesionale a tanarului;

- un cadru institutional, un personal specializat si o anume organizare si a scolilor, care sa corespunda obiectivelor propuse.

Rolul orientarii scolare si profesionale consta in:

- a acorda celor aflati in situatii de indecizie cu privire la viitorul lor scolar si profesional informatii credibile, exacte si direct utilizabile, suport moral si emotional;

- a-i ajute pe tineri sa se adapteze cu mai mare usurinta la dinamica prezenta sociala si economica (pentru ca acestia sa nu fie obligati sa opteze pentru "munca la negru", activitati economice gospodaresti, sa emigreze sau sa presteze activitati comunitare sezoniere);

- a reduce presiunea emotionala a statutului de somer, deplasand atentia spre aflarea de solutii si alternative;

- a pleda sau a face educatie antreprenoriala;

- a-i ajuta pe tineri sa se auto-descopere in planul resurselor lor intelectuale, abilitatilor, deprinderilor, capacitatilor, aptitudinilor, talentelor etc. ignorate, latente sau ne-exersate (de exemplu: simtul limbii, capacitatea de invatare, de relationare sociala, de lucru in echipa, perseverenta, curiozitate intelectuala interna etc.);

- a-i sprijini pe toti solicitantii in demersul ameliorarii imaginii de sine (deteriorata in urma unor esecuri de integrare in piata muncii), pentru ca acestia sa nu accepte cu usurinta statutul de somer, sa nu simta vinovati de aceasta, frustrati sau nefericiti;

- a acorda o atentie si un sprijin special "grupurilor de risc": persoanelor cu anumite forme sau grade de handicap, copiilor strazii, grupurilor minoritare religios sau etnic, fetelor, celor cu niveluri reduse de educatie sau formare profesionala etc.;

- a nu le da celor care apeleaza la serviciile consilierilor false sperante si asteptari, realismul si caracterul practic al consilierii trebuie sa fie prevalente;

- a combate stereotipurile social vehiculate cu privire la profesii (curate - murdare, banoase - prost platite, de inalt statut social - degradante, rezervate anumitor clase sociale sau origini familiale etc);

- a oferi persoanelor informatii in stransa legatura cu interesele, aspiratiile, valorile si aptitudinile posibil a fi dezvoltate,

- a-i invata pe tineri ce si cum sa aleaga, a-i face liberi in alegerilor lor (pentru ca sunt in cunostinta de cauza);

- a reduce distanta dintre lumea scolii si cea a muncii, a scoate institutia educativa dintr-o izolare relativa fata de lumea profesiilor, practica relatiilor inter-umane si viata sociala, in general.

Consilierea profesionala este centrata pe alegerea optima a profesiunii, pe valorificarea maximala a capacitatii persoanei prin calificare si profesionalizare si se realizeaza de obicei la liceu, facultate, locul de munca.

A fost determinatä la nivelul societatii de tendintele de mecanizare, automatizare, cibernetizare ale economiei care au dus la necesitatea ridicarii, calificarii si specializarii profesionale.

La nivelul scolii, reformele invatamintului, care in esenta au condus la intilnirea dintre pregatirea teoretica si pregatirea practic-productivä, au raspuns necesitatilor economico-sociale.

Astfel, pentru a fi eficientä consilierea profesionala trebuie sä indeplineasca urmatoarele conditii:

- profesiunea trebuie inteleasa si tratata ca un mod de viata si un rol social, nu numai o ocupatie economica;

- modelul carierei trebuie privit din punct de vedere al psihologiei dezvotarii, si nu al psihologiei diferentiale. Aceasta inseamna ca in evolutia subiectului educational, formarea si dezvoltarea sa este obiectivul principal, si nu selectia acestuia pentru o anumita profesiune;

- asumarea conceptului de cariera ca fiind nu ascensiunea pe plan social, ci imbinarea mai multor ocupatii apropiate si integrarea lor unei cariere unice;

- principiul creativitatii trebuie sa fie principiul coordonator superior al invatamintului;

- piatra unghiulara a adaptarii si integrarii socio-profesionale trebuie sä fie relatia complexa si dinamica dintre invatamint-practica si profesiune.

Pentru ca activitatea de consiliere scolara si profesionala sa-si indeplineasca obiectivele, este nevoie de organizarea si programarea acesteia, de unitate intre componentele sale: consiliere scolara si consiliere profesionala.