|
|
|
Persoane cu cerinte speciale - aspecte ale problematicii persoanelor aflate in dificultate
Concepte cheie: deficit, deficienta, handicap, categorii dezavantajate
Delimitari semantice utile in intelegerea corecta si nuantata a fenomenelor avute in vedere:
DEFINITIE: Deficienta
inseamna
pierderea, anomalia, perturbarea cu caracter definitiv sau temporar a unei
structuri fiziologice, anatomice sau psihologice si desemneaza o
stare patologica, functionala, stabila sau de
lunga durata, ireversibila sub actiunea terapeutica
si care afecteaza capacitatea de munca, deregland procesul
de adaptare si integrare la locul de munca sau in comunitate a
persoanei in cauza.
Aspectul
medical - deficienta
- se refera la deficitul stabilit prin metode si mijloace clinice
sau paraclinice, explorari functionale sau alte evaluari
folosite de
serviciile medicale, deficit care
poate fi de natura senzoriala,
mintala, motorie,
comportamentala sau de limbaj.
Termenul generic de deficienta include si o serie de alti termeni cu o semnificatie si o sfera semantica mai ingusta, cum ar fi:
deficitul desemneaza intelesul cantitativ al deficientei, adica
ceea ce lipseste
pentru a completa o anumita cantitate sau intregul;
defectuozitatea se refera Ia ceea ce determina un deficit;
infirmitatea desemneaza diminuarea notabila sau absenta uneia sau mai
multor
functiuni importante care necesita o protectie permanenta,
fiind incurabila, dar
putand fi reeducata, compensata sau supracompensata. Dupa
datele UNESCO,
infirmitatea se limiteaza numai la deficienta motorie;
invaliditatea implica pierderea sau diminuarea temporara sau permanenta a
capacitatii de munca;
perturbarea se refera la abaterile de la norma.
Aspectul functional - incapacitatea - reprezinta o pierdere,o diminuare totala sau partiala a posibilitatilor fizice, mintale, senzoriale etc, consecinta a unei deficiente care impiedica efectuarea normala a unor activitati. Indiferent de forma de manifestare (fizica, senzoriala, mintala etc), incapacitatea conduce la modificari de adaptare, la un anumit comportament adaptiv, la performante functionale care determina forme, mai mult sau mai putin grave, de autonomie personala, profesionala sau sociala.
DEFINITIE: Incapacitatea reprezinta
perturbarea capacitatii de indeplinire normala a unei activitati sau a unui comportament; aceasta tulburare
poate avea un caracter reversibil sau
ireversibil, progresiv sau regresiv.
Altfel spus, incapacitatea reprezinta
perturbarea capacitatii de indeplinire normala a unei activitati sau a unui
comportament; aceasta tulburare poate avea un caracter reversibil sau ireversibil, progresiv sau
regresiv.
Incapacitatea poate fi evaluata, in functie de natura deficientei care o determina, prin:
probe
care conduc la stabilirea coeficientului de inteligenta, la pierderea
auzului,
a coeficientului de
vedere, a gradului de dezvoltare motorie etc.;
investigatii
de natura medicala care intregesc informatiile cu privire la
gravitatea
sau prognoza
socioprofesionala a incapacitatii respective;
investigatii
sociologice care urmaresc consecintele incapacitatii asupra
relatiilor
si vietii
sociale a persoanei deficiente.
Aspectul social rezuma consecintele deficientei si ale incapacitatii, cu manifestari variabile in raport cu gravitatea deficientei si cu exigentele mediului. Aceste consecinte pe plan social sunt incluse in notiunile de handicap, respectiv de inadaptare, si se pot manifesta sub diverse forme: inadaptare propriu-zisa, marginalizare, inegalitate, segregare, excludere.
Handicapul pentru o persoana este considerat un dezavantaj social, rezultat dintr-o deficienta sau incapacitate, care limiteaza sau impiedica indeplinirea unui rol intr-un context social, cultural, in functie de varsta, sexul sau profesia persoanei respective.
DEFINITIE: Handicapul este o functie a
relatiei dintre persoanele cu incapacitate si mediul lor
de viata, fiind evidentiat atunci cand aceste persoane
intalnesc bariere culturale, fizice sau sociale, impiedicandu-le accesul la
diferite activitati sau servicii sociale care sunt disponibile in
conditii normale celorlalte persoane din jurul lor. Dificultatile intalnite de persoanele cu handicap sunt
multiple si complexe, ceea ce face dificila
sistematizarea lor.
O sistematizare aproximativa a condus la urmatoarea clasificare a grupelor de dificultati:
a) dificultati de ordin general:
dificultati de deplasare si miscare, pentru cei cu deficiente fizice;
dificultati de exprimare si comunicare, pentru cei cu deficiente senzoriale;
dificultati de adaptare la
modul de viata cotidian si la rigorile vietii sociale,
pentru cei cu
deficiente mintale si intelectuale;
dificultati de
intretinere, pentru persoanele lipsite de resurse si venituri sau
care au venituri mici;
b) dificultati de ordin profesional:
dificultati legate de
instruirea si pregatirea profesionala a persoanelor cu
diferite forme si grade de deficienta;
dificultati de plasare in
locuri de munca corespunzatoare profesiei sau absenta
unor locuri de munca
in conditii protejate (ateliere protejate, sectii speciale
de productie pentru
persoane cu handicap etc);
c) dificultati de ordin psihologic si social:
bariere psihologice care apar
intre persoanele cu si fara handicap ca urmare
a dificultatilor intampinate
in activitatile cotidiene, profesionale sau sociale,
precum si din cauza unor
prejudecati sau a unor reprezentari deformate cu
privire la posibilitatile si activitatea persoanelor cu
deficiente.
CONCLUZIE: Deficienta poate determina o incapacitate care, la randul ei, antreneaza o stare de handicap ce face ca persoana deficienta sa
suporte penalizarile
mediului in care traieste, mediu care poate asimila, tolera sau
respinge persoana
deficienta; de aici o serie de consecinte atat asupra
echilibrului vietii interne a persoanei respective, cat si in planul
relatiilor cu cei din jur, fapt ce conduce la includerea persoanei cu deficiente
intr-un cerc vicios, cu urmari, uneori destul de complicate, in procesul dezvoltarii si structurarii armonioase si
echilibrate a personalitatii acesteia.
