EDUCATIA SI PROBLEMELE LUMII CONTEMPORANE

1. SOCIETATEA CONTEMPORANA SI EDUCATIA

Conceptul de "educatie" vine din cuvantul latinesc "educo-educare" care inseamna a ingriji, a creste plante, animale si din "educe-educere" care inseamna a duce, a conduce.

Inca din antichitate au existat interese deosebite pentru educatie care au crescut in timpurile moderne. Multe lucrari istorice, etnologice despre diferite societati includ date referitoare la educatie. Au fost redactate cercetari despre trecutul si prezentul educatiei, realizate de etnologi si antropologi, incluzand educatia in cercetarile lor monografice. Au existat teoretizari despre legatura dintre educatie si viata sociala de ansamblu. Din mai toate cercetarile rezulta ca educatia a evoluat in stransa legatura cu societatea; nici o societate umana n-a putut si nu va putea exista fara educatie, una din particularitatile definitorii ale speciei umane fiind tocmai acumularea continua a experientei sociale, materializata in fapte de civilizatie si de cultura, prin procesul transmiterii cunostintelor si deprinderilor de la o generatie la alta. Ca atare si problematica sociala a procesului de dobandire a cunoasterii si de comunicare si dezvoltare a acesteia a fost prezenta, desigur in forme specifice, pe tot parcursul evolutiei istorice a omului.

Idealurile si continuturile educatiei au variat desigur, istoriceste, obiectivele, metodele, mijloacele, procesele de transmitere si asimilare a experientei sociale, au avut propria lor istorie. Si chiar daca epoci diferite si-au afirmat puternic ideile, teoriile educative, personalitatea in ansamblu, totusi nu putine sunt trasaturile comune ale problematicii sociale a educatiei, pe care le putem descifra in capodopere atat de diferite ca "dialogurile platonice", invataturile lui Confucius sau scrierile pedagogice ale lui Comenius Pestalozzi si Rousseau

Ce este educatia? Ce poate da ea omului? Ce este omul de la natura si ce poate devenii el prin educatie? In ce forme se poate realiza educatia? Ce da si ce trebuie sa dea societatea educatiei? Dar educatia - societatii? Care sunt idealurile educatiei si instructiei? Ce arata experienta educatiei si a rolului ei in societate si in viata oamenilor? Spre ce se indreapta educatia? Cine are rolul determinant: societatea asupra educatiei sau educatia asupra societatii? Acestea si desigur, multe altele sunt intrebarile pe care, de-a lungul secolelor, omul si le-a pus, din constiinta permanentei si esentialitatii problematicii sociale a educatiei in viata sa si a colectivitatii sale.

Astfel nu putem sa nu amintim conceptia despre educatie a lui Ioan Hrisostom, pentru care , a educa inseamna "a cultiva curatenia sufleteasca si buna cuviinta a copiilor si tinerilor, a-l creste pe copil moral si in evlavie, a avea grija de sufletul lui, a-i modela inteligenta, a forma un atlet pentru Hristos; pe scurt, a te ingriji de mantuirea sufletului lui. Educatia este asemenea unei arte: arta mai mare decat aceasta nu exista, pentru ca, daca toate artele aduc un folos pentru lumea de aici, arta educatiei se savarseste in vederea accederii in lumea viitoare"[1].

De asemenea, nu putem sa nu amintim prezenta lui Kant, Herbart, Durkheim, Spranger, Barsanescu, care au intreprins o opera cu adevarat stiintifica, opera care, desi marcata de limitele epocii si progresului cunoasterii in etapa respectiva, constitue premisa teoretica a tuturor dezvoltarilor ulterioare, in insasi studierea problemelor sociale ale fenomenului educativ. Vom exemplifica printr-o serie de definitii, in care se incearca surprinderea esentei fenomenului discutat.

Pentru Kant educatia este "activitate de disciplinare, cultivare, civilizare si moralizare a omului", iar scopul educatiei este "de a dezvolta in individ toata perfectiunea de care este capabil"[2].

Herbart vede in educatie "actiunea de formare a individului pentru el insusi, dezvoltandu-i o multitudine de interese"[3].

Educatia constitue pentru, É. Durkheim, "actiunea generatiilor adulte asupra celor tinere, cu scopul de a forma acestora din urma anumite stari fizice, intelectuale si mentale necesare vietii sociale si mediului special pentru care sunt destinate"[4].

Dewey defineste educatia ca fiind acea "reconstructie sau reorganizare a experientei care se adauga la intelesul experientei precedente si care mareste capacitatea de a dirija evolutia celei care urmeaza"[5].

"Educatia e o vointa de iubire generoasa fata de sufletul altuia pentru a i se dezvolta intreaga receptivitate pentru valori si capacitatea de a realiza valori", afirma Spranger[6]

Pentru Hubert educatia este o integrare: "integrarea fortelor vietii in  functionarea armonioasa a corpului, integrarea aptitudinilor sociale in vederea adaptarii la grupuri, integrarea energiilor spirituale, prin mijlocirea fiintei sociale si corporale, pentru dezvoltarea completa a personalitatii individuale"[7].

Barsanescu vede in educatie "o activitate constienta de a-l influenta pe om printr-o tripla actiune: de ingrijire, de indrumare si de cultivare, in directia crearii valorilor culturale si a sensibilizarii individului fata de acestea"[8].

Educatia isi releva semnificatiile prin abordarea a cel putin trei termeni:

1. Schimbare/transformare de la starea sa biologica la starea culturala.

2. Dezvoltare a sistemului cognitiv (cunostinte, cunostinte operationale, metacunostinte); a sistemului afectiv-atitudinal (stabilitatea afectiva, modele educationale, atitudinile); a sistemului psihomotoric comportamental.

3. De influente educative cu determinare sociala.

I.Cerghil prezinta mai multe perspective de intelegere a educatiei:

1. Educatia ca proces, ca actiune de transformare pozitiva a fiintei umane, pe termen lung in functie de finalitatea urmarita;

2. Educatia ca actiune de conducere - activitate de dirijare a evolutiei individului spre stadiul de persoana formata, autoritara si responsabila;

3. Educatia ca actiune sociala - activitate planificata, ce se desfasoara pe baza unui proiect social.

4. Educatia ca interrelatie umana - activitate ce necesita un efort comun, constient intre cei doi actori: educator-educat;

5. Educatia ca ansamblu de influente - actiuni deliberate sau nedeliberate ce contribuie la formarea omului.

FUNCTIILE EDUCATIEI

Nicola vorbeste de 3 functii ale educatieie:

1.     de selectare si transmitere a valorilor de la societate la individ;

2.     de dezvoltare a potentialului biopsihic al omului;

3.     de pregatire a acestuia pentru insertia profesionala.

Dupa Safran, functiile educatiei ar fi:

1.     functia cognitiva;

2.     functia economica - pregatirea, formarea omului pentru productia sociala;

3.     functia axiologica - de valorizare, creatie culturala.

In fond, prin educatie se urmaresc doua mari scopuri - spune Berger :

1.     sa dam copilului cunostinte generale (INSTRUCTIA)

2.     sa pregatim copilul de azi pentru omul de maine (EDUCATIA)

EDUCATIA SI PROBLEMATICA LUMII CONTEMPORANE

In ultimele decenii, oamenii politici, savantii au identificat un nou tip de probleme (ex. deteriorarea continua a mediului marin si atmosferic, caracterul limitat al resurselor materiale, caracterul galopant al cresterii demografiei), numite "problemele ale lumii contemporane". Aceste probleme au caracter universal (nici o tara nu se poate plasa in afara lor), caracter global (afecteaza toate sectoarele vietii sociale), au o evolutie rapida si greu previzibila (oamenii sunt pusi in fata unor probleme grele pentru care nu sunt pregatiti), au un caracter pluridisciplinar (cu conexiuni puternice si numeroase) si au un caracter prioritar, presant asupra comunitatii mondiale si nationale.

Problematica lumii contemporane a generat atat in sfera politicii, culturii, cat si-n cea a educatiei o serie de imperative, raspunsurile sistemelor educative la aceste imperative fiind cunoscute sub forma a doua directii:

- pozitia celor sceptici - "sistemele educative nu au si nu pot avea un rol important in pregatirea lumii de maine", sustinand descolarizarea societatii;

- pozitia celor optimisti - care au incredere in puterea educatiei de a contribui la construirea viitorului.

In plan educational, gasirea unor solutii in scopul ameliorarii problemelor cu care se confrunta lumea contemporana coincide cu  gasirea unor raspunsuri specifice prin noi tipuri de continuturi sau noi educatii;

- educatia ecologica sau educatia relativa la mediu;

- educatia pentru pace si cooperare;

- educatia pentru noua ordine economica internationala;

- educatia economica si casnica moderna;

- educatia pentru schimbare si dezvoltare;

- educatia pentru participare si democratie;

- educatia pentru comunicare si mass-media;

- educatia nutritionista;

- educatia privind drepturile fundamentale ale anului;

- educatia interculturala.

Noile educatii s-au constituit si s-au impus intr-un timp foarte scurt, dat fiind faptul ca ele corespund unor trebuinte de ordin socio-pedagogic din ce in ce mai bine conturate.

Educatia nu poate rezolva ea singura totalitatea problemelor lumii contemporane, dar nu se poate concepe nici solutionarea temeinica si durabila a gravelor probleme actuale fara contributia sistemelor educative.

Educatia este unul din factorii capabili sa contribuie la crearea unei societati mai bune.

Modul de dezvoltare a lumii contemporane este legat in mare masura de modul in care educatia poate sa satisfaca cerintele acestei dezvoltari.

Accentul pe educatie face ca noile educatii sa detina o pondere mai mare in scolile contemporane, fiind cuprinse in programele guvernamentale si nonguvernamentale, nationale si internationale.

Imperativele contemporane ale educatiei par a fi: 1) necesitatea educatiei permanente, continue; 2) necesitatea viitorului educatiei; 3) necesitatea sporirii coerentei procesului instructiv-educativ.

In ceea ce priveste studiul viitorului educatiei, acesta este necesar pentru ca nici o alta activitate nu vizeaza viitorul precum se intampla cu educatia. Viitorul se construieste in prezent. Viitorul comanda prezentul, ajutand la rezolvarea problemelor, avand de identificat si de ales intre viitorul posibil si cel dezirabil/indezirabil. Intelegerea, proiectarea si utilizarea viitorului obliga la anticiparea evolutiei stiintifice, la anticiparea unor descoperiri ale tehnicii, ale culturii, ale comunicarii si ale artelor.

Trecutul are valoare pentru constructia viitorului prin valorile sale impuse. Trecutul se cere studiat si cunoscut pentru a gasi elementele de continuitate.

Cunoasterea trecutului si a viitorului probabil ajuta la identificarea tendintelor si inovatiilor cu perspectiva de viitor. In scolile lumii s-au impus cursuri de analiza, constituirea proiectelor, anticiparea si selectia viitorului posibil si/sau dezirabil.

Necesitatea sporirii coerentei procesului instructiv-educativ se datoreaza multiplelor teorii despre educatie, a utilizarii unei game largi de metode in cercetarea pedagogica cu utilizari largi si de indecizie si optiunea intre rezultatele imediate si cele de durata. Sporirea coerentei in educatie duce la o crestere a randamentului, ceea ce indreptateste efortul, fiind valabila si reciproca (incoerenta duce la diminuarea randamentului). In scopul cresterii coerentei, stiintele pedagogice au utilizat abordarea teoriei sistemice. Coerenta a mai indus apoi aparitia, utilizarea si generalizarea unor concepte, intre acestea, un loc prioritar il ocupa - conceptul de "curriculum".

Curriculum-ul desemneaza mai mult decat didactica traditionala, impunand si noi dimensiuni, aducand precizari, sublinieri, regasite in intregul proces de invatamant.

Teoria sistemica, noile concepte au menirea sa sporeasca coerenta, crescand astfel sansa de succes a elevilor si implicit a educatorilor. Aceasta sporire a reusitelor este data de proiectarea procesului instructiv-educativ in functie de obiective, de gandirea obiectivelor si a principiilor de evaluare si de dobandirea unui sistem coerent si flexibil pentru toate activitatile cuprinse in procesul de invatamant. O asemenea coerenta si flexibilitate este data si controlata prin elaborarea curriculum-ului. Elaborarea curriculum-ului are loc la nivelul fiecarei scoli, in acest scop fiind consacrate 15-20 zile inaintea fiecarui an scolar. Pentru aceasta se intrunesc toate cadrele didactice din scoala, indiferent de specializare, analizand si proiectand activitatile viitoare, tinand seama de rezultatele dobandite in anii anteriori. Se realizeaza analizele speciale destinate sau rezervate cadrelor didactice care lucreaza la aceeasi clasa apoi pentru cadrele didactice care lucreaza la aceeasi disciplina.

Intreaga analiza si proiectare se desfasoara pornindu-se de la idealul educational. Idealul educational cauta sa raspunda la intrebarea: "Ce fel de om urmeaza sa construim?". Epoca este cea care desemneaza idealul educational.

Din idealul educational porneste alegerea:

1. - obiectivelor;

2. - organizarea continuturilor (se porneste de la plan de invatamant, programa, manual, culegeri, etc);

3. - metodelor didactice folosite;

4. - mijloacelor didactice necesare;

5. - formele de organizare a invatarii;

6. - locul invatarii;

7. - formele de evaluare (se observa daca s-au atins obiectivele propuse).

Obiectivele se stabilesc in functie de criteriile de evaluare.

Prin curriculum se obtine abordarea sistemica a procesului de invatamant. Abordarea sistemica se refera la capacitatea educatorului de a gandi toate formele de abordare.

In cele 15-20 zile - cadrele studiaza clasele pe baza fiselor psihopedagogice ale elevului:

se face o sinteza a problematicii;

- se imbunatatesc modalitatile de organizare a continuturilor de invatare, adica se stabilesc strategiile invatarii (metode pentru fiecare clasa, capitol, lectii);

- se dau teste initiale de cunostinte importante pentru fiecare clasa si obligatorii pentru disciplinele noi si diferite trepte de scolarizare;

- se stabilesc modalitati de colaborare intre profesorii fiecarei clase, intr-atat incat sa se poata realiza predarea interdisciplina;

- se identifica elementele de maxima stabilitate si se observa domeniile de maxima libertate (aceste domenii dau personalitate profesorului);

- adaptarea continuturilor la nivelul clasei, antrenarea elevilor, alegerea metodelor de predare-invatare, ameliorarea calitatii vietii scolare, sublinierea valorilor fundamentale si perene.

Printr-o asemenea analiza, fiecare profesor descopera propriile resurse, perspective de orientare sau reorientare a eforturilor, de cunoastere a constrangerilor (tematice, tehnice, informatice) determinate de nivelul clasei, de interesul colectivului si de dificultatile lor (fiziologice, materiale si intelectuale).

2. EDUCATIA FORMALA, NONFORMALA SI INFORMALA

Educatia constituie ansamblul influentelor institutionalizate si neinstitutionalizate, care se exercita asupra indivizilor pe tot parcursul vietii si asigura dezvoltarea personalitatii.

Exista trei categorii de influente care actioneaza asupra individului: formale, nonformale, informale. Ansamblu de influente care sunt elaborate in mod constient, in mod deliberat in institutii educationale, precum scoala, sunt de tip formal. Scoala este investita de societatea cu rolul de educator profesionist, cu rolul de a crea influente care sa actioneze gradat, progresiv, constructiv in sfera personalitatii. Educatia formala cuprinde aceste influente, care sunt inscrise intr-o forma reglementata (legea invatamantului), influente ce sunt sistematice, progresive, constiente si constructive.

Educatia formala va fi definita ca educatie de tipul scolii, institutionalizata sistemic, coordonata de catre specialisti si care asigura pregatirea initiala a individului (asimilarea sistematizata de cunostinte si dezvoltarea unor capacitati, atitudini necesare integrarii in societate).

Educatia formala consta din activitatea inregistrata la nivelul invatamantului obligatoriu; tot aici intra si invatamantul de tip liceal si superior, precum si cel postuniversitar. Deci educatia formala se desfasoara in institutii specializate, sub coordonarea si prin contributia specialistilor si ea cuprinde perfectionarile si atestarile succesive dobandite prin institutiile corespunzatoare.

In societatea moderna, cele mai multe care se indreapta spre individ sunt influentele, care se dezvolta in alte institutii decat scoala, aceste influente, care sunt mai mult sau mai putin organizate, constiente alcatuiesc educatia nonformala.

Educatia nonformala este o educatie semistructurata, ce-si desfasoara activitate in afara scolii, dar sub coordonarea unor specialisti si satisface nevoile reclamate de educatia formala. In educatia nonformala se intalnesc si factori educativi si profesori si procesul educativ, deosebirea  constand in faptul ca elevii pot frecventa numai acele forme care raspund intereselor, aptitudinilor, competentelor lor (cercurile, concursurile, olimpiadele scolare initiate de scoala, de organizatii de parinti, organizatii confesionale ).

Alte institutii care isi asuma si scopul educativ sunt, de exemplu, mass-media prin emisiuni de radio, TV, precum telescoala realizata competent de pedagogi; reviste, ziare adresate special elevilor.Educatia nonformala este condusa tot de specialisti (profesori) dar care "isi joaca rolurile mai discret, asemanandu-si adesea misiunea de animatori sau moderatori" (G. Vaideanu).

Raportul intre educatia formala si nonformala (dupa T.Cozma), este de complementaritate atat sub aspectul continutului, a modalitatilor si a formelor de realizare.

Viata omului este puternic institutionalizata (are scoala, servici) dar are si viata sa privata, neinstitutionala (ex. strada, cafe-bar, strand). Individul intra in contacte spontane, in interactiuni, care genereaza  o serie de influente. Aceste influente spontane, cotidiene pot fi purtatoare de educatie (nu e neaparat, dar pot fi). Aceste influente alcatuiesc educatia informala.

Educatia informala se caracterizeaza prin absenta rolului de educator si educat, pentru ca se constituie din tot ceea ce individul invata din experiente concrete de viata, din contactul cu alti oameni, organizatii si mass-media sub toate formele sale. Aceasta forma de educatie aduce individului informatii bogate (neintentionate, difuze, eterogene) dar care sunt neselectate, neorganizate si neprelucrate din punct de vedere pedagogic.

Aceste planuri de educatie nu sunt rupte unele de altele, ele sunt complementare. Articularea lor este necesara deoarece educatia formala (scolara) nu poate ramane singura forma de educatie, nici pentru perioada scolaritatii. De asemenea scoala uneori ramane in urma realitatii sociale. Deficienta ei este inlaturata cu ajutorul educatiei nonformale si informale.

Educatia nonformala vine sa completeze sa nuanteze si sa diversifice educatia de tip formal.

Educatia informala are avantajul ca este mereu la zi, este racordata la ultimele noutati si se face in functie de interesele personale, posibilitatile si particularitatile de varsta.