|
|
|
OBIECTUL SI PROBLEMATICA PSIHOLOGIEI EDUCATIONALE
I.1. Necesitatea psihologiei educatiei
"Psihologia educationala" reprezinta o disciplina relativ recenta in mediul romanesc ba chiar si in mediul european. Disciplinele conexe cu problematica acestei stiinte sunt: psihologia scolara, psihologia copilului, psihologia sociala etc.. In limbajul educational, scolar, aveau statut principal pedagogia, didactica, teoria instruirii, si mai putin psihologia educatiei.
Cel care a formulat necesitatea unei psihologii educationale a fost Emile Planchard (in "Introducere in pedagogie" si "Pedagogie scolara contemporana"). El subliniaza faptul ca "nu poti sa fii pedagog fara sa fii psiholog" iar a vorbi astazi de pedagogie este "retrograd", la moda sunt stiintele educatiei. Pedagogia se refera la conducerea si dirijarea copilului (etimologic), studiaza principiile, obiectivele educatiei, didactica si formele de educatie scolara.
Pedagogia a fost o forma de modelare a copilului (tanarului) - paideea - , "A educa inseamna a creste, a ingriji, a conduce activitati, ce presupun: a cunoaste in mod precis fiintele asupra carora se exercita educatia" si a cunoaste situatia pedagogica.
Invatamantul este principala forma de organizare a educatiei si poate fi definit ca proces de instruire si educare in scoala, desfasurat pentru a realiza obiectivele pedagogice ale educatiei scolare stabilite la nivel de sistem, domeniu in care actiunea educationala este valorificata la nivelul relatiilor fundamentale.
Procesele de instruire si educare a omului sunt deosebit de complexe, variabile si au un caracter probabilistic, deoarece asupra acestor procese isi pun amprenta particularitatile personalitatii elevului si profesorului, cat si specificul strategiilor utilizate. Nu putem neglija aici influentele mediului social, a experientei de viata a elevilor.
A instrui pe cineva inseamna a-l inzestra cu ceea ce nu cunoaste, a-l ajuta sa se transforme, sa se modeleze din punct de vedere al calitatilor psihice si de personalitate.
A te instrui implica cunoastere independenta, transformare, modelarea propriei personalitati prin eforturi personale, fara interventia cuiva din afara.
Instruirea si educarea omului nu se poate realiza fara cunoasterea particularitatilor de varsta bio-psiho-sociale, a proceselor psihice implicate in actul de invatare, a particularitatilor de personalitate care determina implicit stiluri de invatare etc.
In acest sens John Locke, pedagogul care a introdus conceptul de munca in educarea tinerilor. El a fost un empirist, considerand ca la nastere copilul este "tabu-larasa", o tabla de ceara pe care nu este imprimat nimic. Psihologii au spus ca aceasta conceptie este teoria galetii goale, in sensul in care copilul nu stie nimic si i se poate preda orice. El defineste conceptia optimista asupra puterii educatiei:
La baza cunoasterii se afla experienta;
Invatarea sa se bazeze pe tendinta de activitate a copilului, pe curiozitatea sa innascuta;
Instruire sub forma de joc sa pregateasca activitatea de invatare prin munca;
Recomanda discipline ca: scris, citit, desen, stenografie, contabilitate, anatomie, latina etc.
Recomanda ca tinerii sa invete 2-3 meserii.
Sa nu uitam faptul ca "motorul procesului educational" este interesul. Johann Friedrich Herbart - este primul pedagog care a conceput o teorie a interesului care reprezinta veriga esentiala intre idee si actiune, punand accent pe rolul moral al invatamantului.
In acest context scoala nu este un asezamant in care doar se transmite un capitol de informatie, ci un mediu eficient de educatie; iar invatamantul scurteaza drumul experientei personale, indrumand-o, completand-o si concentrand-o. Scopul cel mai apropiat al instructiei este dezvoltarea interesului multilateral, iar scopul cel mai indepartat este dobandirea de calitati care sa-i permita viitorului adult si adultului sa se adapteze la o societate care este intr-o continua dinamica si schimbare. Iata de ce este important sa retinem faptul ca "decat un copil plin cu cunostinte mai bine un copil bine format prin experienta proprie", pentru a putea face fata acestor schimbari (Jean Jacques Rousseau cu "Emil sau despre educatie").
I.2. Relatiile psihologiei educatiei cu alte stiinte
Psihologia educationala trebuie sa fie o stiinta holistica (sa vizeze integralitatea fiintei copilului), iar educatia o activitate sistematica este exercitata de adulti pentru o viata completa intr-un mediu determinat.
Planchard leaga psihologia educationala si de psihologia cognitiva (Piaget), de psihologia functionala si scoala activa (Claparedé, Ferrier), de educatia noua prin proiectele (metoda "centrelor de interes" - Decroly) si de educatia motorie, senzoriala si a limbajului (Maria Montessori).
In continuarea ideii lui Planchard, vine G. Mialaret care propune inlocuirea stiintelor pedagogice cu stiinte ale educatiei. El face o taxonomie a acestor stiinte. Interesul lui Mialaret pentru determinarea sistemului stiintelor educatiei a continuat si s-a concretizat in elaborarea unui tablou general al stiintelor educatiei (1976):
a. Stiinte care studiaza conditiile generale si locale ale institutiei scolare:
- istoria educatiei si a pedagogiei;
- sociologia educatiei;
- etnologia educatiei;
- demografia scolara;
- economia educatiei;
- administratia scolara;
- educatia comparata.
b. Stiinte care studiaza situatiile si faptele educatiei (relatia pedagogica si actul educativ propriu-zis):
- Stiinte care studiaza conditiile imediate ale actului educativ:
- fiziologia educatiei;
- psihologia educatiei;
- psihopedagogia grupurilor mici;
- Stiintele comunicarii;
- Didacticile speciale ale diferitelor discipline de invatamant;
- Stiinta metodelor si tehnicilor de predare;
- Stiinta evaluarii;
c. Stiinte analitice ale educatiei
- Stiinte antropologice:
- biologia educatiei
- psihologia educatiei;
- sociologia educatiei;
- antropologia educatiei;
- Stiinte metodologice:
- orientarea educativa (scolara, profesionala si personala);
- didactica;
- organizarea educatiei;
- politica educatiei;
- economia educatiei;
- planificarea educatiei;
- Stiinte analitico-sintetice ale educatiei:
- pedagogia generala;
- pedagogia diferentiala;
- Pedagogie generala:
- antropologia filosofica;
- filosofia educatiei;
- teoria sistemelor educative;
- politica educatiei;
Asa cum se poate observa din clasificarea de mai sus, Psihologia educationala este o stiinta interdisciplinara:
Asa cum se poate observa in figura de mai sus psihologia educatiei, ca stiinta multidisciplinara si interdisciplinara este in corelatie cu domeniile fundamentale ale psihologiei:
1. Biopsihologia: ereditate, mediu, educatie, rolul factorului biologic in procesul de invatare.
2. Psihologia dezvoltarii: corelatia dintre invatare si nivelul respectiv, stadiile de dezvoltare ontogenetice ale copilului respectiv particularitatile de varsta ce tin de dezvoltarea cognitiva, comportamentul social si moral, limbajul.
3. Psihologia diferentiala: a) diferentele privind invatarea ce tin de I.Q., mediu, performante scolare, copii supradotati, accelerarea invatarii, clase speciale de instruire; b) diferentele de invatare ce tin de aspectul deficitar, respectiv intarzierile mentale, tulburari ale limbajului, aspecte ale handicapului implicate in invatare.
4. Psihologia personalitatii: personalitatea copilului, temperamentul, caracterul, aptitudinile.
5. Psihologia sociala: intrucat educatia depinde si de tipul de personalitate al profesorului ca lider de stilul de comunicare de relatiile interpersonale in cadrul grupului de elevi (clasa).
6. Psihologia cognitiva: intrucat invatarea este abordata ca un proces de prelucrare a informatiilor (receptare, memorare, procesare a informatiilor, feed-back-ul, evitarea disonantelor (discrepantelor) cognitive, importanta setului conceptual in insusirea noilor cunostinte, etc.
Psihologia educationala studiaza deci educatia ca proces de achizitionare a unor cunostinte, competente si de atingere a unor performante. Modelarea comportamentului presupune si formarea unor atitudini, a unor valori, care tin de adaptarea copilului la cerintele sociale si de integrare a sa culturala.
Invatarea devine o activitate centrala pentru psihologia educationala "pentru a modela gandirea, profesorul trebuie sa realizeze conditiile invatarii". Skinner critica teoriile traditionale axate pe memorare, pe structurile gandirii, mai curand decat pe gandirea insasi. Dupa aceste teorii elevul nu este decat produsul mediului, de aceea psihologia sa merge pe conditionare, recompensa, intarire, invatamant programat " a cunoaste ceva este echivalent cu a actiona intr-un anumit fel. Ceea ce stim este ceea ce facem". Deci elevul isi insuseste o tehnologie de autoinstruire, dobandeste competenta, poate face fata la situatii noi si fiecare progreseaza in ritmul sau (individual).
