|
|
|
JOCUL CA FORMA DE ACTIVITATE UMANA
Psihologia, pedagogia si fiziologia se ocupa, printre altele, si de observarea, descrierea si explicarea jocului animalelor, al copiilor si al adultilor, cautand sa stabileasca natura si semnificatia acestuia si sa indice locul lui in planul vietii.
In incercarea de a determina functia biologica a jocului, unii autori il considera descarcarea unui surplus de forta vitala; altii sunt de parere ca orice fiinta vie, cand se joaca, manifesta un spirit de imitatie congenitala; altii, ca este un exercitiu de pregatire pentru activitatea ceruta de viata, un exercitiu de stapanire de sine, etc. Unii autori ii cauta esenta in tendinta omului de a domina, de a-i intrece pe ceilalti; altii il considera mijloc de contracarare a unor porniri daunatoare sau ca o umplutura necesara intr-o activitate orientata prea unilateral, sau ca indeplinirea unor dorinte care nu pot fi satisfacute in realitate.
Indeplinirea, evenimentele, activitatile, obiceiurile si mentalitatea din familie si societate, din mediul rural sau urban, determina unele modificari in structura de ansamblu a jocurilor.
Jocul contribuie in mare masura la angajarea copilului intr-o comunitate multilaterala, generata de subiectul ales si de rol. Prin joc copilul isi insuseste cunostinte cu privire la profesiuni, activitati, conduita umana. Se poate spune ca jocul este o scoala a vietii, care stimuleaza capacitatea de a trai, o activitate complexa care reflecta lumea si societatea.
P.F.Leshaft sustine ca 'jocul este un exercitiu care pregateste copilul pentru viata', este 'oglinda mediului in care traieste si se dezvolta copilul'.
Maxim Gorki evidentiaza scopul social al jocului, prin intermediul caruia ''copii cunosc lumea inconjuratoare in primul rand si in modul cel mai usor, prin joc'.
Jocul reprezinta pentru copii o sursa inepuizabila de impresii care contribuie la imbogatirea cunostintelor despre lume si viata, formeaza si dezvolta caractere, deprinderi, inclinatii, aspiratii. Totodata, jocul reflecta influenta societatii in care traieste copilul, fiind conditional social-istoric. Pentru o justa intelegere a esentei acestuia, opinam pentru incadrarea lui in fenomenul mai larg al adaptarii la mediu.
Odata cu evolutia si dezvoltarea copilului, comportamentul ludic in viata de relatie cu partenerii de joc sufera modificari importante. Copilul adopta o conduita ludica complexa care nu poate fi intalnita la nici un animal.
Jocul, ca si distractiile, impregneaza intreaga viata, fiind domeniul particularizarii expansiunii personalitatii si a fortelor ei, dar si a disponibilului de trebuinte culturale si sociale.
Jocul ii procura omului adult placere, il distreaza si il amuza. El contribuie insa si la dezvoltarea si reantrenarea tonusului, la anularea oboselii, putand fi folosit si ca instrument psihoterapeutic. Jocul nu se confunda cu placerea desi prin joc se obtine placere - o placere insa de natura morala deosebita, de exemplu, de placerea de a manca o prajitura. Jocul presupune un plan, fixarea unui scop si respectarea anumitor reguli, pentru ca in final sa se poata realiza o actiune generatoare de satisfactii.
Adultul se afirma prin intermediul activitatii pe care o desfasoara, pe cand copilului mic i se ofera aceasta posibilitate doar prin joc. Mai tarziu el se face remarcat si in activitatea scolara dar jocul ramane un mijloc de afirmare imediata, directa, in timp ce rezultatul final al invatarii este tardiv.
La tinerii casatoriti care au copii, jocul isi reia locul important in viata lor, acum avand un pronuntat caracter educativ. Se reface astfel un ciclu al vietii si se reechilibreaza relatia munca-joc.
Activitatea ludica si loisir-urile se pot desfasura in familie si in afara acesteia. Ele asigura descarcarea tensionala acumulata in activitatea profesionala si social-culturala, crearea de emotii stenice, deconectarea, relaxarea, rnanifestarea atitudinilor si aptitudinilor si chiar a unui surplus de energie. Astfel se refac fortele pentru activitatea profesionala si se afirma trasaturile de personalitate.
Oricat ar fi de ocupat, omul isi creeaza si trebuie sa-si creeze timp pentru distractie si relaxare.
La o comparatie a jocului cu munca nu se constata diferente esentiale intre cele doua forme de activitate umana. 'Un joc bun seamana cu o munca buna, un joc prost cu o munca proasta'. Jocul bun pretinde, in primul rand, efort. Totusi, jocul se deosebeste de munca: in timp ce munca reprezinta participarea omului la crearea valorilor sociale, materiale si culturale, jocul nu urmareste astfel de obiective decat in mod indirect, pregatindu-1 pe om pentru munca din punct de vedere fizic si psihic, dezvoltandu-i calitatile necesare in procesul muncii. Jocul are deci la origine munca.
Neputand munci alaturi de adult, copilul imita la inceput activitatile desfasurate de acesta. El reproduce adesea ceea ce ar dori sa fie in realitate. Principalul subiect ales de copil il constituie, de obicei, mediul apropiat, viata de familie si din gradinita. Copii se joaca de-a mama si copii, de-a bucataria, de-a gradinita, de-a doctorul, etc. Jocul are un caracter imitativ, initiativa participantilor fiind redusa.
Uneori la baza jocului sta o poveste, un film, etc. Jocul are subiecte presupun roluri, reguli si solutii de joc. Ele devin mijloace de educatie in masura in care sunt judicios organizate de adulti.
Jocurile didactice si cele de miscare au si ele o larga raspandire la aceasta varsta. Primele sunt folosite la prescolari, ca si la scolarii mici, cu scop instructiv-educativ. Prin intermediul lor, elevii dobandesc cunostinte, le aprofundeaza si le fixeaza aplicandu-le in situatii variate, isi dezvolta spiritul de observatie si orientarea in spatiu, gandirea si imaginatia, atentia si memoria, iar dintre trasaturile caracteriale, independenta, perseverenta, stapanirea de sine, vointa, spiritul colectivist, simtul raspunderii, etc.
Atunci cand jocul se desfasoara in grup, copilul trebuie sa fie ajutat sa evite neantelegerile si certurile generate de manifestarile de egoism, incapatanare sau neancredere in ceilalti.
Atunci cand jocul implica intrecerea intre doua grupuri, trebuie dezvoltate conduita corecta, disciplina, atitudinea justa fata de adversar, capacitatea de a intelege atat succesul cat si insuccesul.
Jocul este deci un mijloc important de pregatire a copilului pentru munca, invatatura sau activitate sociala.
