|
|
|
Educatia si provocarile lumii contemporane: criza mondiala a educatiei, procese de tranzitie, solutii generale si specifice.
Prin structura, obiective si continut, educatia trebuie sa raspunda necontenit exigentelor cerute de evolutia realitatii nationale si internationale. Semnificatiile si eficienta actului educativ sunt date de disponibilitatile educatiei de adaptare si autoreglare fata de sfidarile tot mai numeroase ale spatiului social.
Solutia rezolvarii problemelor actuale trebuie sa vina nu numai din partea educatiei institutionalizate. Astazi, obiectivele educatiei si procesele educative sunt atat de complexe, incat numai o concentrare a eforturilor intreprinse de mai multe institutii, concretizata in ceea ce unii au numit "cetatea educativa", prin "redistribuirea" invatamantului catre mai multi factori, ceea ce ar putea crea actiuni ale caror rezultate sa fie multumitoare. Oricat de mult s-ar face aceasta redistribuire si acest grilaj al functiilor, scoala trebuie sa ramana institutia fundamentala in care se vor pune bazele unei educatii initiale sistematice. Realitatea contemporana demonstreaza ca rolul scolii nu numai ca nu s-a diminuat, ci a devenit tot mai complex, tocmai datorita necesitatii impletirii si corelarii functionale a acesteia cu alte segmente ale socialului, pasibile de a realiza, secvential, sarcini si actiuni ale institutiei specializate care ramane, in continuare, scoala.
Cat priveste aspectul procesual al demersului educativ in sine, sunt destule voci care ne avertizeaza in legatura cu nevoia unor redimensionari si chiar a unor schimbari de paradigme educationale.
In timp ce invatarea de mentinere tinde sa ia drept inatacabile valorile impuse ca atare si sa treaca cu vederea toate celelalte valori, invatarea inovatoare trebuie sa fie dispusa sa puna la incercare valorile, scopurile si obiectivele fundamentale ale oricarui sistem. Invatarea de mentinere este esentiala, dar insuficienta. Este indispensabila in situatii bine determinate, unde ipotezele raman fixe. Valorile pe care se sprijina sunt bine delimitate si recunoscute. Are la baza o gandire algoritmica, secvente de gandire prefabricate, ce opereaza in contexte determinate. Insa invatarea de mentinere nu face fata situatiilor limita. Invatarea inovatoare presupune formularea de probleme, sfaramarea cliseelor, predispune la ruperea structurilor inchise, antereflexive. Valorile ei sunt schimbatoare.
Istoria progreseaza prin partea proasta a lucrurilor-spunea Hegel. Intotdeauna oamenii incomozi fac revolutiile. Vom intelege de aici ca ambele tipuri de invatare sunt benefice, cu conditia conducerii variabile a celor care deprind traiectul invatarii ce este in concordanta cu sarcinile, continuturile si finalitatile educatiei. Se pare ca in multe situatii prezente, educatia invocatoare este mai productiva decat cea de mentinere.
In perspectiva, o posibila evolutie a educatiei va avea loc prin centrarea acesteia si pe baza exploatarii capacitatii de cunoastere holistica a creierului uman. Se stie ca educatia traditionala se opune, mai mult sau mai putin, tendintei holistic-integrative a creierului. Se pare ca educatia contemporana nu exploateaza suficient emisfera cerebrala dreapta. Emisfera stanga a secventialitatii logice-este capabila sa structureze cunostinte noi, dar nu poate furniza informatii noi, nu este deci creatoare de idei noi. Orice descoperire epocala, noutatile, in general, au depins intotdeauna de intuitiile emisferei drepte, de capacitatea creierului de a functiona holistic. Asa numita educatie transpersonala, sustinuta pe/de calitatile "informante" ale emisferei drepte, are meritul de a incuraja educatorul sa devina autonom, sa problematizeze, sa se abata de la autoritatea "programei analitice", sa puna intrebari prohibite, sa sondeze profunzimi, sa caute sensuri.
Contextul social si cel global comporta numeroase modificari, structurale si functionale. In conditiile libertatii de expresie, ale democratizarii vietii sociale, ale liberei circulatii, ale disparitiei unor linii nete de demarcatie, educatiei ii revin sarcini inedite si dificile. Educatia interculturala, in contextul migratiei si al coexistentei in acelasi spatiu a unor expresii culturale diferite, pare sa fie de mare actualitate. Cu toate ca societatile devin multiculturale, sistemele educative raman rigide, adaptate la situatiile monoculturale. Continuturile si strategiile didactice au in continuare un caracter etnocentrist sau sociocentrist si predispunmai degraba la "ghetoizare" decat la deschidere si comunicare intergrupala. Modalitatile de relationare cu diferite culturi "vecine" sau "mari" sunt - in special - de factura exotica, artificiala, caricaturala. Educatia pentru si intr-o Europa sau lume unita trebuie sa cultive valori precum toleranta, respectul, reciproc, credinta in egalitate sau complementaritate cultura, universalizand eventualele diferente spirituale sau valori locale, in vederea unei bune comunicari sau convietuiri.
Pentru viitor, obiectivele educatiei trebuie sa fie infuzate de conotatii culturale. Deceniul mondial al dezvoltarii culturale (1988-1997),decretat de UNESCO si ONU obliga la orientarea scolii spre cultivarea valorilor universale autentice. Acest program are patru obiective majore:
-luarea in consideratie a dimensiunii culturale a dezvoltarii;
-afirmarea si imbogatirea identitatilor culturale;
-largirea participarii tuturor la viata culturala;
-promovarea cooperarii culturale internationale.
Programele de dezvoltare trebuie sa fie elaborate tinand cont de diversitatea culturilor si a interactiunilor culturale care exista intre populatiile din interiorul unei tari sau intre diferite regiuni ale lumii. Aceasta presupune nasterea unei noi mentalitati, la scara planetara, mai atenta la aspectele calitative si umane ale dezvoltarii si la formarea unui curent de opinie conform caruia progresul trece prin educatie si cultura.
Problematica lumii contemporane, caracterizata prin universalitate, globalitate, complexitate si caracter prioritar, demonstreaza tot mai pregnant ca solutiile cele mai eficiente nu pot fi gasite prin demersuri si angajari secventiale, parcelate, ci e nevoie de o viziune holistica in studierea si decantarea celor mai eficiente mijloace de rezolvare a marilor probleme cu care se confrunta omenirea. Viata contemporana se caracterizeaza prin urmatoarele mutatii: amplificarea si imprevizibilitatea schimbarilor de natura economica si sociopolitica, intensificarea schimbarilor din sfera profesiunilor, amplificarea interdependentilor dintre macrosistemul social si componentele sale, sporirea caracterului democratic al organizarii si gestionarii socialului.
