Evaluarea scolara

EVALUAREA SCOLARA

DEFINIRE

Evaluarea este o componenta a procesului instructiv - educativ.

Evaluarea reprezinta totalitatea activitatilor prin care se colecteaza, organizeaza si interpreteaza datele obtinute in urma aplicarii unor tehnici, metode si instrumente de masurare, elaborate in conformitate cu obiectivele si tipul evaluarii, in functie de continutul si grupul de lucru vizat, in scopul emiterii unei judecati de valoare pe care se bazeaza o anumita decizie in plan educational.

 In mod curent prin evaluare in invatamant se intelege actul didactic complex integrat intregului proces de invatamant care asigura evidentierea cantitatii cunostintelor dobandite si valoarea, nivelul performantelor si eficienta acestora la un moment dat oferind solutii de perfectionare a actului de predare-invatare.

Evaluarea are rolul de a masura si aprecia, in functie de obiective, eficienta procesului de predare - invatare, raportata la indeplinirea functiilor ei, la cerintele economice si culturale ale societatii contemporane. Sistemul de evaluare din invatamant vizeaza:

. Evaluarea obiectivelor curriculare si a strategiilor educationale utilizate in scopul rezolvarii acestora.

. Evaluarea activitatii de predare-invatare, a strategiilor didactice si a metodelor de invatamant.

. Evaluarea nivelului structurilor psihice ale elevilor (cognitive, operationale, psihomotrice, atitudinal-valorice).

. Evaluarea performantelor profesionale.

. Evaluarea intregului sistem de invatamant.

. Informarea elevilor, a parintilor si a societatii cu privire la rezultatele obtinute si asupra cauzelor nerealizarii obiectivelor curriculare propuse.

. Diversificarea metodelor si tehnicilor de evaluare, prin utilizarea unor procedee alternative.

A evalua inseamna deci a determina masura in care obiectivele programului de instruire au fost atinse precum si eficienta metodelor de predare-invatare folosite.

Termenul de evaluare scolara desemneaza actul prin care - referitor la o prestatie orala, scrisa sau practica - se formuleaza o judecata prin prisma unor criterii. Evaluarea si notarea scolara alcatuiesc o modalitate de codare numerica - insotita de aprecieri calitative - a rezultatelor obtinute de elevi, servindu-se de scara de la 1 la 10.

Prin evaluare se intelege masurarea si apreciere cantitativa a efectelor invatarii scolare.

Evaluarea este aplicabila in doua planuri:

1. cu referire la efectele invatarii

2. cu referire la insusi procesul instructiv-educativ

Primul plan vizeaza relatia profesor-elev: nivelul de pregatire a elevilor si evolutia acestuia in timp, in functie de posibilitatile lor reale de invatare prin raportare a performantelor obtinute de scoala la cele asteptate de societate.

Al doilea plan vizeaza autoestimarea profesorului, factorii de indrumare si control ai invatamantului in vederea asigurarii unei verificari sistematice si integrale a performantelor elevilor, a conceperii si realizarii unui proces instructiv-educativ capabil sa cultive interesul ptr studiu al elevilor.

Verificarea si aprecierea cunostintelor dobandite de elevi in scoala detin o pondere insemnata in munca profesorului la clasa. Pe langa prezentarea metodelor de predare, pregatirea psihopedagogica trebuie sa include si familiarizarea cu tehnicile de examinare si notare.

Evaluarea reprezinta un act absolut necesar in procesul conducerii unei activitati in general si al luarii deciziilor, in special. In procesul de invatamant, ea furnizeaza informatiile necesare reglarii si ameliorarii activitatii didactice de la o etapa la alta, prin adoptarea masurilor corespunzatoare situatiilor de instruire.

Evaluarea cuprinde descrierea calitativa si cantitativa a comportamentului, precum si emiterea unei judecati de valoare referitoare la dezirabilitatea acestui comportament, respectiv la concordanta dintre comportament si obiective.

In didactica, evaluarea poate fi definita ca activitatea profesorului cu ajutorul careia se realizeaza prelucrarea informatiior obtinute prin verificare, in sensul intaririi, aprecierii si corectarii cunostintelor, priceperilor si deprinderilor elevilor. Ea reprezinta un proces sistematic prin care profesorul incearca sa determine gradul in care obiectivele educationale sunt atinse de catre elevi, o operatie care consta intr-o judecata de valoare asupra rezultatelor scolare ale elevului.

ETAPE

Structura actiunii de evaluare didactica include trei operatii : MASURAREA, APRECIEREA si DECIZIA.

Masurarea presupune aplicarea unor tehnici specifice pentru a cunoaste efectele actiunii instructiv- educative si a obtine date in perspectiva unui scop determinat. Exactitatea masurii este conditionata de calitatea instrumentelor de masura folosite si de modul cum sunt acestea aplicate.

Masurarea presupune o determinare obiectiva prin surprinderea riguroasa a unor achizitii si nu implica emiterea unor judecati de valoare.

Aprecierea sau evaluarea propriu-zisa constituie procesul de judecata de valoare a rezultatelor constatate, prin compararea acestora cu scopurile urmarite .Ea presupune si semnificatia unui rezultat observabil sau masurabil intr-un cadru de referinta axiologic.

Decizia reprezinta operatia de evaluare care asigura prelungirea aprecierii intr-o nota scolara, caracterizare, hotarare, recomandare,etc. cu valoare de prognoza pedagogica.

Ea se realizeaza in raport cu anumite criterii pedagogice, spre exemplu :

a) potentialul elevului, valorificat la maximum ;

b) cresterea calitativa a activitatii didactice ;

c) prin anticiparea corect-pozitiva, prin metamorfoza diagnozei in prognoza ;

d) indrumarea evaluatului prin termeni manageriali.

Aceste 3 momente sunt strans relationate intre ele, fapt ce reiese si din etapizarea procesului evaluarii, propusa de Tyler:

. definirea obiectivelor procesului de invatamant.

. crearea situatiilor de invatare care sa permita elevilor achizitionarea comportamentelor preconizate prin obiective.

. selectarea metodelor si instrumentelor de evaluare necesare.

. desfasurarea procesului de masurare a cunostintelor achizitionate.

. evaluarea si interpretarea datelor obtinute.

. concluzii si aprecieri diagnostice si prognostice

FUNCTII

Exista o multitudine de clasificari ale functiilor evaluarii, dar indiferent de tipul clasificarii, functiile actiunii de evaluare didactica au o dubla semnificatie: cea sociala si cea pedagogica.

O alta calsificare este aceea in functie de implicarea ei la nivel de politica a educatiei:

1.   Functia de certificare a nivelului de pregatire a absolentului- asigura ameliorarea curricumului si a proceselor de instruire;

2.   Functia de diagnoza- identifica dificultatile de invatare;

3.   Functia de prognoza- realizeaza predictia performantelor si comportamentelor viitoare viitoare, in contextul pedagogic;

4.   Functia de apreciere- asigura cresterea eficientei proceselor de instruire;

5.   Functia de crestere a responsabilitatii profesorilor- duce la cresterea calitatii nivelului de pregatire asigurat elevilor;

6.   Functia de feed-back- duce la imbunatatirea instruirii, predarii si invatarii;

7.   Functia de evidentiere a eficacitatii sistemului de invatamant- care se releva in atat in nivelul de pregatire al elevilor, cat si competentele lor la intrarea in viata activa;

8.   Functia de formare la elevi a unei autoestimatii corecte si pozitive- asigura cresterea implicarii acestora in procesul de invatare;

9.   Funtia de apreciere a performantelor scolare (prin notare) si functia de selectie (prin examene)

10. Functia de eficientizare a proceselor de instruire (prin ameliorarea raporturilor dintre obiective-rezultate-resurse utilizate-calitatea proceselor de instruire).

Raportandu-ne la derularea unei secvente de invatare, sau prin relationare la un ansamblu structurat de activitati de formare, am putea discerne trei functii ale evaluarii:

1. verificarea sau identificarea achizitiilor scolare;

2. perfectionarea si regularizarea cailor de formare a indivizilor, identificarea celor mai lesnicioase si pertinente cai de instructie si de educatie;

3. sanctionarea sau recunoasterea sociala a schimbarilor operate asupra indivizilor aflati in formare.

Daca ne raportam la nivelul unei clase, este indicat sa tinem cont de trei functiuni ale evaluarii, ca repere principale pentru reglarea actiunilor educative:

1. orientarea deciziilor de natura pedagogica in vederea asigurarii unui progres armonios si continuu in dezvoltarea elevului, prin stabilirea celor mai bune cai de incorporare a cunostintelor si deprinderilor;

2. informarea elevilor si a parintilor asupra stadiului formarii si asupra progreselor actuale sau posibile;

3. stabilirea unei ierarhii, implicita sau explicita, prin atribuirea, in functie de rezultate, a unui loc sau rang valoric.

Coroborand nivelurile macro- si microsistemice, unde pot fi degajate obiective specifice, vom sugera 6 functii ale evaluarii:

1. de a constata daca o activitate instructiva s-a derulat ori a avut loc in conditii optime, o cunostinta a fost incorporata, o deprindere a fost achizitionata;

2. de informare a societatii, in diferite forme, privind stadiul si evolutia pregatirii populatiei scolare;

3. de diagnosticare a cauzelor care au condus la o slaba pregatire si la o eficienta scazuta a actiunilor educative;.

4. de prognosticare a nevoilor si disponibilitatilor viitoare ale elevilor sau ale institutiilor de invatamant;

5. de decizie asupra pozitiei sau asupra integrarii unui elev intr-o ierarhie sau intr-o forma ori un nivel al pregatirii sale;

6. pedagogica, in perspectiva elevului (stimulativa, de intarire a rezultatelor, formarea de abilitatii, de constientizare a posibilitatilor, de orientare scolara si profesionala) si in perspectiva profesorului (pentru a sti ce a facut si ce are de realizat in continuare).

Functiile evaluarii apar si se actualizeaza diferentiat. Toate functiile invocate se pot intrezari, mai mult sau mai putin, in toate situatiile de evaluare. De pilda, dupa sistemul de referinta, un examen poate dobandi mai multe functii, plecand de la intentiile diverse ale:

- profesorilor, de a controla achizitiile scolare la inceputul unui ciclu scolar, de a decide asupra promovarilor;

- elevilor, de a lua cunostinta de reusitele si progresele lor;

- parintilor, de a se informa asupra directiilor de dezvoltare a copiilor, in scopul de a-i orienta scolar si profesional in cunostinta de cauza;

- directorilor de scoli, de a controla profesorii, plecand de la standardele asupra carora s-a cazut de acord, de a identifica scaderi in activitatea scolii;

- societatii, de a se informa asupra modificarilor aparute in cerintele si dezideratele tinerei generatii.

Evaluarea are o valoare motivationala; dorinta de succes, respectiv teama de esec sunt imbolduri importante in invatare. Succesul sistematic inscrie motivatia invatarii pe o spirala ascendenta in timp ce esecul poate duce la ' demotivare'.

In concluzie, se poate aprecia ca, principalele atributii ale evaluarii constau in masurarea eficientei si autoreglarea procesului de invatamant, profesorii putand controla achizitiile scolare, elevii luand cunostinta de reusitele si progresele lor, iar comunitatea de a se informa asupra directiei in care evolueaza scoala si orientarii tinerei generatii. In acest sens, se vorbeste despre evaluarea eficientei invatamantului, dar este la fel de necesar, sa fie asigurata eficienta evaluarii. Acest ultim aspect are o importanta deosebita, deoarece el poate fi cel mai elocvent confirmat prin trecerea de la control/evaluare la autocontrol/autoevaluare, ceea ce sustine in plan mai larg trecerea de la determinare si tutela la o autodeterminare motivata permanent.

FORME

Dupa criteriul obiectivitatii si al gradului de certitudine, se disting urmatoarele evaluari:

- evaluarea subiectiva, care se caracterizeaza prin apelul la intuitia profesorului;

- evaluarea obiectiva, se caracterizeaza prin folosirea unor tehnici speciale de masurare a unor trasaturi, a unei prestatii, a unei experiente;

Dupa criteriul scopului si al frecventei in utilizare distingem:

Evaluarea initiala, prin care se stabileste nivelul de pregatire al elevului la inceputul unei perioade sau etape de lucru, la inceputul unei teme mari, capitol, precum si conditiile in care acesta se poate integra in programul de instruire.

Evaluarea continua (formativa), presupune verificarea permanenta a rezultatelor, pe tot parcursul procesului de instruire, de obicei operandu-se pe secvente mici. Trecerea la secventa urmatoare se realizeaza numai dupa ce se cunoaste modul de desfasurare si eficienta educationala a secventei evaluate, rezultatele obtinute de elevi, prin adoptarea de masuri de ameliorare privind procesul de invatare si performantele unor elevi.

Evaluarea sumativa, cumulativa sau de bilant, se realizeaza la finele unei etape de instruire, la finele studierii unei teme, al unui capitol si, periodic, la sfarsitul semestrelor, al anului scolar, al ciclului de scolarizare prin conceperea unor subiecte cuprinzatoare care sa acopere intreaga arie tematica abordata.

In aplicarea acestor forme de evaluare, se realizeaza compararea rezultatelor constatate cu nivelul celor inregistrate la inceputul etapei de instruire.

STRATEGII

Strategiile de evaluare reprezinta modalitatile sau tipurile specifice de integrare a operatiilor de masurare-apreciere-decizie in activitatea didactica/educativa, integrare realizabila la diferite intervale de timp scurt, mediu si lung si in sensul indeplinirii unor functii pedagogice specifice.

Fiind un proces multidimensional, se pot identifica, in functie de criteriile alese, mai multe strategii/tipuri de evaluare:

1. Din punct de vedere al situatiilor de evaluare, putem identifica doua strategii :

♦ evaluare realizata in circumstante obisnuite, bazata pe observarea activitatii elevilor;

♦ evaluare specifica, realizata in conditii special create ce presupune elaborarea si aplicarea unor probe, partenerii angajati in proces fiind contienti de importanta demersurilor de verificare si apreciere intreprinse;

2. Dupa accentul pus pe proces sau pe sistem:

♦ evaluarea de proces - se refera la performantele elevilor;

♦ evaluarea de sistem - accentul se pune pe sistemul in care se desfasoara procesul de invatamant;

3. Dupa functia dominanta indeplinita, putem identifica doua strategii:

- evaluare diagnostica (se realizeaza o diagnoza descriptiva ce consta in localizarea lacunelor si erorilor in cunostinte si abilitati dar si a "punctelor forte" si o diagnoza etiologica care releva cauzele care au generat neajunsurile constatate);

- evaluare predictiva prin care se urmareste prognozarea gradului in care elevii vor putea sa raspunda pe viitor unui program de instruire;

4. Dupa modul in care se integreaza in desfasurarea procesului didactic, putem identifica trei strategii:

- evaluare initiala, realizata la inceputul demersurilor instructiv-educative, pentru a stabili nivelul la care se situeaza elevii;

- evaluare formativa, care insotete intregul parcurs didactic, organizand verificari sistematice in randul tuturor elevilor din toata materia;

- evaluarea sumativa, care se realizeaza de obicei, la sfaritul unei perioade mai lungi de instruire;

5. Dupa autorul care efectueaza evaluarea, putem identifica trei strategii:

- evaluare interna, intreprinsa de aceeasi persoana/institutie care este direct implicata si a condus activitatea de invatare (de exemplu, invatatorul sau profesorul clasei);

- evaluarea externa, realizata de o alta persoana/institutie, alta decat cea care a asigurat derularea predarii si invatarii;

- autoevaluare, efectuata de subiectul insusi asupra propriului progres;

6. Nu este mai putin importanta nici departajarea ce se face intre:

- evaluarea preponderent pedagogica, vizand in esenta ceea ce subiectii au asimilat, ceea ce stiu sa faca si ce capacitati si trasaturi si-au format;

- evaluarea preponderent psihologica, privind functiile psihice implicate in activitatea de invatare. Evaluarile psihologice vizeaza aptitudinea subiectului de a invata, adica ceea ce poate sa faca;

7. Dupa obiectul evaluarii:

- evaluarea procesului de invatare (atat a achizitiilor cat si a procesului in sine);

- evaluarea performantelor (realizate individual, in grup sau de catre grup);

- evaluarea a ceea ce s-a invatat in scoala sau a ceea ce s-a invatat in afara scolii;

8. Dupa domeniu:

♦ evaluarea in domeniul psihomotor (capacitati, aptitudini, deprinderi);

♦ evaluarea in domeniul socio-afectiv ( atitudini);

♦ evaluarea in domeniul cognitiv (cunostinte);

9. Dupa modul in care pot sau nu pot fi cuantificate rezultatele:

♦ evaluare cantitativa - rezulatele sunt cuanti-ficabile in functie de un punctaj;

♦ evaluare calitativa - la care rezultatele nu pot fi masurate prin cuantificare;

In cele ce urmeaza vom prezenta, celor mai vehiculate srtategii de evaluare, respectiv:

Evaluarea initiala

Evaluarea continua

Evaluarea sumativa ( periodica sau finala)

Evaluarea initiala se efectueaza la inceputul unui program de instruire. Ea permite sa se prevada sansele de succes ale programului. Profesorul poate sa verifice punctele forte si punctele slabe ale elevilor in scopul optimizarii nivelului de pregatire de la care pornesc si a gradului in care stapanesc cunostintele si abilitatile necesare asimilarii continutului etapei care urmeaza, constituie o conditie hotaratoare pentru reusita activitatii didactice. Aceasta strategie isi propune sa identifice sensibilitatea si potentialul cognitiv al elevilor ,,ceea ce influenteaza cel mai mult invatarea sunt cunostintele pe care elevul le poseda".

Datele obtinute prin evaluarile initiale ofera profesorului posibilitatea de a-si alege modul cel mai adecvat de predare a noului continut, dar si de a gandi modalitati de instruire diferentiata.

Evaluarea predictiva poate fi considerata o strategie psihopedagogica distincta deoarece poate fi desfasurata nu numai la inceputul anului, ci si la mijlocul sau sfarsitul lui, atat inaintea unei teme, cat si in orice moment al ei . Pe de alta parte, aceasta strategie nu se limiteaza la testarea cunostintelor elevilor deoarece isi propune, de cele mai multe ori, si evidentierea unor priceperi si aptitudini.

Evaluarea initiala este utila pentru refacerea sau remedierea unei stari de fapt, pentru aplicarea unui scurt program de recuperare sau de refacere a notiunilor fundamentale ce vor fi implicate in sustinerea invatarii urmatoare, pentru a omogeniza, intr-un fel, fondul de cunostinte si abilitati indispensabile unui nou proces.

Evaluarea continua, cunoscuta si sub numele de evaluare formativa sau de progres, se aplica pe tot parcursul desfasurarii procesului de invatamant. Se bucura de prioritate deoarece vine in sprijinul mentinerii unui flux evaluativ continuu, ce urmareste sa asigure un progres punctual si continuu.

Practicarea acestui tip de evaluare porneste de la divizarea materiei (disciplinei) in unitati, adica in parti bine definite ale continutului dat. Pentru fiecare unitate sunt stabilite obiectivele specifice, de la nivelurile cele mai inferioare, insusirea de termeni si date factuale necesare, pana la nivelul mai abstract al notiunilor, cele ale aplicarii principiilor si analizei enunturilor teoretice. Astfel, prin utilizarea unor probe sau teste de diagnoza, formative si de progres, adecvate, administrate la sfarsitul fiecarei unitati parcurse, se poate determina daca fiecare elev a ajuns sa-si insuseasca materia corespunzatoare. Dupa cum se poate constata, evaluarea formativa se orienteaza dupa obiective si continuturi, dupa standarde constituite pe aceste elemente, fiind o evaluare criteriala.

Scopul acestei evaluari este sa furnizeze profesorului si elevului un feed-back despre gradul de stapanire a materiei si despre dificultatile intampinate sau cu alte cuvinte, unde se situeaza rezultatele partiale fata de cele finale proiectate. Acest control poate conduce la reluarea explicatiei, la modificarea unor elemente ale demersului didactic sau la organizarea unor programe de recuperare. Functiile pe care le indeplineste evaluarea continuua sunt cele de diagnosticare si ameliorare a procesului instructiv-educativ. Evaluarea continua se constituie astfel intr-un mijloc de prevenire a situatiilor de esec scolar.

Propunandu-si sa depisteze dificultatile pe care le intampina fiecare elev in invatare, potentialul acestora de a-si optimiza activitatea, evaluarea continua presupune o activitate laborioasa, care ar avea patru etape:

- masurarea rezultatelor si constatarea greselilor si lacunelor

- diagnosticarea procesului, adica ,,relevarea deficientelor intampinate de fiecare elev sau grupe de elevi"

- structurarea unor procedee prin care pot fi remediate greselile

- masurarea efectelor procedeelor utilizate in vederea depasirii greutatilor intampinate in asimilarea cunostintelor sau in formarea unor deprinderi.

Intrucat evaluarea continua nu vizeaza sanctionarea rezultatelor slabe ale elevilor, ci evidentierea rezultatelor bune, oricat de mici ar fi progresele inregistrate, ea contribuie la modificarea relatiilor profesor-elev. Se stie ca, in general, actul evaluarii provoaca tensiuni, anxietate, conflict, competitivitate si o accentuare a motivatiei extrinseci.

Orientandu-se catre masurarea progreselor fiecarui elev si catre depistarea deficientelor ori lacunelor in invatare, precum si sprijinirea diferentiata a elevilor, profesorul poate face din evaluare un moment mai putin stresant, care il ajuta pe elev sa se cunoasca mai bine, sa-si autoevalueze performantele si sa-si fixeze in mod realist obiectivele.

Extrem de util devine acest tip de evaluare si pentru profesor. Si acesta beneficiaza de o informatie inversa imediata si in permanenta despre pertinenta si performantele demersului sau didactic, despre eficacitatea procedurilor aplicate. Prin interogatiile adresate elevilor, prin interogatiile adresate elevilor, prin exercitii scurte impuse, isi poate da seama cu usurinta despre continuitatea si coerenta invatarii, poate detecta dificultati, confuzii, greseli, intervenind imediat pentru ameliorarea situatiei.

In alta ordine de idei, profesorul poate chiar sa modifice cursul predarii, sa ajunga la diagnosticari fine, ceea ce-i confera posibilitatea unor tratari diferentiate a elevilor, tinand seama de nevoile fiecaruia, una din premisele esentiale prevenirii insuccesului la elevi.

In concluzie, se poate spune ca, prin specificul ei, evaluarea formativa este o evaluare centrata pe procese, destinata rectificarii, reajustarii si adaptarii acestora, ameliorarii si optimizarii, reglarii si autoreglarii invatarii si predarii. In felul acesta, cum de altfel si numele ii spune, indeplineste o functie formativa de rafinare si dezvoltare a potentialului de invatare, dar si a celui de predare, de formare sau dezvoltare propriu-zis a proceselor.

Urmand principiul feed-back-ului, tehnicile de evaluare formativa sunt, deci, de natura a contribui la organizarea conditiilor de reusita a invatarii, inscriindu-se in logica unei pedagogii a reusitei unui cat mai mare numar de elevi.

Evaluarea sumativa ( periodica sau finala) este o evaluare de bilant al instruirii, care intervine la sfarsitul parcurgerii unui ansamblu de sarcini de invatare ce constituie un tot unitar, corespunzator, de explu unei programe, unei parti mai mari din programa, sau indica rezultatele obtinute la sfarsitul unei perioade de invatare- semestru, an scolar, ciclu de studii, stadiu de ucenicie.

Acest tip de evaluare evidentiaza finalul, efectul terminal rezultat de pe urma invatarii parcurse si nu cum s-a ajuns la acest produs. Este, deci, o evaluare centrata pe rezultate globale, de bilant al invatarii, ea cuprinde momente ale evolutiei.

Intervenind dupa perioade mai lungi de timp, acest tip de evaluare nu mai ofera ameliorarea in timp a rezultatelor scolare ale elevului si de aceea exercita in principal functia de constatare a rezultatelor si de clasificare a elevilor. In contextul actual al structurarii anului scolar pe cele doua semestre si al realizarii Programului de reforma a evaluarii rezultatelor scolare, evaluarii sumative ii este consacrata o perioada compacta de trei saptamani la sfarsitul fiecarui semestru. Obiectivele activitatilor desfasurate in aceasta perioada pot fi:

- verificarea realizarii principalelor obicetive curriculare

- recapitularea, sistematizarea si consolidarea materiei parcurse

- ameliorarea rezultatelor invatarii

- stabilirea unui program suplimentar de in struire pentru elevii cu rezultate slabe

In legatura cu aceste obiective se impun doua observatii:

- in primul rand, constatam ca o parte dintre obiectivele evaluarii continue (formative) sunt reluate si in cadrul evaluarilor finale, numai ca ele sunt mai greu de realizat in practica, deoarece materia supusa evaluarii are un volum considerabil si nu pot fi detectate toate locurile elevilor. Iar in acea perioada destul de mare, dupa momentul invatarii si, in consecinta, ameliorarea rezultatelor se realizeaza intr-o mai mica masura.

- in al doilea rand, constatam ca cele trei saptamani de evaluare nu trebuie confundate cu o ,,minisesiune" de examene. In aceasta perioada se vor realiza si recapitulari, sistemmatizari ale materiei, care vor permite elevului sa se concentreze asupra aspectelor esentiale ale continuturilor parcurse, asupra conceptelor-cheie si a exercitiilor obligatorii, pregatindu-se astfel pentru probele de evaluare sumativa care urmeaza recapitularii.

In mod practic, evaluarea sumativa este utilizata pentru a furniza informatii de tip bilant, in vederea:

. diagnosticarii intr-o forma globala, a realizarii obiectivelor generale (sau terminale) ale unei programe (sau parti ale programei), a rezultatelor inregistrate de elevi la sfarsitul unei perioade de invatare in raport cu asteptarile sau obiectivele fixate initial

. certificarii sau recunoasterii atingerii unui nivel de pregatire, indeplinirii unei invatari pana la sfarsit, dobandirii unor competente

. adoptarii unei decizii legate de promovarea/nepromovarea, acceptarea/respingerea, acordarea unei diplome, etc.

. stabilirii unei diferentieri sau ierarhizari (clasificari) intre elevi

. confirmarii infirmarii eficientei prestatiei profesorilor, a unor strategii utilizate, a valorii unor programe, manuale scolare si suporturi didactice

Ca bilant al instruirii, evaluarea sumativa se incheie cu atribuirea unei note sau a unui calificativ, ori a unui certificat, diplome. Notele obtinute pe baza examinarii de sfarsit de programa, sau de semestru, ori de an scolar au, indiscutabil, o valoare mai mare decat notele obtinute pe parcurs, tocmai ca sunt expresia unui rezultat global care sintetizeaza efectele unui efort mai indelungat.

Principala critica care se aduce acestui tip de evaluare se refera la faptul ca este o procedura care vine mult mai tarziu ca sa mai poata influenta cu ceva ameliorarea rezultatelor si refacerea procesului deja parcurs. Dar, poate oferi invataminte pentru desfasurarea unor viitoare activitati didactice. De asemenea, este insotita de stari de anxietate, de stres, de teama.

METODE DE EVALUARE

Metoda de evaluare este o cale prin care profesorul ofera elevilor posibilitatea de a demonstra nivelul de stapanire a cunostintelor, de formare a diferitelor capacitati testate prin utilizarea unei diversitati de instrumente adecvate obiectivului de evaluare propus.

Metodele pot fi grupate in 2 mari categorii:

1.     Metodele traditionale

2.     Metode complementare

Metodele traditionale de evaluare au capatat aceasta denumire datorita consacrarii lor in timp. Din aceasta categorie fac parte:

. Probele orale

. Probele scrise

. Probele practice

Verificarea orala consta in realizarea unei conversatii prin care profesorut urmareste identificarea cantitatii si calitatii instructiei. Conversatia poate fi individuala, frontala sau combinata. Avantajele constau in aceea ca se realizeaza o comunicare deplina intre profesor si clasa de elevi, iar feed-back-ul este mult mai rapid. Metoda favorizeaza dezvoltarea capacitatilor de exprimare ale elevilor. De multe ori insa obiectivitatea ascultarii orale este periclitata, datorita interventiei unei multitudini de variabile: starea de moment a educatorului, gradul diferit de dificultate a intrebarilor puse, starea psihica a evaluatilor etc. in acelasi timp, nu toti elevii pot fi verificati, ascultarea fiind realizata prin sondaj.

Verificarea scrisa apeleaza la anumite suporturi scrise, concretizate in lucrari de control sau teze. Elevii au sansa sa-si prezinte achizitiile educatiei fara interventia profesorului, in absenta unui contact direct cu acesta. Anonimatul lucrarii, usor de realizat, ingaduie o diminuare a subiectivitatii profesorului. Ca avantaje, mai consemnam posibilitatea verificarii unui numar relativ mare de elevi intr-un interval de timp determinate raportarea rezultatelor la un criteriu unic de validare constituit din continutul lucrarii scrise, avantajarea unor elevi timizi sau care se exprima defectuos pe cale orala etc. Verificarea scrisa implica feed-back mai slab, in sensul ca unele erori sau neimpliniri nu pot fi eliminate operativ, prin interventia profesorului. Cum este si firesc, ambele variante de verificare se cer a fi desfasurate oportun si optim de catre profesori.

Probele practice presupun aplicarea cunostintelor teoretice insusite precum si deprinderilor si priceperilor anterior formate. Concret, este vorba despre confectionarea unor obiecte sau aparate, executarea unor experimente de laborator, harti, observatii microscopice, discutii, realizarea unor exercitii fizice etc.

Metodele traditionale de evaluare trebuie concepute ca realizand un echilibru intre probele orale, scrise si cele practice.

Preocuparea continua a practicienilor din domeniul educatiei de a gasi si valorifica noi tehnici si proceduri de evaluare, mai ales pentru masurarea acelor obiective apartinand domeniului afectiv, mai greu cuantificabile prin metodele clasice de evaluare, s-au concretizat in identificarea si utilizarea unor metode de evaluare care pot reprezenta o alternativa viabila la formulele evaluative traditionale, fiind complementare acestora.

Metode complementare (moderne de evaluare), al caror potential formativ sustine individualizarea actului educational prin sprijinul acordat elevului, sunt:

. observarea sistematica a activitatii si a comportamentului elevilor

. referatul

. investigatia

. proiectul

. portofoliul

. autoevaluarea.

Observarea sistematica a comportamentului elevilor in timpul activitatii didactice este o tehnica de evaluare care furnizeaza profesorului o serie de informatii utile, diverse si complete, greu de obtinut astfel prin intermediul metodelor de evaluare traditionale.

- fisa de evaluare (calitativa)

- scara de clasificare

- lista de control/verificare

Aceste instrumente se utilizeaza pentru evaluarea procesului, cat si a produselor realizate de elevi. Acest tip de observatie participativa practicata de profesor, utilizand cele trei modalitati mentionate este in esenta subiectiva, dar poate sa-si sporeasca gradul de obiectivitate daca se concentreaza atentia asupra modului de elaborare si utilizare a instrumentelor.

Fisa de evaluare este completata de catre profesor, in ea inregistrandu-se date factuale despre evenimentele cele mai importante pe care profesorul le identifica in comportamentul sau in modul de actinue al elevilor sai (fapte remarcabile, probleme comportamentale, evidentierea unor aptitudini deosebite intr-un domeniu sau altul). La aceasta se adauga interpretarile profesorului asupra celor intamplate, permitandu-I acestuia sa surprinda modelul comportamental al elevilor sai.

Puncte forte:

- elimina stresul

- nu depend de capacitatea de comunicare a elevului cu profesorul

Puncte slabe:

- consuma timp

- observatiile nu au o cota ridicata de obiectivitate

Scara de clasificare- insumeaza un set de caracteristici (comportamente) ce trebuie aupuse evaluarii, insotit de un anumit tip de scara, de obicei scara Likert. Potrivit acestui tip de scara, elevului ii sunt prezentate un numar de enunturi in raport de care aceasta trebuie sa manifeste acordul sau dezacordul, discriminand intre 5 trepte :

- puternic acord

- acord

- indecis (neutru)

- dezacord

- puternic dezacord

Secretul construirii unui asemenea scari il constituie redactarea unui bun enunt la care elevul sa poata raspunde.

Prin intermediul scarii de clasificare se identifica profesorului frecventa cu care apare un anumit comportament : Scarile de clasificare pot fi : numerice, grafice, descriptive. Datele colectate se rezuma la un numar limitat de comportamente, de aceea este necesara utilizarea repetata.

Lista de control/ verificare, desi pare asemanatoare cu Scara de clasificare ca maniera de structurare (un set de enunturi, caractersitici, comportamente etc.) se deosebeste de acasta prin faptul ca prin intermediul ei doar se constata prezenta sau absenta unei caracteristici, comportamente etc. fara a emite o judecata de valoare oricat de simpla.

Un avantaj al Listei de control este acela ca se elaboreaza relativ usor, fiind si simplu de aplicat elevilor.

In Listele de control se recomanda :

- completarea informatiilor asupra comportamentului elevului in timpul activitatilor didactice

- aplicarea lor numind cazul copiilor cu dificultati de invatare

Referatul - acest instrument permite o apreciere nunantata a invatarii si identificarea unor elemente de performanta individuala a elevului, care isi au originea in motivatia lui pentru activitatea desfasurata.

Se pot diferentia doua tipuri de referate :

- referat de investigatie stiintifica, bazata pe descrierea demersului unei activitati desfasurate in clasa si pe analiza rezultatelor obtinute

- referat bibliografic, bazat pe informarea documentara, bibliografica.

Caracteristicile estentiale ale referatului, sunt :

- pronuntat caracter formativ si creativ, reusind sa inglobeze zone intinse de continut

- profund caracter integrator, atat pentru procesele de invatare anterioare, cunostintele disciplinare si interdisciplinare, cat si pentru metodologia informarii si cercetarii stiintifice, fiind astfel o modaliate de evaluare foarte sugestiva, precisa, intuitiva si predictiva

- permite abordarea unor domenii noi, ce reprezinta extinderi ale continutului, in masura in care tematica propusa este interesanta, justificata didactic si exista resurse in abordarea ei

- se pot realiza conexiuni cu alte obiecte de invatamant si cu modalitati de investigatie transdisciplinare

- caracter sumativ, angrenand cunostinte, priceperi, abilitati si atitudini diverse, constituite pe parcursul unei perioade mai indelungate de invatare

- releva motivatia intrinseca de invatare sau documentare, a unor elevi fata de a amjoritatii elevilor, care se pregatesc pe baza unor factpri exteriori lor

- se pot exersa in mod organizat activitati de cercetare bibliografica independenta, care sunt utile in formarea ulterioara si in educatia permanenta

Referatul se poate utiliza in demersul didactic, atat pentru evaluarea continua, pe parcursul unui semestru, cat si pentru evaluarea sumativa in cadrul unui model incadrat intr-un portofoliu sau independent.

Investigatia ofera posibilitatea elevului de a aplica in mod creativ cunostintele insusite in situatii noi si variate, pe parcursul unei ores au a unei succesiuni de ore de curs. Aceasta metoda presupune definirea unei sarcini de lucru cu instructiuni precise, intelegerea acesteia de catre elevi inainte de a trece la rezolvarea propriu-zisa, prin care elevul demonstreaza si exerseaza totodata, o gama larga de cunostinte si capacitati in contexte variate. Se poate formula si sub forma unor teme pentru acasa, dar definitivarea se va face in clasa, prin comentarea concluziilor.

Tema trebuie conturata si inteleasa foarte precis in legatura cu :

- ordinea de rezolvare, de notare a observatiilor partiale

- ordinea de prezentare a rezultatelor finale

Aceasta metoda presupune parcurgerea cel putin a urmatorilor pasi :

- enuntarea sarcinii de lucru (de catre profesor)

-identificarea modalitatilor prin care se pot obtine datele/informatiile necesare (de catre elev, dar si cu indrumarea profesorului)

- strangerea datelor/informatiilor (de catre elev)

- stabilirea strategiei de utilizare a datelor/informatiilor ( de catre elev cu indrumarea profesorului)

- scrierea unui raport privind rezultatele investigatiei (de catre elev)

Evaluarea investigatiei se face pe baza unei scheme de notare, care va cuprinde masurarea separata a urmatoarelor elemente importante :

- strategia de rezolvare

- aplicarea cunostintelor, principiilor, regulilor

- acuratetea inregistrarii si prelucrarii datelor

- claritatea argumentarii si forma prezentarii

- inventarierea produselor realizate

- atitudinea elevilor in fata cerintelor

- dezvoltarea unor deprinderi de lucru in grup/individual

Prin calitatile personale ale elevului, pe care investigatia le pune in valoare, se pot enumera :

. creativitatea si initiativa

. cooperarea si participarea la lucru in echipa

. constanta si concentrarea atentiei

. perseverenta

. flexibilitatea gandirii si deschiderea catre noi idei

Si aceasta metoda trebuie adoptata varstei elevului si experientei lor intelectuale.
Proiectul constituie o metoda complexa de evaluare individuala sau de grup, recomandata pentru evaluarea sumativa. Subiectul este stabilit de catre profesor, dar dupa ce se obisnuiesc cu acest tip de activitate, elevii insisi vor putea propune subiectele.

Este obligatoriu ca elevii sa dispuna de anumite preconditii :

- sa prezinte un anumit interes pentru subiectul respectiv

- sa cunoasca dinainte unde isi vor gasi subiectul respectiv

- sa cunoasca dinainte unde isi vor gasi resursele materiale

- sa fie rabdatori in a crea un produs de care sa fie mandri

- sa nu aleaga subiectul din caarti foarte vechi sau sa urmeze rutina din clasa

Realizarea Proiectului presupune parcurgerea cel putin a urmatorilor pasi :

- enuntarea sarcinii de lucru

- repartizarea responsabilitatilor in cadrul grupului

- colectrea datelor, a materialelor

- realizarea produsului

- prezentarea

Capacitatile care se evalueaza in timpul realizarii proiectului, pot fi:

- capacitatea de a observa si de a alege metodele de lucru

- capacitatea de a masura si de a compara produsele (rezultatele)

- capacitatea de a utiliza corespunzator bibliografia

- capacitatea de a manevra informatia si de a utiliza cunostinte

- capacitatea de a rationa si de a utiliza proceduri simple

- capacitatea de a sintetiza si de a organiza materialul

- capacitatea de a realiza un produs.

Proiectul poate avea o conotatie practica, constructiva, creativa. El se poate derula intr-o perioada mai mare de timp, pe secvente determinate dinainte sau structurate circumstantial.

Criterii de evaluare pentru produsul final :

- validitate

- elaborare si structurare

- creativitate

- calitatea materialului utilizat

Criterii de evaluare pentru proces :

- raportare la tema proiectului

- documentare

- lucru in echipa (distribuirea si asumarea adecvata a sarcinilor)

- calitatea rezultatelor (valorificarea in practica, aplicabilitate)

Portofoliul se prezinta ca o metoda de evaluare complexa, longitudinala, proiectata intr-o secventa mai lunga de timp, care ofera posiobilitatea de a se emite o judecata de valoare, bazata pe un ansamblu de rezultate.

Structura, elementele componente obligatorii si criteriile de evaluare sunt stabilite de catre profesor. La momentul potrivit, profesorul va prezenta elevilor un model de portofoliu comparabil cu varsta acestora, continand elemente asemanatoare cu cele propuse ca tema, criterii de apreciere formulate clar si caracteristica valorica a diferitelor elemente.

Portofoliul poate contine:

- lucrari scrise

- teste

- chestionare

- compuneri

- fise

- proiecte

- informatii despre activitatile extrascolare la care elevul a participat

Autoevaluarea - formele existente isi gasesc o binevenita completare in evaluarea de sine, in efortul de autoevaluare al fiecarui elev (dar si al profesorului).

Autoevaluarea este posibila si necesara intrucat serveste cunoasterii de sine (autocunoasterii) si dezvoltarii constiintei de sine (autoconstiintei), doua aspecte esentiale ale subiectului, care se unesc si functioneaza in Eul concret. Si astfel, cu timpul, autoevaluarea va da posibilitatea fiecaruia sa descopere sensul propriei valori.

Autoevaluare presupune:

. prezentarea sarcinii de lucru, a obiectivelor curriculare si de evaluare pe care trebuie sa le atinga elevii

. incurajarea elevilor pentru a-si pune intrebari legate de modul de rezolvare a unei sarcini de lucru

. incurajarea evaluarii in cadrul grupului sau al clasei

. completarea la sfarsitul unei sarcini de lucru importante a unui chestionar (Anexa 5).

O problema deosebit de importanta este aceea a utilitatii pe care o dam informatiilor culese astfel obsinute in urma autoevaluarii. Pentru a capata o semnificatie reala, servind formarii elevului, ele trebuie integrate si valorificate prin modalitati diverse :

. comparate cu alte informatii obtinute de catre profesor prin intermediul altor metode complementare

. inserate in portofoliul elevului

. prezentate periodic parintilor, alaturi de alte informatii pentru a oferi o imagine cat mai completa asupra evolutiei elsevului

Metoda are efect numai daca este folosita in mod constant : este important insa ca elevul sa nu o perceapa ca pe o imixtiune in intimitatea sa, ci ca pe o modalitate utila de autocunoastere.

Toate aceste metode complementare (moderne) de evaluare asigura o alternativa la formulele traditionale, oferind optiuni metodologice si instrumentale care imbotatesc practica evaluativa.

ELABORAREA PROBEI DE EVALUARE.

Denumirea de test docimologic, se atribuie testelor care indeplinesc o functie docimologica, adica de examinare si notare.

Testul de evaluare didactica se constituie ca o proba complexa formulata dintr-un ansamblu de itemi, care in urma aplicarii ofera informatii pertinente referitoare la modul de realizare a obiectivelor didactice, la progresul scolar etc.

Testul docimologic prezinta urmatoarele avantaje:

- are un grad mare de obiectivitate;

- prezinta regurozitate in masurarea didactica si in aprecierea modului de rezolvare a problemelor continute;

- permit obtinerea de rezultate multiple

- se pot construi relativ usor

- dezv capacitatea de autoevaluare la elevi

Testul docimologic are urmatoarele componente:

- obiectivele didactice stabilite in corelatie cu continuturile de invatamant

- continuturile itemilor

- rezolvarile itemilor si modul de acordare a punctajelor

- performanta maxima specifica, care reprezinta nivelul comportamental maxim ce poate fi atins de elev;

- performanta minima admisa

Elementele din care se compune un instrument de evaluare, enunturi, intrebari simple sau structurate, probleme, exercitii de orice tip poarta numele de itemi.

Exista in teoria si practica evaluarii mai multe criterii de calsificare a itemilor, dintre care cel mai des utilizat este acela al gradului de obiectivitate oferit de corectare. In functie de acest criteriu, itemii pot fi clasificati in trei categorii :

- itemi obiectivi

- itemi semiobiectivi

- itemi subiectivi (cu raspuns deschis)

Itemi obiectivi caracterizati prin :

- asigrarea obiectivitatii in evaluare si notare

- fidelitate ridicata

- permit un feed-back rapid

- capacitatea de a testa un numar mare de elemente de continut

Itemi cu alegere dubla, presupun alegerea raspunsului corect din doua variante posibile, de tipul : adevarat-fals, corect-incorect, da-nu, fapt-opinie, cauza-efect etc.

Avantaje :

- obiectivitate

- eficienta (pot acoperi un numar mare de obiective si de continuturi intr-un timp relativ scurt de testare)

- usurinta in notare

Limite :

- nu pot evalua creativitatea si nici capacitatea de sinteza

- pot fi rezolvati relativ usor prin ,,ghicirea,, raspunsului (sansa de 50%)

- utilizarea frecventa poate produce un efect negativ asupra invatarii

Itemi cu alegere multipla - acest item este format dintr-un enunt (premisa) urmat de un numar de optiuni din care elevul trebuie sa aleaga solutia corecta .

Avantaje :

- obiectivitate si fidelitate mare

- eficienta

- usurinta de notare

- posibilitate redusa de ,,ghicire,, a raspunsului

Limite :

- nu pot evalua creativitatea si capacitatea de sinteza

Itemii de asociere -acest item, presupune stabilirea unor corespondente, asocieri intre elementele distribuite pe doua coloane : pe una, premisele, iar pe cealalta solutiile.

Avantaje :

- obiectivitate si fidelitate mare

- eficienta

- usurinta in notare

Limite :

- nu pot masura rezultate ale invatarii situate la niveluri cognitive superioare precum analiza si sinteza

- utilizarea frecventa poate produce un efect negativ asupra invatarii

In realizarea itemilor de asociere tip pereche, pentru a evita ghicirea solutiilor prin eliminare, numarul acestora trebuie sa fie mai mare decat al premiselor.

Itemii semiobiectivi, caracterizati prin:

- pot testa o gama larga de capacitati intelectuale

- plaseaza elevul intr-o situatie cognitiva cu un grad de complexitate ridicat

- permit utilizarea unor materiale auxiliare

Itemii cu raspuns scurt/de completare - acest tip de item solicita elevul sa formuleze un raspuns scurt , sa completeze o afirmatie in asa fel incat aceasta sa dobandeasca sens si valoare de adevar.

Avantaje:

- validitate si aplicativitate mare

- evalueaza atat capacitatile cognitive inferioare, precum cunoasterea si intelegerea, cat si medii, precum aplicarea

- pot acoperi o arie ampla de continuturi cu ajutorul unui numar relativ de itemi

Limite:

- elaborarea raspunsului nu solicita dezvoltarea unor capacitati cognitive complexe precum analiza, sinteza si rezolvarea de probleme

In realizarea itemilor cu raspuns scurt, raspunsurile solicitate trebuie sa fie relevante pentru evaluarea unei abilitati.

Itemii de completare - sunt de fapt o varianta mai ,, pretentioasa,, a itemilor cu raspuns scurt. Ei solicita producerea unui raspuns al carui rol este sa intregeasca un enunt lacunar sau incomplet.

Avantaje:

- validitate si aplicabilitate mare, evalueaza atat capacitatile cognitive inferioare (cunoastere si intelegerea) cat si medii precum aplicarea

- pot acoperi o arie ampla de continuturi

Limite:
- elaborarea raspunsului nu solicita dezvoltarea unor capacitati cognitive complexe precum analiza, sinteza, rezolvarea de probleme.

In realizarea itemilor de completare, formularile prea ample ale cerintelor sunt de evitat.

Intrebari structurate - sunt itemi care contin mai multe sarcini de lucru si care fac trecerea de la itemii obiectivi la itemii subiectivi.

Este vorba de un anumit numar de aplicatii avand ca punct de plecare acelasti material-suport (un text, o harta, o ilustratie).

Avantaje:

- permit utilizarea unor materiale suport stimilative

- ofera posibilitatea testarii unei game largi de abilitati

- se pot realiza cerinte variate ca si grad de dificultate

Limite:

- este dificil de apreciat gradul de dificultate al cerintelor

- schema de notare este mai dificil de realizat, deoarece ea trebuie sa aiba in vedere o varietate de modalitati de exprimare a solutiilor

In realizarea intrebarilor structurate, materialul-suport trebuie sa fie adecvat nivelului de intelegere al elevului .

Itemii subiectivi -caracteristici generale:

- permit evaluarea unor rezultate complexe ale invatarii, abilitati de tip analiza, argumentare, sinteza

- corectarea si notarea nu prezinta un grad mare de obiectivitate

- sunt proiectati si utilizati pentru obiective si situatii de evaluare in care intereseaza in mod deosebit demersul subiectului in producerea unui raspuns, nu intotdeauna unul singur posibil si corect.

Eseul structurat este o compunere ce trateaza o anumita tema, indicata in cerinta. Tema la randul ei presupune un numar variabil de cerinte, ce vor fi dezvoltate in cuprinsul eseului. Ordinea integrarii cerintelor nu este obligatorie, eseul structural vizand atat cunostintele punctuale ale elevului, cat si creativitatea si originalitatea.

Avantaje:

- proiectarea necesita un timp relativ redus

- nu necesita auxiliare

Limite:

- acopera o arie mica de continuturi, desi timpul necesar pentru elaborarea raspunsului este in general mare

- schema de notare este greu de realizat

Schema de notare trebuie realizata in relatie cu instructiunile privind rezolvarea.

Eseul liber este o compunere in care se indica tema ce va fi tratata, elevul fiind cel ce decide asupra parcursului, asadar asupra aspectelor pe care este necesar sa insiste, precum si asupra ordinii in care acestea vor fi integrate in cuprinsul textului.

Avantaje:

- proiectarea necesita un timp redus

- nu necesita materiale auxuiliare

Limite:

- acopera o arie mica de continuturi

- necesita mult timp pentru evaluare

- fidelitatea este scazuta

Utilizarea lui incurajeaza activitatile creatoare si critice, precum argumentarea unor opinii, analiza situatiilor complexe. In realizarea eseului liber, alegerea temei trebuie realizata in functie de obiectivul de evaluare si in paralel cu schema de notare.

Rezolvarea de probeleme acest tip de item se refera la o situatie-problema, sarcina de lucru in care elevul se confrunta, in general, cu un caz pentru care nu exista o solutie invatata anterior, o unica solutie. Scopul este de a pune elevul sa-si foloseasca cunostintele si deprinderile insusite la obiectul respectiv, dar nu numai, pentru a formula o posibila solutie a problemei.

Avantaje:

- poate fi utilizata in cadrul oricarei discipline

- permite folosirea de materiale-suport

- ofera posibilitatea testarii unei game largi de abilitati

- stimuleaza gandirea critica

Limite:

- schema de notare este mai dificil de realizat, deoarece exista o varietate de modalitati de exprimare a solutiilor

- necesita mult timp pentru evaluare

In realizarea rezolvarilor de probeleme- situatia-problema trebuie sa fie in concordanta cu varsta si nivelul de pregatire al elevului, iar formularea cerintelor sa fie adecvata obiectivului de evaluare.

FACTORI PERTURBATORI/ERORI DE EVALUARE SCOLARA

In aprecierea si notare exista o serie de distorsiuni datorita unor efecte perturbatoare sau factorilor de personalitate care tin atat de profesor cat si de elev. Evaluarea defectuoasa poate cunoaste mai multe ipostaze:

- notarea strategica - practicata la inceputul activitatii pentru a tine elevii sub control, sub amenintarea notelor slabe sau a nepromovarii;

- notarea sanctiune - care nu are nimic de-a face cu achizitiile sau performantele elevilor ci cu anumite atitudini considerate neacceptabile;

- notarea eticheta - prin notarea pe termen lung dupa aceleasi pareri favorabi- le/nefavorabile, sau in concordanta cu celelalte note ale elevului.

Cei mai multi factori perturbatori privesc activitatea profesorului. Situatiile cel mai frecvent intalnite sunt:

- Efectul "Halo". Profesorul realizeaza aprecierea elevilor prin prisma unei evaluari initiale si prin generalizarea notarii la toate disciplinele. In virtutea judecatii anticipative profesorul nu mai remarca progresele sau partile pozitive ale elevului slab, dupa cum nici minusurile celui bun. O alta forma a efectului halo este eroarea de generozitate care se rasfrange asupra unui colectiv atunci cand nu se doreste patarea onorii clasei, sau scolii si profesorii manifesta o indulgenta nejustificata. O alta forma este efectul de blandete asupra persoanelor cunoscute si de severitate asupra noilor veniti. Pentru a corecta aceste tendinte scoala poate recurge la anonimatul probelor scrise sau la recurgerea la corectori de la alte scoli.

- Efectul de ancorare . Consta in supraevaluarea unor rezultate deoarece pun in lumina elemente neasteptate, mai putin frecvente, care vor constitui baza unor noi grile de corectare a raspunsurilor.

- Efectul Pygmalion. Anticipatiile sau predictiile profesorului asupra performan telor elevilor sfarsesc prin a se produce/adeveri, datorita influentarii constiente sau incons tiente a comportamentului elevilor. Increderea in posibilitatile elevilor si increderea in reu sita lor constituie un puternic factor motivational, care sfarseste prin cresterea per- formantelor acestora.

- Stilul personal al evaluatorului. Fiecare profesor are propria sa grila de apreciere, fie bazata pe reproducere cantitative, fie pe originalitate. Altii noteaza mai generos, altii mai exigent, altii prefera notele de mijloc. Unii considera nota o modalitate de incurajare, altii de constrangere. O consecinta neplacuta a efectului apare atunci cand elevii aflati in competitie sunt evaluati cu grade de exigenta diferita.

- Efectul tendintei centrale. Apare mai ales in cazul profesorilor incepatori care din dorinta de a nu gresi sau subaprecia elevii acorda note in jurul valorilor medii.

- Efectul de similaritate. Apare atunci cand profesorul se ia drept reper pe el insusi. De exemplu, profesorii care au experienta de fosti "premianti" sau au copii cu rezultate excelente, vor avea tendinta de a fi mai severi si invers.

- Efectul de contrast. Apare atunci cand un elev primeste o nota mai buna sau mai slaba datorita comparatiei cu rezultatul anterior. Dupa o nota slaba un rezultat bun va parea si mai bun, sau dupa un candidat foarte bun, urmatorul care este mediocru va parea mult mai slab.

- Efectul de ordine. Se refera la inertia aprecierii (notarea concomitenta cu aceeasi nota) desi intre raspunsuri exista diferente calitative. Se datoreaza mai ales factorilor ca oboseala, indispozitia, lipsa de interes etc.

- Eroarea logica. Se refera la inlocuirea parametrilor de performanta urmariti cu al- te consideratii, care in realitate sunt elemente secundare, cum ar fi efortul depus pentru a ajunge la rezultat, constiinciozitatea, acuratetea stilul sau sistematicitatea expunerii etc. de si uneori acest efect se justifica, el nu trebuie sa devin a o regula, deoarece creste riscul de subiectivitate in notare.

Simpla constientizare a acestor efecte si dorinta de crestere a obiectivitatii notarii sunt in masura sa diminueze efectele perturbatoare asupra notarii, sa creasca increderea elevilor in obiectivitatea si buna credinta a evaluatorului, sa creasca prestigiul profesorului si institutiei colare.

O alta controversa este legata de "pedagogia curbei lui Gauss" sau de stilurile de notare/apreciere a rezultatelor pe care le promoveaza profesorii. Acestea pot fi grupate in trei categorii: stilul sever, stilul generos si stilul moderat.

a) Stilul sever apare atunci cand profesorul pune mai mult de jumatate din note sub nota de trecere sau la limita acesteia.

In general, pedagogii considera ca severitatea excesiva demotiveaza elevii fapt care este de natura sa reduca performanta scolara in loc sa o creasca. De aceea, acest stil de notare trebuie evitat.

b) Stilul generos este situatia invers a celei de mai sus. Conform acestui model majoritatea notelor (60% si peste) sunt situate peste nota de trecere.

Acest tip de evaluare are o functie preponderent motivationala, punand accent pe toate posibilitatile intelectuale ale scolarului si bazandu-se si pe sprijinul parintilor pentru a obtine cele mai bune rezultate de la toti elevii.

c) Stilul moderat sau pedagogia "curbei lui Gauss", reprezinta un curent bazat pe rezultate statistice, pedagogia practica dar si pe teoria "invatarii depline", potrivit caruia 80% din populatia scolara sunt capabili sa- si insuseasca materia din programe daca dispun de timpul necesar iar distributia notelor se inscrie aproximativ in modelul gaussian 60. Potrivit acestui model, factorul motivational este asigurat prin diferentierea notarii, iar reusita scolara obtinuta printr-un cumul de factori. Practica didactica nu reuseste totdeauna sa diferentieze elevii in mod obiectiv, de aceea invatamantul frontal trebuie completat cu cel diferentiat. Chiar daca distributia initiala a aptitudinilor elevilor poate fi reflectata in curba lui Gauss, evolutia lor pana la finalul procesului de instruire ramane o necunoscut a asupra careia profesorii trebuie sa se aplece fara prejudecati sau modele prestabilite, in ultima instanta de maiestria si dedicatia lor depinzand performantele scolare.

Practica docimologica scoate in evidenta numeroase disfunctii si dificultati in evaluarea corecta si obiectiva a rezultatelor scolare. Dintre cauzele care genereaza distorsiuni subiective in evaluare, amintim:

- alegerea defectuoasa a metodelor si strategiilor de evaluare in raport cu obiectul evaluarii (ceea ce se evalueaza) sau cu obiectivele evaluarii (ce se doreste sa se realizeze)

- unele particularitati ale relatiei dintre profesor si elevi, cu componentele ei afectiv-titudinale

- influente datorate contextului pedagogic in care se efectueaza evaluarea (nivelul general al clasei, politica scolii in materie de evaluare, salvgardarea ,,imaginii" scolii, etc.)

Solutia ar consta nu dintr-o desubiectivizare a evaluarii (ceea ce nu este nici posibil, nici de dorit), ci dintr-o ancorare responsabila in actul evaluativ, realizand optimizare intre obiectivitate si subiectivitate (a profesorului, dar si a alevului), eliminand ceea ce indeobste este eroare, deviere grosolana de la normele deontologice.                                    Distorsiunile in notare apar si prin implicarea factorilor de personalitate, atat cei care tin de profesor, cat si cei care tin de elevi. Starea de moment, oboseala si factorii accidentali pot favoriza, de asemenea, aparitia unor erori in evaluare. Nu mai putin prezent este stilul didactic deficitar (din nepricepere, necunoastere, lipsa de experienta, rea-vointa) care il poate caracteriza pe profesor.