|
|
|
STADIUL JUVENIL II. FORMAREA Sl CRESTEREA ORGANELOR PLANTELOR - MERISTEMELE Sl ROLUL ACESTORA
Plantele superioare, cu flori, sunt organisme dinamice, cu crestere constanta care asigura formarea unei structuri din ce in ce mai elaborate pe parcursul vietii acestora.
Principalele puncte din care se porneste constructia corpului vegetal sunt:
a) Zigotul. Embrionul
b) Meristemele apicale ale radacinii si tulpinii
c) Cambiul. Felogenul
Cresterea constanta si constructia elaborata sunt observate in alcatuirea morfologica a plantei fiind ilustrate prin acumulari si pierderi progresive de organe sau parti ale acestora. Cresterea are loc intr-un mod organizat si supusa controlului intern, in final reflectand morfologia (forma) caracteristica speciei.
Dintre factorii interni care controleaza cresterea fac parte: polaritatea, corelatia, dominanta apicala, filotaxia, cresterea monopodiala sau simpodiala, fitohormonii s.a. Prin control, acesti factori asigura o crestere flexibila care sa permita elaborarea unui raspuns adecvat la fluctuatiile factorilor de mediu.
Printre factorii externi cu rol in controlul cresterii sunt: lumina (intensitatea luminoasa), atractia gravitationala, temperatura, directia vantului s.a.
POLARITATEA
Reprezinta o caracteristica a majoritatii organismelor si care asigura formarea a doua extremitati diferite ca structura si functie. Aceasta apare spontan in timpul primei diviziuni a zigotului si se mentine constanta toata viata plantei - ex. la cormofite deosebim un pol caulinar si unul radicular.
La nivel celular s-a observat ca exista curenti de natura electrica, vehiculati de cationii organici. La polul unde cresterea este accentuata se observa ca in celule intra moleculelor pozitive -ex. perii radiculari. Semnalul polarizant induce modificari locale ale membranei celulare rezultand o repartitie inegala a transportorilor si a pompelor de ioni sau a canalelor implicate in difuzia pasiva a ionilor. O data stabilit campul electric are loc deplasarea corespunzatoare a componentilor celulari (ex.: proteine enzimatice, vezicule incarcate cu compusi ai membranelor).
CORELATIA
Reprezinta modul in care planta isi asigura o dezvoltare armonioasa, ocupa spatiul, isi coordoneaza dezvoltarea organelor, tesuturilor. Exemple de corelatie:
- diviziunea muncii intre sistemul caulinar si cel radicular;
- refacerea, regenerarea partilor ranite (proprietati exploatate si de om) pentru a asigura
- echilibrul intre partile sau organele plantei;
- fenomenul de elagare naturala la arbori (eliminarea ramurilor umbrite)
DOMINANTA APICALA
Este un exemplu de corelatie ce poate fi pus in evidenta prin studii asupra modului in care
planta ocupa spatiul. Efectul acesteia este reflectat de potentialul de dezvoltare al unui mugur axilar in functie de pozitia sa fata de meristemul apical.
Cresterile din mugurii axilari pot fi acropetale (a), atunci cand influenta mugurelui apical este redusa; bazopetale (b) - cand dominanta mugurelui apical este puternica; mezopetale (c) - cand dominanta apicala se manifesta numai asupra mugurilor axilari aflati in imediata apropiere a celui apical.
Atunci cand exista o dominanta puternica a mugurelui terminal se formeaza tulpini
neramificate (ex. floarea soarelui) sau tulpini cu ramificare monopodiala (ex. coniferele).
FILOTAXIA
Reprezinta modul de dispunere al frunzelor pe tulpina. Aceasta este legata de modul de interceptare al luminii dar determina si dispozitia mugurilor axilari cu consecinte asupra arhitecturii generale a plantei. De exemplu, filotaxia are un rol determinant in modul de ramificare al plantelor lemnoase.
Pe o planta pot apare mai multe tipuri de dispozitie a frunzelor: altern - monostih sau distih, opus, decusat, verticilat. Datorita unor cauze interne (activitatea ulterioara a unor meristeme) sau sub actiunea factorilor de mediu (lumina, gravitatia), pot apare abateri de la tipul de dispunere al frunzelor pe aceeasi planta - ex. alunecarea unei frunze cu dispozitie opusa, datorita unor cresteri ulterioare formarii primordiilor foliare, in asa fel incat frunzele unui nod pot apare ca fiind alterne; dispunerea aparent verticilata a frunzelor la capetele lastarilor unor arbori datorita cresterilor reduse la nivelul internodurilor terminale, aflate sub influenta unei iluminari corespunzatoare in zona respectiva.
CRESTEREA MONOPODIALA, SIMPODIALA
Este expresia potentialului de dezvoltare a meristemului apical.
Cresterea este monopodiala atunci cand ramificatia este constituita prin extensia vegetativa a unui singur meristem apical.
Meristemul apical isi poate inceta activitatea prin parenchimatizare sau formarea unor structuri noi - carcei, spini, flori.
Cresterea simpodiala apare atunci cand mugurele terminal isi inceteaza la un moment dat activitatea iar ramificatia va fi constituita din unitati dezvoltate fiecare dintr-un mugure axilar.
FITOHORMONII
Asigura reglarea cresterii si diferentierii organelor plantei Intervenind in general prin interactiuni reciproce, complexe. Principalii fitohormoni cu rol controlul cresterii si diferentierii sunt:
AUXINELE - sintetizate in meristeme, embrion, limbul frunzei; stimuleaza cresterea in lungime, diviziunea cambiului, ramificarea radacinilor, inradacinarea butasilor; imprima dominanta apicala.
GIBERELINELE-sintetizate in meristemele caulinare si radiculare, seminte si fructe imature, frunze tinere; stimuleaza cresterea in lungime, diviziunea cambiului, dominanta apicala.
CITOCHINONELE- sintetizate in semintele care germineaza, apexul radicular, tesuturile in crestere cu o activitate de sinteza a proteinelor ridicata; stimuleaza metabolismul in general, diviziunea celulara, alungirea celulelor, cresterea mugurilor laterali (inhiba dominanta apicala).
LUMINA
Reprezinta un factor important atat in formarea cat si in orientarea cresterii organelor si a plantelor in ansamblu.
Absenta luminii determina aparitia etiolarii. Aceasta induce o mobilizare a rezervelor metabolice si energetice ale plantei pentru a se asigura cresterea in lungime. Are loc astfel alungirea internodurilor, a petiolurilor, reducerea suprafetei frunzelor, a gradului de dezvoltare al tesuturilor de sustinere, conducatoare - plantele prezentand astfel de adaptari pentru a aduce organele fotosintetizatoare la lumina.
Fotoperiodismul (durata zilei lumina), controleaza numeroase procese morfogenetice: activitatea cambiala; viteza de crestere si alungirea internodurilor; ramificarea; morfologia frunzelor; formarea stolonilor si a organelor de rezerva (tuberculi, bulbi); caderea frunzelor; rezistenta la inghet.
