|
|
|
FACTORII INTELECTUALI IMPLICATI IN EDUCATIE
I. INTELIGENTA GENERALA si INTELIGENTA SCOLARA
1. Ce este inteligenta? Dificultati de definire
In cartea sa, "Factorii psihologici ai reusitei scolare, T. Kulcsár atrage atentia asupra dificultatilor de definire si delimitare a conceptului de inteligenta ("concept polimorf", pe care il asimileaza unui "cuvant-dispozitie, ca "lenes, "vesel", punctual etc.).
Numeroasele definitii date conceptului in discutie sustin constatarea psihologului roman ca "psihologii nu au cazut inca de acord asupra definirii inteligentei". In acest sens, continua sa coexiste o multime de definitii ale inteligentei . De pilda:
- W. STERN considera ca inteligenta este aptitudinea generala a individului de a-si adapta constient gandirea unor cerinte noi; ea este capacitatea spirituala de adaptare generala la noile cerinte si conditii de viata.
- D. Wechsler, autorul bateriei de teste W.I.S.C., considera ca inteligenta este aptitudinea compusa si globala a individului de a actiona oportun si a gandi rationl, pentru a se pune de acod, in mod eficient cu mediul din care face prte.
O teorie mai valida a inteligentei a fost schitata cu ajutorul a doi mari psihologi JEAN PIAGET (cunoscut pentru teoria operatorie a gandirii) si L.S. VIGOTSKI (autorul unei psihologii social-istorice). Pe baza cunoasterii experimentale furnizate de cei doi mari cercetatori in domeniul psihologiei, s-a conturat o TEORIE PROGRESIVA A INTELIGENTEI cu mare valoare predictiva si explicativa. Corespunzator acestei teorii, termenul de INTELIGENTA desemneaza "DIFERITE NIVELURI DE ORGANIZARE A FUNCTIILOR SENZORIO - MOTORII SI INTELECTUALE, AVAND O VALOARE OPERATIONALA".
Din punct de vedere functional - inteligenta este definita ca o "aptitudine generala orientata spre adaptare la situatii problematice noi, care presupun analiza si intelegerea problemelor, inventarea si verificarea critica a solutiilor posibile, gratie rationamentului si utilizarii achizitiilor anterioare" (T. Kulcsár, Factorii psihologici ai reusitei scolare, EDP, 1978, pg. 41)
Multitudinea interpretarilor conceptului de inteligenta continua si astazi sa genereze impresia de "confuzie", pe care P. OLÉRON o pune pe seama "realitatii multiple (de ex. inteligenta infraumana, inteligenta sugarului, elevului, matematicianului, poetului, strungarului, inginerului, compozitorului, medicului, comerciantului si chiar masinii electronice de calcul etc.) care se afla la baza termenului de inteligenta. Aceasta realitate eterogena ne obliga sa admitem ca termenul de inteligenta nu are o semnificatie univoca." (id)
Iata de ce, astazi castiga tot mai mult teren conceptul de INTELIGENTE MULTIPLE", impus de GARDNER, care inglobeaza concepte ca: inteligenta teoretica, practica, matematica, lingvistica, intra- si interumana, relationala, etc.
Pentru a a intelege mai bine evolutia conceptiilor legate de inteligenta, vom trece in revista cateva din cele mai cunoscute teorii ale inteligentei.
2. Teorii si modele ale INTELIGENTEI
O contributie importanta la cunoasterea aptitudinilor intelectuale a avut-o psihologia experimentala care a impus cateva teorii si modele ale inteligentei bazate pe metoda ANALIZEI FACTORIALE - metoda cantitativa, impusa la inceputul secolului XX si bazata pe calculul statistic al corelatiilor dintre performantele obtinute la un numar cat mai mare de teste.
Printre cele mai cunoscute teorii si modele factoriale ale inteligentei se numara:
2.1. - C. SPEARMEN (1904) impune teoria bifactoriala a inteligentei conturand un model al inteligentei cu 2 factori:
- factorul g (general) - factorul comun in fiecare test -
- factorul s (specific)
2.2. - S.C. BURT (1909) impune ideea "sistemului ierarhic al inteligentei" si contureaza modelul structurii ierarhice a inteligente, cei doi factori intelectuali (general si practic) fiind structurati pe nivelele:
-A (senzorial),
-B (perceptiv),
-C( asociativ) - (procesele asociative: memorie, asocierea produselor imaginatiei, aptitudini verbale, aritmetice, practice etc.)
-D (etapa proceselor relationale superioare: procesele de gandire, relevarea implicita sau explicita a relatiilor combinate si proceselor/judecatilor estetice),
-E (functiile receptive si executive; rapiditatea functiilor mentale si atentia.
Ca si Wundt, Burt incadreaza atentia in structura inteligentei generale).
2.3. Multi alti psihologi au adus completari modelului impus de Burt:
-EL. KOUSSY - introduce in structura simbolul "K" (FACTORUL SPATIAL)
-P.E. VERNON - construieste un model asemanator, introducand in structura inteligentei generale (g):
- factorul verbal-educational (v.ed)
- facorul spatial-mecanic (k:m)
2.4. - THURSTONE (1930) - impune unul din modelele factoriale cele mai cunoscute, model bazat pe rezultatele aplicarii a 60 de teste. Psihologul THURSTONE elimina initial factorul g si contureaza un model al inteligentei cu 7 - 8 factori primari:
(primii doi pot fi asimilati ca factor R):
- rapiditatea perceptiva (P)
- aptitudinea spatiala- (S)
- aptitudinea numerica (N)
- memoria bruta (asociativa) (M)
- rationament - deductiv (D);
- rationament inductiv (I)
- comprehensiunea (semnificatia verbala) (V)
- fluenta verbala (W).
In final, cercetatorul accepta ca factorul g trebuie sa ramana in schema, dar ca factor secundar si nu primar.
A. COSMOVICI aduce argumente in favoarea ipotezei ca exista o aptitudine cognitiva generala (factorul g), cu rol important (nu totdeauna manifest, insa) in actele de gandire si - asa cum afirma si psihologul B. Zörgö - in organizarea si reglarea comportamentului.
2.5. Modelul lui S.B. CAROLL : pe baza a 42 teste, psihologul stabileste 10 factori intelectuali esentiali, din care 9 referitori la utilizarea limbajului. Astfel:
-factorul V - comprehensiune verbala se compune din factorul C (operarea cu raspunsuri verbale conventionale) si factorul J (rationament verbal);
-factorul W (fluenta verbala) reuneste factorul A (iscusinta utilizarii curente a limbajului dupa o anumita regula) si factorul E (viteza de construire a unui discurs coerent).
2.6. Modelul lui J. P. GUILFORD (alt model cu caracter inchis)
Psihologul american J. P. GUILFORD considera ca inteligenta este aptitudinea de a prelucra informatii, prin informatii intelegand toate senzatiile pe care le percepe un om. Din punctul sau de vedere, prelucrarea cu succes a informatiilor primite decide, in ultima instanta, inteligenta noastra. El concepe, de asemenea un model inchis al inteligentei, dar utilizeaza criterii diferite de ceilalti reprezentanti ai anlizei factoriale. Modelul spatial impus de el pentru a dem onstra structura complexa a intelectului este cunoscut sub denumirea de "CUBUL LUI GUILFORD".
- pe fiecare din cele 3 dimensiuni autorul reprezinta cate un factor de grup sau un tip de activitate intelectuala cu componentele sale;
- la intalnirea celor trei dimensiuni rezulta UN CUB reprezentand in fiecare patrat un factor al activitatii intelectuale: rezulta 5 x 6 x 4 = 120 FACTORI intelectuali (din care Guilford a identificat doar 82):
-dim.1. - OPERATIILE (5 variante)
- EVALUARE (E)
- GANDIRE CONVERGENTA (N)
- GANDIRE DIVERGENTA (D)
- MEMORIE (M)
- CUNOASTERE (C)
-dim.2. (inaltime) - PRODUSELE ACTIVITATATII INTELECTUALE (6 modalitati)
- UNITATILE (U)
- CLASELE (C)
- RELATIILE (R)
- SISTEMELE (S)
- TRANSFORMARILE (T)
- IMPLICATIILE (I)
- dim.3. - CONTINUTUL ACTIVITATII INTELECTUALE (4 VARIANTE
- FIGURAT (F)
- SIMBOLIC (S)
- SEMANTIC (M)
- COMPORTAMENTAL (B)
R. Meili impune un alt criteriu de abordare factoriala: pornind de la ideile CONFIGURATIONISTE despre gandire si intelect, psihologul releva particularitatile dinamice caracteristice proceselor de structurare/restructurare a configuratiilor, facand abstractie de continut.
El urmareste sa identifice factorii caracteristici inteligentei generale(comuni oricarui intelect) si nu pe cei caracteristici unor aptitudini cognitive speciale. Astfel Meili identifica 4 factori esentiali in legatura cu inteligenta generala:
- COMPLEXITATEA (capacitatea de a descoperi relatiile multiple dintre partile componente si a construi structuri complexe)
-PLASTICITATEA:(reconsiderarea/descompunerea/recompunerea elementelor problemei pentru a configura o noua structura corespunzator cerintelor problemei )
- GLOBALIZAREA (usurinta construirii un intreg din elemente izolate)
- FLUIDITATEA (fluenta) - capacitatea de a parasi anumite idei ineficiente si a schimba orientarea generala a gandirii in functie de cerintele noii sarcini, evitand astfel fixitatea functionala .
Ca si K. Lewin, Meili considera ca "inteligenta este pusa in miscare de o stare de tensiune si duce apoi la o stare de echilibru caracteristica oricarui stadiu de dezvoltare a intelectului. Meili accepta punctul de vedere al lui Piaget considerand inteligenta ca termen generic, care indica forma superioara de organizare sau de echilibru al structurii cognitive" (id. , pg. 47).
Psihologul P.E. VERNON contesta in cele din urma metoda analizei factoriale reprosandu-i NEGLIJAREA DIFERENTELOR INDIVIDIALE. De aceea, el considera ca valoarea ei este relativa, constituind doar un sistem de referinta care trebuie completat cu rezultatele obtinute prin intermediul metodelor CALITATIVE de cercetare psihologica (metode agreate de psihologia contemporana care includ observatia dirijata, analiza produselor activitatii, convorbirea, interviul, analiza seniotica etc.)..
2.8. Psihologia genetica si PROBELE OPERATORII PIAGETIENE (metoda clinica)
JEAN PIAGET a impus un sistem psihologic original, bazat pe ideea ca " in sanul unui tot organizat - o particularitate coexista intotdeuna cu altele si ca elementele pe care analiza le poate distinge sunt in mod necesar in interrelatii dinamice". Ca atare, putem considra ca "inteligenta este un sistem de operatii vii si active, constituind instrumentul indispensabil al schimburilor functionale dintre subiect si univers, atunci cand traiectoriile acestor schimburi depasesc caracterele imediate si momentane" (id. pg. 148-149).
In consecinta, Piaget impune ideea ca inteligenta nu este o categorie izolabila si discontinua de procese cognitive, ci forma de echilibru catre care tind toate structurile cognitive.
Probele pigetiene s-au impus ca unele din cele mai eficiente metode de investigare a personalitatii, atat datorita abordarii psihogenetice a activitatii cognitive cat si imbinarii ingenioase a observarii, experimentului si chestionarului. Piaget a prefigurat astfel modul in care psihologia actuala impune cercetarii psihologice sa imbine metodele cantitative de investigare a personalitatii umane cu cele calitative, mutand accetul pe cele din urma.
Structura inteligentei in viziunea teoriei operatorii piagetiene:
-faza preoperatorie: -senzorio-motorie (0-2 ani);
-preconceptuala(2-4 ani);
-intuitiva (4-6/7ani);
-faza operatorie: -operatiilor concrete (6/7 - 11-12 ani);
-operatiilorformale (11/12 -14/16 ani);
Dupa multe decenii de activitate, Piaget recunoaste relativitatea "granitelor" de varsta in care el a incadrat diversele faze ale dezvoltarii operatiilor gandirii. Este bine stiut ca o boala, o trauma psiho-emotionala sau fizica, o boala a copilariei, lipsa de stimulare intelectuala si de ingrijire materna, o alimentatie gresita, saraca in elementele esentiale pentru dezvoltarea psiho-fizica - pot determina intarzieri in dezvoltarea mintala a copilului care se pot recupera de indata ce carentele sunt inlaturate, copilul primeste o ingrijire corespunzatoare sau, crescand, gaseste in sine insusi forta sa surmonteze dificultatile intampinate si sa-si dezvolte rapid gandirea pe baza exercitiului impus de interactiunea sa cu mediul din care face parte. Iata de ce, T. Kulcsár atrage atentia ca psihologii nu au doar sarcini investigative, ci "trebuie sa creeze conditii formative care sa asigure elaborarea actiunilor cognitive, avand trasaturile planificate, anticipate de psihopedagog", deci sa se ocupe eficient de "formarea dirijata a activitatii psihice" (id., pg. 149).
In psihologia scolara actuala s-a impus si conceptul de "INTELIGENTA SCOLARA".
3.Inteligenta scolara
J. PIAGET atrage atentia ca termenul de "inteligenta scolara" este un termen cu valoare pur operationala. El considera ca inteligenta scolara desemneaza "echilibrul dintre cerintele scolare si acomodarea elevului la acestea, pe diferite nivele de scolarizare".
Inteligenta scolara trebuie diferentiata de:
- inteligenta globala (generala);
- inteligenta verbala;
- inteligenta practica etc.
In consecinta, definirea inteligentei scolare se justifica numai in raport cu activitatea scolara. De aceea, practica aplicarii testelor de inteligenta generala pentru a stabili capacitatea de invatare scolara este incorecta: cel mai adesea aceasta practica poate da repere gresite sau reflecta stari tranzitorii in dezvoltarea gandirii copilului. Dovada cea mai evidenta ca nu exista o concordanta sigura intre inteligenta reala a copilului si "inteligenta scolara" este discrepanta dintre succesul in scoala si succesul in viata al elevilor investigati psihologic. Chiar si intre performanta la testele de inteligenta si reusita scolara exista adesea diferente esentiale.
In concluzie, foarte adesea exista diferente semnificative intre intre inteligenta generala, globala, personalizata prin aptitudinile intelectuale specifice fiecarui copil si inteligenta scolara.
Deci "capacitatea de adaptare scolara depinde de inteligenta scolara".
Inteligenta scolara este rezultatul structurarii potentialului mintal al copilului in functie de cerintele activitatii scolare si de atitudinea elevului fata de aceasta, fiind conditionata si de gradul de organizare/maturizare a intregii personalitati din punct de vedere:
- intelectual
- afectiv
- motivational
- volitiv
- caracterial
- sociologic etc.
In dinamica inteligentei scolare se interpun bariere generate deopotriva de factori interni si externi, care pot face ca inteligenta reala a copilului sa nu se reflecte fidel in rezultatele educatiei scolare.
In concluzie:
-Studiul eficientei scolare se poate face NUMAI IN CONTEXTUL activitatii scolare si "implica o diagnosticare" a inteligentei scolare in procesul realizarii ei, in care sunt puse in valoare toate mecanismele intelectuale ale copilului.
-Aceste mecanisme nu pot fi izolate de INFLUENTA FACTORILOR NONINTELECTUALI, indeosebi de personalitate si de mediu, factori pe care, in urma cercetarilor sale experimentale, Tiberiu Kulcsar ii gaseste responabili de esecul scolar in aproape 50% din cazurile investigate.
