|
|
|
Educatia si dezvoltarea durabila a societatii intre exigentele prezentului si cele ale viitorului. Perspectiva educatiei permanente.
Deosebit de aspectele diferentiate pe care le implica realizarea noilor educatii, procesul educativ ca atare prezinta o gama larga de exigente a caror satisfacere este conceputa in acord cu o seama de orientari, tehnici si modalitati noi.
Procesul de invatamant a devenit in epoca noastra o actiune pe baza unor elemente anticipative, respectiv de prospectare a starii de lucru in care urmeaza sa se desfasoare activitatea seriilor de absolventi dupa terminarea scolii.
Exista o bogata literatura pedagogica publicata referitoare la educatia permanenta in toate tarile lumii, si in ultimul timp responsabilii educatiei solicita studii de prospectiva educatiei, concepandu-si actiunile decizionale in functie de orientatrile si tendintele care intrunesc sufragiile specialistilor, constituie argumente puternice pentru promovarea acestei categorii de cercetari si pentru initierea unor cursuri de prospectiva educatiei in beneficiul educatorilor si al cercetatorilor acestui domeniu.
In acest context, prospectivistii vor trebui sa se intrebe in ce consta specificul stiintific, tehnic si economic care va solicita omul in timpul ce urmeaza spre a deslusi in imperativele acestuia liniile de perspectiva, cadrul de efectuare si continuturile procesului formarii.
Desigur, nu stiinta, tehnica si productia considerate la modul general vor oferi substanta intima a procesului educarii, ele vor asigura doar orizontul actiunii. In fapt, valorile luate individual ale stiintei, tehnicii etc. vor trebui privite ca obiective si continuturi susceptibile de a se transforma in factori de evaluare a succesului educarii pe masura implinirii sau atingerii lor.
Referindu-se doar la continuturi, ni se pare ca in perspectiva cerintelor viitorului, totdeauna problema va ramane a selectiei si administrarii lor. Pare paradoxal, dar nu incarcarea stocului de informatii stiintifice si tehnice ar putea asigura formarea integrala a omului reclamat de o civilizatie industriala, caracterizata nu atat prin ttiinta si tehnica stabila, cat printr-o stiinta si tehnica ce devin si se creeaza necontenit.
1) Delimitari conceptuale
Devenit tot mai uzual in ultimele decenii, termenul de educatie permanenta denota in fapt o realitate foarte complexa ce cu greu poate fi incadrata intr-o definitie care sa fie si concisa, dar si destul de acoperitoare pentru intreaga problematica pedagogica la care face referire.
Acesta este motivul pentru care, de multe ori, in locul unei definitii referitoare la educatia permanenta se prefera recursul la descrierile conceptuale prin intermediul carora se spera sa se surprinda mai usor elementele de specificitate ale acesteia.
Un asemenea demers realizeaza R. H. Dave, prin intermediul caruia deceleaza educatiei permanente o serie de caracteristici din randul carora cele mai semnificative sunt:
-educatia nu se termina la sfarsitul scolarizarii institutionalizate, ci este un proces continuu, permanent. Educatia permanenta se intinde pe intreaga durata de viata a unui individ;
-educatia permanenta nu se limiteaza doar la educatia adultilor, ci ea cuprinde si unifica toate stadiile educatiei: prescolar, primar, secundar, universitar, postuniversitar etc. Astfel, ea cauta sa abordeze educatia in totalitatea ei;
-educatia permanenta include modele de educatie formala, nonformala si informala;
-familia joaca rolul cel mai subtil, crucial in initierea procesului de invatare permanenta. Detinerea acestui rol continua pe intreaga durata de viata a unui individ, printr-un proces de invatare in cadrul familiei;
-comunitatea joaca, de asemenea, un rol important in sistemul educatiei permanente, chiar din momentul in care se stabilesc primele interactiuni ale copilului cu aceasta si functia ei educativa se continua pe parcursul intregii vieti, atat in domeniul profesional, cat si in general;
-institutiile educative cum sunt scolile, universitatile si centrele de instruire sunt, desigur, importante dar numai ca unul din factorii educatiei permanente; ele nu mai detin monopolul asupra educatiei si nu mai pot exista izolate de alti factori educativi din societate;
-educatia permanenta urmareste continuitatea si articularea de-a lungul dimensiunii ei verticale sau longitudinale;
-educatia permanenta urmareste, de asemenea, integrarea la nivelul dimensiunilor ei orizontale si de profunzime pentru fiecare stadiu al vietii;
-in opozitie cu formele de elita ale educatiei, educatia permanenta are un caracter universal. Ea reprezinta democratizarea educatiei;
-educatia permanenta reprezinta o abordare caracterizata de flexibilitate si diversitate in continut, instrumente si tehnici de invatare si timp de invatare;
-educatia permanenta reprezinta o abordare dinamica a educatiei, care permite adaptarea materialelor si a mijloacelor de invatare la noile conditii impuse de dezvoltare;
-educatia permanenta permite modele si forme alternative de insusire a educatiei;
-educatia permanenta are doua mari componente: generala si profesionala. Aceste componente nu sunt complet diferite una de cealalta, ci, prin natura lor, ele sunt interrelative si interactioneaza;
-functiile adaptative si invatarea sunt desavirsite prin educatia permanenta;
-educatia permanenta indeplineste si o functie corectiva: ea se ocupa de deficientele sistemului existent de educatie;
-scopul final al educatiei permanente este de a mentine si imbunatati calitatea vietii;
-exista trei conditii preliminare pentru educatia permanenta: oportunitate, motivatie si educabilitate;
-educatia permanenta este un principiu organizator pentru toate tipurile de educatie.
2) Sistemul educatiei permante
Abordata din perspectiva sistemica, educatia permanenta apare ca un sistem in cadrul caruia pot fi identificate mai multe paliere, mai multe subsisteme care nu sunt etanse ci intercorelate tocmai in scopul ca, in globalitatea ei, educatia permanenta sa se soldeze cu efecte de maxima eficienta.
Referindu-se la maniera de structurare a sistemului educatiei permanente, I. Jinga (1974) considera ca principalele componente structurale ale acesteia sunt urmatoarele:
-educatia in familie
-subsistemul invatamantului, care cuprinde urmatoarele cicluri: invatamantul prescolar; invatamantul primar; invatamantul gimnazial; invatamantul liceal; invatamantul profesional; invatamantul superior; invatamantul postuniversitar; doctoratul si alte forme de perfectionare.
-Activitatea cultural-artistica, considerata in sens larg.
-Educatia adultilor, care de multe ori este echivalata cu educatia permanenta desi, ea este numai un subsistem al acesteia si careia ii sunt specifice o serie de activitati de genul:activitati de reciclare; activitati de perfectionare; activitati de reconversie profesionala; activitati de recuperare sau de retrapare.
-Societatea se constituie ca un subsistem educational in ansamblul sau care, prin influentele sale, de multe ori incidentale, determina caracterul permanent al educatiei.
Analizand modul de structurare a sistemului educatiei permanente, usor se poate observa ca prin intermediul subsistemelor acesteia se realizeaza toate formele educatiei si toate laturile educatiei, desi gradul de implicare a diverselor subsisteme poate sa fie diferit.
De exemplu, daca se are in vedere felul in care subsistemele educatiei permanente sunt implicate in realizarea diverselor forme ale educatiei, atunci usor se poate constata faptul ca educatia formala este realizata in mod preponderent prin contributia subsistemului invatamantului care la randul sau face apel la un curriculum prescris, educatia nonformala este realizata intr-o mare masura prin subsistemul activitatii cultural-artistice si, insfarsit, educatia informala, prin implicarea familiei si a societatii in ansamblul sau.
La fel se intampla si cand se pune problema implicarii diverselor subsisteme ale educatiei permanente in realizarea unor laturi ale educatiei, putandu-se aprecia ca, de exemplu, in realizarea educatiei intelectuale o contributie majora o are subsistemul invatamantului, deoarece in cadrul acestuia elevii asimileaza nu numai un volum impresionant de cunostinte si informatii, ci isi formeaza si o serie de abilitati intelectuale, structuri operatorii care le permit ulterior sa rezolve diverse tipuri de probleme si sa desfasoare o multitudine de activitati.
Cand este vorba de celelalte laturi ale educatiei, la sustinerea acestora, pe langa subsistemul invatamantului, o contributie semnificativa o au si celelalte subsisteme ale educatiei permanente si de aceea aportul lor in aceasta directie nu poate si nu trebuie sa fie subestimat.
Ca nota generala se poate aprecia ca educatia permanenta, in ansamblu, nu poate determina consecinte benefice daca unul sau altul din subsistemele sale nu functioneaza la parametri normali si daca intre aceste subsisteme nu exista relatii functionale de sustinere reciproca.
3) Directii de manifestare a educatiei permanente
O analiza asupra specificului educatiei permanente conduce la ideea ca directiile in care aceasta se poate manifesta sunt obiectivate in:
a)Obiectivele si continuturile procesului de instruire si formare
In legatura cu obiectivele educationale se poate aprecia ca educatia permanenta a impus o noua viziune, realizand o deplasare a accentului de pe obiectivele de natura cognitiva spre obiectivele de natura afectiva, atitudinala, motivationala, a caror implicare in dezvoltarea personalitatii elevilor este unanim recunoscuta si apreciata de catre toate persoanele implicate in activitati de instruire si de formare.
Acest lucru nu inseamna in nici un fel o minimalizare a obiectivelor de natura informativa ci o regindire a acestora, astfel incat, prin natura si specificul lor, ele sa raspunda in mai mare masura noilor mutatii intervenite in societatea contemporana.
Altfel spus, in domeniul cognitiv, obiectivele prin natura lor, nu mai stipuleaza dobandirea unui volum mare de cunostinte si informatii, ci formarea unor tehnici de munca intelectuala care ajuta individul sa-si procure o serie de cunostinte printr-un efort personal.
In acest sens, unii autori vorbesc de oportunitatea construirii educabilitatii la indivizii implicati in anumite programe de instruire sau de formare. J.B. Biggs (1973) enumera o serie de caracteristici identificate la persoanele care poseda aceasta capacitate de maxima importanta, din randul carora mai semnificative sunt:
1)a avea informatii sau a fi capabil sa localizeze informatia;
2)a avea deprinderi intelectuale ce pot fi generalizate la un nivel mai inalt;
3)a poseda strategii generale pentru rezolvarea problemelor;
4)a-si stabili propriile obiective;
5)a evalua rezultatele propriei invatari;
6)a fi motivat adecvat;
7)a avea o imagine de sine adecvata.
Daca in cadrul educatiei permanente se realizeaza o deplasare de pe obiectivele informative spre cele formative, atunci inseamna ca trebuie formate la cei care se instruiesc o serie de atitudini care vizeaza, pe de o parte, crearea unei disponibilitati pentru activitatea de invatare, iar pe de alta parte, formarea unor deprinderi si tehnici de munca intelectuala pentru a-i invata ,, cum sa invete".
Aceasta schimbare de directie este perfect justificata, deoarece o mare parte din cunostintele dobandite de elevi in scoala cunosc repede o uzura morala, se invechesc, devin inoperante si trebuie inlocuite cu altele care, prin noutatea lor, au o valoare operationala ridicata. Aceste cunostinte noi insa, atat de necesare in rezolvarea unor probleme si in desfasurarea unor activitati, nu pot fi dobandite daca indivizii nu si-au format o serie de deprinderi si de abilitati menite sa-i ajute sa identifice si sa selecteze cunostintele de care au nevoie si pe care trebuie sa le prelucreze in functie de necesitatile momentului.
Dar in cadrul educatiei permanente se vizeaza formarea unor atitudini favorabile nu numai pentru invatare ca activitate intelectuala specific umana, ci se pune problema de a forma indivizilor si o serie de atitudini in legatura cu unele aspecte ale societatii si ale existentei in general.
Daca societatea contemporana se caracterizeaza prin multiple schimbari atunci pare firesc sa se formeze la indivizi atitudini favorabile schimbarii, pentru ca acest fenomen sa nu mai fie privit cu neliniste si cu ingrijorare, sa nu mai fie stresant, ci sa gaseasca individul pregatit cu o serie de montaje de natura psihologica, gratie carora sa se adapteze usor si sa dezvolte comportamente adecvate noilor situatii.
Valorizarea in mai mare masura, in cadrul educatiei permanente, a obiectivelor de natura afectiva si motivationala are o alta semnificatie daca se are in vedere rolul pe care il au achizitiile de natura afectiva in dezvoltarea generala a personalitatii umane.
Dupa cum se cunoaste, in structura personalitatii exista o latura (componenta) instrumentala, care include deprinderile, priceperile, abilitatile pe care individul si le-a format si pe care le poate utiliza in rezolvarea diverselor probleme si in desfasurarea unor activitati, dar exista de asemenea si o latura relational-valorica, in care intra sistemul de atitudini formate care il ajuta pe individ sa se pozitioneze distinct fata de diferitele aspecte, probleme, fenomene cu care se confrunta in activitatile cotidiene.
Daca aceasta din urma componenta este bine structurata, atunci exista sanse mari sa fie mai bine valorificata si latura instrumentala a personalitatii, fapt care se soldeaza cu consecinte benefice in rezolvarea diverselor probleme.
Dimpotriva, in cazul in care sistemul atitudinal este deficitar, este posibil ca individul sa nu-si poata pune in valoare nici deprinderile, abilitatile si priceperile pe care le poseda si pe care si le-a format in cadrul instruirilor anterioare.
b)Metodele si tehnicile utilizate in cadrul educatiei permanente
In comparatie cu educatia de tip traditional, educatia permanenta este inovatoare si in privinta metodelor si a tehnicilor, dar noutatea nu consta atat in utilizarea unor metode noi, ci in frecventa cu care foloseste anumite metode.
In consecinta, educatia permanenta valorizeaza in mai mare masura acele metode care confera invatarii un grad mai mare de activism si care il fac pe individ sa devina coparticipant la propria sa formare, sa fie nu numai obiect al educatiei, ci si subiect al acesteia.
Drept urmare, in cadrul educatiei permanente se va pune un accent mai mare pe utilizarea unor metode cum sunt invatarea prin descoperire, rezolvarea de probleme, discutiile in grup, studiul de caz, brainstormingul, jocul de rol etc., toate recunoscute pentru gradul lor mare de formativitate, comparativ cu metodele de tip traditional.
Prin utilizarea acestor metode in cadrul educatiei permanente, invatarea, ca activitate, devine mai atractiva si implicit mai motivanta pentru cei implicati si de asemenea devine mai eficienta, deoarece achizitiile dobandite intr-o astfel de maniera au un nivel mai mare de operativitate si de functionalitate, asigurandu-se si o mai buna retinere a lor pe perioade mai indelungate de timp.
c)Structurile promovate de educatia permanenta
Contributii semnificative pot fi mentionate in contul educatiei permenete si in legatura cu structurile pe care aceasta le promoveaza, fie ca este vorba de cele specifice subsistemului invatamantului, fie ca este vorba de cele specifice educatiei de tip nonformal.
Daca este vorba de subsistemul invatamantului, educatia permanenta promoveaza structuri flexibile, care prin specificul lor sa asigure, pe de o parte, o dezvoltare armonioasa a intregii personalitati a elevilor, iar pe de alta parte, sa onoreze asteptarile privind alegerea unei profesiuni si formarea de competente specifice domeniului pentru care s-a facut optiunea.
In consecinta, din perspectiva educatiei permanente, sistemul de invatamant trebuie structurat intr-o maniera care sa il faca compatibil cu posibilitatile si asteptarile elevilor, dar, in acelasi timp, sa tina cont de solicitarile externe, fie ca este vorba de mutatiile intervenite in societate, fie de progresele inregistrate in perimetrele unor stiinte, fie de inovatiile realizate in perimetrul invatarii si al pedagogiei etc.
Cum usor se poate anticipa, nu sunt neglijate nici problemele ce transgreseaza perimetrul invatamantului si care, prin natura lor, sunt integrabile in educatia de tip nonformal.
Prin intermediul unor subsisteme ale sale care au o contributie majora in realizarea educatiei nonformale, cum sunt institutiile de cultura si arta, mijloacele de comunicare in masa, educatia permanenta onoreaza nevoile culturale si profesionale ale unor categorii largi de populatie, facilitand accesul la educatie prin crearea unor facilitati care cu greu erau acceptate cu cateva decenii in urma.
Altfel spus, in comparatie cu educatia de tip traditional, cea permanenta nu il pune pe individ numai in situatia de a invata ci il si ajuta, prin facilitatile oferite, sa realizeze acest lucru cu costuri cat mai reduse si intr-o perioada mai scurta de timp.
4)Caracteristicile educatiei permenete
Ca si educatiei de tip traditional, educatiei permanente ii sunt specifice o serie de caracteristici, care sunt mentionate de majoritatea autorilor care au abordat aceasta chestiune, din specificul acestora rezultand de fapt si o serie de avantaje concretizate atat in modul in care se realizeaza activitatea de instruire si de formare, cat si in rezultatele obtinute ca efect al desfasurarii acesteia.
Asadar, dintre caracteristicile identificate educatiei permanente pot fi mentionate caracterul sau:continuu; global;integral; participativ.
a.Caracterul continuu al educatiei permenete se concretizeaza in faptul ca aceasta vizeaza toate perioadele de varsta ale individului, astfel incat acesta beneficiaza de urmarile pozitive ale influentelor educative incepand cu gradinita, dar si dupa ce a parcurs perioada vietii active.
Prin acest caracter continuu al educatiei permanente devine posibila realizarea unui deziderat pe care il enuntase un autor celebru prin dictonul toata viata este o scoala, dar atingerea sa nu reprezinta o intreprindere facila, ci una destul de complicata deoarece fiecare segment de varsta presupune influente de natura educativa specifice.
b.Caracterul global rezulta din faptul ca, prin specificul sau, educatia permanenta reuseste sa integreze intr-un sistem coerent toate nivelurile, tipurile si formele educatiei, ceea ce se soldeaza cu efecte educative benefice, comparativ cu situatia in care aceste variabile erau disociate.
Integrarea acestor entitati intr-o structura coerenta faciliteaza aparitia unor relatii intre ele, sustinerea si completarea reciproca, eficientizarea intregului proces instructiv-educativ.
c.Caracterul integral al educatiei permanente se concretizeaza in faptul ca aceasta vizeaza formarea personalitatii individului din perspectiva tuturor dimensiunilor sale, ceea ce inseamna ca se are in vedere dezvoltarea intelectuala, afectiva, morala, fizica etc. prin accesul elevilor la toate tipurile si categoriile de valori.
Prin aceasta caracteristica a sa, educatia permanenta se deosebeste semnificativ de educatia de tip traditional care, asa cum se cunoaste, avea in vedere in mai mare masura dezvoltarea cognitiva neglijand, mai mult sau mai putin deliberat, alte laturi importante ale personalitatii.
d.In sfarsit, caracterul participativ se explica prin faptul ca educatia permanenta se realizeaza in foarte mare masura prin implicarea activa a individului la propria sa formare din care rezulta si incurajarea formelor de autoinstruire si autoeducatie.
