|
|
|
INTRODUCERE:
Pe 18 iulie 2003, proiectul final al tratatului constituțional (oficial Tratat de instituire a unei Constituții pentru Europa) pentru Uniunea Europeana a fost publicat in Praesidiumul Convenției pentru Viitorul Europei.
Tratatul care instituie Constituția Europeana (TCE), in mod obișnuit denumit Constituția Europeana, este un tratat internațional care are ca scop creearea unei Constituții pentru Uniunea Europeana. Acest Tratat a fost semnat in 2004 de catre reprezentanți ai Statelor Membre, dar doua dintre acestea l-au respins ulterior prin referendum. Principalele sale scopuri au fost inlocuirea suprapunerilor existente in actualele tratate (vezi Tratatele Uniunii Europene) care alcatuiesc actuala 'constituție' a Uniunii, sa dea o formula comprehensiva drepturilor omului pe teritoriul UE, și sa fluentizeze procesul de luare a deciziilor in actuala organizație de 25 de State Membre. TCE a fost semnat de catre reprezentanți ai Statelor Membre pe 29 Octombrie 2004, și a fost supus procesului de ratificare de catre Statele Membre pana cand, in 2005, votanții francezi (29 Mai) și olandezi (1 Iunie) l-au respins in cursul referendumurilor. Eșecul inregistrat de constituție in a caștiga sprijinul popular in aceste doua țari a facut ca și alte țari sa amane sau sa opreasca procedura de ratificare, iar actualmente viitorul Constituției este foarte incert. Daca ar fi fost ratificat, Tratatul ar fi intrat in vigoare pe 1 Noiembrie 2006. Incepand din Mai 2006 Tratatul Constituției Europene este ratificat in urmatoarele țari: Austria, Belgia, Cipru, Estonia, Germania, Grecia, Ungaria, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Slovacia, Slovenia și Spania.
Obiectivele proiectului de constituție sunt, in principal, cel de a simplifica seriile de Tratate și Protocoale ce dau in prezent constituția legala a Europei, și cel de a spori funcționarea viitoarei Uniuni cand 10 pana la 12 țari din Europa de Est se vor alatura celor 15 state membre pe 1 mai 2004 respectiv 1 ianuarie 2007. Tratatul acorda personalitate juridica UE in dreptul internațional (fiind subiect de drept internațional), in dreptul comunitar și in dreptul intern al statelor membre. Instituțiile UE vor fi conform Constituției Europene: Parlamentul European, Consiliul European, Consiliul, Comisia Europeana și Curtea de Justiție a Uniunii Europene. De asemenea prevede și izvoarele dreptului comunitar: legea europeana (inlocuiește regulamentul), legea-cadru (inlocuiește directiva), regulamentul - act non-legislativ edictat pentru aplicarea unor acte sau prevedri specifice Constituției, decizia, recomandarea și avizul. Tratatul va inlocui Tratatul de la Roma instituind Comunitatea Europeana, Tratatul de la Maastricht asupra Uniunii Europene și tratatele care le amendeaza pe acestea. Tratatul Euroatom ramane in vigoare. Carta drepturilor fundamentale ale UE este introdusa in tratat; se deschide astfel posibilitatea aderarii UE la CEDO. Noul tratat prevede posibilitatea dezvoltarii apararii europene și introduce o clauza de solidaritate a UE in fața unui atac extern.
1. Uniunea Europeana dupa esecul ratificarii proiectului de Constitutie Europeana
Proiectul Constitutiei Europene a urmat un traseu sinuos, ghidat mai curand de principiul compromisului decat de acela al consensului, avand insa o cronologie marcata de cateva momente cheie extrem de importante pentru viitorul Uniunii Europene
De altfel, necesitatea reformei institutionale si constitutionale a Uniunii a fost generata de impactul puternic pe care extinderea din anul 2004 l-ar fi putut si l-ar putea avea inca asupra functionarii unui sistem proiectat la alte dimensiuni, cu alte exigente, principii si reguli. In ce masura ar putea raspunde noua Constitutie implicatiilor, mai ales institutionale, ale extinderii - in cazul optimist, pentru multi chiar greu de imaginat, in care va ajunge la etapa intrarii ei in vigoare - ramane de vazut.
Interesant la aceasta
noua tentativa de rezolvare a problemelor
stringente in ajunul noului val de extindere este
maniera in care s-a ales ca acestea sa fie soluționate, mai precis,
prin convocarea unui congres.
Pana in acel moment, doar guvernele statelor membre aveau dreptul sa participe efectiv la modificarea Tratatului. Acum asta se intampla pentru intaia oara intr-un cadru mai
larg, care implica atat actorii de la Bruxelles, cat si pe cei de la
nivelul statelor membre.
Aceasta schimbare s-a bazat, in
primul rand, pe incercarea de a limita tendinta din cadrul
conferintelor interguvernamentale de aparare exclusiva a
intereselor nationale, ceea ce ducea inevitabil
la blocaje. Ideea aparuse inca din perioada redactarii Cartei
Europene a Drepturilor Fundamentale.
In plus, tinand cont de obiectivele propuse pentru noua revizuire a
Tratatului - democratizare, debirocratizare, apropiere de cetateni
si simplificarea dreptului UE (formulate in asa-numita
Declaratie de la Laeken privind viitorul Uniunii Europene) - era imperios
necesar sa aiba loc o discutie publica mai larga. Mai
mult, dupa cum o aratasera tot mai clar evenimentele din anii de
dupa semnarea Tratatului de la Maastricht, cetatenii statelor
membre pareau tot mai putin dispusi doar sa auda
despre activitatea politica a UE, fara sa poata
participa in mod direct la ea.
Alcatuirea și activitatea
Congresului
Sub conducerea fostului
presedinte francez, Giscard d'Estaing, si a doi
vicepresedinti, acest Congres care cuprindea 15 reprezentanti ai
sefilor de state si de guverne (adica cate un reprezentant din
fiecare stat membru), 30 de membri ai parlamentelor nationale (cate 2 din
fiecare stat membru), 16 membri ai Parlamentului European si 2
reprezentanti ai Comisiei, a avut prima sesiune de lucrari la data de
1 martie 2002. La aceasta sesiune au mai participat si observatori:
doi reprezentanti ai Comitetului Economic si Social,
trei reprezentanti din partea partenerilor sociali europeni, sase
reprezentanti ai Comitetului Regiunilor si Mediatorul European.
In aceasta formula, reprezentanții Congresului s-au intrunit in
perioada 28 februarie 2002 - 20 iunie 2003, in tot acest timp lucrand la
proiectul pentru o Constituție
europeana. Mai vechilor observatori ai dezvoltarii UE nu le venea
sa iși creada urechilor: folosirea conceptului de 'Constituție'
in contextul UE fusese dintotdeauna tabu și iata cum, parca din
neant, aparuse un proiect tocmai in acest sens. Obișnuiți ca UE
sa se dezvolte intr-un ritm lent și etapizat (incrementalism),
aceasta noua evoluție dinamica parea de-a dreptul amețitoare.
Pana la urma insa, aceste legi care reglementau evoluția
viitoare a UE urmau sa se pastreze,
dupa cum vom vedea mai tarziu.
In octombrie 2003 a inceput, sub presedintie
italiana, summitul interguvernamental care avea sa supuna
dezbaterii acest proiect si sa-l adopte pana la summitul de la
Bruxelles din 13 decembrie 2003. In ciuda sperantelor pe care si le
facuse toata lumea, participantii nu au izbutit sa ajunga la un consens, mai ales din pricina
diferențelor de opinie privind compunerea Comisiei si
distributia voturilor in cazul deciziilor luate cu majoritate
calificata. Dar despre ce a fost totusi
vorba in mod concret?
Aceasta disputa a avut lot pe tema numarului de voturi neproporțional,
tinand cont de cifra populatiei tarii, a Poloniei si
Spaniei, la care aceste doua state nu doreau sa renunte. In ceea
ce privea Comisia, aceasta era interesata de tarile care vor
delega Comisari dupa aderarea Bulgariei si a Romaniei, cand urmau
sa existe mai putini Comisari decat tari membre, si la
ce intervale urmau sa fie numiti acestia.
Era asadar vorba despre unul dintre cei mai
importanti factori, și anume de interesele nationale, de
dorinta, de a dispune in cadrul structurii UE de cat mai multa
influenta și de temerea de a putea pierde aceasta
influenta. Aceste elemente urmau sa
aiba consecinte negative, mai ales cand, din motive functionale
urgente, era necesara gasirea unei solutii supranationale
si tranferarea competentelor, fapt cu care statele nationale nu
erau de acord.
La inceputul lunii ianuarie, presedintia
irlandeza a intreprins o noua incercare in
vederea incheierii cu succes a negocierilor pana in iunie 2004. Doar spre
reamintire: la 1 mai 2004 urma sa aiba loc
marea extindere care avea sa cuprinda 10 state noi, iar lucrarile
la Constitutie nu erau inca terminate.
Dupa indelungi dezbateri dificile, parțile au ajuns in iunie
2004 in sfarșit la un consens. Ceremonia de
semnare a Tratatului a avut loc la sfarsitul
lunii octombrie 2004, in aceeasi incapere in care, cu exact 50 de ani
mai inainte, fusesera semnate Tratatele de infiintare ale CEE.
Apoi, in noiembrie 2004,
cu o oarecare intarziere, a intrat in functie și
Comisia Barroso, in noiembrie 2004. Totodata au intrat
in vigoare si reglementarile institutionale prevazute
pentru Uniunea cu 25 și (ulterior) 27 de membri. Printre aceste
reglementari se numarau modificarile aduse modului de
distributie a voturilor in Consiliul de Ministri, precum si
faptul ca, incepand din acel moment, nici o
Procesul de ratificare al Tratatului
Constituțional
In noiembrie 2004 a inceput si procesul de
ratificare a Constitutiei de catre cele 25 de state membre de la acea
ora. Acest proces s-a desfașurat in cea mai
mare parte prin intermediul unor proceduri parlamentare, dar si prin
referendumuri. Ratificarea a avut succes in Lituania, Ungaria, Slovenia,
Italia, Grecia, Slovacia, Spania - prima țara care a organizat un
referendum in acest sens (cu 76,73% voturi pentru și 17,24% voturi
impotriva; participare la urne = 42,32%) -, Austria și Germania.
Apoi au urmat insa doua lovituri consecutive date proiectului pentru o Constitutie Europeana, din pricina carora aceasta nu avea sa mai intre in vigoare. A fost vorba, in primul rand, de referendumul din Franta din 29 mai 2005, in care Tratatul Constitutional a fost respins de o majoritate clara de 54,87% (voturi impotriva), fata de 45,13% (voturi pentru), cu o participare la urne considerabila, de 69,74%. Dupa doar cateva zile a avut loc și referendumul din Olanda, in cadrul caruia 61,8% dintre participanti au votat negativ si doar 38,2% au votat pozitiv. Țineți cont ca aceste doua țari erau doua state fondatoare ale CEE! Astfel, alegatorii au dat un semnal clar guvernelor lor, aratandu-le ca UE nu mai putea continua ca pana atunci. Votul pozitiv obtinut cu ocazia referendumului din 10 iulie 2005 din Luxemburg nu a putut schimba cu nimic situatia. Dispozițiile deficitare ale Tratatului de la Nisa au ramas in vigoare, iar UE s-a afundat intr-o noua criza.
Dar care au fost motivele
care au stat la baza votului negativ? In urma unui sondaj efectuat,
situatia economica si sociala a Frantei a reprezentat,
pentru 52 la suta din persoanele chestionate, cauza principala pentru
votul lor negativ. 24 % dintre opozantii Constitutiei au recunoscut
ca au acordat un votat negativ guvernului si
presedintelui statului. 31 % au sustinut ca au dorit astfel sa isi exprime neincrederea fata de
clasa politica in general. Cu alte cuvinte, politica
interna a fost de vina pentru rezultatul referendumului.
Aceasta explicatie este confirmata si de faptul ca
ideea in sine de Constitutie fusese sustinuta de majoritatea
cetatenilor UE (61%), dupa cum o aratau rezultatele sondajului
efectuat de Eurobarometer in iulie 2005 privind apartenența la UE,
atat in Franta (53%), cat mai ales in Olanda(67%)! In
schimb, scepticismul manifestat fata de continuarea procesului de
extindere si mai ales fata de o posibila aderare a Turciei
era in creștere.
Avand in
vedere necesitatea atingerii unanimitații in cazul modificarilor
aduse Tratatului, eșecul referendumurilor a demonstrat ca Tratatul
Constituțional era terminat politic. Pentru a vedea cum se putea depași acest eșec, oamenii
politici au decis sa ia o pauza - sa
intre intr-o perioada de reflecție - pana la jumatatea
anului 2007. In aceasta perioada, unele state membre au continuat
procesul de ratificare a Constituției, altele, dimpotriva, l-au
intrerupt. Printre acestea din urma s-au numarat
Danemarca, Irlanda, Polonia, Portugalia, Suedia, Cehia și Marea Britanie.
Dupa ce președiniția finlandeza a Consiliului incepuse, in
cea de-a doua parte a anului 2006, sa testeze variante de aliniere a condițiilor-cadru
ale Tratatului, Consiliul Europei a reușit, in urma unor negocieri
dificile, in iunie 2007 - nu in ultimul rand din pricina rezistenței afișate
de Polonia impotriva sistemului planificat de vot in cadrul Consiliului -
sa mandateze o conferința guvernamentala care urma sa
elaboreze pana la sfarșitul anului detaliile pentru o noua
reforma a Tratatului. Acest lucru a fost posibil doar
datorita compromisurilor facute atat fața de Polonia, dar și
fața de alte state membre.
Mandatul conținea
propuneri care vizau eliminarea terminologiei constituționale din Tratatul
eșuat, dar și intenția de a recupera anumite elemente mai vechi
privitoare la procedurile decizionale din politica externa. Și
trecerea la denumirea 'Tratat de reformare' avea rolul de a elimina elementul constituțional din noul text de
lege. In plus, planul nu mai era sa se
inlocuiasca toate Tratatele mai vechi printr-unul sigur. Tratatele mai
vechi urmau a fi doar modificate, iar Tratatul inițial privitor la CE urma
sa primeasca un nou nume, 'Tratatul
privind modalitațile de funcționare ale Uniunii Europene'.
Conferința interguvernamentala care includea, alaturi de
reprezentanții statelor membre și experți juridici și trei
membri ai Parlamentului European, s-a intrunit pentru
prima oara la 23 iulie 2007. La sesiunea Consiliului European din
octombrie au fost facute, din nou, unele concesii in favoarea Poloniei,
acordandu-i, printre altele, o poziție nou creata și
permanenta pentru un avocat "polonez" in cadrul Curții Europene de
Justiție, fapt care a dus la creșterea numarului avocaților
generali de la opt la unsprezece. Versiunea finala a Tratatului a fost
semnata la Lisabona, la data de 13 decembrie 2007, sub președinție
portugheza.
2. Adoptarea si ratificarea Tratatului de la Lisabona
Tratatul de la Lisabona a intrat in vigoare la data de 1 decembrie 2009. Acesta pune la dispozitia Uniunii Europene institutii moderne si metode de lucru optimizate pentru a face fata, in mod eficient, provocarilor contemporane. Intr-o lume in evolutie rapida, europenii asteapta de la UE abordarea unor probleme precum globalizarea, schimbarile climatice si demografice, securitatea si energia. Tratatul de la Lisabona consolideaza democratia in UE, precum si capacitatea acesteia de a promova, zi de zi, interesele cetatenilor sai
Tratatul de la Lisabona modifica Tratatul privind Uniunea Europeana si Tratatele CE (fara a le inlocui) si pune la dispozitia Uniunii cadrul legal si instrumentele juridice necesare pentru a face fata provocarilor viitoare si pentru a raspunde asteptarilor cetatenilor.
1. O Europa mai democratica si mai transparenta, in care Parlamentul European si parlamentele nationale se bucura de un rol consolidat, in care cetatenii au mai multe sanse de a fi ascultati si care defineste mai clar ce este de facut la nivel european si national si de catre cine.
Un rol consolidat pentru Parlamentul European: ales direct de catre cetatenii Uniunii Europene, acesta are noi atributii majore privind legislatia, bugetul Uniunii Europene si acordurile internationale. Prin faptul ca se recurge mai des la procedura de codecizie in cadrul elaborarii politicilor europene, Parlamentul European se afla pe o pozitie de egalitate cu Consiliul (care reprezinta statele membre) in ceea ce priveste adoptarea celei mai mari parti a legislatiei Uniunii Europene.
O mai mare implicare a parlamentelor nationale: parlamentele nationale pot participa intr-o masura mai mare la activitatile Uniunii Europene, in special datorita unui nou mecanism care le permite sa se asigure ca aceasta intervine numai atunci cand se pot obtine rezultate mai bune la nivel comunitar (principiul subsidiaritatii). Alaturi de rolul consolidat al Parlamentului European, implicarea parlamentelor nationale conduce la consolidarea caracterului democratic si la cresterea legitimitatii actiunilor Uniunii.
O voce mai puternica pentru cetateni: datorita initiativei cetatenilor, un milion de cetateni din diferite state membre pot cere Comisiei sa prezinte noi propuneri politice.
Cine si ce face: relatia dintre statele membre si Uniunea Europeana este mai clara, odata cu repartizarea competentelor.
Retragerea din Uniune: Tratatul de la Lisabona recunoaste explicit, pentru prima data, posibilitatea ca un stat membru sa se retraga din Uniune.
2. O Europa mai eficienta, cu metode de lucru si reguli de vot simplificate, cu institutii eficiente si moderne pentru o Uniune Europeana cu 27 de membri, capabila sa actioneze mai bine in domenii de prioritate majora.
Un proces decizional eficient: votul cu majoritate calificata din Consiliu este extins la noi domenii politice, astfel incat procesul decizional sa se desfasoare mai rapid si mai eficient. Incepand din 2014, calcularea majoritatii calificate se va baza pe sistemul dublei majoritati, a statelor membre si a populatiei, reflectand astfel dubla legitimitate a Uniunii. Dubla majoritate se obtine atunci cand o decizie este luata prin votul a 55% din statele membre, reprezentand cel putin 65% din populatia Uniunii.
Un cadru institutional mai stabil si mai eficient: Tratatul de la Lisabona creeaza functia de presedinte al Consiliului European (ales pentru un mandat de doi ani si jumatate), introduce o legatura directa intre alegerea presedintelui Comisiei si rezultatele alegerilor europene, prevede noi dispozitii referitoare la viitoarea structura a Parlamentului European si include reguli clare privind cooperarea consolidata si dispozitiile financiare.
O viata mai buna pentru europeni: Tratatul de la Lisabona amelioreaza capacitatea UE de a actiona in diverse domenii de prioritate majora pentru Uniunea de azi si pentru cetatenii sai - precum libertatea, securitatea si justitia (combaterea terorismului sau lupta impotriva criminalitatii). Intr-o anumita masura, Tratatul se refera si la alte domenii, printre care politica energetica, sanatatea publica, schimbarile climatice, serviciile de interes general, cercetare, spatiu, coeziune teritoriala, politica comerciala, ajutor umanitar, sport, turism si cooperare administrativa.
3. O Europa a drepturilor, valorilor, libertatii, solidaritatii si sigurantei, care promoveaza valorile Uniunii, introduce Carta drepturilor fundamentale in dreptul primar european, prevede noi mecanisme de solidaritate si asigura o mai buna protectie a cetatenilor europeni.
Valori democratice: Tratatul de la Lisabona specifica si consolideaza valorile si obiectivele care stau la baza Uniunii. Aceste valori sunt menite sa serveasca drept punct de referinta pentru cetatenii europeni si sa arate ce anume are de oferit Europa partenerilor sai din intreaga lume.
Drepturile cetatenilor si Carta drepturilor fundamentale: Tratatul de la Lisabona mentine drepturile existente si introduce altele noi. In mod special, garanteaza libertatile si principiile inscrise in Carta drepturilor fundamentale si confera dispozitiilor acesteia forta juridica obligatorie. Se refera la drepturi civile, politice, economice si sociale.
Libertate pentru cetatenii europeni: Tratatul de la Lisabona mentine si consolideaza cele "patru libertati", precum si libertatea politica, economica si sociala a cetatenilor europeni.
Solidaritate intre statele membre: Tratatul de la Lisabona prevede faptul ca Uniunea si statele membre actioneaza impreuna in spirit de solidaritate in cazul in care un stat membru este tinta unui atac terorist sau victima unei catastrofe naturale sau provocate de om. De asemenea, se subliniaza solidaritatea in domeniul energiei.
Mai multa siguranta pentru toti: Uniunea beneficiaza de o capacitate extinsa de actiune in materie de libertate, securitate si justitie, ceea ce aduce avantaje directe in ceea ce priveste capacitatea sa de a lupta impotriva criminalitatii si terorismului. Noile prevederi in materie de protectie civila, ajutor umanitar si sanatate publica au, de asemenea, obiectivul de a intari capacitatea Uniunii de a raspunde la amenintarile la adresa securitatii cetatenilor europeni.
4. Europa ca actor pe scena internationala - instrumentele de politica externa de care dispune Europa sunt regrupate atat in ceea ce priveste elaborarea, cat si adoptarea noilor politici. Tratatul de la Lisabona ofera Europei o voce mai clara in relatiile cu partenerii sai din intreaga lume. De asemenea, utilizeaza forta dobandita de Europa in domeniul economic, umanitar, politic si diplomatic pentru a promova interesele si valorile europene pe plan mondial, respectand, in acelasi timp, interesele specifice ale statelor membre in domeniul afacerilor externe.
Numirea unui Inalt Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe si politica de securitate, care este si unul din vicepresedintii Comisiei, va creste impactul, coerenta si vizibilitatea actiunii externe a UE.
Noul Serviciu european pentru actiune externa va oferi Inaltului Reprezentant sprijinul necesar.
Uniunea are o personalitate juridica unica, ceea ce ii intareste puterea de negociere, determinand-o sa fie mai eficienta pe plan mondial si un partener mai vizibil pentru tarile terte si organizatiile internationale.
Evolutia politicii europene de securitate si aparare se va realiza pastrand unele modalitati decizionale specifice, facilitandu-se totodata o cooperare consolidata in cadrul unui grup mai mic de state membre.
Tratatul de la Lisabona nu schimba fundamental structura institutionala a Uniunii, care se va baza, in continuare, pe triunghiul Parlament, Consiliu, Comisie .
Cu toate acesta, Tratatul introduce cateva elemente noi
menite sa amelioreze eficienta, coerenta si
transparenta institutiilor, astfel incat acesta sa poata raspunde mai bine
exigentelor cetatenilor europeni.
De acum inainte vor exista fapte institutii:Parlamentul European, Consiliul
european, Consiliul, Comisia Europeana, Curtea de Justitie a Uniunii Europene, Banca Centrala Europeana si Curtea de Conturi . Ce schimbari
aduce Tratatul de la Lisabona?
Parlamentul European
Parlamentul European ii reprezinta pe cetatenii statelor membre. Tratatul de la Lisabona sporeste
competentele acestuia la nivel legislativ, bugetar si in materie de aprobare a
acordurilor internationale. De asemenea, Tratatul modifica si structura
Parlamentului:numarul deputatilor europeni nu va
depasi 751 (750 plus presedintele), iar repartizarea locurilor pe state membre
se va face dupa principiul proportionalitatii degresive. Altfel spus, deputatii
din tarile cu cei mai multi locuitori vor reprezenta un
numar mai mare de cetateni decat deputatii din tarile cel mai putin populate. Tratatul mai precizeaza ca fiecare stat
membru va fi reprezentat in Parlament de minim 6 deputati si de maxim
96.
Consiliul european
Consiliul european, care are misiunea de a impulsiona elaborarea politicilor,
devine, la randul sau, o institutie a Uniunii, fara a primi insa noi
atributii . Este
creat totusi un nou post,cel de Presedinte al Consiliul european. Acesta este ales de Consiliul european pentru un mandat de doi
ani si jumatate si va avea rolul de a asigura pregatirea si continuitatea
lucrarilor Consiliului european si de a gasi soluții care sa conduca la
obtinerea consensului. Presedintele Consiliului european
nu poate ocupa alte funcții la nivel national.
Consiliul
Consiliul reprezinta guvernele statelor membre. Rolul
sau ramane in mare masura neschimbat. Consiliul va
continua sa imparta prerogativele legislative si bugetare cu Parlamentul si isi
va mentine rolul central in materie de politica externa si de securitate comuna (PESC) si de coordonare a
politicilor economice.
Schimbarea esentiala adusa de Tratatul de la Lisabona se refera la
procesul de decizie . In
primul rand, Consiliul va decide cu majoritate
calificata, cu exceptia cazurilor in care tratatele prevad o alta procedura,
cum ar fi votul in unanimitate. In practica, odata cu intrarea in vigoare a
Tratatului de la Lisabona, votul cu majoritate calificata va fi extins la
numeroase domenii de actiune (de exemplu, imigrarea sau
cultura).
Ulterior, introducerea, in 2014, a votului cu dubla majoritate al statelor membre ale UE
(55%) si al populatiei (65%), care reflecta dubla legitimitate a Uniunii, va
conduce la consolidarea transparentei si eficientei. Noua modalitate de calcul
va fi completata de un mecanism similar "compromisului de la Ioannina", care ar
trebui sa permita unui numar mic de state membre (apropiate de minoritatea de
blocare) sa-si manifeste opozitia fata de o decizie . Intr-o
asemenea situație, Consiliul trebuie sa faca tot
ce-i va sta in putinta pentru a obtine, intr-un interval de timp rezonabil, o
solutie satisfacatoare pentru ambele parti.
Comisia Europeana
Principala misiune a Comisiei Europene este sa
promoveze interesul general european. Tratatul de la
Lisabona aduce schimbari la nivelul structurii acesteia. Potrivit
principiului rotatiei egale intre statele membre, incepand din 2014, colegiul va fi format dintr-un numar de comisari egal cu doua treimi
din numarul statelor membre (adica 18, in cazul unei Uniuni cu 27 de tari). Numarul
membrilor Comisiei va putea fi modificat de Consiliul european cu unanimitate de
voturi.
Alta schimbare importanta:Tratatul de la Lisabona
introduce o legatura directa intre rezultatele alegerilor pentru Parlamentul European si alegerea
candidatului la presedintia Comisiei.
De asemenea, trebuie mentionat ca rolul presedintelui Comisiei va fi consolidat, din moment ce acesta ii va putea obliga pe
membrii colegiului sa demisioneze.
Inaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe si politica de
securitate si vicepresedinte al Comisiei
Infiintarea postului de Inalt Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe si
politica de securitate este una dintre inovatiile
institutionale majore ale Tratatului de la Lisabona. In consecinta, coerenta
actiunii externe a Uniunii ar trebui sa fie
ameliorata.
Acest Inalt Reprezentant va avea o dubla misiune:pe de
o parte, va fi imputernicitul Consiliului pentru politica externa si de securitate comuna (PESC) iar pe de alta parte, va fi
vicepresedinte al Comisiei pentru relatii externe. Responsabil pentru
elaborarea politicii externe si a politicii de aparare comuna, va prezida si Consiliul "Afaceri externe". In plus, va
reprezenta Uniunea pe scena internationala in domeniul PESC si va fi asistat de
un serviciu european pentru actiune externa, format din functionari ai
Consiliului, Comisiei si serviciilor diplomatice nationale.
Celelalte institutii
Dispozitiile tratatelor actuale referitoare la Banca Centrala Europeana (BCE) si la Curtea de Conturi nu au suferit schimbari
notabile. In ceea ce priveste Curtea de Justitie a Uniunii Europene, Tratatul de la Lisabona extinde domeniul de
interventie al acesteia, mai ales in materie de cooperare penala si politieneasca
si introduce cateva modificari procedurale.
Parlamentele nationale
Tratatul de la Lisabona recunoaste si consolideaza rolul parlamentelor
nationale care, desi nu fac parte din cadrul institutional al Uniunii, joaca un rol important in functionarea acesteia.
