UNELE CONSIDERATII PRIVIND CRITERIILE DE CONVERGENTA ALE ADERARII ROMANIEI LA ZONA EURO

UNELE CONSIDERATII PRIVIND CRITERIILE DE CONVERGENTA ALE ADERARII ROMANIEI LA ZONA EURO

Abstract

Adoptarea euro este vazuta, de regul[, ca o incununare a integrarii europene. Tarile aspirante se grabesc spre o integrare deplina desi completa integrare nu este posibila fara un cadru monetar adecvat. Cu toate ca acest adevar este pe deplin constientizat atat de EU, cat si de tarile aspirante, solutia propusa pentru UEM variaza substantial de la o tara la alta.  Experienta ultimilor zece ani, ne arata ca a grabi adoptarea euro poate sa transforme calea spre o integrare deplina si eficienta in UE intr-una extrem de dificila. De aceea specialistii sugereaza ca trecerea in zona euro nu trebuie accelerata inutil, iar adoptarea monedei europene nu trebuie sa devina un scop in sine. Alaturi de indeplinirea criteriilor de convergenta nominala, realizarea intr-un timp cat mai scurt a convergentei reale trebuie sa retina atentia autoritatilor fiecarei tari. Drept urmare intervalul de timp ce se scurge dintre momentul aderarii la UE si cel al intrarii efective in mecanismul ERM II va trebui folosit de tara noastra cu intelepciune, pentru restructurare economica de profunzime, pentru realizarea unor programe de investitii menite sa reduca cat mai substantial decalajul fata de standardele actuale ale Uniunii Europene.

Cuvinte cheie  - criterii de aderare; convergenta nominala si convergenta reala; stategie si

politica monetara

Constructia monetara europeana

Abandonarea la 1 ianuarie 2002 de catre mai mult de 300 milioane de europeni a monedei lor nationale in favoarea euro, a constituit o miscare de o mare amploare. Fiecare tara a trebuit sa se obisnuiasca cu manipularea unor instrumente de plata noi si mai ales, sa estimeze valoarea propriilor produse intr-o unitate diferita de cea in care erau exprimate pana atunci preturile.

Europa monetara nu a fost constituita brusc in ziua in care moneda unica a inlocuit monedele nationale. Constructia monetara europeana a trecut prin mai multe etape de-a lungul carora legaturile intre monedele europene s-au strans pentru a ajunge la o Uniune Europeana (UE), la o uniune economica si monetara (UEM) si o moneda unica gestionata de un sistem european de banci centrale (SEBC).

Jacques Rueff afirma: "L' Europe se fera par la monnaie ou elle ne se fera pas[1]" - punct de vedere conform caruia integrarea monetara nu este doar un scop in sine, ci si un mijloc important de atingere a unui deziderat mai generos si ambitios - unificarea politica a Europei Trecerea la moneda unica reprezinta etapa cea mai marcanta a unui proces de unificare monetara reprezentata initial de vointa statelor europene de a adera la o ordine monetara mondiala supervizata de Statele Unite ale Americii, apoi de a recrea aceasta ordine la scara europeana in cadrul "sarpelui monetar" in momentul in care SMI se dovedeste incapabil sa asigure in mod eficient stabilitatea cursurilor de schimb si sa se elibereze apoi de dolar prin crearea SME.

Daca tarile europene au acceptat sa se angajeze in aceste etape in ciuda constrangerilor pe care acestea le impun, aceasta este deoarece constructia monetara europeana este in masura sa ofere avantaje decisive tarilor participante. Inceputa in 1972 cu "sarpele monetar", integrarea monetara in cadrul CEE se continua in 1979 prin crearea sistemului monetar european (SME), apoi cu initierea unui proces care va conduce la moneda unica. Functionarea sistemului se sprijina pe ecu si pe definirea cursurilor pivot, baza mecanismului de schimb.[2]

Decizia integrarii in structurile Uniunii Europene este singura corecta si utila dezvoltarii pe termen lung a tarii noastre. Aderarea la Uniunea Europeana reprezinta un catalizator al progresului si un instrument pentru ca Romania sa depaseasca etapele si sa elimine decalajele care o despart in prezent de nivelul Uniunii Europene, atat in plan economic, cat si al institutiilor si performantei de ansamblu a societatii. Aceasta va antrena bineinteles un efort de lunga durata si va presupune, mai intai, abandonarea unor mentalitati anacronice pentru o societate a competitiei, performantei si bunastarii.

Aderarea la UE, programata pentru 2007, va reprezenta un insemnat pas inainte, dar procesul de reducere a decalajelor va continua mult timp dupa aceea. Aderarea la zona euro va reprezenta un al doilea pas foarte important in acest proces. Conform reglementarilor actuale, adoptarea euro nu poate avea loc mai devreme de doi ani de la data intrarii in Uniune, cu atat mai mult cu cat indeplinirea conditiilor care sa faca posibila intrarea in acest proces nu se va realiza in primul an dupa aderarea la UE. Desi aderarea la zona euro este in sine un obiectiv strategic de mare importanta, momentul efectiv in care decizia este pusa in aplicare va trebui ales cu multa grija, pentru a vedea care sunt avantajele, dar si restrictiile pe care acest demers la antreneaza.

ERM SI ERM II. Opinii privind participarea la ERM II

Mecanismul initial ERM (adoptat in 1979) a fost un sistem multilateral de curs de schimb, prin care fiecare moneda participanta avea stabilite paritati centrale comparativ cu celelalte monede (derivate din cursul fata de Ecu prin cross), fata de care putea fluctua intr-o banda de +/- 2,25%.. O data cu inceperea celui de-al treilea stadiu al UEM, la 1 ianuarie 1999, cand s-a adoptat moneda unica europeana - sistemul multilateral a fost inlocuit cu unul bilateral, ERM II, prin care fiecare moneda participanta are definita o paritate centrala comparativ cu euro, banda de fluctuatie mentinandu-se la +/- 15%. In cazul aparitiei unor presiuni asupra cursurilor de schimb, Banca Centrala Europeana este obligata sa acorde sprijin bancii centrale nationale, intervenind automat atunci cand nivelul cursului atinge marginile benzii (interventie marginala) si are posibilitatea sa sustina interventiile bancii centrale nationale atunci cand cursul se situeaza in interiorul benzii de fluctuatie.

Potrivit Tratatului de la Maastricht, noile tari candidate care vor adera la UE vor deveni state membre cu o derogare temporara in ceea ce priveste moneda comuna. Aceasta inseamna ca, la un moment dat, ulterior aderarii, noile state membre vor intra in ERM II, iar apoi, conditionat de indeplinirea criteriilor de convergenta nominala, vor adopta moneda euro. Tratatul de la Maastricht a fost astfel conceput incat se considera necesare si suficiente pentru ca o tara sa adopte euro, numai criteriile de convergenta nominala, respectiv:

un deficit bugetar sub 3%;

o datorie publica totala mai mica de 60% din PIB in anul adoptarii monedei unice;

o rata a inflatiei care sa nu depaseasca cu mai mult de 1,5% inflatia medie a celor mai performante (la acest indicator) trei state din UE;

o rata a dobanzii la titlurile pe zece ani care sa nu depaseasca cu mai mult de 2% dobanda medie a celor mai performante trei state definite ca mai sus;

in plus, este necesar un grad ridicat de stabilitate a cursului de schimb, fara devalorizari unilaterale fata de euro, timp de cel putin doi ani.

Toate tarile care vor adera la Uniunea Europeana isi propun o perioada de trecere prin ERM II cat mai scurta, desi nu exista restrictii formale privind aceasta durata. Pentru a evita o participare excesiv de indelungata si totodata pentru a asigura o trecere "lina" prin ERM II, trebuie ca momentul intrarii in acest mecanism sa fie stabilit in functie de stadiul indeplinirii criteriilor de convergenta nominala.

Convergenta nominala si convergenta reala

Tratatul de la Maastricht nu face referire la criterii de convergenta reala, care sa asigure un grad inalt de similitudine structurilor economiilor tarilor candidate. Este posibil ca omisiunea initiala sa se datoreze faptului ca, pana la inceputul anilor 90, Uniunea Europeana era un club al tarilor bogate (cu una sau doua mici exceptii), iar structurile economice ale acestora erau asemanatoare. In momentul in care s-a constientizat importanta pe care convergenta reala o are pentru o integrare de succes a tarilor din centrul si estul Europei, tratele de asociere erau deja semnate. In schimb, atat Comisia Europeana, cat si BCE au avertizat in ultimii ani, din ce in ce mai transparent, asupra riscurilor unei adoptari precipitate a euro de catre o tara a carei convergenta reala cu structurile vest-europene este insuficienta. Lipsa unor criterii clar stipulate in tratate, se poate spune ca cele mai importante criterii de convergenta reala privesc:

gradul de deschidere a economiei (exprimat prin ponderea pe care suma exporturilor si importurilor unei tari o are in PIB);

ponderea comertului bilateral cu tarile membre ale UE in totalul comertului exterior;

structura economiei (exprimata prin ponderea pe care marile sectoare ale economiei o au in crearea PIB: agricultura, industria, serviciile);

nivelul PIB/locuitor.

Evolutii ale tarilor celui de-al saselea val de aderare

Cateva aspecte sunt foarte importante din punctul de vedere al alegerii traiectoriei optime pentru economia romaneasca, in drumul catre zona euro. Un prim aspect se refera la raspunderea fiecarui stat candidat in elaborarea unei strategii proprii. Desi se stipuleaza ca, dupa momentul aderarii la UE, politicile monetara si de curs de schimb ale fiecarui stat devin obiect al interesului comun, se specifica la fel de clar faptul ca alegerea strategiei monetare si de curs de schimb dupa aderarea la UE constituie, in primul rand, o responsabilitate si o prerogativa a statului membru respectiv.

Un alt aspect este acela ca se asteapta ca autoritatile fiecarui stat sa nu ia decizii unilaterale, nepuse de acord cu Comisia Europeana si cu BCE. Toate tarile, inclusiv cele care in acest moment practica un sistem de tip consiliu monetar (Bulgaria, Estonia, Lituania), trebuie sa participe cel putin doi ani in ERM II inainte de evaluarea stadiului de indeplinire a criteriilor de convergenta nominala.

Un al treilea element de mare importanta este accentul care se pune din ce in ce mai mult pe indeplinirea criteriilor de convergenta reala inainte de adoptarea euro. Comisia Europeana si BCE recomanda o temporizare a procesului, pe de o parte, prin amanarea intrarii in ERM II, iar pe de alta parte, prin petrecerea in interiorul acestui mecanism a unui numar de ani mai mare decat cel minim stipulat, in vederea unei mai bune pregatiri atat din punctul de vedere a criteriilor nominale, cat si a celor reale.

Este evidenta asadar, preocuparea Comisiei Europene si a BCE de a nu lasa tari insuficient pregatite sa faca presiuni pentru adoptarea euro numai pe baza indeplinirii fortate a criteriilor de convergenta nominala.

Un aspect important de mentionat este cel referitor la principiile dupa care se ghideaza Comisia Europeana in raport cu noii candidati:

• cadrul multilateral de lucru: nici o tara nu trebuie sa adopte decizii de politica monetara sau de curs de schimb in mod unilateral, fara consultarea autoritatilor europene;
• absenta unei traiectorii unice pentru adoptarea euro;
• tratarea caz cu caz: ultimele doua principii sunt relevante pentru Romania, care, datorita specificului sau, va parcurge un drum diferit de cel al majoritatii tarilor din al 6-lea val de aderare;
• principiul tratamentului egal in spatiu si timp: este interpretabil si poate fi, in anumite limite, supus derogarilor (de exemplu, Italiei si Finlandei li s-au acceptat perioade mai scurte de participare in ERM II decat cei doi ani obligatorii (de 14, respectiv 16 luni), dar este improbabil ca un asemenea tratament sa se extinda si asupra noilor tari membre.

Prin urmare, cadrul teoretic si practic in care are loc intrarea in mecanismul ERM II si, ulterior, adoptarea euro, este in mare cunoscut si predictibil. Totusi, Comisia Europeana si Banca Centrala Europeana pot face interpretari in functie de gradul de pregatire a fiecarui candidat.

Situatia Romaniei in raport cu criteriile de convergenta nominala

Romania se diferentiaza de majoritatea tarilor candidate la aderare prin faptul ca nu are probleme in ceea ce priveste deficitul bugetar si datoria publica totala (domeniu in care alte tari trebuie sa faca cele mai dureroase ajustari); in schimb, nivelul inflatiei si al dobanzilor reprezinta un motiv de preocupare pentru Romania.

Performanta Romaniei este buna in materie de deficit bugetar, intrucat deficitele din 2002 si 2003 (2% din PIB) se incadreaza in criteriul de la Maastricht, de 3%, performanta superioara decat a altor tari care intra in UE in 2004. La fel de buna este performanta Romaniei privind datoria publica totala, unde nivelurile atinse in 2002 (de 22,7% din PIB) si in 2003 (de 23,7% din PIB) se incadreaza fara probleme in criteriul de la Maastricht, de 60% din PIB.

Exista insa si criterii de convergenta nominala unde pozitia Romaniei este mai slaba decat a altor tari central si est-europene. Cel mai important este cel referitor la rata inflatiei, rezultatele anului 2003 (15,3% media anuala) fiind inca modeste. Chiar si tarile cel mai putin performante din acest punct de vedere (Slovacia, Slovenia si Ungaria) au ratele inflatiei de doua-trei ori mai mici decat Romania.

Strans legat de criteriul inflatiei si de neindeplinirea acestuia este si criteriul privind dobanda la titlurile de stat pe termen lung in moneda nationala. Daca pe pietele de capital externe a fost posibila emiterea, in anul 2002, a unor obligatiuni de stat in euro cu scadenta pe zece ani, pe piata interna, datorita inflatiei inca inalte, scadenta maxima la care s-a putut ajunge a fost de cinci ani. Pe masura insa ce procesul dezinflatiei va avansa, iar operatorii economici vor fi convinsi de siguranta sa, vor putea fi emise titluri de stat pe o durata mai lunga, astfel incat si acest criteriu sa fie indeplinit.

De asemenea, criteriul privind stabilitatea cursului de schimb depinde de indeplinirea criteriului privind rata inflatiei. In ultimii ani, deprecierea leului fata de euro a urmat indeaproape performanta inflatiei pentru a nu afecta suplimentar competitivitatea exporturilor romanesti. Doar atunci cand inflatia va fi adusa la o singura cifra si va scadea in continuare, cursul de schimb va putea sa manifeste un grad de stabilitate compatibil cu indeplinirea acestui criteriu.

Situatia Romaniei in raport cu criteriile  de convergenta reala

In ceea ce priveste gradul de deschidere a economiei, Romania se situa la un nivel de 76,5% in 2002 si de 80,4% in 2003. din acest punct de vedere, economia romaneasca este mult mai putin deschisa decat cele ale Cehiei, Slovaciei sau Ungariei, pentru care comertul exterior joaca un rol mult mai important. Se poate aprecia ca in anii urmatori, ponderile exporturilor si importurilor in PIB vor continua sa creasca, iar Romania va deveni o economie foarte deschisa, similara tarilor de marime mijlocie si mica din UE.

Referitor la ponderea comertului cu Uniunea Europeana in totalul comertului exterior, Romania se plaseaza bine, asemanator tarilor care adera in 2004, avand in ultimii 3 ani o pondere de aproape 68% la exporturi si 58% la importuri. La acest indicator, Romania se situeaza in imediata apropiere a Cehiei, Poloniei sau Ungariei. Insa aceste cifre agregate nu sunt semnificative in privinta structurii comertului cu tarile UE. In timp ce comertul exterior al Ungariei se bazeaza pe autovehicule, electrocasnice si tehnica de calcul, cel al Romaniei se bazeaza mai mult pe produse cu grad redus de prelucrare (confectii, mobilier, produse metalurgice). Acest handicap de structura poate fi depasit printr-un proces sustinut de atragere a investitiilor straine in domenii cu valoare adaugata mare.

Cu celelalte criterii de convergenta reala, romania nu sta insa prea bine. De exemplu, in structura sectoriala a PIB, agricultura continua sa joace un rol mult prea mare (12-14% din PIB), de 3-4 ori mai mare decat in tarile central-europene. Mai mult decat atat, ponderea populatiei ocupate in agricultura este la noi de 25%, de cateva ori mai mare decat in celelalte tari central-europene. De asemenea, se constata o subdezvoltare a serviciilor, care contribuie cu mai putin de 50% din PIB in cazul Romaniei, rezultat net inferior celorlalte tari din zona.

In fine, ultimul criteriu de convergenta reala il reprezinta nivelul PIB/locuitor. Exprimat la cursul de schimb nominal, nivelul acestuia, de aproximativ 2300 euro in 2003 situeaza Romania aproape de media UE, de 9,5%. Mai relevant este insa PIB/locuitor exprimat prin paritatea puterii de cumparare, al carui nivel, de circa 7000 euro, plaseaza Romania la mai putin de 25% din nivelul mediu al membrilor UE in 2002. O fortare excesiva a ritmului de crestere a PIB nu va apropia Romania de realizarea obiectivului pe termen lung. In schimb, se poate pune problema scurtarii orizontului de timp prin adaugarea la diferentialul de crestere economica a unui anumit nivel de apreciere reala. Pana la momentul intrarii in mecanismul ERM II, aceasta apreciere reala poate fi de 3-4% anual, conditionata bineinteles de corelatia cu productivitatea muncii[3].

Din cele de mai sus rezulta ca aprecierea in termeni reali a cursului de schimb este benefica atat din perspectiva criteriilor de convergenta nominala (contribuie la reducerea ratei inflatiei), cat si din perspectiva criteriilor de convergenta reala (scurteaza timpul necesar egalizarii nivelurilor PIB/locuitor). Prin urmare, se pune problema gasirii unor modalitati de stimulare a exporturilor, altele decat deprecierea competitiva a monedei nationale. Aceste masuri trebuie luate la scara microeconomica, fiecare exportator roman sa fie interesat in a-si valorifica mai bine resursele de productivitate si eficienta. Competitivitatea sporita nu trebuie sa mai insemne doar cost scazut, ci si inovatie incorporata in produs, livrare la timp, produse specifice pentru clienti specifici, retea de distributie proprie, asigurarea de service si perioade de garantie.

In concluzie, tara noastra prezinta intarzieri atat la criterii de convergenta nominala cat si la cele de convergenta reala. Desi ultimele nu apar expres in nici un tratat, ele nu trebuie ignorate, deoarece o evolutie a Romaniei in cadrul UE ar putea aduce mai multe costuri decat beneficii daca nu se iau masurile necesare pentru compatibilizarea tuturor structurilor economice.

Orientari ale politicii monetare

Indeplinirea tintei pentru rata inflatiei de 9% in 2004 constituie obiectivul principal al politicii monetare in acest an. Realizarea acestui obiectiv creeaza premisele ca in maxim doi ani sa se poata cobori la 4-5%. Trecerea la tintirea directa a inflatiei este mult favorizata de adoptarea de catre Parlament a noului Statut al Bancii Nationale a Romaniei, in vederea alinierii depline a legislatiei bancare romanesti la prevederile acquis-ului comunitar.

Mai dificil de influentat sunt dobanzile pe termen lung din economie. In momentul de fata nu exista titluri pe 10 ani, iar aparitia lor este conditionata de credibilitatea politicilor adoptate de autoritatile romane si de credibilitatea procesului de reducere a inflatiei. De altfel, piata financiara romaneasca este inca sub nivelul celorlalte tari care adera la UE. Chiar admitand ca ar fi indeplinite celelalte conditii, piata financiara nu are maturitatea si adancimea necesare absorbirii unor titluri cu o scadenta atat de indelungata.

Actuala strategie de politica monetara a BNR, prin care sunt tintite agregatele monetare, va fi abandonata in curand datorita limitelor sale. Incepand cu 2005 este avuta in vedere trecerea la strategia de tintire directa a inflatiei. Intr-o strategie de tintire directa a inflatiei, de cate ori proiectiile inflatiei deviaza de la obiectivul stabilit, politica monetara reactioneaza, utilizand atat "ancorele clasice" (rata dobanzii, rata RMO), cat si ancora cursului de schimb. Aceasta strategie va fi aplicata in Romania incepand cu 2005 pana la intrarea in mecanismul ERM II, iar BNR isi va rari interventiile, lasand tot mai mult piata valutara sa gaseasca nivelul de echilibru al cursului. Dupa momentul intrarii in ERM II este posibila pastrarea strategiei de tintire directa a inflatiei, dar la fel de posibila este trecerea la o strategie de tintire directa a cursului de schimb. S-ar putea ca pana in acel moment Romania sa-si creasca semnificativ gradul de deschidere a economiei, astfel incat canalul de transmitere prin cursul de schimb sa devina eficient.

Dupa adoptarea euro, responsabilitatea conducerii politicii monetare revine BCE care practica o strategie bazata pe doi piloni: unul cantitativ, dat de prognoza evolutiei masei monetare in sens larg (a carei relatie cu inflatia este considerata stabila si predictibila pe termen lung) si unul calitativ care ia in considerare mai multi indicatori financiar-bancari (evolutiile pietelor financiare, evolutia actiunilor si a activelor reale, evolutia asteptarilor inflationiste).

O data anuntata data probabila de adoptare a euro, deciziile de politica macro si microeconomica trebuie sa se subordoneze acestei optiuni. De aici deriva cateva aspecte fundamentale:

avantajele unei inflatii scazute trebuie explicate clasei politice si populatiei in mod repetat pentru a beneficia de sprijinul acestora atunci cand va fi nevoie;

independenta bancii centrale trebuie garantata atat teoretic, cat si practic pentru a nu fi prinsa in obiective conflictuale;

incercarea simultana de tintire directa a inflatiei si a cursului de schimb necesita ajutor din partea Guvernului pentru promovarea unei politici fiscale si salariale prudente;

importanta este si mentinerea sub control a expansiunii crditului;

este necesara o comunicare foarte buna intre Guvern si banca centrala;

constientizarea faptului ca, pe o piata unica, competitivitatea se castiga prin inovari, livrare la timp, service, garantii, cunoasterea clientelei.

Se pot desprinde doua recomandari de politica monetara[4]:

a)     perioada de operare in ERM II nu trebuie sa depaseasca cei minim doi ani datorita dificultatii de a reconcilia politica de curs cu obiectivul de inflatie;

b)     intrarea in ERM II trebuie facuta doar atunci cand criteriile de convergenta vor fi indeplinite la un nivel avansat.

Unele concluzii

In concluzie, in calitate de componenta a politicii economice, politica monetara vizeaza exercitarea unei influente asupra unor indicatori macroeconomici. Particularitatea sa tine de faptul ca moneda este folosita drept levier, fie ca e vorba de cantitatea de moneda pusa in circulatie sau de pretul la care aceasta este obtinuta. Interventia asupra monedei prin urmarile sale asupra unui numar de variabile intermediare trebuie sa exercite o influenta asupra activitatii economice sau a preturilor.

In cadrul zonei euro, politica monetara are drept obiectiv macroeconomic final stabilitatea preturilor. Realizarea acestui obiectiv reprezinta principala misiune a SEBC, in particular, a Consiliului Guvernatorilor BCE - instanta de decizie, SEBC dispunand in acest scop de o serie de instrumente esentiale. Aceste instrumente ii dau posibilitatea de a controla creatia monetara a institutiilor de credit. Facand refinantarea mai mult sau mai putin scumpa, ea franeaza sau favorizeaza distribuirea creditului, principala sursa de creatie monetara, in economie.

Adoptarea euro este vazuta ca o incununare a integrarii europene. Se stie ca tarile aspirante se grabesc spre integrarea deplina. Dar completa integrare nu este posibila fara un cadru monetar. Cu toate ca acest adevar este pe deplin constientizat atat de EU, cat si de tarile aspirante, solutia propusa pentru UEM variaza substantial de la tara la tara[5]. Judecand dupa datele ultimilor zece ani, se poate spune ca o grabire a adoptarii euro poate sa transforme calea spre o integrare deplina in UE intr-una foarte dificila.

Trecerea la zona euro nu trebuie accelerata in mod inutil, iar adoptarea monedei unice nu trebuie sa reprezinte un scop in sine. Alaturi de indeplinirea criteriilor de convergenta nominala, realizarea intr-un timp cat mai scurt a convergentei reale trebuie sa retina atentia autoritatilor fiecarei tari. Sub acest aspect, tara noastra are de recuperat decalaje mai mari decat cele cu care se confrunta tarile intrate in acest an in UE. In viziunea d-lui Guvernator M. Isarescu, ar fi mult mai realist ca intrarea in mecanismul ERM II sa fie proiectata pentru 2009-2011, iar aderarea la zona euro sa se faca in 2011-2013.

Intervalul de 3-4 ani propus intre momentul aderarii la UE si cel al intrarii in mecanismul ERM II va trebui folosit cu intelepciune pentru restructurare economica de profunzime si pentru realizarea unor programe de investitii menite sa reduca decalajul intre tara noastra si standardele actuale ale Uniunii Europene.

Referinte bibliografice

1)     Aglietta Michel, Macroéconomie financière, 2 vol., Paris, La Decouverte, 2001

2)     Brociner Andrew, L'Europe monétaire. SME, UEM, monnaie unique - traducere de Diana Gradu, Institutul European, 1999

3)     Daianu D., Vranceanu R., Romania and the European Union, Iasi, 2002

4)     Gilles Jacoud, Le système monétaire et financier européen - La monnaie dans la zone Euro, Nathan, Paris, 2003

5)     Ionescu L., The Issue of a Monetary Anchor Within the Prospect of EU Accession, Mai 2000

6)     Isarescu Mugur, Romania: drumul catre euro, 2004

7)     Lelart Michel, La construction monétaire européene, Ed. Dunod, Paris, 1996

8)     Lutas Mihaela, Limits to European Economic Integration, Babes-Bolyai University, Cluj-Napoca, 2003

9)     La constitution du SEBC, L'historique - les trois phases de l'UEM

10)  Mircea T. Maniu, Romania on the Euro Track. Comparative Frame of Euro Adoption, Babes-Bolyai University, Cluj-Napoca, 2003

11)  Szapary G., Is Maastricht Too Much for the Candidates Countries?, Bruxelles, 2002

12)  Trenca Ioan, Mutatii monetar-financiare internationale, suport de curs. Universitatea "Babes-Bolyai" Cluj-Napoca, 2003.

13)  www.ecb.int

14)  www.bnr.ro

15)  www.europeana.ro