ORIENTARI MAJORE IN DOMENIUL PROTECTIEI SOCIALE IN TARILE U.E. - PROBLEME COMUNE - SOLUTII DIVERSE

Din multitudinea clasificarilor posibile a sistemelor de protectie sociala, in ceea ce priveste tarile U.E., una din clasificarile uzuale este cea realizata pornind de la principiile generale care stau la baza constructiei acestor sisteme.

Aceasta clasificare foloseste drept referential cele doua modele clasice de sisteme de protectie sociala si anume: cel de tip "Bismark" si cel de tip "Beveridge".

Sistemele de protectie sociala care functioneaza in tarile Uniunii Europene, in principiu, au mai mult sau mai putin caracteristicile unuia dintre cele doua sisteme clasice amintite..

Sistemele de protectie sociala de" tip Bismark" au caracteristica principala aceea ca, in cadrul lor se conditioneaza atat prestatiile cat si beneficiile de venituri, fiind sisteme care functioneaza avand la baza principiul asigurarii, legat de munca. Acest tip de sistem de protectie sociala, caracterizeaza tari precum: Germania, Belgia, Franta, etc.

Sistemele de protectie sociala "tip Beveridge" cuprind prestatii bazate pe necesitati, mai putin pe venituri. .Principiul care sta la baza acestui tip de sistem este cel al universalitatii accesului la prestatii si servicii.Intre statele care au adoptat un astfel de sistem de protectie sociala, se numara Marea Britanie, Danemarca, Suedia, etc.

Aceasta clasificare, are insa mai mult un rol orientativ, nici una dintre tarile citate, nereprezentand modele pure ale vreuneia din cele doua tendinte.

Pe de alta parte, desi exista diferente in organizarea si functionarea sistemelor de protectie sociala, exista pe de o parte similitudini la nivelul prestatiilor si serviciilor oferite, pe de alta parte similitudini in privinta problemelor carora aceste sisteme trebuie sa le faca fata.In ceea ce priveste similitudinile la nivelul prestatiilor si serviciilor oferite, toate tarile U.E. beneficiaza de prestatii in caz de batranete, de boala, de invaliditate, de ingrijire a copiilor si au un sistem de ingrijiri de sanatate.

Intre situatiile socio-economice comune, carora aceste sisteme de protectie sociala trtebuie sa le faca fata, pot fi amintite:

cresterea somajului si a ponderii celor aflati in somaj de lunga durata.

satisfacerea noilor necesitati legate de prelungirea duratei de viata.In

acest context, procesul de imbatranire demografica, asociat cu cel al cresterii somajului, creeaza o situatie problematica in ceea ce priveste finantarea protectiei sociale.

In alta ordine de idei, indiferent de sistemul de protectie sociala adoptat, tarile U.E., aloca o parte importanta a P.IB.-ului lor pentru cheltuieli de protectie sociala.

Tabelul de mai jos va ilustra acest fapt(aceste "cheltuieli pentru protectie sociala" cuprind cheltuieli avand urmatoarele destinatii: boala si ingrijirea sanaptatii, handicap,batranete, urmasi,familie si copii, somaj, locuire, excluziune sociala)

Cheltuielile pentru protectie sociala ca procent din P.I.B.

SURSA: Eurostat yearbook 98/99- A statistical eye on Europe 1987-1997; Ofice for Official Publications of the European Comunities Luxemburg 1999; Statistics in focus, population and social conditions, nr. 15/2000; Eurostat, Luxemburg 11.2000

Pentru Romania, valorile respective pentru anii de comparatie, au fost: 12,4, 12,6, 12,1, respectiv 12,6.

Dupa cum se observa, cheltuielile de protectie sociala nu includ cheltuielile legate de educatie.In lucrarea "Serviciile sociale in Europa"(M.M.P.S., 1999)[1] , sunt prezentate sistemele de protectie sociala din cateva tari din U.E., relevandu-se atat asemanarile cat si deosebirile existente intre modurile particulare in care aceste tari au dezvoltat sisteme de raspuns la probleme in mare parte comune (tarile prezentate sunt cele scrise cu litere ingrosate in tabelul de mai sus).Revenind la cifrele din acest tabel, privind nivelul relativ al finantarii protectiei sociale, conform clasificarii pe cele doua tipuri de sisteme de protectie sociala amintite, se constata ca, desi exista diferente intre tarile U.E.,atat in ceea ce priveste nivelul finantarii, cat si dinamica acestuia, aceste diferente se manifesta si in cadrul fiecareia dintre cele doua grupe de tari, iar tari cu sisteme de protectie sociala diferite conform criteriului enuntat anterior, au nivele relative ale finantarii protectiei sociale foarte apropiate( este, de exemplu, cazul Frantei si Danemarcei).Folosind drept criteriu exclusiv de grupare, nivelul relativ al cheltuielilor de protectie sociala, tarile U.E. pot fi grupate dupa cum urmeaza:

O prima grupa, continand tari care aloca un procent de peste 30% din P.I.B.pentru protectia sociala( fara ca acesta sa scada sub 30% in perioada luata in consideratie).Din aceasta grupa fac parte: Danemarca, Franta, Suedia

O a doua grupa, formata din tari care, in aceasta perioada au mentinut cheltuielile cu protectia sociala, la un nivel de peste 26% din P.I.B.Din aceasta grupa fac parte: Finlanda, Germania, Belgia, Olanda, Austria, Norvegia, Marea Britanie.

O a treia grupa, continand state care aloca pentru protectia sociala, intre 20-26%.Aceasta grupa va contine urmatoarele state: Grecia, Spania, Italia, Portugalia.

(nu am inclus in aceasta clasificare tari cu o situatie speciala, fie datorita populatiei restranse- cazul Luxemburgului si in mare parte al Islandei-, fie tari care prin nivelul acestui procent ies oarecum din tiparul tarilorU.E, acesta fiind cazul Irlandei).

In ceea ce priveste dinamica cheltuielilor cu protectia sociala, se remarca o tendinta de egalizare a nivelurilor relative ale cheltuielilor cu protectia sociala in tarile U.E.( prin scaderea acestor niveluri in tari mai dezvoltate d.p.d.v. economic si cresterea lor in tari cu un P.I.B./ locuitor mai mic).

Pe de alta parte, intre tarile fiecarei grupe, exista diferente in ceea ce priveste modul de finantare, nivelul prestatiilor furnizate, rolul partenerilor sociali si al autoritatilor publice, diferente care datorate, atat filozofiei care sta la baza sistemelor puse in practica, dar si contextului socio-istoric particular in care au evoluat tarile in care s-au dezvoltat aceste sisteme.

Intre tarile prezentate in lucrarea amintita mai sus, un caz aparte il reprezinta Danemarca.Asfel,daca Marea Britanie, tara in care a fost creat si dezvoltat initial sistemul de protectie sociala de "tip Beveridge", s-a indepartat intr-o oarecare masura de la modelul initial, in Danemarca, sistemul de protectie sociala, este cel mai reprezentativ al modelului scandinav de "Welfare State".Prin acest sistem, se acorda largi drepturi sociale, toti rezidentii beneficiind de prestatiile sistemului de securitate sociala, indiferent de contributia lor la vreun sistem de asigurare. Rolul statului in finantarea si gestiunea acestui sistem de securitate sociala, este foarte important.Astfel incat,sistemul de securitate sociala este finantat in proportie de 80% din banii colectati la buget prin mecanismele fiscalitatii generale.

Sistemul britanic de protectie sociala, desi porneste de la acelasi principiu al universalitatii, se abate intr-o oarecare masura de la acesta.Spre deosebire de cazul Danemarcei, descris mai sus, sistemul britanic de protectie sociala tinde sa conditioneze, din ce in ce mai mult plata anumitor prestatii de nivelul resurselor( de exemplu, in Marea Britanie, nu se asigura o pensie universala tuturor rezidentilor, la fel ca in tarile scandinave).

Revenind la diferentierile in ceea ce priveste modul de finantare a protectiei sociale, daca- dupa cum am aratat mai sus- intr-o tara ca Danemarca, cu un sistem care functioneaza pe principii universaliste, 80% din finantarea protectiei sociale este acoperita de fiscalitatea generala, finantarea protectiei sociale intr-o tara in care acest sistem are la baza solidaritatea profesionala(in traditie bismarkiana), precum Belgia, in proportie de 68% finantarea sistemului este asigurata prin plata cotizatiilor sociale.O situatie asemanatoare se intalneste si in Italia, unde cotizatiile patronilor si salariatilor sunt principalele surse de finantare ale asigurarilor sociale, acestea reprezentand in medie 55% din salariu, din care 45% sunt platite de patron si 10% de salariat.Patronii suporta si costurile asigurarii de somaj, ale asigurarii accidentelor de munca si alocatiilor familiale.Ei finanteaza in proportie de 53% asigurarea ingrijirii de sanatate si platesc doua treimi din cotizatiile de pensie.

O alta tara in care finantarea sistemului de protectie sociala se face in cea mai mare parte prin cotizatii sociale, este Franta. Finantarea sistemului sau de protectie sociala, se realizeaza mai ales prin cotizatii sociale, salariale si patronale, cotizatiile sociale reprezentand in Franta o parte foarte importanta a ansamblului taxelor obligatorii.

Un caz special il reprezinta Luxemburg si Grecia, tari in care principiul de finantare al beneficiilor sociale este exclusiv mixt (impozite si cotizatii sociale).

Pe de alta parte, componenta contributiva a prestatiilor de protectie sociala in tarilein care sistemul se fundeaza pe principiile solidaritatii profesionale, este "corectata" cu o componenta reziduala, finantata din impozite, prin care se realizeaza politica asa-numitului venit minim garantat.In sprijinul ideii enuntate anterior, privind caracterul mai mult orientativ al celor doua modele folosite in caracterizarea sistemelor de protectie sociala, poate fi amintit exemplul spaniol.Astfel ca, in Spania, desi sistemul de protectie sociala se bazeaza pe solidaritatea profesionala si pune conditii de contributie pentru dreptul la prestatii, sistemul de sanatate publica are un regim cvasigratuit.Acest sistem de sanatate publica este finantat in proportie de 83,8% din impozite, doar restul de 16,2% fiind finantat prin contributii colectate sub forma cotizatiilor sociale.

Dupa cum am aratat si mai sus, exista diferente importante intre nivelul contributiilor platite de angajat, angajator, persoana care lucreaza pe cont propriu intre statele membre U.E.

Iata si alte exemple, in acest sens:

Belgia: contributia de baza: 37,94% din care: 24,87% angajatorul si 13,07% cel angajat.

Marea Britanie - contributie globala pentru protectia sociala: 5% sau 9% pentru persoanele care realizeaza venituri.

Spania: 28,3% contributie globala pentru protectia sociala, din care: 4,7% angajatul si 23,6% angajatorul.

Ssistemele de protectie sociala de tip "Bismark", respectiv "Beveridge"se carcterizeaza si prin structura beneficiilor sociale pe grupe de functiuni. Astfel incat, facand un clasament al tarilor U.E., alegand drept criteriu de clasificare valoarea procentuala a unui beneficiu social de tip contributoriu, respectiv noncontributoriu, se remarca o aglomerare in partea de sus a clasamentului a tarilor din categoria "Bismark", pentru prima categorie de beneficii,in aceeasi situatie aflandu-se tarile din categoria"Beveridge", in ceea ce priveste a doua categorie.Pentru a ilustra acest fapt, am ales drept beneficii sociale cele incluse in grupa "Batranete si Urmasi"- pentru prima categorie(cu litere boldite) si "Locuire/Excluziune sociala"pentru cea de-a doua categorie(cu italice).Pentru a sublinia relatia amintita, tarile avand sisteme de protectie sociala mai apropiate de sistemul "Bismarkian" apar in tabel,in prima parte a clasamentului (primele opt pozitii) "boldite", iar cele din cealalta categorie, cu "italice", state mai greu incadrabile in vreuna din aceste categorii(precum Luxemburg), cu caractere normale.

Sursa: Adaptare dupa Statistics in Focus, Population and Social Conditions, nr. 15/2000, Eurostat, Luxemburg 11.2000

Pe de alta parte, tipurile de sisteme de protectie sociala din tarile U.E. configurandu-se atat in functie de nivelul, cat si de sursele finantarii lor, depind de gradul cat si de modul in care se percep impozitele si taxele in tarile respective.Luand in considerare un indicator sintetic, precum gradul de fiscalitate generala, se poate constata, pe de o parte ca acesta este in medie mai mare in tarile U.E decat in tarile O.E.C.D.(media tarilor U.E fiind de 42,4%, iar media tarilor O.EC.D.este de 37,7% in anul 1996- sursa datelor: Revenue Statistics 1965-1997, O.E.C.D., 1998).

Grade de fiscalitate ridicate au atat tari cu sisteme de protectie sociala de "tip Bismark", cat si cele cu sisteme de "tip Beveridge"( Danemarca cu 52,2%, dar si Belgia, de exemplu, cu 46% in acelasi an de referinta, 1996).Pe de alta parte, daca luam in considerare gradul de fiscalitate partiala, (care se determina doar pe baza impozitelor si taxelor propriuzise, fara a lua in calcul cotizatiile sociale), media tarilor U.E, este de asemenea superioara celei a tarilor O.E.C.D.(30,2%, fata de 27,9%).Intre tarile U.E. exista insa diferente importante, pe cele doua categorii amintite anterior. Astfel incat, gradul de fiscalitate partiala cel mai ridicat se intalneste in tari al caror sisteme de protectie sociala sunt construite pe principii universaliste(Danemarca- 50,6%, Suedia- 36,5%, Finlanda- 35,8%, la polul opus situindu-se Franta cu 26%, Germania cu 22,6% sau Elvetia- 21,7%, tari cu sisteme de protectie sociala de tip Bismarkian).Un caz particular il reprezinta si din acest punct de vedere, Marea Britanie, ceea ce vine sa confirme cele afirmate anterior privind faptul ca sistemul britanic de protectie sociala, desi porneste de la acelasi principiu al universalitatii, se abate intr-o oarecare masura de la acesta.Totusi, desi gradul de fiscalitate partiala din Marea Britanie este(pentru anul luat in considerare pentru comparatie-1996) de 29,8%, deci sub media tarilor U.E.,acesta este totusi important ca pondere, in economia fiscalitatii generale( gradul de fiscalitate generala din Marea Britanie fiind de numai 36%).

In concluzie, se poate afirma ca, desi tarile U.E. se confrunta cu anumite probleme comune, precum imbatranirea populatiei sau somajul de lunga durata, oferind solutii asemanatoare in ceea ce priveste materializarea in beneficii sociale a raspunsului la aceste nevoi, totusi exista diferente importante in modul in care aceste tari si-au construit si gestioneaza propriile sisteme de protectie sociala, diferente generate atat de principiile de baza pe care se fundamenteaza aceste sisteme, cat si de contextul particular in care acestea s-au constituit si au evoluat.In contextul tipologiei amintite, unele tari au evoluat de la sisteme de protectie sociala bazate preponderent pe prestatii legate de marimea contributiei, spre unele bazate pe beneficii universaliste, nelegate de marimea contributiei, altele, intre care putem include si Romania, au parcurs un drum invers,in sensul cresterii ponderii beneficiilor legate de marimea contributiei.

1. Riscurile sociale si indicele eficientei protectiei sociale in tari ale Uniunii Europene, in Romania si in alte tari in tranzitie

E greu de dat o definitie exacta a politicilor sociale. In general, insa, politica sociala e un ansamblu de masuri pe care guvernul unei tari le ia atat pentru atenuarea unor riscuri sociale de la nivelul societatii cat si pentru a incerca sa imprime un curs favorabil bunastarii unei natiuni. Aceasta incercare de a defini conceptul de politica sociala are legatura cu spatiul delimitat de granitele unei tari. Departe de a fi considerata desueta, notiunea de politica sociala asa cum am incercat s-o definim mai sus a capatat noi valente odata cu afirmarea mecanismelor si actiunilor proprii Uniunii Europene.

Inainte de a ne indrepta, pentru inceput, atentia catre cea de-a doua acceptiune a notiunii de politica sociala, mai precis, cea proprie Uniunii Europene, trebuie sa intelegem notiunile de "risc social" si "bunastare".

Credem ca fiecare dintre cele doua notiuni, anume, "risc social" si "bunastare" pot fi lesne intelese daca le privim in interdependenta si succesiune. Este modul in care Ulrich Beck vede societatea sfarsitului de mileniu. Acesta caracterizeaza societatea zilelor noastre ca una generatoare de riscuri.[2]

Prin urmare, riscul este nu doar un efect ci si o caracteristica intrinseca societatii acestui sfarsit de veac si inceput de mileniu. "Contradictia" la care se refera Ulrich Beck este insasi motorul producerii riscurilor la nivelul societatii.

De ce, insa, exista si interdependenta si succesiunea bunastare - riscuri sociale?

Pentru ca societatea producatoare de riscuri sociale incepe sa cucereasca teren la inceputul anilor ̀̉80 in detrimentul societatii producatoare de bunastare. Societatile industriale presupun asumarea unor riscuri, in timp ce societatea postmoderna ( cea proprie sfarsitului de veac) marcheaza o generalizare a acestora. De la riscuri secundare s-a trecut, treptat, mai mult spre acest sfarsit de veac, la un risc sistemic. Cele doua tipuri de risc social (risc secundar propriu societatii industriale legate, indeosebi, de producerea bunastarii si risc sistemic propriu societatii postmoderne) nu se exclud reciproc ci se interconditioneaza. Chiar daca riscul sistemic devine dominant aceasta nu inseamna ca riscul secundar este eliminat in totalitate, ci doar ca devine subsecvent riscului sistemic. Aceasta este natura interdependentei dintre bunastare (dominanta unei societati industriale producatoare de riscuri secundare) si riscurile sociale ca fenomen definitoriu pentru societatea postmoderna.

Transnationalizarea bunastarii si, implicit a riscurilor sociale, pe de alta parte, este insasi chintesenta societatii postmoderne. O forma de manifestare a transnationalizarii bunastarii si riscurilor este Uniunea Europeana.

Uniunea Europeana este incercarea de armonizare si unificare a unor economii nationale sub aceeasi autoritate monetara, fiscala.

In planul politicilor sociale, Uniunea Europeana este incercarea de cooperare la nivel european cu scopul ajutorarii statelor membre ale Uniunii Europene pentru a moderniza protectia sociala si a adopta o "viziune politica comuna" de protectie sociala in spatiul comunitar prin mijloace ale unei strategii concentrate.[3]

Astfel, politica sociala la nivel comunitar este inteleasa atat sub aspectul rolului sau primordial, acela de atenuare a riscurilor sociale si de canalizare a bunastarii, cat si ca liant, ca punte de cooperare intre tarile membre cu scopul de a moderniza protectia sociala si de a adopta o politica comuna de protectie sociala.

In plan comunitar, importanta deosebita acordata protectiei sociale ca tinta a politicilor sociale comunitare este sugerata de impactul deosebit pe care protectia sociala il are in planul reducerii saraciei relative. Astfel, in timp ce cheltuielile cu protectia sociala reprezinta 28,5 % din PIB al Comunitatii Europene, cea mai mare parte a acestor cheltuieli, respectiv 63%, e destinata pensiilor si sanatatii. Este recunoscut rolul imens pe care platile de transfer social[4] il au in redistributia venitului. In acest sens, in lipsa acestor plati, spun autorii raportului, aproape 40% dintre gospodarii ar trai intr-o saracie relativa situatie care este insa redusa la 17% tocmai ca urmare a sistemelor de redistributie datorate protectiei sociale.[5] In concluzie, redistribuirea resurselor financiare in cadrul Uniunii Europene prin intermediul sistemelor de protectie sociala comunitare (resurse care ating 28,5% din PIB la nivel comunitar) are ca efect o reducere a saraciei relative de la 40% (cat ar reprezenta procentul saraciei relative in lipsa protectiei sociale) la 17% (cat reprezinta procentul saraciei relative dupa efectuarea redistribuirilor de resurse financiare in cadrul sistemelor de protectie sociale). Diferenta, de la 17% la 40%, este efectul politicilor de protectie sociala in plan comunitar. Mai precis, realocarea a 28,5% din PIB Comunitar in scopul satisfacerii nevoilor de protectie provoaca o atenuare cu 23% a saraciei relative la nivelul Comunitatii. Acest procent este totodata un indice de marime a riscurilor antrenate de deficitul de resurse financiare de stricta necesitate la nivelul gospodariilor, adica saracie.

Incidenta cheltuielilor sociale masurate ca procent in PIB, asupra proportiei saracilor in populatie poate constitui un indicator de relevanta al efectelor redistribuirilor de resurse financiare prin intermediul diferitelor sisteme de protectie sociala.

Pentru necesitatea unei analize comparative a cheltuielilor sociale in Romania, tari ale Uniunii Europene si alte tari in tranzitie, propunem un indice specific, pe care il numim "indice al eficientei protectiei sociale". Acesta are meritul de a fi elegant, pe de o parte, si in al doilea rand, de a vizualiza rapid diferentele dintre tari in ceea ce priveste incidenta cheltuielilor de protectie sociala asupra reducerii saraciei. Pentru calcularea acestui indice vom porni de la situatia saraciei in cateva tari UE si din Europa Centrala in raport cu cheltuielile sociale ca procent din PIB pentru fiecare tara in parte. Tabelul si datele primare le datoram prof. C. Zamfir.

*proportia saracilor in populatie pentru Marea Britanie este corespunzatoare intervalului de timp 1987 - 1988.

Sursa: Ministerul bulgar al muncii si programelor sociale; Statistica OCDE 1965 - 1995; Baza de date privind cheltuielile sociale OCDE; Baza de date privind populatia - Natiunilor Unite, "Children at risk". 1997 apud C Zamfir "Politici sociale in Romania" ed. Expert, 1999.

Pentru simplificare, vom nota "Incidenta cheltuielilor sociale ca procent din PIB asupra proportiei saracilor in populatie" cu I_CS si il vom numi, asa cum am precizat, indicele eficientei protectiei sociale

I_CS se va calcula astfel:

I_CS = CS(%) PIB / proportia saracilor in populatie (P_s)

Exemplu:

I_cs Bulgaria = 22,8% / 17% = 1,34

I_cs Romania = 15,2% / 32% = 0,48

I_cs Ungaria = 31,3% / 2% = 16

I_cs Cehia = 25,9 % / 1% = 26

I_cs Marea Britanie = 23

Se observa ca pentru Romania valoarea indicelui eficientei protectiei sociale este subunitara, ceea ce inseamna o eficienta scazuta a masurilor protective in plan social pe linia eradicarii saraciei.

Cu cat valoarea acestui indice este mai indepartata de 1 spre valori supraunitare cu atat efectele masurilor de protectie sociala sunt mai mari si deci politicile sociale sunt mai eficiente. Mai mult decat atat, valori care depasesc multiplii de zece (spre ex. I_cs > 10 x X, unde X= 1 sau 2) indica masuri de protectie indreptate nu doar asupra atenuarii saraciei ci si asupra consolidarii si sporirii bunastarii individului.

Analiza in dinamica a valorilor pe care indicele eficientei protectiei sociale le poate lua este mult mai relevanta sub aspectul efectelor in timp pe care un tip sau altul de protectie sociala le poate avea asupra bunastarii individului sau asupra atenuarii unor riscuri induse de saracie (vezi tabelul de mai jos).

Sursa: "Children at risk".1997,calculat pe baza tabelului D3, p 135 in C Zamfir "Politici sociale in Romania " ed. Expert, 1999; cf. si "Poverty, Children and Social Policy".1995, tabel 14, p. 8 ibidem

Indicele eficientei protectiei sociale analizat in dinamica se prezinta, astfel, pe fiecare tara in parte:

Analiza in dinamica a evolutiei acestui indice arata o diminuare, pe ansamblul tarilor analizate, a eficientei protectiei sociale in raport cu populatia saraca. In ciuda faptului ca, in toate cazurile, ponderea cheltuielilor sociale in PIB a crescut, proportia saracilor in populatie a crescut si ea intr-un mod simtitor. In cazul Bulgariei se observa declinul cel mai pronuntat al valorii indicelui, urmata de Romania. Scaderea eficientei protectiei sociale in raport cu populatia saraca inregistreaza cea mai mica scadere (-30%) in cazul Ungariei.

La polul opus se afla Bulgaria cu o diminuare cu 86% a eficientei protectiei sociale. Romania se afla foarte aproape de valoarea atinsa de Bulgaria in ceea ce priveste dinamica indicelui de eficienta astfel ca in anul 1993 s-a inregistrat o scadere cu 80% in raport cu anul 1989 (Ips_1993/1989 = 20%).

Evolutia de sens contrar a celor doi indicatori, si anume, cheltuielile sociale in PIB si valoarea indicelui protectiei sociale in raport cu populatia saraca este datorata evolutiei negative a PIB-ului tarilor analizate (o parte din tarile central si sud-est europene, inclusiv Romania).

a) valoare PIB real ca % din valoarea pentru 1989 este considerata ca fiind media valorilor PIB real pentru tarile balcanice ( Bulgaria, Romania, Albania);

b) valoare PIB real ca % din valoarea pentru 1989 este valoarea medie a PIB real pentru tarile central-europene;

c) valoare PIB real pentru 1993;

Din tabelul de mai sus rezulta cat se poate de clar faptul ca evolutia PIB real in tarile analizate este una din principalele cauze ale diminuarii indicelui eficientei protectiei sociale in raport cu populatia saraca.

In perioada de recesiune economica riscurile sociale se accentueaza si imbraca forma unei saraciri accentuate a populatiei cuplata cu o diminuare a puterii de cumparare a celorlalte categorii sociale. Pentru a contracara efectele recesiunii economice sunt necesare masuri de sporire a cheltuielilor sociale pentru atenuarea riscurilor sociale. Chiar daca, pe ansamblul tarilor analizate, se observa o sporire a cheltuielilor sociale, rezultatul nu a fost pe masura efectelor scontate. Sporul negativ al PIB pe ansamblul tarilor europene aflate in tranzitie a constituit atat factor de frana a actiunilor de protectie sociala cat si factor de atenuare a efectelor cresterii relative a volumului cheltuielilor sociale ca procent din PIB. Se observa cum in cazul Bulgariei si Romaniei s-au inregistrat sporuri ale cheltuielilor sociale inferioare celor de la nivelul Republicii Cehe si Ungariei. Acest spor inferior este datorat, in mare parte, unei diminuari mai accentuate a nivelului PIB real. Astfel, o crestere a cheltuielilor sociale in toate cazurile analizate combinata cu o diminuare a PIB real au condus la scaderi ale valorilor indicilor eficientei protectiei sociale in raport cu populatia saraca. Cele din urma diminuari valorice s-au produs in mod diferentiat la fel ca si in cazul scaderii PIB real. Acolo unde PIB real a inregistrat caderi mai accentuate s-au produs si diminuari semnificative ala valorilor I_ps.

"Toate tarile in tranzitie au optat pentru o protectie sociala mai accentuata"[6] dupa 1989. Nivelul cheltuielilor sociale ale unortari precum Slovenia (29,5 % din PIB), Ucraina ( 29% din PIB) a fost unul relativ apropiat, ca pondere, de cel al cheltuielilor sociale din tarile Uniunii Europene ( 28,5% din PIB) corespunzator anului 1995.

Bibliografie

Arjana, Ramon; Ladaiqne Maxine; Pearson Mark (2001), Growth, inequality and social protection, OECD, Labour Market and Social Policy, Occasional Papers,nr 51

Adema , Willem (1999), Net social expenditure, OECD, Labour Market and Social Policy, Occasional Papers,nr 39

Deacon, Bob (1992), The new european social policy: post, present and future, Sage

Deacon, Bob (1993), Developments in East European social policy, In Jones, C., New perspective on the welfare state in Europe, Routledge, London

Deacon, Bob, Hulse, M. (1997), The making of post-comunist social policy.The role of international agencies, Journal of social policy, 26, nr 1

Marginean, Ioan (1993), Reforma sociala in Romania postcomunista, in Calitatea vietii, nr 2-3

Marginean, Ioan (1994), Politica sociala si tranzitia la economia de piata in Romania, CIDE

Marginean, Ioan (2000), Economia politicilor sociale, Ars Docendi

Zamfir, Catalin (coord) (1992), Liniamente ale politicii de protectie sociala pentru Romania anilor 90, CIDE

Zamfir, Catalin (1994), Dimensiuni ale saraciei, ed Expert

Zamfir, Catalin (coord) (1995),Politici sociale. Romania in context european, Ed Alternative

Zamfir, Catalin (coord) (1999),Politici sociale in Romania, ed Expert

Zamfir, Catalin (1998), Social policy in transition, Raport UNDP, New York

Zamfir, Catalin (coord) (1999),Politici sociale in Romania, ed Expert

Zamfir Catalin (coord) (2001), Starea saraciei in Romania, ICCV, UNDP