Statul geto-dac. Structura economico-sociala

Statul geto-dac. Structura economico-sociala

Procesul trecerii de la societatea gentilica la organizarea statala porneste de la unirea triburilor existente in cadrul poporului dac, precum si a teritoriilor stapanite de acestea. Geograful Ptolemeu aminteste semintiile ce existau in Dacia, din care cel putin douasprezece erau sigur dacice: predavensii, biefii, albocensii, saldensii (situate teritorial in Crisana si Banat), ratacensii, buridavensii, potulatensii, keiagisii (in centrul Transilvaniei si pe Tarnave, in Oltenia si Muntenia de vest), costobocii, cancoensii, sensii, piefigii (Moldova si Muntenia de est). Trecerea de la democratia militara la organizarea statala a fost datorata si transformarilor economice, in concret dezvoltarea productiei de bunuri materiale, dezvoltarea unor retele de ateliere care prelucrau fierul pentru faurirea de unelte si arme. Urmarea imediata a fost cresterea activitatilor de schimb pe plan intern si extern, in special cu coloniile grecesti si cu romanii. Dezvoltarea oraselor Buridava, Porolisum, Apulum, Potaisa, Germisara, Azizis, Berzovia, Acidava, Napoca, Drobeta, Dierna, Sucidava, Amutrium si altele a fost un proces continuu care s-a continuat si ulterior pe timpul stapanirii romane. Zeci de orase dezvoltate si semnalate pe timpul regatului geto-dac au fost distruse in timpul razboaielor purtate cu romanii sau tracii. Dokidava, Areobadava, Trifulon, Patridava, Cersidava, Petrodava, Sargidava, Ufidava, Marcodava, Ziridava, Singidava, Cumidava sunt exemple tipice de orase dacice a caror soarta nu mai este cunoscuta dupa cuceririle romane, dar care aveau o inflorire deosebita pe timpul regalitatii dacice, fiind mentionate de istoricul Ptolemeu [1].

Orasele erau intarite cu fortificatii de piatra, apararea lor realizandu-se cu santuri si valuri de pamant, precum si cu palisade. Populatia oraselor era numeroasa, Alexandru cel Mare gasind ca oponenta la venirea sa in Dacia o armata formata din patru mii de calareti ce apartinea unui singur oras. Este de presupus ca acesta avea cel putin 10.000 locuitori.           

Cea mai mare parte a populatiei Daciei locuia la sate, asezate, ca si mai tarziu, pe cursurile de apa si in locuri adapostite. Casele se faceau din lemn si pamant, aveau forma de bordeie, de obicei cu doua camere, avand o imprejmuire cu un gard din pari ascutiti. La munte, casele erau de piatra si nu se deosebeau mult de casele ce au  existat si chiar mai exista in satele de azi. Marea bogatie acumulata prin exploatarea agricola, prin obtinerea aurului din mine, prin comertul deosebit de activ a creat o diferentiere si o stratificare sociala. Societatea era impartita in doua clase principale: nobilii, carora li se spunea tarabostes, adica "domnii de neam" si purtau ca semn distinctiv o caciula de pasla sau lana, de unde si numele roman de "pileati". Oamenii de rand umblau cu capul descoperit si cu parul mare, fiind numiti "comati".

Este sigur ca diferentierea sociala s-a realizat in timp prin deposedarea de pamant si avere a membrilor societatii de catre conducatorii militari si de clasa preotilor, ca urmare a imbogatirii de pe urma razboaielor, vanzarea sclavilor sau exploatarea muncii acestora prin dezvoltarea activitatii comerciale.

Procesul formarii statului dac a fost favorizat si de conjunctura externa, de necesitatea apararii impotriva romanilor, dar si de capacitatea organizatorica a regelui Burebista, a carui personalitate a fost recunoscuta de lumea antica.

Prin esenta, statul dac este sclavagist si s-a bazat pe existenta marilor proprietari de pamant cu averi imense, cu latifundii lucrate cu ajutorul sclavilor, cu mine proprietate regala, care produceau aurul si argintul din care au batut monede si s-au confectionat podoabe deosebit de pretioase, sau care produceau fierul si cuprul necesar confectionarii armelor uriasei armate dacice.  

Statul are toate trasaturile statului clasic sclavagist, fiind un instrument in mana tarabostilor pentru mentinerea masei poporului in dominatie si ascultare, precum si pentru exploatarea sclavilor si altor categorii sociale, dar nu in ultimul rand pentru apararea libertatii fata de celti si mai tarziu fata de romani.