|
|
|
Curtea Europeana a Drepturilor Omului: un instrument multifunctional
Originile Conventiei si impactul acesteia in Europa de Est
Aceasta Conventie a fost semnata la Roma in data de 4 noiembrie 1950 si a intrat in vigoare in anul 1953. Preambulul acestei Conventii se refera la Declaratia Drepturilor Omului din 1948 a Organizatiei Natiunilor Unite, care - asa cum ii sugereaza si numele - nu este decat o declaratie, in sensul ca nu are nici un efect juridic pentru ca nu exista obligativitatea respectarii ei.
Pe de alta parte, Conventia Europeana prevede obligativitatea respectarii prevederilor sale. De fapt, aceasta Conventie a reprezentat unul dintre raspunsurile pe care Europa de Vest l-a avut in urma celui de al Doilea Razboi Mondial, in special la adresa ororilor regimului national-socialist, atat in teritoriile ocupate, cat si in alte zone. Obiectivul acestei Conventii a fost acela de a ingreuna aparitia regimurilor totalitariste prin instituirea - prin altele - a unei serii de drepturi fundamentale de care sa beneficieze cetatenii. De obicei, regimurile totalitare desconsidera aceste drepturi.
Si intr-adevar, in cazul in care lasam la o parte procesele impartiale, descoperim ca multe procese in care Curtea Europeana a constatat incalcarea unuia dintre drepturile fundamentale implicau in mod neindoios "abuzuri de putere" din partea autoritatilor. Si nu este o coincidenta faptul ca multe situatii de acest gen si-au avut originea in zone turbulente cum ar fi Irlanda de Nord sau Turcia, unde respectarea drepturilor omului poate fi foarte usor supusa unor presiuni.
Pe de alta parte, Conventia si jurisprudenta Curtii Europene ofera anumite criterii pentru obtinerea unui echilibru adecvat intre interesele individuale ale cetatenilor si interesele colectivitatii (statul sau un alt organism public). Si un instrument important in acest sens este asa-numitul "test al proportionalitatii".
Mai mult decat atat, eficienta acestei Conventii a crescut in mod semnificativ prin crearea unui mecanism de supervizare internationala. Forta motrice a acestui mecanism o constituie sesizarile si plangerile formulate de cetateni. Aceste sesizari si plangeri ofera Curtii Europene posibilitatea de a-si juca rolul de "supervizor international". Sarcina Curtii Europene este aceea de a asigura respectarea angajamentelor asumate de catre statele semnatare ale Conventiei (Articol 19).
In Europa de Vest, Conventia a intrat in vigoare la opt ani dupa incetarea celui de al Doilea Razboi Mondial. Insa drepturile umane nu au constitui o problema in vremurile tulburi care au urmat celui de al Doilea Razboi Mondial doar in Europa de Vest, iar in Europa Centrala si de Est dupa 1990. Aceeasi situatie s-a produs si in vremuri la fel de tulburi si dupa revolutiile din Franta si de pe continentul american, in urma cu mai bine de 200 de ani.
Aceste conexiuni istorice in sine ofera o ilustrare a faptului ca ne aflam in fata unor probleme de importanta esentiala pentru societate. De asemenea, personal consider ca exista o paralela destul de semnificativa intre pozitia Curtii Europene de la Strasbourg si cea a Curtii Supreme a Statelor Unite.
Curtea Suprema a Statelor Unite joaca si ea un rol de supervizare a respectarii drepturilor constitutionale ale cetatenilor din toate statele Americii, la nivel federal. Pe baza unui numar limitat de drepturi fundamentale, aceasta instanta a transpus in realitate o cantitate semnificativa de jurisprudenta dedicata drepturilor fundamentale. Hotararile acestei Curti Supreme se refera la aspecte sociale vitale, cum ar fi pedeapsa cu moartea, avortul, etc.
Insa nu toate aspectele juridice diferite care isi au originea in SUA merita urmate. Cu toate acestea, eu consider ca jurisprudenta dezvoltata pana in prezent in baza Conventiei Europene exercita deja o influenta aproape similara in mare parte a statelor europene si cred ca - prin comparatie - acest fapt constituie o evolutie pozitiva. Principala critica ce poate fi adusa impotriva Conventiei rezida in chiar succesul ei: atat de multi cetateni au reusit sa-si sustina cauza in fata Curtii Europene de la Strasbourg, incat aceasta instanta este coplesita de volumul de lucru pe care il are.
Cu toate acestea, acest fapt ilustreaza ca - in zilele noastre - in cadrul statelor membre ale Consiliului Europei, Conventia respecta dezideratele pentru care a fost creata, prin sprijinirea unui dialog public mai deschis si a unei utilizari mai obiective a prerogativelor publice. Pe langa toate acestea, fara doar si poate Conventia are un efect armonizator in ceea ce priveste legislatia si practicile publice din cadrul respectivelor state membre. Si acesta este unul dintre obiectivele Conventiei, asa cum se arata si in preambul. Dupa cum se poate observa, preambulul considera ca "mentinerea si protejarea pe mai departe a drepturilor omului si a libertatilor fundamentale" constituie un instrument de indeplinire a unui obiectiv politic, adica a unei "mai bune unitati in randul membrilor Consiliului Europei".
In Europa de Vest, succesul Conventiei nu a fost imediat. Partial datorita si Planului Marshall al SUA, noi, cei din tarile vestice, am depasit destul de repede problemele economice cauzate de razboi, iar dupa 1945 institutiile noastre democratice si-au reluat activitatile de la nivelul la care ramasesera in anii 1939/40.
De fapt, in anii 50 si 60 Conventia Europeana nu prea avea valoare punctuala in Olanda. In perioada 1960-1996, Curtea Europeana a emis numai 10 hotarari. Pe cand eram avocat stagiar, in anii '70, invocarea prevederilor Conventiei era considerata - chiar si de catre unii avocati - ca fiind un subterfugiu al unui avocatel fara scrupule! Dar aceasta situatie s-a schimbat in momentul in care si Olandei i s-a transmis de catre Curtea Europeana ca unele dintre prevederile obligatorii sau practici judiciare din aceasta tara nu corespundeau Conventiei.
Dupa o perioada de mai bine de 20 de ani de influenta a Conventiei, si influenta Curtii Europene a inceput sa se faca simtita din ce in ce mai mult. La ora actuala, Curtea Europeana ocupa un rol predominant. In Europa de Vest, am avut posibilitatea sa ne obisnuim putin cate putin cu verdictele nefavorabile ale Curtii Europene. Aceasta a reprezentat o modalitate negativa de exprimare a faptului ca respectiva Conventie si Curtea Europeana are o influenta considerabila de natura pozitiva asupra vietii publice din Europa de Vest.
Cateva reflectii asupra Conventiei care ar putea fi utile judecatorilor din Europa de Est
In statele din Europa Centrala si de Est, Conventia a devenit relevanta la cativa ani dupa caderea regimurilor dictatoriale sau comuniste, in jurul anului 1990. In aceste state, inclusiv in Romania, adoptarea Conventiei nu s-a produs in mod gradat.
Din contra, in 1994, Conventia a fost adoptata in toate tarile simultan. Drept rezultat, Romania a trebuit brusc sa adere la o jurisprudenta vasta, dar si la numeroase Protocoale. Personal, ma astept ca - pentru un judecator din Europa de Est - problema nu o sa constea exclusiv in cantitatea de jurisprudenta europeana care trebuie asimilata, desi o buna parte din aceasta este disponibila pe Internet.
Pentru judecatorii si avocatii din Romania, o a doua consecinta a aderarii la aceasta Conventie este aceea ca va influenta modul de gandire juridica din tara dvs., in orice caz in situatiile care implica insasi punerea in aplicare a principiilor Conventiei. In majoritatea situatiilor, doar o interpretare literala si gramaticala a Conventiei nu va da nastere unui raspuns corect.
Mai mult decat atat, o asemenea interpretare este greu de imaginat, pentru ca decurge din chiar natura drepturilor omului, care pot fi formulate exclusiv intr-un mod foarte general. Prin urmare, aplicarea acestei Conventii se preteaza doar la persoane care isi doresc foarte mult sa cerceteze situatiile in care se pot aplica prevederile acesteia. Cu alte cuvinte, este foarte importanta crearea unei idei clare privind amploarea acestor drepturile ale omului, care pot fi mult mai extinde decat s-ar astepta cineva la prima vedere. Va voi oferi un exemplu din propria mea experienta practica.
Recent, am emis o hotarare intr-un dosar civil referitor la un patron de magazin care a refuzat sa se inscrie in asociatia patronilor de magazine, desi se angajase printr-un document de natura contractuala sa devina membru al asociatiei respective. Asociatia respectiva utiliza cotizatiile pentru decontarea costurilor de intretinere a unui spatiu de parcare unde se oferea spatiu de parcare gratuit, in special patronilor de magazine.
Asociatia ajunsese la aceasta intelegere cu autoritatile municipale in momentul in care centrul comercial respectiv abia se afla in faza de constructie. Spatiul de parcare se afla chiar in centrul orasului, fiind clar ca patronii din centru profitau cel mai mult de respectivul spatiu de parcare gratuit.
Toti membrii asociatiei functionau in cadrul spatiilor comerciale din centrul comercial respectiv si in contractul de inchiriere se stipula ca erau obligati cu totii sa devina membri ai asociatiei respective. Patronul de care vorbeam inchiriase anterior un spatiu comercial in centru si fusese membru al asociatiei respective, insa isi mutase sediul la cateva sute de metri departare, ramanand totusi in incinta centrului comercial. El cumparase de la autoritatile municipale terenul pe care construise noul sau spatiu comercial.
Una dintre clauzele contractului de vanzare-cumparare stipula ca, in calitate de proprietar al terenului respectiv, patronul respectiv trebuia sa devina membrul al asociatiei si sa-si pastreze calitatea de membru, sub sanctiunea unei penalitati civile. In momentul in care inchiriase fostul sau sediu, patronul respectiv era membru al asociatiei respectiv, insa dupa ce se mutase la noua locatia, el a considerat ca nu va mai putea profita de spatiu de parcare. Respectivul patron a considerat ca avea suficient spatiu de parcare chiar in apropierea noului sau spatiu comercial si din acest motiv a refuzat sa mai fie membru al respectivei asociatii in calitatea sa de proprietar al noul spatiu comercial, chiar daca se angajase contractual sa procedeze astfel. Patronul in cauza a mai pretins, printre altele, ca judecata declaratorie, ca nu era obligat sa devina membru al asociatiei.
Patronul respectiv a mai invocat si alte argumente, insa nu suficient de pertinente. Totusi un argument a avut succes: invocarea Articolului 11 privind libertatea de asociere si intrunire pasnica. Patronul a afirmat, si pe buna dreptate, ca obligatia (nu de a deveni membru si de a continua) sa ramana membru al asociatiei respective impotriva dorintei sale nu respecta respectiva prevedere, dupa cum rezulta din hotararea Curtii Europene a Drepturilor Omului in dosarul Sigurjónsson vs. Islanda (30 iunie 1993, A-264).
Prin urmare, este necesara o buna cunoastere a amploarei drepturilor omului. Mai mult decat atat, hotararile Curtii Europene pot provoca usoare controverse intre culturile juridice, in masura in care Curtea nu poate fi caracterizata ca "guvernamentala". In orice caz, nu as fi surprins sa aflu ca judecatorii din Romania considera ca jurisprudenta europeana in materie de drepturi ale omului este cam prea liberala. Datorita situatiei politice din Romania din ultimele cateva decade, in mod sigur o astfel de reactie nu ar mira pe nimeni.
In conformitate cu anumite declaratii care au aparut recent in presa, mie mi se pare ca in Romania libertatea de exprimare (Articol 10) reprezinta o chestiune destul de "arzatoare", in special in cadrul dificilei tranzitii de la totalitarism la democratie. Si utilizand aceste cuvinte, ma refer la Hotararea Curtii Europene a Drepturilor Omului Nr. 2-10-2001 in dosarul Stankov si Organizatia Unita Macedoneana Ilinden / Bulgaria, § 73).
Obiectivul acestei Organizatii a fost acela de uni toti macedonenii din Bulgaria, din punct de vedere regional si cultural. In conformitate cu Actul Constitutiv al acestei Organizatii, se respecta integritatea teritoriala a Bulgariei si nu se utilizeaza mijloace violente, inumane sau ilegale. Autoritatile bulgare au impiedicat diseminarea unor opinii destul de separatiste, in cadrul unei demonstratii ale acestei organizatii. Curtea Europeana a constatat ca era vorba despre o incalcare a prevederilor Articolului 11 al Conventiei. Printre altele, Curtea remarca urmatoarele:
"Apararea opiniilor si a libertatii de exprimare este unul dintre obiectivele libertatii de intrunire pasnica, asa cum este ea statuata in Articolul 11' (§ 85); si
"Esenta democratiei consta in capacitatea acesteia de rezolvarea problemelor prin dezbateri deschise" (§97).
"Deschiderea" este de asemenea cuvantul de ordine al diferitelor principii inscrise in Articolul 6, care se refera la dreptul la un proces corect. Aceste principii constituie esenta procedurii civile si nu decurg exclusiv din textului Articolului respectiv, ci deriva in mare parte din jurisprudenta Curtii Europene.
In practica dvs. curenta, veti intalni ocazional un posibil conflict intre legislatia romana si prevederile Conventiei. Cred ca singura modalitate de abordare reusita a acestei situatii este aceea a unui demers foarte practic, de bun simt, insa deschis pentru a gasi echilibrul dintre dreptul unei persoane fizice sau juridice si interesele public care sunt in joc.
Dupa parerea mea, avocatii practicanti sunt specialisti ai "solutiilor de bun simt". Prin urmare, veti putea gasi solutii adecvate; si pe gustul dvs. Conventia stabileste anumite standarde minime, chiar daca sunt destul de liberale, insa nu si-a propus drept scop uniformizarea totala a tuturor sistemelor juridice. Si alte culturi juridice se pot integra in acest sistem. Personal, consider ca diferentele dintre culturile juridice nordice, anglo-saxone, latine, central-europene si est-europene sunt clare si vizibile.
In ceea ce ii priveste pe olandezi, exista o zicala conform careia olandezii sunt si preoti si negustori. Aceasta caracterizare ma aduce in fata unui factor care este nu este mentionat in atat de multe cuvinte in cadrul preambulului Conventiei si anume impactul economic pe care il poate avea actul de justitie bine administrat. Dupa parerea mea, acesta constituie un element foarte important si nu numai pentru politicieni, dar si pentru judecatori si avocati in general. Se refera nu numai la faptul recunoscut de mult timp si anume acela ca un proces corect si eficient, in special in spetele civile, este foarte important atat pentru comert si industrie, cat si pentru prosperitatea generala a tarii respective.
Termenul acesta de proces intr-o speta civila este utilizat aici in sensul sau general, referindu-se - printre altele - inclusiv la procedura de intrare in faliment. Exista tari in care o societate comerciala straina nu va putea niciodata sa obtina declararea de catre o instanta (nationala) a intrarii in faliment a unei societati comerciale din tara respectiva, chiar daca societatea respectiva indeplineste toate criteriile pentru a intemeia o asemenea hotarare.
Este evident ca aceasta situatie va descuraja societatile comerciale straine care au in vedere sa investeasca intr-o astfel de tara. Si aceeasi idee se aplica si tarilor in care coruptia este in floare, cu alte cuvinte neexistand in tarile respective o protectie adecvata impotriva mitei. Adesea, aceste state vor fi evitate de catre investitorii de buna credinta. Cuvintele cheie in atari situatii sunt independenta si impartialitatea judecatorilor. Recent, Asociatia Judiciara Olandeza a formulat si a publicat anumite principii calauzitoare referitoare la impartialitatea judiciara si la necesitatea de a evita orice umbra de subiectivism, principii pe care vi le voi prezenta ca material de discutie.
Cunoasterea gradului de importanta pe care un sistem judiciar adecvat o are pentru cresterea economica si pentru prosperitate a fost confirmata si de rezultatele cercetarilor intreprinse in anii 1990 in cateva tari de catre prof. Barro de la Universitatea Harvard. El a cercetat factorii de determinare a cresterii economice.
Unul dintre rezultatele acestui studiu este interesant pentru grupurile profesionale de judecatori si poate oferi o baza bunaoara pentru obtinerea unui buget mai mare sau a unor resurse financiare mai insemnate pentru sistemul judiciar si pentru asistenta judiciara: studiul a relevat ca cel mai important criteriu pentru cresterea economica a unei tari este gradul de incredere pe care il inspira sistemul justitia. Acest criteriu este considerat a fi inca si mai important decat calitatea democratica a sistemului politic.
Cu toate acestea, o democratie politica eficienta este - la randul sau - o conditie esentiala a unei implementari eficiente a drepturilor si libertatile fundamentale, asa cum sunt acestea statuate in preambulul Conventiei.
Vorbeam mai sus de caracteristicile nationale. Inca nu imi este cunoscuta tipologia clasica a romanului mediu, daca se poate profila o astfel de tipologie. Insa oricare ar fi ea, nu trebuie sa existe temerea ca aceasta Curtea Europeana va impune o monocultura juridica sufocanta asupra tuturor tarilor care ratifica aceasta Conventie.
Criticile indreptate impotriva Curtii Europene reprezinta mai degraba reversul: adesea, este foarte greu de tras concluzii generale pe baza hotararilor emise de aceasta instanta, de vreme ce de obicei Curtea Europeana studiaza in profunzime circumstantele unui dosar. Aceasta se datoreaza probabil influentei anglo-saxone, care - dupa parerea mea - este excesiva.
Chiar si in timp ce cerceteaza in detaliu o anumita speta, Curtea Europeana totusi considera ca autoritatile nationale sunt mai in masura decat o instanta internationala sa evalueze conditiile locale si necesitatea luarii unor masuri specifice. Asta in masura in care se lasa statului care adera la Conventie si o "marja de evaluare" proprie. Cu toate acestea, jurisprudenta Curtii ofera diferite exemple de hotarari in care, spre exemplu, masurile nationale respective nu au fost proportionale cu prevederile Conventiei, fiind prin urmare ireconciliabile cu aceasta.
Pe langa marja de apreciere nationala, Curtea Europeana a sustinut in mod constant faptul ca mecanismul de protectie prevazut in cadrul Conventiei este subordonat sistemelor nationale de asigurare a drepturilor omului. Se lasa la latitudinea fiecarui stat care adera la Conventie modul in care apara drepturile si libertatile statuate prin Conventie. Statele au libertatea de a alege in momentul in care hotarasc asupra unor masuri de respectare a obligatiilor care le revin in baza Conventiei. Repet: Conventia prescrie nu face decat sa prescrie anumite standarde minime. In cazul in care un anumit stat doreste sa ofere un nivel superior de protectie, este liber sa o faca.
In special in ceea ce priveste procedura (civila), exista posibilitatea aparitiei unor discrepante enorme intre ceea ce s-a considerat a fi o "practica optima" si standardul minim enuntat in Articolul 6(1) al Conventiei, in special in ceea ce priveste cerintele de administrare a justitiei intr-un interval de timp rezonabil! In mai multe ocazii, Curtea Europeana a hotarat ca statele membre au datoria sa-si organizeze sistemele judiciare astfel incat sa permita instantelor sa respecte aceasta prevedere. A se consulta manualul privind Dreptul la un proces corect, § 8, nota de subsol 122.
In Olanda, un comitet de judecatori si avocati au facut un experiment interesant privitor la accelerarea procedurii civile. Acest experiment a inceput in anul 1996. Eu am avut privilegiul de a prezida acest comitet si am avut satisfactia sa vad ca legiuitorul olandez a adoptat acest model procedural cativa ani mai tarziu. Legislatia aferenta a intrat in vigoare la 1 ianuarie 2002.
De fapt, prin organizarea acestui experiment, am repurtat un mare succes in cadrul culturii existente la nivelul baroului si al sistemului judiciar. Am relatat modul in care am putut reusi aceasta intr-un raport detaliat, pe care vi-l pot pune la dispozitie. De fapt, aceasta forma de colaborare dintre reprezentantii factoriilor de interes relevanti, sistemul judiciar si barou se integreaza in cultura olandeza, in care negocierea si scopul in sine de obtinere la un consens joaca un rol semnificativ.
Ca sa lucreze propriu-zis pe baza prevederilor Conventiei, un judecator trebuie sa aiba o minte deschisa si practica vizavi de drepturile si necesitatile unei persoane, precum si pentru dezvoltarea unei societati deschise si pluriforme, ceea ce constituie esenta unei democratii. Din punctul meu de vedere, cuvintele cheie in aceasta situatie sunt "deschidere si eficienta". Mai mult decat atat, Conventia poate necesita o interpretare dinamica. Dupa cum spunea Curtea Europeana: Conventia este un instrument viu. Dupa cum aratam mai sus, majoritatea cazurilor nu se preteaza la interpretari statice sau gramaticale ale Conventiei.
Toate aceste indicatii de interpretare, venite din partea Curtii Europene, pot fi identificate si in urmatorul pasaj, citat din prima hotarare emisa in dosarul Loizidou. Dna. Loizidou (reprezentand Ciprul) au avut un proces cu guvernul Turciei. Aceasta disputa dateaza din timpul ocupatiei turce a Ciprului, in 1974. Dupa o serie de hotarari diferite ale Curtii Europene, cauza a fost in sfarsit solutionata cu Republica Turca abia recent, anul acesta. In cadrul primei hotarari emise in aceasta speta, in hotararea din 23 martie 1995 (A-310), Curtea Europeana a hotarat urmatoarele:
"Dupa cum s-a remarcat si in hotararea Curtii din cauza Irlanda vs. Marea Britanie, din data de 18 ianuarie 1978 (Seria A nr. 25, pag. 90, alin. 239), "spre deosebire de tratatele internationale clasice, Conventia implica mai mult decat niste angajamente reciproce intre Statele Contractante. Se creeaza - pe langa o retea de angajamente reciproce si bilaterale - anumite obligatii obiective care, dupa cum se precizeaza in Preambul, beneficiaza de o punere in aplicare colectiva'.'
71. Faptul ca aceasta Conventie reprezinta un instrument viu, care trebuie interpretat in lumina conditiilor existente la ora actuala, este adanc inradacinat in jurisprudenta Curtii (a se vedea, printre altele, hotararea in speta Tyrer vs. Marea Britanie, din 25 aprilie 1978, Seria A nr. 26, paginile 15-16, alin. 31). O astfel de abordare, in viziunea Curtii, nu se limiteaza doar la prevederile de substanta ale Conventiei, dar se aplica si unor alte prevederi, cum ar fi Articolele 25 si 46 (Articolul 25, Articolul 46), care reglementeaza functionarea mecanismului de aplicare a Conventiei. Consecinta este ca aceste prevederi nu pot fi interpretate exclusiv in conformitate cu intentiile autorilor, in maniera exprimata in urma cu mai bine de 40 de ani.
72. In plus, obiectivul si scopul Conventiei - ca instrument de protejare a drepturilor omului - necesita ca prevederile respective sa fie interpretate si puse in aplicare astfel incat masurile de protectie aferente sa fie practice si eficiente (a se vedea, printre altele, hotararea mentionata mai sus in cazul Soering, pagina 34, alin. 87, si hotararea in cauza Artico vs. Italia din data de 13 mai 1980, Seria A nr. 37, pagina 16, alin. 33).'
In sfarsit, interpretarea notiunilor utilizate in cadrul tratatului pot necesita o interpretare independenta care sa fie diferita fata de interpretarea unor notiuni comparabile utilizate in legislatia nationala. Acelasi principiu se aplica si Conventiei, spre exemplu cu referire la "drepturile si obligatiile civile" prevazute in Articolul 6(1) si "posesiile" din Articolul 1 al Protocolul 1.
A se vedea in acest sens si dreptul la un proces corect, Manualul Drepturilor Omului, nr. 3 (pag. 12/13) si Dreptul de Proprietate, Manualul Drepturilor Omului, nr. 4, § 51, 52.
Unele aspecte constitutionale si de competenta
In dosarul Loizidou (1995, A-310, § 75), Curtea Europeana a afirmat ca respectiva Conventie Europeana a Drepturilor Omului este un "instrument european de ordine publica". Aceasta afirmatie este adevarata si pentru Romania. Conventia trebuie considerata a fi o parte substantiala a legislatiei nationale romane, direct in conformitate cu asa-numita viziune monista. Acelasi principiu se aplica si legislatiei olandeze.
Avantajul sistemului monist este acela ca judecatorii nationali pot aplica prevederile Conventiei de indata ce acestea intra in vigoare. In sistemul dualist, judecatorii nu pot aplica acest sistem daca Tratatul nu a fost integrat in legislatia nationala. Acest fapt poate avea drept consecinta emiterea la Strasbourg a unor acte care exista posibilitatea sa nu fie necesare in cazul in care instantele nationale ar fi fost deja investite cu prerogative de a aplica ele insele prevederile Conventiei, in conformitate cu principiile sistemului monist.
Trebuie avut in vedere ca, in general, Curtea Europeana nu actioneaza ca si "Curte Europeana de Apel". In orice caz, Curtea nu are prerogativa de a anula legislatia nationala sau decizii ale unei instante nationale si nici nu prevede ca poate ordona unui stat sa-si modifice legislatia. Aceasta depinde de statul membru respectiv. In consecinta, un numar de state si-au modificat legislatia pentru a reflecta concluziile unei hotarari ale Curtii Europene. In caz de incalcare, Curtea Europeana si/sau instantele nationale adesea acorda compensantii de natura financiara petentilor.
In ciuda faptului ca respectiva Conventie a fost considerata ca fiind un "instrument de ordine publica", opinia Curtii Europene - exprimata in dosarul Sadik (15 noiembrie 1996, § 33) - este aceea ca instantele nationale nu sunt obligate, desi au acest drept, sa aplice din oficiu prevederile Conventiei, cu alte cuvinte, in momentul in care insusi solicitantul nu s-a bazat pe prevederile respective pentru a-si intemeia pretentiile. Insa desi daca intr-o atare masura poate sa nu fie obligatoriu, eu ca cred ca si judecatorii romani vor avea dreptul sa aplice prevederile Conventiei din oficiu.
In aceasta privinta, un judecator prudent va evita sa emita o hotarare fara a anunta in prealabil, de vreme ce Articolul 6(1) al Conventiei prevede necesitatea unui proces corect. Acest fapt implica si dreptul la o procedura contradictorie, cu alte cuvinte dreptul de a comenta asupra aspectelor care sunt relevante pentru decizia respectiva. Oricum, consider ca este de dorit ca nu numai judecatorii, dar si baroul va ajunge la fie bine informati in legatura cu semnificatia Conventiei Europene. In momentul in care s-a obtinut acest rezultat, Conventia va deveni un adevarat instrument viu.
Prevederile Conventiei se aplica tuturor persoanelor de pe teritoriul Romaniei, asa cum se stipuleaza in Articolul 1:
"Partile contractante la nivel inalt vor asigura tuturor persoanelor din sfera lor de competenta drepturile si libertatile definite in Sectiunea 1 a acestei Conventii".
In cadrul acestei prevederi, am identificat doua notiuni care merita o atentie aparte din partea noastra. In primul rand, verbul "a asigura" care poate implica o obligatie specifica, pozitiva a statului membru vizavi de persoanele private. In al doilea rand, in anumite situatii specifice, "sfera de competenta" a unui stat poate sa se extinda si dincolo de granitele sale. Un exemplu in acest sens il constituie speta Loizidou (1995):
'. avand in vedere obiectul si scopul Conventiei, responsabilitatea Partii Contractuale poate surveni si in momentul in care - drept consecinta a unei actiuni militare, oricum ar fi acestea, legal sau ilegal - Partea respectiva exercita un control eficient al zonei din afara granitelor sale teritoriale. Obligatia de a asigura, intr-o asemenea zona, drepturile si libertatile prevazute in Conventie, deriva din respectivul control, indiferent daca acesta poate fi exercitat direct, prin intermediul unor forte armate, sau prin subordonare administratiei locale.
63. In aceasta privinta, Guvernul acuzat a luat la cunostinta faptul ca pierderea de control a solicitantului asupra proprietatii sale se datoreaza ocupatiei partii de nord a insulei Cipru de catre trupe turcesti si crearea "Republica Turca a Ciprului de Nord' in aceasta zona. Mai mult decat atat, nu s-a discutat faptul ca trupele turcesti au impiedicat accesul solicitantului la proprietatea lui.
64. Urmarea este ca asemenea acte pot intra in sfera de competenta turca, in sensul Articolului 1 al Conventiei.'
Concluzie
Sper ca - prin aceasta scurta introducere - am putut oferi suficiente motive pentru concluzia ca, in multe feluri, Conventia Europeana privind Drepturile Omului reprezinta un important reper pentru sistemele juridice din statele europene membre si, in acelasi timp, si un factor de motivare pentru o economie deschisa si pentru o administrare a justitiei transparenta. De asemenea, ofera tarilor individuale o "treapta" pe baza careia acestea pot avansa spre o Europa unita si/sau spre Uniunea Europeana. Aceasta este - asa cum o vad eu acum - o viziune de sus in jos.
Dar care este viziunea inversa? Cineva se poate intreba ce aduce Conventia judecatorului national individual? Asa cum o vad eu, jurisprudenta Curtii Europene este elementara si contine anumite aspecte vitale privitoare la societatea europeana. Prin urmare, si in cadrul tehnicilor sale de natura juridica, aceasta jurisprudenta creeaza o provocare profesionala pentru judecatori. Prin urmare, Conventia serveste mai multor scopuri, fiind un instrument multifunctional.
