Statul geto-dac - Organizarea administrativa

Statul geto-dac - Organizarea administrativa

In fruntea statului era regele, el reprezentand puterea suprema. El guverna tara cu ajutorul unui sfat de nobili, de obicei oamenii sai de incredere si comandanti de armate. In imprejurari exceptionale cerea sfatul marelui preot.  Institutia regalitatii era ereditara, dar se baza si pe principiul electivitatii. Inscriptia lui Acornion din Dionysopolis ne indica faptul ca, inainte de Burebista, a fost rege tatal sau, deci se aplica principiul ereditatii. Decebal a fost ales rege ca urmare a inlocuirii lui Duros, deci s-a aplicat principiul electivitatii [1].

Istoricul Dio Crisostom  ne spune ca dacii alegeau pe rege si pe preoti (reges et sacerdotes) din randul nobililor (tarabostes). Nu exista, in aplicarea succesiunii, dreptul de primo-genitura, ceea ce a dus mereu la lupte interne, conducerea statului fiind disputata de urmasi. Monarhia dacica, pe timpul celor doua secole de existenta, si-a dobandit o identitate proprie prin aceea ca regele era si varful nobilimii si conducatorul militar suprem, uneori chiar autoritatea religioasa cea mai inalta. Deceneu si Comosycus au fost si regi si mari preoti. Burebista si Decebal au detinut puterea regala, iar Deceneu[2] si Vesinas conducerea religioasa.

Autoritatea centrala avea stabilitate si continuitate in timp, functionand si in interesul regelui. Sfatul regelui era format din dregatori cu functii pe plan militar,  religios, extern sau intern, cu o ierarhie bine conturata. Se stie ca Acornion la curtea regelui Burebista era la "cea dintai si cea mai mare cinste", apoi ca marele preot era apropiatul regelui, chiar loctiitor al sau sau in functie de vicerege. Acreditarea ideii originii divine a legilor era in interesul regalitatii. Intrucat exista conceptia ca preotii pot sa interpreteze vointa zeilor, s-a incetatenit si rolul lor de judecatori, prin aceasta realizandu-se un sistem de drept geto-dac. Administratia locala avea o importanta deosebita in Dacia. Multitudinea de orase, existenta a sute si mii de sate facea necesara existenta unei retele de drumuri de legatura, sisteme de comunicatie si de colectare a veniturilor. Din acest punct de vedere, importanta ni se pare evocarea istoricului Suidas, care afirma ca inaintea ocuparii Daciei de catre romani existau o seama de functionari "unii pusi mai mari peste treburile agricole, iar altii, din jurul regelui, erau indreptatiti la paza cetatilor"[3]. Separarea atributiunilor administrative de cele militare era o consecinta a necesitatii acoperirii intregului teritoriu cu fortele de control ale statului, iar impartirea populatiei in unitati administrative realiza controlul mai facil a marilor latifundii si a obstilor satesti.

Existenta statului dac era asigurata si de functionarea unei armate capabile sa-i apere granitele si existenta, precum si sa se impuna ca un factor de putere in tratativele cu alte state si imperii vecine. Cei 200.000 de osteni ai armatei dace de pe timpul regelui Burebista au pastrat unitatea si independenta statului aproape doua secole [4].

Armata era formata numai din luptatori, dacii nu plecau ca nomazii la lupta cu intreg neamul - femei, copii, batrani. Ei erau luptatori de un curaj extrem, necunoscand frica de moarte. Armata era formata din cavalerie si infanterie, armele fiind topoarele, lancile, sulitele, prastii cu pietre sau plumb. Erau cunoscute si armele de lupta ca berbecele si balista. Drapelul dacilor era sub forma de balaur cu cap de lup din metal - arama sau bronz - care avea un dispozitiv ce scotea un suierat pe timpul cand batea vantul.