|
|
|
Istoricul dezvoltarii durabile
Conceptul
de dezvoltare durabila desemneaza totalitatea formelor si
metodelor de dezvoltare socio-economica, al caror fundament il
reprezinta in primul rand asigurarea unui echilibru intre sistemele
socio-economice si elementele capitalului natural.
Dezvoltarea durabila urmareste si incearca sa
gaseasca un cadru teoretic stabil pentru luarea deciziilor in orice
situatie in care se regaseste un raport de tipul om/mediu, fie
ca e vorba de mediu inconjurator, economic sau social.
Cea mai cunoscuta definitie a dezvoltarii durabile este cu
siguranta cea data de Comisia Mondiala pentru Mediu si
Dezvoltare (WCED) in raportul 'Viitorul nostru comun',cunoscut
si sub numele de Raportul Brundtland: 'dezvoltarea durabila este
dezvoltarea care urmareste satisfacerea nevoile prezentului,
fara a compromite posibilitatea generatiilor viitoare de
a-si satisface propriile nevoi'.
Conceptul dezvoltarii durabile determina o reevaluare permanenta
a legaturilor dintre om si natura si pledeaza pentru
solidaritatea intre generatii ca singura optiune viabila
pentru dezvoltarea pe termen lung.
Desi initial dezvoltarea durabila s-a vrut a fi o solutie
la criza ecologica determinata de intensa exploatare industriala
a resurselor si degradarea continua a mediului si cauta in
primul rand prezervarea calitatii mediului inconjurator, in
prezent conceptul s-a extins asupra calitatii vietii in
complexitatea sa, si sub aspect economic si social. Obiect al dezvoltarii
durabile este acum si preocuparea pentru dreptate si echitate intre state, nu numai intre generatii.
Esenta dezvoltarii durabile a societatii umane este
data de modul de gestionare, actuala si viitoare, a resurselor
sale naturale, energetice, materiale si informationale, in raport cu
obiectivele cresterii economice si asigurarea unei calitati
din ce in ce mai bune a vietii si a mediului.
Dezvoltarea economica este realizata nu numai pentru satisfacerea
nevoilor materiale de baza, ci si pentru a furniza resursele de
imbunatatire a calitatii vietii in directii
ca sanatatea, educatia si un mediu bun. Multe forme de
dezvoltare economica fac apel la mediu, in sensul ca ele folosesc resursele naturale,
energetice, materiale si
informationale si genereaza produse poluante si
deteriorari ale mediului. Dar, in acelasi timp exista multe
cai prin care anumite tipuri de activitate economica pot proteja sau
imbunatati mediul inconjurator. Acestea includ
masurile de eficientizare a utilizarii resurselor naturale, energiei,
materialelor, informatiilor, tehnologii si tehnici
imbunatatite de management, o mai buna proiectare si
marketing pentru produse, minimizarea deteriorarilor produse mediului (tehnologii
nepoluante, tehnologii mici consumatoare de materiale si energie, tehnologii
de valorificare a deseurilor, biotehnologii etc.), practici agricole
prietenoase pentru mediu, o mai buna utilizare a pamantului si
constructiilor, eficienta imbunatatita a
transporturilor etc.
In anii '60 un prim semn de exclamare apare o data cu aparitia unor carti precum "Primavara linistita" ("Silent Spring") a autorului Rachel Carson(1962), care descrie o catastrofa ecologica imaginara. Raportul "Limitele pentru crestere" ("Limits to Growth") publicat de catre Clubul Romei in 1972 a prezis ca daca dezvoltarea economica continua in acelasi ritm ca pana atunci,
omenirea va folosi toate resursele negenerabile pana in 2072 si cel mai probabil rezultat fiind "un declin brusc si necontrolabil al capacitatii populatiei si capacitatii industriale". In anii 70 apar primele organizatii non guvernamentale ecologice puternice ca Prietenii Pamantului (1971) si Greenpeace (1971).
In 1972, la Stockholm are loc Conferinta Natiunilor Unite, in care cele 113 natiuni prezente isi manifesta ingrijorarea cu privire la modul in care activitatea umana influenteaza mediul. Sunt subliniate problemele poluarii, distrugerii resurselor, deteriorarii mediului, pericolul disparitiilor unor specii si nevoia de a creste nivelul de trai al oamenilor, si se accepta legatura indisolubila intre calitatea vietii si calitatea mediului pentru generatiile actuale si viitoare. Una dintre cele mai autorizate voci, japonezul Saburo Okita, afirma: "Mediul inconjurator este factorul de baza pentru continuarea supravietuirii omului, iar prosperitatea omenirii pe termen lung este de neconceput daca nu suntem in stare sa asiguram generatiilor viitoare posibilitatea de a se bucura din plin de binefacerile naturii. In acelasi timp insa dezvoltarea este necesara pentru a putea solutiona problema saraciei din tarile in curs de dezvoltare si de a da posibilitatea oamenilor de pretutindeni sa traiasca in mod civilizat intr-un mediu ambient propice. Deci protectia mediului si dezvoltarea economica trebuie sa constituie preocupari contemporane". In 1986, Natiunile Unite infiinteaza Comisia Mondiala de mediu si dezvoltare, avand ca scop studierea dinamicii deteriorarii mediului si oferirea de solutii cu privire la viabilitatea pe termen lung a societatii umane. Comisia a fost prezidata de Gro Harlem Brundtland, Primul Ministru al Norvegiei, la acea data. Raportul comisiei Brundtland, "Viitorul nostru comun" (our common future), a devenit un document de referinta, primul ce a folosit termenul de dezvoltare globala ("sustainable development"). El atrage atentia ca, adesea, cresterea economica duce la o deteriorare, nu o imbunatatire a calitatii vietii oamenilor, si de aceea considera ca a devenit necesara "o forma de dezvoltare durabila care sa indeplineasca nevoile prezente fara a compromite capacitatea generatiilor viitoare de a-si indeplini propriile nevoi".
Comisia a subliniat existenta a doua probleme majore:
. dezvoltarea nu inseamna doar profituri mai mari si standarde mai inalte de trai pentru un mic procent din populatie, ci cresterea nivelului de trai al tuturor;
. dezvoltarea nu ar trebui sa implice distrugerea sau folosirea nesabuita a resurselor noastre naturale, nici poluarea mediului ambiant.
Mesajul acestui raport se regaseste in " Principiul 3 al Declaratiei de la Rio" cu privire la Mediu si Dezvoltare (3-14 iunie 1992) potrivit caruia " dreptul de dezvoltare trebuie exercitat astfel incat sa fie satisfacute, in mod echitabil, nevoile de dezvoltare si de mediu ale generatiilor prezente si viitoare".
La Summitul de la Rio in 1992, la care participa 120 de sefi de stat, sunt din nou aduse in centrul atentiei problemele privind mediul si dezvoltarea.Dezvoltarea durabila reprezinta:" o noua cale de dezvoltare care sa sustina progresul uman pentru intreaga planeta si pentru un viitor indelungat".
La momentul anului 1992, parea incontestabil ca marea adunare de forte de la Rio nu va ramane fara rezultate. S-a afirmat de mai multe ori ca dupa Rio omenirea va trebui sa fie alta, sa gandeasca altfel si sa actioneze in alt mod. Cu aceasta ocazie sunt realizate o serie de documente ce ofera cadrul pentru viitoare cooperari internationale. Natiunile prezente au fost de acord asupra unui plan de dezvoltare durabila cuprinzator numit si Agenda 21, si asupra a doua seturi de principii: Declaratia de la Rio cu privire la mediu si dezvoltare si "Principiile padurii".
Agenda 21 arata ca omenirea se afla intr-un moment crucial al istoriei, confruntandu-se cu o inrautatire a problemelor saraciei, foametei, imbolnavirilor, si cu o continua deteriorare a mediului de care depinde bunul nostru trai, si pentru a putea depasi acest moment e nevoie de o unire a fortelor la nivel global, printr-un parteneriat pentru dezvoltare durabila. Agenda 21 ofera indrumari cu privire la politicile guvernamentale si de afaceri dar si in plan personal si este compusa din patru sectiuni:
1. Dimensiunea sociala si economica (combaterea saraciei, schimbarea obiceiurilor de consum, protejarea si promovarea sanatatii oamenilor, etc.)
2. Conservarea si managementul resurselor pentru dezvoltare ( protejarea atmosferei, combaterea defrisarilor, managementul ecosistemelor, conservarea biodiversitatii, protejarea oceanelor, marilor, apelor dulci, traficul ilegal cu substante toxice sau periculoase, etc.)
3. Intarirea rolului marilor grupari ( copiii si tinerii in dezvoltarea durabila, intarirea rolului organizatiilor non-guvernamentale, suportul Agendei 21 din partea autoritatilor locale, intarirea rolului muncitorilor si organizatiilor sindicale, intarirea rolului fermierilor, comunitatea stiintifica si tehnologica, etc.)
4. Mijloace de aplicare (resurse si mecanisme financiare, promovarea educarii si constientizarii publicului, etc.) Declaratia de la Rio cu privire la mediu si dezvoltare include 27 de principii
ce enunta drepturile si obligatiile natiunilor in tendinta lor spre dezvoltare si cresterea nivelului de trai. Printre principalele idei enuntate sunt: oamenii au dreptul la o viata sanatoasa,productiva in armonie cu natura; natiunile au dreptul suveran de a exploata resursele proprii, fara insa a cauza distrugeri ale mediului in afara granitelor proprii.
"Principiile Padurii" este un ghid cu privire la managementul, conservarea si dezvoltarea durabila a padurilor de toate tipurile, recunoscand ca padurile sunt de o importanta vitala pentru dezvoltarea economica si mentinerea tuturor formelor vietii. In acest scop toate tarile ar trebui sa actioneze catre reimpadurire, impiedicarea defrisarilor si conservarea padurilor existente.
Scopul declarat al Conferintei secolului a fost stabilirea unei noi strategii a dezvoltarii economice, industriale si sociale in lume, cuprinsa sub numele de dezvoltare durabila. Semnificativ in ce priveste scopul conferintei, a fost insasi numele ei. Daca la Stocholm s-a organizat "Conferinta O.N.U. pentru mediu", la Rio s-a desfasurat "Conferinta O.N.U. pentru mediu si dezvoltare", ca urmare a constatarii ca deteriorarea mediului este ireversibila si crescanda din cauza mersului ascensional al dezvoltarii industriale.
In 1997 la Kyoto, Japonia se dezbate problema incalzirii globale si se semneaza un protocol in care se traseaza un set de obiective cu privire la reducerea principalelor sase gaze ce creaza efectul de sera astfel incat nivelul sa se situeze sub cel al anilor 1990. Perioada vizata este 2008-2012, iar cele sase gaze sunt: dioxidul de carbon (CO2), gaz metan (CH4), oxid de azot (N2O), hidrofluorocarburi (HFCs), perflourcarburi (PFCs),hexaflourura de sulf (SF6). In acest protocol Romania s-a angajat sa reduca aceste gaze la 92% din anul sau perioada de baza.
La 10 ani de la adoptarea Agendei 21, in 2002 are loc Summitul de la Johannesburg, Africa de Sud in care se studiaza progresul facut spre dezvoltarea durabila si se reafirma angajamentul tarilor participante. Printre principalele probleme discutate au fost: saracia, accesul la apa potabila, salubritatea. S-a cazut de acord asupra a catorva obiective si anume:
. Reducerea numarului celor care nu au acces la rezerve de apa potabila, de la pete 1 bilion la 500 milioane pana in anul 2015.
. Injumatatirea numarului celor ce nu au conditii de salubritate corespunzatoare, la 1,2 bilioane.
. Cresterea folosirii surselor durabile de energie.
OBIECTIVELE GENERALE ALE STRATEGIEI PENTRU DEZVOLTARE DURABILA ALE UNIUNII EUROPENE :
-Limitarea schimbarilor climatice si a costurilor si efectelor sale negative pentru societate si mediu
-Promovarea modelelor de productie si consum durabile
-Imbunatatirea managementului si evitarea supraexploatarii resurselor naturale, recunoscand valoarea serviciilor ecosistemelor.
-Promovarea unei bune sanatati publice in mod echitabil si imbunatatirea protectiei impotriva amenintarilor asupra sanatatii.
-Crearea unei societati a includerii sociale prin luarea in considerare a solidaritatii intre si in cadrul generatiilor, a asigura securitatea si a creste calitatea vietii cetatenilor ca o preconditie pentru pastrarea bunastarii individuale.
-Promovarea dezvoltarii durabile pe scara larga, asigura ca politicile interne si externe ale UE sunt in acord cu dezvoltarea durabila si angajamentele internationale ale acesteia.
