TIPOLOGIA COMUNICARII

Tipologia comunicarii

Specialistii in domeniu considera ca exista o serie intreaga de tipuri si forme de comunicare. Din aceasta multitudine de tipologii, noi, vom prezenta una pe care o consideram pertinenta, oprindu-se la sase criterii de baza.[1]

Tabel. 3. Tipologia comunicarii dupa sase criterii de baza

Pe langa aceasta tipologie mai exista si acel gen care are la baza scopul urmarit in comunicare, frecventa comunicarii, genul de activitate, relatiile comunicationale. In functie de acesta distingem:

Tabel 4. Tipologia comunicarii in functie de criteriul adoptat

Din aceasta tipologie complexa ne vom opri doar la cateva aspecte ce contureaza complexitatea procesului comunicational. Vom avea in vedere in analiza noastra urmatoarele aspecte:

1. Comunicarea verticala si orizontala - perspectiva organizationala

Acest gen de comunicare se refera la specificul comunicarii in cadrul organizatiilor, din punct de vedere a directiei pe care o dezvolta fluxul de informatie. Astfel putem distinge (comunicarea verticala in sus si in jos), dar si comunicarea orizontala (laterala si in serie).

Comunicarea ascendenta - se refera la mesajele care sunt trimise de la nivele ierarhice inferioare spre cele superioare, poate fi o comunicare rigida determinata de o persoana filtru (de exemplu - secretara).

Comunicarea descendenta - se refera la mesajele trimise de la niveluri mai inalte ale ierarhiei spre niveluri inferioare (cateodata managerii pot folosi un limbaj mult prea tehnic ce nu este intotdeauna inteles de angajati).

Comunicarea laterala - poate sa apara atunci cand ea se realizeaza egal (de exemplu de la manager la manager - pe acelasi nivel ierarhic, sau de la angajat la angajat). Acest gen de comunicare are un avantaj in raport cu cea verticala pentru ca informatia si ideile sunt naturale, pentru ca nu apare imediat o autoritate a raspunsului corect.

Comunicarea seriala - este comunicarea realizata de-a lungul unor siruri de oameni; de obicei acest gen de comunicare reduce informatia, numarul de detalii si ramane doar forma de zvon.

Ceea ce trebuie sa remarcam este faptul ca, importanta fluxului comunicational in organizatie este delimitata de prezenta incarcarii informationale a indivizilor, informatie pe care acesta trebuie sa o selecteze, sa o ia in consideratie sau sa o omita. In organizatie informatia nu are timpul necesar pentru a avea un loc si rol util. In cadrul organizatiilor comunicarea se poate prezenta ca: fenomen ce exista in organizatii si modalitate de a descrie si explica organizatia. Preluand ideea lui Stanley Deetz[2] conform careia, comunicarea in organizatii poate fi cuantificata in 17 arii:

Figura 6. Comunicarea in organizatii cuantificata in 17 arii

In organizatii, comunicarea si invatarea sunt concepte interrelationate pentru ca:

1.   O organizatie datorita comunicarii poate invata de la membrii noi, pentru ca acestia poseda noi cunostinte.

2.   O importanta componenta a invatarii organizationale este transmiterea informatiei de la membru la grup; de la organizatie la membru; de la organizatie la grup.

1.1. Tipologia comunicarii in relatiile cu publicul

Dincolo de tipologiile prezentate de noi pana acum, exista realitatile concrete, situationale care apar in relatiile ce se stabilesc intre angajatii sistemului administrativ de exemplu si public.

O prezentare sistematica a acestor relatii de comunicare impune identificarea unor criterii de jalonare. Din realitatile concrete, a rezultat luarea in considerare a urmatoarelor criterii de abordare:

forma de realizare a comunicarii;

aria de cuprindere;

modalitatea de a realiza comunicarea;

subiectul declansator;

situatiile generatoare;

ariile de interese ale publicului

aria de interes si cerinte ale administratiei;

durabilitatea relatiilor de comunicare;

gradul de organizare;

cetatenia solicitantului.

Acceptand aceste criterii avem posibilitatea sa alcatuim un tabel reprezentativ pentru ilustrarea diversitatii relatiilor de comunicare in spatiul administrativ-public.

Tabel 5. Diversitatea relatiilor de comunicare in spatiul relatiilor publice

A incerca o definire ampla si cuprinzatoare ni se pare peste puterea de cuprindere a acestui studiu. Interesante sunt incercarile multiple si diverse prin care diversi autori demonstreaza complexitatea acestui subiect, diversitatea surselor de informare si accentul care de fiecare data cade asupra unei alte componente. Daca am dori o sintetizare a definitiilor reprezentative oferite comunicarii, ne putem opri la identificarea realizata de Dance[3], concretizata in 15 tipuri, fiecare punand accentul asupra unui alt aspect sau componenta:

1.       Simboluri, vorbire, limbaj.

2.       Intelegere - receptarea, nu transmiterea mesajelor.

3.       reducerea incertitudinii - dorinta fundamentala care duce la cautarea de informatie in scopul adoptarii.

4.       Interactiunea, relatie-schimb activ si coorientare.

5.       Procesul - intreaga secventa a transmiterii.

6.       Transfer, transmitere-miscare conotativa in spatiu sau timp.

7.       Legatura, unire-comunicarea in ipostaza de conector.

8.       Trasaturi comune - amplificarea a ceea ce este, impartasit sau acceptat de ambele parti.

9.       Canal, purtator - o extensie a "transferului" avand ca referinta principala (sistemul de semne sau tehnologia)

10.    Memorie, stocare - comunicarea duce la acumularea de informatie si putem comunica cu dispozitiile informative.

11.    Raspuns discriminatoriu - accentuarea acordarii selective de atentie sau reactie.

12.    Stimuli - accentuarea caracterului mesajului de cauza a raspunsului sau reactiei.

13.    Intentie - accentuarea faptului ca actele comunicative au un scop.

14.    Momentul si situatia - acordarea de atentie contextului actului comunicativ.

15.    Putere - comunicarea vazuta ca mijloc de influenta.

In acest context nu putem oferi o definitie unica, simpla sau complexa comunicarii pentru ca, exista optiuni prin care comunicarea este privita ca un proces de transmitere sau de receptare, unde mesajele pot fi transmise in mod constient. Alte definitii accentueaza problema intentionalitatii, considerand-o o caracteristica de baza in comunicare. Alteori comunicarea poate fi tratata ca un proces linear (transmitere intr-un singur sens) sau circular si interactiv. Sau mai poate aparea situatia in care "mesajul" in comunicarea interumana poate sa apara ca o unitate separata, disponibila pentru o analiza aparte, in conformitate cu alte reguli. Aceasta abordare o vom incheia cu un citat din Edward Sapir[4], pe care il consideram reprezentativ pentru ilustrarea complexitatii procesului de comunicare:

"Desi vorbim adesea de societate ca si cand aceasta ar fi o structura statica, definita de traditie, intr-un sens mai intim, ea este o retea extrem de complexa de intelegeri partiale sau complete intre membrii unitatilor organizationale de anvergura. Numai in aparenta societatea este o suma statica de institutii sociale; in realitate, ea este reanimata sau reafirmata creator in fiecare zi de acte particulare de natura comunicativa care au loc intre indivizii ce o alcatuiesc. orice structura culturala, orice act individual care tine de comportamentul social implica, intr-un sens explicit sau implicit, comunicarea."