|
Comunicarea reprezinta un sistem deschis, influentat de multi factori, de aceea cand ne referim la conceptul de "bariera" in procesul de comunicare, lucrurile nu sunt tocmai simple. In forma cea mai simplista barierele aparute in comunicare pot fi structurate pe doua mari directii:
bariere ce tin de sistem (in sensul ca le identificam usor la nivelul agentilor comunicationali receptor-emitator, fie in contextul comunicarii sau la nivelul canalului de comunicare.
bariere ce tin de proces (care sunt mai degraba rezultatul interactiunii din interiorul comunicarii).
In cele ce urmeaza vom analiza si vom descrie situational blocajele comunicationale.
BARIERE DE BLOCAJ
ASPECTE SPECIFICE
CE TIN DE SISTEM
- deficiente de transmisie si de receptie a mesajului
- Conceptualizarea mesajului in functie de situatie si scop
- Alegerea mijloacelor de comunicare
- Statutul social al comunicatorilor
- Limbajul si nomele grupului
- Deficiente innascute ale comunicatorilor
- Factori socio-culturali
- Nivelul de comunicare
CE TIN DE PROCES
- Surse de comunicare ineficiente
- Polaritatea reperelor comunicationale
- Variabile comunicationale
- Intersectia planurilor comunicationale
Din multitudinea de abordari privind barierele comunicationale ne oprim in studiul nostru la mesaj (pentru ca el este elementul central al comunicarii. Receptorul poate sa amplifice mesajul sau poate sa-l interpreteze gresit,[1] operatiunile care genereaza aceste stari se numesc autoselectie si autoreceptie. Barierele care se desprind direct din aceasta perspectiva include urmatoarele elemente:
fonduri experientiale (background), divergente ale participantilor;
diferente educationale;
diferente de interes privitoare la mesaj;
diferente privind nivelul de inteligenta;
lipsa respectului reciproc;
diferente de varsta, sex, rasa sau clasa sociala;
diferente de stapanirea limbajului;
lipsa abilitatilor de comunicare la emitator;
lipsa abilitatilor de ascultare;
inchidere in ce priveste fondul informational.
Referindu-se la totalitatea barierelor ce apar in comunicare Torrington[2] si Hall ne-au oferit o imagine concretizata in cinci astfel de bariere, concretizate in urmatoarea tipologie:
1. Bariere in trimiterea mesajului apar la nivelul emitatorului, ele se concretizeaza in trimiterea unor mesaje neconstientizate ca atare, existand informatii inadecvate in continutul mesajului si in prejudecati in ce priveste mesajul sau in ce-l priveste pe receptor.
2. Bariere la nivelul receptarii apartin in egala masura celui care primeste mesajul si mediului: aici intalnim nevoi, atitudini, anxietati, credinte, valori, atitudini, opinii, prejudecati, nivel de atentie, stimuli existenti in mediu.
3. Bariere de intelegere se situeaza la nivelul emitatorului (semantica, abilitati de comunicare, durata comunicarii, canalul acesteia) iar la nivelul receptorului cuprinde (probleme semantice, concentrare, abilitati de ascultare, cunostinte despre mesaj, prejudecati, receptivitatea la idei noi).
4. Barierele acceptarii sunt singurele care se considera ca actioneaza la nivelul tuturor indicatorilor implicati (emitator, receptor si mediu); astfel la nivelul emitatorului acestea sunt diferite de caracteristicile personale, comportamentele disonante, atitudini si opinii, credinte si valori; la nivelul receptorului sunt atitudinile, opiniile si prejudecatile, credintele si valorile, receptivitatea, caracteristicile personale. La nivelul mediului avem conflictul interpersonal, ciocnirile emotionale, diferentele de status, referentialul grupului, experientele anterioare si interactiunile similare.
5. Barierele actiunilor se constituie, de asemenea, atat la nivelul emitatorului (unde regasim memoria si nivelul acceptarii) cat si la nivelul receptorului (memoria si atentia, nivelul de acceptare, flexibilitatea pentru schimbarea atitudinilor, comportamentului, caracteristicilor personale).
Sfera de influenta a determinantelor actionale se repeta, sunt schimbate doar punctele de vedere; de aceea este importanta viziunea dinamica, interactionista asupra comunicarii. In acest sens Steers[3] oferea spre reflectie pentru probleme principale care au incidenta asupra barierelor ce apar in procesul comunicarii:
1. Problema increderii sau a lipsei de incredere, in acest caz mesajul este comunicat mult mai usor si mai liber, iar receptorul este deschis emitatorului
2. Problema dezvoltarii interdependentei personale, reprezinta scopurile comune si acordurile in ce priveste intelesul realizarii acestora. Atunci cand persoanele urmaresc scopuri si valori diferite, devine importanta crearea intelegerii reciproce cu privire la trebuinte si cerinte.
3. Problema distribuirii corecte si echitabile a recompenselor pentru ca persoanele sa fie motivate sa contribuie moral la indeplinirea obiectivelor respectivului grup.
4. Problema intelegerii si acordului tuturor membrilor privitor la structura grupului (definita de: tipul activitatii, modul de actiune a autoritatii, tipul de grup, tipul interrelationarilor si statusul acestora).
Totusi pentru a asigura eficienta comunicationala prin depasirea barierelor comunicationale trebuie sa tinem cont de cateva caracteristici:
eficienta comunicarii poate creste atunci cand mediul comunicational este propice.
un al doilea indicator este acela prin care, armonizarea scopurilor si obiectivelor activitatii pe care ne-o propunem la structura comunicationala.
activitatile de perfectionare a deprinderilor de comunicare la nivelul emitatorului sau receptorului, reprezinta un alt factor cu sfera evidenta de actiune.
Ca si concluzie, conceptul de bariera in comunicare poate fi gandit intr-un echilibru dinamic in relatie cu eficienta comunicarii. Astfel, aproape toate barierele inregistreaza in interiorul lor germenele eficientei.
Barierele comunicationale pot fi regasite la nivelul tuturor componentelor actului de comunicare, precum si la nivelul procesului ca atare. Punctul nostru de vedere a cautat sa surprinda liniile de forta ale comunicarii prin modalitatile in care aceasta se poate situa pe o linie continua ce cuprinde si barierele comunicationale. In acest sens am inventariat unele componente ale sistemului de comunicare, a relatiilor dintre acestea, a efectelor si a tendintelor de evolutie, precum si a cadrelor de restrictionare a demersurilor in directia unei comunicari eficiente, elemente care sa se constituie intr-o dimensiune instrumentala in analiza noastra
[1] Vezi, Wilcox, D.; Ault, P.; Agee, W., Public Relations - Strategies and Tactics, Harper&Row Publishers, New York, 1989, p. 79-91
[2] Torrington, J.; Hall, L.; Personal Management. A New Approach, Prentice-Hall, New York, 1991
[3] Steers, R. Introduction to Organizational Behavior, Scott, foresman Publishing House, Glenview, 1998, p. (395-399)