|
|
|
PSIHOLOGIE SI DIPLOMATIE: PERSPECTIVE ACTUALE
De regula, psihologii s-au enumerat printre umanitaristii, atat ca formatie stiintifica dar si eforturi pe linia unor 'castiguri' in plan psihocomportamental.
In mod direct, mai rar, dar de cele mai multe ori in maniera indirecta practicienii-psihologi au gasit solutii si au rezolvat dificile probleme concrete - de cele mai diferite tipuri. Cei care si-au dublat permanent abilitatile datorita 'castigurilor' stiintelor de granita s-au impus in domenii dintre cele mai delicate - de la neuropsihologie pana la diplomatie.
In istoria diplomatiei ca practica, activitate, ca arta ori ca stiinta, nu sunt mentionate in mod expres nume de mari psihologi ori sociologi care sa fi influentat sau sa fi contribuit efectiv la statuarea unei decizii la nivel de stat, natiune, la nivel international. Cu toate acestea, acei lideri care au dispus de cunostinte solide de psihologie politica, de psihologie sociala, ori de psihologia comunicarii au fost feriti de grave greseli, de erori cu implicatii nefaste asupra umanitatii. Perceperea si intelegerea unui minimum de cunostinte - informatii de psihologie la nivelul diplomatiei pare in prezent un fenomen implicat in formarea celor din domeniu, dar nu trebuie uitat ca doar comprehensibilitatea psihosociala nu este suficienta. Negociatorii, diplomatii se preselecteaza si selecteaza datorita unui set de deprinderi, de atitudini, de motivatia intrinseca raportata la acest domeniu - si se formeaza cu multe eforturi personale de filtrare in conduita, in gandire, in decizii, in acte voluntare etc.
Negocierile si diplomatia au evoluat de la simple rezolvari practice de probleme avand drept beneficiari eroi anonimi care se pierd in negura timpurilor pana la sofisticate incadrari epistemiologice in prezent.
Observarea comuna care se impune este ca negocierea inrudita cu diplomatia (teoretic si practic) au deprins si au impus oamenilor 'exercitiul rabdarii', 'tactica de a invinge cu armele adversarului', cu 'balanta puterii', cu 'influente voalate' etc. Ambele (diplomatia si negocierea) de fapt presupun tactici si strategii care pot influenta nu doar domeniul politic international ci prin politica externa (cu negocieri ample de baza) pot modifica in timp chiar soarta umanitatii.
In secolul 20, in jurul anului 1956 diplomatul suedez Dag Hammarskjold introducea intr-un dictionar politic termenul de 'diplomatie preventiva', gandind probabil (dupa sfarsitul celui de al doilea razboi mondial) ca ar fi cazul ca statele, ca natiunile, omenirea sa previna conflictele si nu sa astepte aparitia unor neintelegeri chiar minore pentru a declansa razboaie. Poate ca in perioada 'Razboiului Rece', poate ca si in prezent cand unele transformari sociopolitice pot influenta decizii si tratative pasnice, psihologii si sociologii pot sa schimbe si sa influenteze (in bine?) conduite, atitudini individuale, decizii etc.
Conceptul de 'diplomatie preventiva' s-ar putea spune ca pentru mult timp si pentru multe persoane a ramas un simplu termen intr-un dictionar. Aceasta intrucat multe conflicte s-au agravat, nu au fost escaladate multe agresiuni intre state, intre natiuni, iar 'balanta puterii' intre marile superputeri nu a insemnat un echilibru securizant de forte din moment ce razboaie precum cel din Suez, Liban, Vietnam, Nigeria, Afganistan, Iran nu au fost in nici un plan castigate pentru omenire, ori pentru politica secolului nostru.
Cooperarea si conflictele nu sunt studiate doar in cazul diplomatiei ori a psihologiei politice, ele sunt notiuni de baza in orice sistem psihologic.
De aceea, apare cu mult mai curios in prezent faptul ca situatiile anormale din politica, neavand de cele mai multe ori explicatii 'la vedere', nu beneficiaza de studii si de aportul psihosocial al expertilor in domeniu, ele degenereaza in razboaie denumite 'noi conflicte' precum cel din Balcani din fosta Iugoslavie, ori cel din zona Marilor Lacuri din Africa.
Chiar daca epoca 'razboiul rece' s-a sfarsit si marile puteri percep prezentul ca o destindere, ca o relaxare necesara mutuala, asistam unor forme noi si sofisticate de percepere a democratiei, a sistemelor si normelor de raportare intre state. In acelasi sens, se descriu influente pana la degenerarea in razboaie a conflictelor datorate intelegerii nenuantate a religiilor, a culturilor care creeaza identitati interne de tip transcultural (ex. Nigeria).
De aceea, au si aparut 'soli' ai diverselor state si natiuni care sub drapelul 'ajutoarelor umanitariste' nu pot stinge nemultumirile nationale (interne), in aria respectiva iscandu-se de multe ori noi conflicte, de data aceasta internationale, iesind la iveala violente difuze, dar perceptibile, de multe ori firesti pentru anumite contexte psiho-socio-culturale si spirituale.
Chiar daca nu este meritul exclusiv si efectiv al psihologilor si sociologilor, specialistii incepand cu anii 1990 (cand Razboiul Rece a luat sfarsit) au aratat ca inmultirea formelor de democratie in state cu traditii si culturi diferite, ca si formele de economie de piata care pot genera global efecte pozitive pentru sistemul international. In acelasi timp mult discutata si disputata globalizare pare sa fi contribuit mai degraba la mobilizarea in alt plan in macro religioasa (de exemplu a musulmanilor) si la accentuarea exagerata a unor identitati spirituale si culturale decat sa fi determinat apropieri intre ele.
Incercarile de dezvoltare recenta intr-un sistem cosmopolit a unor state de tip 'post-national' la nivel mondial s-au dovedit a fi grave greseli pentru cei care si-au 'acordat' acest privilegiu al initiativelor.
Faimoasa viziune privind 'the global village' a lui McLuhan pare a fi contrazisa de dezvoltarea unor puternice zone (locale) religioase si cu identitate etnica in multe regiuni de pe glob. (apud Jan Eliansson, 2000).
Acestea desi par fenomene de strict interes politic au la baza intelegerea sau eludarea unor axiome psihologice, de aceea isi gasesc rostul in prezentul material.
Sunt glasuri de politicieni care vorbesc in prezent despre 'razboiul total' ('total war') pe care il descriu drept rezultanta prevalentei factorului etnic in strategiile interne care ar contribui (fara indoiala) la aparitia acestui fenomen inspaimantator care ar dori - ca o expresie extrema - 'purificarea etnica'. Pentru acest 'total ware' s-ar gasi si ingredientele necesare: populatii civile amestecate, aparitia unor actori de tip militarist din non-state, arii de mari conflicte ca si diversificarea si inmultirea tuturor tipurilor de arme in mai toate regiunile de pe glob. Din 1990 in astfel de conflicte interne pe planeta au avut de suferit mai mult de 10 milioane de persoane civile.
Cu atari schimbari de optica politica si diplomatica din securitatea internationala metodele traditionale care incearca sa estompeze crizele sunt sfidate, vorbindu-se chiar de 'crisis management'. Psihologii ar trebui sa se faca mai bine si clar auziti in legatura cu prevenirea conflictelor care devine o problema practica si nu doar un 'puzzle' de rezolvat la scoala.
Componenta a securitatii generale, securitatea mediului nemaifiind strict problema politicienilor si a superputerilor lumii preocupa din ce in ce mai multi si mai diversi specialisti. De aceea, s-au si propus si statuat o serie de concepte si de metode relevante in acest sens. In glasul milioanelor de victime si al posibilelor distrugeri totale a societatilor umane in conflicte interne se disting posibile cai de urmat pentru a nu se ajunge la un dezastru general. Acestea ar putea fi:
· valorificarea si imbunatatirea timpurie a avertismentelor si actiunilor de preintampinare a acestora;
· dobandirea si perfectionarea unor deprinderi de mediere in conflicte pentru instaurarea pacii oriunde pe glob;
· facilitarea reconcilierilor dupa conflicte si negocieri.
Toate acestea nu sunt doar 'arme' si metode strategice ale diplomatiei; ele pot fi si sunt cunoscute de psihologi care le pot expune cu succes in conditiile actuale de permanente si dinamice schimbari sociale-economice mondiale.
Vor exista conflicte intre state si pe viitor, cu siguranta. In consonanta cu schimbarile din mediul international, ne vom axa pe 'noile' conflicte interne. Voi expune cateva opinii asupra prioritatilor care trebuie avute in vedere pentru imbunatatirea colaborarii dintre diplomatie si psihologie in scopul prevenirii conflictelor.
Pentru a controla violenta trebuie actionat din timp
Orice conducator si adeptii sai are intotdeauna posibilitatea de a alege inainte de a recurge la violenta. Daca se fac presiuni din exterior la locul si la timpul potrivit, se poate obtine un rezultat pozitiv, chiar decisiv in oprirea escaladarii conflictului.
Exista diverse ocazii pentru a intreprinde o actiune preventiva de-a lungul desfasurarii unui conflict. Succesele actiunilor preventive sunt adesea greu de dovedit, ceea ce ridica obstacole in calea vinderii acestei idei. Totusi, se pot aminti cateva cazuri din ultimii ani: eforturile intense de instaurare a pacii in America Centrala care au culminat la inceputul anilor '90, tranzitia politica din Namibia, si, recent, reglementarea pe cale pasnica a drepturilor rusilor care traiesc in Statele Baltice.
Odata conflictul izbucnit, escaladarea violentei este factorul cel mai dificil de controlat. Apar temeri pentru securitate, cursele inarmarilor cresc in intensitate si se inmultesc atacurile asupra civililor. In acest moment, exista putine sanse de compromis si reconciliere, datorita perceperii adversarului ca pe un demon.
Razboiul civil nu inseamna numai suferinta umana, deoarece atunci cand conflictul isi mai pierde din intensitate sau i se pune capat, actiunile de ajutorare si reabilitare fizica se fac cel mai adesea cu un cost enorm de resurse.
De aceea preventia violentei este imperios necesara, ceea ce a dus la cautarea unor sisteme care sa identifice semnalele ce apar inaintea declansarii violentei, asa cum se procedeaza in caz de foamete, inundatii si cutremure. Chiar daca aceste semnale sunt ambigue, ele dau factorilor de decizie posibilitatea de a evita o criza iminenta, de a-i schimba directia si de a o atenua. Guvernele pot apela la organismele ONU si cele regionale pentru consultari, iar conducatorii din cele doua tabere conflictuale pot fi identificati si contactati.
Putine conflicte izbucnesc din senin. Dovezi ale violentei iminente se aduna precum norii de furtuna. Stim acum ca genocidul in Ruanda din 1994 poate fi considerat orice altceva, numai neprevazut nu. Agentiile ONU si cele non-guvernamentale au tot trimis rapoarte care semnalau starea de tensiune in crestere si discursurile extremiste. In aceasta privinta este important sa existe un proces de invatare. Rapoartele ONU si cele intocmite de diferite comisii care au abordat rolul ONU si al altor actori externi in catastrofa din Ruanda precum si in masacrul din Srebrenita, din fosta Iugoslavie dintr-o perspectiva critica trebuie sa constituie importante puncte de referinta pentru viitor.
Exista o dilema fundamentala legata de raspunsul la semnalele de violenta iminenta pe care trebuie sa le intelegem mai bine. De ce dovezile unui conflict pe cale sa izbucneasca si ale unei catastrofe umane iminente sunt adesea respinse? De ce nu suntem oare pregatiti sa vedem ceea ce ne sare in ochi inainte ca orice actiune umanitara sa se transforme intr-o operatiune militara de mare amploare? Cu alte cuvinte, cum pot fi ajutati politicienii sa ia decizii mai rationale, avand in vedere ca aceste decizii sunt cele mai dificile si trebuie de regula luate in momente de stress maxim? Merita sa studiem dinamica perceptiei in aceasta privinta pentru ca, de exemplu, semnele de criza adeseori sunt estompate de alte evenimente mai spectaculoase pe plan mondial.
Descoperirile si experienta acumulata in domeniul psihologiei ar putea juca un rol mult mai important si concret in constientizarea sporita a mecanismelor relevante. Psihologii ar putea avea o contributie deosebita in corelarea semnalelor de criza si actiunea preventiva.
Desi Carta ONU se bazeaza pe experienta conflictelor interstatale din Al Doilea Razboi Mondial, nu face nici o diferenta intre diferitele amenintari la pace si securitate. Prin urmare, aceasta Carta a dovedit o aplicabilitate surprinzator de larga la conflicte interne. Dag Hammarskjold chiar spunea candva ca ONU reprezinta 'o organizatie vie, capabila sa-si adapteze obiceiurile constitutionale in functie de diverse nevoi'.
Articolul 33 din Carta ONU reprezinta o colectie de solutii de pace si un catalog de masuri care pot fi luate. Negociere, investigatie, mediere, conciliere, arbitraj, reglementare pe cale juridica si apelul la agentii regionale, toate acestea constituie masuri care pot fi aplicate cu acelasi succes in cazul conflictelor interne. Din varii motive, incluzand respectul politic fata de statele membre si lipsa de mijloace, ONU s-a dovedit pana in prezent incapabil sa-si indeplineasca sarcina de mediator al rezolvarii conflictelor pe cale pasnica.
Astfel, toleranta internationala fata de suferinta pe scara larga a civililor tinde sa se diminueze pe zi ce trece. Solidaritatea nu se opreste in mod automat la granita, ci se extinde si asupra celor care au nevoie de ea.
Importanta normelor
Data fiind cruzimea razboaielor civile, la fel ca si rolul factorului etnic in izbucnirea conflictelor, eforturile de aparare a drepturilor omului au capatat o importanta tot mai mare. Inca de la inceput, ONU a adoptat principiul ca aceasta protectie trebuie sa se realizeze prin respectarea sistemelor universale de norme.
In lumina marii complexitati a conflictelor interne din ziua de azi, adaptarea unor masuri speciale pentru protectia minoritatilor in timpul desfasurarii conflictelor si acorduri de pace este pe deplin justificata.
Medierea si problema conducerii defectuoase
Atunci cand scapa 'spiridusul din sticla' si violenta pe scara larga incepe sa se manifeste, partile conflictuale sunt fortate sa apuce pe calea negocierii.
In acest punct apar iarasi limitari si dileme. Caracteristicile razboaielor civile le fac mai dificil de rezolvat decat razboaiele intre state. In primul rand, unii dintre actorii implicati in razboaie locale ar putea sa obtina un profit de pe urma razboiului si atunci sunt interesati in continuarea acestuia. Exemple in acest sens putem gasi in Europa si in Africa.
In al doilea rand, este foarte probabil ca partile angajate intr-un conflict nu vor renunta la scopurile lor incompatibile. In aceste conditii, conducerea defectuoasa - numita de unii 'patologica' tinand seama de anumite exemple contemporane binecunoscute, este un factor care ingreuneaza serios ajungerea la un compromis. Aceasta conducere a ridicat imprevizibilitatea si suferinta la nivele coplesitoare uneori.
Acordurile de pace trebuie respectate
Exista numeroase obstacole in pastrarea caii pasnice dupa negocierea unui acord. Discursurile in favoarea razboiului si ideile ca dusmanul vrea sa puna stapanire pe tara, pot continua sa existe. Distanta dintre frica si un dram de incredere pare sa fie extrem de mare. 'Noi' si 'ei' se afla uneori la distante astronomice.
Democratia este adeseori considerata un mediu favorabil si un instrument in aplanarea conflictelor. Totusi, tranzitia politica si economica reprezinta pietre de incercare in calea stabilitatii. Exista numeroase exemple din diferite parti ale lumii, care demonstreaza ca in stadiile incipiente ale democratizarii, considerentele etnice si religioase sunt cele care au dus la aparitia loialitatii si mobilizarii politice. Un exemplu tipic ar fi fosta Iugoslavie. Atunci cand se organizeaza alegeri, dupa incheierea unui acord politic, partidele trebuie sa fie convinse ca invingatorul in alegeri nu se va folosi de victorie pentru a acapara totul.
Conflictele interne mocnesc ani de zile, iar societatile deja devastate de razboi sunt adesea susceptibile la violenta. Daca nu se actioneaza asupra principalelor cauze ale razboiului, violenta va izbucni iar si iar. De asemenea, daca nu se procedeaza la dezarmare pe baza unui acord de pace, armamentul va fi continua sa fie tinut la indemana in caz de noi conflicte.
In perioada de dupa cel de-al doilea razboi mondial s-au incheiat o serie de acorduri de pace. Unele dintre ele ar fi putut foarte bine sa fie scrise in nisip. UNITA din Angola a pornit iar razboiul dupa alegerile din 1992, iar Khmerii Rosii au incalcat Acordurile de Pace de la Paris dupa ce initial le semnasera in 1992. De asemenea, regimul Habyarimana, inainte de genocidul din Ruanda, a refuzat sa implementeze prevederile Acordurilor Arusha.
In lumina acestor experiente, psihologii pot fi de mare ajutor in ajunge la o mai buna intelegere a modului in care sistemul de recompense si pedepse actioneaza in cazul implementarii tratatelor de pace.
Reconcilierea reprezinta un scop pe termen lung
Durata mare in timp a conflictelor este un motiv suficient pentru a insista in gasirea unor strategii de reconciliere.
Concluzii: pentru o cultura a preventiei
A lasa armele din maini, a da la o parte diferentele si a reconstrui sisteme politice si economice nu este lucru usor. Prevenirea conflictelor este pe atat de dificila pe cat este de necesara.
S-a sugerat ca in multe privinte, cum ar fi valul de nationalism si importanta problemelor minoritatilor, situatia actuala este similara cu cea de dupa Primul Razboi Mondial. Ni se aminteste ca un conflict este un fenomen uman fundamental, lucru estompat de catre caracterul abstract de teorie a jocului al Razboiului Rece.
Astazi pacea si securitatea nu mai sunt doar chestiuni reglementate exclusiv intre state ci au devenit o parte a unui context social. Conflictele interne sunt adesea cauzate de nevoi, valori si aspiratii. Identitatea individului si a grupului intra in scena, iar miza o constituie consecintele frustrarilor economice si sociale.
Sfarsitul Razboiului Rece si natura conflictelor interne au facut ca relatia dintre diplomatie si psihologie sa fie mai comprehensiva si revelanta. Psihologia si alte stiinte sociale sunt necesare nu numai pentru a rafina metode si practici ci si pentru a descrie si conceptualiza noul mediu de securitate.
Limbajul este principalul instrument de lucru al diplomatului si poate fi folosit pentru a da asigurari, a convinge sau a constrange. Cuvintele pot fi puternice, ambigui sau pline de violenta. Nu degeaba zice o vorba inteleapta: 'Fara limbaj nu e exista nici poezie, nici razboi'. Intr-un context de mediere multi-cultural, valoarea limbajului nu poate fi considerata ca de la sine inteleasa. Psihologia poate avea o contributie majora in a lamuri modul diferit de interpretare a unei situatii de criza in cadrul unei culturi sau a alteia.
Pe scurt, din perspectiva diplomatiei, am dori sa sugeram patru domenii prioritare pentru a avansa granitele cunoasterii in arii de interes reciproc pentru psihologie si diplomatie.
In primul rand, datorita naturii greu de manipulat a conflictelor si posibilitatii izbucnirii violentei la scara larga, este nevoie urgenta de gasirea unor metode de prevenire a ei. Abilitatea noastra de a preveni conflicte violente in viitor tine, nu in mica masura, de imbunatatirile pe care trebuie sa le facem in corelarea semnelor de violenta iminenta cu actiunea intreprinsa din timp. Trebuie sa stim mai multe despre factorii psihologici, si nu numai, care-i constrang deciziile si opiniile publice pentru a fi capabil sa raspunda cat mai pozitiv la semnale de violenta iminenta.
In al doilea rand, democratia, drepturile omului si pluralismul sunt bazele universale pentru o dezvoltare pasnica a societatii noastre. Totusi, aceste valori sunt contestate in multe parti ale lumii. Psihologia a jucat un rol hotarator in cunoasterea fenomenelor care pot duce la conflicte violente. Am dori sa sugeram ca ar trebui sa se puna accent si pe nevoia de a ne extinde intelegerea din perspectiva inversa, cum ar fi conditiile propice rezolvarii conflictului si obtinerii unei dezvoltari sustinute a pacii si democratiei.
In al treilea rand, in timp ce diplomatia prin traditie s-a preocupat in special de granitele geografice, conflictele din ziua de azi ne obliga sa tinem seama de 'granitele interioare' ale oamenilor. Intr-o lume din ce in ce mai diversa, trebuie sa construim o cale a pacii care sa puna de acord co-existenta etniilor cu un sentiment fundamental de protectie fizica. Conducatorii slabi s-au dovedit foarte abili in a exploata, crea si intretine o atmosfera de nesiguranta. Una dintre cele mai mari provocari ale secolului XXI va fi, fara indoiala, acceptarea si absorbirea diversitatii culturale si religioase in si intre societatile noastre.
In al patrulea rand, implicarea internationala in preventie necesita un grad inalt de actiune trans-culturala si abilitati. Masura in care intelegem modurile si conditiile de negociere in diverse contexte culturale trebuie dezvoltata, astfel incat sa fie identificate cai de a incuraja partile sa respecte acordurile.
Prevenirea conflictelor este in mod clar in interesul nostru, dar trebuie intarit grupul suporterilor sai. Ideile comune - 'mituri pozitive si edificatoare' sunt benefice si pot fi chiar necesare in toate comunitatile umane ca baza pentru consens si supravietuire. Contribuind la construirea unei imagini pozitive a ONU, singurul forum universal abilitat sa aiba grija de viitorul nostru comun am reusi sa intarim structurile de cooperare si sustinere a pacii in intreaga lume.
A venit vremea sa mergem inainte si sa recurgem la o abordare mai sistematica pentru a preintampina frica de raspandirea violentei si de a reduce frica in toate regiunile globului. Trebuie sa cream o 'cultura a preventiei'. Savanti, politicieni si diplomati, precum si cei din mass-media si afaceri, sunt suporteri naturali ai unei asemenea culturi.
