Politicile si functionarea Uniunii Europene

Politicile si functionarea Uniunii Europene

Uniunea Europeana vegheaza la consecintele diferitelor politici, si actiuni prevazute in ultima parte a Proiectului de tratat de instituire a unei Constitutii pentru Europa tinand cont de ansamblul obiectivelor Uniunii si in conformitate cu principiul de atribuire a competentelor. Pentru toate actiunle prevazute in aceasta parte, Uniunea cauta sa elimine inegalitatile si sa promoveze egalitatea intre barbati si femei. In definirea si punerea in aplicarea a politicii si actiunilor, Uniunea Europeana cauta sa combata orice discriminare pe motive de sex, rasa sau origine etnica, religie sau convingeri, handicap, varsta sau orientare sexuala. Cerintele de protectie a mediului trebuie integrate in definitie si punerea in aplicare a acestor politici si actiuni ale Uniunii, in special in vederea promovarii dezvoltarii durabile, de asemenea sunt luate in considerare si cerintele protectiei consumatorilor.

Avand in vedere importanta pe care o au serviciile de interes economic general, carora toata lumea le atribuie valoare, precum si rolul acestora in promovarea coeziunii sociale si teritoriale, Uniunea si statele sale membre, fiecare in limitele competentelor pe care le are in acest sens si in limitele domeniului de aplicare a viitoarei Constitutii, vegheaza ca aceste servicii sa functioneze pe baza principiului si in conditii, in special economice si financiare, care sa permita realizarea misiunii lor, legea europeana definind aceste principii si conditii.

Legile sau legile-cadru europene pot reglementa interzicerea discriminarilor pe motiv de nationalitate si fara sa aduca atingere altor dispozitii ale proiectului Constitutiei si in limitele competentelor conferite de aceasta Uniune, o lege sau o lege-cadru europeana a Consiliului de Ministri poate stabili masuri necesare pentru combaterea oricarei discriminari pe motive de sex, rasa, origine etnica, religie sau convingeri, handicap, varsta sau orientare sexuala, Consiliul de Ministri trebuind sa hotarasca in unanimitate, dar numai dupa aprobarea Parlamentului European.

Daca o actiune a Uniunii Europene se dovedeste necesara pentru a inlesni exercitarea dreptului de libera circulatie si libera sedere pentru cetatenii Uniunii, si daca nu s-au prevazut prin tratatul viitoarei Constitutii competentele in acest sens, legea sau legea-cadru europeana poate stabili masurile care se impun in acest scop.

In acelasi scop si daca in proiectul de intituire a viitoarei Constitutii nu sunt prevazute competentele in acest domeniu masurile privind pasapoartele, cartile de identitate, permisele de sedere sau orice document de acest gen, precum si masurile de securitate sociala sau protectie sociala se pot stabili printr-o lege sau lege-cadru europeana a Consiliului de Ministri, acesta hotarand in unanimitate, dupa consultarea Parlamentului European[1].

Tot printr-o lege sau o lege-cadru europeana a Consiliului de Ministri se pot stabili modalitatile de exercitare a drepturilor oricarui cetatean al Uniunii de a alege sau de a fi ales in cadrul alegerilor locale sau in Parlamentul European in statul membru in care acesta isi are resedinta, fara a fi resotisant al statului respectiv, la aceste modalitati puntandu-se prevedea dispozitii derogatorii atunci cand acestea sunt justificate de probleme specifice unui stat membru.

Statele membre adopta dispozitii necesare pentru a asigura protectia diplomatica si consulara a cetatenilor Uniunii Europene in tari terte, putandu-se insa stabili printr-o lege europeana a Consiliului de Ministri masurile necesare pentru a facilita aceasta protectie.

Uniunea Europeana adopta masurile destinate instituirii pietei interne, piata interna cuprinzand un spatiu fara frontiere interne, in care libera circulatie a marfurilor, a persoanelor, a serviciilor si-a capitalurilor este asigurata conform tratatului viitoarei Constitutii.

La formarea propunerilor in vederea realizarii obiectivelor pentru o piata interna, Comisia tine cont de amploarea efortului pe care va trebui sa-l suporte unele economii care prezinta diferente de dezvoltare pentru instituirea pietei interne si poate propune masurile corespunzatoare, iar daca aceste masuri iau forma unor derogari, acestea trebuie sa aiba caracter temporar si sa tulbure cat mai putin posibil functionarea pietei interne.

Statele membre se consulta in vederea adoptarii in comun a dispozitiilor necesare pentru a evita ca functionarea pietei interne sa fie afectata de dispozitiile pe care un stat membru poate fi obligat sa le adopte in caz de tulburari interne grave cu atingerea ordinii publice, in caz de razboi sau tensiune internationala grava care constituie o amenintare de razboi sau pentru a face fata angajamentelor contractate de acestea pentru mentinerea pacii si securitatii internationale[2].

Lucratorii au dreptul de a circula in mod liber in cadrul Uniunii Europene, orice discriminare pe motiv de nationalitate, intre lucratorii statelor membre, in ce priveste angajarea, remunerarea si celelalte conditii de munca fiind interzise. Sub rezerva limitelor justificate de motive de ordine, siguranta publica si sanatatea publica lucratorii au dreptul de a raspunde ofertelor efective de angajare, de a se deplasa liber in acest scop pe teritoriul statelor membre, de sedere intr-unul din statele membre pentru a exercita o activitate ocupationala in conformitate cu dispozitiile legale de reglementare si administrative care reglementeaza angajarea lucratorilor nationali, de a se stabili pe teritoriul unui stat membru dupa obtinerea unui loc de munca in acest stat in conditii care fac obiectul unor regulamente europene adoptate de catre Comisie, totusi aceste dispozitii nu se aplica angajatilor din administratia publica.

Legile sau legea-cadru europene stabilesc masurile necesare in vederea liberei circulatii a lucratorilor, acestea fiind adoptate dupa consultarea Comitetului Economic si Social, si se refera in special la: asigurarea unei colaborari stranse intre serviciile nationale de ocupare a fortei de munca, eliminarea producatorilor si practicilor administrative, precum si a termenelor de acces la locurile de munca disponibile, care rezulta fie din legislatia interna, fie din acorduri incheiate anterior intre statele membre si care, daca ar fi mentinute, ar impiedica libera circulatie a lucratorilor, eliminarea tuturor termenelor si a altor restrictii prevazute fie in legislatiile interne, fie in acorduri incheiate anterior intre statele membre care impun lucratorilor din celelalte state membre conditii diferite la libera alegere a unui loc de munca fata de conditiile impuse lucratorilor nationali, stabilirea unor mecanisme proprii in vederea corelarii cererii si ofertei de locuri de munca si a realizarii echilibrului intre cerere si oferta pe piata muncii in conditii care sa nu pericliteze nivelul de trai si de ocupare a fortei de munca in diferite regiuni si industrii. Tocmai de aceea statele membre incurajeaza schimbul de lucratori tineri in cadrul unor programe comune.

In domeniul securitatii sociale, legea sau legea-cadru europeana stabileste masurile necesare pentru instituirea liberei circulatii a lucratorilor, introducand in special un sistem prin care sa asigure lucratorilor emigranti salariati sau care desfasoara o activitate independenta si persoanelor aflate in intretinerea acestora cumulul tuturor perioadelor luate in considerare in diferitele legislatii nationale, in vederea obtinerii si precizarii dreptului la prestatii, precum si pentru calcularea acestora si plata prestatiilor catre personele care au resedinta pe teritoriul statelor membre.

De asemenea se interzic restrictiile impuse libertatii de stabilire a resortisantilor unui stat membru pe teritoriul altui stat membru, aceasta restrictie vizand si restrictiile la infiintarea de agentii, sucursale sau filiale.

Resortisantii unui stat membru au dreptul de acces pe teritoriul altui stat membru, la activitati independente si la exercitarea lor, precum si la constituirea si gestionarea intreprinderilor in conditii definite de legislatia statului membru respectiv de stabilire pentru resortisantii proprii.

Legile-cadru europene stabilesc masurile pentru obtinerea libertatii de stabilire in ceea ce priveste o activitate determinata, acestea fiind adoptate dupa consultarea Comitetului Economic si Social.

Parlamentul European, Consiliul de Ministri si Comisia, conform tratatului, exercita urmatoarele functii:abordarea, in general cu prioritate a activitatilor la care libertatea de stabilire isi aduce o contributie deosebit de utila in vederea dezvoltarilor productiei si a schimburilor; asigurarea unei colaborari stranse intre administratiile nationale competente pentru a cunoaste situatiile deosebite ale diferitelor activitati in cadrul Uniunii Europene; eliminarea acelor proceduri si practici administrative care decurg fie din legislatia interna, fie din acorduri incheiate anterior intre statele membre, si care , daca ar fi mentinute, ar impiedica libertatea de stabilire; asigurarea posibilitatii ca lucratorii salariati dintr-un stat membru angajati pe teritoriul altui stat membru sa poata ramane pe teritoriul acestuia pentru exercitarea unei activitati independente in cazul in care indeplinesc conditiile pe care ar trebui sa le indeplineasca daca ar veni in acest stat, in momentul in care intentioneaza sa initieze aceasta activitate; asigurarea posibilitatii de achizitionare si exploatare a proprietatilor funciare de pe teritoriul unui stat membru de catre un resortisant, in masura in care nu aduce atingere principiilor stabilite prin acest tratat; aplicarea eliminarii treptate a restrictiilor impuse libertatii de stabilire, in cadrul fiecarei ramuri de activitate avuta in vedere, in ceea ce priveste, conditiile de infiintare de agentii, sucursale sau filiale pe teritoriul unui stat membru si pe de alta parte, conditiile de admitere a personalului la sediul principal, in organele de conducere sau de supraveghere ale acestora; coordonarea, in masura in care este necesar si in vederea eliminarii, a garantiilor cerute in statele membre societatilor, pentru a proteja atat interesele asociatilor, cat si ale tertilor; asigurarea nedenaturarii conditiilor de stabilire de ajutoarele acordate de statele membre.

Legile-cadru europene faciliteaza accesul la activitatile independente si exercitarea acestora. Ele se refera la recunosterea reciproca a diplomelor, certificatelor si a altor titluri si la coordonarea dispozitiilor legale, de reglementare si administrative ale statelor membre cu privire la accesul la activitatile independente si la exercitarea acestora.

In ceea ce priveste profesiunile medicale, paramedicale si farmaceutice, eliminarea treptata a restrictiilor este conditionata de coordonarea conditiilor lor de exercitare in diferitele state membre.

Statele membre acorda resortisantilor celorlalte state membre acelasi tratament ca si resortisantilor proprii in ce priveste participarea financiara la capitalul societatilor, fara sa aduca atingere aplicarii altor dispozitii ale viitoarei Constitutii.

Restrictiile la libera prestare a serviciilor in cadrul Uniunii sunt interzise in ce priveste resortisantii statelor membre stabiliti in alt stat membru decat cel al destinatarului prestarii.

In sensul viitoarei Constitutii Europene, sunt considerate servicii prestarile furnizate in mod obisnuit in schimbul unei remuneratii in masura in care nu sunt reglementati de dispozitiile referitoare la libera circulatie a marfurilor, a capitalurilor si a persoanelor, serviciile cuprinzand in special activitati cu caracter industrial, activitati cu carcater comercial, activitati artizanale, si activitati prestate in cadrul profesiunilor liberale.

"Liberalizarea serviciilor bancare si de asigurari asociate miscarilor capitalurilor trebuie sa se realizeze concomitent cu liberalizarea circulatiei capitalurilor."(articolul III-31.2)

Masurile pentru realizarea liberalizarii unui serviciu determinat se stabilesc printr-o lege-cadru europeana, acestea fiind adoptate dupa consultarea Consiliului Economic si Social.

Statele membre se declara dispuse sa procedeze la liberalizarea serviciilor intr-o masura mai mare decat este obligatoriu daca situatia lor economica generala si situatia din sectorul in cauza le permite acest lucru.

Uniunea cuprinde o uniune vamala care reglementeaza toate schimburile de marfuri si care implica interzicerea, in relatiile dintre statele mebre, a taxelor

vamale la import si export si a oricaror taxe cu efect echivalent, precum si adoptarea unui tarif vamal comun in relatiile cu tari terte.

Intre statele membre sunt interzise taxele vamale la import si export si taxele cu efect echivalent, aceasta interdictie aplicandu-se, de asemenea, taxelor vamale cu caracter fiscal.

"Consiliul de Ministri, la propunerea Comisiei, adopta regulamente sau decizii europene care stabilesc taxele vamale din Tariful Vamal Comun."

In exercitarea misiunilor ce-i sunt incredintate Comisia se orienteaza dupa: necesitatea de a promova schimburi comerciale intre statele membre si tarile terte, evolutia conditiilor concurentei in cadrul Uniunii, in masura in care aceasta evolutie are ca efect imbunatatirea capacitatii competitive a intreprinderilor, necesitatile de aprovizionare a Uniunii cu materii prime si produse semifinite, veghind in acest timp ca intre statele membre conditiile concurentei in ceea ce priveste produsele finite sa nu fie denaturate si necesitatea de a evita perturbari grave, in viata economica a statelor membre si de a asigura o dezvoltare rationala a productiei si o expansiune a consumului in cadrul Uniunii.

In limitele domeniului de aplicare a viitoarei Constitutii legile si legile-cadru europene stabilesc masuri pentru consolidarea cooperarii vamale intre statele membre si intre acestea si Comisie[3].

"Intre statele membre sunt interzise restrictiile cantitative, atat la import cat si la export precum si orice masura cu efect echivalent."(articolul III-42)

Totusi acest articol nu implica interdictiile sau restrictiile la import, export sau tranzit justificate pe motiv de moralitate publica, ordine publica, siguranta publica, protectia sanatatii si a vietii persoanei sau a animalelor, conservarea plantelor, de protejare a unor tezaure nationale cu valoare artistica, istorica sau arheologica, sau de protejare a propietatii industriale si comerciale.

Statele membre isi adopta monopolurile nationale care prezinta caracter comercial, astfel incat sa se asigure, in conditii de aprovizonare si desfacere, excluderea oricarei discriminari intre resortisantii statelor membre.

De asemenea sunt interzise restrictiile atat in ceea ce priveste miscarile de capital, cat si platile intre statele membre si intre statele membre si tari terte, daca aceasta nu aduce atingere aplicarii pentru tarile terte a restrictiilor in vigoare la 31 decembrie 1993 in temeiul legislatiei nationale sau al legislatiei Uniunii Europene, adoptate cu privire la miscarile de capital catre sau provenind din tarile terte, atunci cand aceastea implica investitii directe, inclusiv investitiile imobiliare, stabilire, prestari de servicii financiare sau admiterea de valori mobiliare pe pietele de capital.

Parlamentul European si Consiliul de Ministri depun eforturi in vederea realizarii obiectivului liberei circulatii a capitalurilor intre statele membre si tarile terte, in cea mai mare masura posibila si fara sa aduca atingere altor dispozitii ale viitoarei Constitutii Europene.

Numai o lege sau lege-cadru europeana a Consiliului de Ministri poate stabili masuri care sa constituie un regres in dreptul Uniunii in ce priveste liberalizarea miscarilor de capital catre sau provenind din tari terte, Consiliul hotarand in unanimitate, dupa consultarea Parlamentului European.

Daca acestea nu aduc atingere dreptului statelor membre de a aplica dispozitiile pertinente din legislatiile lor fiscale care stabilescc o distinctie intre contribuabilii care nu se gasesc in aceeasi situatie cu privire la resedinta sau locul unde au capital investit si de a adopta toate masurile necesare pentru a impiedica incalcarea dispozitiilor legale si de reglementare, in special in domeniul fiscal sau al controlului prudential al institutiilor financiare, de a stabili proceduri de declarare a miscarilor de capital pentru informari administrative sau statistice ori de a lua masuri justificate pe motive de ordine publica sau siguranta publica.

Atunci cand, in circumstante exceptionale, miscarile de capital provenind sau destinate tarilor terte produc sau ameninta sa produca dificultati grave in functionarea uniunii economice si monetare, Consiliul de Mijnistri, la propunerea Comisiei, poate adopta regulamente sau decizii europene de introducere a masurilor de protectie in ceea ce priveste tarile terte pentru o perioada de pana la sase luni daca astfel de masuri sunt strict necesare, Consiliul hotarand dupa consultarea Bancii Centrale Europene[4].

Legile europene pot defini, atunci cand este necesar pentru realizarea obiectivelor enuntate, in special in ceea ce priveste prevenirea si combaterea criminalitatii organizate, a terorismului si a traficului de persoane, un cadru de masuri cu privire la miscarile de capital si la plati, cum ar fi inghetarea fondurilor, a actiunilor financiare sau a beneficiilor economice care apartin sau sunt detinute de persoane fizice si juridice, de grupuri sau entitati nestatale[5].

Sunt incompatibile cu piata interna si interzise orice acorduri intre intreprinderi, orice decizii de asociere a intreprinderilor si orice practici concertrate care pot prejudicia comertul dinte statele membre si care au ca obiect sau efect impiedicarea, restrangerea sau denaturarea concurentei in cadrul pietei interne, in special care constau in: impunerea direct sau indirect a preturilor de cumparare sau de vanzare sau a altor conditii de comercializare inechitabile; limitarea sau controlarea productiei, desfacerii, dezvoltarii tehnice sau inventiilor, impartirea pietelor sau surselor de aprovizionare; aplicarea unor conditii inegale la prestatiile echivalente in raporturile cu partenerii comerciali, plasandu-i pe acestia in dezavantaj concurential; conditionarea incheierii contractelor de acceptare de catre parteneri a unor prestatii suplimentare care, prin natura lor sau conform uzantei comerciale, nu au legatura cu obiectul acestui contract^.

Acordurile sau deciziile interzise in temeiul acestui articol sunt nule de plin drept. Cu toate acestea, articolul poate fi declarat inaplicabil oricarui acord sau categorii de acorduri intre intreprinderi, oricarei decizii sau categorii de decizii de asociere de intreprinderi si oricarei practici concertate sau categorii de practici concertate menite sa contribuie la imbunatatirea productiei sau a distributiei produselor sau la promovarea progresului tehnic sau economiei, rezervand consumatorilor o parte echitabila din profitul rezultat care nu sunt indispensabile pentru atingerea acestui obiectiv si fara a da posibilitatea intreprinderilor de a elimina concurenta pentru o parte substantiala a produselor in cauza.

Este incompatibil cu piata intrena si interzis in masura in care ar putea afecta comertul intre statele membre, orice abuz de pozitie dominanta al uneia sau mai multor intreprinderi in cadrul pietei interne sau pe o parte substantiala a acesteia.

Pana la intrarea in vigoare a regulamentelor europene adoptate in proiectul Constitutiei Europene, autoritatile statelor membre hotarasc cu privire la admisibilitatea intelegerilor si la exploatarea abuziva a unei pozitii dominante pe piata interna.

Fara sa aduca atingere articolelor Constitutiei, Comisia vegheaza la aplicarea principiilor stabilite in aceasta. La cererea unui stat membru sau din oficiu, si in colaborare cu autoritatile competente ale statelor membre care ii acorda asistenta, Comisia cerceteaza presupusele cazuri de incalcare a principiilor mentionate mai sus. In cazul in care constata existenta unei infractiuni, Comisia propune mijloace adecvate pentru a-i pune capat.

In ceea ce priveste intreprinderile publice si intreprinderile carora le acorda drept special sau exclusiv statele membre nu emit si nu mentin nici o masura contrara dispozitiilor viitoarei Constitutii.

Intreprinderile insarcinate cu gestionarea serviciilor de interes economic general sau care prezinta caracter de monopol fiscal sunt supuse dispozitiilor viitoarei Constitutii, in special regulilor de concurenta, in masura in care aplicarea acestor reguli nu impiedica de drept sau de fapt, indeplinirea misiunii speciale care le-a fost incredintata, bineinteles in urma acestui articol dezvoltarea schimburilor comerciale nu trebuie sa fie afectata intr-o masura care sa contravina intereselor Uniunii[6].

Cu exceptia derogarilor prevazute prin viitoarea Constitutie, sunt incompatibile cu piata interna ajutoarele acordate de statele mebre sau prin intermediul resurselor de stat, sub oricare forma, care denatureaza sau ameninta, sa denatureze concurenta, prin favorizarea anumitor intreprinderi sau sectoare de protectie, in masura in care acestea afecteaza schimburile dintre statele membre.

In schimb sunt compatibile cu piata interna: ajutoarele cu caracter social acordate-consumatorilor individuali, cu conditia ca aceastea sa fie acordate fara discriminare determinata de originea produselor; ajutoare destinate remedierii pagubelor provocate de calamitati naturale sau alte evenimente extraordinare, ajutoare acordate economiei anumitor regiuni ale Republicii Federale Germania,

afectate de divizarea Germaniei, in masura in care acestea sunt necesare pentru compensarea dezavantajelor economice cauzate de aceasta divizare, ajutoare destinate sa favorizeze dezvoltarea economica a regiunilor in care nivelul de trai este anormal de scazut sau in care exista un grad de ocupare a fortei de munca extrem de scazut; ajutoare destinate sa promoveze realizarea unui proiect important de interes european comun sau sa remedieze perturbari grave ale economiei unui stat membru; ajutoare destinate sa favorizeze dezvoltarea anumitor activitati sau anumitor regiuni economice, daca acestea nu modifica conditiile schimburilor comerciale intr-o masura care contravine interesului comun; ajutoarele destinate sa promoveze cultura si sa conserve patrimoniul, daca aceasta nu modifica conditiile schimburilor comerciale si ale concurentei in Uniune, intr-o masura care contravine interesului comun[7].

Comisia, impreuna cu statele membre, verifica permanent regimul ajutoarelor existente in aceste state, propunand acestora masurile necesare cerute de dezvoltarea treptata sau de functionarea pietei interne.

Comisia este informata in timp util de statele membre, pentru a-si prezenta observatiile despre proiectele destinate sa instituie sau sa modifice ajutoarele, iar daca apreciaza ca un proiect nu e compatibil cu piata interna, Comisia initiaza fara intarziere procedura de suspendare sau modificare a ajutoarelor. Statul membru interesat nu poate aplica masurile preconizate inainte de pronuntarea unei decizii finale.

"Nici un stat membru nu aplica, direct sau indirect produselor altor state membre impozite interne de orice natura, mai mari decat cele care se aplica direct sau indirect produselor altor state membre impozite interne de natura sa protejeze indirect alte produse."(articolul III-59)

Produsele exportate de un stat membru pe teritoriul altui stat membru nu pot beneficia de nici o rambursare a impozitelor interne care sa depaseasca impozitele aplicate direct sau indirect.

In ceea ce priveste impozitul, altul decat cel pe cifre de faceri, accizele si celelalte impozite indirecte, mai pot fi operate scutiri sau rambursari la exportul catre celelalte state membre si nu pot fi instituite taxe de compensare la importurile care provin din statele membre, decat daca masurile preconizate au fost in prealabil aprobate, pentru o perioada limitata, print-o decizie europeana adoptata de Consiliul de Ministri la propunerea Comisiei.

O lege sau lege-cadru europeana a Consiliului de Ministri stabileste masurile de armonizare a legislatiilor referitoare la impozitul pe cifre de afaceri, accize si alte impozite indirecte. In masura in care aceasta armonizare este necesara pentru a sigura functionarea pietei interne si pentru a evita denaturarea concurentei, Consiliul de Ministri hotarand in unanimitate dupa consultarea Parlamentului European si a Comitetului Economic si Social. Atunci cand Consiliu de Ministri, hotarand in unanimitate la propunerea Comisiei, constata ca masurile se refera la cooperarea administrativa sau la combaterea fraudei fiscale si a evaziunii fiscale, acesta hotaraste cu majoritate calificata in momentul adoptarii unei legi sau legi-cadru europene care stabileste aceste masuri.

De asemnea o lege-cadru a Consiliului de Ministri satbileste masurile pentru apropierea dispozitiilor legale, de reglementare si administrative ale statelor membre, cu incidenta directa asupra instituirii sau functionarii pietei interne, Consiliul de Ministri hotarand in unanimitate, dupa consultarea Parlamentului European si a Comitetului Economic si Social.

In propunerile ce stabilesc masurile referitoare la apropierea dispozitiilor locale cu privire la sanatate, securitate, protectia mediului si protectia consumatorilor, comisia ia ca baza un nivel ridicat de protectie tinand seama in special, de orice noua evolutie bazata pe fapte stiintifice. In cadrul competentelor pe care le au in acest sens, Parlametul European si Consiliul de Ministri se straduiesc, de asemenea, sa atinga acest obiectiv.

Daca dupa adoptarea unei masuri de armonizare printr-o lege sau lege -cadru europeana sau un regulament european al Comisiei, un stat membru considera ca este necesara mentinerea unor dispozitii nationale justificate sau referitoare la protectia mediului sau a mediului de lucru, acesta le notifica Comisiei, indicand motivele pentru mentinerea lor.

In plus, daca, dupa adoptarea unei masuri de armonizare printr-o lege sau o lege-cadru europeana sau printr-un regulament european al Comisiei, un stat membru considera necesara introdu cerea de dispozitii nationale bazate pe noi dovezi stiintifice cu privire la protectia mediului sau a mediului de lucru, justificate de o problema specifica a acestui stat membru, care apare dupa adoptarea masurii de armonizare, acesta notifica Comisiei dispozitiile avute in vedere, precum si motivarea acesteia.

In termen de sase luni de la notificare, Comisia adopta o decizie europeana de aprobare sau respingere a dispozitiilor nationale in cauza, dupa ce a verificat daca aceasta constituie sau nu un mijloc de discriminare arbitrara sau o restrictie disimulata in comertul dintre statele membre sau daca aceasta constituie sau nu o bariera in functionarea pietii interne. In absenta unei decizii a Comisiei in acest interval, dispozitiile nationale sunt considerate aprobate. Atunci cand complexitatea problemei justifica acest lucru si daca nu exista nici un pericol pentru sanatatea umana, Comisia poate notifica statului membru in cauza ca perioada mentionata poate fi prelungita cu o noua perioada care poate ajunge pana la sase luni.

In momentul in care un stat membru este autorizat sa mentina sau sa introduca dispozitii nationale care deroga de la o masura de armonizare, Comisia examineaza imediat daca este oportun sa propuna o adoptare a acestei masuri, iar cand un stat membru ridica o problema specifica de sanatate publica intr-un domeniu care a facut in prealabil obiectul unor masuri de armonizare, acesta informeaza Comisia, care examineaza imediat daca este cazul sa propuna masuri adecvate.

In cazul in care Comisia constata ca o neconcordanta intre dispozitiile legale, de reglementare sau administravive ale statelor mmbre falsifica conditiile de concurenta pe piata interna si provoaca o denaturare care trebuie eliminata, aceasta se consulta cu statele membre in cauza. Daca, dupa aceasta consultare, nu se ajunge la un acord, legile-cadru europene elimina denaturarea in cauza, orice alta masura utila prevazuta prin viitoarea Constitutie putand fi adoptata.

Atunci cand exista temerea justificata ca adoptarea sau modificarea unei dispozitii legale, de reglementare sau administrative nationale ar putea provoca o denaturare, statul membru care intentioneaza sa adopte aceste dispozitii consulta Comisia, iar aceasta dupa consultarea statelor membre, adreseaza statelor in cauza o recomandare cu privire la masurile corespunzatoare pentru evitarea denaturarii in cauza. Daca statul membru care dore;te sa adopte sau sa modifice dispozitii nationale nu se conformeaza recomandarii adresate de Comisie, nu se va putea cere celorlalte state membre sa-si modifice dispozitiile nationale in vederea eliminarii acestei denaturari. Insa daca statul membru care a ignorat recomandarea Comisiei provoaca o denaturare numai in detrimentul sau, nu se aplica.

"In cadrul realizarii pietei interne, legea sau legea-cadru europeana stabilesc masurile referitoare la crearea de titluri europene, pentru a asigura o protectie uniforma a drepturilor de proprietate intelectuala in cadrul Uniunii, si la punerea in aplicare a unor regimuri de autorizare, coordonare si control centralizat la nivelul Uniunii. O lege europeana a Consiliului de Ministri stabileste regimurile lingvistice ale titlurilor europene. Consiliul de Ministri hotaraste in unanimitate, dupa consultarea Parlamentului European."(articolul III-68).             

Actiunea statelor membru si a Uniunii implica in conditiile prevazute prin viitoarea Constitutie, adoptarea unei politici economice bazate pe stransa coordonare a politicilor economice ale statelor membre, pe piata interna si pe definirea de obiective comune si realizate prin respectarea principiului unei economii de piata deschisa, in care concurenta este libera. In paralel, in conditii si conform procedurilor prevazute prin viitoarea Constitutie Europeana, aceasta actiune implica o moneda unica, euro, precum si definirea si realizarea unei politici monetare si a unei politici de schimb unice, al caror obiectiv principal este mentinerea stabilitatii preturilor, si fara sa aduca atingere acestui obiectiv, sustinerea politicii economice generale in cadrul Uniunii, in conformitate cu principiul unei economii de piata deschisa, in care concurenta este libera. Aceasta actiune a statelor membre si a Uniunii implica respectarea principiilor directoare urmatoare: preturi stabile, finante publice si conditii monetare sanatoase si balanta de plati stabila.

Statele membre asi realizeaza politica economica cu scopul de a contribui la realizarea obiectivelor Uniunii Europene si in contextul orientarilor generale. Statele membre si Uniunea actioneaza in conformitate cu principiul economiei de piata deschise, in care concurenta este libera, favorizand o alocare eficienta a resurselor, conform principilor stabilite. De asemenea statele membre considera politica lor economia ca o problema de interes comun si le coordoneaza in cadrul Consiliului de ministri.

Consiliul de Ministri, la recomandarea Comisiei, elaboreaza un proiect pentru orientarile generale ale politicilor economice al statelor membre si ale Uniunii si raporteaza in acest sens Consiliului European, iar acesta, pe baza raportului Consiliului de Ministri, discuta in vederea stabilirii unei concluzii privind orientarile generale ale politicilor economice ale statelor membre si ale Uniunii. Pe baza acestei concluzii, Consiliul de Ministri adopta o recomandare prin care stabileste aceste orientari generale, Consiliul informand Parlamentul European cu privire la aceasta[8].

Pentru asigurarea unei coordonari mai stranse a politicilor economice si a unei convergente durabile a performantelor economice ale statelor membre, Consiliul de Ministri, pe baza rapoartelor prezentate de Comisie, supravhegheaza evolutia economica in fiecare din statele membre si in cadrul Uniunii, precum si conformitatea politicilor economice cu orientarile generale si efectueaza cu regularitate o evoluare de ansamblu. In cadrul acestei proceduri, atunci cand se constata ca politicile economice ale unui stat membru nu sunt conforme cu orientarile generale sau ca economia risca sa compromita buna functionare a Uniunii economice si monetare, Comisia poate adresa un avertisment statului membru respectiv. Astfel Consiliul de Ministri hotaraste fara a tine cont de votul reprezentantului statului membru respectiv, iar majoritatea calificata se defineste ca majoritatea voturilor celorlalte state membre, reprezentand cel putin trei cincimi din populatia acestora.

"Presedintele Consiliului de Ministri si Comisia raporteaza Parlamentului European cu privire la rezultatele supravegherii multilaterale. Presedintele Consiliului de Ministri poate fi invitat sa se prezinte inaintea comisiei competente a Parlamentului European, daca Consiliul de Ministri a facut publice recomandarile sale."(articolul III-71 aliniatul 5).

Fara sa aduca atingere altor proceduri prevazute prin viitoarea Constitutie Consiliului de Ministri, la propunerea Comisiei, poate adopta o decizie europeana de stabilire a masurilor corespunzatoare situatiilor economice, in special daca apar dificultati grave in aprovizionarea cu anumite produse.

Atunci cand un stat membru are dificultati sau este serios amenintat cu dificultati grave, acuzatii de catrastofe naturale sau de evenimente exceptionale care ii scapa de sub control, la propunerea Comisiei, Consiliul de Ministri poate adopta o decizie europeana care sa acorde acestui stat, cu unele conditii, asistenta financiara din partea Uniunii.

Se interzice Bancii Centrale Europene si bancilor centrale ale statelor membre, denumite in continuare "banci centrale nationale", sa acorde descoperiri de cont sau orice alt tip de credit institutiilor, organismelor sau agentiilor Uniunii, administratiilor centrale autoritatilor regionale sau locale, altor autoritati publice, altor organisme sau intreprinderi publice ale statelor membre; se interzice, de asemenea, achizitionarea directa de la acestia a titlurilor de creanta de catre Banca Centrala Europeana. Totusi aceasta hotarare, nu se aplica institutiilor publice de credit care, in cadrul punerii la dispozitie de lichiditati de catre bancile centrale nationale si a Bancii Centrale Europene, de acelasi tratament ca si institutiile de credit particulare.

Uniunea Europeana nu raspunde de angajamente administratiilor centrale, ale autoritatilor regionale ori locale, ale altor autoritati publice sau ale altor organisme sau intreprinderi publice ale unui stat membru, nici nu si le asuma fara sa aduca atingere garantiilor financiare reciproce pentru realizarea in comun a unui proiect specific. Un stat membru nu raspunde de angajamentele administratiilor centrale, ale autoritatilor regionale sau locale, ale altor autoritati publice sau altor organisme sau intreprinderi publice ale unui stat membru, nici nu si le asuma, fara sa aduca atingere garantiilor financiare reciproce pentru realizarea in comun a unui proiect specific[9].

Comisia supravegheaza evolutia situatiei bugetare si a cuantumului datoriei publice a statelor membre, pentru a depista erorile evidente, examinand in special daca disciplina bugetara a fost respectata, pe baza urmatoarelor criterii; daca raportul intre deficitul public prevazut sau real si produsul international brut depaseste o valoare de referinta si daca raportul intre datoria publica si produsul intern brut depaseste o valoare de referinta, cu exceptia cazului in care acest raport se micsoreaza suficient si nu se apropie de valoarea de referinta intr-un ritm satisfacator.[10]

Daca un stat membru nu indeplineste cerintele acestor criterii sau ale unuia dintre ele, Comisia elaboreaza un raport, raportul examinand de asemenea, daca deficitul public depaseste cheltuielile publice de investitii si tine cont de toti ceilalti factori relevanti, inclusiv de pozitia economica si bugetara pe termen mediu a statului membru. Comisia poate, totusi, sa elaboreze un raport daca, desi cerintele care decurg din criterii sunt respectate, considera ca exista un risc de deficit excesiv intr-unul din statele membre.

Obiectivul principal al Sistemului European al Bancilor Centrale este de a mentine stabilitatea preturilor. Fara sa aduca atingere acestui obiectiv, Sistemul European al Bancilor Centrale sprijina politicile economice generale in cadrul Uniunii pentru a contribui la realizarea obiectivelor acesteia. Sistemul European al Bancilor Centrale actioneaza confrom principiului economiei de piata deschise, in care concurenta este libera, favorizand o alocare eficienta a resurselor si respectand principiile prevazute in proiect.

Misiunile fundamentale ale Sistemului European al Bancilor Centrale constau in definirea si punerea in aplicare a politicii monetare a Uniunii, efectuarea de operatiuni de schimb, detinerea si gestionarea rezervelor oficiale de schimb ale statelor membre si promovarea bunei functionari a sistemelor de plati.

Legile europene pot incredinta Bancii Centrale Europene misiunii specifice in legatura cu politiciile in materie de control prudential al institutiilor de credit si al altor institutii financiare, cu exceptia societatilor de asigurare, acestea fiind adoptate dupa consultarea Bancii Centrale Europene.

Banca Centrala Europeana este singura abilitata sa autorizeze emisiunea de bancnote euro in cadrul Uniunii, Banca Centrala Europeana si bancile centrale nationale pot emite astfel de bancomate, acestea fiind singurele care circula legal in cadrul Uniunii.

Conform viitoarei Constitutii Europene, "Banca Central Europeana, are personalitate juridica"(articolul III-79.2). Sistemul European al Bancilor Centrale este format din Banca Centrala Europeana si bancile centrale nationale, fiind condus de organele de decizie ale Bancii Centrale Europene, care sunt consiliul guvernatorilor si comitetului executiv.

In exercitarea competentelor sale si in indeplinirea misiunilor si sarcinilor care i-au fost conferite prin viitoarea Constitutie si prin statutele Sistemelui European al Bancilor Centrale si Bancii Centrale Europene, nici banca Centrala Europeana, nici o banca centrala nationala si nici un membru oarea care al organelor lor de decizie nu pot solicita si nici accepta instructiuni venind din partea institutiilor, organismelor sau agentiilor Uniunii, guvernelor statelor membre sau oricarui alt organism. Institutiile, organismele si agentiile Uniunii, precum si guvernele statelor membre se angajeaza sa respecte acest principiu si sa nu incerce sa influenteze membrii organelor de decizie ale Bancii Centrale Europene sau ale bancilor centrale nationale in indeplinirea misiunilor lor.

Fiecare stat membru vegheaza la compatibilitatea legislatiei sale nationale, inclusiv a statutului bancii sale centrale nationale cu Constitutia si statutele Sistemelui European al Bancilor Centrale si Bancii Centrale Europene.

Fara sa aduca atingere competentelor Bancii Centrale Europene, o lege sau o lege-cadru europeana stabileste masurile necesare pentru utilizarea euro ca moneda unica de catre statele membre, aceasta fiind adoptata dupa consultarea Bancii Centrale Europene.

Consiliul guvernatorilor Bancii Centrale Europene este format din membri ai comitetului executiv al Bancii Centrale Europene si din guvernatorii bancilor centrale nationale ale statelor membre care nu fac obiectul unei derogari.

Comitetul executiv este format din presedinte, vicepresedinte, si alti patru membri, acestia fiind numiti de comun acord de catre guvernele statelor membre la nivel de sefi de stat sau guvern, la recomandarea Consiliului de Ministri si dupa consultarea Parlamentului European si consiliului, guvernatorilor Bancii Centrale Europene, dintre persoanele a caror autoritate si experienta profesionala in domeniul monetar sau bancar sunt recunoscute, mandatul lor avand o durata de 8 ani si neputand fi reinoite, astfel pot fi membri ai comitetului executiv numai resortisantii statelor membre.

Banca Central Europeana prezinta Parlamentului European, Consiliului de Ministri si Comisiei, precum si Consiliului European, un raport anual asupra activitatilor Sistemului European al Bancilor Centrale si asupra politicii monetare din anul precedent si din anul in curs. Presedintele Bancii Centrale Europene prezinta acest raport Consiliului de Ministri si Parlamentului European care poate organiza o dezbatere generala pe aceasta baza. Presedintele Bancii Centrale Europene si ceilalti membri ai comitetului executiv pot la cererea Parlamentului European sau din proprie initiativa, sa fie audiati de catre comisiile competente ale Parlamentului European.

In vederea promovarii coordonarii politicilor statelor membre in masura necesara functionarii pietei interne, se instituie un Comitet economic si financiar, ce are ca misiune sa emita avize, fie la cererea Consiliului de Ministri sau a Comisiei, fie din proprie initiativa, in atentia acestor institutii, sa urmareasca situatia economica si financiara a statelor membre si a Uniunii si sa raporteze periodic Consiliului de Ministri si Comisiei, in special cu privire la relatiile financiare cu tarile terte si cu institutiile internationale, si sa examineze, cel putin o data pe an, situatia circulatiei capitalurilor si a libertatilor platilor, dupa cum rezulta din aplicarea Constitutiei si a actelor Uniunii, aceasta examinare se refera la toate masurile referitoare la miscarile de capital si la plati; Comitetul raporteaza Comisiei si Consiliului de Ministri, la propunerea Comisiei, adopta o decizie europeana de stabilire a dispozitiilor privind alcatuirea Comitetului economic si financiar, Consiliul hotarand dupa consultarea Bancii Centrale Europene si a acestui comitet.

Pentru a contribui la buna functionare a Uniunii economice si monetare, conform dispozitiiilor relevante ale Constitutiei, se adopta masuri privind statele membre care fac parte din zona euro pentru a intari coordonarea disciplinei lor bugetare si supravegherea acesteia; a elabora, in ceea ce le priveste, orientarile de politica economica, veghind ca aceastea sa fie compatibile cu cele adoptate pentru intreaga Uniune si asigurand supravegherea acestora. Asupra acestor masuri voteaza numai membrii Consiliului de Ministri reprezentand statele membre care fac parte din zona euro. Majoritatea calificata se defineste cu majoritatea voturilor reprezentantilor statelor membre care fac parte din zona euro reprezentand cel putin trei cincimi din populatia acestora. "Modalitatile de organizare a intrunirilor ministrilor statelor membre care fac parte din zona euro, sunt stabilite in Protocolul privind Eurogrup."(articolul III-89)[11].

In scopul asigurarii locului euro in sistemul monetar international, Consiliul de Ministri, la propunerea Comisiei si dupa consultarea Bancii Centrale Europene, adopta o decizie europeana de stabilire a pozitiilor comune cu privire la chestiunile de interes special pentru uniunea economica si monetara in cadrul institutiilor si al conferintelor financiare internationale competente, asupra acestor masuri voteaza numai membrii Consiliului de Ministri reprezentand statele membre care fac parte din zona euro. Consiliul de Ministri, la propunerea Comisiei, poate adopta masurile corespunzatoare pentru a asigura o reprezentare unificata in cadrul institutiilor si conferintelor financiare internationale[12].

Dispozitiile Constitutiei mentinute in cele ce urmeaza nu se aplica statelor membre care fac obiectul unei derogari:adoptarea unor parti din marile orientari ale politicilor economice care privesc zona euro in general , mijloace de constrangere pentru remedierea deficientelor excesive, obiectivele si misiunile Sistemului European al Bancilor Centrale, emisia de euro, acte ale Bancii Centrale Europene, masuri referitoare la utilizarea euro, acorduri monetare si alte masuri referitoare la politicile de schimb, deseninarea membrilor comitetului executiv al Bancii Centrale Europene. Din momentul adoptarii de catre Consiliul de Ministri a acestor masuri drepturile de vot ale membrilor Consiliului de Ministri, reprezentand statele membre care fac obiectul unei derogari sunt suspendate. Cel putin la fiecare doi ani sau la cererea unui stat membru care face obiectul unei derogari, Comisia si Banca Centrala Europeana, raporteaza Consiliului de Ministri cu privire la progresele statelor membre care fac obiectul unei derogari in indeplinirea obligatiilor lor pentru realizarea uniunii economice si monetare. Aceste rapoarte examineaza in special daca legislatia nationala a fiecaruia din aceste state membre, inclusiv statutul bancii sale centrale nationale, este compatibila cu dispozitiile. Constitutiei si cu statutele Sistemului European al Bancilor Centrale si Bancii Centrale Europene. Rapoartele examineaza, de asemenea, daca s-a realizat un inalt grad de convergenta durabila, analizand in ce masura fiecare din aceste state membre indeplineste criteriile urmatoarele: realizarea unui inalt grad de stabilitate a preturilor; aceasta va reiesi dintr-o rata a inflatiei cat mai apropiata de cea din cel mult trei state membre cu cele mai bune rezultate in materie de stabilitate a preturilor, caracterul durabil al situatiei finantelor publice; aceasta va reiesi dintr-o situatie bugetara fara deficit public excesiv; respectarea unor marje normale de fluctuatie prevazute prin mecanismul ratei de schimb, timp de doi ani cel putin, fara devalorizarea monedei in raport cu euro; caracterul durabil al convergentei atinse de statul membru care face obiectul unei derogari si al participarii acestuia la mecanismul ratei de schimb, care se reflecta in nivelurile dobanzii pe termen lung. Dupa consultarea Parlamentului European si dupa discutii in cadrul Consiliului European , Consiliul de Ministri, la propunerea Comisiei, adopta o decizie europeana stabilind ce state membre care fac obiectul unei derogari indeplinesc conditiile necesare pe baza acestor criterii si pune capat derogarilor statelor membre respective.

In masura in care exista state membre care fac obiectul unei derogari, in ce priveste aceste state nationale, Banca Central Europeana, intaraste coordonarea politiclor monetare ale statelor membre pentru a asigura stabilitatea preturilor, supravegheaza functionarea mecanismului ratei de schimb, organizeaza consultari cu privire la chestiuni care tin de competenta bancilor centrale nationale si care afecteaza stabilitatea institutiilor si a pietelor financiare, exercita fostele functii ale Fondului European de Cooperare Monetara, preluate anterior de Institutul Monetar European, intareste cooperarea intre bancile centrale nationale[13].

In caz de dificultati sau de amenintare grava cu dificultati in balanta de plati a unui stat membru care face obiectul unei derogari, datorate fie unui dezechilibru global al balantei, fie naturii de vizor de care dispune si care pot compromite in special functionarea pietei interne sau realizarea politicii comerciale comune, Comisia examineaza fara intarziere situatia acestui stat, precum si actiunea pe care a intreprins-o sau pe care o poate intreprinde conform Constitutiei facand apel la toate mijloacele de care dispune, Comisia indicand masurile a caror adoptare o recomanda statului membru in cauza. Daca acestea nu par suficiente pentru a depasi dificultatile sau amenintarea cu dificultati, Comisia recomanda Consiliului de Ministri, dupa consultarea Comitetului economic si financiar, acordarea de asistenta reciproca si metodele adecvate. Iar daca asistenta reciproca recomandata de Comisie nu a fost acordata de Consiliul de Ministri sau daca asistenta reciproca si masurile luate sunt insuficiente, Comisia autorizeaza, statul membru care face obiectul unei derogari, aflat in dificultate, sa ia masurile de salvgardare ale caror conditii si modalitati le defineste. Aceste masuri trebuie sa produca perturbari minime in functionarea pietei interne si nu pot avea un domeniu de aplicare mai larg decat este strict necesar pentru remediereaa dificultatilor neprevazute care au aparut.

Uniunea si statele membre urmaresc sa elaboreze o strategie coordonata de ocupare a fortei de munca si, in special, sa promoveze o mana de lucru calificata, formata si adaptabila, precum si piete ale muncii care sa poata reactiona rapid la evolutia economiei, in vederea atingerii obiectivelor stabilite[14].

Statele membre, tinand cont de practicile nationale legate de responsabilitatile partenerilor sociali, considera promovarea ocuparii fortei de munca ca o problema de interes comun si isi coordoneaza actiunea in acest domeniu in cadrul Consiliului de Ministri.

Uniunea contribuie la realizarea unui inalt nivel de ocupare a fortei de munca, prin incurajarea cooperarii intre statele membre si prin sustinerea, si, daca este necesar, completarea actiunii lor, facand acest lucru, Uniunea respecta intru totul competentele statelor membre in domeniu.

Pe baza concluziilor Consiliului European, Consiliul de Ministri, la propunerea Comisiei, adopta in fiecare an linii directoare de care statele membre

tin cont in politicile lor de ocupare a fortei de munca.

Legile sau legile cadru europene pot stabili masuri de incurajare destinate sa favorizeze cooperarea intre statele membre si sa sustina actiunea lor in domeniul ocuparii fortei de munca, prin intermediul unor initiative de dezvoltare a schimburilor de informatii si de cele mai bune practici, punand la dispozitie analize comparative si indrumari, precum si prin promovarea unor abordari novatoare si prin evaluarea experientelor, in special prin recurgerea la proiecte pilot, acestea fiind adoptate dupa consultarea Comitetului Regiunilor si a Comitetului Economic si Social.

Uniunea si statele membre, constiente de dreptul social fundamental precum cele enuntate in Carta Sociala Europeana, semnata la Torino la 18 octombrie 1961, si in Carta comunitara a drepturilor sociale fundamentale ale lucratorilor din 1989, au ca obiectiv promovarea ocuparii fortei de munca, inbunatatirea conditiilor de viata si de munca, favorizand o evolutie egala, o protectie sociala adecvata, dialogul social, dezvoltarea resurselor umane care sa permita un nivel ridicat si durabil de ocupare a fortei de munca si combaterea excluderilor. In acest scop, Uniunea si statele membre actoneaza tinand cont de diversitatea practicilor nationale, in special in domeniile relatiilor contractuale, precum si de necesitatea de a mentine competitivitatea economiei Uniunii. Ele estimeaza ca o astfel de evolutie va rezulta atat din functionarea pietei interne, care va favoriza armonizarea sistemelor sociale, cat si din procedurile prevazute prin Constitutie si din apropierea dispoziilor legale, de reglementare si administrative. In vederea realizarii acestor obiective, Uniunea sustine si completeaza actiunea statelor membre in domeniile urmatoare: imbunatatirea, in special, a mediului de lucru, pentru a proteja sanatea si securitatea lucrarilor; conditiile de munca, securitatea sociala si protectia sociala a lucratorilor; protectia lucratorilor in cazul rezilierii contractului de munca; informarea si consultarea lucratorilor; reprezentarea si apararea colectiva a intereselor lucratorilor si patronatului, inclusiv co-gestionarea; conditiile de incadrare in munca a resortisantilor tarilor terte care isi au resedinta in mod legal in cadrul Uniunii; integrarea persoanei excluse de pe piata muncii; egalitatea intre barbati si femei in privinta sanselor pe piata muncii si tratamentul la locul de munca; combaterea excluderii sociale; modernizarea sistemelor de protectie sociala.

Comisia are ca sarcina promovarea consultarii partenerilor sociali la nivel de Uniune si adoptarea oricarei masuri utile pentru a facilita dialogul lor, veghind la o sustinere echilibrata a partilor. In acest scop, Comisia, inainte de a prezenta propuneri in domeniul politicii sociale, consulta partenerii sociali asupra orientarii posibile a unei actiuni a Uniunii.

"Fiecare stat membru asigura aplicarea principiului remunerarii egale a lucratorilor de sex masculin si a celor de sex feminin pentru aceasi munca prestata sau pentru o munca echivalenta."(articolul III-108.1)

Pentru asigura in mod concret o deplina egalitate intre barbati si femei in viata profesionala, principiul egalitatii de tratament nu impiedica un stat membru sa mentina sau sa adopte masuri care sa ofere avantaje specifice destinate sa faciliteze desfasurarea unei activitati profesionale de catre sexul subreprezantat sau sa previna sau sa compenseze dezavantaje in cariera profesionala.

Pentru imbunatatirea posibiltatilor de angajare a lucratorilor pe piata interna si pentru a contribui astfel la cresterea nivelului de trai, se instituie un Fond Social European a carui misiune este promovarea in cadrul Uniunii a facilitatilor de ocupare si a mobilitatii geografice si profesionale a lucratorilor, precum si facilitarea adaptarii la mutatiile industriale si la evolutia sistemelor de productie, in special prin formare si reconversie profesionala.

In scopul promovarii unei dezvoltari armonioase a Uniunii in ansamblu, aceasta isi dezvolta si continu actiunea in vederea consolidarii coeziunii economice, sociale si teritoriale. In special, Uniunea urmareste sa reduca distanta dintre nivelele de dezvoltare ale diverselor regiuni si intarzierea regiunilor sau insulelor mai putin favorizate, inclusiv zonele rurale[15].

Uniunea defineste si pune in aplicare o politica comuna in domeniul agriculturii si pescuitului. Prin produse agricole se inteleg produsele solului, cele animaliere si piscicole, precum si produsele care au suferit o prima transformare si se afla in raport direct cu aceste produse. Referintele la politica agricola comuna sau la agricultura si utilizarea termenului "agricol" se inteleg ca fiind referitoare si la pescuit, avand in vedere caracteristicile specifice ale acestui sector.

Politica Uniunii in domeniul mediului contribuie la atingerea obiectivelor urmatoare; conservarea: protectia si imbunatatirea calitatii mediului, protectia sanatatii persoanelor; utilizarea prudenta si rationala a resurselor naturale; promovarea pe plan international a masurilor destinate, sa faca fata problemelor regionale sau planetare de mediu.

In domeniul mediului, politica Uniunii are ca obiectiv un inalt nivel de protectie, tinand cont de diversitatea situatiilor in diferitele regiuni ale Uniunii. Se bazeaza pe principiile precautiei si actiunii preventive, pe principiul corectarii, cu prioriate la sursa, a daunelor aduse mediului si pe principiul "poluatorul plateste".

Pentru promovarea intereselor consumatorilor si asigurarea unui inalt nivel de protectie a consumatorilor, Uniunea contribuie la protejarea sanatatii, securitatii si intereselor economice ale consumatorilor, precum si la organizarea in vederea apararii intereselor lor.⁶⁰

Uniunea isi propune sa consolideze bazele stiintifice si tehnologice ale industriei comunitare si sa o incurajze sa devina mai competitiva pe plan international, prin promovarea tuturor activitatilor de cercetare pe care le considera necesare in temeiul altor capitole din Constitutie[16].

In acest scop, ea incurajeaza la nivelul intregii Uniuni intreprinderile, inclusiv intreprinderile mici si mijlocii, centrele de cercetare si universitatile, in derularea unei activitati de cercetare si dezvolare tehnologica la un nivel inalt; sustine eforturile lor de cooperare, in special cu scopul de a permite cercetarilor sa coopereze in mod liber dincolo de frontiere, iar intreprinderilor sa exploateze potentialul pietei interne, indeosebi prin deschiderea achizitiilor publice nationale, stabilirea normelor comune si eliminarea obstacolelor juridice si fiscale din calea cooperarii.

In contextul realizarii pietei interne si din perspectiva necesitatii de a conserva si imbunatatii calitatea mediului, politica Uniunii in domeniul energiei are drept scop sa asigure functionarea pietei energiei, sa asigure securitatea aprovizionarii cu energie la nivelul Uniunii si sa promoveze eficienta energetica si economica de energie, precum si dezvoltarea de noi surse de energie si a energiei regenerabile.

Uniunea constituie un spatiu de libertate, securitate si justitie, cu respectarea drepturilor fundamentale, in care se tine seama de diversitatea traditiilor si a sistemelor juridice ale statelor membre. De asemenea, Uniunea garanteaza neefectuarea controalelor asupra persoanelor la frontierele interne si dezvolta o politica comuna in domeniul azilului, imigrarii si controlului la frontierele externe, intemeiata pe solidaritatea intre statele membre, care este echitabila fata de resortisantii tarilor terte. Din aceste motive Uniunea actioneaza pentru a asigura un inalt nivel de securitate prin masuri de prevenire si de combatere a criminalitatii, a rasismului si xenofobiei, masuri de coordonare si de cooperare intre autoritatile politienesti si juridice, si alte autoritati competente, precum si prin recunoasterea reciproca a hotararilor judecatoresti in materie penala si, daca este necesar, prin apropierea legislatiilor penale.

In cadrul principiilor si obiectivelor actiunii sale externe, Uniunea defineste si pune in aplicare o politica externa si de securitate comuna care include toate domeniile politicii externe si de securitate. Statele membre spijina in mod activ si fara rezerve politica externa si de securitate comuna intr-un spirit de loialitate si solidaritate reciproca. Acestea se straduiesc impreuna sa intareasca si sa dezvolte solidaritatea politica reciproca. Statele membre se abtin de la orice actiune contrara intereselor Uniunii sau care poate dauna eficacitatii

acesteia in calitate de forta de coeziune in relatiile internationale. Uniunea Europeana desfasoara o politica externa si de securitate prin definirea orientarilor generale, prin adoptarea deciziilor Europene prinvind actiunile Uniunii, pozitiile Uniunii, punerea in aplicarea a actiunilor si pozitiilor., si prin intarirea cooperari sistematice intre statele membre pentru desfasurarea politicii acestora. Misiunile in cadrul carora Uniunea poate recurge la mijloace civile si militare, includ actiunile comune in materie de dezarmare, misiunile umanitare si de evacuare, misiunile de consiliere si de asistenta in probleme militare, misiunile de mentinere a pacii si misiunile fortelor de lupta pentru gestionarea crizelor, inclusiv misiunile de restabilire a pacii si operatiunile de stabilizare la sfarsitul conflicetelor. Toate aceste misiuni pot contribui la lupta impotriva terorismului, inclusiv prin sprijinul acordat statelor terte in combaterea terorismului pe teritoriul acestora.

In cadrul deciziilor europene adoptate conform Uniunii Europene, Consiliul de Ministri poate incredinta punerea in aplicarea unei misiuni unui grup de state membre care dispun de capacitatile necesare si doresc sa se angajeze in aceasta misiune, iar aceste state membre, impreuna cu ministrul afacerilor externe al Uniunii, convin asupra administrarii misiunii.[17]

Agentia Europeana pentru Armament, Cercetare si Capacitati Militare, aflata sub autoritatea Consiliului de Ministri, are ca misiune: sa contribuie la identificarea obiectivelor de capacitate militara ale statelor membre si sa evolueze respectarea angajamentelor de capacitati puse la dispozitie de catre statele membre; sa promoveze armonizarea nevoilor operationale si adoptarea de metode de achizitie performante si compatibile; sa propuna proiecte multilaterale in vederea indeplinirii obiectivelor in materie de capacitati militare si sa asigure coordonarea programelor desfasurate de catre statele membre si gestionarea programelor de cooperare specifica; sap sustina cercetarea in materie de tehnologie de aparare, sa coordoneze si sa planifice activitatile de cercetare comune si studierea solutiilor tehnice care raspund nevoilor operationale viitoare; sa contribuie la identificarea, si daca este cazul, la punerea in aplicare a oricarei masuri utile pentru intarirea bazei industriale si tehnologice a sectorului de aparare si la imbunatatirea eficacitatii cheltuielilor militare[18].

Agentia este deschisa tuturor statelor membre care doresc sa participe. Consiliul de Ministri, hotarand cu majoritate calificata adopta o decizie europeana care defineste statutul, sediul si modalitatile de functionare ale Agentiei. In cadrul Agentiei, se constituie grupuri specifice care reunesc statele membre care desfasoara proiecte comune, Agentia indeplinindu-si misiunile in colaborare cu Comisia, daca este cazul.

Statele membre, a caror lista figureaza in protocolul de securitate si de aparare comuna si care indeplinesc criterii mai inalte de capacitate militara si doresc sa isi asume angajamente mai constrangatoare in acest domeniu, in vederea celor mai exigente misiuni, instaureaza intre ele o cooperare structurata in sensul dispozitiilor Constitutiei Europene. Criteriile si angajamentele in materie de capacitati militare pe care aceste state membre le-au definit sunt reluate in protocolul mentionat anterior.

Cooperarea mai stransa in materie de aparare reciproca este deschisa tuturor statelor membre ale Uniunii. O lista a statelor membre participante la o cooperare mai stransa este reluata in declaratia de securitate si de aparare comuna. Daca un stat membru doreste sa participe la un studiu ulterior, acceptand obligatiile care ii revin, acesta informeaza Consiliul European.

Un stat membru participant la aceasta cooperare si care face obiectul unei agresiuni armate pe teritoriul sau informeaza Consiliul European.

Un stat membru participant la aceasta cooperare si care face obiectul unei agresiuni armate pe teritoriul sau informeaza celelalte state participante despre aceasta situatie si poate solicita ajutor si asistenta din partea acestora. Statele membre participante se intrunesc la nivel ministerial, cu asistenta reprezentantului lor din cadrul Comitetului politic si de securitate si al Comitetului militar(art. III-214 alin.2). Consiliul de Securitate al Natiunilor Unite este informat imediat cu privire la orice agresiune armata, precum si la masurile luate in consecinta.

Cheltuielile administrative pe care institutiile le angajeaza in temeiul dispozitiilor Constitutiei Europene sunt in sarcina bugetului Uniunii cu exceptia cheltuielilor aferente operatinuilor cu implicatii militare sau din domeniul apararii sau in cazul in care Consiliul de Ministri decide altfel.

Atunci cand o cheltuiala nu este in sarcina bugetului Uniunii, aceasta este in sarcina statelor membre, in functie de nivelul produsului national brut, cu exceptia cazului in care Consiliul de Ministri nu hotaraste altfel.

Consiliul de Ministri adopta o decizie europeana care stabileste procedurile specifice privind garantarea accesului rapid la credite la bugetul Uniunii destinate finantarii de urgenta a initiativelor in cadrul politicii externe si ale securitatii comune si, in special, la activitatile de pregatire ale unei misiuni, Consiliul de Ministri hotarand dupa consultarea Parlamentului European. Activitatile de pregatire ale misiunilor, care nu se afla in sarcina bugetului Uniunii, sunt finantele printr-un fond de lansare, constituind contributiile statelor membre. Consiliul de Ministri adopta cu majoritate calificata, la propunerea ministrului afacerilor externe al Uniunii, deciziile europene de stabilire a: modalitatilor de instituire si finantare a fondurilor de lansare, in special sursele alocate fondului, precum si modalitati de rambusare a acestor surse; modalitatilor de gestionare a fondului de lansare; modalitatilor de control financiar.

Stabilind o uniune vamala intre statele membre, Uniunea vizeaza sa contribuie, conform interesului comun, la dezvoltarea armonioasa a comertului mondial, la eliminarea treptata a restrictiilor in domeniul schimburilor internationale si al investitiilor externe directe si la reducerea barierelor vamale si altele (articolul III-216).

Politica comerciala comuna se intemeiaza pe pricipii uniforme, in special in ceea ce priveste modificarile tarifelor, incheierea de acorduri tarifare si comerciale privind schimburile de marfuri si servicii si aspecte comerciale ale proprietatii intelectuale, investitiile straine directe, uniformizarea masurilor de liberalizare, politica exporturilor, precum si masurile de aparare comerciala, printre care si cele care se iau in caz de dumping si de subventii, politica comerciala comuna desfasurandu-se in cadrul pricipiilor si obiectivelor actiunii externe a Uniunii. Legile sau legile-cadru europene stabilesc masurile necesare pentru punerea in aplicare a politicii comerciale comune.

Politica Uniunii in domeniul cooperarii pentru dezvoltare se defasoara in cadrul unor principii si obiective ale actiunii externe a Uniunii, aceasta si politicile statelor membre se completeaza si se sprijina reciproc. Obiectivul principal in acest domeniu este reducerea si, in cele din urma eradicarea saraciei, Uniunea tinand cont de obiectivele cooperarii pentru dezvoltarea in momentul punerii in aplicare a politicilor care pot afecta tarile in curs de dezvoltare.

Uniunea si statele membre respecta angajamentele si tin cont de obiectivele asupra carora au convenit in cadrul natiunilor Unite si al altor organizatii internationale competente.⁶⁴

Legile sau legile-cadru europene stabilesc masurile necesare pentru punerea in aplicare a politicii de cooperare pentru dezvoltare care se pot sprijini pe programe multianulae de cooperare cu tari in curs de dezvoltare sau pe programe avand o abordare tematica.

Fara sa aduca atingere celorlalte dispozitii ale Constitutiei Uniunea desfasoara actiuni de cooperare economica, financiara si tehnica, inclusiv in domeniul financiar, cu tari terte, altele decat tarile in curs de dezvoltare. Aceste actiuni sunt in concordanta cu politica de dezvoltare a Uniunii si se desfasoara in cadrul pricipiilor si obiectivelor actiunii sale externe. Daca situatia intr-o tara terta solicita o asistenta financiara urgenta din partea Uniunii, Consiliul de Ministri, la propunerea Comisiei, adopta deciziile europene necesare.

Actiunile Uniunii in domeniul ajutorului umanitar se desfasoara in cadrul principiilor si obiectivelor actiunii externe a Uniunii, aceste actiuni vizand acordarea punctuala de asistenta, ajutor si protectie populatiei din tarile terte, victime ale unor catasftrofe naturale sau provocate de om pentru a face fata nevoilor umanitare care apar in astfel de situatii diferite,actiunile Uniunii si ale statelor membre completandu-se si spijinindu-se reciproc. Actiunile de ajutor umanitar se desfasoara conform principiilor dreptului international umanitar, in special conform principiilor impartialitatii si nediscriminarii. Legile sau legile-cadru europene stabilesc masurile de definire a cadrului in care sunt puse in aplicare actiunile de ajutor umanitar ale Uniunii[19].

Daca o decizie privind o pozitie sau o actiune a Uniunii este adoptata in temeiul dispozitiilor de politica externa si de securitate comuna, care prevad intreruperea sau reducerea, in totalitate sau in parte, a relatiilor economice si financiare cu una sau mai multe tari terte, Consiliul de Ministri, hotarand cu majoritati calificata la propunerea ministrului afacerilor externe al Uniunii si a Comisiei, in comun, adopta regulamentele sau deciziile europene necesare Consiliului informand Parlamentul European cu privire la aceasta.

Uniunea poate incheia acorduri cu unul sau mai multe tari terte sau organizatii internationale daca se prevede astfel in Constitutie sau daca se impun incheierea unui acord pentru realizarea in cadrul politicilor Uniunii, a unuia din obiectivele stabilite prin Constitutie, in cazul in care se prevede astfel intr-un act intern al Uniunii, acordurile incheiate de Uniune obligand institutiile si statele membre.

De asemenea Uniunea poate incheia acorduri de asociere cu unul sau mai multe state terte sau organizatii internationale, aceste acorduri creand o asociere caacterizata prin drepturi si obligatii reciproce, actiuni comune si proceduri speciale. Fara sa aduca atingere competentelor si acordurilor Uniunii in domeniul Uniunii economice si monetare, statelor membre pot negocia in organisme internationale si pot incheia acorduri internationale.

Orice cooperare necesara cu natiunile Unite, Consiliusl Europei, Organizatia pentru Securitate si Cooperare in Europa si Organizatia de Cooperare si Dezvoltare economica o stabileste Uniunea. Uniunea asigura de asemenea, legaturile necesare cu alte organizatii internationale. Delegatiile Uniunii in tarile terte si pe langa organizatiile internationale asigura reprezentarea Uniunii.

Consiliul de Ministri, la propunerea comuna a Comisiei si a ministerului afarcerilor externe al Uniunii, adopta o decizie europeana care definste modalitatile de punere in aplicare a clauzei de solidaritati, Parlamentul European fiind informat cu privire la aceasta.

Daca un stat membru face obiectull unui atac terorist sau al unei catastrofe naturale sazu provocate de om, celelalte state membre ii ofera asistenta la cererea autoritatilor politice din statul in cauza, in acest scop, statele membre, coordonandu-se intre ele in cadrul Consiliului de Ministri.

Uniunea defineste si defasoara politici si actiuni comune si actioneaza pentru asigurarea unui nivel inalt de cooperare in toate domeniile relatiilor internationale, in scopul: salvgardarii valorilor, intereselor fundamentale, securitatii, independentei si integritatii Uniunii; consolidarii si promovarii democratiei, statului de drept; drepturile omului si principiilor dreptului international; mentineriipacii, prevenirii conflictelor si consolidarii securitatii internationale, in conformitate cu principiile Cartei natiunilor Unite; promovarii dezvoltarii durabile in plan economic, social si al mediului a tarilor in curs de dezvoltare, cu scopul primordial de eradicare a saraciei; incurajarii integrarii tuturor tarilor in economia mondiala, inclusiv prin eliminarea treptata a restrictiilor in comertul international: partciparii la elaborarea unor masuri internationale pentru conservarea si imbunatatirea calitatii mediului, pentru gestionarea durabila a resurselor naturale mondiale in vederea asigurarii unei dezvoltari durabile; acordarii de asistenta acelor populatii, tari si regiuni care se confrunta cu dezastre naturale sau provocate de om; promovarii unui sistem international bazat pe o cooperare multilaterala mai sustinuta si pe o buna guvernare mondiala.

Pentru a permite Uniunii sa actioneze in mod eficient, Consiliul European procedeaza la o evaluare periodica a amenintarilor cu care se confrunta Uniunea.