|
|
|
DEFINIREA COMUNICARII
Originea cuvantului se gaseste in verbul latin "comunico, -are", care, la randul sau se presupune a proveni din adjectivul "munis, -e", cu sensul de "care isi face datoria, indatoritor, serviabil"; cuvantul include deci ideea unei atitudini de deschidere, interes si bunavointa fata de celalalt/ceilalti Conform punctului de vedere al specialistilor in domeniu, cuvantul a intrat in limba romana mai intai cu forma "cuminecare" sens ecleziastic, cultural, si anume acela de "a impartasi, a face ceva sa devina prin luarea de cunostinta un bun comun, a deveni partas la ceva, a unifica". Ulterior, limba romana a preluat si sensul laic al cuvantului dat de neologismul "comunicare", dublet etimologic ce defineste, pe langa numeroase alte semnificatii, baza organizarii existentei sociale determinate de modul de realizare a raporturilor interumane.
Este important de subliniat ca, in lumina acestei interpretari, este evidentiat faptul ca sensul originar al cuvantului implica simultan doua directii: o directie indreptata spre un plan orizontal, semnificand necesitatea existentei unei mijlociri a relatiilor intre fiintele umane din cadrul unor comunitati in scopul organizarii sale sociale etc., si o directie orientata pe verticala, sugerand aspiratia acelorasi fiinte spre un plan superior cerintelor existentei imediate, necesitatea unei comunicari spirituale intre el.
Datorita rolului sau major, existential definirea comunicarii s-a impus ca o necesitate, suscitand interesul cercetatorilor care au propus diverse rezolvari, unele extrem de simple - comunicarea considerata ca transmitere si schimb de informatii, altele de o mare amploare punand in lumina imensa complexitate a actului comunicarii. Astfel, in acest sens comun, "a comunica" inseamna "a face cunoscut, a da de stire, a informa, a instiinta, a spune (despre oameni, comunitati sociale, etc.) a se pune in legatura, in contact cu; a vorbi cu; a fi in legatura cu, in contact cu,
a duce la ." (DEX, 1979; p. 179).
Definitiile referitoare la comunicare releva, in principal, faptul ca actul comunicarii umane este considerat un proces manifestat printr-un sistem constituit dintr-un ansamblu de elemente intre care exista, desigur, relatii de interdependenta, avand ca obiectiv transmiterea de informatii in vederea realizarii cunoasterii.
Din analiza functionarii sistemului de comunicare se pot deduce si relatiile de interdependenta ce se stabilesc intre elementele sistemului; astfel, putem constata:
stabilirea unei reactii reversibile intre emitator si receptor, esenta comunicarii umane fiind de fapt dialogul;
vehicularea de catre partenerii la dialog a mesajului ce contine informatia, in cadrul procesului de comunicare;
manifestarea in cadrul comunicarii a "codurilor" in mod independent fata de parteneri, dar constientizate de catre acestia;
acceptarea rolului contextului ca aspect fundamental, mesajele fiind integrate acestuia, de unde fenomenul dependentei de context si/sau necesitatea adaptarii la acesta;
implicarea experientei anterioare a partenerilor emitatorreceptor in codificarea/decodificarea mesajului;
compatibilizarea transmitator/semnal/canal de transmitere.
