NOTIUNI DE PROGRAMARE NEURO-LINGVISTICA

1. Ce este autoprogramarea mentala? Asa cum am vazut in precedentul capitol, orientarile de sorginte sistemica ale teoriei comunicarii - Scoala de la Palo Alto, in special - deplaseaza definitiv accentul de pe triada clasica a comunicarii (E-M-R) pe interactiune si relatie, ceea ce confera un spatiu de libertate celor doua roluri strict distribuite E si R, in masura in care - dupa J.Lohisse - "raspunsul reprezinta o constrangere(s.n.)". Definind interactiunea ca "sistem", P.Watzlawick caracterizeaza drept atribut principal al fiintei umane tocmai comportamentul de comunicare al acesteia: "In cadrul sistemelor aflate in interactiune, cel mai bun mijloc de a descrie obiectele nu este acela de a le descrie ca indivizi, ci ca persoane-aflate-in- comunicare-cu-alte-persoane.(s.n.) Interactionismul inlocuieste, asadar, modelul behaviorist cu cel al impartasirii semnificatiilor; in acest sens, studii situate la granita dintre antropologie, posihosociologie si psiholingvistica, cum sunt cele efectuate de M. Mead (L'anthropologie comme science humaine, sau L'Un et l'Autre Sexe: les rôles de l'homme et de la femme dans la société), demonstreaza ca fiintele umane actioneaza unele asupra altora pe baza schimburilor interindividuale simbolice (stimulii fiind interpretati activ, si nu doar receptati pasiv), in contextul acestei forme de socializare structurandu-se identitatea individuala.

In continuarea acestei orientari ia nastere - la inceputul anilor '70 ai secolului trecut - ceea ce avea sa se numeasca: Programarea Neuro-Lingvistica, avand ca fondatori un lingvist - John Grinder si un psiholog - Richard Bandler, amandoi profesori la Universtatea Santa Cruz din California. Definita initial ca o noua directie in psihoterapie, NLP devine, ulterior, o metoda de modelizare si eficientizare comportamentala - impunandu-se, pe scurt, ca stiinta si arta a eficientei umane: "Programarea Neuro-Lingvistica este arta modelizarii: ea consta in decodarea si reproducerea proceselor care ne permit sa atingem ansamblul obiectivelor de care suntem capabili si sa reusim ceea ce ne propunem. Procesele reproduse sunt cele alese de noi, atat privind creativitatea, cat si imitatia." Celor care obiectau ca sintagma din titlu trimite la ideea de control al creierului, Bandler obisnuia sa le riposteze: "Dar daca nu veti invata sa va controlati si sa va utilizati propriul creier, atunci veti lasa hazardul sa hotarasca pentru voi."

Cum a luat nastere ideea acestei modelizari comportamental/comunicative? In 1972, Grinder si Bandler - in cadrul unor grupuri experimentale si gratie unor inregistrari video - examineaza cuvant cu cuvant, imagine cu imagine, felul in care marii specialisti ai comunicarii si ai schimbarii umane procedeaza pentru a gasi cuvantul potrivit, gestul oportun, tipul de interventie adecvat; intretinand o colaborare sustinuta cu G.Bateson - si cu majoritatea membrilor Colegiului Invizibil, de alfel - Grinder si Bandler ii au ca modele de inspiratie directa in principal pe Milton Erickson- specialist in metafora terapeutica, pe Fritz Pearls - initiatorul Gestalt-terapiei si pe Virginia Satir, renumita ca specialist in psihoterapia sistemica familiala.

Curentul de gandire simbolizat de Scoala de la Palo Alto se caracteriza - asa cum am vazut- prin abordarea aspectului interactiv si sistemic al comunicarii: in cadrul aceleasi directii cognitive (dupa care, conform principiului sistemic al retroactiunii, efectul este cel care determina cauza), fondatorii NLP adera la filosofia lui "ca si cum". Butada faimoasa a lui Bandler: "Noi nu va invatam decat minciuni. Dar faceti ca si cum ar fi adevarate, si veti vedea ca functioneaza" - nu face decat sa parafrazeze un vechi proverb oriental: "Daca vrei sa fii fericit, comporta-te ca si cum ai fi!"

Constienti ca deprinderile si cunostintele fiintei umane se sprijina in mare parte pe fictiuni personale, non-asimilabile unor ipoteze stiintifice, in cadrul unor procese mentale care functioneaza dupa o logica proprie, initiatorii NLP sintetizeaza, in cadrul demersului lor, atat concluziile cercetarilor lui Bateson asupra patologiei limbajului (si formularea, pe baza acestora, a teoriei dublei constrangeri), cat si conceptia ericksoniana a utilizarii limbajului non-specific si a injonctiunilor paradoxale.

Colaborarea directa cu F. Pearls adauga Programarii Neuro-Lingvistice procedee de influenta gestaltista: mobilizarea corpului (si a limbajului corporal, in ansamblu) pentru ameliorarea comunicarii intrasubiective, centrarea atentiei pe stimulii interni si externi (imaginarul subiectului, amintirile acestuia) etc; pe de alta parte, influenta Virginiei Satir se face resimtita prin adoptarea tehnicii recadrajului (reframing, in engl.) si a sincronizarii, precum si prin practica utilizarii predicatelor lingvistice ale clientilor - incluse in propriile lor sisteme de reprezentare.

La aceste nume trebuie adaugate, neaparat, cele ale lingvistilor Alfred Korzybski - autor al unei Semantici generale - caruia Grinder si Bandler ii datoreaza celebra formula - pe care si-au insusit-o drept porte-parole a intregii lor activitati de cercetare- "harta nu este teritoriul", ca si cel al lui Noam Chomsky, autorul Gramaticii generative si transformationale si al teoriei structuraliste asupra limbajului; aceasta interferenta cu studiile de lingvistica a avut ca rezultat imediat perfectionarea unuia dintre cele mai importante instrumente utilizate in practica NLP: meta-modelul pentru limbaj. In linii mari, premisele acestei tentative de a deveni, prin mijloace exclusiv lingvistice, autorii propriei noastre schimbari dezirabile si care se suprapune utopia unei comunicarii perfecte (fara pierderi si distorsiuni) sunt, in viziunea NLP, urmatoarele

a.     Cei mai buni specialisti in comunicare nu sunt expertii unei scoli sau alta, ci fiintele umane insele, noi insine, aplicand inconstient procedeele fundamentale, naturale ale comunicarii, cele pe care le "inventam" personal, ori de cate ori comunicam intr-o maniera satisfacatoare cu ceilalti.

b.     Orice reusita umana - in domeniul creatiei, profesiei, ca si in actele noastre de toate zilele- este rezultatul respectarii si executarii unor programe interiorizate, mentale si fiziologice, pe care le putem decoda, reproduce si adapta personalitatii noastre (si, in consecinta, schimba), in functie de propriile noastre obiective (modelizare)

In 1975, Grinder si Bandler publica primul volum al lucrarii lor The Structure of Magic (al doilea volum aparand cu un an mai tarziu), inspirat de teoria chomskyana a structurii limbajului, volum in care autorii propun modelul Meta al limbajului; in acelasi an apare Patterns of the hypnotic technics de Milton Erickson, in cadrul careia autorii analizeaza tehnica modelizarii practicate de catre acesta cu pacientii sai. Extins rapid, de la psihoterapie, la management, negociere, pedagogie sau politica, ansamblul tehnicilor NLP ar putea constitui un sinonim excelent pentru eleganta, daca acceptam definitia aceasta ca: "obtinerea unui randament maxim cu un minim de investitie".

2. Postulatele pe care se sprijina NLP privind comunicarea, limbajul, comportamentul, sau natura (si schimbarea) umana se revendica, in particular, de la curentul paloaltist, si au influentat, la randul lor, numeroase scoli teoretice (printre care citam terapia conversationala a lui Carl Rogers). Aceste supozitii - identificabile, pana la un punct, cu axiomele comunicarii propuse de membrii Colegiului Invizibil - fundamenteaza o intreaga filosofie elementara a NLP (nu mai putin practica si eficienta), caci presupun o fiinta umana integrata intr-un univers al comunicarii preexistente.

Nu putem sa nu comunicam - acest prim postulat reia cea mai importanta dintre axiomele paloaltiste asupra comunicarii: comunicam, cu voia sau fara voia noastra, iar in cadrul interactiunii celei mai simple (dialogul, sau comunicarea fata in fata), exista intotdeauna un al treilea "interlocutor"- care este contextul, si care recepteaza (fie si partial) mesajul vehiculat, oferind un feed-back propriu. Cuvintele nu reprezinta decat o parte minima in cadrul unui mesaj: cercetarile estimeaza ca numai un procent de 7% din sensul comunicat este vehiculat prin cuvinte (informatia digitala propriu-zisa); 38% este procentul aspectelor analogice ale vocii (paraverbalul): timbru, volum, intonatie, ritm etc., iar restul de 55% este reprezantat de limbajul non-verbal: gesturi, posturi, mimica etc.

Harta nu este teritoriul - postulat care vizeaza limitele noastre de acces la realitate; ne raportam la ceilalti, la lume, in ultima instanta, prin simturile de care dispunem, acestea - asa imperfecte cum sunt - fiind singurul nostru mod de perceptie si, ulterior, de reprezentare subiectiva. Simturile - chiar si in cazul ideal in care ar functiona fara cusur - altereaza perceptia noastra asupra realitatii , "imaginea noastra despre realitate nu se afla in relatie de identitate cu realitatea insasi"; ele reprezinta o prima categorie de filtre - impuse de fiziologia noastra si de capacitatile functionale (extrem de diferite de la o persoana la alta) ale organelor de simt. Cu toate acestea , functionalitatea simturilor este o conditie sine qua non a comunicarii, idee deloc noua, de la Platon si J.Locke incoace: Nihil est in intellectu quod non prius fuerit in sensu.[1]

O a doua categorie de filtre este reprezentata de cutumele noastre culturale si educationale, totalitatea valorilor, principiilor si cunostintelor interiorizate constient si inconstient pe parcursul vietii (dar si transgenerational) - cu alte cuvinte, grila culturala prin care citim realitatea, operand o a doua alterare a acesteia (la un dublu nivel: colectiv si individual). Hartile sunt personale, unice si, intr-o anumita masura, netransmisibile: chiar si atunci cand comunicam excelent cu cineva, o facem prin sistemul nostru propriu de simboluri, decodat partial de partener, prin propria lui harta: orice interactiune presupune un schimb de simboluri cu valori diferite si de reprezentari irepetabile si inconfundabile (si pe care le-amputea numi amprente simbolice). Consecinta cea mai interesanta - conform NLP- care deriva din acest al doilea postulat este ca putem ameliora comunicarea, respectiv putem schimba raportarea noastra la realitate, doar schimband filtrele pe care le folosim in mod inadecvat: nu realitatea e cea care ne tulbura, ci parerea noastra despre ea.

Orice pattern de comportament reprezinta cea mai adaptativa formula aleasa la momentul respectiv; orice comportament (chiar simptomatic) se supune unei intentii pozitive a persoanei in cauza, este tentativa ei particulara de a iesi dintr-o situatie data, cea mai buna solutie in acel moment.

Nu exista esec, exista numai feed-back - substanta acestui postulat este aceea ca orice rezultat obtinut - chiar nedorit- poate fi utilizat ca informatie de autoreglaj, de corectie. Esecul reprezinta doar o modalitate de a numi rezultatul nedorit sau inacceptabil.

Fiind o stiinta pragmatica, NLP concepe eficientizarea comunicationala si comportamentala in termeni de rezultate dorite, luand in considerare posibilitatile, mai degraba decat necesitatile, curiozitatea, mai curand decat presupunerea si intrebarea cum? in locul intrebarii de ce?

In Introducing neuro-linguistic programming, J.O'Connor si J. Seymour traseaza cele trei cadre ale eficientei tehnicilor NLP:

a.     obiectivele - ideea de obiectiv (si de cadru relational implicit) este de maxima importanta in cadrul NLP; definirea lui trebuie facuta in termeni pozitivi (este mai util sa stabilim cum putem ajunge intr-un loc, decat cum sa facem sa plecam dintr-un loc), rezonabili (definirea unui obiectiv a carui realizare tine de alta persoana este riscanta si neproductiva) si specifici (un obiectiv prea abstract, nedeterminat, poarta in sine germenele esecului).

b.     acuitatea senzoriala - cel de-al doilea principiu al eficientei comportamentale si comunicative preconizeaza o serie de tehnici de crestere a compatibilitatii si concordantei senzoriale intre partenerii interactiunii: nu e suficient sa privesti catre partener in timpul dialogului, trebuie sa stii si cum anume sa privesti pentru a citi limbajul non-verbal si a decoda corect indicii de corporalitate care ofera informatii despre experienta subiectiva interna a celuilalt. Acordarea la limbajul, vocea si indicii corporali ai celuilalt este necesara.

c.      flexibilitatea - este definita in NLP drept abilitatea de a dispune de mai multe solutii; a alege inseamna a avea minimum trei posibilitati de optiune : a avea o singura posibilitate inseamna, de fapt, a nu avea posibilitati, iar doua variante ne pot pune in dificultate prin dilema generata de conflictul motivational. Pana la urma, orice problema poate fi definita ca o limitare a campurilor de alegere.

A comunica eficient, fara distorsiuni si pierderi masive de informatie, inseamna, asadar - in viziunea NLP - descoperirea si cunoasterea hartii propriei lumi, si, in egala masura, adaptarea, acordarea la harta interlocutorului nostru; harta reprezinta, deci, acel model simbolic al lumii exterioare constituit, pentru fiecare dintre noi in parte, printr-un laborios proces de filtrare. Tripartitia acestor filtre personale respecta, asa cum am vazut, urmatoarea schema:

filtrele fiziologice ale speciei - orice perceptie a mesajelor este limitata de catre posibilitatile neuro - fiziologice ale receptorilor nostri senzoriali.

filtrele socio-culturale - intre care limba materna ocupa un loc privilegiat, structurandu-ne spiritul si furnizand mijloacele de expresie verbala, extrem de diferite de la o cultura la alta: eschimosii au, spre deosebire de noi, peste douazeci de substantive diferite pentru a desemna zapada, de exemplu.

filtrele individuale extrem de importante in cadrul tehnicilor NLP, ele reprezinta, de fapt, cele cinci simturi: vizual - V, auditiv - A, kinestezic-tactil - K, olfactiv - O si gustativ - G. In general, sistemul de reprezentare individual prefera (atat pe planul comunicarii verbale si non verbale, cat si pe plan imaginativ) un anumit canal senzorial, pe care il privilegiaza si care devine sistem de reprezentare principal sau primar, fapt "tradat", asa cum vom vedea, la nivelul lingvistic al expresiilor: "vad bine ca. ", "cum te vad si cum ma vezi. ", "simt ca. ", " am auzit ca. ", "nu-mi miroase a bine. ", "vezi tu. ", "ma auzi?"

Ansamblul acestor tipuri de filtre structureaza - in fiecare moment - achizitiile noastre, atat fiziologice, cat si mentale, fiind - in aceeasi masura - mostenit si dobandit.

3. Procesul de filtrare Procesul psiholingvistic de filtrare este unul triplu: el opereaza prin intermediul a trei procese simultane principale:

selectia (sau omisiunea)

generalizarea

distorsiunea

Prima dintre acestea, selectia, efectueaza o triere - cantitativa si calitativa - a informatiilor provenite din exterior sau din interior, operand prin reprezentari mentale partiale; codul nostru genetic este programat sa "suporte" o cantitate medie de informatie, pe care cele cinci simturi ale noastre o dozeaza cu maxima precizie, in fiecare moment: excesul de informatie este la fel de daunator ca si deficitul.

. Generalizarea - este, in parte, operatia complementara selectiei, deoarece permite extinderea informatiei proprii unui element asupra ansamblului din care acesta face parte.

. Distorsiunea - procedeaza prin adaptarea si deformarea reprezentarilor noastre, fie asociind elemente diferite, fie substituindu-l pe unul prin celalalt.

(a)(b) (c)(d) (e)

→ VSELECTII → Programari →Perceptie

→ A→ Valori → Reactii Realitatea→KGENERALIZARI → Credinte→ constiente

→O → Memorie → si

→ GDISTORSIUNI →inconstiente

Pierderea de informatie in cadrul transmiterii mesajului Dupa cum observa L.Fèvre si G.Soto, filtrarile succesive ale oricarui mesaj emis /receptionat implica o serie de pierderi, datorate atat performantelor limitate ale sistemului de comunicare uman, cat si "bruiajelor" interne ori externe care tulbura schimbul de informat

- bruiajele interne sunt cauzate de interferentele normale datorate decalajelor dintre

cortex/gandire/vorbire. Dupa Erickson si Rossi, creierul poate trata intre 20 si 30 de idei diferite pe secunda, ceea ce reprezinta intre 1000 si 2000 de idei pe minut ; insa persoana care vorbeste nu poate pronunta decat 100, maxim 200 cuvinte pe minut, decalajul dintre gandire si vorbire fiind in proportie de 10/1 (ca sa nu mai adaugam si faptul ca, in timp de emitatorul vorbeste, creierul sau, ca si al destinatarului, continua sa proceseze si alte tipuri de informatie).

bruiajele externe, provenind din mediul inconjurator, interfereaza in special cu procesul efectiv de transmitere a mesajelor, conditionand, la randul lor, emitatorul si receptorul.

Dupa J.-P. Lehnisch, nivelul ansamblului pierderilor calculate intre momentul conceperii mesajului de catre emitator si cel al reproducerii acestuia de catre receptor atinge. 90%! Din ansamblul mesajului pe care crede ca il transmite, emitatorul nu exprima, in realitate, decat un procent de 80%, alte 10 procente se pierd din cauza interferentelor materiale (zgomot de fond, pronuntare deficitara etc.), urmand ca distorsiunile, generalizarile si selectiile operate de catre receptor sa mai perturbe inca 20 pana la 60% din mesaj, materialul reprodus fiind, in final, a zecea parte din cel conceput initial (aceste pierderi fiind, evident, variabile, in functie de calitatea comunicarii dintre parteneri, ca si a densitatii de paraziti sonori emisi de mediu). Pierderile si alterarile, ca si redundanta, suferite in procesul de transmitere a mesajului sunt (si) efectul componentelor psiho-fiziologice ale actului vorbirii: inhibitii, blocaje etc.

Este exact punctul in care intervine NLP, modelizand aceasta calitate a interactiunii, astfel incat emisia/receptia sa dobandeasca un grad de eficienta sporit, iar informatia receptata prin intermediul sistemului senzorial (Vizual/ Auditiv/ Kinestezic-tactil/ Olfactiv/Gustativ) sa sufere pierderi minime. Astfel, maniera in care informatia senzoriala este sintetizata mental (prin preluare, stocare, codificare lingvistica) se constituie in sistemele de reprezentare- corespunzatoare principalelor modalitati perceptive si putand fi utilizate atat extern ( e), cat si intern (i); sistemul vizual (V) este utilizat atat (e)-cand percepem vizual realitatea exterioara, cat si (i) - cand vizualizam ceva (memorand sau imaginand) pe plan mental. Sistemul auditiv (A) se divide, in acelasi mod, in cel extern (e) si intern (i), iar cel kinestezic (K) incluzand: (e)- senzatii tactile, de temperatura sau de textura si (i)- senzatii amintite, emotii si perceptii interne, (in general constiinta corporala) - reunite in sfera proprioceptiei si interoceptiei

Sistemul vestibular - responsabil cu senzatiile de echilibru- constituie o parte importanta a kinesteziei si este considerat, adesea, ca un sistem reprezentational separat. Pe plan lingvistic, el apare exprimat in expresii si metafore ca: a pluti, a se simti in al noualea cer, a-si pierde echilibrul, a-si tine/ a-si pierde cumpatul, a-si pierde controlul, a fi descumpanit, a cadea in gol, a se prabusi, a simti ca zbori, a se avanta, a se lansa, s.a.

Aceste expresii inregistreaza, in toate limbile, o tri-spatialiate ascendenta vs descendenta bine definita, in functie de registrul emotional redat: sus - bucuria extrema, exaltarea, fericirea; in plan orizontal- dilema, conflictul interior, furia; jos - depresia, tristetea, boala, moartea. Iubirea este astfel asimilata, transcultural, in foarte multe expresii, patologicului: rom.: a fi nebun dupa cineva, a-si pierde mintile dupa cineva, a-si pierde capul dupa cineva etc.; / fr.: avoir mal de quelqu'un, languir de quelqu'un, être fou de quelqu'un, tomber amoureux, perdre la tête etc. ; / engl.: to fall in love, crazy about someone etc.

Aceste trei sisteme reprezentationale ( V/A/K) sunt si principalele cu care opereaza cultura occidentala europeana, sistemele gustativ (G) si olfactiv (O) fiind incluse, de obicei, in cadrul kinesteziei, sau asimilate unul altuia: O/G. Bandler si Grinder le grupeaza in: V / A / K / OG - considerand ca, de obicei, unul singur este favorizat net de catre individ, celelalte fiind subordonate; de asemenea, autorii afirma ca sistemele nu sunt reciproc exclusive, ele pot fi asociate, si atunci vorbim de sinestezii - responsabile de bogatia experientelor subiective personale.

4. Tehnicile Programarii Neuro-Lingvistice si eficientizarea comunicar Tehnica "traducerii" dintr-un sistem de reprezentare in altul - echivaleaza, in viziunea NLP, cu traducerea dintr-o limba intr-alta, baza fiind premisa conservarii sensului; intr-o relatie diadica de tip complementar - cum este cea intre subaltern si patron- aceasta metoda va consta in modificarea, adaptarea limbajului, a predicatelor (cuvinte cu baza senzoriala) folosite, la un alt sistem de reprezentare, in vederea flexibilizarii comunicarii (aceasta adaptare a limbajului este - de altfel- o tehnica folosita intuitiv si de catre adulti, in relatia cu copiii foarte mici, in special in cadrul interactiunii mama/ copil: adultii recurg astfel spontan la "ecolalii"- imitand, intr-o "oglinda" sonora, pronuntarea incorecta a copilului, sau folosesc excesiv diminutivele, ca si cum ar adecva structura limbajului la universul infantil al interlocutorului).

O a doua etapa o reprezinta comutarea (prin intermediul exercitiilor de imagerie dirijata, de exemplu) de pe un sistem senzorial de reprezentare, pe altul; astfel, o amintire traumatizanta vizualizata in culori sumbre, intunecate, reci (specifice - cultural - trairilor negative: moartea este asimilata, in cultura europeana, negrului, tristetea - albastrului inchis etc) poate fi revalorizata afectiv prin comutarea - prin V/i - pe un spectru de culori deschise, calde, vitalizante, permitand restructurarea totala a unei experiente.

Predicatele - nume generic atribuit in NLP limbajului verbal asociat sistemului preferat de reprezentare senzoriala al unei persoane - "tradeaza" acest sistem al locutorului, iar "detectarea", "citirea" lor - abilitate care poate fi creata sau "reeducata"- sunt importante pentru obtinerea unui raport eficient de rezonanta comunicativa cu celalalt. In functie de tipul sistemului senzorial de reprezentare al fiecaruia (vizual, auditiv, kinestezic-tactil sau olfactiv/gustativ) predicatele privilegiate vor fi - la randul lor - diferite

Tipul vizual - va privilegia structuri verbale cu baza preponderent vizuala; analiza unui astfel de discurs va evidentia:

substantive: aspect, claritate, contur, culoare, fotografie, imagine, intuneric, lumina, miraj, noapte, nuanta, ochi, panorama, perspectiva, peisaj, privire, scena, tablou, transparenta, umbra, vaz, vedere, viata in roz etc.

verbe: a aparea, a arata, a ascunde, a clarifica, a contrasta, a focaliza, a ilustra, a intrezari, a lua in vedere, a privi, a reflecta, a revedea, a scruta, a sterge, a se uita, a vedea, a vizualiza

adjective: alb, albastru, auriu, argintiu, clar, colorat, intunecos, limpede, luminos, negru, ofilit, obscur, orbitor, prafuit, sumbru, sters, vestejit etc.

Tipul auditiv - va utiliza predicate specifice sistemului sau de reprezentare :

substantive: auditie, auz, balbaiala, cantec, conversatie, cuvant, cuvantare, dialog, gama, geamat, interviu, murmur, muzica, nota, strigat, sunet, soapta, tipat, vacarm, vorba, vuiet etc

verbe: a asculta, a asurzi, a auzi, a bolmoji, a bombani, a se balbai, a canta, a exprima, a fredona, a intelege, a raspunde, a rasuna, a rastalmaci, a spune, a suna, a surzi, a sopti, a tuna, a urla, a vocifera, a vorbi, a zumzai etc.

adjective: armonios, bland, ascutit, asurzitor, calm, clar, dezarticulat, discordant, insistent, lent, melodios, muzical, percutant, profund, strident, tacut, tipator, vivace, zgomotos etc.

Tipul kinestezic - este centrat pe urmatoarele campuri lexicale:

Miscare: a agita, a amorti, a apuca, a balansa, a contacta, a fremata, a lipi, a lovi, a mangaia, a misca, a prinde, a sari, a rasturna, a traversa, a tresari, a se vanzoli etc.

Consistenta si greutate: apasator, compact, consistent, delicat, dur, enorm, imens, fluid, fragil, gingas, greu, mare, moale, omogen, urias, usor, zdrobitor etc.

Temperatura si umiditate: aprins, arzator, cald, fierbinte, focos, inghetat, intepenit, infocat, invapaiat, jilav, rece, stors, ud, umed, uscat, zvantat etc.

Textura: aspru, bland, colturos, delicat, dur, fin, gingas, lins, lipicios, lucios, moale, neted, ondulat, poros, rugos, stancos, teapan, tepos, zgariat, zgrumturos etc.

Senzatie si echilibru: alunecos, bland, dezechilibrat, dureros, echilibrat, instabil, iritant, lichid, nesigur, miscator, relaxant, revigorant, sensibil, solid, stabil, sovaitor, tangibil etc

Tipul olfactiv/gustativ - va privilegia predicate de tipul:

substantive: adiere, aroma, boare, buchet, emanatie, gust, mireasma, miros, parfum etc

verbe: a adulmeca, a degusta, a flamanzi, a gusta, a inghiti, a inseta, a linge, a mesteca, a mirosi, a manca, a mesteca, a parfuma, a savura, a se satura, a simti, a sorbi etc.

adjective: acru, afumat, amar, aromat, bun, copt, delicios, dulce, fad, fiert, gustos, insipid, iute, imbatator, mugegait, parfumat, patrunzator, perisabil, persitent, pigmentat, piparat, pregnant, rafinat, savuros, sarat, saturat etc.

Traducerea propriu-zisa - dintr-un tip senzorial in altul - are ca efect principal sincronizarea limbajului participantilor la dialog, asadar reducerea pierderilor - calitative si cantitative- ale mesajului vehiculat; iata cateva exemple de sinonimii perceptive:

VIZUAL AUDITIV KINESTEZICOLFACTIV/GUSTATIV

a aparea→ a sparge tacerea → a zvacni→ a emana

a ascunde → a amuti → a se calma → a se topi

a se uita → a asculta → a percepe → a amusina

a vedea→ a auzi → a simti→ a gusta

a zari→ a deslusi → a presimti→a adulmeca

a face ochi dulci → a impuia urechile→ a se baga sub piele →a spune vorbe dulci

a nu vedea cu ochi a vorbi de rau a nu avea la inima a nu inghiti

buni pe cineva→pe cineva → pe cineva→ pe cineva

a pazi ca pea fi cu urechile a sta cu sufletula mirosi urmele

ochii din cap→in patru→la gura→ cuiva

a sari in ochi→ a sparge urechile → a zgudui → a sufoca

a casca ochii → a-si ascuti urechile → a sta cu simturile incordate → a adulmeca vorbele

a-si vedea de treaba →a-si tine gura →a-si lua talpasita → a-si pune pofta-n cui

colorat → sonor → cald→parfumat

lucios →armonios →mangaietor → ademenitor

orbitor → asurzitor → arzator/cutremurator → savuros

orb→ surd/mut →paralizat → insensibil

tern → stins →inert →insipid

stralucitor→ percutant →izbitor →imbatator

strident→disonant→ haotic→ dezgustator

subliniat →insistent→ solid → persistent

cu ochii holbati →cu urechea ascutita → cu inima stransa→ cu limba scoasa

ochi lunecosi→ gura sloboda →dute-vino→ pofta neinfranata etc.

- -- -- -- -- -- -- -- -- -- -- -- -- -- -- -- -- -- -- -- -- -- -- -- -- -- -- -- -- -- -- -- -- -- -- -- -- -- -- -- -- -- -- -- -- -- -- -- -- -- -- -- -- -- -- -- -- -- -- --

5. Reperarea indicatorilor de acces - constituie o tehnica esentiala in NLP: acestia reprezinta totalitatea modificarilor fizice si fiziologice perceptibile - in cadrul unei interactiuni- la unul sau la celalalt dintre parteneri, si tradand -corporal- nu numai emotiile acestora, dar si sistemul de reprezentare preferat. Intre acestia, indicatorii vizuali de acces sunt predominanti, reprezentand acele miscari sistematice ale ochilor (verticale si laterale- in functie de modul in care gandim si in care vizualizam experienta noastra ), asociate, in neuro-fiziologie, cu activarea unor arii cerebrale diferite si numite "miscari laterale ale ochilor" sau LEM (in engl.: lateral eyes mouvement).Conform studiilor efectuate de catre specialistii in NLP, patternurile miscarilor oculare sunt, in general, aceleasi pentru dreptaci (si inversate pentru stangaci). Asa cum se stie, miscari oculare rapide -REM (in engl.: rapid eyes mouvement) apar in somnul cu vise (faza somnului paradoxal); in starea de veghe, vizualizarea unor amintiri, retrairea unor impresii, ori pur si simplu incordarea, concentrarea atentiei asupra unui anumit aspect (real sau fictiv) provoaca miscari oculare inconstiente, involuntare, dar care pot fi analizate si descifrate. Astfel, cand incercam sa ne imaginam vizual ceva, ochii se misca in sus si la dreapta; miscarile laterale catre stanga indica sunete amintite, iar cele laterale catre dreapta, sunete construite. Miscarile oculare in jos si la stanga indica dialogul intern, iar cele in jos si la dreapta, amintirea unor senzatii*. Privirea pierduta, fara tinta, defocalizata, este asociata cu vizualizarea retroactiva.

O observatie a noastra privind al IV-lea sistem de reprezentare -O/G- se impune totusi: remarcam ca nu am gasit in bibliografia studiata nici o referire la indicatorii vizuali de acces ai acestuia; am intreprins propriul nostru micro-experiment, pe un lot de 60 de persoane (35 barbati si 25 femei- elevi, studenti, intelectuali si pensionari) cu varste cuprinse intre 15 si 68 de ani, carora le-am solicitat: a. sa rememoreze, timp de 1 minut, un miros placut (+O/i)); b. sa rememoreze un gust placut (+G/i) ; c. sa rememoreze , in mod asociat, un miros si un gust placute (+OG/i); d. sa rememoreze un miros neplacut (-O/i); e. sa rememoreze un gust neplacut (-G/i); sa rememoreze, asociat, un gust si un miros neplacute (-OG/i). Rezultate: Variabila dependenta urmarita - indicatorii vizuali de acces: miscari oculare si mimica fetei subiectilor I. In proportie de 80%, persoanele supuse experimentului au inchis ochii ! in timpul solicitat (1 minut) pentru a rememorarea olfactiv/gustativa Variabilele independente: sexul, varsta, ocupatia nu au influentat - decat in proportie neglijabila, de sub 5%- rezultatele experimentului. Rememorarea O/G a unui gust si (sau) miros placut a fost insotita in 65% din cazuri de zambet sau, cel putin (30%) de o mimica destinsa; rememorarea O/G de tip negativ (gust/ miros neplacute) au fost asociate de preferinta incruntarii fruntii, mimicii incordate, miscarii buzelor sugerand dezgustul,sau deschiderii ochilor. Inchiderea ochilor cu mimica de satisfactie expresiva - este influentata in proportie covarsitoare (peste 90%) de rememorarea asociata: + O/G; tipul de asociere opus: - O/G (miros si gust neplacute) este rememorat cu o mimica de dezgust expresiva, semn de refuz mental inconstient, tradus prin limbaj nonverbal. Concluzii: Rezultatele acestui micro-experiment (coroborate cu observatiile noastre aleatorii anterioare) confirma urmatoarele ipoteze: 1. gustul si mirosul, fiind primele simturi care se dezvolta in cadrul ontogenezei, cele mai apropiate de natura (respectiv cele mai putin educabile, influentabile cultural) sunt primele tipuri de senzatie cu care nou-nascutul se racordeaza la realitatea exterioara- inca din primele ore de viata, atunci cand vederea nu este inca dezvoltata si cand acesta doarme 20 din 24 ; 2. conditionarea initiala pe care fiinta umana o suporta: asocierea (in timpul hranirii la san) de tip +O/G si inchiderea ochilor ( deprivare senzoriala partiala inconstienta, avand rolul de a amplifica intensitatea senzatiilor restante ) ramane stabila. (De altfel, chiar si adultii, atunci cand savureaza efectiv un gust sau un miros - au tendinta de a inchide ochii, consecinta a aceleiasi conditionari infantile initiale

O prima utilitate a acestei tehnici NLP este aceea a accesibilitatii maxime a mesajului celuilalt, in cadrul interactiunii fata in fata; miscarile oculare fiind extrem de rapide, este necesara o educare a observatiei si a atentiei, pentru a putea citi si traduce mesajul nonverbal simultan indicat de secventele de activare a sistemelor de reprezentare pe care interlocutorul le foloseste. De regula, cele doua tehnici: a. traducerea predicatelor si b. utilizarea indicatorilor de acces vizuali trebuie adoptate simultan. Un al doilea tip de beneficiu il reprezinta cel referitor la persoana proprie: va fi mult mai usor sa accesam o reprezentare anume, dorita, daca folosim miscarile ochilor cu care aceasta este asociata in mod natural: este ca si cum am face un acord extrem de fin al creierului, pentru a-l determina sa functioneze intr-un anume fel.

6. Tehnica submodalitatilor. Utilizarea indicatorilor de acces este doar primul pas in stabilirea tipului de reprezentare generala a realitatii initiate de catre cineva; pentru a putea face, insa, distinctii de finete in interiorul respectivului sistem reprezentational, NLP recomanda accesarea submodalitatilor - acele diferentieri interne specifice, care structureaza in mod particular perceptia si reprezentarea verbala si nonverbala a realitat Ideea de submodalitate perceptiva, ca si cea de sinestezie, nu este noua, ea apartine antichitatii si a fost exprimata indirect de catre Aristotel in De anima, apoi reluata in Parva naturalia:"In primul rand, sa examinam daca se pot percepe mai multe obiecte simultan, prin cate o alta parte a sufletului (s.n.), iar nu prin intregul suflet indivizibil si continuu. Sau, mai intai, sa ne intrebam in ce priveste cele ce cad sub unul si acelasi simt, de pilda vazul, daca el va percepe fiecare culoare cu alta parte incat sa spunem ca are mai multe parti(. )? Daca tinem seama ca desi exista doi ochi, dar de la ei vine o singura perceptie si activitatea lor este una, nimic nu se opune daca am zice ca si in suflet este tot asa(. ). Prin urmare, exista, in mod necesar, o unitate a sufletului prin care percepem toate (. ) fiecare gen insa e perceput prin altceva."

In cadrul fiecarui sistem perceptiv-reprezentational, apar submodalitati - care nuanteaza calitativ si cantitativ experienta perceptiva particulara a fiecarui individ; unele dintre ele sunt discontinue sau analogice (asociat sau disociat, stereo sau mono), altele sunt continue, variind dupa scale de intensitati si sensuri diferite (crescator/descrescator): intensitatea unei lumini, tonul unui sunet, al unei voci, senzatiile de temperatura etc. Majoritatea submodalitatilor apar transpuse lingvistic, in cadrul predicatelor utilizate si - asa cum am vazut - analizabile in contextul mai larg al frazelor construite de catre interlocutori; NLP le considera "coduri fundamentale de operare ale creierului uman", in afara carora perceptia, gandirea si limbajul ar aparea uniformizate, nivelate, slab diferentiate si cenusii, intr-un cuvant, impersonale.

In conceptia initiatorilor NLP, pentru principalele trei sisteme ale sensibilitatii perceptive - V/A/K- submodalitatile se incadreaza, in general, in urmatorii parametri:

Submodalitatile sistemului vizual:

1.Color vs alb-negru

2.     Stralucire (+/-)

3.     Contrast(+/-)

4.     Claritate ( contur : clar vs neclar)

5.     Asociat vs disociat

6.     Incadrat vs neincadrat

7.     Bi vs tridmensional

8.     Lateralitate : stanga vs dreapta

9.     Profunzime: sus vs jos

10.  Distanta fata de imagine ( in cazul disocierii vizuale a privitorului de obiectul perceput)

11.  Miscare: +/- static

12.  Viteza: +/- rapida

13.  Dimensiunea imaginii

Submodalitati ale sistemului auditiv :

1.     Claritatea sunetului

2.     Cuvinte vs sunete

3.     Volum: +/-

4.     Ton: inalt vs bas

5.     Timbru: +/-

6.     Localizare: sus/jos, stanga/dreapta, fata/spate

7.     Distanta fata de sursa sunetului : +/-

8.     Durata

9.     Continuu vs discontinuu

10.  Viteza: lent vs rapid

11.  Sursa: identificata vs nonidentificata

Submodalitatile sistemului kinestezic

1.     Localizarea senzatiei

2.     Forma

3.     Durata

4.     Intensitatea

5.     Presiunea

6.     Aria

7.     Textura

8.     Temperatura

9.     Calitatea: +/- ( pozitiv vs negativ)

Identificarea - prin analiza structurii lingvistice de suprafata - a acestor tipuri atat de diferite de submodalitati senzorial-perceptive, impreuna cu observarea principalilor indicatori de acces pot confirma sau infirma sensul mesajului - verbal/nonverbal - degajat in contextul interactiun Cea mai seducatoare consecinta si aplicatie - sustin autorii NLP- privind lucrul cu submodalitatile este, insa, posibilitatea modificarii acestora.

7. Elicitare si calibrare. In cadrul NLP, elicitarea si calibrarea constituie doua tehnici complementare, de maxima utilitate in travaliul psihoterapeutic, dar extinse si la domenii diferite, cum sunt: invatamantul, managementul, negocierea, politica, rezolvarea conflictelor etc. Ambele tehnici - de tip socratic, inspirate de maieutica filosofului grec - au relevanta numai in cadrul interactiunii orale: prima dintre ele, elicitarea, se refera la procesul de ghidare a cuiva (in cadrul unui dialog fata in fata) prin intermediul mijloacelor verbale, paraverbale si nonverbale, cu scopul inducerii unei stari (sau a modificarii starii existente). Aceasta ghidare sau dirijare nu este deloc inocenta, asemanandu-se - prin multe aspecte - cu ceea ce Alex Mucchielli numeste manipulare prin comunicare: "Sa manipulezi (sau sa influentezi) inseamna sa intervii (prin actiune sau cuvant, adica prin comunicare) asupra elementelor constitutive ale situatiei de comunicare. Modificand aceste elemente, se modifica structura situatiei, si deci sensul evenimentelor care se deruleaza. Sensul cuvintelor si actelor actorilor din cadrul situatiei este elaborat de actorii implicati, pornind de la elementele situatiei care servesc drept referinta." Acelasi autor este si mai explicit in a descrie tehnicile psihologice persuasive, atat de clar inrudite cu cele preconizate de R. Bandler: "A comunica ineamna a utiliza un ansamblu de metode numite "de comunicare": inseamna sa vorbesti, sa-ti modulezi intonatia, sa te comporti intr-un anumit fel, sa adopti o mimica, gesturi si atitudini specifice, sa alegi o atitudine, sa actionezi asupra elementelor mediului inconjurator (s.n.), totul pentru a rezolva, cat mai bine cu putinta, o problema legata de un fapt de viata."

In sfera elicitarii intra toate abilitatile inductive ale participantilor la interactiune (hipnoterapeuti, regizori, profesori, manageri, negociatori etc.) care, dintr-un motiv sau altul, determina o schimbare in starea sau comportamentul partenerilor de dialog, prin mijloace exclusiv lingvistice si paralingvistice. Alaturi de elicitare, si complementara acesteia, se gaseste poate cea mai atragatoare tehnica de utilizare/modificare a acuitatii senzoriale umane: calibrarea - procesul pe baza caruia putem recunoaste diferitele stari si emotii ale celorlalti. Conform specialistilor NLP, calibrarea presupune doua aspecte calitativ diferite: a. Capacitatea de a sesiza ca o persoana se afla intr-o anume stare (si, sub acest unghi, calibararea se poate confunda cu empatia *); b. capacitatea de a sesiza acele elemente care fac diferenta de la o stare la alta. Inainte de a constitui o tehnica speciala in NLP, calibrarea constituie o sensibilitate particulara, speciala (de care fiecare dintre noi dispune, intr-un grad mai mare sau mai mic) pentru anumite tipuri de emotii sau de stari, insotita de recunoasterea cu usurinta a acestora: este un proces in mare parte natural si inconstient, bazat pe observarea unor aspecte ce tin in special de conduita nonverbala si paraverbala a partenerului cu care comunicam direct, si in foarte mica masura de cea verbala. Insa tot atat de adevarat este ca - pornind de la niste abilitati minimale - aceasta facultate innascuta se poate dezvolta si educa, printr-o exersare constienta.

Dupa definitia oferita de L. Fèvre si G. Soto, "calibrarea consta in reperarea ansamblului indicatorilor limbajului analogic, cat si in asocierea acestora cu starile interne ale subiectului, astfel incat, ulterior, acestea din urma sa poata fi usor recunoscute". Indicatorii expresiei corporale si ai vocii (analogici), cat si cei lingvistici (digitali) se pot grupa in categorii distincte:

a.     respiratia (ritm, amplitudine, localizare)

b.     postura (schema corporala in ansamblu, pozitia capului si a spatelui )

c.      tonusul muscular (chipul si mainile / muschii al caror control este inconstient)

d.     ridurile de expresie (frunte, ochi, nas, buze)

e.     culoarea pielii (roseata/ paloare , fata/ maini )

f.      miscari involuntare (degetele mainii, piciarele)

g.     gura (forma, deschidere, tensiunea buzelor )

h.     ochii (forma si marimea pupilei, privire directa/evitanta )

i.       vocea (volum, tonalitate, ritm etc.)

j.       indicatorii lingvistici (predicate, expresii tipice, cuvinte-cheie, repetitii, accentuari)

k.incongruentele corporale sau verbale

8. Tehnica sincronizarii si "ancorele". Pentru a stabili si mentine un raport de comunicare exterioara eficient, dar si pentru a avea un acces mai complet la propriul nostru univers interior, accesarea sistemului de reprezentare al partenerului (ori al nostru) sau calibrarea si elicitarea - prin analiza predicatelor, a expresivitatii corporale si a indicatorilor oculari de acces - nu sunt suficiente, in viziunea NLP. Modelizarea si ameliorarea oricarui raport interpersonal de comunicare fata in fata impun, in plus, adaptarea limbajului nostru verbal si non verbal la cel al partenerului de dialog, tehnica numita sincronizare, si care presupune, simultan, indreptarea atentiei catre forma si continutul mesajului primit, dar si catre raspunsul personal de confirmare - feed-back-ul - pe care noi il restituim.

-Sincronizarea este un fenomen natural: intalnirea a doua sau mai multe persoane, stabilirea unei relatii interpersonale oarecare, dar cu intentia - impartasita, premeditata - a unei reciprocitati comunicative, antreneaza un fel de contaminare corporala, de apropiere, complicitate si similitudine fiziologica, psihologica si verbala spontane (frapant de asemanatoare celei intalnite in timpul dansului). Ceea ce numim " atractie fizica" nu are loc - asa cum am crede - numai intre fiintele care se iubesc; aceasta "lege"- tinand parca de fenomenele fizicii ondulatorii - este una universal interumana, manifestandu-se cu atat mai multa pregnanta, cu cat spatiul dintre partenerii interactiunii este mai mic. Cum se manifesta sincronizarea? Daca vorbim de sincronizare directa, aceasta presupune o acordare verbala si corporala "in oglinda": vocea scade in tonalitate, urmand-o pe cea a interlocutorului, corpul adopta un "paralelism" postural, capul se inclina in acelasi unghi, iar mimica se sincronizeaza cu cea a partenerului: vom zambi, daca el zambeste, vom fi neutri sau tristi, daca expresia lui exprima seriozitate ori mahnire; sincronizarea incrucisata, la fel de frecvent intalnita, presupune adaptarea aceleiasi postúri sau miscari a celuilalt, dar transferand-o la un alt membru al corpului nostru: astfel, de exemplu, vom balansa bratul in ritmul mersului partenerului, vom clipi in ritmul respiratiei lui precipitate sau calme etc.

Doua sunt consecintele imediate ale utilizarii sincronizarii: 1. ameliorarea vizibila a relatiei cu un partener dificil, antipatic sau greu de suportat - afirma adeptii NLP; 2. captarea atentiei interlocutorului (tehnica este aplicata cu succes in. marketing, dar simplii vanzatori o cunosc intuitiv!); 3. oportunitatea intreruperea politicoase, discrete, a unei conversatii interminabile prin desincronizare, fie ea si partiala, de exemplu, prin schimbarea tonului vocii, ori a directiei in care talpile pantofilor se sprijina pe sol : indreptati-le catre exteriorul cercului imaginar trasat pe sol de acestea, ca si cum v-ati pregati sa plecati deja (sau observati ca ati si facut deja lucrul acesta, inconstient, ori, mai grav, ca partenerul dvs. a procedat asa!) si efectul - iminenta intreruperii conversatiei - va fi cel scontat. In general, orice desincronizare (totala sau partiala) intrerupe patternul de interactiune, avand ca efect redirectionarea sau intreruperea schimbului; un profesor, (ori manager, ori politician) experimentat initiaza, intr-o prima faza, o sincronizare pe care o verifica printr-o desincronizare partiala ulterioara (o gluma, un zambet): daca elevul reproduce schimbarea comportamentala, inseamna ca interactiunea este stabilita pe aceeasi "lungime de unda"- si ca poate continua netulburata.

-Sincronizarea verbala (sau a continutului) - se poate face prin reformulare: a reformula inseamna a relua, prin alte cuvinte (structurand altfel - si, implicit, clarificand - materialul verbal) ideea exprimata de interlocutor. Asa cum vom vedea, alaturi de repetare, reformularea evita comentariul sau interpretarea, tipice terapiilor psihanalitice; ea constituie un excelent mijloc de a suda, intari, confirma un raport de comunicare.

"Ancorele" - sau stimulii declansatori de stari, emotii, amintiri pe care le credeam uitate - constituie, in viziunea NLP, asocieri singulare, automate, involuntare, dintre un stimul (obiect, cuvant, fiinta) si o stare emotionala pozitiva sau negativa. Ele pot fi externe (un copac, un obiect casnic familiar, o melodie) sau interne (amintiri, senzatii corporale), putand apartine oricaruia dintre cele patru sisteme reprezentationale; pot fi placute sau neplacute, iar in unele cazuri extreme (in fobii pot avea consecinte negative majore.

9. Meta-modelul si structura limbajului in viziunea NLP "Numele nu este obiectul, iar harta nu este teritoriul pe care il reprezinta, dar daca aceasta este corecta, va avea o structura asemanatoare teritoriului, ceea ce o va face utila"- scrie A. Korzybski (Sémantique générale), subliniind faptul ca limbajul nu traduce decat aproximativ experienta interioara, la randul ei filtrata - asa cum am vazut - la diferite nivele (individuale si trans-individuale), prin selectie, generalizare si distorsiune (tot atatea bariere inevitabile intre experienta traita si enuntul lingvistic):" Paradoxul cel mai raspandit al conditiei umane este acela ca procesele care nepermit schimbarea si regasirea bucuriei de-a trai sunt aceleasi care ne determina sa pastram un model saracit al lumii: capacitatea noastra de a utiliza simbolurile, adica de a crea modele. Astfel, aceleasi procese care ne permit sa indeplinim actiunile umane cele mai extraordinare, ne blocheaza, in acelasi timp, evolutia, daca facem greseala sa confundam modelul cu realitatea. Cele trei mecanisme generale prin care realizam asta sunt: generalizarea, selectia si distorsiunea."

Afirmand aceasta, in The Strucure of magic I, autorii NLP, Grinder si Bandler, isi propun sa structureze un model de comunicare ideala, care sa conduca la eliminarea distorsiunilor, generalizarilor si golurilor informationale. Numindu-l Meta - pentru ca utilizeaza limbajul pentru a clarifica limbajul- autorii doresc restabilirea legaturii dintre experiential si lingvistic, in sensul clarificarii sensului vehiculat de mesaj intre cei doi interlocutori.

Fundamentat pe teoria structuralista chomskyana - conform careia limbajul este gramatica gandirii noastre, exprimand intr-o structura de suprafata o alta structura, profunda, senzoriala, infra-lingvistica, Meta-modelul NLP contine un set de intrebari (inspirate din analiza tipurilor de intrebari folosite - in activitatea lor terapeutica- de catre F.Pearls si V.Satir) intrebari care o exclud pe una singura: "de ce ?"- si care sunt menite sa clarifice, sa limpezeasca, sa re-creeze structura reala - profunda, intangibila- a mesajului comunicat. Un tabel ilustrand in mod sintetic Meta-modelul (C.Nedelcea, Op. cit.) este urmatorul:

Operatii asupra structurii profunde a limbajului Pattern-uri de limbaj

- Substantive nespecificate

SELECTII- Adverbe nespecificate

- Comparatii incomplete

- Judecati

- Substantivari

GENERALIZARI- Cuantificatori universali

-Operatori modali ai posibilitatii

- Operatori modali ai necesitatii

DISTORSIUNI - Echivalenta complexa

- Presupozitiile

- Citirea gandurilor

- Cauza-efect

A formula si adresa intrebari pertinente constituie - in conceptia autorilor NLP- mai mult o arta decat o tehnica stiintifica; de altfel, problema pertinentei nu i-a preocupat numai pe autorii americani sus-mentionati, ci, integrandu-se intr-o viziune mondiala organica asupra noii comunicari, ea apare, in textele scolii britanice de lingvistica si teoria comunicarii, la autori ca D. Sperber si D.Wilson.

Dupa G. Laborde, intrebarile pertinente - pe care Meta-modelul le preconizeaza - sunt cele care permit aducerea la suprafata exprimarii verbale, de tip digital, a nivelului structurii profunde a limbajului. In trecerea de la structura profunda catre cea de suprafata, in mod inconstient, punem in functie - simultan sau alternativ - toate cele trei operatii generale incluse in tabelul de mai sus, prin pattern-urile lor specifice: a. selectam doar o parte din informatiile disponibile in structura profunda, restul fiind sters, reprimat, ignorat; b.generalizam, deoarece specificarea tuturor conditiilor si exceptiilor ar dura enorm, sau ar ingreuia mult conversatia; c. oferim - prin distorsionare - o viziune simplificata, accesibila, a ceea ce dorim sa spunem, modificand, astfel, inevitabil, intelesul mesajului formulat initial.

1.Folosirea substantivelor nespecificate

Subiectul activ al unei fraze este eludat, omis, preferandu-se o exprimare pasiva, de tipul: S-a afirmat despre mine ca/ Raul a fost facut. / Sunt considerat ignorant. / Acest tip de omisiune implica o viziune asupra realitatii din postura unui spectator pasiv, neajutorat, pentru care lucrurile se intampla fara nici o responsabilitate din partea celui care vorbeste; corectitudinea din punc de vedere gramatical a propozitiilor de acest tip nu ofera nici o garantie a claritatii lor. In acest caz, trebuie socilitata - pentru a completa informatia lacunara - precizarea autorului actiunii, clarificarea substantivelor nespecificate prin intrebarea: Cine, mai precis ? insistand asupra resubstantializarii (radacina lexicala a cuvantului substantiv este comuna cu cea a cuvantului substanta) subiectului eliptic.

2.Folosirea adverbelor nespecificate sau a verbelor tranzitive fara complement direct. Caracterizarea unei actiuni de catre vorbitor este incompleta, actiunea insasi fiind resimtita ca ezitanta, si tradand, in consecinta, conduita evitanta, inadecvare si neimplicare: O sa incerc. / M-a ajutat. / O sa-mi amintesc. / Imi este greu. / Clarificarea se poate face prin intrebari de genul: Cum ? Ce anume ?.

3. Comparatii incomplete

Structura de suprafata prezinta un adjectiv la forma comparativa sau superlativa, dar fara a preciza al doilea termen al comparatiei: Parintii imi repeta ca eu sunt cel mai lenes. / Ma consider cel mai stupid. / Sora mea este mai inzestrata. / Am fost mai slab, ieri. / Comparatiile incomplete pot fi clarificate intreband : In comparatie cu cine (ce) ?

4. Judecatile ( evaluarile si autoevaluarile)

Sunt legate de comparatiile incomplete, implicandu-le, uneori, direct: Sunt complet lipsita de talent. / Esti cel mai lenes. / Esti imposibil. / Esti o persoana egoista. / Demontarea unor astfel de afirmatii nerealiste se poate face prin intrebari succesive de tipul: Cine afirma asta ? / Pe ce criteriu te bazezi cand afirmi asta ? / Care este argumentul ?

5.Substantivarile (nominalizarile)

Acest pattern defineste situatia in care un verb (implicand: actiune, proces, desfasurare, miscare, stare) este substituit prin substantivul derivat: a citi-citirea / a respecta- respectarea / a angaja - angajarea etc. Nominalizarile tradeaza in cel mai inalt grad non-implicarea si pasivitatea, complexul de inferioritate, ele fiind, de regula, conectate la autoevaluari: Memorarea este dificila pentru mine. /Comunicarea cu ea/el este grea pentru mine. /Schimbarea mi se pare imposibila. / Nominalizarile sterg atat de mult din informatie - prin aspectul devitalizat, artificial pe care-l confera acesteia - incat ea poate fi considerata cel mai important model de distorsiune a limbajului. Rectificarea lor si restabilirea sensului corect al mesajului se face prin reconverirea lor in verbe si prin solicitarea informatiilor lipsa: Cine si cum recurge la nominalizari ?

6. Operatorii modali ai posibilitatii

Operatorii modali ai posibilitatii delimiteaza - in harta vorbitorului - ceea ce este considerat ca posibil, permis, moral; numai ca limitele stabilite de credintele si valorile fiecaruia sunt extrem de diferite: Pur si simplu nu pot spune nu. / Este imposibil sa ma schimb. / Nu pot sa admit ca. / Pearls obisnuia sa spuna pacientilor sai: " Nu spune nu pot, spune mai degraba nu fac. sau nu voi face" Aceasta reformulare aparent plina de duritate are ca rezultat imediat comutarea interlocutorului, de la starea de neputinta si blocaj, catre una in care sa constientizeze existenta unei alternative. Pentru a reformula mai putin transant, fara a brutaliza raportul stabilit cu celalalt, se recurge la intrebarile: Ce s-ar putea intamla daca. ? / Ce te opreste sa. ? Ce te impiedica sa. ?/

Operatorii modali ai necesitatii

Utilizarea lor excesiva definesc limbajul unei personalitati hipercritice si perfectioniste, cu un supraeu extrem de sever, dar cu o imaginatie saracita, care a interiorizat prea rigid seturile de norme si interdictii parentale in mica copilarie: Trebuie sa. / Am datoria sa. / Nu trebuie sa. / Esti obligat sa. / Limitand alegerile si, implicit, libertatea si flexibilitatea interioara, aceste psedoreguli de conduita impun granite imaginare, fictive, si sunt, pana la urma, un alt tip de subterfugiu pentru delegarea raspunderii si pentru pasivitate. Ei pot fi demontati recurgand la intrebarile: Ce s-ar putea intampla daca. ? / Ce s-ar intampla daca nu. ? /

Cuantificatorii universali

Prin generalizare (una dintre operatiile esentiale ale gandirii), extindem caracteristici considerate reprezentative asupra unei clase intregi, dar cu riscul de "a nu mai vedea copacii din cauza padurii", incapabili de nuantari, opaci la detalii si autolimitativi; cand generalizarile sunt vagi, frecvente, absurde, mesajul se deterioreaza prin aspectul impersonal si autovictimizant: Nimeni. / Niciodata. / Toti. / Intotdeauna. / Ex.: Nu fac niciodata ceva bine! Nimeni nu ma iubeste! Nimic nu-mi reuseste! / Nu sunt bun de nimic!/ Nu voi reusi niciodata!. Englezii au un proverb care-ar putea constitui o buna deviza pentru tehnica Meta-modelului NLP: "Never say never". Cuantificatorii universali pot fi abordati si clarificati prin intrebari de tipul: A existat, totusi, candva, cineva/ceva care. ? sau prin exagerarea. exagerarii si reducere la absurd.

Echivalentele complexe

Defineste situatia in care doua afirmatii disjuncte sunt conectate (prin recurgerea la o regula pseudo-logica): Daca nu te uiti la mine. inseamna ca nu ma asculti! Daca nu-mi aduci zilnic flori. nu ma mai iubesti ! Sunt, de fapt, generalizari ale unor stari subiective, dublate de proiectii , prin care le cenzuram partenerilor dreptul la singularitate. Intrebarile Cum? In ce mod faci aceasta legatura ? Cum anume crezi ca ? . vor deslusi sensul ascuns (uneori neasteptat sau nedorit) al acestor invinuiri mascate.

Presupozitiile (suprimarea performativului

Enunta "adevaruri" universale discutabile, modele ale unei lumi personale (insotite frecvent de generalizari si cuantificatori universali si de operatori modali): Toti barbatii sunt mitocani! Este periculos sa mergi cu motocicleta! Tinerii sunt lenesi! Este un mijloc "sigur", "infailibil" de a falsifica limbajul, si-l putem dezactiva prin intrebari directe de tipul: Cine spune asta? Este intotdeauna adevarat ca. ? Cunosti o exceptie?

Cauza - efect

Un alt tip de falsificare a limbajului stabileste o legatura de cauzalitate eronata intre un agent exterior si sentimentele, starile, valorile, credintele proprii: De cate ori il visez pe X, imi merge rau. / Daca ma intorc din drum, am ghinion. / Ma plictisesti. / Ma enervezi. / Culpabilizarea partenerului pentru propria stare de disconfort, sau pentru neatentia ori nereusita proprie, implica a-i acorda acestuia o putere asupra mea pe care, in mod real, nu o are. Modelul Meta propune, pentru abordarea afirmatiilor sprijinite pe acest mecanism, intrebari ca: Cum exact procedezi . ca sa te simti. atunci cand celalalt. ? / Cum anume determina asta. .sa se intample. ?

Lectura gandurilor

Este mecanismul prin care presupunem ca stim, fara nici o baza reala, ce gandeste sau simte celalalt. Uneori poate fi vorba de intuirea unor indici ai limbajului non verbal, detectati si interpretati inconstient, alteori, insa, sunt proiectiile noastre proprii asupra partenerului de interactiune, si perceperea acestora ca si cum i-ar apartine lui: Nora mea ma detesta. ! Fiul meu este iresponsabil. / Stiu ca ma minti. / Nu ma mai iubesti ca altadata. Daca m-ai iubi, ai sti ce-mi doresc de ziua mea. / Acest mecanism falsifica, odata cu limbajul, si relatiile adiacente cu partenerul, iar clarificarea lui - si, implicit atenuarea conflictului- presupune intrebari cum sunt: Cum anume stii ce gandeste . ? /Cum anume presupui acest lucru ? In opinia fondatorilor NLP, distorsiunile limbajului echivaleaza cu notiunea de malformatie semantica (J.Grinder, R.Bandler -The Structure of magic); ele releva tendinta locutorului de a-l culpabiliza (deci domina) pe celalalt, plasand in afara controlului propriu responsabilitatile personale. Reconectarea lingvisticului la senzorial/afectiv constituie substanta acestui util instrument NLP, care este Meta-modelul, si care poate fi utilizat in cel putin trei directii mari:

modelizarea calitatii informatiei: uneori interlocutorul stie ce vrea sa spuna, dar nu stie cum sa spuna; ocolind intrebarea de ce? - care culpabilizeaza sau, in cel mai fericit caz, atrage interminabile justificari si explicatii - si inlocuind-o cu intrebari pertinente, orientam catre exterior o structura de profunzime confuza sau ignorata.

clarificarea intelesurilor personale: modelul ofera un cadru sistematic formularii unor intrebari specifice, pe structura ce anume vrei sa spui?

sesizarea alternativelor: distorsiunile limbajului impun limite personale fictive, care apartin cuvintelor (hartii), si nu lumii reale (teritoriului); constientizarea malformatiilor verbale poate modifica, treptat, in sens invers, insesi credintele personale autolimitative

Cea mai mare parte dintre perturbarile si distorsiunile generice de limbaj enumerate mai sus (in care includem, din motive operative, selectiile si generalizarile) nu se intalnesc in stare pura, ci se inlantuie - in vorbire- asemeni verigilor unui lant; fara a exagera, putem afirma ca orice continut lingvistic oral, - de la limbajul familiar-argotic, nesupravegheat, si pana la cel literar, oficial- implica (mai mult saumai putin vizibile) astfel de lanturi de distorsiuni de limbaj.

O data cu posibilitatea - preconizata de Meta-modelul limbajului - de a demonta distorsiunile limbajului, implicit confuziile intre harta si teritoriu, NLP ofera un necesar model de mediere interpersonala, prin care partenerii aflati in conflict - deci intr-o relatie interpersonala perturbata grav - sunt dispusi sa negocieze pentru construirea unui acord. Pe scurt, o negociere interpersonala presupune urmatorii pasi, utilizand, de fiecare data de cate ori este nevoie, intrebarile 1-12 expuse anterior: a) este specificata clar natura disputei (a conflictului) in fata celor doi parteneri; b) sunt precizate rezultatele vizate de catre fiecare in parte; c) cele doua parti sunt ghidate catre gasirea unui scop (rezultat) comun, consimtit de amandoua, ceea ce presupune redefinirea scopurilor; d) este utilizata incheierea conditionata a negocierii (acordul conditionat); e) in cazul in care acestea exista, mediatorul focalizeaza obiectiile partenerilor, in vederea solutionarii lor: astfel, fiecare partener este intrebat 1) ce obtine prin respectiva obiectie si 2) ce se va intampla daca nu reusesc sa ajunga la un acord (solutie abordata daca partile nu coopereaza in negociere). Acordul conditionat ofera celui care mediaza conflictul sugestii privind cerintele care trebuie satisfacute in punctul a) al negocierii, pentru ca aceasta sa poata fi solutionata cu succes pentru ambii parteneri, printr-o solutie de tipul: invingator - invingator; presupunand ca negociem intre A si B, in care A face o propunere lui B, iar acesta ridica o obiectie la propunerea lui A, A, la randul lui, va reformula obiectia lui B, conditie de baza pentru realizarea acordului conditionat. Realizarea acetui tip de acord presupune acceptarea propunerii lui A de catre B cu conditia satisfacerii obiectiei ridicate de B. (Satisfacerea acestor obiectii este, de cele mai multe ori, conditionata de reformularea lor, astfel incat sa devina acceptabile pentru ambele parti).

CONCLUZII In cadrul limbajului scris, perceptia vizuala intervine prin intransigenta ei figurativa, asimiland cuvantul, fraza, textul unei structuri unitare sui generis, de tip Gestalt - structura definita de Gestaltpsychologie prin conceptul de totalitate organizata, si implicand legi stricte ale acestei organizari perceptive. Spre deosebire de limbajul scris - stabil, durabil, vizibil - limbajul oral pastreaza mult din perisabilitatea si sezorialitatea fiintei umane, vocea umana constituind, asa cum se stie, cea mai fiabila amprenta a noastra; nefiind nici stabila, nici durabila, vorba-care-zboara, spre deosebire de cuvantul-cel-care-ramane, exceleaza prin tocmai prin volatilitate, definind, intre toate timpurile gramaticale, doar pe cel mai vulnerabil - prezentul. Odata cu limbajul, si relatiile interumane se altereaza: asa cum vorbitorii unor idiomuri diferite sunt separati prin granite fizice, distorsionarea sensului mesajului poate provoaca un tip profund de alienare a locutorilor, confirmand cuvintele apostolului Pavel: "Dar daca nu cunosc intelesul cuvintelor, voi fi un strain pentru cel care vorbeste, iar cel care vorbeste va fi un strain pentru mine."

Inruditi spiritual cu membrii Colegiului Invizibil, R. Bandler si J. Grinder - initiatorii NLP - si, in egala masura, continuatorii lor, au interesati de caracterul interactiv si sistemic al limbajului, de felul in care oamenii interactioneaza, de indata ce sunt unii in prezenta altora, convinsi ca forta persuasiva a marilor specialisti in arta cuvantului, "nu vine din ceea ce spun acestia, ci din felul in care o spun." Una dintre tehnicile NLP, Modelul Meta al limbajului - rezumat succint in randurile de mai sus - reprezinta, in conceptia noastra, un pretios instrument de abordare interdisciplinara - psiholingvistica - a comunicarii orale, fata-in-fata, recunoscut si validat fiind de cercetarea internationala prin rolul jucat in ameliorarea si modelizarea performantelor intercomunicative interpersonale, atat in cadrul familiar, informal, cat si in cadrul formal, de tip organizational.