|
|
|
Lumea contemporana a ajuns la rascruce. Nu criza de materii prime, de materiale, de piete pentru desfacerea supraproductiei din societatea de consum constituie principalul pericol pentru civilizatia umana. Cea mai grava sfidare pentru mileniul trei o reprezinta poluarea mediului ca efect al proceselor industriale, dar si al razboaielor sau al experientelor cu diverse arme.
Prabusirea comunismului a insemnat, printre altele, disparitia lumii bipolare si incetarea razboiului rece
Tragedia de la Cernobil nu a fost o lectie definitiva, dovada ca, nici pana astazi, centrala termonucleara invechita de la Kozlodui nu a fost oprita. Unele elite ale comunitatii internationale constientizeaza riscurile enorme care pandesc civilizatia umana si, sub presiunea lor, ONU supervizeaza congrese si conferinte mondiale. Interesele economice exercita insa influente foarte puternice asupra politicului si astfel rezultatele raman inca modeste. Statele Unite si China arunca in atmosfera cea mai mare cantitate de bioxid de carbon. Daca americanii studiaza asiduu alternative de energie neconventionala, China refuza sa-si reduca emanatiile de carbon, motivand ca are o industrie in curs de dezvoltare. New York, Chicago, Mexico, Atena, Shanghai raman printre cele mai poluate metropole.
Din aceasta perspectiva, si Romania se afla intr-o situatie speciala, chiar daca recesiunea economica a provocat abandonarea multor capacitati industriale. Bucurestiul este foarte poluat, iar dezastrul de la Copsa Mica arata cel mai bine unde poate duce inconstienta industrializarii fara protectia mediului. Aparitia investitorilor straini "strategici' parea sa fie benefica, dar daca statul nu urmareste atent cum respecta acestia politica de protectie a mediului, se ajunge usor la dezastre cum a fost cel provocat de australieni la exploatarile de aur de la Baia Mare: tehnologia tratarii cu cianuri a minereurilor nu mai este admisa in Uniunea Europeana. Compania Lukoil polueaza grav atmosfera tarii noastre prin activitatea sa de la Ploiesti, unde nu si-a respectat angajamentele contractuale ce vizau protectia mediului. Daca s-ar cerceta cu toata transparenta efectele exploatarilor fara protectie a uraniului, am putea constata ca ne aflam permanent sub incidenta unei bombe perpetue, cu efect pe termen lung. Frecventa mare a imbolnavirilor de cancer (mai ales printre barbatii care au lucrat ca militari la minele de uraniu din Apuseni), dar si locul fruntas al Romaniei printre tarile cu un numar excesiv de afectiuni cardiace ar trebui sa ne dea de gandit.
Campania de inarmare supranumita "razboiul stelelor' a determinat Kremlinul sa cedeze Washingtonului prioritatea in politica razboiului
Prabusirea comunismului a insemnat, printre altele, disparitia lumii bipolare si incetarea razboiului rece. Campania de inarmare, declansata de Ronald Reagan, supranumita "razboiul stelelor', a determinat Kremlinul sa cedeze Washingtonului prioritatea in politica razboiului. Astfel, s-a produs in acesti ani un paradox inimaginabil pe timpul lui Leonid Brejnev: numerosi specialisti americani participa la dezafectarea armelor nucleare si chimice din Federatia Rusa si Ucraina.
Cunoscandu-si perfect interesele, dupa 1991 Rusia conditioneaza frecvent semnarea tratatelor si conventiilor internationale privind dezarmarea de obtinerea unor considerabile ajutoare si imprumuturi de la tarile bogate, de la Fondul Monetar International si de la Banca Mondiala, asa cum si-a retras trupele din Republica Democrata Germana dupa ce obtinuse de la Bonn mai multe miliarde de marci. O alta conditie pusa de Kremlin a fost admiterea Rusiei in clubul celor sapte tari puternic industrializate. La fel, cu prilejul reuniunii Organizatiei pentru Securitate si Cooperare in Europa de la Istanbul, din noiembrie 1999, Boris Eltin a amenintat ca nu va semna Carta de securitate daca occidentalii continua sa faca presiuni asupra Rusiei pentru incetarea masacrelor din Cecenia.
In ultimul deceniu, ONU a incercat sa clarifice consecintele razboiului rece, sa definitiveze tratatele si conventiile privind armele nucleare si chimice, dar si sa gestioneze crizele regionale. Cu toate energiile depuse, rezultatele au fost totusi modeste. Asa s-a intamplat in Somalia, Angola, Zambia, Zair, unde foamea a fost cea mai cumplita arma de distrugere in masa, dupa razboaiele interetnice.
Ineficienta demersurilor ONU se datoreaza nu numai ingerintelor politicului in tentativa de aparare a mediului sau lipsei fondurilor, dar si structurii Consiliului de Securitate, in care se reflecta inca pozitia invingatorilor din al doilea razboi mondial, o situatie anacronica, depasita de realitatile istorice. Japonia si Germania contribuie masiv la efortul de pace, dar nu au fost inca admise in Consiliul de Securitate.
In situatii de criza, s-a incercat substituirea Natiunilor Unite cu Alianta Nord-Atlantica (NATO). "Castile albastre' lasa locul noii ordini mondiale. Din nefericire, sub umbrela NATO, s-au urmarit mai mult interesele americane, ceea ce poate slabi prestigiul Aliantei in lume. Asa s-a intamplat in razboiul din Kuwait. Embargoul si bombardarea repetata a Irakului au iritat Franta, nu numai lumea araba.
Dupa invazia irakiana, s-au folosit contra Bagdadului "arme inteligente'. Un singur incident grav a ajuns pana la opinia publica. Bombardand un depozit cu substante chimice de langa Mosul, aviatia americana a provocat explodarea unor instalatii cu gaze de lupta. La aproximativ 40 de kilometri isi aveau tabara 50 000 de soldati americani. O farsa sinistra a progresului tehnic in razboi. Dupa terminarea conflictului din Golful Persic, multi militari din tabara amintita au murit: li se atrofia maduva spinarii. Familiile lor au dat in judecata statul american si asa s-a aflat. Nu se cunosc date despre victimele irakiene: embargo total pentru presa. Cu putine exceptii, nu s-au dat publicitatii nici efectele catastrofale pe care le-au avut asupra mediului numeroasele rafinarii si sonde incendiate.
Exista obiective civile care, lovite cu munitie conventionala, se pot comporta ca arme de distrugere in masa: centrale nucleare, combinate chimice, depozite de ingrasaminte si pesticide etc. Un rezervor de tricloretilena, zdrobit de o bomba clasica, degaja o mare cantitate de fosgen, gaz de lupta foarte nociv, interzis astazi de legislatia internationala.
Un lucru este deja cert: "armele inteligente' nu rezolva problemele razboaielor regionale, dar pot afecta profund mediul
In 1999, rachetele americane au distrus rafinariile si uzinele chimice de la Belgrad si Pancevo. O sanctiune prea severa pentru sarbii care nu respectau drepturile elementare ale albanezilor din Kosovo. Efectele bombardamentelor NATO din Serbia s-au resimtit si in Romania. Recoltele au fost compromise in multe sate din Banat si din sudul Olteniei. Rezultatele masuratorilor nu au fost publicate.
Criza din spatiul ex-iugoslav si mai ales din Kosovo este un alt exemplu care demonstreaza ineficienta actiunilor ONU, dar si ale organismelor europene. Interventia NATO a agravat situatia, fara sa modifice datele conflictului interetnic.
In cazul razboiului din Cecenia, Moscova pretinde ca a folosit exclusiv arme conventionale, dar, oricum, sate si orase intregi au fost rase de pe pamant. Numarul mortilor nu se cunoaste. Rafinariile de la Groznii, distruse de bombe, au poluat grav nordul Caucazului. In numele "luptei contra terorismului'!
In toate aceste razboaie regionale, rezolutiile ONU si ale Consiliului de Securitate, recomandarile OSCE si ale Consiliului Europei nu si-au dovedit viabilitatea. La aceasta au contribuit si aplicarea aleatorie a sanctiunilor economice (Irak, Serbia), folosirea unor unitati de masura diferentiate, in functie de interesele unor mari puteri politice. De exemplu, Statele Unite au reactionat dur in favoarea kuwaitienilor sau albanezilor din Kosovo, dar s-au oprit la slabe avertismente cand s-au produs masacre contra cecenilor, contra kurzilor din Turcia sau a romanilor din Transnistria.
Escaladarea cursei de inarmare nucleara dintre India si Pakistan a pus Natiunile Unite intr-o postura dificila, mai ales ca ambele tari s-au inarmat cu sprijin occidental. De aici si reactia greoaie a organismelor internationale, aplicarea arbitrara a principiilor dreptului international, in functie de "interesele strategice' ale unor state mari.
De aceea, este inca imposibila o politica a pacii in lume. Orice strategie de dezvoltare nationala trebuie subordonata politicii mondiale de supravietuire a civilizatiei, dar, din nefericire, constatam doar o neglijenta sinucigasa fata de mediul fara frontiere. Un lucru este deja cert: "armele inteligente' nu rezolva problemele razboaielor regionale, dar pot afecta profund mediul si nu substituie un sistem suplu si amplu de sanctiuni economice, exclusiv la dispozitia Organizatiei Natiunilor Unite.
