POLISEMIA CONCEPTULUI DE LIMBAJ

POLISEMIA CONCEPTULUI DE LIMBAJ

a. Limbajul ca ansamblu de semne si simboluri

Orice comunicare se bazeaza pe semne. Semnul este tot ceea ce poarta o informatie: obiecte fizice, culori, sunete, miscari, mirosuri si chiar tacerea. Pe scara animala semnificatia semnelor este determinata biologic. Coloritul penelor unui fazan reprezinta un semn a carui semnificatie nu trebuie invatata de partenerele lui, ea este o parte a zestrei genetice a acestora. Sistemul de semne in lumea animala este inchis, el nu permite efectuarea unor combinatii ca sa sporeasca semnificatia semnelor determinata genetic, m cazul omului, comunicatia se bazeaza pe simbol, adica pe un semn a carui semnificatie nu este de natura genetica, ci arbitrara sau negociata. Respectiv, ea este atribuita prin conventie sociala si invatata in cursul socializarii si inculturatiei. Cuvintele din care este constituita limba nu sunt altceva decat simboluri asemanatoare cu o statuie, cu o medalie, cu un steag. Identificand cuvintele cu simbolurile trebuie sa facem cateva precizari: 1. Deoarece simbolurile sunt arbitrare sau negociate, pot fi folosite simboluri diferite pentru a semnifica acelasi lucru (in engleza caine se spune dog, in germana hund, etc.); 2. Din acelasi motiv un simbol oarecare poate avea semnificatii diferite in diferite culturi (zvastica, in Europa, este asociata cu nazismul, pe cand in cultura hindu ea semnifica un destin bun); 3. Schimbarile pot fi multivocale, adica pot avea multiple semnificatii, cu o probabilitate egala (un trandafir poate fi un semn de afectiune, un simbol politic, un element decorativ, exponentul unei munci de selectie laborioasa); 4. Sistemul de comunicatie bazat pe simboluri este deschis, el permite combinarea simbolurilor (a cuvintelor) pentru a da nastere unor noi semnificatii (de exemplu, cuvantul smog este rezultat din cuvantul smok - fum si ,/og - ceata si inseamna ceata urbana rezultata din traficul poluant); 5. Simbolurile sunt abstracte - astfel, cuvantul mit se refera la productii culturale specifice, prezente in toate culturile, de la cele asa zis primitive, pana la cele puternic dezvoltate.

Viziunea asupra limbajului ca 'ansamblu de semne si simboluri' este una foarte larga, in acest caz in cadrul lui intra diferite arte considerate ca limbaje, stiinta privita ca o limba mai bine sau mai prost construita, limbajul animal, gestual. Daca depasim zona verbalului (limbajul in sens restrans) ne aflam in fata unui obiect ale carui limite sunt foarte greu de prevazut (daca nu imposibil de prevazut). Un asemenea obiect ar putea fi asimilat cu cel al tuturor stiintelor si disciplinelor sociale si umane, daca nu cu obiectul tuturor stiintelor in general²,

b. Limbajul ca 'limba naturala'

intr-o viziune restransa, de 'limba naturala', limbajul inseamna un sistem de comunicatie, specific omului, care foloseste sunete ce sunt puse unele alaturi de celelalte, in anumite forme, in conformitate cu un set de reguli. In aceasta acceptiune fiecare limba poate reprezenta obiectul lingvisticii ce isi propune descrierea ei, intr-un anumit moment al istoriei sale, dintr-o perspectiva hoBstica. Traditia occidentala imparte munca de cercetare in aceasta directie in trei rubrici mari:

1. Mijloace materiale de exprimare (pronuntare, scriere)

2. Gramatica, cu doua diviziuni, si anume:

2a. Morfologia, care trateaza cuvintele luate independent de relatiile din cadrul frazei si le priveste ca 'parti de vorbire' (substantiv, verb, etc.). Ea tine seama si de variatiile pe care le poate suferi acelasi cuvant, semnaland regulile pentru conjugare, pentru declinare, pentru modificarea dupa gen si numar.

2b. Sintaxa, care trateaza problemele combinarii cuvintelor in fraza si mai ales principalele functiuni pe care le pot indeplini cuvintele in fraza.

3. Dictionarul sau lexicul, care indica sensul cuvintelor (partea semnatica a descrierii).

in prezent exista o mare deschidere in studiul limbii, marcata de nasterea unor 'scoli' si a unei multitudini de stiinte. Dintre 'scoli' mentionam: Gramatica generala (isi propune sa enunte un ansamblu de principii carora li se supun toate limbile si sa explice pe baza lor folosirea fiecarei limbi in parte); Lingvistica istorica (studiaza transformarea, in timp, a limbilor); Gramatica comparata (pleaca de la ideea ca intre anumite limbi exista nu numai o asemanare, dar si o inrudire si ca acestea rezulta din compararea elementelor gramaticale); Semantica istorica (studiaza principiile generale care guverneaza schimbarea sensului cuvintelor in cursul timpului); Saussuranismul (dupa parerea lui Ferdinand de Saussure limbajul poate fi studiat diacronic, in aspectele lui de proces istoric, sau sincronic, in termenii relatiilor interne - sistem sau structuri - intr-o stere care sa faca abstractie de schimbare); G/osematica (acorda un rol central formei si nu substratului limbii, ca urmare ea lasa pe planul doi functia, mai ales rolul limbii in comunicare); Functionalismul (studierea unei limbi inseamna inainte de toate descoperirea functiilor pe care le joaca in comunicare elementele, clasele si mecanismele ei); Lingvistica generativa (pentru a intelege o gramatica, ce este un fel de sistem formal - in sens matematic - nu e nevoie de nimic altceva decat de a sti sa operezi manipularile, cu totul elementare, prescrise de reguli); si altele.

Cat priveste stiintele ivite in studiul actual al limbii este necesar sa semnalam: Geo-/inguistica (caracterizarea modurilor de vorbire in raport cu localizarea lor, atat sociala cat si spatiala); Socio-/inguistica (studiaza limba in contextul ei social, pornind indeosebi de la limbajul concret); Psiho-lingvistica (studiul proceselor psihologice prin care fiintele umane isi elaboreaza si utilizeaza un sistem lingvistic); Analiza conversatiei (cercetarea discursului in interactiune, in masura in care acest discurs este produsul comun a doi sau mai multi participanti); Retorica (arta constructiei discursurilor, plus teoria despre aceste discursuri); Stilistica (disciplina ce studiaza stilurile vorbirii in general sau a operelor literare); Poetica (studiul artei literare conceputa ca o creatie verbala); Semiotica (studiul semnelor si al proceselor interpretative); Naratologia (stiinta povestirii); Filosofia limbajului (o abordare filosofica a limbajului din exterior sau din interior, ca reflectie asupra limbajului) .

c. Limbaj de suprafata si limbaj de adancime

Trebuie retinut adevarul ca disponibilitatile pentru limbaj si vorbire sunt innascute tuturor oamenilor. Toti oamenii normali sunt programati genetic pentru a fi participanti la interactiunea lingvistica. Oamenii au o baza biologica pentru limbaj. Ei sunt dotati cu un aparat vocal ce le permite sa emita o mare varietate de sunete necesare pentru vorbirea oricarei limbi. Pentru a putea vorbi asa precum o facem, trac hol nostru vocal-respiratoriu a fost modificat intr-o asemenea masura incat au crescut sansele de a ne ineca mortal. Acest fapt se datoreaza pozitiei mai joase decat in cazul altor primate a laringelui si epiglotei (membrana situata in partea superioara a laringelui, care acopera glota, impiedicand astfel patrunderea alimentefor in caile respiratorii). De asemenea, creierul uman este dotat astfel incat omul este programat pentru comunicarea cu semne carora li s-a atribuit o semnificatie arbitrara.

in lucrarea Syntactic Sfructures⁴, Noam Chomsky a prezentat o metoda noua de analiza lingvistica pe care a numit-o gramatica-fransformational-generativa. Dupa parerea lui limbajul este mai mult decat o colectie de fenomene de suprafata (sunete, cuvinte, ordonarea cuvintelor). Dincolo de aspectele de suprafata toate limbile impartasesc anumite principii de organizare limitate. Fiecare copil normal, ce creste in societate si cultura, isi dezvolta limbajul cu usurinta si in mod automat. Acest fapt se petrece din cauza ca creierul uman contine o schema transmisa genetic sau un plan lingvistic de baza pentru constructia limbajului. Noam Chomsky a numit acest 'plan' gramatica universala. Cand fiecare dintre noi invatam sa vorbim, stapanim o gramatica specifica, un set particular de reguli abstracte si anume acelea pe care limbajul nostru le-a luat din regulile universale. Oamenii care ne asculta si care vosrbesc limba noastra inteleg semnificatiile noastre. De asemenea, cunoasterea de catre noi a regulilor ne permite sa folosim limbajul in mod creator, adica pentru a genera (a naste) un numar infinit de propozitii, in conformitate cu un numar finit de reguli. Noi suntem capabili sa producem propozitii pe care nimeni, niciodata nu le-a creat, si, totodata, putem intelege propozitiile originale ale celorlalti oameni. Noam Chomsky, analizand limbajul, a facut doua distinctii importante: intre competenta lingvistica (ceea ce vorbitorul trebuie sa stie despre limba lui pentru a putea vorbi si pentru a-i intelege pe ceilalti) si performanta (ceea ce individul spune, in fapt, in situatiile sociale in care se afla) si intre structura de adancime a limbajului (nivelul mental) ce exista in mintea vorbitorului si intre structura de suprafata a limbajului (vorbirea efectiva) exprimata in sunete si transmisa de la vorbitor la auditor. Cand o propozitie este pronuntata, ascultatorul isi imagineaza semnificatia ei traducand-o inapoi in structura lui de adancime. Iata schema de trecere a mesajului de la vorbitor spre cel ce asculta asa cum a inteles-o Noam Chomsky⁵:

Sunetele (componenta fonologica)