|
|
|
Mecanismul vorbirii si defectele de exprimare
1. Mecanismul vorbirii:
Vorbirea este un dar divin care exprima elocvent supraordonarea omului deasupra celorlalte vietati. Vorbirea, sau darul de a exprima in cuvinte starea launtrica, sau ideile tainice ale propriei personalitati, este o dovada ca omul a fost creat pentru comuniune. Fiind creat dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu, omul, acest Imago Dei poate fi intrebat, iar el poate raspunde. A primit ratiune ca sa produca idei, a primit voce ca sa-si exprime ideile.
Umanistii renasterii vedeau in posibilitatea dezvoltarii omului expresia demnitatii lui de fiinta umana. Dezvoltarea este necesara chiar si pe taramul vorbirii. Nu numai limba si limbajul se dezvolta, ci - mai ales in cazul unui vorbitor - trebuie dezvoltata exprimarea. Multi considera ca vocea, sau exprimarea buna este un dar general, iar defectele constituie exceptii. Dar alta este realitatea. Pat Kelly de la societatea NBC a enuntat un mare adevar, cand a spus ca numai cinci din o suta de persoane s-au nascut cu voce buna. Restul trebuie sa lucreze ca s-o aiba.. Serva Domnului a scris foarte mult pe tema nevoii cultivarii vocii. Va scriu voua - citim Sfaturi pentru profesori - ca trebuie sa va consacrati vocea Aceluia care a dat acest dar, si trebuie sa recunoasteti nevoia cultivarii ei astfel, ca prin ceea ce spuneti sa ziditi biserica. - CT 245.
Pentru a putea discuta aceasta problema, mai intai este nevoie sa cunoastem succint mecanismul vorbirii. Vom recurge doar la o anatomie simpla a mecanismului. Vocea umana este produsa de corzile vocale, un material elastic aflat in laringe. Corzile vocale sunt antrenate de aerul expirat din plamani, astfel se produce sunetul. Sunetul uman este un sunet muzical, avand o frecventa regulata. Muschii diafragmei regleaza intensitatea expiratiei, deci si intensitatea sunetului produs. Din plamani aerul iese prin cele doua bronhii si prin trahee. Plamanii reprezinta pompa hidraulica a mecanismului. Vorbitorul si cantaretul trebuie sa-si ingrijeasca si sa-si menajeze plamanii, traheea si bronhiile, sa le fereasca de raceala, sa faca un control anual obligatoriu al plamanilor si unul la ORL-ist.
Sunetele sunt modelate de limba, care are rol important in formarea literelor. Dar calitatea vocii depinde de rezonarea cavitatii bucale, a cavitatii nazale si a sinusului. Cu cat rezonarea este mai "interna", cu atat vocea este mai densa, mai catifelata si mai intensa. Muschii gurii si ai obrazului ajuta de asemenea la formarea corecta a sunetelor, la o dictiune clara. Duritatea sau moliciune gingiei influenteaza timbrul vocii vorbitorului. Dantura trebuie sa fie totdeauna intr-o stare perfecta, caci va avea un efect hotarator mai ales in exprimarea literelor siflante si labiale.
2. Defectele de vorbire:
Nu ne vom margini doar la punctarea anumitor deficiente de exprimare, ci vom incerca sa aratam si posibilitatea corectarii lor.
Stim din istorie ca oratorul vestitelor filipice, Demosthene, a fost gangav. Totusi printr-un efor urias a devenit cel mai celebru vorbitor al antichitatii. Unele defecte pot fi eliminate cu succes din vorbire. Chiar vocea poate primi un timbru placut prin anumite exercitii. Dar sa vedem defectele cele mai frecvente:
a. Afaziile: Sunt defecte de vorbire patologice care rezulta din perturbari ale mecanismului nervos aflat la baza intelegerii si intrebuintarii simbolurilor (cuvinte, cifre) pentru formularea, transmiterea si primirea ideilor. Inteligenta generala poate fi putin slabita. Totusi, afazia nu este numai un defect in pronuntarea cuvintelor ca rezultat al paraliziei muschilor vorbirii articulate. Inervatia acestora - arie motoare, fibre cortico-bulbare, nuclei cranieni sau nervi periferici - nu e neaparat atinsa. Tulburarile din afazie implica niveluri nervoase mai inalte; ele se gasesc in sfera psihica. Afaziile sunt boli patologice care nu pot fi corectate prin exercitii. Unele afazii se manifesta prin tulburari sintactice (agramatism, jargon afazie), iar altele prin defecte semantice, sau agrafie (incapacitatea de a scrie cele auzite) etc.
b. Vorbire rapida: Vorbitorul nu lasa intervale intre cuvinte, nu se opreste la interpunctuatie, ci goneste paraind ca o mitraliera, in timp ce inghite terminatiile cuvintelor, sau in cazul consoanelor aglomerate, omite pronuntarea anumitor litere. Ascultatorul isi da seama de cele spuse doar prin deductie.
c. Vorbire taraganata: Vorbitorul vorbeste atat de lent, si taraganat, incat ascultatorii isi pierd rabdarea asteptand sa se termine o propozitie.
d. Vorbire afectata: Nu este naturalete in vorbire, ci tonul, expresiile, timbrul este nefiresc, prefacut si teatral.
e. Vorbire graseiata: Prezinta dificultate in pronuntarea literei "r", pe care o pronunta in mod uvular sau velar (ca francezii).
f. Vorbire suieratoare: Pronunta prea strident siflantele "s" - "s" - si "z", astfel ca vorbirea se prezinta de multe ori sub aspectul unui veritabil suierat, ceea ce face ca expunerea sa fie respingatoare.
g. Vorbire icnitoare: Este un defect foarte des al vorbitorilor neexperimentati, chiar al seminaristilor. In timp ce asteapta sa-i vina termenul cel mai potrivit in minte, spre a continua fraza, ingana o serie de "aaaaa" -uri. Este cu atat mai suparator, cu cat se repeta mai des in timpul cuvantarii. Poate fi o obisnuinta rea, care va dispare prin perseverenta si prin constientizarea greselii.
h. Vorbire repetitoare: Cei care sufera de acest defect, ori de cate ori se opresc, nu pot continua daca nu repeta ultimul, sau ultimele cuvinte: Am vrut. am vrut sa va spun ca. sa va spun ca. textul pe care l-am citit acum. l-am citit acum.
i. Vorbire gangava: Inseamna a vorbi nedeslusit, greoi si impiedicat, repetand unele silabe. Gangaveala nu este nici mostenire, nici boala, ci este consecinta mai multor factori educativi negativi. Copilul nu a fost stimulat cand era inhibat, sau i s-au aplicat prea multe pedepse (lovituri) pe spate si pe cap. Poate fi si urmarea uni stres de groaza. Si acest defect de vorbire poate fi corectat cu multa sarguinta.
3. Corectarea defectelor de vorbire:
Toate aceste defecte de vorbire pot fi remediate prin exercitiu. Seminaristul trebuie sa fie constient de greseala pe care o comite in timpul expunerii, trebuie sa dispuna de o mare doza de realism si simt autocritic, pentru a nu se infumura, nici subaprecia, si pentru a cauta remedierea defectelor descoperite.
Nimeni sa nu gandeasca la vreo reteta magica. Leacurile bune sunt simple si necostisitoare, fapt pentru care sunt desconsiderate. Metodele de corectare a defectelor de vorbire sunt atat de simple si la indemana oricui, incat nimeni nu crede in ele. De fapt este vorba de un singur leac: citirea staruitoare cu glas tare. Dar trebuie facuta tinand seama de urmatoarele sfaturi:
a. Capul trebuie tinut elastic, usor, fara intepenirea muschilor gatului. Din cauza rigiditatii vocea primeste un timbru rigid, nenatural.
b. Respiratie corecta: Nici gatul, nici pieptul nu trebuie sa fie strans cu ceva. Sa exersam respiratia adanca in aer liber, cand aerul sa patrunda mai intai in partea inferioara a plamanilor, antrenand puternic muschii diafragmei care participa la nuantarea si dinamica vorbirii. Cand facem pauza pentru a inspira aerul in timpul lecturii, sa umplem complet plamanii. Atunci vom avea putere pentru intensificarea vocii, la nevoie. Respiratia se va face prin nari, nu prin gura.
c. Antrenarea buzelor: Este de cea mai mare importanta in corectarea tuturor defectelor de vorbire. Cele mai multe sunete incorecte provin din deschiderea necorespunzatoare a gurii. Multi vorbesc cu gura inchisa. Cum sa modeleze sunetele? Buzele trebuiesc antrenate ca sa poata forma toate sunetele in mod clar. Trebuie invinsa comoditatea lor. La unele persoane, din cauza tracului, buzele superioare se intepenesc, iar dictiunea este palida, defectuoasa. Prin exersarea cititului cu voce tare buzele devin elastice, contractiile muschilor vor fi fine, care influenteaza pozitiv expresivitatea timbrului vocii.
Pentru inlaturarea oricarui defect de vorbire este necesar un exercitiu zilnic de circa 15-30 de minute. Citirea se va face cu dantura inchisa, si se va starui ca pronuntia sa fie cat mai inteligibila. Vom incepe cu 5 minute, apoi zilnic vom adauga cate un minut, pana ajungem la 30 de minute. Pentru impunerea ca dantura sa fie inchisa, vom taia dintr-un dop de cca 20 x 4 x 2 mm, pe care il vom introduce intre dinti, si vom avea grija ca sa nu-l scapam din gura in timpul exercitiului. Fara a deschide gura, sunetele le vom forma numai cu ajutorul buzelor. Ele vor fi silite sa pronunte cat mai clar sunetele, astfel muschii se vor antrena atat de mult, incat atunci cand vom vorbi liber, vom simti o mare usuratate in pronuntarea cuvintelor.
Trebuie sa ne fie clar ca obiceiurile rele a catorva decenii le vom lepada prin exercitiu staruitor, zilnic, si de durata mai lunga (unu sau doi ani). Dupa o luna de exercitiu vom simti usurarea amintita mai sus si aceasta ne va ajuta sa perseveram pana invingem toate obstacolele.
Este bine sa facem cateva inregistrari pe banda, apoi sa o reascultam de cateva ori cu spirit critic. Ne notam greselile de exprimare si folosim experienta castigata in exercitiile viitoare. Succesul depinde de silinta si seriozitatea cu care dorim si cerem de la bunul Dumnezeu inlaturarea defectelor noastre de vorbire.
Sa revenim la ideea cu care am inceput acest capitol: vorbirea este un dar divin. Serva Domnului scrie ca "puterea vorbirii este un talent ce ar trebui sa fie cultivat cu multa intelepciune. Dintre toate darurile pe care le-am primit din partea lui Dumnezeu, nici unul nu este capabil a fi de o mai mare binecuvantare ca acesta. Cu vocea noi convingem sau influentam, cu ea noi inaltam rugaciunile noastre si laudam pe Dumnezeu, si tot cu ea noi vorbim si altora despre iubirea Rascumparatorului nostru. Cat de important este deci, ca ea sa fie astfel educata, incat sa fie cat mai folositoare spre bine."
Cultivarea si buna folosire a vocii sunt neglijate foarte mult, chiar de catre persoane care citesc, sau vorbesc asa de incet, sau asa de repede incat nu pot fi bine intelesi. Unii se exprima greu si neclar. Altii vorbesc intr-un ton inalt, tipator, care zgarie, si care supara pe ascultatori. Aceasta este un rau ce poate si trebuie sa fie corectat. In privinta aceasta Sfanta Scriptura ne da invataturi precise. Printr-un efort sarguincios, toti pot dobandi deprinderea de a citi in mod inteligibil, si a vesti cu ton plin, clar, un sunet rotund, si intr-un mod distinct si impresionant. Facand astfel, noi putem mari foarte mult eficienta noastra ca lucratori ai Domnului Hristos. - PDH 263 - 264 (r)
Buna cultivare si folosire a puterii vorbirii este legata de orice ramura a lucrarii crestine; ea este prezenta in viata de familie, si in toate legaturile noastre, unii cu altii. Noi ar trebui sa ne obisnuim a vorbi pe un ton placut, a folosi un limbaj curat si corect, si cuvinte pline de amabilitate si curtenitoare. - PDH 265.
